ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 08 decembrie 2022

Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 203 din data de 28.10.2020 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr. x/2015, cu privire la inculpatul A., s-au dispus următoarele:

A fost condamnat inculpatul A. pentru comiterea infracțiunilor de:

- evaziune fiscală, prev.de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen.), art. 5 din C. pen. (pct. III.B.2. rechizitoriu), la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 67 din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a) și lit. b) din C. pen. pe o durată de 2 ani.

- evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 din C. pen. (art. 41 alin. (2) vechiul C. pen.), art. 5 din C. pen. (pct. IV.B.2. rechizitoriu), la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 67 din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a) și lit. b) din C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. și a art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., art. 5 din noul C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa de 3 ani închisoare care a fost sporită cu 1/3 din pedeapsa de 3 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a),b) din C. pen.

În temeiul art. 65 din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a) și lit. b) din C. pen.

În temeiul art. 16 lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 din C. pen., art. 5 din C. pen. (art. 290 din vechiul C. pen.) (pct. III.B.3, pct. IV.B.3 și pct. V.B. rechizitoriu);

- înșelăciune, prev. de 244 alin. (1), (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen., art. 5 din C. pen. (.art. 215 alin. (1), (2), (3) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen., pct. III.B.1. rechizitoriu);

- înșelăciune, prev. de 244 alin. (1), (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen., art. 5 din C. pen. (art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen., pct. IV.B.1. rechizitoriu).

S-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestului preventiv din data de 24.11.2011- 05.12.2011.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. a obligat pe inculpatul A., singur sau în solidar, la despăgubiri către părțile civile, după cum urmează:

- 29.442 RON, cu dobânzi, prevăzute de O.G. nr. 92/2003, calculate până la data plății integrale - către partea civilă Statul Român prin ANAF, prin DGFP Maramureș;

- 11.335,23 RON, cu dobânzi, prevăzute de O.G. nr. 92/2003, calculate până la data plății integrale - în solidar cu inculpatul B., către partea civilă Statul Român prin ANAF, prin DGFP Maramureș;

- 23.622,91 RON, cu dobânzi, prevăzute de O.G. nr. 92/2003, calculate până la data plății integrale - în solidar cu inculpatul C., către partea civilă Statul Român prin ANAF, prin DGFP Maramureș;

- 21.764 RON, cu dobânzi, prevăzute de O.G. nr. 92/2003, calculate până la data plății integrale - în solidar cu inculpatul B., către partea civilă Statul Român prin ANAF, prin DGFP Maramureș;

- 12.920 RON, cu dobânzi, prevăzute de O.G. nr. 92/2003, calculate până la data plății integrale - în solidar cu inculpata D., către partea civilă Statul Român prin ANAF, prin DGFP Maramureș;

- 9.317 RON, cu dobânzi, prevăzute de O.G. nr. 92/2003, calculate până la data plății integrale - în solidar cu inculpatul E., către partea civilă Statul Român prin ANAF, prin DGFP Maramureș;

- 21.170 RON, cu dobânzi, prevăzute de O.G. nr. 92/2003, calculate până la data plății integrale - în solidar cu inculpatul F., către partea civilă Statul Român prin ANAF, prin DGFP Maramureș;

- 38.539,75 RON, cu dobânzi legale calculate până la data plății integrale - în solidar cu inculpatul B., către partea civilă S.C. G. S.R.L., cu sediul în Baia Mare, str. x nr. 27/16, jud. Maramureș;

- 276.096 RON, cu dobânzi legale calculate până la data plății integrale - în solidar cu inculpații D., F., B., către partea civilă S.C. H. S.A., cu sediul în Timișoara, Calea x, jud. Timiș.

Au fost respinse restul pretențiilor formulate de partea civilă Statul Român prin ANAF, prin DGFP Maramureș.

Au fost menținute măsurile asigurătorii instituite prin ordonanțele procurorului din datele de 12.01.2012 și 23.04.2012 .

S-a dispus păstrarea, până la rămânerea definitivă a cauzei, a mijloacelor de probă înregistrate la poziția 50/2015 în Registrul mijloacelor de probă.

Prin decizia penală nr. 182/A/2022 din 15.02.2022 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori a fost respins apelul formulat de către inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1075/A/2022, pronunțată la data de 24.08.2022, de către Curtea de apel Cluj, secția penală și de minori, în temeiul art. 431 și art. 432 din C. proc. pen., cu trimitere la art. 426 lit. b) din C. proc. pen., a fost admisă în principiu și în fond contestația în anulare promovată de apelantul - inculpat A., împotriva deciziei penale nr. 182/A/15.02.2022, pronunțate de către Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2015.

