ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 600/2014

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 370 din 19 octombrie 2012 a Tribunalului Dâmbovița s-au dispus următoarele: În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (2) rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. În temeiul art. 9 alin. (2) rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

Conform art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei. Potrivit art. 82 C. pen. s-a stabilit termen de încercare de 5 ani compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care s-a adăugat un interval de 2 ani prevăzut de lege. S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-au suspendat pedepsele accesorii, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 13, 14, 346 C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală București, cu sediul în București, str. A., sector 5, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, str. C.D., județul Dâmbovița, și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 211.660 RON reprezentând TVA și 316.227 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar, la care s-au adăugat obligațiile fiscale accesorii calculate până la data acoperirii integrale a prejudiciului. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești nr. 1697/P/2007 din 29 iulie 2011, înregistrat la instanță sub nr. 5487120/2011 a fost trimis în judecată inculpatul G.M.

pentru săvârșirea, în forma continuată a infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Urmare a relațiilor înaintate de Oficiul Registrului Comerțului Dâmbovița, SC A. SRL a fost radiată din Registrul Comerțului astfel că aceasta nu a mai fost citată în cauză. Instanța de fond l-a audiat pe inculpat, care a declarat că a achiziționat fier vechi de la mai multe societăți din București a căror existență a verificat-o, cerând certificat de înmatriculare și certificat de plătitor TVA, iar facturile emise de respectivele societăți le-a înregistrat în evidența contabilă. Inculpatul nu a putut explica acuzația că respectivele societăți erau radiate, că nu funcționau la sediul declarat și că nu au depus documente privind obligația de plată la bugetul statului.

El a menționat că i s-au furat actele societății la o dată neprecizată, că a fost însoțit de organele de poliție și organele Gărzii Financiare la mai multe societăți și a reconstituit actele, respectiv facturile fiscale pe care le-a înregistrat în contabilitate, că în jumătate din cazuri a însoțit șoferii care urmau să ridice materialul de la firmele vânzătoare, însă nu-și explică de ce numerele de înmatriculare menționate în facturi nu au fost regăsite ca existând în realitate. Inculpatul a mai declarat că a înregistrat în evidența contabilă în perioada ianuarie 2004 - noiembrie 2005 facturi fiscale pentru diverse achiziții și prestări de servicii emise în numele unor societăți comerciale din București, verificând existența acestor societăți de fiecare dată în modul arătat anterior și în sensul că odată cu încheierea contractelor a depus și certificatul de înmatriculare la registrul comerțului.

A mai declarat inculpatul că a vândut materiale neferoase către SC O. SRL, toate documentele aflându-se la dosar însă nu mai poate preciza dacă pentru toate achizițiile a avut sau nu documente. Pentru a verifica apărarea inculpatului în sensul furtului actelor societății, instanța de fond a cerut relații de la Poliția Găești, care prin adresa nr. 611115/2012 a comunicat că nu a identificat în evidența proprie nicio plângere a inculpatului cu privire la furtul unor documente de la SC A. SRL Mătăsaru. La termenul de judecată din 22 mai 2012, prima instanță a respins cererea inculpatului de efectuare a unei noi expertize contabile apreciind că nu s-au invocat elemente sau împrejurări de fapt noi care trebuie lămurite.

Cererea a fost reiterată și la termenul de judecată din 2 iulie 2012, apărătorul ales al inculpatului motivând în esență că dorește să se lămurească dacă organul de control a calculat corect prejudiciul. Cererea a fost respinsă. La solicitarea inculpatului, a fost admisă în apărare proba cu înscrisuri constând în: procesul-verbal de ridicare documente și înscrisuri de Garda Financiară Dâmbovița, acte în circumstanțiere emise de Politia Orașului Găești și Primăria Găești, certificat de atestare fiscală din 7 iunie 2012, contestația împotriva deciziei de impunere din 23 iulie 2007, declarații privind obligațiile de plată la bugetul de stat, decont privind taxa pe valoare adăugată, bilanțuri din 30 iunie 2004 și 30 iunie 2005 ale firmei SC A. SRL Mătăsaru, adresa nr. 403876/1999 emisă de Direcția Generala Legislație, Impozite Indirecte precum și proba cu martori, fiind audiați martorii M.N., N.C., M.I.

Martorul M.N., vecinul inculpatului, a declarat că în anul 2004 la acesta din urma veneau camioane care încărcau și descărcau fier vechi. Martorul N.C., șofer la SC O. SRL Cornu a declarat că în perioada 2005 - 2006, mergea la firma inculpatului - la o casa din comuna Mătăsaru - unde locuia o persoană în vârstă și ridica material neferos achiziționat de la inculpat, aceeași activitate desfășurând-o și martorul M.R., aici fiind cântărit materialul pe categorii de metale și ambalat în saci de rafie. A mai declarat martorul ca semna pe facturile pe care i le dădea inculpatul, care era prezent de fiecare dată la ridicarea mărfii. Martora M.I.N., fosta soție a inculpatului, cea care ținea contabilitatea firmei acestuia, a declarat că înregistra în contabilitate facturile aparținând firmelor ce încheiau tranzacții comerciale cu SC A. SRL.

