ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3301/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3301/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 414 din

28 noiembrie 2011 a Tribunalului Dambovita, în baza art. 9 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 241/2005 cu art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen., a

fost condamnat inculpatul C.D., la 6 luni închisoare.

S-a făcut

aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a ll-a, b) și c) C. pen.

În baza art.

81 C. pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei.

În baza art.

82 C. pen. a fost stabilit un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, din care

6 luni reprezintă pedeapsa aplicată și 2 ani termenul prevăzut de lege.

S-a atras

atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art.

71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

închisorii a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 346

C. proc. pen. a fost respinsă acțiunea civilă formulată de către partea civilă

Agenția Națională de Administrare Fiscală București luându-se act că inculpatul

a achitat prejudiciul în sumă de 10.612 RON, cauzat bugetului consolidat al

statului prin comiterea faptei.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a avut în vedere că prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Dâmbovița nr. 1290/P/2010 din 07 decembrie 2010, a fost trimis

în judecată inculpatul C.D., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală

prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea

că în calitate de administrator al SC D.C. SRL cu sediul în comuna P., jud. Dâmbovița,

nu a înregistrat în evidența contabilă a societății în perioada 01 ianuarie 2009-30

iunie 2009 vânzarea unei cantități de mărfuri în valoare de 57.393 RON și prin această

modalitate s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în cuantum de 1.449 RON

și a unui TVA în valoare de 9.163 RON, suma totală cu care a prejudiciat bugetul

consolidat al statului fiind de 10.612 RON, din care a achitat suma de 2.000 RON,

conform chitanței seria din 03 noiembrie 2010.

Din probatoriul

administrat în faza de urmărire penală, instanța a reținut următoarele:

La data de 07

iulie 2009, comisari din cadrul Gărzii Financiare Dâmbovița au efectuat un control,

având ca obiectiv verificarea realității și legalității operațiunilor economice

derulate de SC D.C. SRL cu sediul în comuna P., jud. Dâmbovița, pe perioada 01

ianuarie 2009-30 iunie 2009. Controlul a fost efectuat în prezența inculpatului

C.D., acesta având calitatea de administrator al societății, care a redactat personal

o notă explicativă cu privire la aspectele rezultate din activitatea de control.

S-a stabilit astfel

că inculpatul nu a înregistrat operațiunea de comercializare a mărfurilor în valoare

totală de 57.393 RON, activitate ce s-a derulat în perioada supusă controlului,

astfel încât cel în cauză s-a sustras de la plata către bugetul de stat a unor obligații

fiscale în cuantum total de 10.612 RON, din care TVA în valoare de 9.163 RON și

impozit pe profit în sumă de 1.449 RON.

Concluziile actului

de control fiscal materializate în cuprinsul notei de constatare din 07 iulie 2009

s-au fundamentat pe faptul că, potrivit balanței de verificare încheiată la 31

decembrie 2008, firma înregistra în evidențe mărfuri în valoare de 57.393 RON, iar

în balanța de verificare întocmită pe data de 30 iunie 2009, agentul economic înregistra

același sold de mărfuri, respectiv 57.393 RON.

Cu toate aceste,

mărfurile respective nu mai erau în posesia societății, acestea fiind vândute în

perioada 01 ianuarie 2009-30 iunie 2009, deși în acest interval de timp, firma figura

fără activitate comercială desfășurată.

În acest mod,

administratorul societății, în persoana inculpatului, a vândut cantitatea de marfă

care figura în evidențele societății, fără a înregistra în contabilitate operațiunea

comercializării acestora și, astfel a fraudat bugetul consolidat al statului cu

suma totală de 10.612 RON, din care TVA în valoare de 9.163 RON și impozit pe profit

în sumă de 1.449 RON.

În raportul de

inspecție fiscală din 28 septembrie 2009, organele de specialitate din cadrul Direcției

Generale a Finanțelor Publice Dâmbovița, au confirmat rezultatul controlului efectuat

anterior de Garda Financiară Dâmbovița.