S-a dispus desființarea, în parte, în latura penală, a deciziei penale nr. 182/A/15.02.2022, pronunțate de către Curtea de Apel Cluj, în ceea ce privește omisiunea reținerii incidenței cauzei de încetare a procesului penal, prev. de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (prescripția răspunderii penale) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, prev.de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen., în calitate de administrator al I. S.R.L., respectiv evaziune fiscală, prev art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 din C. pen., art. 5 din C. pen., în calitate de administrator al J. S.R.L. (de către apelantul-inculpat A.). Rejudecând în aceste limite:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, de 4 ani închisoare, în pedepsele componente și înlăturat sporul de 1 an închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prev.de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen., în calitate de administrator al I. S.R.L. și a înlăturat consecințele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prev.de art. 66 lit. a) și lit. b) din C. pen., ca efect a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prev art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 din C. pen., art. 5 din C. pen., în calitate de administrator al J. S.R.L. și a înlăturat consecințele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prev.de art. 66 lit. a) și lit. b) din C. pen., ca efect a intervenirii prescripției răspunderii penale.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 288/15.02.2022, emis conform sentinței penale nr. 203/28.10.2020, pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/2015.

S-a constatat că acest condamnat a fost reținut și arestat preventiv în perioada 24.11.2011- 05.12.2011.

S-a constatat că acest condamnat nu a început executarea pedepsei închisorii în baza deciziei penale nr. 182/A/15.02.2022, contestate, a Curții de Apel Cluj.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei penale nr. 182/A/15.02.2022, pronunțate de către Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2015.

S-a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării deciziei contestate.

Examinând în fond contestația în anulare, din prisma reglementării art. 432 din C. proc. pen., Curtea a reținut următoarele:

Judecarea contestației în anulare presupune stabilirea împrejurării dacă, în raport cu modalitatea în care a fost explicat conținutul Deciziei Nr. 297/2018 prin Decizia Curții Constituționale nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022, definitivă și general obligatorie, instanța de apel ar fi trebuit să statueze că se impunea încetarea procesului penal, câtă vreme termenul de prescripție a răspunderii penale prev. de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. era împlinit la momentul pronunțării deciziei definitive în dosar nr. x/2015

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018, definitivă și general obligatorie, instanța de contencios constituțional a stabilit că "Soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională".

În considerentele care explică soluția deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, instanța de contencios constituțional a constatat următoarele:

"25 . . . . . . . . . .prin Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, Curtea a statuat că prescripția aparține dreptului penal material, și nu dreptului procesual penal și că, așa fiind, prescripția este o cauză de înlăturare a răspunderii penale. Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că, înlăturându-se răspunderea penală, se înlătură și acțiunea penală, dar acesta este un efect derivat, de ordin procesual, ce decurge din primul efect, din înlăturarea răspunderii penale, efect de ordin material. .

34 . . . . . . . . . .Curtea constată că soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat".

Evaluând considerentele anteredate prin raportare la conținutul sesizării, de vreme ce autorul excepției de neconstituționalitate a criticat prev. art. 155 alin. (1) din C. pen. pentru aceea că nu orice act de procedură ar trebui să aibă efect întreruptiv de prescripție, ci doar actele de procedură comunicate suspectului sau inculpatului, majoritatea practicii judiciare a considerat că Decizia Nr. 297/2018 este, în fapt, una interpretativă și i-a oferit valențele juridice ale unei decizii de interpretare a constituționalității textului art. 155 alin. (1) din C. pen.

Concret, în practica judiciară, Decizia Nr. 297/2018 a fost aplicată în sensul că textul de lege cuprins în art. 155 alin. (1) din C. pen. care nu a fost declarat neconstituțional, respectiv "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe" trebuie interpretat în lumina considerentelor deciziei, apreciindu-se că doar actele de procedură comunicate suspectului sau inculpatului pot întrerupe cursul prescripției răspunderii penale.

De altfel, câtă vreme, conform art. 31 alin. (1) din Legea privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale nr. 47/1992, "Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie" și, prin jurisprudența sa (spre exemplu, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia Nr. 766/2011, publicată în Monitorul Oficial Nr. 549/03.08.2011 sau Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013), Curtea Constituțională a arătat că puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta, reținând că acestea, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept, o atare practică judiciară apare ca fiind pe deplin justificată.

Mai mult decât atât, prin Decizia Nr. 392 din 6 iunie 2017 (par. 52), publicată în Monitorul Oficial nr. 504 din 30.06.2017, Curtea Constituțională a menționat expressis verbis:

"Întrucât toate considerentele din cuprinsul unei decizii sprijină dispozitivul acesteia, Curtea constată că autoritatea de lucru judecat și caracterul obligatoriu al soluției se răsfrânge asupra tuturor considerentelor deciziei".

