ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 600/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 600/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

cauzei, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 370 din 19 octombrie

2012 a Tribunalului Dâmbovița s-au dispus următoarele:

În baza art. 334 C.

proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare

din infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 241/2005 în infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9

alin. (2) rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În temeiul art. 9

alin. (2) rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 lit. c) C. pen.,

a fost condamnat inculpatul G.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 1 an

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b)

și c) C. pen.

Conform art. 71 C.

pen. i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 81 C.

pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei.

Potrivit art. 82 C.

pen. s-a stabilit termen de încercare de 5 ani compus din cuantumul pedepsei

închisorii aplicate, la care s-a adăugat un interval de 2 ani prevăzut de lege.

S-a atras atenția

inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii,

s-au suspendat pedepsele accesorii, constând în interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 13, 14,

346 C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă formulată de Agenția Națională de

Administrare Fiscală București, cu sediul în București, str. A., sector 5, prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, str.

C.D., județul Dâmbovița, și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a

sumei de 211.660 RON reprezentând TVA și 316.227 RON reprezentând impozit pe

profit suplimentar, la care s-au adăugat obligațiile fiscale accesorii

calculate până la data acoperirii integrale a prejudiciului.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești nr. 1697/P/2007 din 29 iulie 2011,

înregistrat la instanță sub nr. 5487120/2011 a fost trimis în judecată

inculpatul G.M. pentru săvârșirea, în forma continuată a infracțiunii de

evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Urmare a relațiilor înaintate de Oficiul

Registrului Comerțului Dâmbovița, SC A. SRL a fost radiată din Registrul

Comerțului astfel că aceasta nu a mai fost citată în cauză.

Instanța de fond l-a

audiat pe inculpat, care a declarat că a achiziționat fier vechi de la mai

multe societăți din București a căror existență a verificat-o, cerând

certificat de înmatriculare și certificat de plătitor TVA, iar facturile emise

de respectivele societăți le-a înregistrat în evidența contabilă.

Inculpatul nu a putut

explica acuzația că respectivele societăți erau radiate, că nu funcționau la

sediul declarat și că nu au depus documente privind obligația de plată la

bugetul statului. El a menționat că i s-au furat actele societății la o dată

neprecizată, că a fost însoțit de organele de poliție și organele Gărzii

Financiare la mai multe societăți și a reconstituit actele, respectiv facturile

fiscale pe care le-a înregistrat în contabilitate, că în jumătate din cazuri a

însoțit șoferii care urmau să ridice materialul de la firmele vânzătoare, însă

nu-și explică de ce numerele de înmatriculare menționate în facturi nu au fost

regăsite ca existând în realitate.

Inculpatul a mai

declarat că a înregistrat în evidența contabilă în perioada ianuarie 2004 -

noiembrie 2005 facturi fiscale pentru diverse achiziții și prestări de servicii

emise în numele unor societăți comerciale din București, verificând existența

acestor societăți de fiecare dată în modul arătat anterior și în sensul că

odată cu încheierea contractelor a depus și certificatul de înmatriculare la

registrul comerțului.

A mai declarat

inculpatul că a vândut materiale neferoase către SC O. SRL, toate documentele

aflându-se la dosar însă nu mai poate preciza dacă pentru toate achizițiile a

avut sau nu documente.

Pentru a verifica

apărarea inculpatului în sensul furtului actelor societății, instanța de fond a

cerut relații de la Poliția Găești, care prin adresa nr. 611115/2012 a comunicat

că nu a identificat în evidența proprie nicio plângere a inculpatului cu

privire la furtul unor documente de la SC A. SRL Mătăsaru.

La termenul de

judecată din 22 mai 2012, prima instanță a respins cererea inculpatului de

efectuare a unei noi expertize contabile apreciind că nu s-au invocat elemente

sau împrejurări de fapt noi care trebuie lămurite.

Cererea a fost

reiterată și la termenul de judecată din 2 iulie 2012, apărătorul ales al

inculpatului motivând în esență că dorește să se lămurească dacă organul de

control a calculat corect prejudiciul. Cererea a fost respinsă.

La solicitarea

inculpatului, a fost admisă în apărare proba cu înscrisuri constând în:

procesul-verbal de ridicare documente și înscrisuri de Garda Financiară

Dâmbovița, acte în circumstanțiere emise de Politia Orașului Găești și Primăria

Găești, certificat de atestare fiscală din 7 iunie 2012, contestația împotriva

deciziei de impunere din 23 iulie 2007, declarații privind obligațiile de plată

la bugetul de stat, decont privind taxa pe valoare adăugată, bilanțuri din 30

iunie 2004 și 30 iunie 2005 ale firmei SC A. SRL Mătăsaru, adresa nr.

403876/1999 emisă de Direcția Generala Legislație, Impozite Indirecte precum și

proba cu martori, fiind audiați martorii M.N., N.C., M.I.

Martorul M.N.,

vecinul inculpatului, a declarat că în anul 2004 la acesta din urma veneau

camioane care încărcau și descărcau fier vechi.

Martorul N.C., șofer

la SC O. SRL Cornu a declarat că în perioada 2005 - 2006, mergea la firma

inculpatului - la o casa din comuna Mătăsaru - unde locuia o persoană în vârstă

și ridica material neferos achiziționat de la inculpat, aceeași activitate

desfășurând-o și martorul M.R., aici fiind cântărit materialul pe categorii de

metale și ambalat în saci de rafie. A mai declarat martorul ca semna pe

facturile pe care i le dădea inculpatul, care era prezent de fiecare dată la

ridicarea mărfii.