În concret, la

capitolul III intitulat „Constatări fiscale", subtitlul 1.2 intitulat „TVA

colectată" din cuprinsul actului anterior indicat, se precizează la pagina

4, următoarele: Față de evidența societății, organele de inspecție fiscală au stabilit

diferența de TVA colectată în sumă de 9.163 RON aferentă lipsei de inventar-stoc

mărfuri consemnată în nota de constatare încheiată de Garda Financiară Dâmbovița,

în urma verificării prin sondaj a modului de stabilire a bazei de impozitare în

conformitate cu prevederile capitolului VII, art. 137 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 571/2003, organul de inspecție fiscală nu a stabilit TVA suplimentară, cu excepția

cele prezentate mai sus"

În continuare,

la subtitlul 2.1 intitulat „Impozitul pe profit", raportul de inspecție fiscală

relevă următoarele: „Față de evidența societății, organele de inspecție fiscală

au stabilit diferența de impozit pe profit în sumă de 1.449 RON aferentă lipsei

de inventar - stoc mărfuri consemnată în nota de constatare încheiată de Garda Financiară

Dâmbovița (în evidența contabilă societatea figura cu stoc scriptic de mărfuri în

sumă de 57.393 RON, diferența de preț la mărfuri fiind în sumă de 9.053,50 RON,

modul de calcul al impozitului pe profit reprezentându-l următoarea formulă: 9053,50

RON x 16 % = 1.449 RON, au fost încălcate prevederile art. 21 alin. (4) lit. c)

și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003". De asemenea, Direcția Generală

a Finanțelor Publice Dâmbovița a emis decizie de impunere fiscală.

În pofida declarației

date, potrivit căreia marfa care apărea înregistrată la cele două date consemnate

în actul de control, în fapt s-a deteriorat ajungând în stare de neîntrebuintare

datorită intemperiilor naturale care au acționat asupra sa în spațiul unde fusese

depozitată, inculpatul și-a însușit prejudiciul în valoare de 10.612 RON reținut

în sarcina sa de către organele de control fiscal, a plătit suma de 2.000 RON, conform

chitanței din 03 noiembrie 2010 și s-a angajat ca diferența din prejudiciul cauzat

bugetului consolidat al statului rămasă neachitată să o plătească eșalonat în cursul

lunilor decembrie 2010-ianuarie 2011.

La reținerea situației

de fapt, instanța a avut în vedere mijloacele de probă administrate în faza de urmărire

penală, constând în actul de sesizare al Gărzii Financiare Dâmbovița și nota de

constatare a acesteia din 07 iulie 2009; raportul de inspecție fiscală al Direcției

Generale a Finanțelor Publice Dâmbovița din 28 septembrie 2009; nota explicativă

prezentată de inculpat la solicitarea organului de control fiscal; declarațiile

acestuia; raportări fiscale și alte documente privitoare la SC D.C. SRL; chitanța

seria din 03 noiembrie 2010 ce atestă plata sumei de 2.000 RON din cuantumul prejudiciului

reținut în sarcina inculpatului.

Prin adresa

din 19 ianuarie 2011 Agenția Națională de Administrare Fiscală București, prin reprezentant

Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, s-a constituit parte civilă în

cursul judecății cu suma de 33.180,21 RON, la care se adaugă obligații fiscale accesorii

calculate până la data acoperirii integrale a prejudiciului. Titulara acțiunii civile

și-a motivat cererea prin aceea ca înglobarea majorărilor de întârziere în sfera

prejudiciului conform prevederilor art. 119 și urm. C. proc. fisc., se justifică

prin natura dublă a acestora, atât sancționatorie (neplata la termen), cât și reparatorie

(despăgubirea statului pentru încasarea cu întârziere a debitelor sale).

Instanța de fond

a solicitat și obținut relații de la Direcția Generală a Finanțelor Publice  Dâmbovița

prin adresa din 10 iunie 2011 privind suma ce a făcut obiectul constituirii de parte

civilă, având în vedere cuantumul net superior al acesteia, raportat la cel reținut

prin rechizitoriu, ca act de sesizare al instanței.

