ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 677/2012

Deliberând asupra recursurilor penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 198 din 22 iunie 2011 a Tribunalului Brașov, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatului S.D.N. la pedeapsa închisorii de 2 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. În baza art. 81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 2 luni. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C. pen. Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, conform art. 71 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. raportat la art. 998, 999 C. civ. a fost admisă acțiunea civilă promovată în procesul penal împotriva inculpatului de partea civilă Statul Român prin ANAF - DGFP Brașov și, în consecință, a fost obligat inculpatul să achite părții civile suma de 27.066 RON și au fost respinse restul pretențiilor formulate de parte civilă. S-a constatat că nu au fost identificate în proprietatea inculpatului și a părții responsabile civilmente SC S.D.M.

SRL bunuri asupra cărora să poată fi dispusă măsura sechestrului asigurător potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligată inculpatul să plătească suma de 1.000 RON cheltuieli judiciare. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că, inculpatul S.D.N. este asociat unic și administrator al SC S.D.M. SRL din anul 2008, ce are ca obiect de activitate construcții civile. De la înființare și până în anul 2010, potrivit declarațiilor inculpatului, firma SC S.D.M. SRL a efectuat cinci lucrări de construcții, pentru două dintre acestea nefiind emise documente financiar contabile, pentru numitul T.I. de la care a primit suma de 9.000 RON și numitul M.I.

de la care a primit suma de 82.337 RON. Potrivit declarației numitului M.I., inculpatul nu a eliberat niciun document financiar contabil pentru lucrarea efectuată, deși martorul cunoștea faptul că inculpatul este administrator al SC S.D.M. SRL. De asemenea, potrivit declarației martorului T.I., echipa de muncitori ce a efectuat reparații la imobilul ce îi aparține, lucra pentru SC S.D.M. SRL, al cărei administrator este inculpatul S.D.N. și a plătit inculpatului suma de bani necesară efectuării reparației, pentru care inculpatul nu i-a eliberat nici un document financiar justificativ. Ministerul Finanțelor Publice prin Garda Financiară Brașov a efectuat un control la sediul societății SC S.D.M.

SRL constatând că pentru sumele încasate de inculpat de la numiții T.I. și M.I. nu s-au eliberat documente financiar-contabile, statul fiind prejudiciat cu suma de 27.066 RON, din care 12.359 RON reprezintă impozit pe profit, iar suma de 14.707 RON reprezintă TVA. Fiind audiat, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, învederând că SC S.D.M. SRL a fost înființată în anul 2008, că societatea a efectuat din acel moment 5 lucrări și doar pentru 3 dintre acestea a emis facturi fiscale. A mai precizat că, în anul 2011 - data audierii sale la organul de cercetare penală -, societatea pe care o administra nu mai efectua niciun fel de lucrări și nu a depus bilanțul fiscal pentru anul 2008 la Registrul Comerțului.

Inculpatul nu a avut nicio explicație pentru modul în care a acționat, învederând că va face tot posibilul pentru a achita datoriile către bugetul de stat. S-a reținut că materialul probatoriu administrat în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului respectă dispozițiile legale, iar inculpatul nu a avut obiecțiuni de ridicat sub acest aspect. Fapta inculpatului S.D.N., care în calitate de asociat și administrator al SC S.D.M. SRL, nu a înregistrat în actele contabile venituri totale în cuantum de 91.920 RON, sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale către stat în anul 2009 în cuantum de 27.066 RON, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere gradul de pericol social generic și concret al faptei comise, limitele de pedeapsă ce se pot aplica inculpatului urmare reținerii dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., modalitatea în care inculpatul a acționat, că nu a avut o explicație a faptei sale, precum și suma pe care inculpatul o datora bugetului de stat. În aceleași timp, a fost avută în vedere atitudinea procesuală corectă adoptată de inculpat, precum și faptul că este la primul contact cu legea penală, sens în care s-a apreciat că se impune reținere circumstanțelor atenuante judiciare, prevăzute de dispozițiile art. 74 lit. a) și c) C. pen. Prin urmare, Tribunalul a condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen., art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen. Având în vedere fapta comisă, instanța a constatat că inculpatul este nedemn de a exercita drepturile electorale pasive, sens în care a procedat la interzicerea acestora pe durata executării pedepsei principale. Prin raportare la considerentele de ordin personal ale inculpatului, văzând și infracțiunea care formează obiectul cercetării, instanța a constatat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executare efectivă a acesteia, că este și în interesul părții civile recuperarea prejudiciului, sens în care a făcut aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. și a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 2 luni.