Martora M.I.N., fosta

soție a inculpatului, cea care ținea contabilitatea firmei acestuia, a declarat

că înregistra în contabilitate facturile aparținând firmelor ce încheiau

tranzacții comerciale cu SC A. SRL. Mărfurile livrate pe baza facturilor

existau în materialitatea lor, plățile făcându-se pe baza predărilor,

materialul fiind livrat ulterior către SC M. Târgoviște. În ceea ce privește mențiunile

din actele Gărzii Financiare cu privire la faptul că societățile de la care SC

A. SRL Mătăsaru achiziționa materialul nu funcționau la sediul declarat,

martora a oferit o posibilă explicație constând în neachitarea datoriilor către

stat de aceste societăți.

La solicitarea

inculpatului, instanța a cerut relații de la Direcția Generală a Finanțelor

Publice Dâmbovița cu privire la modul de soluționare al contestației formulate

la data de 22 august 2007 de către SC A. SRL împotriva deciziei de impunere din

23 iulie 2007, dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție

fiscală și raportului de inspecție fiscală încheiat la 23 iulie 2007.

Din relațiile

înaintate de partea civilă a rezultat că respectiva contestație a fost

înaintată spre competentă soluționare din punct de vedere material suma

depășind 500.000 RON, Biroului General de Soluționare a Contestațiilor din

cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală București, care prin decizia

din 26 septembrie 2007 a suspendat soluționarea cauzei până la soluționarea

laturii penale, respectiv a cauzei pendinte. Decizia a fost depusă la dosarul

cauzei.

La termenul de

judecată din 2 iulie 2012 procurorul de ședință a solicitat schimbarea

încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare din infracțiunea prev.

de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în infracțiunea prev. de

art. 9 alin. (2) rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005,

cerere pusă în discuția pârâților la termenul din 12 octombrie 2012.

Analizând actele și

lucrările dosarului, instanța de fond a reținut rezumativ că acuzația adusă

inculpatului G.M. este confirmată de materialul probator administrat în cauză

și atrage răspunderea sa penală stabilind, în esență, că în perioada ianuarie

2004 - noiembrie 2005, SC A. SRL Mătăsaru s-a aprovizionat cu cantitatea de

1.282.075 kg deșeuri de fier vechi și 71.518 kg deșeuri neferoase de la

societăți comerciale din București, în baza unor facturi care nu corespund

prevederilor legale iar prin înregistrarea lor în contabilitate s-a sustras de

la plata unui TVA în sumă de 187.773 RON.

Facturile proveneau

de la:

1.- SC E.L.C.C. SRL

București, în numele căreia au fost emise 7 facturi fiscale în lunile martie și

mai 2004, societatea fiind radiată la data emiterii acestora - radierea din

oficiu s-a efectuat conform înregistrării din 29 martie 2002 - adresa Oficiului

Registrului Comerțului București, înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița

sub nr. 310581/2006, nedepunând nici declarații privind obligațiile de plată la

bugetul consolidat, deconturi de TVA și bilanțuri contabile conform adresei

Administrației Finanțelor Publice sector 1 nr. 901912/2006 înregistrată la

Garda Financiară sub nr. 310787/2006;

2. - SC S. SRL

București, în numele căreia au fost emise 11 facturi fiscale în perioada iunie

- septembrie 2004, societatea fiind radiată la data emiterii acestor facturi -

radiere din oficiu conform înregistrării din 29 martie 2002 - adresa Oficiului

Registrului Comerțului București înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub

nr. 310581/2006 și nedepunând declarații privind obligațiile de plată la

bugetul consolidat, deconturi de TVA și bilanțuri contabile pentru perioada

ianuarie 2001 - iulie 2006 conform adresei Administrației Finanțelor Publice

sector 6 nr. 438764/2006 înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub nr.

307262/2006;

3. - SC M.M. SRL

București în numele căreia au fost emise 11 facturi fiscale în perioada iulie -

septembrie 2004, societatea nedepunând declarații privind obligațiile de plată

la bugetul consolidat, deconturi de TVA și bilanțuri contabile pentru perioada

2003 - 2006 conform adresei Administrației Finanțelor Publice sector 2 nr.

406461/2006 înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 400008/2007;

4. - SC P.C. SRL

București în numele căreia au fost emise 3 facturi fiscale în luna noiembrie

2004, societatea nedepunând declarații privind obligațiile de plată la bugetul

consolidat, deconturi de TVA și bilanțuri contabile pentru perioada ianuarie

2001 - iulie 2006, conform adresei Administrației Finanțelor Publice sector 4

nr. 500010/2007 înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 400780/2007;

5. - SC N.T.C. SRL

București în numele căreia au fost emise 22 de facturi în perioada decembrie

2004 - martie 2005, societatea nedepunând declarații privind obligațiile de

plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA și bilanțuri contabile pentru

perioada ianuarie 2001 - iulie 2006, conform adresei Administrației Finanțelor

Publice sector 6 nr. 438764/2006 înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub

nr. 307262/2006;

6. - SC S.S.I. SRL

București, în numele căreia au fost emise 35 de facturi în perioada ianuarie -

iulie 2005, societatea nefuncționând la sediul declarat și nedepunând

declarații privind obligațiile de plată la bugetul consolidat, deconturi de TVA

și bilanțuri contabile pentru perioada 2005 - 2006, conform adresei

Administrației Finanțelor Publice sector 3 nr. 40812/2006 înregistrată la Garda

Financiară Dâmbovița sub nr. 400009/2007;