Mărfurile livrate pe baza facturilor existau în materialitatea lor, plățile făcându-se pe baza predărilor, materialul fiind livrat ulterior către SC M. Târgoviște. În ceea ce privește mențiunile din actele Gărzii Financiare cu privire la faptul că societățile de la care SC A. SRL Mătăsaru achiziționa materialul nu funcționau la sediul declarat, martora a oferit o posibilă explicație constând în neachitarea datoriilor către stat de aceste societăți.

La solicitarea inculpatului, instanța a cerut relații de la Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița cu privire la modul de soluționare al contestației formulate la data de 22 august 2007 de către SC A. SRL împotriva deciziei de impunere din 23 iulie 2007, dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală și raportului de inspecție fiscală încheiat la 23 iulie 2007. Din relațiile înaintate de partea civilă a rezultat că respectiva contestație a fost înaintată spre competentă soluționare din punct de vedere material suma depășind 500.000 RON, Biroului General de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală București, care prin decizia din 26 septembrie 2007 a suspendat soluționarea cauzei până la soluționarea laturii penale, respectiv a cauzei pendinte.

Decizia a fost depusă la dosarul cauzei. La termenul de judecată din 2 iulie 2012 procurorul de ședință a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare din infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în infracțiunea prev. de art. 9 alin. (2) rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cerere pusă în discuția pârâților la termenul din 12 octombrie 2012. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut rezumativ că acuzația adusă inculpatului G.M.

este confirmată de materialul probator administrat în cauză și atrage răspunderea sa penală stabilind, în esență, că în perioada ianuarie 2004 - noiembrie 2005, SC A. SRL Mătăsaru s-a aprovizionat cu cantitatea de 1.282.075 kg deșeuri de fier vechi și 71.518 kg deșeuri neferoase de la societăți comerciale din București, în baza unor facturi care nu corespund prevederilor legale iar prin înregistrarea lor în contabilitate s-a sustras de la plata unui TVA în sumă de 187.773 RON. Facturile proveneau de la: 1.- SC E.L.C.C.

SRL București, în numele căreia au fost emise 7 facturi fiscale în lunile martie și mai 2004, societatea fiind radiată la data emiterii acestora - radierea din oficiu s-a efectuat conform înregistrării din 29 martie 2002 - adresa Oficiului Registrului Comerțului București, înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 310581/2006, nedepunând nici declarații privind obligațiile de plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA și bilanțuri contabile conform adresei Administrației Finanțelor Publice sector 1 nr. 901912/2006 înregistrată la Garda Financiară sub nr. 310787/2006; 2. - SC S. SRL București, în numele căreia au fost emise 11 facturi fiscale în perioada iunie - septembrie 2004, societatea fiind radiată la data emiterii acestor facturi - radiere din oficiu conform înregistrării din 29 martie 2002 - adresa Oficiului Registrului Comerțului București înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 310581/2006 și nedepunând declarații privind obligațiile de plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA și bilanțuri contabile pentru perioada ianuarie 2001 - iulie 2006 conform adresei Administrației Finanțelor Publice sector 6 nr. 438764/2006 înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 307262/2006; 3. - SC M.M.

SRL București în numele căreia au fost emise 11 facturi fiscale în perioada iulie - septembrie 2004, societatea nedepunând declarații privind obligațiile de plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA și bilanțuri contabile pentru perioada 2003 - 2006 conform adresei Administrației Finanțelor Publice sector 2 nr. 406461/2006 înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 400008/2007; 4. - SC P.C. SRL București în numele căreia au fost emise 3 facturi fiscale în luna noiembrie 2004, societatea nedepunând declarații privind obligațiile de plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA și bilanțuri contabile pentru perioada ianuarie 2001 - iulie 2006, conform adresei Administrației Finanțelor Publice sector 4 nr. 500010/2007 înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 400780/2007; 5. - SC N.T.C.

SRL București în numele căreia au fost emise 22 de facturi în perioada decembrie 2004 - martie 2005, societatea nedepunând declarații privind obligațiile de plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA și bilanțuri contabile pentru perioada ianuarie 2001 - iulie 2006, conform adresei Administrației Finanțelor Publice sector 6 nr. 438764/2006 înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 307262/2006; 6. - SC S.S.I. SRL București, în numele căreia au fost emise 35 de facturi în perioada ianuarie - iulie 2005, societatea nefuncționând la sediul declarat și nedepunând declarații privind obligațiile de plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA și bilanțuri contabile pentru perioada 2005 - 2006, conform adresei Administrației Finanțelor Publice sector 3 nr. 40812/2006 înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 400009/2007; 7. - SC C.S.I.

