ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 624/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 624/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

353 din 18 octombrie 2011 a Tribunalului Dâmbovița prin care în baza art. 9 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit.

a) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen., inculpatul B.G., a fost condamnat la

pedeapsa de un an închisoare.

S-a făcut aplicarea art.

71 și 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 C. pen., s-a stabilit

termen de încercare de 3 ani, din care un an cuantumul pedepsei aplicate și 2

ani intervalul de timp prevăzut de lege.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin.

ultim C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe perioada

suspendării pedepsei principale.

În baza art. 346 C.

proc. pen., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F., și a

fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B.C. SRL,

prin lichidator judiciar T.V.E., la plata sumei de 53.967 lei, sumă datorată

bugetului consolidat al statului.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță analizând actele și lucrările dosarului, a reținut că

inculpatul B.G., în calitate de administrator al SC B.C. SRL, a înregistrat în

evidența contabilă facturi fiscale care nu reflectă efectuarea unor operații

reale și nu constituie documente justificative pentru deducerea TVA-ului, iar

cheltuiala aferentă nu este deductibilă având ca scop neplata taxelor și

impozitelor aferente.

În

concret, prima instanță a reținut că în urma controlului efectuat de comisarii

G.F. Dâmbovița la societatea administrată de inculpat, a verificării actelor

contabile a rezultat că, în perioada noiembrie 2008 – mai 2009, societatea

comercială B.C. SRL a înregistrat pe cheltuieli suma de 154.106 lei și a dedus

TVA în sumă de 29.310 lei în baza a 38 facturi fiscale ce poartă antetul la

furnizor SC C. SRL București. Analizând aceste 38 facturi fiscale a rezultat că

nu corespund realității. Astfel, la denumirea produselor sau serviciilor este

menționat doar prestări servicii buc. 1 fără a fi menționată natura acestora,

nu sunt însoțite de situații de lucrări, nu sunt emise în ordine cronologică a

seriei, sunt completate necorespunzător lipsind mențiuni cu privire la

delegate, datele de identitate a persoanei ce a întocmit facturile și

semnăturile de primire. De asemenea în urma controlului încrucișat efectuat la

SC C. SRL București – A.N.A.F. – A.F.P. Sector 5 a comunicat procesul verbal întocmit pe data de 22 ianuarie 2010 din care rezultă că între cele

două societăți nu au existat relații comerciale în perioada noiembrie 2008, mai

2009 cele 38 facturi nefiind emise de către societatea controlată de către

inspectorii fiscali.

Situația de fapt s-a

stabilit în urma coroborării probatoriului administrat în faza de urmărire

penală, constând în declarațiile inculpatului și înscrisuri, atât pe cele

întocmite în urma controlului cât și pe cele emanând de la SC B.C. SRL.

La primul termen de

judecata, inculpatul prezent în instanță, a solicitat termen pentru a-și angaja

apărător, după care nu s-a mai prezentat la nici unul dintre cele 5 termene de

judecata acordate, deși instanța a emis inclusiv mandate de aducere pe numele

acestuia.

Prin adresa nr. 22952

din 18 mai 2011 A.N.A.F. București, prin reprezentant D.G.F.P. Dâmbovița,

împuternicit conform delegației nr. 68512 din 28 aprilie 2011, s-a constituit

parte civilă cu suma de 64.795 lei cu titlu de impozit pe profit și TVA cât și

accesoriile aferente acestora calculate până la plata efectivă a debitului

acesteia, reprezentând beneficiul nerealizat.

În dovedirea cererii,

partea civilă a depus raport de inspecție fiscală din 24 iunie 2010, proces

verbal din 28 iunie 2010 si decizie de impunere privind obligațiile fiscale

suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscală, toate întocmite de D.G.F.P.

Dâmbovița, toate aceste înscrisuri aflându-se la dosarul de urmărire penală.

Urmare a relațiilor

înaintate la dosarul cauzei de către O.R.C. Dâmbovița, Tribunalul a procedat la

introducerea în cauză și citarea în calitate de parte responsabila civilmente a

SC B.C. SRL, prin lichidator judiciar.

Instanța de fond a constatat că existența

faptelor și vinovăția inculpatului au fost atestate de materialul probator

administrat în cauză, după cum urmează: recunoașterea autorului făcută în

cuprinsul declarației dată la data de 2 decembrie 2010 în faza urmăririi

penale, în condițiile în care inculpatul nu a putut fi audiat de instanță, recunoaștere

ce s-a coroborat cu nota de constatare nr. 613317/ DB din 29 decembrie 2009

întocmită de G.F. Dâmbovița în urma controlului efectuat de aceasta instituție

la SC B.C. SRL potrivit căreia cele 38 de facturi fiscale în baza cărora SC B.C.