7. - SC C.S.I. SRL

București în numele căreia au fost emise 7 facturi fiscale în luna august 2005,

societatea nedepunând declarații privind obligațiile de plată la bugetul

consolidat, deconturi de TVA și bilanțuri contabile pentru perioada 2005 - 2006

conform adresei Administrației Finanțelor Publice sector 4 nr. 500010/2007

înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 400780/2007;

8. - SC L.G.I. SRL

București în numele căreia au fost emise 9 facturi fiscale în luna august 2005,

societatea nedepunând declarații privind obligațiile de plată la bugetul consolidat,

deconturi de TVA și bilanțuri contabile pentru perioada 2001 - 2006, conform

adresei Administrației Finanțelor Publice sector 6 nr. 438764/2006 înregistrată

la Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 307262/2006;

9. - SC D.S.P. SRL

București în numele căreia au fost emise 4 facturi fiscale în perioada iunie -

septembrie 2005 și nedepunând declarații privind obligațiile de plată la

bugetul consolidat, deconturi de TVA și bilanțuri contabile pentru perioada

2005 - 2006, conform adresei Administrației Finanțelor Publice sector 3 nr.

40812/2006 înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 400009/2007.

Potrivit aceleiași

note de constatare cu privire la legalitatea deducerilor de TVA aferente

facturilor de prestări servicii și achiziții de materiale de construcții

înregistrate în evidența contabilă a SC A. SRL în perioada ianuarie 2004 -

noiembrie 2005 societatea a înregistrat în evidența contabilă facturi fiscale

pentru achiziții diverse și prestări de servicii, emise în numele unor

societăți din București, documente ce nu corespund prevederilor legale pe care

le-a înregistrat în contabilitate, prin aceasta sustrăgându-se de la plata unui

TVA în sumă de 12.461 RON.

Astfel, respectivele

facturi proveneau de la:

1. - SC M.I. SRL

București, în numele căreia au fost emise 3 facturi fiscale pentru prestări

servicii, societatea nefiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu

aceste date de identificare, conform adresei Oficiului Registrului Comerțului

București 402305/2007 înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub nr.

402601/2007, fiind înregistrată SC M.I. SRL București;

2. - SC M.E. SRL

București în numele căreia a fost emisă factura fiscală din 30 septembrie 2004

pentru prestări servicii, societate nefiind înregistrată la Oficiul Registrului

Comerțului București cu aceste date de identificare, conform adresei acesteia

nr. 402305/2007 înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 402601/2007,

fiind înregistrată SC M.E. SRL București;

3. - SC L.P. SRL

București în numele căreia au fost emise 3 facturi fiscale în luna martie 2005

pentru prestații, societatea nedepunând declarații privind obligațiile de plată

la bugetul consolidat, deconturi de TVA și bilanțuri contabile pentru perioada

aprilie 2004 - decembrie 2006, conform adresei Administrației Finanțelor

Publice sector 5 nr. 459206/2007 înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub

nr. 403195/2007;

4. - SC W.H.C.I.

București în numele căreia au fost emise 4 facturi fiscale în perioada martie -

aprilie 2005, societatea având sediul expirat din data de 5 februarie 1999 și

fiind radiată în conformitate cu prevederile art. 31 din Legea nr. 359/2004

(adresa Oficiului Registrului Comerțului București nr. 402305/2007 și

înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 402601/2007;

SRL București în numele căreia a fost emisă factura fiscală din 30 iunie 2005

pentru prestații, societatea având sediul expirat din data de 5 februarie 1999

(adresa Oficiului Registrului Comerțului București nr. 402305/2007 înregistrată

la Garda Financiară Dâmbovița sub nr. 402601/2007);

6. - SC C.G.E. SRL

București în numele căreia au fost emise 2 facturi fiscale în luna noiembrie

2005 pentru materiale de construcții, societatea fiind dizolvată la data

emiterii acestor facturi (conform actului adițional nr. x/2005 - adresa

Oficiului Registrului Comerțului înregistrată la Garda Financiară Dâmbovița sub

nr. 310581/2006 și nedepunând declarații privind obligațiile de plată la

bugetul consolidat, deconturi de TVA și bilanțuri contabile pentru perioada decembrie

2005 - decembrie 2006, fără activitate, conform adresei Administrației

Finanțelor Publice sector 4 nr. 500010/2007 înregistrată la Garda Financiară

Dâmbovița sub nr. 400780/2007.

Facturile

sus-menționate în număr de 123 au fost enumerate în Anexa nr. 1 la nota de

constatare sus-menționată aflată la dosar și se află depuse în dosarul de

urmărire penală; dintre acestea 109 facturi privesc aprovizionarea cu deșeuri

feroase și neferoase iar 14 facturi se referă la achiziții diverse și prestări

servicii.

Din raportul de

inspecție fiscală încheiat la data de 23 iulie 2007 de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Dâmbovița rezultă că prejudiciul produs prin înregistrarea

în contabilitate a facturilor fiscale ce nu corespund prevederilor legale la

care s-a făcut referire este de 221.660 RON reprezentând TVA, mai mare decât

cel stabilit de Garda Financiară, în condițiile în care această din urmă

instituție nu a avut în vedere decontul de TVA pe luna noiembrie 2005

înregistrat la Administrația Finanțelor Publice Găești sub nr. 8302/2006 precum

și balanța de verificare editată la 30 noiembrie 2005.

