ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1833/2013

Asupra recursului penal de față: Prin Sentința penală nr. 225 din 22 iunie 2012 s-a dispus condamnarea inculpatului C.M. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., ca pedeapsă accesorie. Conform art. 86 1 - art. 86 3 și art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate, stabilindu-se un termen de încercare de 4 ani și obligarea inculpatului la respectarea măsurilor de supraveghere prev. de art. 86 3 alin. (1) și art. 86 3 alin. (3) C. pen.

În latură civilă, s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, inculpatul fiind obligat la plata sumei 127.534 RON cu titlu de despăgubiri civile, la care s-au adăugat majorările de întârziere și penalitățile calculate până la data plății. În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus desființarea facturilor fiscale obiect al infracțiunii deduse judecății. În fine, inculpatul a fost obligat și la plata sumei de 700 RON, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și însușite de inculpat în condițiile art. 320 1 C. proc.

pen., în esență, prima instanță a reținut, în fapt, că, în perioada noiembrie 2006 - mai 2008, inculpatul a înregistrat cheltuieli în evidențele contabile ale societății comerciale M.C. SRL Potlogi al cărui administrator este, respectiv un număr de șase facturi fiscale, documente ce nu reflectau efectuarea unor operațiuni. Aceste acte materiale au avut drept consecință deducerea nelegală a cuantumului TVA și impozitului pe profit datorat, deci producerea unui prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de 127.534 RON. Rezoluția infracțională a vizat o factură care apare ca fiind emisă de SC A.C. SRL București, iar alte cinci documente ca fiind emise SC P.C. 2003 I. SRL București.

La individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere împrejurările comiterii faptei, precum și persoana inculpatului, respectiv faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, are în întreținere doi copii minori și a avut o bună reputație în comunitate anterior săvârșirii faptei. În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată în cauză, prima instanță a stabilit că cererea părții civile este întemeiată numai în limita sumei de 127.534 RON, pagubă ce a format obiectul plângerii penale și care se regăsește în nota de constatare încheiată de Garda Financiară la data de 10 aprilie 2009, aceasta fiind compusă din sumele de 69.232 RON, TVA și 58.302 RON impozit pe profit. Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat apel partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, criticând soluția dată laturii civile a cauzei.

În argumentarea căii de atac, partea civilă a susținut că soluția dată laturii civile în primă instanță contravine dispozițiilor art. 119 și urm., respectiv art. 163 - 169 C. proc. fisc. întrucât, deși s-a făcut dovada că paguba efectivă produsă bugetului consolidat al statului prin faptele inculpatului este în sumă de 440.918 RON, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii calculate până la data acoperirii integrale, astfel cum s-a menționat prin cererea de constituire de parte civilă, instanța a acordat despăgubiri civile numai în limita sumei de 127.534 RON. În plus, se impunea instituirea unui sechestru asigurătoriu pentru recuperarea despăgubirilor civile.

Prin Decizia penală nr. 175 din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-a admis apelul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița împotriva Sentinței penale nr. 225 din 22 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a desființat, în parte, sentința apelată, iar în rejudecare s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra averii mobile și imobile a inculpatului C.M., până la concurența sumei de 127.534 RON stabilită cu titlu de despăgubiri de către instanța de fond, menținându-se în rest celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că fapta, împrejurările săvârșirii acesteia și vinovăția inculpatului C.M.

s-au stabilit corect, găsindu-și corespondent în probele administrate și însușite de inculpat conform art. 320 1 C. proc. pen. Deopotrivă, s-a reținut că încadrarea juridică dată activității infracționale, respectiv evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., este legală. În ceea ce privește rezolvarea acțiunii civile exercitată în procesul penal de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, instanța de apel a constatat că prejudiciul civil produs prin fapta stabilită în sarcina inculpatului C.M. s-a stabilit cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 119 și urm. C. proc.

fisc., dar și a dispozițiilor art. 317 C. proc. pen., potrivit cărora judecata se mărginește la fapta și persoana arătată în actul de sesizare a instanței, astfel cum au fost determinate în considerentele și dispozitivul acestuia. S-a reținut în acest sens că, deși prin cererea de constituire de parte civilă formulată prin Adresa nr. 64662 din 3 ianuarie 2012, completată prin Adresa nr. 15021 din 4 aprilie 2012, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului C.M.

la plata sumei de 440.918 RON la care se adaugă obligațiile fiscale accesorie calculate până la data acoperirii integrale a prejudiciului, motivându-se că obligațiile fiscale suplimentare s-au stabilit prin Raportul de inspecție fiscală nr. 1744 din 27 mai 2009, întocmit la solicitarea Gărzii Financiare, din actele procedurale efectuate în faza de urmărire penală rezultă că cercetările efectuate în cauză sunt consecința plângerii penale formulată de Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 604280/DB din 10 aprilie 2009, înregistrată pe rolul unității de parchet sub nr. 808/P din 28 aprilie 2009 și au avut ca obiect înregistrarea nereală pe cheltuieli a sumei de 364.390 RON (valoare fără TVA) de către inculpat, în calitate de administrator al SC M.C.