SRL București în numele căreia au fost emise 7 facturi fiscale în luna august 2005, societatea nedepunând declarații privind obligațiile de plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA și bilanțuri contabile pentru perioada 2005 - 2006 conform adresei Administrației Finanțelor Publice sector 4 nr. 500010/2007 înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 400780/2007; 8. - SC L.G.I. SRL București în numele căreia au fost emise 9 facturi fiscale în luna august 2005, societatea nedepunând declarații privind obligațiile de plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA și bilanțuri contabile pentru perioada 2001 - 2006, conform adresei Administrației Finanțelor Publice sector 6 nr. 438764/2006 înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 307262/2006; 9. - SC D.S.P.

SRL București în numele căreia au fost emise 4 facturi fiscale în perioada iunie - septembrie 2005 și nedepunând declarații privind obligațiile de plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA și bilanțuri contabile pentru perioada 2005 - 2006, conform adresei Administrației Finanțelor Publice sector 3 nr. 40812/2006 înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 400009/2007. Potrivit aceleiași note de constatare cu privire la legalitatea deducerilor de TVA aferente facturilor de prestări servicii și achiziții de materiale de construcții înregistrate în evidența contabilă a SC A. SRL în perioada ianuarie 2004 - noiembrie 2005 societatea a înregistrat în evidența contabilă facturi fiscale pentru achiziții diverse și prestări de servicii, emise în numele unor societăți din București, documente ce nu corespund prevederilor legale pe care le-a înregistrat în contabilitate, prin aceasta sustrăgându-se de la plata unui TVA în sumă de 12.461 RON.

Astfel, respectivele facturi proveneau de la: 1. - SC M.I. SRL București, în numele căreia au fost emise 3 facturi fiscale pentru prestări servicii, societatea nefiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu aceste date de identificare, conform adresei Oficiului Registrului Comerțului București 402305/2007 înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 402601/2007, fiind înregistrată SC M.I. SRL București; 2. - SC M.E. SRL București în numele căreia a fost emisă factura fiscală din 30 septembrie 2004 pentru prestări servicii, societate nefiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului București cu aceste date de identificare, conform adresei acesteia nr. 402305/2007 înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 402601/2007, fiind înregistrată SC M.E.

SRL București; 3. - SC L.P. SRL București în numele căreia au fost emise 3 facturi fiscale în luna martie 2005 pentru prestații, societatea nedepunând declarații privind obligațiile de plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA și bilanțuri contabile pentru perioada aprilie 2004 - decembrie 2006, conform adresei Administrației Finanțelor Publice sector 5 nr. 459206/2007 înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 403195/2007; 4. - SC W.H.C.I. București în numele căreia au fost emise 4 facturi fiscale în perioada martie - aprilie 2005, societatea având sediul expirat din data de 5 februarie 1999 și fiind radiată în conformitate cu prevederile art. 31 din Legea nr. 359/2004 (adresa Oficiului Registrului Comerțului București nr. 402305/2007 și înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 402601/2007; 5. - SC M. & D.I.E.

SRL București în numele căreia a fost emisă factura fiscală din 30 iunie 2005 pentru prestații, societatea având sediul expirat din data de 5 februarie 1999 (adresa Oficiului Registrului Comerțului București nr. 402305/2007 înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 402601/2007); 6. - SC C.G.E. SRL București în numele căreia au fost emise 2 facturi fiscale în luna noiembrie 2005 pentru materiale de construcții, societatea fiind dizolvată la data emiterii acestor facturi (conform actului adițional nr. x/2005 - adresa Oficiului Registrului Comerțului înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 310581/2006 și nedepunând declarații privind obligațiile de plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA și bilanțuri contabile pentru perioada decembrie 2005 - decembrie 2006, fără activitate, conform adresei Administrației Finanțelor Publice sector 4 nr. 500010/2007 înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 400780/2007.

Facturile sus-menționate în număr de 123 au fost enumerate în Anexa nr. 1 la nota de constatare sus-menționată aflată la dosar și se află depuse în dosarul de urmărire penală; dintre acestea 109 facturi privesc aprovizionarea cu deșeuri feroase și neferoase iar 14 facturi se referă la achiziții diverse și prestări servicii.

Din raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 23 iulie 2007 de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița rezultă că prejudiciul produs prin înregistrarea în contabilitate a facturilor fiscale ce nu corespund prevederilor legale la care s-a făcut referire este de 221.660 RON reprezentând TVA, mai mare decât cel stabilit de Garda Financiară, în condițiile în care această din urmă instituție nu a avut în vedere decontul de TVA pe luna noiembrie 2005 înregistrat la Administrația Finanțelor Publice Găești sub nr. 8302/2006 precum și balanța de verificare editată la 30 noiembrie 2005. Referitor la impozitul pe venit suplimentar același raport a reținut că urmare a deducerii cheltuielilor cu prestarea unor servicii și achiziționarea de materiale de construcții, societatea a realizat profit, impozitul pe profit suplimentar datorat fiind de 11.785 RON.