În același timp, s-a dispus potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. suspendarea executării pedepselor accesorii. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a constatat că partea civilă ANAF - DGFP Brașov s-a constituit parte civilă cu suma de 156.990 RON reprezentând TVA și impozit pe profit, precum și majorări de întârziere la suma pe care societatea administrată de inculpat o datorează statului. Examinând decizia de impunere, raportul de inspecție fiscală, Tribunalul a solicitat părții civile lămuriri suplimentare cu privire la prejudiciul suferit de statul român prin fapta penală comisă de inculpat. S-a reținut că, inculpatul a fost trimis în judecată pentru faptul că, în anul 2009, nu a înregistrat în actele contabile ale societății pe care o administra venituri în cuantum de 91.920 RON.

Nu a format însă obiectul verificărilor penale în prezenta cauză împrejurarea că inculpatul nu a achitat impozitele către stat potrivit sumelor care se regăsesc în contabilitatea societății. Față de pretențiile formulate, părții civile i s-a solicitat, în mod expres, să precizeze cuantumul prejudiciului, inclusiv penalitățile de întârziere la suma de 27.066 RON și s-a învederat totodată părții civile că inculpatul este trimis în judecată pentru faptul că a omis a înregistra în contabilitatea SC S.D.M. SRL suma de 91.920 RON. S-a constatat că deși, societatea SC S.D.M. SRL, administrată de inculpat, datorează statului o sumă mai mare reprezentând venituri la bugetul de stat, cauza pendinte privește doar fapta de evaziune fiscală și, pe cale de consecință, prejudiciul creat prin comiterea acestei fapte.

Pentru considerentele arătate, Tribunalul a constatat că în cauză se pot reține dispozițiile art. 998, 999, 1000 C. civ., că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prin care s-a cauzat statului un prejudiciu în cuantum de 27.066 RON, sens în care, în temeiul art. 346 C. proc. pen., a dispus obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata pretențiilor formulate de ANAF - DGFP Brașov în măsura dovedirii acestora, respectiv pentru suma de 27.066 RON. Restul sumei solicitate de partea civilă cu titlu de pretenții s-au respins ca nefiind fondate. Totodată, s-a constatat că nu s-au identificat în cursul urmăririi penale bunuri aparținând inculpatului sau părții responsabile civilmente asupra cărora să se poată institui măsura sechestrului asigurător, astfel încât, deși, s-a dispus o astfel de măsură în cursul urmăririi penale, ea nu a putut fi pusă în executare.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și parte civilă Ministerul Finanțelor Publice, ANAF - DGFP Brașov. Ministerul Public a criticat sentința pentru netemeinicie în ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, arătând că se impune majorarea acesteia prin înlăturarea circumstanței atenuante reținute de prima instanță, în raport de împrejurarea că și în condițiile aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., pedeapsa aplicată nu reflectă gradul de pericol social al faptei și nu este în măsură să satisfacă scopul pedepsei, respectiv acela de a preveni săvârșirea altor fapte de natură penală. În cauză nu se justifică reținerea de circumstanțele atenuante în favoare inculpatului, iar lipsa antecedentelor penale nu se constituie circumstanțe atenuante.

Partea civilă ANAF a criticat soluția pentru netemeinicie referitor la împrejurarea că instanța a admis greșit acțiunea civilă numai pentru suma de 27.066 RON și a respins restul pretențiilor, fără a se pronunța asupra majorărilor de întârziere și penalităților aferente de la data comiterii faptei până la achitarea integrală. Al doilea motiv de apel a vizat faptul că, în mod greșit, instanța nu s-a pronunțat asupra măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului în temeiul art. 163 C. proc. pen. și art. 11 din Legea nr. 241/2005, pe considerentul că nu au fost identificate bunuri în patrimoniul acestuia sau al părții responsabile civilmente. În plus, s-a mai susținut că această măsură trebuie privită ca o măsură coercitivă asupra inculpatului în vederea recuperării prejudiciului adus statului și are ca scop asigurarea reală a părții civile de a-și recupera total sau în parte prejudiciul.