Urmare a relațiilor

înaintate la dosarul cauzei de către Oficiul Registrului Comerțului Dâmbovița, Tribunalul

a constatat ca privitor la SC D.C. SRL s-a dispus radierea din Registrul Comerțului.

În declarația dată în cadrul cercetării judecătorești, inculpatul a arătat că în

calitate de administrator la SC D.C. SRL nu a înregistrat în evidența contabilă

a societății vânzarea unei cantități de mărfuri în valoare de 57.393 RON, însă a

achitat prejudiciul către bugetul statului în sumă de 11.200 RON. Dovada acestui

ultim aspect s-a făcut cu chitanțele din 11 martie 2011, respectiv din 14 iunie

2011, depuse la termenele de judecată din 14 martie 2011 și 14 iunie 2011.

În apărare sa,

inculpatul a depus înscrisuri, respectiv adeverința din 11 octombrie 2011 emisă

de Administrația Finanțelor Publice oraș Titu potrivit căreia conform sentinței

nr. 102 din 22 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția comercială

și de contencios administrativ în Dosarul nr. 533/120/2009 ca urmare a încheierii

procedurii de insolvență și radierea societății SC D.C. SRL, s-a emis borderou de

scădere din 22 aprilie 2010 pentru obligațiile societății în sumă de 33.731 RON

(din care profit - 18.603 RON, TVA - 4.213 RON, impozit micro - 370 RON, venituri

din recuperarea cheltuielilor efectuate în procesul de executare silită - 22 RON,

dobânzi TVA - 10.523             RON) și debitarea cu suma de 33.731 RON a administratorului

firmei – C.D., reprezentând creanțe recuperate în urma atragerii răspunderii patrimoniale.

În circumstanțiere

s-au depus de asemenea înscrisuri, respectiv caracterizări ale inculpatului întocmite

de primăria de domiciliu și de un consătean.

Analizând actele

și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că inculpatul a fost trimis în

judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 constând în aceea că în calitate de administrator

al SC D.C. SRL, cu sediul în comuna P., județul Dâmbovița, nu a înregistrat în evidența

contabilă a societății în perioada 01 ianuarie 2009-30 iunie 2009 vânzarea unei

cantități de mărfuri în valoare de 57.393 RON și prin această modalitate s-a sustras

de la plata unui impozit pe profit în cuantum de 1.449 RON și a unui TVA în valoare

de 9.163 RON, suma totală cu care a prejudiciat bugetul consolidat al statului fiind

de 10.612 RON, din care a achitat suma de 2.000 RON, conform chitanței din 03

noiembrie 2010.

Instanța de fond

a apreciat că existența faptei și vinovăția inculpatului sunt atestate de materialul

probator administrat în cauză, respectiv: recunoașterea autorului din cuprinsul

declarației dată în cadrul cercetării judecătorești, recunoaștere ce nu a fost făcută

însă în condițiile art. 320

1

C. proc. pen., și care se coroborează cu

nota de constatare din 2009 întocmită de Garda Financiară Dâmbovița în urma controlului

efectuat de această instituție la SC D.C. SRL, raportul de inspecție fiscală

din 28 septembrie 2009 întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița

în urma inspecției fiscale generale efectuată la SC D.C. SRL în perioada 21-28

septembrie 2009, documentele vizând firma controlată constând în bilanț de verificare

septembrie 2008-mai 2009, declarații depuse privind obligațiile la bugetul de stat

și bilanț contabil din 31 decembrie 2008, nota explicativă dată de inculpat la cererea

organelor de control, decizie de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare

de plata stabilite de inspecția fiscală.

