ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1833/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1833/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

penal de față:

Prin Sentința penală nr. 225 din 22 iunie

2012 s-a dispus condamnarea inculpatului C.M. la pedeapsa de 1 an și 6 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

În baza art. 71 C.

pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Conform art. 86

1

- art. 86

3

și art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub

supraveghere a pedepselor aplicate, stabilindu-se un termen de încercare de 4

ani și obligarea inculpatului la respectarea măsurilor de supraveghere prev. de

art. 86

3

alin. (1) și art. 86

3

alin. (3) C. pen.

În latură civilă, s-a

admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională

de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița,

inculpatul fiind obligat la plata sumei 127.534 RON cu titlu de despăgubiri

civile, la care s-au adăugat majorările de întârziere și penalitățile calculate

până la data plății.

În baza art. 348 C.

proc. pen. s-a dispus desființarea facturilor fiscale obiect al infracțiunii

deduse judecății.

În fine, inculpatul a

fost obligat și la plata sumei de 700 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și însușite de

inculpat în condițiile art. 320

1

C. proc. pen., în esență, prima

instanță a reținut, în fapt, că, în perioada noiembrie 2006 - mai 2008,

inculpatul a înregistrat cheltuieli în evidențele contabile ale societății

comerciale M.C. SRL Potlogi al cărui administrator este, respectiv un număr de

șase facturi fiscale, documente ce nu reflectau efectuarea unor operațiuni.

Aceste acte materiale au avut drept consecință deducerea nelegală a cuantumului

TVA și impozitului pe profit datorat, deci producerea unui prejudiciu bugetului

consolidat al statului în sumă de 127.534 RON.

Rezoluția

infracțională a vizat o factură care apare ca fiind emisă de SC A.C. SRL

București, iar alte cinci documente ca fiind emise SC P.C. 2003 I. SRL

București.

La individualizarea

pedepsei, prima instanță a avut în vedere împrejurările comiterii faptei,

precum și persoana inculpatului, respectiv faptul că acesta nu este cunoscut cu

antecedente penale, are în întreținere doi copii minori și a avut o bună

reputație în comunitate anterior săvârșirii faptei.

În ceea ce privește

acțiunea civilă exercitată în cauză, prima instanță a stabilit că cererea

părții civile este întemeiată numai în limita sumei de 127.534 RON, pagubă ce a

format obiectul plângerii penale și care se regăsește în nota de constatare

încheiată de Garda Financiară la data de 10 aprilie 2009, aceasta fiind compusă

din sumele de 69.232 RON, TVA și 58.302 RON impozit pe profit.

Împotriva acestei

sentințe, în termenul legal, a declarat apel partea civilă Agenția Națională de

Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița,

criticând soluția dată laturii civile a cauzei.

În argumentarea căii

de atac, partea civilă a susținut că soluția dată laturii civile în primă

instanță contravine dispozițiilor art. 119 și urm., respectiv art. 163 - 169 C.

proc. fisc. întrucât, deși s-a făcut dovada că paguba efectivă produsă

bugetului consolidat al statului prin faptele inculpatului este în sumă de

440.918 RON, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii calculate până la

data acoperirii integrale, astfel cum s-a menționat prin cererea de constituire

de parte civilă, instanța a acordat despăgubiri civile numai în limita sumei de

127.534 RON. În plus, se impunea instituirea unui sechestru asigurătoriu pentru

recuperarea despăgubirilor civile.

Prin Decizia penală

nr. 175 din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie s-a admis apelul declarat de partea civilă

Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Dâmbovița împotriva Sentinței penale nr. 225 din 22 iunie 2012

pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a desființat, în parte, sentința apelată,

iar în rejudecare s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra averii

mobile și imobile a inculpatului C.M., până la concurența sumei de 127.534 RON

stabilită cu titlu de despăgubiri de către instanța de fond, menținându-se în

rest celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut că fapta, împrejurările săvârșirii

acesteia și vinovăția inculpatului C.M. s-au stabilit corect, găsindu-și

corespondent în probele administrate și însușite de inculpat conform art. 320

1

C. proc. pen.

Deopotrivă, s-a

reținut că încadrarea juridică dată activității infracționale, respectiv

evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., este legală.

În ceea ce privește

rezolvarea acțiunii civile exercitată în procesul penal de partea civilă

Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Dâmbovița, instanța de apel a constatat că prejudiciul civil produs

prin fapta stabilită în sarcina inculpatului C.M. s-a stabilit cu respectarea

întocmai a dispozițiilor art. 119 și urm. C. proc. fisc., dar și a

dispozițiilor art. 317 C. proc. pen., potrivit cărora judecata se mărginește la

fapta și persoana arătată în actul de sesizare a instanței, astfel cum au fost

determinate în considerentele și dispozitivul acestuia.

