ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursurilor în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin Sentința penală nr. 46/P din 17.05.2018 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. x/2015, s-au hotărât, printre altele, următoarele:

- 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

- 6 (șase) ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., instanța a constatat că infracțiunile sunt în concurs și în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 45 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea, la pedeapsa principală adăugându-se un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 (șase) ani și 2 (două) luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., instanța a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

- 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

- 6 (șase) ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracțiunile sunt în concurs și în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 45 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea, la pedeapsa principală adăugându-se un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 (șase) ani și 2 (două) luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., instanța a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În baza art. 72 C. pen., instanța a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu, de la data de 8 decembrie 2014 până la data de 28 iunie 2015.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat ca pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu, de la data de 8 decembrie 2014 până la data de 1 iulie 2015.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., instanța a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (1) și art. 92 C. pen., instanța a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată inculpatei și stabilește un termen de supraveghere de 4 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București la datele fixate de această instituție;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., instanța a obligat inculpata să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Sector 3 București sau a Primăriei comunei Pantelimon.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 96 alin. (1) și (4) C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei, perioada reținerii și arestării preventive, de la data de 8 decembrie 2014 până la data de 27 februarie 2015.

În temeiul art. 217 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 1.000 RON, consemnată la F. Unitatea Lucrețiu Pătrășcanu Sector 3 București, conform recipisei de consemnare nr. x seria x nr. x din 18.02.2015, inculpatei.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior.

În baza art. 81 C. pen. anterior și art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii.

În temeiul art. 82 C. pen. anterior, s-a fixat termen de încercare, 4 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul comiterii unei noi infracțiuni.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., instanța a interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior.

În baza art. 81 C. pen. anterior și art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii.

În temeiul art. 82 C. pen. anterior, s-a fixat termenul de încercare de 4 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul comiterii unei noi infracțiuni.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., instanța a dispus anularea facturilor fiscale înregistrate în contabilitate de SC J. SRL comuna Mălini, județul Suceava.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., instanța a dispus anularea facturilor fiscale înregistrate în contabilitate de SC H. SRL comuna Slatina, județul Suceava.

În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 119 C. proc. fisc. , instanța a respins, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală București, împotriva inculpaților K., A., B., L., M., E., C. și a părții responsabile civilmente SC D. SRL București.

În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 119 C. proc. fisc. , instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală București împotriva inculpaților G. și A. și a părții responsabile civilmente SC H. SRL comuna Slatina, județul Suceava și a obligat inculpatul G. și partea responsabilă civilmente SC H. SRL comuna Slatina, județul Suceava la plata sumei de 173.561,54 RON, din care suma de 133.930,12 RON în solidar și cu inculpatul A., reprezentând T.V.A, sumă ce urmează a fi actualizată la data plății efective, prin calcularea accesoriilor prevăzute de C. proc. fisc. .

În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 119 C. proc. fisc. , instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală București împotriva inculpaților I., K., A., B. și a părții responsabile civilmente SC J. SRL comuna Mălini, județul Suceava și a obligat inculpatul I. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC J. SRL la plata sumei de 183.811 RON, sumă ce urmează a fi actualizată la data plății efective, prin calcularea accesoriilor prevăzute de C. proc. fisc. .

În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 957 C. proc. civ., instanța a ridicat măsura sechestrului dispusă prin ordonanța procurorului nr. x/P/2012 din 19 decembrie 2014 asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului C. și măsura sechestrului dispusă prin ordonanța procurorului nr. x/P/2012 din 11 mai 2015 asupra sumei de 3.008.000 RON aflată în contul bancar nr. x deschis la N. - Agenția "O." București, aparținând părții responsabile civilmente SC D. SRL București.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, instanța a dispus menținerea măsurii sechestrului luată prin ordonanța procurorului nr. x/P/2012 din 11 mai 2015 asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului G., până la achitarea integrală a debitului și a accesoriilor fiscale.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, instanța a dispus menținerea măsurii sechestrului luată în Dosarul nr. x/2012 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamț prin ordonanța procurorului din 11 mai 2015 și în Dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava prin ordonanța procurorului din 28 februarie 2013 asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului I., până la achitarea integrală a debitului și a accesoriilor fiscale.

Instanța a obligat pe inculpatul G. să achite suma de 1.000 RON, reprezentând diferență onorariu expert P..

S-a stabilit în favoarea Baroului Neamț, suma de 520 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul A..