Ca urmare, s-a

apreciat de către instanța de fond că fapta inculpatului care în calitate de administrator

al SC D.C. SRL, cu sediul în comuna P., județul Dâmbovița, nu a înregistrat în evidența

contabilă a societății în perioada 01 ianuarie 2009-30 iunie 2009 vânzarea unei

cantități de mărfuri în valoare de 57.393 RON și prin această modalitate s-a sustras

de la plata unui impozit pe profit în cuantum de 1.449 RON și a unui TVA în valoare

de 9.163 RON, suma totală cu care a prejudiciat bugetul consolidat al statului fiind

de 10.612 RON, constituie infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, actele materiale constând în omisiunea

evidențierii, în actele contabile, a operațiunilor comerciale efectuate, prin acesta

realizându-se venituri nefiscalizate.

La individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a ținut seama de dispozițiile

art. 72 C. pen., respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârșite, dedusă

din limitele de pedeapsa prevăzute de lege, urmarea produsă constând în prejudicierea

bugetului consolidat al statului, prejudiciu acoperit însă prin plata făcută de

inculpat în cursul procesului penal, dar și persoana făptuitorului, aflat la primul

contact cu legea penală, motiv pentru care s-a reținut în favoarea sa circumstanța

atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., stabilind o pedeapsă cu închisoarea

într-un cuantum sub minimul special prev. de lege.

Pentru un tratament

penal complet s-a făcut aplicarea și a dispozițiilor art. 71 rap. la art. 64

lit. a) teza a

II-a

și b) și c) C. pen. cu referire la interzicerea

drepturilor electorale ale inculpatului, precum și a dreptului de a fi administrator,

activitate de care acesta s-a folosit pentru a comite infracțiunea pentru care a

fost condamnat ca pedepse accesorii.

Cu privire la

modalitatea de executare a pedepsei, instanța de fond a apreciat că în cauză sunt

îndeplinite condițiile cerute de art. 81 C. pen., pentru suspendarea condiționată

a executării acesteia, respectiv cuantumul pedepsei, lipsa condamnării anterioare

și faptul ca scopul sau poate fi atins fără executare efectivă, astfel că a făcut

aplicarea acestui text de lege, cu consecința stabilirii termenului de încercare

reglementat de art. 82 C. pen.

În baza art. 71

alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei s-a suspendat și executarea

pedepselor accesorii interzise inculpatului.

Pe latura civilă,

instanța de fond a constatat că Agenția Națională de Administrare Fiscală, în temeiul

art. 119-169 C. proc. fisc. și art. 14-16 C. proc. pen., s-au constituit parte civilă

în cauză cu suma de 33.180,21 RON, titularul cererii apreciind în acest cuantum

prejudiciul produs de inculpat prin comiterea infracțiunii de evaziune fiscală,

la care s-ar adăuga obligații suplimentare și nedeclarate datorate bugetului consolidat

al statului.

Analizând materialul

probator, cu referire îndeosebi la documentația întocmită de Garda Financiară Dâmbovița

în urma controlului efectuat la firma administrată de inculpat, instanța de fond

a constatat că prejudiciul produs prin chiar fapta de evaziune fiscală dedusă judecații

este în cuantum de 10.612 RON, apreciind că sunt îndeplinite condițiile răspunderii

civile delictuale doar cu privire la acestă sumă, respectiv existența faptei ilicite,

constând în încălcarea normelor de drept penal substanțial, a prejudiciului cert

atât în privința existenței, cât și a posibilității de evaluare, a legăturii de

cauzalitate între faptă și prejudiciu, dedusă inclusiv din prevederile de drept

penal care statornicesc răspunderea, inclusiv răspunderea civilă pentru prejudiciile

cauzate prin fapte penale, precum și vinovăția inculpatului, constând în intenția

cu care a acționat, diferența până la 33.180,21 RON reprezentând alte obligații

fiscale neachitate de SC D.C. SRL, ce exced obiectului cauzei.

Prejudiciul în

cuantum de 10.612 RON a fost acoperit de inculpat, în parte, respectiv 2.000 RON

în faza de urmărire penală, iar restul în faza de judecată, dovadă făcută în acest

sens cu chitanțele din 3 noiembrie 2010 depusă în dosarul de urmărire penală,

din 11 martie 2011, respectiv din 14 iunie 2011.