Obligația de identificare a bunurilor revine unui executor judecătoresc sau unor organe proprii de executare a părții păgubite. S-a precizat că partea civilă are în structura sa organe specializate de executare potrivit O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, acestea fiind în măsură să procedeze la executare, dar numai în baza unui titlu susceptibil de executare.

Prin Decizia penală nr. 107/Ap din 2 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția Penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 1777/62/2011, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva Sentinței penale nr. 198 din 22 iunie 2011 Tribunalului Brașov, a fost desființată în parte sentința, numai în ce privește individualizarea judiciară a pedepsei și, în rejudecare, a fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului S.D.N., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen., de la 2 luni închisoare la pedeapsa de 10 luni închisoare.

A fost menținută modalitatea de executare prin aplicarea art. 81 C. pen. și a fost majorat în mod corespunzător termenul de încercare de la 2 ani și 2 luni la 2 ani și 10 luni. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de parte civilă Ministerul Finanțelor Publice prin ANAF - DGFP Brașov. Onorariul pentru apărătorul din oficiu în sumă de 200 RON s-a stabilit a fi suportat din fondurile Ministerului Justiției, fiind incluse în cheltuielile judiciare. A fost obligată partea civilă să plătească statului suma de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare. Curtea a reținut că, prima instanță, în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, a reținut o situație de fapt corectă și a dat faptei o încadrare juridică corespunzătoare.

Probele administrate în faza de urmărire penală dovedesc cu evidență că inculpatul, de la înființarea firmei SC S.D.M. SRL și până în anul 2010, a efectuat cinci lucrări, pentru două dintre aceste nefiind emise documente financiar contabile, respectiv pentru lucrările efectuate numiților T.I. și M.I., de la care a primit sumele de 9.000 RON și 82.337 RON. Ministerul Finanțelor Publice prin Garda Financiară Brașov a efectuat un control la sediul societății SC S.D.M. SRL constatând că pentru sumele încasate de inculpat de la numiții T.I. și M.I. nu s-au eliberat documente financiar contabile, statul fiind prejudiciat cu suma de 27.066 RON, din care 12.359 RON reprezintă impozit pe profit, iar suma de 14.707 RON reprezintă TVA.

Inculpatul a recunoscut în totalitate comiterea faptei și s-a prevalat de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond a reținut circumstanțe atenuante în mod corect, având în vedere că inculpatul este o persoană în vârstă de 38 de ani, se află la primul conflict cu legea penală, manifestă disponibilitate pentru acoperirea integrală a prejudiciului, s-a prezentat în fața organelor de cercetare penală și a instanței, manifestând interes pentru situația sa juridică, adoptând totodată, și o atitudine procesuală pozitivă, împrejurări față de care instanța a conchis că acesta posedă perspective favorabile de reintegrare socială.

De asemenea, s-a constatat că, în mod justificat, s-a apreciat de către instanța de fond că circumstanțele reale ale faptei, profilul socio-moral, conduita anterioară bună a inculpatului până la vârsta pe care o are și atitudinea sa de prezentare în fața autorității ulterioară comiterii faptei, au valoare de circumstanțe atenuante judiciare, înscrise în art. 74 lit. a), c) C. pen. În opinia Curții, prima instanță nu a valorificat eficient criteriul modalității concrete de comitere a faptei, astfel că din cele 5 lucrări efectuate de firma sa, a eliberat facturi doar pentru 3 dintre ele, ceea ce demonstrează că, deși corect, au fost reținute circumstanțele atenuante, se impunea o majorare a pedepsei, ținând seama evident, de dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. În acest context, instanța de apel a apreciat că o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. d) C. pen., este suficientă și de natură să conducă la reeducarea inculpatului și la realizarea scopului de prevenție generală pe care îl are sancțiunea penală, cu menținerea ca modalitate de executare suspendarea condiționată a executării pedepsei, dar majorarea corespunzătoare a termenului de încercare. Referitor la apelul promovat de partea civilă Statul Român prin ANAF - DGFP Brașov, instanța de prim control judiciar a constat că se impune a fi clarificată problema determinării prejudiciului produs prin infracțiunea de evaziune fiscală, deoarece numai acest prejudiciu poate forma acțiunii civile subsecvente acțiuni penale.