În temeiul art. 274 C. proc. pen., instanța a obligat inculpații să achite statului câte 3.500 RON cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Neamț, partea civilă Statul Român reprezentat Ministerul Finanțelor Public - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț, inculpații K., B., L., E., M., C., G., I., A., precum și partea responsabilă civilmente SC H. SRL.

B. Prin Decizia penală nr. 1158 din 17 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2015, printre altele, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Neamț și de partea civilă Statul Român reprezentat Ministerul Finanțelor Public - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț împotriva Sentinței penale nr. 46/P din 17.05.2018 pronunțate de Tribunalul Neamț, în Dosarul penal nr. x/2015

S-a desființat, în parte, latura penală și latura civilă a sentinței penale apelate, după cum urmează:

a) referitor la respingerea în mod greșit a acțiunii civile exercitate în procesul penal de partea civilă Statul Român reprezentat Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva inculpaților A., B., E., C. și a părții responsabile civilmente SC D. SRL București, pentru prejudiciul cauzat;

b) pentru greșita obligare în solidar la plata despăgubirilor civile și a părții responsabile civilmente SC J. SRL;

c) pentru greșita ridicare a măsurii sechestrului asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului C. și respectiv asupra sumei de bani aflate într-un cont bancar aparținând părții responsabile civilmente SC D. SRL București.

Pe fond, s-au hotărât următoarele:

- S-a înlocuit pentru fiecare dintre inculpații A., B. și C., circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen. cu circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

- În temeiul art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 25 din C. proc. pen., în condițiile art. 1349 alin. (1) și ale art. 1382 din C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva inculpaților A., B., E., C. și a părții responsabile civilmente SC D. SRL București, aflată în procedura falimentului, reprezentată de Q. Filiala București și R. SRL, în calitate de lichidator judiciar, cu privire la activitatea infracțională desfășurată în beneficiul părții responsabile civilmente SC D. SRL București

Au fost obligați, în solidar, printre alții, inculpații A., B., E. și C., la plata către partea civilă Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală a sumei de 32.725.118 RON, sumă ce urmează a fi actualizată la data plății efective, prin calcularea accesoriilor prevăzute de C. proc. fisc. .

- S-a înlăturat din soluționarea laturii civile dispoziția de obligare, în solidar alături de alte părți către partea civilă ANAF, a părții responsabile civilmente SC J. SRL, cu ultimul sediu social în comuna Mălini, județul Suceava, ca urmare a dizolvării și radierii din Registrul Comerțului la data de 06.09.2019.

- În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., coroborat cu art. 397 din C. proc. pen. și cu art. 249 din C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului dispusă prin ordonanța procurorului nr. x/P/2012 din 19 decembrie 2014 asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului C., astfel cum au fost acestea enumerate în ordonanța amintită, precum și măsura sechestrului dispusă prin ordonanța procurorului nr. x/P/2012 din 11 mai 2015 asupra sumei de 3.008.000 RON aflată în contul bancar nr. x deschis la N. - Agenția "O." București aparținând părții responsabile civilmente SC D. SRL București.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale apelate care nu sunt contrare deciziei.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații B., E., C., G., I., A., precum și de partea responsabilă civilmente SC H. SRL împotriva Sentinței penale nr. 46/P din 17.05.2018 pronunțate de Tribunalul Neamț, în Dosarul nr. x/2015.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluționarea apelurilor declarate de Ministerul Public și de partea civilă, au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., au fost obligați inculpații B., E., M., C., G., I., A., precum și partea responsabilă civilmente SC H. SRL, la plata către stat a sumelor de câte 300 de RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat pentru soluționarea apelurilor acestora.

Împotriva acestei decizii au formulat cereri de recurs în casație inculpații I., C., A., B., E., G. și partea responsabilă civilmente SC H. SRL.

Prin cererea de recurs în casație, recurentul inculpat I. a indicat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 din C. proc. pen.

În temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurentul inculpat a susținut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esență, în argumentarea acestui caz de casare, a învederat că, i se impută înregistrarea în gestiunea societății al cărui administrator a fost, SC J. SRL, a unui număr de 74 facturi fiscale având un caracter fictiv. Însă, în dosarul x/2014 al Tribunalului Suceava, s-a pronunțat Sentința civilă nr. 1887/07.06.2017, după casare cu trimitere, prin care a fost admisă contestația sa, au fost anulate art. 1 și 3 din decizia DR 7221/2014 emisă de ANAF- DGRFP Iași și, în parte, decizia de impunere nr. x din 31.08.2012 emisă de DGFP Suceava, constatându-se că are de plată suma de 480.833 RON cu titlu de obligații de plată, pe care a achitat-o. A precizat că, în calea de atac, Curtea de Apel Suceava a menținut sentința și a constatat că suma de 70.170 RON, reprezentând TVA și impozit pe profit, nu este deductibilă.

În aceste condiții, recurentul a considerat că se pune problema interpretării dispozițiilor fiscale privind deducerea TVA și nu reținerea unei fapte de natură penală.

A făcut trimitere la expertiza contabilă efectuată în cursul procesului penal care a constatat că facturile nu sunt fictive, așa cum s-a reținut și în deciziile de impunere și rapoartele de inspecție fiscală.

Prin urmare, recurentul a susținut că, în prezenta cauză, a fost obligat la plata sumei de 183.811 RON cu titlu de prejudiciu către stat, în condițiile în care nu au existat obligații de plată către bugetul de stat.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în esență, recurentul a reiterat că a fost obligat la plata sumei de 183.811 RON către ANAF Fălticeni, deși aceasta nu recunoaște obligația de plată, din decizia civilă a Curții de Apel Suceava rezultând inexistența prejudiciului.

A precizat că, prin decizia civilă, Curtea de Apel Suceava l-a obligat la plata sumei de 480.833 RON, plătită integral în 2017, sumă rezultată din greșita deducere a TVA - ului, având în vedere că față de obiectul de activitate al societății de prelucrare a lemnului, taxarea era inversă, nefiind comisă o faptă penală.

Recurentul a mai învederat că, în urma soluționării cauzei de către Curtea de Apel Suceava, ANAF Suceava i-a restituit suma de 25.821 RON, la data de 18.04.2019.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului în casație, apreciind hotărârea nelegală și netemeinică, casarea hotărârii și aplicarea corectă a legii.

În cuprinsul cererii de recurs în casație, prin care a arătat că vizează atât latura penală, cât și latura civilă, recurentul inculpat C. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. privind condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esență, în argumentarea cazului de casare menționat, recurentul inculpat C. a susținut următoarele motive:

- latura obiectivă, din moment ce infracțiunea se consumă numai în momentul dobândirii ilicite a folosului material prin evaziune, iar statul a fost păgubit (având în vedere stornarea facturilor și declarația rectificativă realizate înaintea începerii urmăririi penale);

- latura subiectivă, având în vedere că elementul scop, sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale nu a fost realizat întrucât înregistrarea contabilă a fost corectă și raportată organului fiscal;

- nu există urmarea imediată a normei de incriminare, respectiv nu există prejudiciu;

Recurentul a mai făcut trimitere la conținutul și concluziile expertizei financiar contabile dispuse de instanța de fond, precum și la declarațiile unora dintre martori.

Prin cererea de recurs în casație, invocând dispozițiile art. 434 C. proc. pen.., recurentul inculpat A. a prezentat faptele pentru care a fost condamnat pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În esență, recurentul inculpat A. a prezentat ca motive, în susținerea recursului în casație, faptul că a existat o stornare a facturilor și nu există prejudiciu. Astfel, a invocat faptul stornării facturilor în relația cu SC D. SRL și că, urmare acestei acțiuni de stornare a facturilor, atât de către societățile care le-au emis, cât și de societatea care le-a înregistrat, nu s-a produs un prejudiciu bugetului de stat.

Recurentul inculpat a solicitat achitarea pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, considerând că nu există infracțiunea de evaziune fiscală dacă nu există un prejudiciu concret.

Totodată, prin motivele formulate, recurentul A. a mai precizat că nu au fost evidențiate probe clare, indubitabile ale vinovăției sale, însă, cu toate acestea, instanțele de fond și apel au dispus condamnarea sa. A solicitat reanalizarea probelor, a încadrării juridice, stabilirea în mod corect a situației de fapt și de drept, pentru a beneficia de un proces corect și echitabil, susținând că este nevinovat.

Prin cererea de recurs în casație, recurentul inculpat B. a invocat dispozițiile "Art. 438 (1), alin. (1) - (7) din noul C. proc. pen..", precizând printre alte motive că, în cursul judecății, nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie, în condițiile în care prejudiciul nu a fost determinat în mod legal, drept pentru care competența aparținea Judecătoriei Piatra Neamț, precum și că erorile din actele fiscale înregistrate la ANAF Piatra Neamț au fost rectificate în luna imediat următoare, ceea ce a determinat lipsa prejudiciului față de stat.