Mai mult decât

atât, din adeverința emisă de Administrația Finanțelor Publice Titu depusă de inculpat

rezultă că suma de 33.731 RON constituie creanța recuperată de partea civilă în

urma atragerii răspunderii patrimoniale, această sumă rezultând din adiționarea

sumelor enumerate cuprinse în adresa depusă la dosarul cauzei de partea civilă reprezentând

TVA, dobânzi TVA, impozit microîntreprinderi și impozit pe profit.

Ca urmare, instanța

de fond a respins acțiunea civilă promovată în cauză, luând act că inculpatul a

achitat prejudiciul în sumă de 10.612 RON cauzat bugetului consolidat al statului

prin comiterea faptei.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel inculpatul C.D. și partea civilă Agenția Națională de

Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița.

În motivarea scrisă

a apelului, partea civilă a criticat sentința pentru greșita respingere a acțiunii

civile. S-a susținut că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 346 alin.

(3) C. proc. pen. pentru a se putea respinge acțiunea civilă, inculpatul fiind condamnat

pentru infracțiunea de evaziune fiscală. De asemenea, nu s-a observat că Agenția

Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă cu suma de 33.180,21

RON, în timp ce inculpatul a achitat suma de 10.612 RON, iar cu privire la majorările

de întârziere instanța nu s-a pronunțat.

În motivarea orală

a apelului inculpatul, prin apărătorul său, a solicitat desființarea sentinței penale

nr. 414 din 28 noiembrie 2012 și aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005

deoarece a achitat prejudiciul până la pronunțarea sentinței.

În subsidiar,

inculpatul a solicită achitarea sa pentru lipsa de pericol social al infracțiunii

(art. 18

1

C. pen.).

Prin decizia penală

nr. 54 din 23 martie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., a admis apelul declarat de inculpatul C.D.

A casat în parte

sentința penală nr. 414 din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița

și în consecință;

În baza art. 11

pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. i) C. proc. pen., cu aplic. art. 74

1

și art. 13 C. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 74

1

raportat la art. 91 lit. c) C. pen. a aplicat inculpatului C.D. amenda administrativă

în cuantum de 1.000 RON.

A înlăturat din

sentință dispozițiile art. 13 din Legea nr. 241/2005.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței.

A respins ca nefondat

apelul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița.

Cheltuielile judiciare

avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Examinând hotărârea

atacată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile invocate, dar și

din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 371 C. proc. pen.,

instanța de control judiciar a constatat că apelul inculpatului este fondat pentru

următoarele considerente:

Inculpatul C.D.

a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev.

de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, întrucât în calitate de administrator

al SC D.C. SRL nu a înregistrat în evidența contabilă a firmei, pentru perioada

01 ianuarie 2009-30 iunie 2009, vânzarea unor mărfuri în valoare de 57.393 RON,

sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit în sumă de 1.449 RON și

TVA în valoare de 9.163 RON (în total 10.612 RON) din care a achitat suma de 2.000

RON.

Această situație

de fapt descrisă în actul de sesizare a fost reținută și de către prima instanță

și nici nu a fost contestată de către apelanți.

În esență, Curtea

de Apel a reținut că inculpatul C.D. era administratorul firmei SC D.C. SRL, iar

în urma unui control al Gărzii Financiare Dâmbovița s-a constatat că în perioada

01 ianuarie 2009-30 iunie 2009 acesta nu a înregistrat în evidența contabilă a societății

facturile de comercializare a unor mărfuri în valoare de 57.393 RON (notă de constatare

din 07 iulie 2009). Actele de control sus menționate, au fost însușite de către

inculpat, care a și plătit suma de 2.000 RON pentru prejudiciul imputat de partea

civilă.

În declarația

dată în fața primei instanțe, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor imputate

prin rechizitoriu.

