ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 943/2012

Asupra recursului

de față, în baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 95 din 23 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția penală, în

baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținute

în sarcina inculpatului, eliminându-se aplicarea art. 13 C. pen. și, în consecință

inculpatul D.I. a fost condamnat la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 alin. (1) lit. a)

și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.

În temeiul

art. 81 C. pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei, stabilindu-se

un termenu de încercare de 3 ani.

În temeiul

art. 359 C. proc. pen., inculpatului i-a fost atrasă atenția asupra dispozițiilor

a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării

pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

În temeiul

art. 14 și al art. 346 C. proc. pen., raportate la art. 998 și următoarele C.

civ., a fost admisă acțiunea civilă a părții civile Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, inculpatul

fiind obligat la plata către partea civilă a sumei de 53.675,88 RON, la care se

adaugă dobânda legală până la data stingerii efective a datoriei.

În temeiul

art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor

judiciare avansate de stat în cauză.

Pentru a hotărî

astfel , instanța de fond a reținut că fapta inculpatului D.I., care, în calitate

de administrator al SC I.C. SRL, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada

2005-2007, a omis evidențierea unei părți a veniturilor obținute în baza contractului

de prestări servicii din data de 2 decembrie 2004, având ca beneficiar pe numitul

L.C., în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, cauzând astfel un

prejudiciu bugetului consolidat al statului în cuantum de 53.675,88 RON, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată,

constând în omisiunea evidențierii în tot sau în parte, în actele contabile sau

în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor

realizate, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale - prevăzută și

pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen.; aceste venituri au însumat, atât potrivit notei de constatare

din 12 mai 2008 a Gărzii Financiare - Secția Mureș, cât și potrivit procesului -

verbal de inspecție fiscală din 17 septembrie 2009 al D.G.F.P-A.F.P. Tg. Mureș,

- Activitatea de Inspecție Fiscală, 182.500 RON, iar prin omisiunea evidențierii

lor în contabilitatea societății s-a cauzat bugetului de stat prejudiciul mai sus

menționat (53.675,88 RON).

Cu privire la

latura civilă a cauzei , s-a reținut că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală și D.G.F.P. Mureș

, s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului la plata

sumei de 53.675,88 RON, la care să se adauge dobânzile până la data stingerii efective

a datoriei.

Avându-se în

vedere că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și ale

exercitării acțiunii civile alăturate acțiunii penale, în temeiul art. 14 și al

art. 346 C. proc. pen., raportate la art. 998 și următoarele C. civ., a fost admisă

acțiunea civilă a părții civile Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală și D.G.F.P. Mureș, iar

inculpatul a fost obligat la plata către parte civilă a sumei de 53.675,88 RON,

la care se adaugă accesoriile până la data stingerii efective a sumei datorate.

Împotriva sentinței

inculpatul a declarat, în termen legal , apel prin care a solicitat achitarea de

sub învinuirea comiterii vreunei infracțiuni.

În motivele

de apel invocate, inculpatul a susținut că acest contract este de fapt unul de antrepriză,

pentru care s-a achitat un avans, și că pentru ultima lucrare trebuia să primească

în schimb un autoturism care nu a fost înscris în contabilitate deoarece nu au fost

primite actele pentru el. S-a mai susținut că după acest contract s-a încheiat un

al doilea contract de prestări servicii unde s-a lucrat cu zileri.

Prin Decizia

penală nr. 73/A din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat apelul

declrat de inculpat cu obligarea acestuia la plata chetuielilor judiciare către

stat în sumă de 100 RON.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că:

În declarațiile

date anterior, inculpatul arată că a încheiat contractul din 01 decembrie 2004 fără

a cunoaște ce lucrări trebuiau făcute și că a acceptat înscrierea în contract a

sumei de 50.000 RON crezând că este vorba doar de o casă și abia după două săptămâni

a aflat că ar fi vorba de 10 case. În acest context, el a încercat să renegocieze

suma însă L.C. nu a fost de acord. Inculpatul mai susține că a acceptat să execute

lucrările în calitate de ziler, ceea ce s-a și întâmplat.

S-a reținut

că această susținere a inculpatului vine în contradicție cu declarația martorului

L.C., persoana beneficiară a construcțiilor, care susține că el s-a înțeles cu inculpatul

în sensul realizării unui ansamblu de locuințe și că aceste locuințe urmau să fie

construite de firma inculpatului. Cu privire la martori care au fost audiați , s-a

reținut că aceștia au susținut că au lucrat pentru inculpat ca zileri însă niciunul

din acești martori nu știu dacă lucrările se executau de către firma SC I.C.

SRL sau de către inculpat, ca ziler.