A precizat că, din contul SC S. SRL nu s-au făcut operațiuni de retragere sume de bani, întrucât conturile erau blocate și nici nu s-au efectuat operațiuni bancare de virament din acel cont, în alt cont; astfel că prejudiciu a fost fictiv reținut.

Recurentul a mai susținut că bilanțul contabil la sfârșitul anului fiscal 2014 nu a fost contestat de A.N.A.F., operațiunile financiare din anul fiscal 2014 fiind reale, iar operațiunea de radiere a firmei nu a înregistrat o opozabilitate din partea A.N.A.F. și nici din partea altor creditori.

Totodată, prin cererea de recurs în casație, recurentul a mai invocat, în esență, nulitatea absolută a actelor de constatare, făcând trimitere la Decizia nr. 88/2019 a Curții Constituționale prin care s-a declarat neconstituționalitatea dispozițiilor prevăzute de art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen..; a solicitat reevaluarea probelor, considerând că există un dubiu în privința prejudiciului material.

În temeiul art. 441 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.. a solicitat achitarea, după caz încetarea procesului penal. În subsidiar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.. a solicitat desființarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin cererea de recurs în casație, recurenta inculpată E. a precizat că recursul se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. privind condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în esență, susținând că fapta de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 nu a fost săvârșită cu tipicitatea prevăzută de lege, întrucât nu există prejudiciu.

Deopotrivă, recurenta a evocat raportul de expertiză contabilă, declarații de martori, înscrisuri, raportul de constatare tehnico-științifică, solicitând partajarea datoriei de 32.725.118 RON în funcție de gravitatea faptelor și implicarea fiecăruia.

Recurenta a subliniat că nu a efectuat înregistrările contabile și nu a avut acces la niciun program de contabilitate din cadrul societății SC D. SRL, așa cum reiese și din declarațiile martorilor. A precizat că datoria de 32.725.118 RON aparține societății SC D. SRL, datorie rezultată din anii precedenți angajării sale în cadrul societății, datorii de TVA și impozit pe profit.

Prin motivele formulate, recurenta a precizat că recursul în casație vizează latura penală și latura civilă a cauzei.

În motivarea cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat G. și recurenta parte responsabilă civilmente SC H. SRL s-a susținut că, din probele administrate, rezultă că fapta de care a fost acuzat inculpatul G. nu există, având în vedere că nu putea exercita niciun fel de control asupra firmelor și că a avut convingerea că acestea își desfășurau activitatea în mod corect și legal.

S-a mai arătat că nu au fost emise facturi fictive de către SC H. SRL, nu au existat operațiuni fictive în contabilitatea acestei firme care a înregistrat operațiunile, dovedind o atitudine comercială corectă și legală.

Totodată, s-a susținut că nu rezultă vreo complicitate nici măcar tacită a recurentului inculpat cu diverși furnizori în privința facturilor fictive. S-au evocat raportul de expertiză și suplimentul la raport.

Prin cererea de recurs s-a mai menționat că angajarea răspunderii poate avea loc numai în anumite condiții, precum și că din materialul probator rezultă că nu au fost dovedite prejudiciul, fapta ilicită a organului de conducere sau administrare și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, context în care se impune achitarea întrucât fapta incriminată nu există.

Deopotrivă, s-a susținut că apare ca nejustificată condamnarea recurentului inculpat întrucât fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.

S-au depus concluzii scrise de către Agenția Națională de Administrare Fiscală prin care s-a solicitat respingerea, ca nefondate, a recursurilor în casație.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 28.04.2021, sub nr. x/2015.

C. Recursul în casație

A fost depus raportul de către magistratul asistent, în conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen.

Prin Încheierea nr. 257/RC din 9 iunie 2021, Înalta Curte a dispus următoarele:

A admis, în principiu, cererile de recurs în casație formulate de recurenții inculpați C., I., A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 1158 din data de 17 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2015, a trimis cauza la Completul 3 în vederea judecării recursurilor în casație și a acordat termen de judecată la data de 23.06.2021, cu citarea recurenților inculpați și a intimatei părți civile Agenția Națională de Administrare Fiscală București.