Fapta inculpatului,

astfel cum a fost descrisă anterior, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În ceea ce privește

susținerea inculpatului în sensul că sunt incidente dispozițiile art. 10 din Legea

nr. 241/2005, Curtea de Apel a considerat că aceasta nu poate fi primită.

Astfel, potrivit

art. 10 din Legea nr. 241/2005, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune

fiscală prevăzută de această lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății,

până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul

cauzat, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate (...).

Dacă prejudiciul cauza și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000

euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă.

Așadar, aplicarea

textului este condiționată de achitarea integrală a prejudiciului până la primul

termen de judecată, ceea ce în cauza de față nu a avut loc.

Instanța de control

judiciar a constatat, însă că prejudiciul ce a fost achitat de inculpat până la

pronunțarea sentinței este în legătură directă că aplicarea altui text de lege favorabil,

respectiv art. 74

1

C. pen. Însă pentru a constata dacă acest text de

lege este aplicabil în speța de față, Curtea de Apel a apreciat că este de stabilit,

în primul rând, cuantumul prejudiciului cauzat bugetului de stat, întrucât partea

civilă a invocat, prin apelul declarat, neacordarea majorărilor de întârziere și

alte penalități aferente.

Prin rechizitoriul

nr. 1290/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, inculpatul C.D.

a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, cu

un prejudiciu adus bugetului de stat în sumă totală 10.612 RON, prejudiciu stabilit

în urma controalelor de către Garda Financiară și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Dâmbovița.

Această sumă imputată

inculpatului C.D. a fost achitată până la pronunțarea sentinței primei instanței,

lucru confirmat de partea civilă. Totodată, din adresa Agenției Naționale de

Administrare Fiscală-Administrația Finanțelor Publice Titu a rezultat că în urma

încheierii procedurii de insolvență și radierea societății SC D.C. SRL s-a emis

borderou de scădere pentru obligațiile societății pentru suma de 33.731 RON și debitarea

cu această sumă a administratorului firmei, C.D. reprezentând creanțe recuperate

în urma atragerii răspunderii patrimoniale.

În aceste condiții,

Curtea de Apel a constatat că în mod justificat prima instanță a stabilit că prejudiciul

cauzat de inculpat în prezenta cauză este în sumă de 10.612 RON sumă care a și fost

achitat părții civile. Diferențele solicitate de partea civilă reprezentând majorări,

penalități etc, au fost incluse în suma solicitată în procedura insolvenței.

Opinând că prejudiciul

cauzat de către inculpat a fost corect stabilit și totodată achitat părții civile

(în acest sens a apărut ca nefondat apelul părții civile), instanța de apel a constatat

că în cauză este incident un alt text de lege, respectiv art. 74

1

C.

pen.

Astfel, potrivit

art. 74

1

C. pen., în cazul săvârșirii infracțiunii de (...) ori a unor

infracțiuni economice prev. de legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă,

dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la soluționarea cauzei în

primă instanță învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele

pedepsei prev. de lege se reduc la jumătate, [alin. (1)], iar dacă prejudiciul cauzat

și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei

naționale, se aplică o sancțiune administrativă (...).

Așadar, în primul

rând, textul de lege nu condiționează achitarea prejudiciului cauzat de către inculpat

până la primul termen de judecată, așa cum stabilesc dispozițiile art. 10 din Legea

nr. 241/2005, ci până la soluționarea cauzei în primă instanță.

În al doilea rând,

deși, dispozițiile art. 74

1

C. pen. a fost declarat neconstituțional

prin Decizia nr. 573/2011 a Curții Constituționale, el poate fi interpretat și aplicat

în cazul în care este incident, ca o lege penală mai favorabilă inculpatului. Astfel,

acest articol a intrat în vigoare odată cu Legea nr. 202/2010 privind mica reformă,

fiind deci „activ" în perioada judecării cauzei de către tribunal (instanța

fiind sesizată la data de 09 decembrie 2010), fiind declarat neconstituțional la

data de 03 mai 2011 de către instanța de contencios constituțional.