În acest sens, pornind de la analizarea textului nomei de incriminare, art. 9 alin. (1) lit. b) din lege specială „omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate", s-a reținut că, numai prejudiciul produs exclusiv prin această infracțiune poate face obiectul acțiunii civile, independent de împrejurarea că societatea inculpatului ar mai datora către bugetul de stat și alte sume, cu alt titlu. Din conținutul deciziei de impunere s-a constatat că prejudiciul efectiv produs este în sumă de 27.066 RON, deoarece estimarea efectuată de parte civilă nu poate da naștere la obligații fiscale.

De altfel, sumele obținute de societatea inculpatului cu titlu de venituri impozabile se situează la nivelul sumei de 91.920 RON, astfel că, este imposibil a se stabili obligații fiscale principale (cele datorate, fără majorări și penalități) mai mari decât suma impozabilă obținută, respectiv de 110.187 RON așa cum a solicitat partea civilă, cu majorări de 46.803 RON, reprezentând TVA și impozit pe profit, majorat în motivele de apel la suma de 178.058 RON, la care urmează a se adăuga majorări de întârziere și penalități. Așa cum corect a constatat și prima instanță, nu a format obiectul verificărilor penale în prezenta cauză împrejurarea că inculpatul nu a achitat impozitele către stat potrivit sumelor care se regăsesc în contabilitatea societății, obiectul verificării fiind reprezentat de anul 2009 și actele de evaziune fiscală comise în acest an fac obiectul acțiunii penale.

Părții civile i s-a solicitat în mod expres să precizeze cuantumul prejudiciului, inclusiv penalitățile de întârziere la suma de 27.066 RON și s-a învederat acesteia că inculpatul este trimis în judecată pentru faptul că a omis a înregistra în contabilitatea SC S.D.M. SRL suma de 91.920 RON. Chiar dacă societatea SC S.D.M. SRL, administrată de inculpat datorează statului o sumă mai mare reprezentând venituri la bugetul de stat, cauza pendinte privește doar fapta de evaziune fiscală și prin urmare prejudiciul creat prin comiterea acestei fapte. În consecință, instanța de prim control judiciar a apreciat nu poate lăsa la latitudinea părții civile, oricare ar fi aceasta, stabilirea prejudiciului, ci, potrivit dispozițiilor legale, acțiunea civilă se soluționează pe baza probelor, inculpatul urmând a fi obligat numai la plata sumelor dovedite, ce trebuie să reprezinte o creanță certă, lichidă și exigibilă, chiar dacă decizia de impunere nu a fost contestată de inculpat.

Cum partea civilă nu și-a îndeplinit obligația impusă nu numai de instanță, dar și de lege, de calculare a obligațiilor accesorii de la data scadenței obligației principale la zi, instanța neavând posibilitatea de a verifica modul de efectuare a acestor calcule și de a cenzura, conform art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998 și următoarele C. civ., a admis, în parte, pretențiile solicitate de partea civilă. S-a reținut că, sumele datorate cu titlu de taxe și impozite către bugetul consolidat al statului sunt cele derivate din suma obținută cu titlu de venit impozabil de 91.920 RON, respectiv TVA de 19% (la nivelul anului 2009) și impozit pe profit, din această sumă. Chiar dacă societatea SC S.D.M.

SRL, administrată de inculpat datorează statului o sumă mai mare reprezentând venituri la bugetul de stat, cauza pendinte privește doar fapta de evaziune fiscală și, pe cale de consecință, prejudiciul creat prin comiterea acestei fapte și în cadrul prezentului proces penal, instanța nu poate dispune obligarea inculpatului la plata altor sume, cu excepția celor derivate din comiterea infracțiunii de evaziune fiscală potrivit anului fiscal 2009. Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, măsura asiguratorie, instanța a reținut că potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 măsurile asigurătorii pot fi dispuse din oficiu, dispoziții care se completează cu cele ale art. 163 și următoarele C. proc.

pen. În consecință, pentru a se putea dispune o asemenea măsură, chiar din oficiu, este necesar să se constate că existența temerii că bunurile personale care ar putea garanta recuperarea pagubei să fie înstrăinate sau ascunse în scopul sustragerii de la răspunderea civilă. În plus, aplicarea măsurii asigurătorii se realizează prin instituirea unui sechestru, sens în care se identifică bunurile aparținând persoanei împotriva căreia s-a luat măsura asiguratorie și se inventariază într-un proces-verbal în care se înscriu caracteristicile pe care le au, starea de uzură, cantitatea și evaluarea lor în bani. Pentru bunurile imobile se mai cere luarea unei inscripții ipotecare care împiedică orice înstrăinare a acestora.