Referitor la

impozitul pe venit suplimentar același raport a reținut că urmare a deducerii

cheltuielilor cu prestarea unor servicii și achiziționarea de materiale de construcții,

societatea a realizat profit, impozitul pe profit suplimentar datorat fiind de

11.785 RON. De asemenea, urmare a deducerii cheltuielilor cu bunuri de natura

mărfuri deșeuri fier vechi, societatea a realizat profit, impozitul pe profit

suplimentar fiind în sumă de 301.175 RON respectiv de 3.276 RON. S-a

concluzionat astfel ca societatea ar datora TVA suplimentar în valoare de

221.660 RON, cu majorări și penalități de întârziere precum și impozit pe

profit suplimentar în valoare de 316.227 RON, de asemenea cu majorări și

penalități de întârziere.

În cursul urmăririi

penale s-a efectuat o expertiză contabilă completată ulterior și care a

concluzionat următoarele:

- cele 124 de facturi

fiscale prevăzute în Anexa nr. 1 la nota de constatare a Gărzii Financiare

Dâmbovița nr. x/2007 au fost înregistrate în contabilitatea SC A. SRL Mătăsaru.

Legislația în vigoare nu prevede în mod expres ca emiterea facturilor să se

facă în ordinea numerelor înscrise în aceste formulare tipizate, dar este

normală completarea acestora în ordinea numerelor înscrise pe acestea;

- cele 124 de facturi

fiscale îndeplinesc condițiile unor documente justificative legale pentru ca pe

baza acestora să fie dedusă TVA înscrisă pe acestea, astfel că expertiza nu

stabilește TVA suplimentară de virat la bugetul de stat. Dacă pe bază de probe,

se constată că unele facturi fiscale sunt fictive, TVA-ul aferent nu este

deductibil fiscal. Conform celor menționate la capitolul II, SC A. SRL Mătăsaru

nu datorează TVA și impozit pe venit suplimentar la bugetul de stat. Dacă pe

bază de probe, se stabilește că unele facturi sunt fictive, TVA-ul aferent nu

este deductibil fiscal. Din documentele justificative și înregistrările în

contabilitate SC A. SRL Mătăsaru nu rezultă că s-au înregistrat cheltuieli cu

salariile de la populație.

Raportul de expertiză

a fost completat în parte de expert, acesta reținând cheltuielile privind

prestările de servicii, aferente unui număr de 11 facturi provenind de la SC

M.I. SRL, SC M.E. SRL, SC L.P.I. SRL și SC W.H.C.I. SRL ca neîndeplinind

condițiile de deductibilitate, astfel ca totalul impozitului pe profit

suplimentar pe anii 2004 și 2005 ar fi de 7.829 RON.

Instanța de fond a

valorificat numai în parte aceste concluzii, argumentând că expertul deși a

constatat 124 facturi fiscale înregistrate în contabilitate de SC A. SRL

(menționate în Anexa nr. 1 a notei de constatare) a omis să le analizeze pe

cele ce provin de la SC M.M. SRL (reținând în suplimentul de expertiză 3

facturi în loc de 12 facturi) și nereținând nicio factură provenind de la SC

P.C. SRL (deși aceasta emisese 3 facturi), SC S.S.I. SRL (deși aceasta emisese

35 facturi), SC C.S.I. SRL (deși aceasta emisese 7 facturi) și SC L. & G.I.

(deși aceasta emisese 9 facturi).

În atare condiții,

stabilite prin expertiză, sumele datorate de inculpat, nu au fost reținute ca

fiind corecte de prima instanță cu atât mai mult cu cât expertiza a pus la

îndoială fictivitatea acestor documente în condițiile în care nota de

constatare din 20 aprilie 2007 întocmită de Garda Financiară, a stabilit că

acestea cuprindeau date inexacte referitoare fie elementele de identificare ale

firmelor emitente (SC M.I. SRL București, SC S.S.I. SRL București, SC D.S.P.

SRL București și SC M.E. SRL București, fie la radierea sau dizolvarea lor la

momentul emiterii facturilor (SC E.L.C.C. SRL București, SC S. SRL București,

SC W.H.C.I. SRL București și SC C.G.E. SRL București) fie nu au depus

declarații necesare pentru stabilirea obligațiilor de plată la bugetul

consolidat al statului.

Apărările

inculpatului formulate prin declarațiile date în cursul urmăririi penale cu

privire la plata în numerar a furnizorilor pentru a beneficia de discounturi a

fost reținută de instanța fondului drept argument suplimentar al activității de

evaziune fiscală, deoarece potrivit dispozițiilor art. 5 din O.G. nr. 15/1996,

pentru întărirea disciplinei financiare și evitarea evaziunii fiscale,

operațiunile de încasări și plăți între persoanele juridice se vor efectua

numai prin instrumente de plată fără numerar (prin excepție de la prevederile

alineatului precedent, persoanele juridice putând efectua plăți în numerar

către alte persoane juridice în limita unui plafon zilnic maxim de 100.000.000

RON, plățile către o singură persoană juridică fiind admise în limita unui plafon

zilnic în sumă de 50.000.000 RON. Sunt interzise plățile fragmentate în numerar

către furnizorii de bunuri și servicii, pentru facturile a căror valoare este

mai mare de 50.000.000 RON).

Or, SC A. SRL

Mătăsaru a făcut plăți către alte persoane juridice, de exemplu către SC M.M.

SRL pentru sume de sute de milioane, mult superioare limitei legale

sus-menționate.