În aceste condiții,

chiar dacă dispozițiile art. 74

1

C. pen. au fost declarate neconstituționale,

iar aplicarea sa încetează, conform art. 147 din Constituția României, dispozițiile

sale mai favorabile pot fi aplicate conform art. 13 C. pen. Această interpretare

este prevăzută expres și în noul C. pen. [art. 5 alin. (2)] adoptat din Legea

nr. 286/2009.

Având în vedere

aceste ultime argumente, instanța de apel a concluzionat că, față de inculpat sunt

incidente dispozițiile art. 74

1

C. pen.

În privința temeiului

încetării procesului penal, textul art. 74

1

C. pen. prevede aplicarea

unei sancțiuni administrative, or acest lucru înseamnă o schimbare a răspunderii

penale cu o răspundere administrativă.

Față de toate

aceste considerente, Curtea de Apel a admis apelul inculpatului, a desființat hotărârea

atacată și în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. i) C. proc. pen.

cu aplic. art. 74

1

și art. 13 C. pen. a încetat procesul penal pornit

împotriva inculpatului C.D. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și

în baza art. 74

1

alin. (2) teza a ll-a raportat la art. 91 lit. c)

C. pen. a aplicat inculpatului C.D. amendă administrativă de 1.000 RON, în baza

art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. respingând ca nefondat apelul părții civile

Agenția Națională de Administrare Fiscală București, prin reprezentant Direcția

Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița.

Împotriva deciziei

penale nr. 54 din 23 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a formulat recurs partea civilă Agenția

Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița.

În motivele formulate

în scris, partea civilă a criticat decizia Curții de Apel, arătând că, deși s-a

constituit parte civilă cu suma de 33.180,21 RON, inculpatul a achitat doar suma

de 10.612 RON. A mai precizat că art. 346 C. proc. pen. nu este aplicabil în cazul

de față, întrucât cele două alineate care fac referire la cazurile în care nu se

pot acorda despăgubiri civile, respectiv alin. (3) și (4), nu fac obiectul speței

de față, întrucât față de inculpat s-a pronunțat o soluție de încetare a procesului

penal, în temeiul art. 10 lit. i) C. proc. pen.

Examinând cauza

în raport cu motivele de recurs invocate de partea civilă, Înalta Curte costată

că recursul este nefondat.

În mod legal,

instanța de apel a dispus față de inculpatul C.D. încetarea procesului penal pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005,

motivat de împrejurarea că până la judecarea cauzei în primă instanță acesta a achitat

în totalitate prejudiciul creat părții civile.

Astfel, inculpatul

C.D. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală

prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, întrucât în calitate de

administrator al SC D.C. SRL nu a înregistrat în evidența contabilă a firmei, pentru

perioada 01 ianuarie 2009-30 iunie 2009, vânzarea unor mărfuri în valoare de 57.393

RON, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit în sumă de 1.449 RON

și TVA în valoare de 9.163 RON (în total 10.612 RON).

Această sumă imputată

inculpatului C.D. a fost achitată până la pronunțarea sentinței primei instanței,

lucru confirmat de partea civilă. Totodată, din adresa Agenția Națională de

Administrare Fiscală-Administrația Finanțelor Publice Titu rezultă că în urma încheierii

procedurii de insolvență și radierea societății SC D.C. SRL s-a emis borderou de

scădere pentru obligațiile societății pentru suma de 33.731 RON și debitarea cu

această sumă a administratorului firmei C.D. reprezentând creanțe recuperate în

urma atragerii răspunderii patrimoniale.

În aceste condiții,

în mod justificat s-a apreciat de către prima instanță, dar și de către instanța

de control judiciar, că prejudiciul cauzat de inculpat în prezenta cauză este în

cuantum de 10.612 RON, sumă care, de altfel, a și achitată părții civile. Diferențele

solicitate de partea civilă, și despre care aceasta face vorbire și în motivele

scrise de recurs, reprezentând majorări, penalități etc. au fost incluse în suma

solicitată în procedura insolvenței.