De asemenea, urmare a deducerii cheltuielilor cu bunuri de natura mărfuri deșeuri fier vechi, societatea a realizat profit, impozitul pe profit suplimentar fiind în sumă de 301.175 RON respectiv de 3.276 RON. S-a concluzionat astfel ca societatea ar datora TVA suplimentar în valoare de 221.660 RON, cu majorări și penalități de întârziere precum și impozit pe profit suplimentar în valoare de 316.227 RON, de asemenea cu majorări și penalități de întârziere. În cursul urmăririi penale s-a efectuat o expertiză contabilă completată ulterior și care a concluzionat următoarele: - cele 124 de facturi fiscale prevăzute în Anexa nr. 1 la nota de constatare a Gărzii Financiare Dâmbovița nr. x/2007 au fost înregistrate în contabilitatea SC A. SRL Mătăsaru.

Legislația în vigoare nu prevede în mod expres ca emiterea facturilor să se facă în ordinea numerelor înscrise în aceste formulare tipizate, dar este normală completarea acestora în ordinea numerelor înscrise pe acestea; - cele 124 de facturi fiscale îndeplinesc condițiile unor documente justificative legale pentru ca pe baza acestora să fie dedusă TVA înscrisă pe acestea, astfel că expertiza nu stabilește TVA suplimentară de virat la bugetul de stat. Dacă pe bază de probe, se constată că unele facturi fiscale sunt fictive, TVA-ul aferent nu este deductibil fiscal. Conform celor menționate la capitolul II, SC A. SRL Mătăsaru nu datorează TVA și impozit pe venit suplimentar la bugetul de stat.

Dacă pe bază de probe, se stabilește că unele facturi sunt fictive, TVA-ul aferent nu este deductibil fiscal. Din documentele justificative și înregistrările în contabilitate SC A. SRL Mătăsaru nu rezultă că s-au înregistrat cheltuieli cu salariile de la populație. Raportul de expertiză a fost completat în parte de expert, acesta reținând cheltuielile privind prestările de servicii, aferente unui număr de 11 facturi provenind de la SC M.I. SRL, SC M.E. SRL, SC L.P.I. SRL și SC W.H.C.I. SRL ca neîndeplinind condițiile de deductibilitate, astfel ca totalul impozitului pe profit suplimentar pe anii 2004 și 2005 ar fi de 7.829 RON. Instanța de fond a valorificat numai în parte aceste concluzii, argumentând că expertul deși a constatat 124 facturi fiscale înregistrate în contabilitate de SC A. SRL (menționate în Anexa nr. 1 a notei de constatare) a omis să le analizeze pe cele ce provin de la SC M.M.

SRL (reținând în suplimentul de expertiză 3 facturi în loc de 12 facturi) și nereținând nicio factură provenind de la SC P.C. SRL (deși aceasta emisese 3 facturi), SC S.S.I. SRL (deși aceasta emisese 35 facturi), SC C.S.I. SRL (deși aceasta emisese 7 facturi) și SC L. & G.I. (deși aceasta emisese 9 facturi). În atare condiții, stabilite prin expertiză, sumele datorate de inculpat, nu au fost reținute ca fiind corecte de prima instanță cu atât mai mult cu cât expertiza a pus la îndoială fictivitatea acestor documente în condițiile în care nota de constatare din 20 aprilie 2007 întocmită de Garda Financiară, a stabilit că acestea cuprindeau date inexacte referitoare fie elementele de identificare ale firmelor emitente (SC M.I.

SRL București, SC S.S.I. SRL București, SC D.S.P. SRL București și SC M.E. SRL București, fie la radierea sau dizolvarea lor la momentul emiterii facturilor (SC E.L.C.C. SRL București, SC S. SRL București, SC W.H.C.I. SRL București și SC C.G.E. SRL București) fie nu au depus declarații necesare pentru stabilirea obligațiilor de plată la bugetul consolidat al statului. Apărările inculpatului formulate prin declarațiile date în cursul urmăririi penale cu privire la plata în numerar a furnizorilor pentru a beneficia de discounturi a fost reținută de instanța fondului drept argument suplimentar al activității de evaziune fiscală, deoarece potrivit dispozițiilor art. 5 din O.G.

nr. 15/1996, pentru întărirea disciplinei financiare și evitarea evaziunii fiscale, operațiunile de încasări și plăți între persoanele juridice se vor efectua numai prin instrumente de plată fără numerar (prin excepție de la prevederile alineatului precedent, persoanele juridice putând efectua plăți în numerar către alte persoane juridice în limita unui plafon zilnic maxim de 100.000.000 RON, plățile către o singură persoană juridică fiind admise în limita unui plafon zilnic în sumă de 50.000.000 RON. Sunt interzise plățile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri și servicii, pentru facturile a căror valoare este mai mare de 50.000.000 RON). Or, SC A. SRL Mătăsaru a făcut plăți către alte persoane juridice, de exemplu către SC M.M.