Cum partea civilă nu a indicat ce bunuri imobile sau mobile are inculpatul în proprietate, instanța s-a aflat în imposibilitate de a lua o asemenea măsură, deoarece nu s-au putut identifica bunurile ca fac obiectul măsurii asigurătorii. Mai mult, partea civilă are chiar calitatea de organ fiscal al statului, este singura în măsură să cunoască dacă inculpatul deține bunuri imobile sau mobile pentru care este plătitor de impozite și avea obligația să indice instanței aceste aspecte, pentru a se putea pune în discuție luarea măsurilor. În opinia instanței, a dispune luarea unei măsuri asigurătorii fără a se identifica bunurile asupra cărora se dispune măsura, contravine dispozițiilor legale anterior menționate.

Soluția instanței de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov prin Agenția Națională de Administrare Fiscală pe care au criticat-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, invocând în drept, dispozițiile art. 385 9 pct. 14 și 18 C. proc. pen. În susținerea recursului Parchetul a solicitat înlăturarea circumstanțelor atenuate reținute în favoarea inculpatului, majorarea cuantumului pedepsei, păstrarea modalității de executare și stabilirea unui termen de încercare mai mare. În dezvoltarea motivelor scrise de recurs, partea civilă a solicitat să se constate că, în mod greșit, cele două instanțe au admis, în parte, acțiunea civilă și au obligat inculpatul la plata sumei de 27.066 RON fără a dispune și cu privire la majorările de întârziere și penalitățile aferente până la acoperirea prejudiciului, astfel cum sunt prevăzute în art. 120 din O.G.

nr. 92/2003. O altă critică a recurentei părți civile a vizat greșita respingere de către cele două instanțe a cererii de instituire a măsurilor asigurătorii, întemeiată pe dispozițiile art. 163 C. proc. pen. și art. 11 din Legea nr. 241/2005, care trebuie privită ca o măsură coercitivă împotriva inculpatului indiferent dacă acesta are sau nu bunuri în proprietate sa, obligația identificării existenței bunurilor revenind executorului judecătoresc sau organelor specializate de executare. Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, care se circumscriu art. 385 9 pct. 14 și 18 C. proc. pen., cât și din oficiu - potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen.

-, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov prin Agenția Națională de Administrare Fiscală ca nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse: 1. Referitor la critica Parchetului privind greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului S.D.N. de către instanța de apel, Înalta Curte constată că, potrivit art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 72 din C. pen., care prevăd criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a Codului penal, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Or, din examinarea acestor criterii, se constată că cel referitor la gradul de pericol social al faptei săvârșite este unul prioritar celui referitor la persoana infractorului, ambele instanțe apreciind în mod corect că fapta săvârșită de inculpat - astfel cum a fost reținută în actul de sesizare prezintă, în concret, un grad de pericol social ridicat.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că elementele legate de faptă și de persoana inculpatului au fost corect valorificate de instanța de apel în procesul de individualizare a sancțiunii penale, existența acestora justificând aplicarea unei pedepse orientate sub minimum limitelor speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită - evaziune fiscală, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, reduse cu o treime, în condițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și reținerii circumstanțelor atenuate judiciare, prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

Contrar celor susținute de parchet, se constată că cele două instanțe, în mod întemeiat, au apreciat că datele personale ale inculpatului și împrejurările comiterii faptei (vârsta de 38 ani, lipsa antecedentelor penale, sinceritatea în fața organelor judiciare, conduita anterioară a inculpatului, în aceeași perioadă a mai efectuat alte 3 trei lucrări pentru care a întocmit documentația necesară și le-a înregistrat în contabilitate, valoarea lucrărilor efectuate și pentru care nu s-au întocmit documente pentru veniturile realizate - 91,920 RON), sunt elemente care au relevanță juridică chiar și prin comparare cu fapta inculpatului - sustragerea de la plata obligațiilor datorate statului - și modalitate de comitere a acesteia.