Așa fiind, în

mod corect s-a apreciat de instanța de control judiciar că inculpatului îi sunt

aplicabile dispozițiile art. 74

1

C. pen. Astfel, potrivit acestui text

de lege, în cazul săvârșirii infracțiunii de (...) ori a unor infracțiuni economice

prev. de legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi

penale sau al judecății, până la soluționarea cauzei în primă instanță învinuitul

sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prev. de lege

se reduc la jumătate, [alin. (1)], iar dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași

condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică

o sancțiune administrativă (...). Deci, dacă prejudiciul este de până la 50.000

euro, în echivalentul monedei naționale, iar înainte de începerea urmăririi penale,

în cursul urmăririi penale sau până la soluționarea cauzei în primă instanță, infractorul

(făptuitor, învinuit sau inculpat) acoperă integral prejudiciul cauzat, va opera

cauza de nepedepsire prevăzută de art. 74

1

alin. (2) teza a II-a C.

pen. În această situație, procurorul va dispune neînceperea urmăririi penale, sau

încetarea urmăririi penale, iar instanța, încetarea procesului penal. Totodată,

legiuitorul a prevăzut și obligația procurorului sau instanței de a dispune aplicarea

unei sancțiuni administrative, care se înregistrează în cazierul judiciar.

Așadar, textul

de lege condiționează achitarea prejudiciului cauzat de către inculpat, până la

soluționarea cauzei în primă instanță.

Totodată, deși

art. 74

1

C. pen. a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 573/2011

a Curții Constituționale, el poate fi interpretat și aplicat în cazul în care este

incident, ca o lege penală mai favorabilă inculpatului. Astfel, acest articol a

intrat în vigoare odată cu Legea nr. 202/2010 privind mica reformă, fiind deci „activ"

în perioada judecării cauzei de către tribunal (instanța fiind sesizată la data

de 09 decembrie 2010), fiind declarat neconstituțional la data de 03 mai 2011 de

către instanța de contencios constituțional.

În aceste condiții,

chiar dacă art. 74

1

C. pen. a fost declarat neconstituțional, iar aplicarea

sa încetează, conform art. 147 din Constituția României, dispozițiile sale mai favorabile

pot fi aplicate conform art. 13 C. pen.

Având în vedere

aceste argumente, instanța de apel a concluzionat în mod legal, că față de inculpat

sunt incidente dispozițiile art. 74

1

C. pen., motiv pentru care

Înalta Curte va respinge recursul declarat de partea civilă ca nefondat.

În ceea ce privește

susținerile părții civile formulate în scris referitoare la inaplicabilitatea

art. 346 C. proc. pen., nici această critică nu poate fi primită de Înalta

Curte.

Astfel, în situația

în care instanța dispune încetarea procesului penal: 1) lasă nesoluționată acțiunea

civilă în cazul încetării pronunțate pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. f) sau

j) C. proc. pen. sau în caz de retragere a plângerii prealabile; 2) poate admite

în tot ori în parte acțiunea civilă și obliga inculpatul și/sau partea responsabilă

civilmente la plata de daune materiale/morale către partea civilă sau, după caz,

respinge acțiunea civilă în cazul încetării pronunțate pe temeiul art. 10 lit. g),

i) sau i

1

) C. proc. pen.; 4) constată stinsă acțiunea civilă în cazul

împăcării părților.

Ca atare, dispoziția

instanței de control judiciar, de menținere a soluției dispuse de Tribunalul Dâmbovița

de respingere a acțiunii civile formulată de partea civilă, având în vedere că inculpatul

a achitat prejudiciul în cuantumul de 10.621 RON cauzat bugetului consolidat al

statului, este una legală și temeinică.

Neexistând nici

alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca

recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița împotriva deciziei penale nr. 54

din 23 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, să fie respins ca nefondat, cheltuielile judiciare urmând

să fie suportate de partea civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița împotriva deciziei penale nr. 54

din 23 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Obligă partea

civilă la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până

la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

16 octombrie 2012.