SRL pentru sume de sute de milioane, mult superioare limitei legale sus-menționate. Instanța de fond a afirmat cu certitudine că în contabilitatea SC A. SRL Mătăsaru, al cărei administrator era inculpatul, au fost înregistrate un număr de 123 iar nu 124 facturi fiscale ce atestau în mod nereal, că firma respectivă se aprovizionase cu diverse materiale feroase și neferoase de la mai multe societăți din București și că apelase la alte societăți pentru prestări de servicii. Fiind verificate, s-a dovedit că aceste facturi, fie cuprindeau mențiuni inexacte cu privire la datele de identificare ale firmelor, fie apăreau ca emanând de la firme radiate sau dizolvate la momentul emiterii lor, fie ca provenind de la firme ce nu depuseseră acte necesare calculării veniturilor datorate bugetului consolidat al statului.

În egală măsură, autovehiculelor precizate în cuprinsul facturilor ca asigurând transportul le-au fost atribuite numere de înmatriculare ce au combinații de cifre și litere care nu sunt specifice celor eliberate pe teritoriul României, conform procesului-verbal din data de 16 iulie 2008 întocmit de I.P.J. Dâmbovița iar cele 21 persoane menționate pe facturile respective nu figurează în baza de date ca fiind posesoarele actelor de identitate ori a CNP-ului înscrise pe acestea, conform adresei din 3 octombrie 2007, emisă de Serviciul de Evidență a Persoanelor din cadrul Consiliului Județean Dâmbovița - Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor. Faptul că SC A. SRL Mătăsaru a înregistrat în evidența contabilă cele 123 de facturi nu legalizează operațiunea comercială fictivă, chiar dacă la rândul său, a vândut cu documente legale materialele (deșeuri feroase și neferoase) achiziționate prin facturile respective.

Ca atare, prima instanță a stabilit că inculpatul G.M. a evidențiat în actele contabile ale firmei SC A. SRL Mătăsaru cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale în sensul dispozițiilor art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005. În aceste condiții, potrivit Legii nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare, SC A. SRL Mătăsaru datora suma stabilită prin raportul de inspecție fiscală și nu cea din expertiza contabilă fiindcă organul de inspecție fiscală a luat în calcul toate documentele de evidență primară și contabilă ridicate de la inculpat. Prin urmare, în raport cu toate aceste argumente de fapt, s-a concluzionat că fapta inculpatului G.M.

de a evidenția în mod repetat în perioada ianuarie 2004 - noiembrie 2005, în contabilitatea societății SC A. SRL Mătăsaru, facturi fiscale care deși corespund din punct de vedere al formei fiind imprimate la tipografii avizate de Imprimeria Națională, conțin date neconforme realității și au fost remise în numele unor firme care nu funcționează la sediul declarat, nu au depus deconturi TVA, declarații privind activitatea fiscală, cu consecința deducerii nelegale a TVA în cuantum de 211.660 RON și neplății impozitului pe profit în cuantum de 316.227 RON, producând astfel un prejudiciu total de 527.887 RON rezultat din cumulul impozitului pe profit și TVA-ului suplimentar datorat, sumă ce depășește 100.000 euro, în echivalent justifică schimbarea încadrării juridice data faptei de evaziune fiscală din art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (2) rap.

la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, astfel cum a cerut acuzarea, stabilind răspunderea penală a inculpatului pentru această din urmă infracțiune. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a ținut seama de dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv de natura juridică a faptelor și durata activității infracționale, de urmarea produsă constând în prejudicierea bugetului consolidat al statului cu o sumă considerabilă dar și de persoana făptuitorului, aflat la primul contact cu legea penală și care s-a prezentat în instanță după eliberarea sa, recunoscând în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen., motiv pentru care a orientat pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, iar executarea acesteia s-a dispus a fi suspendată condiționat în conformitate cu art. 81 C. pen., cumulativ îndeplinite.

Soluționând latura civilă a cauzei, prima instanță a constatat că în termen legal Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă cu suma de 211.660 RON reprezentând TVA și 316.227 RON reprezentând impozit pe venit suplimentar, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii calculate până la data acoperirii integrale a prejudiciului. Instanța de fond a reținut că partea civilă are obligația să dovedească existența pagubei și să probeze îndeplinirea integrală și cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale. Prejudiciul cauzat de inculpat a fost determinat de partea civilă în mod cert pe baza raportului de inspecție fiscală din 23 iulie 2007, considerând că suma de 992.507 RON cerută de partea civilă prin adresa nr. 33234/2011 include prejudiciul real la care aceasta a calculat și accesoriile aferente debitului principal.

Împotriva acestei sentințe, în termen legai, au exercitat apeluri inculpatul G.M. și Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. 1. În apelul său, inculpatul G.M. a criticat soluția de condamnare pronunțată de prima instanță, susținând că în realitate nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, deoarece nu s-a stabilit prin probe certe că a acționat cu intenția de a prejudicia bugetul statului, că operațiunile comerciale nu sunt fictive, iar prejudiciul efectiv ar putea avea valoarea totală de aproximativ 7.000 RON conform concluziilor expertizei, iar nu cât s-a reținut prin hotărârea recurată pe baza raportului de inspecție fiscală, care conține numeroase erori de calcul și a aplicat procente care nu sunt practicate în România.