SRL a înregistrat pe cheltuieli suma de 154.106 lei (valoare fără TVA) și a

dedus TVA în suma de 29.310 lei nu reflectă efectuarea unor operațiuni reale și

nu constituie documente justificative care să fie înregistrate în evidența

contabilă a SC B.C. SRL Corbii Mari, pentru deducerea TVA, iar cheltuiala

aferentă nu este deductibilă, aceasta având ca rezultat sustragerea de la plata

către bugetul statului a unei TVA în sumă de 29.310 lei și a unui impozit pe

profit în sumă de 24.657 lei, cele 38 facturile fiscale in cuprinsul cărora

societatea SC B.C. SRL figura la rubrica „cumpărător”, emitente fiind

menționate C. SRL București iar într-una dintre facturi M.M. SRL, adresa nr. 702669

din 11 iunie 20101 emisă de G.F. - Secția București potrivit căreia SC C. SRL

București nu a desfășurat relații comerciale cu SC B.C. SRL, document întocmit

în urma controlului încrucișat efectuat de A.F.P. Sector 5 București, aceste

concluzii fiind menționate in procesul verbal din 22 ianuarie 2010, raportul de

inspecție fiscala din 24 iunie 2010 întocmit de D.G.F.P. Dâmbovița în urma

inspecției fiscale generale efectuata la SC B.C. SRL Corbii Mari.

Prima instanță a apreciat că, în drept, fapta

inculpatului de a înregistra în evidența contabilă facturi fiscale care nu

reflectă efectuarea unor operații reale și nu constituie documente

justificative pentru deducerea TVA-ului, iar cheltuiala aferentă nu este

deductibilă având ca scop neplata taxelor și impozitelor aferente, constituie

infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 241/2005, comisă în formă continuată în perioada noiembrie 2008 - mai

2009, textul de lege incriminând

evidențierea, în

actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la

baza operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, săvârșite în

scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

La individualizarea

pedepsei la care inculpatul a fost condamnat prima instanță a ținut seama de

dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv de gradul de pericol social al faptei

săvârșite, urmarea produsă constând în prejudicierea bugetului consolidat al

statului cu o sumă consistentă, persoana făptuitorului, aflat la primul contact

cu legea penală, motiv pentru care a reținut în favoarea sa circumstanța

atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., stabilind o pedeapsă cu închisoarea

într-un cuantum sub minimul special prevăzut de lege.

Pentru un tratament

penal complet instanța de fond a făcut aplicarea și a dispozițiilor art. 71 raportat

la art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., cu referire la interzicerea

drepturilor electorale ale inculpatului, ca pedepse accesorii.

Cu privire la

individualizarea judiciara a pedepsei, prima instanță a apreciat că în cauză

sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 81 C. pen., pentru suspendarea

condiționată a executării acesteia, respectiv cuantumul pedepsei, lipsa

condamnării anterioare și faptul că scopul său poate fi atins fără executare

efectivă, astfel ca a făcut aplicarea acestui text de lege, cu consecința

stabilirii termenului de încercare reglementat de art. 82 C. pen.

Pe latura civila,

instanța de fond a constatat că A.N.A.F. s-au constituit parte civilă în cauză

cu suma de 64.795 lei, prejudiciul pretins fiind produs de inculpat prin

comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, la care s-ar adăuga obligații

suplimentare și nedeclarate datorate bugetului consolidat al statului.

În condițiile în care

prejudiciul produs prin fapta de evaziune fiscală dedusă judecății este în

cuantum de 53.967 lei, fiind vorba de o infracțiune de rezultat, prima instanță

a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale doar cu

privire la această sumă, cu referire la existența faptei ilicite, constând în

încălcarea normelor de drept penal substanțial, a prejudiciul cert atât în

privința existenței cât și a posibilității de evaluare, a legăturii de

cauzalitate între faptă și prejudiciu dedusă inclusiv din prevederile de drept

penal care statornicesc răspunderea, inclusiv răspunderea civilă pentru

prejudiciile cauzate prin fapte penale precum și vinovăția inculpatului,

constând în intenția cu care a acționat, considerent pentru care a admis în

această limită acțiunea civilă formulată de partea civila A.N.A.F., și a

obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei

de 53.967 lei.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Dâmbovița și

inculpatul B.G. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Inculpatul apelant a

criticat hotărârea în ceea ce privește greșita sa condamnare, susținând că nu

au fost administrate toate mijloacele de probă necesare și utile cauzei, iar

situația de fapt a fost eronat stabilită de către prima instanță, inculpatul

nefiind vinovat de săvârșirea infracțiunii.