A respins, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de recurenții inculpați E., G. și de recurenta parte responsabilă civilmente SC H. SRL împotriva Deciziei penale nr. 1158 din data de 17 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2015.

A obligat recurenții inculpați E., G. și recurenta parte responsabilă civilmente SC H. SRL la plata sumei de câte 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Înalta Curte a apreciat că cererea de recurs în casație formulată de recurentul I. urmează a fi analizată numai în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. având în vedere că, în motivarea acestuia, recurentul inculpat a invocat, în esență, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în sensul că nu există prejudiciu în cazul infracțiunii de evaziune fiscală pentru care a fost condamnat, context în care susținerile recurentului prezintă aparența unor motive ce s-ar circumscrie acestui caz de casare, critica vizând unul din elementele de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală.

În ceea ce privește cererea formulată de recurentul C., Înalta Curte a considerat că prezintă aparența de sustenabilitate a cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., motivele prin care recurentul a susținut că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală pentru care a fost condamnat, sens în care a invocat inexistența prejudiciului și a scopului prevăzut de norma de incriminare potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

Față de argumentarea recursului în casație, s-a mai impus precizarea că, pe calea recursului în casație nu este posibilă verificarea în mod exclusiv a laturii civile a cauzei, independent de cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.., astfel că modificarea soluției pronunțate asupra acțiunii civile poate interveni numai dacă este incident un caz de casare dintre cele enumerate limitativ de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. cu consecințe asupra laturii civile.

În ceea ce privește cererea formulată de recurentul inculpat A. care nu a menționat niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., însă a invocat în susținerea cererii de achitare pentru infracțiunile de evaziune fiscală pentru care a fost condamnat, motivul vizând lipsa prejudiciului cauzat bugetului de stat, s-a apreciat că motivul evocat care ține de elementele de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală, prezintă aparența de sustenabilitate a cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În legătură cu motivul de recurs în casație referitor la încălcarea dispozițiilor privind competența materială în cursul judecății formulat de recurentul inculpat B. s-a constatat că, față de modalitatea generică în care este formulat acest motiv ("în cursul judecării nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie (...) drept pentru care competența aparținea Judecătoriei Piatra Neamț), critica se justifică a fi examinată din perspectiva respectării dispozițiilor legale care reglementează competența după materie a instanței de apel, în baza cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

De asemenea, s-a considerat că prezintă aparența de sustenabilitate a cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), motivul de recurs prin care se susține că nu există un prejudiciu cauzat bugetului de stat, chestiune care ține de elementele de tipicitate ale infracțiunilor de evaziune fiscală pentru care recurentul a fost condamnat.

Având în vedere motivarea recursului în casație, s-a mai precizat că, pe calea recursului în casație nu este posibilă verificarea în mod exclusiv a laturii civile a cauzei, independent de cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.., astfel că modificarea soluției pronunțate asupra acțiunii civile poate interveni numai dacă este incident un caz de casare dintre cele enumerate exclusiv și limitativ de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. cu consecințe asupra laturii civile.

Examinând recursurile în casație formulate de inculpații B., C., I. și A. împotriva Deciziei penale nr. 1158 din data de 17 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și în limitele încheierii de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este conceput ca un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Prin intermediul recursului în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile prin raportare exclusiv la legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurenți trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, fără posibilitatea de a proceda la reaprecierea situației de fapt ori la reevaluarea materialului probator. În calea de atac a recursului în casație, verificarea hotărârii atacate se face doar în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019).

Sub un prim aspect, analiza motivelor de recurs în casație formulate de recurentul B. vizează cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente".

Pentru a fi incident acest caz de casare invocat de recurentul inculpat B., judecata trebuia efectuată de o instanță inferioară celei legal competente - după materie sau după calitatea persoanei -, iar nerespectarea acestor dispoziții să se realizeze în cursul judecății, sub sancțiunea nulității absolute potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din C. proc. pen., nulitate care poate fi invocată în orice stare a procesului.

Prin urmare, o instanță judecătorească nu poate judeca o cauză penală decât în limita competenței sale prevăzute de lege. Competența judecării unei cauze este stabilită de legiuitor prin normele de procedură penală.

Potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea de apel judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de judecătorii și de tribunale.

În cauză, Curtea de Apel Bacău a judecat apelul împotriva Sentinței penale nr. 46/P din 17.05.2018 pronunțate de Tribunalul Neamț care a soluționat în primă instanță, conform art. 36 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., urmărirea penală fiind efectuată de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

În consecință, este neîntemeiată critica recurentului B. privind nerespectarea dispozițiilor legale privind competența instanței de judecată.