Apelantul-inculpat a administrat în apel proba cu înscrisuri. 2. Apelanta-parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală București a argumentat că dezlegarea dată acțiunii sale civile este greșită deoarece din suma totală de 992.507 RON solicitată cu titlu de despăgubiri și pentru care a fost emisă decizia de impunere din 23 iulie 2007, instanța de fond a obligat inculpatul numai la plata sumei de 537.887 RON cu acest titlu - reprezentând TVA - 221.660 RON și impozit suplimentar - 316.227 RON, astfel că diferența de 454.620 RON care constituie accesoriile creanțelor fiscale de mai sus, calculate de organul de control până la data efectuării acestuia a fost omisă de instanța fondului.

În plus, apelanta parte civilă a solicitat instanței de apel și instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile/imobile proprietatea debitorului inculpat precum și asupra veniturilor acestuia, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. fisc. Curtea, ca instanță de apel, în raport de acest ultim motiv invocat de apelantă, a solicitat conform art. 371 alin. (2) și art. 378 alin. (1) C. proc. pen., relații referitoare la bunurile mobile/imobile impozabile proprietatea inculpatului de la primăria localității de domiciliu care a comunicat cu adresa nr. 1716/2013, lipsa din evidențele sale a unor astfel de bunuri. Prin Decizia penală nr. 124 din 17 iunie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița și inculpatul G.M.

împotriva Sentinței penale nr. 370 din 19 octombrie 2012 a Tribunalului Dâmbovița. Curtea de apel constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, pentru considerentele care succed: Este stabilit în cauză cu probele administrate preponderent în faza de urmărire penală și care au fost detaliat analizate de prima instanță prin hotărârea pronunțată că inculpatul G.M.

a fost administratorul unic al societății comerciale SC A. SRL Mătăsaru - societate al cărei obiect principal de activitate a fost recuperarea de deșeuri și resturi metalice reciclabile, deținând în acest scop autorizația de colectare din 16 iulie 2004 cu valabilitate până la 12 august 2006. Verificarea de către organele de control fiscal a activității societății a relevat că în perioada ce face obiectul prezentei cauze (ianuarie 2004 - noiembrie 2005), societatea s-a aprovizionat cu deșeuri de fier vechi și neferoase în valoare totală de 1.353.593 RON (din care taxă pe valoare adăugată reprezintă suma de 263.958 RON), pe baza a 123 fiscale emise de societăți cu sediul în municipiul București, așa cum s-a stabilit prin actul de control al Gărzii Financiare Dâmbovița din 20 aprilie 2007 și notei de constatare nr. x/2007 precum și prin raportul de inspecție fiscală întocmit la data de 23 iulie 2007. Pentru a verifica aceste documente de control, organul de urmărire penală a dispus efectuarea unei expertize financiar-contabile ale cărei concluzii inițiale ulterior completate au fost analizate de instanța de fond, aceasta stabilind în mod justificat că ele nu corespund activității infracționale desfășurate de inculpat, deoarece suma reprezentând impozitul pe profit suplimentar calculat de expert la valoarea de 7.820 RON nu a avut la bază toate facturile emise de firmele emitente,

cu privire la care s-a dovedit fie că erau în realitate radiate, fie conțineau elemente false de identificare, fie nu au depus declarațiile pentru calcularea și achitarea obligațiilor fiscale, având datorită acestor elemente, comportament de tip fantomă.

Astfel, în mod corect instanța de fond a stabilit că numerele de înmatriculare menționate în facturile de achiziție de deșeuri metalice fiind verificate în baza națională de date, s-a dovedit a fi de asemenea inexacte sau false, conform procesului-verbal aflat la dosar, iar împrejurarea că SC A. SRL Mătăsaru a înregistrat în evidența contabilă cele 123 de facturi nu legalizează operațiunea comercială fictivă, chiar dacă la rândul său, a vândut cu documente legale materialele (deșeuri feroase și neferoase) achiziționate prin facturile respective deoarece societățile emitente erau deja radiate, dizolvate, cu sediul expirat, fără declarații privind obligațiile de plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA și bilanțuri contabile depuse, cu date de identificare care nu s-au regăsit în evidența Oficiului Național al Registrului Comerțului, la data emiterii respectivelor facturi.

În egală măsură, instanța fondului a verificat și apărarea inculpatului care și-a negat vinovăția constant atât prin declarațiile date în faza de urmărire penală și cu prilejul cercetării judecătorești referitoare la furtul documentelor societății, stabilind ca nereală această susținere. În plus, inculpatul G.M. nu a putut oferi instanței de fond o explicație verosimilă a faptului că numerele de înmatriculare ale autovehiculelor înscrise în aceste facturi ca efectuând transportul mărfii achiziționate, nu există în realitate și nici de ce nu a verificat la Registrul Comerțului, pentru legalitatea operațiunilor comerciale, datele firmelor cu care a încheiat tranzacțiile ce s-a dovedit a fi fictive.