Apelantul a susținut

că a avut raporturi comerciale reale cu SC C. SRL BUCUREȘTI, sens în care a

executat o serie de lucrări de renovare a unor puncte termice aparținând R.A.D.E.T.

București, lucrări pentru care a încheiat diverse contracte cu alte societăți

comerciale, printre care și SC C. SRL.

A mai arătat

apelantul că facturile fiscale aflate la dosar sunt reale și au fost emise în

urma acestor relații comerciale, iar în urma lucrărilor de subcontractare

încheiate între cele două societăți comerciale SC C. SRL a prestat activități

de înlocuire a pardoselii în incinta unor puncte termice din București,

înlăturare tencuieli deteriorate, transport moloz, amenajare terase puncte

termice, valoarea totală a facturilor fiind de aproximativ 130 mii lei,

lucrările fiind derulate în intervalul 2008 – septembrie 2009, iar facturile

aferente fiind înregistrate de inculpat în contabilitate.

Pentru lămurirea

completă a situației de fapt, după audierea inculpatului de către instanța de

apel, apelantul-inculpat a solicitat completarea probelor în apel cu audierea

martorilor B.G.M. (administratorul SC C. SRL București) și M.I., precum și

efectuarea unei expertize contabile și a unei expertize constructor, având

obiectivele definite în nota de probatorii aflată dosar apel.

Astfel, în privința

expertizei judiciare contabile s-a solicitat a se stabili categoria și cota de

impozitare aferente anilor 2008 și respectiv 2009 pentru societatea comercială

administrată de inculpat SC B.C. SRL, stabilirea categoriei de impozit și a

cotei de impozitare pentru facturile emise de SC C. SRL BUCUREȘTI în anii 2008

și 2009.

În ceea ce privește

expertiza constructor, s-a solicitat a se stabili lucrările executate la o

serie de puncte termice din București de către societatea comercială

administrată de inculpat, SC B.C. SRL și anume la punctele termice: 1 Rahova, 6

Sălaj, 6 Sebastian și 2 Rahova, lucrări ce se referă la înlocuirea pardoselii

și a tencuielii deteriorate, precum și stabilirea lucrărilor efectuate la

terasele acestor puncte termice, precum și a perioadei de executare a acestor

lucrări.

În exercitarea

garanțiilor prevăzute de componentele dreptului la apărare, curtea a

încuviințat în apărare, completarea probelor în apel conform art. 378 alin. (2)

C. proc. pen., cu audierea celor doi martori solicitați, prorogând discuția

asupra încuviințării probelor cu expertize judiciare, după audierea acestor

martori, așa cum a solicitat inculpatul prin apărător, potrivit încheierii din

19 ianuarie 2012.

După audierea

martorului B.G.M. (după efectuarea demersurilor în baza rolului activ al

instanței, pentru identificarea adresei la care acesta a fost citat), curtea a

apreciat că nu se mai impune audierea martorului încuviințat în apărare M.I.,

întrucât acesta nu a fost angajatul societății C. SRL BUCUREȘTI și nici nu a

putut fi identificat.

În privința celor

două expertize judiciare solicitate de apelant, curtea a apreciat că

administrarea acestor două mijloace de probă este inutilă în raport de

precizările făcute în ședință publică de către martorul B.G.M. și de obiectul

trimiterii în judecată.

Apelantul inculpat a

solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate în latură penală

și civilă, și achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen., pentru lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii,

arătând că în concret lipsește vinovăția sa deoarece lucrările de construcție

s-au efectuat în realitate, iar inculpatul nu a avut nici un fel de

posibilitate concretă să verifice datele de identificare înscrise pe facturile

emise de furnizorul SC C. SRL.

Tot în latură penală,

în subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepsei prin

reținerea dispozițiilor ce vizează circumstanțele atenuante facultative

judiciare, constând în lipsa antecedentelor penale și faptul că inculpatul se

afla la începutul activității sale ca agent economic.

În latură civilă,

inculpatul a solicitat modificarea cuantumului despăgubirilor civile la plata

cărora a fost obligat, arătând că sumele pentru care s-a exercitat acțiunea

civilă în procesul penal nu au fost corect calculate, iar impozitul pe profit

este supraevaluat.