Prin urmare, Înalta Curte, ținând seama de natura infracțiunii săvârșite (evaziune fiscală), ce prezintă un grad de pericol social ridicat, circumstanțele reale ale comiterii faptei, atitudinea sinceră a inculpatului imediat după comiterea faptei și pe parcursul procesului penal, circumstanțele personale ale inculpatului (care nu este cunoscut cu antecedente penale, are un loc de muncă, este o persoană respectată în comunitate astfel cum rezultă din caracterizările și înscrisurile depuse la dosarul cauzei), valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat, de 27.066 RON, constată că, a fost aplicată o pedeapsă corect individualizată de către instanța de control judiciar, de 10 luni închisoare, care corespunde scopului pedepsei astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 52 C. pen.

Referitor la modalitatea de executare și termenul de încercare stabilit de către instanța de apel, de 2 ani și 10 luni, Înalta Curte reține că pedeapsa este deopotrivă un mijloc de constrângere dar și de reeducare a celui condamnat, având un rol preventiv-educativ. Ca măsură de constrângere, pe lângă scopul represiv, pedeapsa trebuie să reflecte dezaprobarea legală și judiciară, atât cu privire la faptele penale, cât și în ceea ce privește comportamentul inculpatului. Or, natura și gravitatea faptei, modalitatea de comiterii a infracțiunii și conduita inculpatului, înainte și după comiterea faptei, sunt elemente obiective și subiective care au contribuit la convingerea instanțelor că prin acordarea suspendării executării pedepsei și stabilirea unui termen de încercare de 2 ani și 10 luni, conduita inculpatului în viitor față de valorile sociale ocrotite de lege se va schimba.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că aplicarea unei pedepse într-un cuantum sau pe un termen de încercarea mai mare față cel stabilit de instanța de prim control judiciar, nu ar fi nejustificată în raport cu particularitățile cauzei expuse anterior, motiv pentru care urmează să respingă recursul parchetului, ca nefondat. 2. Nici criticile părții civile Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., în sensul că ambele instanțe au comis grave erori de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite în ceea ce privește acțiunea civilă, nu sunt fondate.

Pentru a fi reținută eroarea gravă de fapt trebuie să se constate că această eroare a influențat hotărâtor soluția dată în cauză, adică greșita stabilire a situației de fapt să fi determinat o esențială eroare în legătură cu condamnarea sau achitarea inculpatului ori încetarea procesului penal, cu toate consecințele care decurg din aceasta pentru inculpat și pentru celelalte părți din proces, inclusiv, cu privire la soluționarea laturii civile.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că, în cauză nu a fost comisă o gravă eroare de fapt, situația de fapt a fost bine stabilită de instanțele de fond și apel în urma unei analize coroborate a întregului material probator administrat în cauză, încadrarea juridică dată faptei este justă și corespunde situației de fapt reținute, în mod corect, apreciind cele două instanțe că sunt îndeplinite în cauză condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul infracțiunii ce i s-au reținut în sarcină, de evaziune fiscală, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) C. pen. În baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală s-a reținut că, în cursul anului 2009, inculpatul S.D.N., în calitate de administrator al SC S.D.M.

SRL, a omis să înregistreze în actele contabile venituri totale în sumă de 91.920 RON, sustrăgându-se astfel, de la plata obligațiilor fiscale către stat în sumă de 27.066 RON. În ceea ce privește latura civilă, Înalta Curte constată că instanța de fond și de prim control judiciar au reținut, în mod corect, întrunirea în cauză a condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale, prev. de art. 998 și urm. C. civ., respectiv, existența prejudiciului suferit de partea civilă, ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov, a faptei ilicite comise de către inculpatul S.D.N., legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, precum și a vinovăției inculpatului în săvârșirea ei.

