ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 09 noiembrie 2022

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 68/P din 03.08.2021 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2019 s-au hotărât următoarele:

A fost respinsă, ca nefondată cererea formulată de inculpatul A., de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (astfel cum a fost schimbată încadrarea juridică a faptei prin încheierea din 05.05.2021), în infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. pe o perioadă de 3 (trei) ani, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (astfel cum a fost schimbată încadrarea juridică a faptei prin încheierea din 05.05.2021), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 75 alin. (2) lit. b) - art. 76 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) și art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 3 din Legea nr. 241/2005.

În temeiul art. 19 C. proc. pen., art. 1357 și 1373 C. civ. raportat la art. 119 alin. (1) și art. 120 Codul de procedură fiscală a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală.

A fost obligat inculpatul A. să plătească părții civile Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală suma de 1.571.021,98 RON cu titlu de despăgubiri civile, actualizată la data plății efective prin calcularea accesoriilor fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală.

În temeiul art. 249 C. proc. pen. și art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, până la concurența sumei de 1.571.021,98 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale.

S-a luat act că inculpatul a fost asistat de avocați aleși.

În temeiul art. 274 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să achite statului suma de 2000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

În drept, faptele inculpatului A., care în calitate de administrator al SC "B." S.R.L. Săvinești, jud. Neamț a înregistrat în evidența contabilă, în perioada martie 2013 - septembrie 2015, cheltuieli fictive cu furnizorii SC "C." S.R.L. Suceava, SC "D." S.R.L. Moțca, S.C. "E." S.R.L. Iași, SC "F." S.R.L. Moțca și SC "G." SRL oraș Hârlău, județul Iași, în sumă totală de 4.668.307,31 RON, sustrăgându-se de la plata unui impozit pe profit și TVA, în sumă totală de 1.505.905,58 RON și nu a înregistrat în evidența contabilă, în perioada iunie 2012 - iulie 2012, venituri obținute din relații comerciale cu S.C. "H." S.R.L. Slobozia, județul Ialomița, în sumă de 335.682 RON, sustrăgându-se de la plata unui impozit pe profit și TVA, în sumă totală de 65.116,40 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prin evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și prin omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei instanța a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 329 din 15.06.2017 a Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2017 s-a dispus radierea SC, B." S.R.L. din Registrul Comerțului Neamț.

Partea vătămată Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț s-a constituit parte civilă cu suma de 1.833.224 RON, actualizată la data plății efective prin calcularea accesoriilor fiscale și a solicitat înființarea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului.

Instanța a reținut că prejudiciul cauzat bugetului de stat este în cuantum total de 1.571.021,98 RON, compus din suma de 1.505.905,58 RON, reprezentând impozit pe profit și TVA neplătit ca urmare a comiterii infracțiunii prevăzute de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 și suma de 65.116,40 RON, reprezentând impozit pe profit și TVA rezultată din omisiunea evidențierii unor operațiuni comerciale, conform expertizei efectuată în cursul urmăririi penale.

Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal, au formulat apel, inculpatul A., Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și partea civilă ANAF.

Prin decizia penală nr. 31 din data de 05 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosar nr. x/2019, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A., Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și partea civilă ANAF împotriva sentinței penale nr. 68/P din 03.08.2021 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., apelantul inculpat A. a fost obligat la plata sumei de 600 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în apelul său.

Curtea, a reținut că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și a reținut vinovăția inculpatului în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală.

A mai reținut că nu există nicio îndoială asupra fictivității operațiunilor comerciale cu SC "C." S.R.L. Suceava, SC "D." SRL Moțca, S.C. "E." S.R.L. Iași, SC "F." S.R.L. Moțca și SC "G." S.R.L. oraș Hârlău, județul Iași, în sumă totală de 4.668.307,31 RON. Chiar dacă acestea erau active la acel moment (2012-2015), toți furnizorii acestora (pentru mărfurile ce au fost vândute ulterior către S.C. B. SRL) au negat existența vreunei operațiuni comerciale ori erau nefuncționale de mai mult timp ori administratorii erau decedați. În plus nu există nicio plată a S.C. D. către toți cei 9 furnizori, iar aceștia nu au înregistrat sau declarat aceste tranzacții. Inculpatul s-a apărat că prin trimiterile la cifra de afaceri de peste 10 milioane RON a S.C. D. S.R.L. Moțca, dar aceasta nu reprezintă dovada realității tranzacțiilor. De fapt administratorul acestei societăți nu a putut furniza prea multe informații cu privire la livrările de mărfuri către societatea inculpatului pe care nu-l cunoaște cu toate că valoarea și cantitatea mărfurilor din facturi sunt extrem de mari - 3,5 milioane RON, țeavă, tablă, plasă, roti de cărucioare. De asemenea, Curtea a reținut că nu există niciun fel de înregistrări ale acestor transporturi repetate (aprox. 86) de mărfuri foarte grele ori de manipulare, descărcare - încărcare, în condițiile în care S.C. D. S.R.L. nu avea salariați, iar volumul și greutatea nu permitea manipularea eficientă fără ajutorul unor utilaje. Pentru asemenea materiale există puțini furnizori en gros, iar aceștia asigură în cele mai multe cazuri și transportul mărfurilor, mai ales la cantități așa de mari, lucru care nu pare să se fi întâmplat și în situația de față.