Apelanta-parte civilă

A.N.A.F. BUCUREȘTI prin D.G.F.P. Dâmbovița a criticat hotărârea primei instanțe

în latură civilă, susținând că despăgubirile acordate sunt în mod eronat

calculate, prima instanță ignorând faptul că prin raportul de inspecție fiscală

din 25 iunie 2010, care a fost depus împreună cu cererea de apel, au fost

calculate obligații suplimentare în cuantum de 64.795 lei, cu titlu de impozit

pe profit și TVA.

Prin decizia penală nr.

57 din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondate,

apelurile declarate de inculpat și partea civilă.

Instanța de prim

control judiciar a reținut că situația de fapt a fost corect stabilită, probele

administrate au demonstrat că, în perioada noiembrie 2008 – mai 2009, în

calitate de administrator al societății comerciale B.C. SRL Corbii Mari, județ

Dâmbovița a înregistrat cu titlu de cheltuieli suma de 154.106 lei și a dedus

TVA în sumă de 29.310 lei în baza a 38 facturi fiscale ce poartă antetul la

furnizor SC C. SRL București.

Pentru clarificarea raporturilor comerciale

dintre cele două societăți comerciale s-a efectuat în cursul urmăririi penale o

verificare încrucișată, stabilindu-se, potrivit procesului verbal încheiat la

22 ianuarie 2010 de A.F.P. sector 5 București că în intervalul noiembrie 2008 –

mai 2009 SC C. SRL București nu a avut relații comerciale cu SC B.C. SRL CORBII

MARI, lucru care este confirmat de altfel și de nota explicativă a martorului B.G.M.,

administrator al SC C. SRL BUCUREȘTI.

S-a mai stabilit prin raportul de inspecție

fiscală din 24 iunie 2010 întocmit de D.G.F.P. Dâmbovița, precum și prin

procesul verbal din 28 iunie 2010 încheiat de aceeași instituție că, în urma

analizei acestor 38 facturi fiscale, se constată că mențiunile din cuprinsul

lor nu corespund realității. Astfel, la denumirea produselor sau serviciilor

este menționat doar prestări servicii buc. 1 fără a fi menționată natura

acestora, nu sunt însoțite de situații de lucrări, nu sunt emise în ordine

cronologică a seriei, sunt completate necorespunzător lipsind mențiuni cu

privire la numele delegatului, datele de identitate a persoanei ce a întocmit

facturile și semnăturile de primire.

De altfel, apărarea inculpatului apelant B.G.

a fost infirmată atât de declarația dată în ședință publică, în fața instanței

de apel, de către martorul B.G.M., cât și de adresa emisă de această societate

comercială sub nr. 490 din 21 martie 2012. Din aceste probe rezultă că nu au

fost derulate raporturi comerciale între cele două societăți comerciale,

nefiind emise așadar nici un fel de facturi fiscale, iar martorul B.G.M. fiindu-i

prezentate chitanțele și facturile fiscale aflate la dosar urmărire penală a

arătat că acestea nu aparțin firmei C., în realitate societatea nu utilizează

astfel de imprimate cu regim special ci, emite facturile electronic în evidența

informatizată, iar unele din datele inserate în antetul acestor facturi nu sunt

reale, mai exact capitalul social și contul bancar.

În atare situație, date fiind precizările

administratorului SC C. SRL București, precum și concluziile raportului conținând

rezultatul verificărilor încrucișate efectuate la cele două societăți

comerciale, curtea a constatat că nu poate fi primită apărarea inculpatului în

sensul că între aceste două societăți comerciale ar fi fost derulate raporturi

comerciale reale, ci dimpotrivă, astfel încât situația de fapt reținută de

prima instanță corespunde întrutotul realității.

De altfel, în cursul

urmăririi penale, prin declarațiile de la dosar urmărire penală, apelantul

inculpat B.G. a arătat că nu a întocmit nici un fel de situații de lucrări și

nu a detaliat operațiunile efectuate la rubrica prestări servicii, recunoscând

fapta comisă, deși a susținut de asemenea că a derulat operațiuni comerciale cu

SC C. SRL BUCUREȘTI.

Or, în condițiile în

care verificările efectuate de inspectorii fiscali precum și declarația

administratorului SC C. SRL au evidențiat inexistența unor operațiuni

comerciale reale între cele două societăți comerciale, este evident că apărarea

inculpatului nu are nici un fundament, urmând a fi înlăturată.