SRL, în perioada noiembrie 2006 - mai 2008, ca fiind rezultată dintr-un număr de șase facturi fiscale. Cheltuielile au vizat facturile fiscale cu seria: BACS nr… din 21 decembrie 2006, emisă de SC A.C. SRL București, seria BWCF nr… din 15 ianuarie 2008, emisă de P.C. 2003 I. SRL București, seria BWCF nr… din 23 martie 2008 emisă de P.C. 2003 I. SRL București, seria BWCF nr… din 20 martie 2008 emisă de P.C. 2003 I. SRL București, seria BWCF nr… din 27 aprilie 2008 emisă de P.C. 2003 I. SRL București și seria BWCF nr… din 28 mai 2008 emisă de P.C. 2003 I. SRL București. În aceeași ordine de idei s-a reținut că din cuprinsul actului de sesizare a organelor de urmărire penală, cât și nota de constatare încheiată la data de 10 aprilie 2009 rezultă, fără dubiu, că organul financiar a înțeles să solicite tragerea la răspundere penală a inculpatului C.M.

pentru neîndeplinirea obligațiilor fiscale de la care s-a sustras în perioada noiembrie 2006 - mai 2008, constând în neplata la bugetul de stat a sumei de 69.232 RON TVA și de 58.302 RON impozit pe profit, ambele corespunzătoare cheltuielilor înregistrate în contabilitatea persoanei juridice administrate în cuantum de 364.390 RON. Deși, ulterior, prin raportul de inspecție fiscală încheiat la 27 mai 2009, depus la dosarul cauzei, s-a stabilit că pe perioada verificată de Garda Financiară, persoana juridică ar fi datorat și alte sume de bani bugetului de stat, ca fiind reținute la sursă contrar legislației fiscale, totalizând circa 313.384 RON, procurorul învestit cu instrumentarea cauzei nu a înțeles să dispună extinderea procesului penal, limitând finalizarea urmăririi penale și dispunând trimiterea în judecată a inculpatului C.M.

exclusiv pentru infracțiunea de evaziune fiscală incriminată de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., deci evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor în sumă de 364.390 RON care nu au la bază operațiuni reale privind cele șase facturi menționate în precedent și având ca urmare sustragerea de la plata sumei de 127.534 RON alcătuită din 69.232 RON TVA și 58.302 RON impozit pe profit. S-a mai reținut că același cadru procesual s-a menținut și în cursul cercetării judecătorești, din actele dosarului nerezultând punerea în discuție a extinderii procesului penal pentru alte acte materiale ori formularea vreunei declarații de către procurorul de ședință privind punerea în mișcare a acțiuni penale în condițiile art. 336 și urm. C. proc.

pen. Ca urmare, reținând că sub aspectul rezolvării acțiunilor civile exercitate în cauză, instanța penală se pronunță numai asupra reparării pagubelor rezultate din infracțiunile stabilite în sarcina inculpatului și în limitele investirii prin rechizitoriu, instanța de apel a apreciat că în mod întemeiat prima instanță a admis numai în parte pretențiile formulate de partea civilă, respectiv cele care constituie prejudiciul cert, lichid și exigibil produs prin infracțiunea de evaziune fiscală ce a format obiectul acțiunii penale. Critica părții civile referitoare la neluarea măsurilor asigurătorii prin instituirea unui sechestru asupra averii inculpatului C.M. în vederea reparării pagubelor produse prin infracțiunea de evaziune fiscală a fost apreciată însă ca fiind justificată.

S-a reținut în acest sens că analiza sistematică a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 combinat cu art. 163 - 169 C. proc. fisc. determină concluzia că în cazul condamnării inculpatului pentru astfel de fapte, în vederea garantării executării sumelor stabilite ca reprezentând despăgubiri civile datorate bugetului de stat, instanțele judecătorești sunt obligate să dispună indisponibilizarea averii mobile și imobile, prin instituirea sechestrului asigurătoriu conform art. 163 și urm. C. proc. pen.