Instanța de fond a

afirmat cu certitudine că în contabilitatea SC A. SRL Mătăsaru, al cărei

administrator era inculpatul, au fost înregistrate un număr de 123 iar nu 124

facturi fiscale ce atestau în mod nereal, că firma respectivă se aprovizionase

cu diverse materiale feroase și neferoase de la mai multe societăți din

București și că apelase la alte societăți pentru prestări de servicii.

Fiind verificate, s-a

dovedit că aceste facturi, fie cuprindeau mențiuni inexacte cu privire la

datele de identificare ale firmelor, fie apăreau ca emanând de la firme radiate

sau dizolvate la momentul emiterii lor, fie ca provenind de la firme ce nu

depuseseră acte necesare calculării veniturilor datorate bugetului consolidat

al statului.

În egală măsură,

autovehiculelor precizate în cuprinsul facturilor ca asigurând transportul

le-au fost atribuite numere de înmatriculare ce au combinații de cifre și

litere care nu sunt specifice celor eliberate pe teritoriul României, conform

procesului-verbal din data de 16 iulie 2008 întocmit de I.P.J. Dâmbovița iar

cele 21 persoane menționate pe facturile respective nu figurează în baza de

date ca fiind posesoarele actelor de identitate ori a CNP-ului înscrise pe

acestea, conform adresei din 3 octombrie 2007, emisă de Serviciul de Evidență a

Persoanelor din cadrul Consiliului Județean Dâmbovița - Direcția Publică

Comunitară de Evidență a Persoanelor.

Faptul că SC A. SRL

Mătăsaru a înregistrat în evidența contabilă cele 123 de facturi nu legalizează

operațiunea comercială fictivă, chiar dacă la rândul său, a vândut cu documente

legale materialele (deșeuri feroase și neferoase) achiziționate prin facturile

respective.

Ca atare, prima

instanță a stabilit că inculpatul G.M. a evidențiat în actele contabile ale

firmei SC A. SRL Mătăsaru cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale în

sensul dispozițiilor art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În aceste condiții,

potrivit Legii nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare, SC A.

SRL Mătăsaru datora suma stabilită prin raportul de inspecție fiscală și nu cea

din expertiza contabilă fiindcă organul de inspecție fiscală a luat în calcul

toate documentele de evidență primară și contabilă ridicate de la inculpat.

Prin urmare, în

raport cu toate aceste argumente de fapt, s-a concluzionat că fapta

inculpatului G.M. de a evidenția în mod repetat în perioada ianuarie 2004 -

noiembrie 2005, în contabilitatea societății SC A. SRL Mătăsaru, facturi

fiscale care deși corespund din punct de vedere al formei fiind imprimate la

tipografii avizate de Imprimeria Națională, conțin date neconforme realității

și au fost remise în numele unor firme care nu funcționează la sediul declarat,

nu au depus deconturi TVA, declarații privind activitatea fiscală, cu

consecința deducerii nelegale a TVA în cuantum de 211.660 RON și neplății

impozitului pe profit în cuantum de 316.227 RON, producând astfel un prejudiciu

total de 527.887 RON rezultat din cumulul impozitului pe profit și TVA-ului

suplimentar datorat, sumă ce depășește 100.000 euro, în echivalent justifică

schimbarea încadrării juridice data faptei de evaziune fiscală din art. 9 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (2) rap. la art. 9 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 241/2005, astfel cum a cerut acuzarea, stabilind

răspunderea penală a inculpatului pentru această din urmă infracțiune.

La individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului, instanța a ținut seama de dispozițiile art. 72

C. pen., respectiv de natura juridică a faptelor și durata activității

infracționale, de urmarea produsă constând în prejudicierea bugetului

consolidat al statului cu o sumă considerabilă dar și de persoana

făptuitorului, aflat la primul contact cu legea penală și care s-a prezentat în

instanță după eliberarea sa, recunoscând în favoarea acestuia circumstanța

atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen., motiv pentru care a orientat

pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, iar executarea acesteia s-a

dispus a fi suspendată condiționat în conformitate cu art. 81 C. pen.,

cumulativ îndeplinite.

Soluționând latura

civilă a cauzei, prima instanță a constatat că în termen legal Agenția

Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă cu suma de

211.660 RON reprezentând TVA și 316.227 RON reprezentând impozit pe venit

suplimentar, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii calculate până la

data acoperirii integrale a prejudiciului.

Instanța de fond a

reținut că partea civilă are obligația să dovedească existența pagubei și să

probeze îndeplinirea integrală și cumulativă a condițiilor răspunderii civile

delictuale. Prejudiciul cauzat de inculpat a fost determinat de partea civilă

în mod cert pe baza raportului de inspecție fiscală din 23 iulie 2007,

considerând că suma de 992.507 RON cerută de partea civilă prin adresa nr.

33234/2011 include prejudiciul real la care aceasta a calculat și accesoriile

aferente debitului principal.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legai, au exercitat apeluri inculpatul G.M. și Agenția

Națională de Administrare Fiscală - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Dâmbovița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

inculpatul G.M. a criticat soluția de condamnare pronunțată de prima instanță,

susținând că în realitate nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale

infracțiunii de evaziune fiscală, deoarece nu s-a stabilit prin probe certe că

a acționat cu intenția de a prejudicia bugetul statului, că operațiunile

comerciale nu sunt fictive, iar prejudiciul efectiv ar putea avea valoarea

totală de aproximativ 7.000 RON conform concluziilor expertizei, iar nu cât s-a

reținut prin hotărârea recurată pe baza raportului de inspecție fiscală, care

conține numeroase erori de calcul și a aplicat procente care nu sunt practicate

în România.