S-a reținut în acest

sens că, deși prin cererea de constituire de parte civilă formulată prin Adresa

nr. 64662 din 3 ianuarie 2012, completată prin Adresa nr. 15021 din 4 aprilie

2012, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului C.M. la plata sumei de

440.918 RON la care se adaugă obligațiile fiscale accesorie calculate până la

data acoperirii integrale a prejudiciului, motivându-se că obligațiile fiscale

suplimentare s-au stabilit prin Raportul de inspecție fiscală nr. 1744 din 27

mai 2009, întocmit la solicitarea Gărzii Financiare, din actele procedurale

efectuate în faza de urmărire penală rezultă că cercetările efectuate în cauză

sunt consecința plângerii penale formulată de Garda Financiară Dâmbovița sub

nr. 604280/DB din 10 aprilie 2009, înregistrată pe rolul unității de parchet

sub nr. 808/P din 28 aprilie 2009 și au avut ca obiect înregistrarea nereală pe

cheltuieli a sumei de 364.390 RON (valoare fără TVA) de către inculpat, în

calitate de administrator al SC M.C. SRL, în perioada noiembrie 2006 - mai

2008, ca fiind rezultată dintr-un număr de șase facturi fiscale.

Cheltuielile au vizat

facturile fiscale cu seria: BACS nr. ....... din 21 decembrie 2006, emisă de SC

A.C. SRL București, seria BWCF nr. ....... din 15 ianuarie 2008, emisă de P.C.

2003 I. SRL București, seria BWCF nr. ....... din 23 martie 2008 emisă de P.C.

2003 I. SRL București, seria BWCF nr. ....... din 20 martie 2008 emisă de P.C.

2003 I. SRL București, seria BWCF nr. ....... din 27 aprilie 2008 emisă de P.C.

2003 I. SRL București și seria BWCF nr. ....... din 28 mai 2008 emisă de P.C.

2003 I. SRL București.

În aceeași ordine de

idei s-a reținut că din cuprinsul actului de sesizare a organelor de urmărire

penală, cât și nota de constatare încheiată la data de 10 aprilie 2009 rezultă,

fără dubiu, că organul financiar a înțeles să solicite tragerea la răspundere

penală a inculpatului C.M. pentru neîndeplinirea obligațiilor fiscale de la

care s-a sustras în perioada noiembrie 2006 - mai 2008, constând în neplata la

bugetul de stat a sumei de 69.232 RON TVA și de 58.302 RON impozit pe profit,

ambele corespunzătoare cheltuielilor înregistrate în contabilitatea persoanei

juridice administrate în cuantum de 364.390 RON.

Deși, ulterior, prin

raportul de inspecție fiscală încheiat la 27 mai 2009, depus la dosarul cauzei,

s-a stabilit că pe perioada verificată de Garda Financiară, persoana juridică

ar fi datorat și alte sume de bani bugetului de stat, ca fiind reținute la

sursă contrar legislației fiscale, totalizând circa 313.384 RON, procurorul

învestit cu instrumentarea cauzei nu a înțeles să dispună extinderea procesului

penal, limitând finalizarea urmăririi penale și dispunând trimiterea în

judecată a inculpatului C.M. exclusiv pentru infracțiunea de evaziune fiscală

incriminată de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic, art.

41 alin. (2) C. pen., deci evidențierea, în actele contabile sau în alte

documente legale, a cheltuielilor în sumă de 364.390 RON care nu au la bază

operațiuni reale privind cele șase facturi menționate în precedent și având ca

urmare sustragerea de la plata sumei de 127.534 RON alcătuită din 69.232 RON

TVA și 58.302 RON impozit pe profit.

S-a mai reținut că

același cadru procesual s-a menținut și în cursul cercetării judecătorești, din

actele dosarului nerezultând punerea în discuție a extinderii procesului penal

pentru alte acte materiale ori formularea vreunei declarații de către procurorul

de ședință privind punerea în mișcare a acțiuni penale în condițiile art. 336

și urm. C. proc. pen.

Ca urmare, reținând

că sub aspectul rezolvării acțiunilor civile exercitate în cauză, instanța

penală se pronunță numai asupra reparării pagubelor rezultate din infracțiunile

stabilite în sarcina inculpatului și în limitele investirii prin rechizitoriu,

instanța de apel a apreciat că în mod întemeiat prima instanță a admis numai în

parte pretențiile formulate de partea civilă, respectiv cele care constituie prejudiciul

cert, lichid și exigibil produs prin infracțiunea de evaziune fiscală ce a

format obiectul acțiunii penale.

Critica părții civile

referitoare la neluarea măsurilor asigurătorii prin instituirea unui sechestru

asupra averii inculpatului C.M. în vederea reparării pagubelor produse prin

infracțiunea de evaziune fiscală a fost apreciată însă ca fiind justificată.

S-a reținut în acest

sens că analiza sistematică a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005

combinat cu art. 163 - 169 C. proc. fisc. determină concluzia că în cazul

condamnării inculpatului pentru astfel de fapte, în vederea garantării

executării sumelor stabilite ca reprezentând despăgubiri civile datorate

bugetului de stat, instanțele judecătorești sunt obligate să dispună indisponibilizarea

averii mobile și imobile, prin instituirea sechestrului asigurătoriu conform

art. 163 și urm. C. proc. pen.