În continuare, Înalta Curte urmează să analizeze motivele de recurs în casație formulate de recurenții B., C., I. și A. din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., care este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Încheierea nr. 29/RC din 28 ianuarie 2020; Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Încheierea nr. 186/RC din 23 iunie 2020; Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 94/RC din 3 martie 2021).

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor formulate de recurenți în cadrul cererilor de recurs în casație, în conformitate cu dispozițiile art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost decelate prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte urmează să analizeze situația recurenților din prezenta cauză:

Recurenții inculpați I., C., A. și B. au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, constituie infracțiunea de evaziune fiscală evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

În conformitate cu art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani.

Elementul material al infracțiunii de evaziune fiscală, în forma ce este reglementată prin textul legal menționat anterior, constă într-o acțiune de evidențiere, în actele contabile sau în alte documente legale, cu caracter de document justificativ (facturi și chitanțe), a unor operațiuni care nu au o reflectare în realitatea obiectivă, fiind fictive.

A evidenția operațiuni fictive înseamnă a înregistra anumite operațiuni care nu au existat în documentele legale, cum ar fi, spre exemplu, cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale.

Cerința esențială atașată elementului material din cadrul laturii obiective a infracțiunii este ca acțiunea de înregistrare a operațiunilor fictive să fie desfășurată în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

În jurisprudența instanței supreme s-a reținut că prin înregistrarea unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale se înțelege întocmirea unor acte justificative false pentru cheltuieli care nu au fost făcute ori au fost mai mici decât cele consemnate în documentele justificative, iar pe baza acestor acte justificative false se operează și în celelalte documente contabile cheltuieli nereale, cu consecința diminuării venitului net și, implicit, a obligației fiscale către stat (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 1113 din 15 februarie 2005).

Urmarea imediată în cazul acestei infracțiuni este starea de pericol pentru încasarea obligațiilor fiscale la bugetul de stat. În urma evidențierii în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive produce un prejudiciu material bugetului de stat prin neîncasarea obligațiilor fiscale.

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că instanța de apel a reținut, în acord cu Decizia nr. 673 din 17 noiembrie 2016 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 193 din 20 martie 2017, că infracțiunea de evaziune fiscală se consumă prin simpla înregistrare, conform normelor fiscale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. În consecință, deoarece infracțiunea se consumă în acel moment temporal, atunci se produce și rezultatul socialmente periculos, în cazul evaziunii fiscale, prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului.

Raportat la baza factuală, instanța de recurs în casație constată că, din modul de descriere a faptelor, în urma analizării probatoriului administrat în cauză, prin decizia instanței de apel s-a reținut că există o corespondență între baza factuală și elementele de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (fapta inculpatului C., care în perioada mai- octombrie 2014, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a înregistrat în contabilitatea SC D. SRL București, mai multe facturi prin care se atesta în mod fictiv livrarea unor mărfuri de SC T. SRL, SC U. SRL și SC S. SRL, în scopul degrevării societății de la plata sumelor datorate bugetului de stat, creând un prejudiciu în sumă de 39.265.177 RON și fapta inculpatului I., care, în perioada 2011-2012 a înregistrat în contabilitatea SC J. SRL facturi fictive provenite de la SC V. SRL, SC W. SRL, SC X. SRL, SC "Y." SRL, SC S. SRL, SC Z. SRL, SC Z. SRL și SC AA. SRL, în scopul degrevării artificiale de la plata obligațiilor datorate bugetului de stat, cauzând un prejudiciu în sumă de 385.478,20 RON) și ale complicității la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată (fapta inculpatului A., care în perioada octombrie 2011- ianuarie 2012, în numele SC AA. SRL și SC BB. SRL, a emis facturi fictive prin care atesta livrarea unor mărfuri către SC J. SRL și SC H. SRL, iar în perioada mai- octombrie 2014, în numele SC U. SRL a emis facturi fiscale fictive, prin care atesta livrarea unor mărfuri către SC D. SRL, în scopul degrevării acestor societăți de la plata contribuțiilor la bugetul de stat creând un prejudiciu în sume de 15.019,82 RON, 133.930,12 RON și 3.046.736 RON și fapta inculpatului B. de a emite, în luna noiembrie 2011, în numele SC S. SRL un număr de 2 facturi prin care atesta în mod fictiv livrarea către SC J. SRL a unor mărfuri, iar în perioada mai- octombrie 2014, în numele SC S. SRL facturi fiscale fictive, prin care atesta livrarea unor mărfuri către SC D. SRL, în scopul degrevării acestor societăți de la plata obligațiilor datorate statului, creând un prejudiciu în sume de 22.512 RON și de 28.299.623 RON).