Apelantul-inculpat a

administrat în apel proba cu înscrisuri.

civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală București a argumentat că

dezlegarea dată acțiunii sale civile este greșită deoarece din suma totală de

992.507 RON solicitată cu titlu de despăgubiri și pentru care a fost emisă

decizia de impunere din 23 iulie 2007, instanța de fond a obligat inculpatul

numai la plata sumei de 537.887 RON cu acest titlu - reprezentând TVA - 221.660

RON și impozit suplimentar - 316.227 RON, astfel că diferența de 454.620 RON

care constituie accesoriile creanțelor fiscale de mai sus, calculate de organul

de control până la data efectuării acestuia a fost omisă de instanța fondului.

În plus, apelanta

parte civilă a solicitat instanței de apel și instituirea de măsuri

asigurătorii asupra bunurilor mobile/imobile proprietatea debitorului inculpat

precum și asupra veniturilor acestuia, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

fisc.

Curtea, ca instanță de

apel, în raport de acest ultim motiv invocat de apelantă, a solicitat conform

art. 371 alin. (2) și art. 378 alin. (1) C. proc. pen., relații referitoare la

bunurile mobile/imobile impozabile proprietatea inculpatului de la primăria

localității de domiciliu care a comunicat cu adresa nr. 1716/2013, lipsa din

evidențele sale a unor astfel de bunuri.

Prin Decizia penală

nr. 124 din 17 iunie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile

declarate de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița și inculpatul G.M. împotriva Sentinței

penale nr. 370 din 19 octombrie 2012 a Tribunalului Dâmbovița.

Curtea de apel

constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia hotărârii apelate,

pentru considerentele care succed:

Este stabilit în

cauză cu probele administrate preponderent în faza de urmărire penală și care

au fost detaliat analizate de prima instanță prin hotărârea pronunțată că

inculpatul G.M. a fost administratorul unic al societății comerciale SC A. SRL

Mătăsaru - societate al cărei obiect principal de activitate a fost recuperarea

de deșeuri și resturi metalice reciclabile, deținând în acest scop autorizația

de colectare din 16 iulie 2004 cu valabilitate până la 12 august 2006.

Verificarea de către

organele de control fiscal a activității societății a relevat că în perioada ce

face obiectul prezentei cauze (ianuarie 2004 - noiembrie 2005), societatea s-a

aprovizionat cu deșeuri de fier vechi și neferoase în valoare totală de

1.353.593 RON (din care taxă pe valoare adăugată reprezintă suma de 263.958

RON), pe baza a 123 fiscale emise de societăți cu sediul în municipiul

București, așa cum s-a stabilit prin actul de control al Gărzii Financiare

Dâmbovița din 20 aprilie 2007 și notei de constatare nr. x/2007 precum și prin

raportul de inspecție fiscală întocmit la data de 23 iulie 2007.

Pentru a verifica

aceste documente de control, organul de urmărire penală a dispus efectuarea

unei expertize financiar-contabile ale cărei concluzii inițiale ulterior

completate au fost analizate de instanța de fond, aceasta stabilind în mod

justificat că ele nu corespund activității infracționale desfășurate de

inculpat, deoarece suma reprezentând impozitul pe profit suplimentar calculat

de expert la valoarea de 7.820 RON nu a avut la bază toate facturile emise de

firmele emitente, cu privire la care s-a dovedit fie că erau în realitate

radiate, fie conțineau elemente false de identificare, fie nu au depus

declarațiile pentru calcularea și achitarea obligațiilor fiscale, având

datorită acestor elemente, comportament de tip fantomă.

Astfel, în mod corect

instanța de fond a stabilit că numerele de înmatriculare menționate în

facturile de achiziție de deșeuri metalice fiind verificate în baza națională

de date, s-a dovedit a fi de asemenea inexacte sau false, conform

procesului-verbal aflat la dosar, iar împrejurarea că SC A. SRL Mătăsaru a

înregistrat în evidența contabilă cele 123 de facturi nu legalizează

operațiunea comercială fictivă, chiar dacă la rândul său, a vândut cu documente

legale materialele (deșeuri feroase și neferoase) achiziționate prin facturile

respective deoarece societățile emitente erau deja radiate, dizolvate, cu sediul

expirat, fără declarații privind obligațiile de plată la bugetul consolidat,

deconturi de TVA și bilanțuri contabile depuse, cu date de identificare care nu

s-au regăsit în evidența Oficiului Național al Registrului Comerțului, la data

emiterii respectivelor facturi.

În egală măsură,

instanța fondului a verificat și apărarea inculpatului care și-a negat

vinovăția constant atât prin declarațiile date în faza de urmărire penală și cu

prilejul cercetării judecătorești referitoare la furtul documentelor societății,

stabilind ca nereală această susținere.

În plus, inculpatul

G.M. nu a putut oferi instanței de fond o explicație verosimilă a faptului că

numerele de înmatriculare ale autovehiculelor înscrise în aceste facturi ca

efectuând transportul mărfii achiziționate, nu există în realitate și nici de

ce nu a verificat la Registrul Comerțului, pentru legalitatea operațiunilor

comerciale, datele firmelor cu care a încheiat tranzacțiile ce s-a dovedit a fi

fictive.