S-a mai reținut că inculpatul a invocat existența unui furnizor important al S.C. D. S.R.L. care comercializa materiale de construcții - S.C. I. S.R.L., arătând că doar declarația administratorului acestuia nu este suficientă pentru a nega existența infracțiunii, însă Curtea a constatat că așa zisa achiziție nu a fost urmată de vreo plată către această societate, la fel ca și în cazul celorlalți 8 furnizori. În aceste condiții chiar dacă societatea inculpatului a efectuat plăți către S.C. D. S.R.L. sumele nu au fost virate mai departe, cel mai probabil fiind ridicate în numerar și restituite inculpatului după oprirea unui comision.

Situația este similară și pentru celelalte societăți care ar fi livrat mărfuri către S.C. B. S.R.L. - S.C. G. S.R.L. Moțca, S.C. J., S.C. F. S.R.L. Moțca.

Mai mult, s-a reținut că S.C. G. S.R.L. Moțca nu a fost un punct important în comerțul cu materiale de construcții, în special din fier, dar inculpatul ar fi apelat la societăți din această localitate în mod repetat pentru aprovizionarea cu mărfuri de aprox. 1 milion de euro, în condițiile în care furnizorii importanți care puteau livra asemenea cantități erau în altă parte.

Inculpatul a invocat și existența unor tranzacții care dovedesc vânzarea sau valorificarea ulterioară a acestor materiale prin vânzarea propriu zisă, edificarea unor structuri metalice (hale), confecționarea unor băncuțe și coșuri stradale, etc. lucrări care au fost achitate de clienți. Curtea a constatat că toate aceste lucrări/livrări se referă doar la o parte din materialele achiziționate de la societățile amintite, iar lucrările efectuate sunt de mare anvergură în condițiile în care societatea inculpatului avea puțini salariați și nu beneficia de utilaje corespunzătoare. De asemenea în foarte multe cazuri, mare parte din sumele încasate de la acești clienți au fost ridicate în numerar de inculpat fără nicio justificare, așa cum rezultă chiar din extrasele de cont depuse de acesta.

Curtea a mai constatat însă că nu doar declarațiile martorilor au stat la baza stabilirii fictivității celor consemnate în înscrisurile la care se face trimitere (facturi, chitanțe, ordine de plată, evidență contabilă), ci tot materialul probator, inclusiv date din aceste documente.

Ca urmare, Curtea a reținut că instanța de fond a dispus în mod întemeiat existența faptei, vinovăția inculpatului și condamnarea sa pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

În ceea ce privește veniturile S.C. B. S.R.L. obținute în relația cu S.C. H. S.R.L. și neînregistrate în contabilitate în totalitate, Curtea a precizat că acestea au fost stabilite de inspectorii fiscali în baza declarației 394 a acestei societăți în comparația cu înregistrările și cele declarate de beneficiar, dar expertul contabil K. a avut în vedere și evidența contabilă a societății pusă la dispoziție de DIICOT Suceava ce cuprindea și jurnalul de vânzări. Cele stabilite în expertiza extrajudiciară cu privire la existența înregistrărilor în contabilitate au avut în vedere evidența contabilă așa cum a fost ea refăcută de inculpatul A. în 2017, cu includerea acestor venituri însă aceasta reprezintă doar o rectificare, o corectare și nu duce la înlăturarea răspunderii penale.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate referitor la pronunțarea asupra schimbării încadrării juridice, Curtea a constatat că este nefondat în condițiile în care decizia CCR invocată impune obligația pronunțării printr-o încheiere anterior, sentinței doar în cazul în care se dispune schimbarea încadrării juridice, nu și atunci când cererea este respinsă.