Raportat la aceste dispoziții legale, la exercitarea controlului jurisdicțional, instanța de apel a constatat că, deși prima instanță a reținut că prejudiciul în sumă de 127.534 RON produs de inculpat prin infracțiunea de evaziune fiscală dedusă judecății nu a fost acoperit și a dispus obligarea acestuia la plata de despăgubiri civile la care s-au adăugat majorările de întârziere și penalitățile calculate până la data plății, contrar dispozițiilor legii speciale, nu a luat măsura asigurătorie, lipsind partea - civilă de garantarea recuperării acestora. În consecință, constatând că soluția adoptată prin sentința atacată este contrară legii pentru motivele anterior menționate, instanța de apel a dispus admiterea apelului declarat de partea civilă, în limitele stabilite prin dispozitiv.

Și împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița. În cuprinsul motivelor scrise de recurs, formulate în termen legal, partea civilă a reiterat, în parte, criticile din apel, susținând că soluția dată laturii civile a cauzei, contravine dispozițiilor art. 119 și urm., respectiv art. 163 - 169 C. proc. fisc. întrucât, deși s-a făcut dovada că paguba efectivă produsă bugetului consolidat al statului prin faptele inculpatului este în sumă de 440.918 RON, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii calculate până la data acoperirii integrale, astfel cum s-a menționat prin cererea de constituire de parte civilă, instanța a acordat despăgubiri civile numai în limita sumei de 127.534 RON.

Ca urmare, partea civilă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, obligarea inculpatului la plata sumei de 440.918 RON, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii calculate până la data acoperirii integrale, și instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la concurența valorii sus-menționate. Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar și din oficiu, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele: Prioritar, se constată că în raport de data pronunțării deciziei atacate, 25 octombrie 2012, și de data înregistrării cauzei în recurs, 3 ianuarie 2013, în cauză sunt aplicabile dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013. Trecând în continuare la analizarea unicei critici formulate de partea civilă în recurs - respectiv greșita obligare a inculpatului la plata sumei de 127.534 RON cu titlu de despăgubiri civile, în condițiile în care paguba efectivă produsă bugetului consolidat al statului prin faptele inculpatului este în sumă de 440.918 RON, critică care va fi analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că este neîntemeiată pentru următoarele motive: Inculpatul C.M. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faptă constând în aceea că, perioada noiembrie 2006 - mai 2008, a înregistrat în evidențele contabile ale societății comerciale M.C. SRL Potlogi al cărui administrator este, un număr de șase facturi fiscale care nu reflectau efectuarea unor operațiuni reale, activitate ce a avut drept consecință deducerea nelegală a cuantumului TVA și impozitului pe profit datorat, deci producerea unui prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de 127.534 RON.

Raportat la limitele investirii sale, prima instanță a stabilit în mod corect că prejudiciul produs bugetului consolidat al statului prin fapta inculpatului dedusă judecății este în cuantumul anterior menționat, așa cum s-a precizat de către Garda Financiară Dâmbovița în plângerea penală formulată în cauză și care se regăsește în nota de constatare încheiată de aceeași instituție la data de 10 aprilie 2009. Potrivit notei de constatare anterior menționată, în urma înregistrării pe contul de cheltuieli a sumei de 364.390 RON - valoare fără TVA, în baza celor șase facturi fiscale care nu reflectau efectuarea unor operațiuni reale, SC M.C. SRL Potlogi, al cărui administrator este inculpatul, s-a sustras de la plata către bugetul de stat a unui TVA în sumă de 69.232 RON și a unui impozit pe profit în sumă de 58.032 RON, deci, în total, suma de 127.534 RON.

În acest context, se constată că pretențiile suplimentare formulate de partea civilă, în fața primei instanțe prin Adresa nr. 64662 din 3 ianuarie 2012, completată prin Adresa nr. 15021 din 4 aprilie 2012, privind suma de 313.384 RON, ce a fost stabilită suplimentar prin raportul de inspecție fiscală încheiat de Garda Financiară la data de 27 mai 2009, neavând corespondent în activitatea infracțională a inculpatului, anterior descrisă, nu pot constitui obiectul reparației civile în cauza pendinte. În consecință, constatând că soluția dată laturii civile a cauzei este temeinică și legală, criticile formulate de partea civilă fiind neîntemeiate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat,recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița și o va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița împotriva Deciziei penale nr. 175 din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat C.M. până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2013. Procesat de GGC - LM