Pe cale de

consecință, curtea a constatat că atât situația de fapt, cât și vinovăția

inculpatului au fost în mod judicios reținute, în realitate inculpatul

înregistrând în evidențele sale contabile cele 38 de facturi fiscale care nu

reflectă operațiuni comerciale reale și nu constituie documente justificative

pentru deducerea TVA-ului, fapt care în drept întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește

criticile vizând greșita soluționare a laturii civile a cauzei, critici

formulate atât de apelantul-inculpat, cât și de apelanta parte civilă, curtea a

constatat de asemenea că aceste critici nu sunt fondate în raport de următoarele

argumente:

Prima instanță a

realizat o corectă aplicare a dispozițiilor art. 14 C. proc. pen., care

reglementează obiectul acțiunii civile, stabilind în concret că potrivit art. 14

alin. (3) lit. b) C. proc. pen., repararea pagubei să se facă prin plata unei

despăgubiri bănești dat fiind obiectul acțiunii penale și faptul că

infracțiunea dedusă judecății este o infracțiune de rezultat.

Din acest punct de

vedere se observă că potrivit actului de sesizare, inculpatul a fost dedus

judecății pentru producerea unui prejudiciu la bugetul consolidat al statului

în sumă de 53.967 lei din care impozit pe profit în sumă de 24.657 lei și TVA

în sumă de 29.310 lei.

Potrivit art. 317 C.

proc. pen., judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare

al instanței, iar sub acest aspect se observă că apelantul-inculpat a fost

trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în raport

de prejudiciul constatat prin actul de sesizare al instanței, care este acela

evidențiat în cele ce preced.

În atare situație,

curtea a constatat că, nu se poate antrena răspunderea civilă a inculpatului

pentru sume superioare celor pentru care acesta a fost trimis în judecată, cu

atât mai mult cu cât chiar în conținutul raportului de inspecție fiscală invocat

de apelanta parte civilă rezultă că pentru sumele suplimentare reprezentând

impozit suplimentar pe profit și majorări de întârziere a fost emisă decizia de

impunere, ca de altfel și pentru plata TVA-ului suplimentar și a majorărilor de

întârziere aferente TVA-ului suplimentar.

În plus, din

sesizarea și nota de constatare încheiate de G.F. Dâmbovița aflată, de asemenea,

în subordinea apelantei părți civile A.N.A.F., rezultă că inculpatul a

înregistrat în intervalul noiembrie 2008 – mai 2009 suma de 154.106 lei fără a

avea la bază documente justificative, cu titlu de cheltuieli stabilite potrivit

celor 38 de facturi fiscale ce nu atestă operațiuni comerciale reale, ceea ce a

avut ca rezultat sustragerea de la plata către bugetul de stat a unui TVA în

sumă de 29.310 lei și a unui impozit pe profit în sumă de 24.657 lei,

reprezentând conta de 16 % calculat conform Codului fiscal.

Ca atare, s-a

stabilit prin această notă de constatare și prin procesul verbal de sesizare că

prejudiciul total produs bugetului de stat prin săvârșirea faptei este de

53.967 lei, compus din 29.310 lei TVA și 24.657 lei impozit pe profit, așa cum

de altfel, s-a reținut în cuprinsul actului de sesizare precum și în conținutul

și dispozitivul sentinței apelate.

Împotriva deciziei

penale nr. 57 din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești, în termen legal, au

declarat recurs partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Dâmbovița și inculpatul B.G.

Partea civilă A.N.A.F.

prin D.G.F.P. Dâmbovița reiterează aceleași critici pe care le-a formulat în

apel, solicitând obligarea inculpatului la plata întregii sume cu care s-a

constituit parte civilă la fond.

Inculpatul B.G.

critică hotărârile recurate pentru netemeinicie sub aspectul condamnării sale,

solicitând achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen., sau art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar

trimiterea cauzei la procuror pentru a se readministra probatoriul, respectiv

să se procedeze la audierea angajatorilor respectivei societăți comerciale

întrucât inculpatul a activat la această societate în perioada mai 2008 –

ianuarie 2009.

În drept s-au invocat

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 12 și 18 C. proc.

pen.

Recursurile sunt

nefondate.

Instanțele au

stabilit corect situația de fapt și au realizat corespunzător încadrarea

juridică în dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt, inculpatul B.G.,

în calitate de administrator al SC B.C. SRL, a înregistrat în evidența contabilă

facturi fiscale care nu reflectă operații reale și nu constituie documente

justificative pentru deducerea TVA-ului, iar cheltuiala aferentă nu este

deductibilă având ca scop neplata taxelor și impozitului aferente.