Împotriva deciziei penale nr. 31 din data de 05 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosar nr. x/2019, la data de 9 mai 2022 (prin fax) inculpatul A., prin apărător ales, avocat L. a formulat cerere de recurs în casație.

În motivarea scrisă a cererii sale, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

S-a solicitat achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Așa cum rezultă din documentele contabile și concluziile raportului de expertiză extrajudiciară, societatea B. S.R.L. a prestat către societatea H. S.R.L. servicii de închiriere utilaje pentru care au fost întocmite facturile nr. x/19.06.2012, y/22.06.2012, z/26.06.2021 și 76/16.07.2012. Facturile respective sunt înregistrate în evidența contabilă a B. S.R.L., regăsindu-se în jurnalul de vânzări și în registrul jurnal aferente perioadei iunie 2012 - iulie 2012. Veniturile realizate din aceste livrări se regăsesc în balanțele contabile, în situațiile financiare și în declarațiile fiscale.

Prin urmare, s-a arătat că nu se poate rțtine niciuna dintre cele 4 inacțiuni prin care se realizează această omisiune ce constituie elementul material al acestei infracțiuni.

Referirea pe care o face expertul contabil în sensul că ar exista diferențe între livrările și achizițiile înscrise de cele două societăți nu poate fi avută în vedere ca o omisiune a înregistrării veniturilor în condițiile în care, pe de o parte declarația 394 este o declarație informativă, iar nu o declarație fiscală (fapt care rezultă din chiar prevederile legale care reglementează această declarație, Ordinul ANAF nr. 3596, iar pe de altă parte, prin înscrierea acestor facturi în evidența contabilă a societății în registrele de vânzare, în registrul jurnal și în situațiile financiare s-au constituit implicit și obligațiile fiscale aferente acestor livrări.

Întreaga acuzație, susține apărarea, are la baza un raport de expertiză contabilă, întocmit de doamna expert K. în cursul urmăririi penale, raport care nu poate fi apreciat ca având valoare de probă științifică, conform normelor procedurale, fiind întocmit cu încălcarea Standardului profesional nr. 35, cu depășirea competențelor profesionale.

Elementul material al laturii obiective constă în evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a unor operațiuni fictive.

Pentru existența acestei infracțiuni este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, să se dovedească evidențierea unor cheltuieli nereale ori a altor operațiuni fictive.

Relevant este caracterul real sau nu al raportului juridic relevat de actele contabile sau documentele legale.

În cauză, din cuprinsul raportului de expertiză extrajudiciară, proba încuviințată de instanță, rezultă că materialele/mărfurile achiziționate de societatea B. S.R.L. de la societățile menționate în actul de inculpare, au intrat în gestiunea societății și au fost folosite în procesul de producție/livrare către alți beneficiari care au și achitat prețul acestora.

În anexele 5-8 la raportul de expertiză extrajudiciară este prezentată situația livrărilor de bunuri/a lucrărilor executate de societatea B. S.R.L. în privința materialelor/mărfurilor pentru care s-a susținut că achiziția nu a fost reală.

În aceste anexe sunt evidențiate punctual denumirea și cantitatea de bunuri aprovizionate de către societatea B. S.R.L., precum și denumirea beneficiarilor, a cantității de bunuri livrate acestora și a modalității în care s-a efectuat plata, în marea majoritate a cazurilor prin transfer bancar.

În aceste condiții nu se poate susține cu temei că operațiunile comerciale de aprovizionare cu materiale, marfa de către societatea B. S.R.L. nu au fost reale.

Constatarea tipicității, în speță, privește exclusiv existența operațiunilor comerciale. Or, din evidența contabilă a societății, existentă la dosarul cauzei și concluziile raportul de expertiză extrajudiciară, coroborate cu declarația numitului A. și declarațiile martorilor audiați în apărare -N., O., P., Q. -rezultă fără dubiu, că aceste operațiuni au fost reale, de vreme ce societatea a vândut bunurile în privința cărora a încheiat documente contabile și a încasat prețul acestora.

Astfel, s-a considerat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, bazată pe un probatoriu insuficient care nu este apt a susține hotărârea pronunțată.

Un alt motiv vizează aprecierea greșită sau neluarea în seamă a unor mijloace de probă. Astfel, deși au fost audiați martorii N. și O. care au lucrat la societatea B. S.R.L. și au confirmat achizițiile de mărfuri precum și faptul că aceste materiale de construcții au fost folosite la numeroase lucrări, instanțele de judecată au apreciat că nu se impune aprecierea acestor mijloace de probă, întrucât ar face referire generală la activitatea desfășurată de numitul A..