Raportat la aceste

dispoziții legale, la exercitarea controlului jurisdicțional, instanța de apel

a constatat că, deși prima instanță a reținut că prejudiciul în sumă de 127.534

RON produs de inculpat prin infracțiunea de evaziune fiscală dedusă judecății

nu a fost acoperit și a dispus obligarea acestuia la plata de despăgubiri

civile la care s-au adăugat majorările de întârziere și penalitățile calculate

până la data plății, contrar dispozițiilor legii speciale, nu a luat măsura

asigurătorie, lipsind partea - civilă de garantarea recuperării acestora.

În consecință,

constatând că soluția adoptată prin sentința atacată este contrară legii pentru

motivele anterior menționate, instanța de apel a dispus admiterea apelului

declarat de partea civilă, în limitele stabilite prin dispozitiv.

Și împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs partea civilă Agenția Națională de

Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița.

În cuprinsul

motivelor scrise de recurs, formulate în termen legal, partea civilă a

reiterat, în parte, criticile din apel, susținând că soluția dată laturii

civile a cauzei, contravine dispozițiilor art. 119 și urm., respectiv art. 163

- 169 C. proc. fisc. întrucât, deși s-a făcut dovada că paguba efectivă produsă

bugetului consolidat al statului prin faptele inculpatului este în sumă de

440.918 RON, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii calculate până la

data acoperirii integrale, astfel cum s-a menționat prin cererea de constituire

de parte civilă, instanța a acordat despăgubiri civile numai în limita sumei de

127.534 RON.

Ca urmare, partea

civilă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în

rejudecare, obligarea inculpatului la plata sumei de 440.918 RON, la care se

adaugă obligațiile fiscale accesorii calculate până la data acoperirii

integrale, și instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și

imobile ale inculpatului până la concurența valorii sus-menționate.

Examinând cauza în

raport de criticile formulate, dar și din oficiu, conform prevederilor art. 385

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat,

considerentele avute în vedere fiind următoarele:

Prioritar, se

constată că în raport de data pronunțării deciziei atacate, 25 octombrie 2012,

și de data înregistrării cauzei în recurs, 3 ianuarie 2013, în cauză sunt

aplicabile dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în Codul de

procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, în

forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013.

Trecând în continuare

la analizarea unicei critici formulate de partea civilă în recurs - respectiv

greșita obligare a inculpatului la plata sumei de 127.534 RON cu titlu de

despăgubiri civile, în condițiile în care paguba efectivă produsă bugetului

consolidat al statului prin faptele inculpatului este în sumă de 440.918 RON,

critică care va fi analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte constată că este neîntemeiată

pentru următoarele motive:

Inculpatul C.M. a

fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală

prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., faptă constând în aceea că, perioada noiembrie 2006 - mai

2008, a înregistrat în evidențele contabile ale societății comerciale M.C. SRL

Potlogi al cărui administrator este, un număr de șase facturi fiscale care nu

reflectau efectuarea unor operațiuni reale, activitate ce a avut drept

consecință deducerea nelegală a cuantumului TVA și impozitului pe profit

datorat, deci producerea unui prejudiciu bugetului consolidat al statului în

sumă de 127.534 RON.

Raportat la limitele

investirii sale, prima instanță a stabilit în mod corect că prejudiciul produs

bugetului consolidat al statului prin fapta inculpatului dedusă judecății este

în cuantumul anterior menționat, așa cum s-a precizat de către Garda Financiară

Dâmbovița în plângerea penală formulată în cauză și care se regăsește în nota

de constatare încheiată de aceeași instituție la data de 10 aprilie 2009.

Potrivit notei de

constatare anterior menționată, în urma înregistrării pe contul de cheltuieli a

sumei de 364.390 RON - valoare fără TVA, în baza celor șase facturi fiscale

care nu reflectau efectuarea unor operațiuni reale, SC M.C. SRL Potlogi, al

cărui administrator este inculpatul, s-a sustras de la plata către bugetul de

stat a unui TVA în sumă de 69.232 RON și a unui impozit pe profit în sumă de

58.032 RON, deci, în total, suma de 127.534 RON.

În acest context, se

constată că pretențiile suplimentare formulate de partea civilă, în fața primei

instanțe prin Adresa nr. 64662 din 3 ianuarie 2012, completată prin Adresa nr.

15021 din 4 aprilie 2012, privind suma de 313.384 RON, ce a fost stabilită

suplimentar prin raportul de inspecție fiscală încheiat de Garda Financiară la

data de 27 mai 2009, neavând corespondent în activitatea infracțională a

inculpatului, anterior descrisă, nu pot constitui obiectul reparației civile în

cauza pendinte.

În consecință,

constatând că soluția dată laturii civile a cauzei este temeinică și legală,

criticile formulate de partea civilă fiind neîntemeiate, Înalta Curte, în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat,recursul declarat de partea civilă Agenția

Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Dâmbovița și o va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare

Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița împotriva

Deciziei penale nr. 175 din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta

parte civilă la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a

intimatului inculpat C.M. până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 mai 2013.

Procesat de GGC - LM