Aceste aspecte conturează intenția cu care inculpatul a desfășurat activitatea în perioada incriminată, acționând în deplină cunoștință de cauză cu scopul deducerii nelegale a TVA în cuantum de 211.660 RON și neplății impozitului pe profit în cuantum de 316.227 RON, producând astfel un prejudiciu total de 527.887 RON, pe care deși l-a negat inițial, în pofida realității acestuia, a acceptat prin concluziile orale formulate în apel, că ar putea avea valoarea estimată de aproximativ 7.000 RON. Numai negarea acuzațiilor aduse prin actul de inculpare și contestarea unor împrejurări de fapt a căror evidență a fost stabilită prin dovezi certe, nu sunt de natură a-l absolvi de inculpat de răspunderea penală corect instituită în sarcina sa de prima instanță sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală în varianta prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (2) rap.

la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, astfel cum această încadrare juridică a fost schimbată prin sentința apelată. În privința celor două critici aduse aceleiași sentințe de partea civilă, Curtea constată că și acestea sunt nefondate în condițiile în care, soluționând acțiunea civilă alăturată celei penale, prima instanță a stabilit obligația inculpatului la plata despăgubirilor în cuantumul solicitat de aceasta prin adresa nr. 51807 din noiembrie 2011 adică 537.887 RON reprezentând 221.660 RON - TVA suplimentar și 316.227 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar, la care se adaugă accesoriile aferente calculate până la plata efectivă a debitului admițând astfel în totalitate acțiunea civilă.

În privința măsurilor asigurătorii solicitate de partea civilă a fi instituite de instanța de apel, se constată că deși admisibilă și justificată cererea nu poate fi primită în lipsa oricăror bunuri mobile/imobile sau venituri aparținând inculpatului G.M., așa cum rezultă din adresa nr. 1716/2013 a Primăriei comunei Mătăsaru cerința art. 163 alin. (2) C. proc. pen. nefiind îndeplinită. Cum la examenul de legalitate și temeinicie exercitat sub toate aspectele de fapt și de drept nu s-au constatat împrejurări de natură să impună reformarea sentinței și constatând nefondate ambele apeluri, în temeiul art. 379 pct. 1, lit. b) C. proc. pen. Curtea le-a respins ca atare, cu consecința menținerii în întregime a Sentinței penale nr. 370 din 19 octombrie 2012 a Tribunalului Dâmbovița și a obligării apelanților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița și inculpatul. Examinând cauza prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare. Având în vedere că în cursul soluționării prezentei cauze a intrat în vigoare noul C. proc. pen., iar conform normelor tranzitorii, respectiv dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs, rezultă că în speță se aplică legea veche, mai precis C. proc.

pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. 1) Potrivit art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. (în forma aplicabilă în speță), recursul trebuie să fie motivat prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată. Recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală nu a fost motivat deși recurenta a fost citată cu indicarea dispozițiilor legale referitoare la obligativitatea motivării căii de atac, dar și a consecințelor nerespectării acestor prevederi. Drept urmare, conform art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen., instanța de recurs nu poate avea în vedere decât cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, astfel cum sunt prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. Având în vedere situațiile prevăzute de lege în care se poate cenzura hotărârea pronunțată de instanța de apel, Înalta Curte constată că relativ la soluționarea laturii civile, nu este incident niciunul dintre cazurile de casare care pot fi invocate din oficiu. În consecință, recursul promovat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală va fi respins ca nefondat. 2) Recurentul inculpat M.M. a motivat recursul în termenul prevăzut de lege și a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor anterioare și, rejudecând, să se dispună achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, nefiind dovedite existența prejudiciului și nici intenția. Legea nr. 2/2013 a adus o modificare de substanță dispozițiilor legale ce reglementează recursul - ca a doua cale de atac exercitată împotriva hotărârilor penale, stabilind un nou cadru, mult mai strict și bine delimitat, recursul vizând exclusiv aspectele de legalitate, fără posibilitatea examinării chestiunilor de fapt și a soluțiilor ce implică aprecierea probelor administrate. Indiferent de respectarea dispozițiilor referitoare la termenul de motivare a recursului, Înalta Curte urmează să examineze criticile formulate și din punct de vedere al conținutului, respectiv dacă se încadrează sau nu în cazurile de casare invocate sau în cele ce pot fi examinate din oficiu.

Altfel spus, motivarea în termen a recursului nu obligă de plano instanța de control judiciar să examineze respectivele motive, decât în situația în care acestea se circumscriu cazurilor de casare invocate sau a celor ce pot fi avute în vedere din oficiu, astfel cum sunt reglementate de art. 385 9 C. proc. pen. Cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen.: "nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni", este incident dacă instanța a apreciat în mod greșit că fapta constituie o anumită infracțiune, deși în realitate lipsește unul din elementele constitutive ale acesteia, soluția fiind astfel contrară legii. Verificarea corespondenței între fapta comisă și tiparul de incriminare, respectiv conținutul legal al infracțiunii, se face exclusiv pe baza situației de fapt stabilită prin hotărârile recurate.