S-a mai arătat că raportul de expertiză financiar-contabilă întocmit în cauză de către doamna expert K. a avut loc cu încălcarea normelor de lucru specifice misiunilor privind expertizele contabile - Standardul profesional 35. Doamna expert a ignorat în totalitate documentele contabile, datele din declarațiile contabile 300 si 394, a ignorat chiar și faptul că la rândul lor furnizorii au declarat mare parte din livrările efectuate în propriile declarații 394, date care se regăsesc inclusiv la dosarul de urmărire penală.

Prin încălcarea normelor specifice din Standardul profesional nr. 35, expertiza contabilă a fost de natură a produce o încălcare a drepturilor fundamentale numitului A., întrucât ea atesta date și informații care sunt contrare documentelor contabile și declarațiilor depuse la organele fiscale și formulează concluzii de certitudine cu privire la o presupusă activitate în condițiile în care proba fictivității este, pe de o parte atributul organelor de urmărire penală, iar pe de altă parte, activitatea nu poate fi stabilită de un expert contabil doar în baza documentelor contabile.

În concluzie a solicitat admiterea recursului în casație, casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005.

Prin încheierea din data de 28 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 317 din data de 05 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, întrucât îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil, constată că legiuitorul a reglementat recursul în casație ca fiind o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte. Astfel, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală.

În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Concluzionând, instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul-inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte reține că sintagma nu este prevăzută de legea penală, circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situații în care fie nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința cărora a operat dezincriminarea.

În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probator. Ca atare, motivele de casare invocate de recurentul A. trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În raport de situația de fapt reținută cu titlu definitiv de instanța de apel, urmare a administrării probelor, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate a infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, curtea de apel realizând o analiză corespunzătoare sub acest aspect.

Astfel, norma de incriminare în vigoare la data faptei, definește evaziunea fiscală pentru care a fost condamnat inculpatul după cum urmează: "(1) Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale:(. . . . . . . . . .) b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; c) evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive".

În acest context, Înalta Curte reține că faptele inculpatului A., care în calitate de administrator al SC "B." S.R.L. Săvinești, județul Neamț a înregistrat în evidența contabilă, în perioada martie 2013 - septembrie 2015, cheltuieli fictive cu furnizorii SC "C." S.R.L. Suceava, SC "D." S.R.L. Moțca, S.C. "E." S.R.L. Iași, SC "F." S.R.L. Moțca și SC "G." SRL oraș Hârlău, județul Iași, în sumă totală de 4.668.307,31 RON, sustrăgându-se de la plata unui impozit pe profit și TVA, în sumă totală de 1.505.905,58 RON și nu a înregistrat în evidența contabilă, în perioada iunie 2012 - iulie 2012, venituri obținute din relații comerciale cu S.C. "H." S.R.L. Slobozia, județul Ialomița, în sumă de 335.682 RON, sustrăgându-se de la plata unui impozit pe profit și TVA, în sumă totală de 65.116,40 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prin evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și prin omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen.

Cât privește critica inculpatului referitoare la modul în care a fost întocmit raportul de expertiză contabilă sunt aspecte ce țin de starea de fapt și care nu pot fi supuse cenzurii instanței de recurs în casație fiind reținute de instanța de apel, cu titlu definitiv.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 a fost reținută omisiunea evidențierii în actele contabile a operaținuilor comerciale efectuate ori a veniturilor realizate de către S.C. H. S.R.L., iar cu privire la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, s-a făcut o analiză detaliată cu privire la fictivitatea operațiunilor comerciale efectuate, instanța de apel reținând că vinovăția inculpatului a fost corect stabilită pe baza probelor administrate în cauză.

Ca atare, se constată că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile necesare întrunirii laturii obiective a infracțiunilor pentru care a fost condamnat recurentul, motivele expuse în recurs în casație vizând în realitate exclusiv reevaluarea probatoriului administrat.

Astfel cum s-a arătat anterior în considerațiunile teoretice, Înalta Curte nu poate da o nouă reapreciere probatoriului și nici modului în care acestea au fost administrate, în acest cadru procesual, neputând fi analizată temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probator.

Recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. În realitate, inculpatul solicită pe calea recursului în casație analizarea circumstanțelor comiterii faptei și reinterpretarea probelor administrate, ceea ce nu este posibil, Înalta Curte verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în această cale de atac.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 317 din data de 05 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019.

Văzând art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 317 din data de 05 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 noiembrie 2022.