Referitor la argumentul invocat de recurenți în susținerea inexistenței prejudiciului cauzat bugetului de stat, instanța de apel a reținut că eventuala "acoperire" a unui prejudiciu la un moment ulterior celui al săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în nicio situație nu poate conduce retroactiv la concluzia că infracțiunea nu a fost săvârșită sau că aceasta nu a existat.

S-a mai reținut de către instanța de apel că dincolo de a constitui o cauză de exonerare de la răspunderea penală sau de nepedepsire, așa-zisa stornare reprezintă, de fapt, în circumstanțele acestei cauze și în coroborare cu celelalte mijloace de probă, o recunoaștere implicită și indirectă a faptului că achizițiile de bunuri din perioada mai - septembrie 2014 efectuate de SC D. SRL în calitate de beneficiar - cumpărător de la societățile SC S. SRL, SC T. SRL și SC U. SRL, în calitatea de furnizoare - vânzătoare și pentru care acestea din urmă au emis facturi fiscale erau fictive, efectuate cu scopul diminuării bazei de impozitare, deci al sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Instanța de apel a arătat, în urma evaluării probatoriului și a bazei factuale, că infracțiunea era deja săvârșită la momentul corectării ("stornării") facturilor fiscale de către SC D. SRL la furnizorii inițiali. Operațiunea de "stornare" (termenul legal folosit de legiuitor este corectare) se referă la situațiile extrapenale, ale erorilor neintenționate de înregistrare, nefiind posibilă atunci când neregulile sunt rezultatul unei infracțiuni intenționate de evaziune fiscală, ce a trecut de stadiul consumării și chiar al epuizării în cazul formei continuate, altfel spus este considerată a fi fost deja săvârșită.

Acest aspect a fost reținut de instanța de control judiciar care a arătat ca nefiind incidentă situația unei "erori de înregistrare", adică a unei culpe, ci întrunite elementele de tipicitate ale unei infracțiuni intenționate de evaziune fiscală.

Sub acest aspect, se reține prin decizia din apel că prejudiciul cauzat bugetului de stat este în cuantum de 32.725.118 RON, sumă cu care partea civilă Statul român prin ANAF s-a constituit parte civilă în cauză.

De altfel, instanța de apel a concluzionat că prejudiciul din punct de vedere penal material nu a dispărut și nici nu s-a transformat în creanță bugetară din perspectiva instanței penale.

În condițiile existenței unei decizii de impunere în materie administrativ fiscală emisă pentru aceeași valoare a TVA - ului cu cea reținută ca prejudiciu nu există temerea obligării inculpaților la plata unei duble îndatoriri față de stat, prin recuperarea prejudiciului de două ori, cu titlu de creanță bugetară și cu titlu de prejudiciu penal, existând remedii procesuale în materia executării fiscale, respectiv contestația.

Situația factuală este reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel care nu mai poate fi reexaminată prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casație.

Evaluarea probatoriului a condus instanța de apel la constatarea existenței și întrunirii condițiilor angajării răspunderii penale a inculpaților.

Instanța de recurs amintește că în procedura pendinte nu se poate evalua conținutul ori forța probantă a mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, reinterpretarea materialului probator în vederea reconfigurării situației factuale, intrată deja în puterea lucrului judecat, calea extraordinară a recursului în casație fiind una numai de reformare sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casație nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăți, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpaților pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă prevăzute de norma de incriminare.

Având în vedere aspectele faptice și elementele reținute în circumstanțierea activității infracționale, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv prin decizia instanței de apel, instanța de recurs în casație constată că există o corespondență între baza factuală și elementele de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că faptele reținute în sarcina recurenților inculpați B., C., I. și A. întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală, fiind neîntemeiate criticile recurenților sub acest aspect.

În ceea ce privește criticile referitoare la latura civilă, constatarea ca neîntemeiată a cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu atrage modificarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, astfel cum au solicitat recurenții B. și C..

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații B., C., I. și A. împotriva Deciziei penale nr. 1158 din data de 17 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,