În speță, faptele reținute în sarcina inculpatului corespund elementelor constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (2) rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat, cu reținerea art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. Înalta Curte constată că motivul invocat de către recurent - respectiv că în raport cu probele administrate la fond și la apel, rezultă că fapta nu ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, deoarece nu s-a dovedit existența prejudiciului și nu este dovedită intenția - nu se circumscrie cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 12 C. proc.

pen. Criticile formulate de inculpat nu vizează, strict, legalitatea hotărârii de condamnare, ci exced acestui caz de casare și nu pot fi încadrate nici în celelalte cazuri prev. de art. 385 9 C. proc. pen., fiind critici ce vizează chestiuni de fapt. Motivele de recurs constituie aspecte ce au fost invocate atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel, fiind analizate de ambele instanțe, pe baza probelor administrate, inclusiv în ce privește vinovăția inculpatului. Referitor la existența prejudiciului, se constată că a fost reținută pe baza analizei coroborate a tuturor probelor administrate, respectiv documentele contabile, relațiile de la Oficiul Registrului Comerțului, actele de control fiscal, precum și rapoartele de expertiză, care nu au o valoare mai dinainte stabilită.

Mai mult, instanța de fond a explicat de ce anume nu are în vedere concluziile expertizei, precizând că înregistrarea în evidența contabilă a celor 123 de facturi fictive și vânzarea ulterioară a materialelor pe baza unor documente legale, nu legalizează operațiunile comerciale fictive, fiind vorba despre cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale în sensul dispozițiilor art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, iar SC A. SRL Mătăsaru datora suma stabilită prin raportul de inspecție fiscală și nu cea din expertiza contabilă, deoarece organul de inspecție fiscală a luat în calcul toate documentele de evidență primară și contabilă ridicate de la inculpat.

Cât privește aspectul volițional, acesta se relevă și poate fi verificat prin elemente obiective, ce au fost examinate de cele două instanțe, stabilindu-se că inculpatul nu a putut dovedi apărările invocate cu privire la furtul documentelor societății și nu a putut oferi o explicație verosimilă a faptului că numerele de înmatriculare ale autovehiculelor înscrise în facturi, în sensul că ar fi efectuat transportul mărfii achiziționate, nu există în realitate.

Coroborând aceste aspecte cu faptul că inculpatul nu a verificat la Registrul Comerțului datele firmelor cu care a încheiat tranzacțiile, date ce s-au dovedit a fi fictive; cu faptul că facturile fiscale atestau în mod nereal, că SC A. SRL Mătăsaru se aprovizionase cu diverse materiale feroase și neferoase de la mai multe societăți din București și că apelase la alte societăți pentru prestări de servicii; că aceste facturi, după caz, cuprindeau mențiuni inexacte cu privire la datele de identificare ale firmelor, apăreau ca emanând de la firme radiate sau dizolvate la momentul emiterii lor, fie ca provenind de la firme ce nu depuseseră acte necesare calculării veniturilor datorate bugetului consolidat al statului, instanța de fond și de apel au stabilit că inculpatul a acționat cu intenție, în deplină cunoștință de cauză și în scopul deducerii nelegale a TVA.

Stabilirea vinovăției s-a realizat, așadar, pe baza examinării probelor și a aspectelor faptice, pe care instanța de recurs nu le poate reevalua. Cu ocazia soluționării recursului, Înalta Curte nu poate proceda la examinarea și reaprecierea probelor administrate, cu consecința adoptării altor concluzii cu privire la aspecte de fapt, diferite de cele stabilite prin hotărârile atacate și care au fundamentat soluțiile pronunțate de instanța de fond și de apel, în fața cărora cauza a devoluat integral. Situația de fapt, verificarea concordanței dintre cele reținute în hotărârea de condamnare și probele administrate, raportată la susținerea apărării cu privire la nedovedirea prin probele administrate a vinovăției prin raportare la infracțiunea de evaziune fiscală, putea fi cenzurată numai prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., referitor la eroarea gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Or, în condițiile în care prin Legea nr. 2/2013 cazul de casare prev. la art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin Legea nr. 2/2013, este evident că elementele ce țin de temeinicia hotărârii recurate nu mai pot fi analizate de instanța de recurs. Din oficiu, în ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile, în raport de dispozițiile art. 5 C. pen., care prevăd aplicarea legii penale mai blânde când "de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale" instanța de recurs constată că dispozițiile art. 9 alin. (2) rap.

la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 nu au suferit modificări, iar în ce privește circumstanțele atenuante și forma de executare a pedepsei, legea veche este mai favorabilă. Drept urmare, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile ca nefondate. Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. privind cheltuielile judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița și de inculpatul G.M. împotriva Deciziei penale nr. 124 din 17 iunie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind și pe intimata parte responsabilă civilmente SC A. SRL. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2014. Procesat de GGC - AS