Aceste aspecte

conturează intenția cu care inculpatul a desfășurat activitatea în perioada

incriminată, acționând în deplină cunoștință de cauză cu scopul deducerii

nelegale a TVA în cuantum de 211.660 RON și neplății impozitului pe profit în

cuantum de 316.227 RON, producând astfel un prejudiciu total de 527.887 RON, pe

care deși l-a negat inițial, în pofida realității acestuia, a acceptat prin

concluziile orale formulate în apel, că ar putea avea valoarea estimată de

aproximativ 7.000 RON.

Numai negarea

acuzațiilor aduse prin actul de inculpare și contestarea unor împrejurări de

fapt a căror evidență a fost stabilită prin dovezi certe, nu sunt de natură a-l

absolvi de inculpat de răspunderea penală corect instituită în sarcina sa de

prima instanță sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală în

varianta prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (2) rap. la art. 9 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 241/2005, astfel cum această încadrare juridică a fost

schimbată prin sentința apelată.

În privința celor

două critici aduse aceleiași sentințe de partea civilă, Curtea constată că și

acestea sunt nefondate în condițiile în care, soluționând acțiunea civilă

alăturată celei penale, prima instanță a stabilit obligația inculpatului la

plata despăgubirilor în cuantumul solicitat de aceasta prin adresa nr. 51807 din

noiembrie 2011 adică 537.887 RON reprezentând 221.660 RON - TVA suplimentar și

316.227 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar, la care se adaugă

accesoriile aferente calculate până la plata efectivă a debitului admițând

astfel în totalitate acțiunea civilă.

În privința măsurilor

asigurătorii solicitate de partea civilă a fi instituite de instanța de apel,

se constată că deși admisibilă și justificată cererea nu poate fi primită în

lipsa oricăror bunuri mobile/imobile sau venituri aparținând inculpatului G.M.,

așa cum rezultă din adresa nr. 1716/2013 a Primăriei comunei Mătăsaru cerința

art. 163 alin. (2) C. proc. pen. nefiind îndeplinită.

Cum la examenul de

legalitate și temeinicie exercitat sub toate aspectele de fapt și de drept nu

s-au constatat împrejurări de natură să impună reformarea sentinței și

constatând nefondate ambele apeluri, în temeiul art. 379 pct. 1, lit. b) C.

proc. pen. Curtea le-a respins ca atare, cu consecința menținerii în întregime

a Sentinței penale nr. 370 din 19 octombrie 2012 a Tribunalului Dâmbovița și a

obligării apelanților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs partea civilă Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița și inculpatul.

Examinând cauza prin

prisma dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că ambele

recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

Având în vedere că în

cursul soluționării prezentei cauze a intrat în vigoare noul C. proc. pen., iar

conform normelor tranzitorii, respectiv dispozițiilor art. 12 din Legea nr.

255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen.,

recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi,

declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii

vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit

dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs, rezultă că în speță se aplică

legea veche, mai precis C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat

prin Legea nr. 2/2013.

1) Potrivit art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen. (în forma aplicabilă în speță), recursul trebuie

să fie motivat prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care

trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de

judecată.

Recursul declarat de

partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală nu a fost motivat deși

recurenta a fost citată cu indicarea dispozițiilor legale referitoare la

obligativitatea motivării căii de atac, dar și a consecințelor nerespectării

acestor prevederi.

Drept urmare, conform

art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., instanța de recurs

nu poate avea în vedere decât cazurile de casare ce pot fi luate în considerare

din oficiu, astfel cum sunt prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen.

Având în vedere

situațiile prevăzute de lege în care se poate cenzura hotărârea pronunțată de

instanța de apel, Înalta Curte constată că relativ la soluționarea laturii

civile, nu este incident niciunul dintre cazurile de casare care pot fi

invocate din oficiu.

În consecință,

recursul promovat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală va

fi respins ca nefondat.

2) Recurentul

inculpat M.M. a motivat recursul în termenul prevăzut de lege și a invocat

cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 12 C. proc.

pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor anterioare și,

rejudecând, să se dispună achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind că nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, nefiind dovedite existența

prejudiciului și nici intenția.

Legea nr. 2/2013 a

adus o modificare de substanță dispozițiilor legale ce reglementează recursul -

ca a doua cale de atac exercitată împotriva hotărârilor penale, stabilind un

nou cadru, mult mai strict și bine delimitat, recursul vizând exclusiv

aspectele de legalitate, fără posibilitatea examinării chestiunilor de fapt și

a soluțiilor ce implică aprecierea probelor administrate.

Indiferent de

respectarea dispozițiilor referitoare la termenul de motivare a recursului,

Înalta Curte urmează să examineze criticile formulate și din punct de vedere al

conținutului, respectiv dacă se încadrează sau nu în cazurile de casare

invocate sau în cele ce pot fi examinate din oficiu. Altfel spus, motivarea în

termen a recursului nu obligă de plano instanța de control judiciar să

examineze respectivele motive, decât în situația în care acestea se circumscriu

cazurilor de casare invocate sau a celor ce pot fi avute în vedere din oficiu,

astfel cum sunt reglementate de art. 385

9

C. proc. pen.

Cazul de casare

prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen.:

"nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni",

este incident dacă instanța a apreciat în mod greșit că fapta constituie o

anumită infracțiune, deși în realitate lipsește unul din elementele

constitutive ale acesteia, soluția fiind astfel contrară legii. Verificarea

corespondenței între fapta comisă și tiparul de incriminare, respectiv

conținutul legal al infracțiunii, se face exclusiv pe baza situației de fapt

stabilită prin hotărârile recurate.