Inculpatul a comis

fapta în perioada noiembrie 2008 – mai 2009, fiind aplicabile dispozițiile art.

41 alin. (2) C. pen.

Contrar celor

susținute de recurent, în speță sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Inculpatul a

înregistrat pe cheltuieli suma de 154.106 lei și a dedus TVA în sumă de 29.310

lei în baza a 38 facturi fiscale ce poartă antetul la furnizor SC C. SRL

București și care nu corespund realității.

Astfel, la denumirea

produselor sau serviciilor este menționat doar prestări servicii buc. 1, fără a

se arăta natura acestora, nu sunt emise în ordine cronologică a seriei, sunt

completate necorespunzător, lipsind mențiuni cu privire la datele persoanei

care a întocmit facturile, semnăturile de primire, lipsa mențiunii cu privire

la delegat. Mai mult, în urma controlului încrucișat efectuat la SC C. SRL

București, a rezultat că între cele două societăți nu au existat relații

comerciale în perioada noiembrie 2008 - mai 2009, cele 38 facturi nefiind emise

de către SC C. SRL București.

Inculpatul a acționat

cu intenție directă, respectiv a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit

producerea infracțiunii prin săvârșirea acelei fapte și anume, sustragerea de

la plata către bugetul statului a TVA-ului și impozitului pe profit.

În recursul său,

inculpatul a invocat și cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18

C. proc. pen., solicitând achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Potrivit acestor

dispoziții legale, hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă

de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare

sau de condamnare.

Pentru a fi incident

acest caz de casare este necesar ca în considerentele hotărârii să se afirme contrariul

a ceea ce rezultă în mod evident din probele administrate, existând o vădită

neconcordanță între modul cum acestea au fost percepute și analizate în

hotărâre.

Eroarea trebuie să

fie evidentă, să influențeze hotărârile, soluția dată în cauză, respectiv să

determine adoptarea unei soluții de achitare în loc de condamnare sau invers.

În speță, cazul de

casare invocat de recurent nu este incident, nu există nicio contradicție între

ceea ce rețin instanțele și ceea ce rezultă din probele administrate, din

analiza cărora reiese situația de fapt astfel cum a fost expusă de către

acestea.

Inculpatul a

solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 C.

proc. pen., ori în această ipoteză fapta trebuie să nu existe în materialitatea

ei.

Din probele

administrate rezultă însă că fapta există, prezintă pericol social și a fost

săvârșită cu vinovăție de către inculpat.

Din oficiu, Înalta

Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată în

raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol

social concret al faptei comise, prejudiciul cauzat și care nu a fost acoperit,

persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale și nu a

recunoscut comiterea faptei.

De asemenea, Înalta

Curte constată pe de o parte, că nu există motive care să impună trimiterea

cauzei la procuror pentru suplimentarea probatoriului în sensul solicitat de

inculpat, iar pe de altă parte, o astfel de soluție nici nu ar avea temei legal

în raport cu dispozițiile art. 385

15

C. proc. pen.

Recursul declarat de

partea civilă A.N.A.F. – D.G.F.P. Dâmbovița este, de asemenea, nefondat.

Inculpatul a fost

trimis în judecată pentru producerea unui prejudiciu la bugetul consolidat al

statului, în sumă de 53.967 lei, din care impozit pe profit 24.657 lei și TVA

în sumă de 29.310 lei.

Față de dispozițiile art.

317 C. proc. pen., potrivit cărora judecata se mărginește la faptă și la

persoana arătat în actul de sesizare, precum și de dispozițiile art. 14 C.

proc. pen., art. 348 C. proc. pen., instanțele l-au obligat corect pe inculpat

la despăgubiri în valoare de 53.967 lei către partea civilă, conform

prejudiciului constatat prin nota de control din 29 decembrie 2009.

Ulterior, potrivit

raportului de inspecție fiscală încheiat la 24 iunie 2010, organul de inspecție

fiscală a stabilit impozit profit de plată suplimentar în sumă de 8074 lei și

majorări de întârziere în sumă de 4163 lei, precum și TVA de plată suplimentar

în sumă de 36.242 lei și majorări de întârziere în sumă de 16.316 lei, sume

pentru care s-au emis decizii de imputare.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile

declarate în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Dâmbovița și de inculpatul B.G.

împotriva deciziei penale nr. 57 din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei

de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20

februarie 2013.