La stabilirea cuantumului prejudiciului, cele două instanțe au avut în vedere raportul de inspecție fiscală întocmit de către Garda Financiară urmare verificărilor efectuate la sediul societății SC S.D.M. SRL, care nu a fost contestat de către niciuna dintre părți, natura infracțiunii pentru care inculpatul S.D.N. a fost trimis în judecată - evaziune fiscală, constând în omisiunea de a înregistra în contabilitatea societății pe care o administra, suma de 91.920 RON, provenind din activitățile de construcții realizate pentru numiții T.I. și M.I. Înalta Curte, în acord cu cele două instanțe reține că potrivit dispozițiilor art. 346 alin. (1) C. proc. pen. în caz de condamnare instanța se pronunță prin aceeași sentință și asupra acțiunii civile, iar conform dispozițiile art. 14 alin. (3) C. proc.

pen., repararea pagubei se face potrivit legii civile, text care trebuie coroborat cu dispozițiile art. 1169 C. civ., în sensul că, cel care formulează o pretenție în fața instanței trebuie să o dovedească. Or, partea civilă ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov nu a putut face dovada cu niciun mijloc de probă a existenței unui prejudiciu cert, în sumă de 110.187 RON, astfel cum a precizat în fața primei instanțe, al cărui cuantum a fost majorat, în fața instanței de apel, la suma de 178.058 RON. Faptul că societatea S.D.M. SRL, administrată de inculpat, are și alte creanțe către bugetul satului, acestea nu pot fi valorificate pe calea acțiunii civile în prezenta cauză, întrucât, instanța este obligată să se limiteze la fapta și persoana menționate în actul de sesizare și, pe cale de consecință, la soluționarea acțiunii civile alăturate acțiuni penale pentru care a fost învestită.

Mai mult, împrejurarea că decizia de impunere emisă de organul fiscal competent nu a fost contestată de către inculpat, nu are relevanță juridică sub aspectul soluționării laturii civile și nici nu poate constitui o dovadă a existenței prejudiciului pentru care s-a făcut constituirea de parte civilă întrucât, privește creanțe pe care inculpatul le are la bugetul statului dar care provin din alte fapte și nu cea de evaziune în modalitate descrisă în prezenta cauză. Înalta Curte reține că, deși cele două instanțe nu au obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente și la plata dobânzii legale și a penalităților de întârziere aferente prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului, nu reprezintă o eroare gravă de fapt ce a dus la soluționarea greșită a laturii civile a cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 371 2 C. proc. civ. care se completează cu dispozițiile art. 119 și urm. din C. proc. fisc., dacă titlul executoriu conține suficiente elemente în funcție de care organul de executare poate actualiza valoarea obligațiilor fiscale, stabilită în bani, indiferent de izvorul ei, se va proceda de către organul de executare la actualizarea sumei la momentul plății, la solicitarea creditorului. Prin urmare, partea civilă cu ocazia punerii în executare a hotărârii judecătorești, ce constituie titlu executoriu, va putea solicita actualizare sumei la data plății efective. Cu privire la critica părții civile privind greșita respingere de către cele două instanțe a cererii de instituire a măsurilor asigurătorii, Înalta Curte, constată că potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 în cazul comiterii infracțiunilor de evaziune fiscală, măsurile asigurătorii se pot dispune din oficiu.

Pentru a putea lua măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (1) a art. 163 alin. (1) C. proc. pen., respectiv, sechestru asigurător asupra bunurilor mobile sau imobile ale inculpatei și cea prevăzută la art. 167 C. proc. pen., poprirea asupra sumelor de bani ale inculpatei, instanța trebuie să constate mai întâi existența acestora (mai mult, ele identificate și menționate într-un proces-verbal cu toate elementele ce le individualizează și starea în care se află). În cauză, această împrejurare a inexistenței unor bunuri mobile sau imobile, respectiv, a unor sume de bani care să aparțină inculpatului S.D.N., a fost constată inclusiv de către procuror în actul de sesizare, prin urmare, în mod justificat, prima instanță a respins cererea părții civile de instituire a măsurilor asigurătorii întrucât inculpatul nu deține niciun bun.

Constatând că nu sunt incidente, pentru motivele anterior arătate, cazurile de casare invocate de parchet și partea civilă, circumscrise art. 385 9 alin. (1) pct. 14 și 18 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, apreciind hotărârea pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică. Având în vedere că recurenta parte civilă este cea care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov prin Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Deciziei penale nr. 107/Ap din 11 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2012. Procesat de GGC - LM