În speță, faptele

reținute în sarcina inculpatului corespund elementelor constitutive ale

infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (2)

rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat, cu reținerea art.

74 alin. (1) lit. c), art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare

și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a, b) și c) C. pen., cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Înalta Curte constată

că motivul invocat de către recurent - respectiv că în raport cu probele

administrate la fond și la apel, rezultă că fapta nu ar întruni elementele

constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, deoarece nu s-a dovedit

existența prejudiciului și nu este dovedită intenția - nu se circumscrie

cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen.

Criticile formulate

de inculpat nu vizează, strict, legalitatea hotărârii de condamnare, ci exced

acestui caz de casare și nu pot fi încadrate nici în celelalte cazuri prev. de

art. 385

9

C. proc. pen., fiind critici ce vizează chestiuni de fapt.

Motivele de recurs

constituie aspecte ce au fost invocate atât în fața primei instanțe, cât și în

fața instanței de apel, fiind analizate de ambele instanțe, pe baza probelor

administrate, inclusiv în ce privește vinovăția inculpatului.

Referitor la

existența prejudiciului, se constată că a fost reținută pe baza analizei

coroborate a tuturor probelor administrate, respectiv documentele contabile,

relațiile de la Oficiul Registrului Comerțului, actele de control fiscal,

precum și rapoartele de expertiză, care nu au o valoare mai dinainte stabilită.

Mai mult, instanța de fond a explicat de ce anume nu are în vedere concluziile

expertizei, precizând că înregistrarea în evidența contabilă a celor 123 de facturi

fictive și vânzarea ulterioară a materialelor pe baza unor documente legale, nu

legalizează operațiunile comerciale fictive, fiind vorba despre cheltuieli care

nu aveau la bază operațiuni reale în sensul dispozițiilor art. 9 lit. c) din

Legea nr. 241/2005, iar SC A. SRL Mătăsaru datora suma stabilită prin raportul

de inspecție fiscală și nu cea din expertiza contabilă, deoarece organul de

inspecție fiscală a luat în calcul toate documentele de evidență primară și

contabilă ridicate de la inculpat.

Cât privește aspectul

volițional, acesta se relevă și poate fi verificat prin elemente obiective, ce

au fost examinate de cele două instanțe, stabilindu-se că inculpatul nu a putut

dovedi apărările invocate cu privire la furtul documentelor societății și nu a

putut oferi o explicație verosimilă a faptului că numerele de înmatriculare ale

autovehiculelor înscrise în facturi, în sensul că ar fi efectuat transportul

mărfii achiziționate, nu există în realitate.

Coroborând aceste

aspecte cu faptul că inculpatul nu a verificat la Registrul Comerțului datele

firmelor cu care a încheiat tranzacțiile, date ce s-au dovedit a fi fictive; cu

faptul că facturile fiscale atestau în mod nereal, că SC A. SRL Mătăsaru se

aprovizionase cu diverse materiale feroase și neferoase de la mai multe

societăți din București și că apelase la alte societăți pentru prestări de

servicii; că aceste facturi, după caz, cuprindeau mențiuni inexacte cu privire

la datele de identificare ale firmelor, apăreau ca emanând de la firme radiate

sau dizolvate la momentul emiterii lor, fie ca provenind de la firme ce nu

depuseseră acte necesare calculării veniturilor datorate bugetului consolidat

al statului, instanța de fond și de apel au stabilit că inculpatul a acționat

cu intenție, în deplină cunoștință de cauză și în scopul deducerii nelegale a

TVA.

Stabilirea vinovăției

s-a realizat, așadar, pe baza examinării probelor și a aspectelor faptice, pe

care instanța de recurs nu le poate reevalua. Cu ocazia soluționării

recursului, Înalta Curte nu poate proceda la examinarea și reaprecierea

probelor administrate, cu consecința adoptării altor concluzii cu privire la

aspecte de fapt, diferite de cele stabilite prin hotărârile atacate și care au

fundamentat soluțiile pronunțate de instanța de fond și de apel, în fața cărora

cauza a devoluat integral.

Situația de fapt,

verificarea concordanței dintre cele reținute în hotărârea de condamnare și

probele administrate, raportată la susținerea apărării cu privire la

nedovedirea prin probele administrate a vinovăției prin raportare la

infracțiunea de evaziune fiscală, putea fi cenzurată numai prin prisma cazului

de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.,

referitor la eroarea gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei

hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Or, în condițiile în

care prin Legea nr. 2/2013 cazul de casare prev. la art. 385

9

pct.

18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin Legea nr. 2/2013, este evident că

elementele ce țin de temeinicia hotărârii recurate nu mai pot fi analizate de

instanța de recurs.

Din oficiu, în ceea

ce privește aplicarea legii mai favorabile, în raport de dispozițiile art. 5 C.

pen., care prevăd aplicarea legii penale mai blânde când "de la săvârșirea

infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai

multe legi penale" instanța de recurs constată că dispozițiile art. 9

alin. (2) rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 nu au suferit

modificări, iar în ce privește circumstanțele atenuante și forma de executare a

pedepsei, legea veche este mai favorabilă.

Drept urmare, conform

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile ca

nefondate.

Văzând și

dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. privind cheltuielile judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de partea civilă Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița și de

inculpatul G.M. împotriva Deciziei penale nr. 124 din 17 iunie 2013 a Curții de

Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind

și pe intimata parte responsabilă civilmente SC A. SRL.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din

oficiu pentru inculpat, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 februarie 2014.

Procesat de GGC - AS