Prin urmare,

s-a reținut că atâta timp cât nu s-a dovedit că lucrarea sau o parte a lucrării

a fost executată de către inculpat ca și ziler este clar că toate lucrările efectuate

s-au realizat în baza contractului de prestări servicii încheiat la 02

decembrie 2004 între el și L.C. și că , în baza acelui contract .inculpatul avea

obligația să evidențieze toate veniturile încasate în contabilitate, ceea ce nu

s-a întâmplat.

Din dosar rezultă

că în contabilitatea societății au fost înregistrate doar două facturi  de câte

5.000 RON.

Mai rezultă

că, atunci când s-a efectuat controlul de către Garda Financiară Mureș, pe lângă

aceste două facturi au fost găsite și alte documente, ce nu au fost evidențiate

în contabilitatea firmei, din care rezulta că s-au făcut și alte plăți, rezultând

o sumă de 182.500 RON.

Prin neînregistrarea

acestor sume în contabilitatea societății este clar că s-a cauzat bugetului de stat

un prejudiciu de 53.675,88 RON.

De fapt, inculpatul

nu neagă că a primit și alte sume de bani pentru lucrările executate, în afara celor

înscrise în contabilitate, însă le consideră ca fiind primite pentru munca prestată

ca ziler.

Curtea de Apel

a apreciat că inculpatul nu a făcut dovada celor susținute, că susținerile inculpatului,

prin apărător, au fost făcute doar în apel și nu sunt probate. La dosar nu se găsește

niciun contract de antrepriză ci unul de prestări servicii, iar faptul că inculpatul

nu a înregistrat în contabilitatea firmei sumele de bani primite pentru lucrări

și nu a plătit bugetului statului impozitele și taxele cuvenite este o activitate

de natură infracțională.

Împotriva acestei

din urmă decizii inculpatul a declarat în termen legal prezentul recurs, solicitând

achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. apreciind că hotărârile pronunțate atât de către instanța de fond, cât și de

către cea de apel, sunt nelegale și netemeinice.

Recursul nu

este fondat.

Din examinarea

întregului probatoriu administrat în cauză și a conținutului hotărârilor pronunțate

(Sentință fond / Decizie apel), rezultă fără nici un echivoc că între SC I.C.

SRL Tg -Mureș (al cărei administrator era însuși inculpatul D.I.) și numitul L.C.

s-a încheiat un contract (comercial) de prestări servicii, dintre acelea menționate

în obiectul de activitate al societății (conform cu principiul specialității sale

de folosință), iar nu un contract (civil) de antrepriză; așa fiind, cu justificat

temei s-a reținut că inculpatul avea obligația de a evidenția în contabilitatea

societății comerciale pe care o administra toate veniturile obținute -cu titlu de

preț al prestațiilor - din contractul respectiv (venituri în raport cu care se stabileau

obligațiile societății față de bugetul de stat); or, inculpatul nu a înregistrat

în contabilitate decât două facturi fiscale (cu chitanțele aferente), fiecare pentru

suma de 5.000 RON (în total, 10.000 RON), omițând să înregistreze în intervalul

18 mai 2004-19 mai 2007 (suma totală de 182. 500 RON), plățile parțiale , totalizând

acea sumă, fiind menționate , ca atare , într-un caiet  în care și plătitorul- martorul

L.C. -și primitorul plății- fie inculpatul D.I., fie tatăl său (D.G.)- au semnat

pentru fiecare astfel de plată; prin această omisiune- prelungită , după cum s-a

arătat, în timp (18 mai 2004-19 mai 2007) ca rezultat al aceleiași rezoluții infracționale-

inculpatul și-a sustras societatea comercială pe care o administra de la plata obligațiilor

fiscale (impozite și taxe), cauzând astfel bugetului consolidat al statului un prejudiciu

de 53.675.88 RON.

În acest context

faptic -indiscutabil probat în cauză (în pofida apărării inculpatului că, în realitate,

contractul încheiat cu martorul L.C. ar fi fost un contract- civil- de antrepriză

iar nu unul -comercial- de prestării servicii, apărare înlăturată cu justificat

temei, ca nefondată, atât de instanța de fond cât și de instanța de apel) existența

infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., este neîndoielnică, sub acest aspect decizia atacată - prin care a fost confirmată

sentința instanței de fond -învederându-se întru totul temeinică și legală, încât

achitarea inculpatului, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., nu poate intra în

discuție.

Examinându-se

cauza și potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., nu s-a constatat existența vreunui

alt caz în afară de cel referitoar la achitare care, invocat din oficiu, ar fi de

natură să ducă la casarea deciziei atacte.

Așa fiind, recursul

inculpatului urmează a fi respins ca nefondat obligarea sa la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în sumă de 350 RON din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul

parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva deciziei penale nr. 73/A

din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 27 martie 2012.