Cu toate acestea, prin par. 52-53 din Decizia Curții Constituționale nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022, aceeași instanță de contencios constituțional a explicat următoarele " ... Curtea constată că atât obligativitatea dispozitivului, cât și a considerentelor reprezintă un principiu ce însoțește toate deciziile Curții Constituționale, indiferent de soluția pronunțată prin acestea. Așa fiind, Curtea subliniază faptul că, deși în anumite cazuri o decizie a Curții Constituționale poate fi aplicată la speța dedusă judecății într-un mod conform considerentelor sale, demers pe deplin posibil independent de intervenția legiuitorului, aceasta nu presupune o înlăturare a obligației acestuia din urmă de a interveni legislativ inclusiv în cazul deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare. 53. În acest context, Curtea observă că lipsa de intervenție a legiuitorului în cazul pronunțării unor decizii de admitere (indiferent de tipologia acestora) și implicațiile acestei pasivități, îndeosebi în materie penală, au determinat nașterea unei practici judiciare ce tinde la adoptarea unei soluții de suplinire a competențelor legiuitorului, prin identificarea ansamblului legislativ și aplicarea acestuia, de multe ori prin analogie, la cazul dat. Astfel, încercarea organelor judiciare, justificată de neîndeplinirea de către legiuitor a obligației constituționale prevăzute de art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, de a da un efect normei în forma rămasă după pronunțarea deciziei Curții Constituționale duce de multe ori la o aplicare neunitară a acestei norme".

Or, în ceea ce privește Decizia Nr. 297/2018, prin par. 61 din Decizia Nr. 358/2022, instanța de contencios constituțional a arătat că " ... prin efectele pe care le produce, Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituționalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", Curtea a sancționat unica soluție legislativă pe care dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. o reglementau".

Sunt, deopotrivă, relevante soluționării cauzei par. 70, par. 72-73 din aceeași Decizie Nr. 358/2022, conform cărora " ... Curtea constată că, în paragraful 34 al Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, a evidențiat reperele comportamentului constituțional pe care legiuitorul, iar nu organele judiciare, avea obligația să și-l însușească, acesta, în temeiul art. 147 din Constituție, fiind obligat să intervină legislativ și să stabilească clar și previzibil cazurile de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale . . . . . . . . . .Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancționate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018. Astfel, deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale. 73. În consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale".

În aceste condiții, din moment ce, prin Decizia Nr. 358/26.05.2022, Curtea Constituțională a României a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale, explicând o atare soluție inclusiv prin raportare la considerentele amintite anterior, iar, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale a României sunt de generală aplicare, devenind opozabile erga omnes de la data publicării în Monitorul Oficial al României, soluționarea contestației în anulare înregistrată în prezenta cauză și declarată admisibilă în principiu trebuie să se grefeze pe ideea că, la momentul judecării apelului, Decizia Nr. 297/2018 se impunea a fi aplicată ca o decizie simplă de neconstituționalitate, având consecințele stabilite prin par. 73 din Decizia Nr. 358/2022.

Cu alte cuvinte, deși, la momentul pronunțării deciziei penale nr. 182/A/15.02.2022, în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Cluj, raliindu-se practicii instanței supreme, majoritară la nivelul țării, a apreciat Decizia Nr. 297/2018, ca având natura juridică a unei decizii de interpretare și i-a conferit efectele la care s-a făcut trimitere prin par. 34, la acest moment nu mai subzistă vreun dubiu în ceea ce privește natura juridică a Deciziei Nr. 297/2018.

Chiar autoritatea emitentă a clarificat, printr-un act obligatoriu și de generală aplicare, respectiv o nouă decizie de constatare a neconstituționalității art. 155 alin. (1) din C. pen., că natura juridică a Deciziei Nr. 297/2018 este cea de simplă decizie de neconstituționalitate și că efectul specific pe care l-a produs, în contextul inactivității legiuitorului, care nu a pus în acord cu textul Constituției României dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., este acela că, între data de 25.06.2018, data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Nr. 297/2018 și data de 30.05.2022, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2022, pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., nu a existat, practic, vreun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale (în acest sens este par. 73 din Decizia Nr. 358/2022).

Fiind neîndoielnică împrejurarea că, la momentul soluționării apelului declarat de contestator în dosar nr. x/2015, Decizia Curții Constituționale Nr. 297/2018 trebuia aplicată ca o decizie simplă de neconstituționalitate, având efectul clar delimitat prin par. 73 al Deciziei Curții Constituționale Nr. 358/2022, ceea ce mai trebuie analizat este în ce măsură o asemenea aplicare a Deciziei Curții Constituționale Nr. 297/2018 ar fi avut drept consecință admiterea apelului inculpatului A. și desființarea sentinței penale atacate, pentru a se pronunța încetarea procesului penal în conformitate cu disp. art. 396 alin. (6), cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., raportat la infracțiunea de evaziune fiscală, prev.de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen., comisă în calitate de administrator al I. S.R.L., respectiv infracțiunea de evaziune fiscală, prev. art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 din C. pen., art. 5 din C. pen., comisă în calitate de administrator al J. S.R.L..

Deși nu este contestat faptul că deciziile Curții Constituționale sunt de imediată și generală aplicare, devenind opozabile erga omnes de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, ceea ce înseamnă că nu se aplică doar raporturilor juridice născute ulterior acestui moment, ci tuturor situațiilor juridice în desfășurare, care nu au fost definitiv judecate până la data publicării, totuși, reprezentantul Ministerului Public a susținut că, fiind vorba despre întreruperea prescripției răspunderii penale, neconstituționalitatea disp. art. 155 alin. (1) din C. pen. nu poate produce vreun efect asupra actelor de procedură emise anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale Nr. 297/2018. S-a apreciat, așadar, că întreruperea prescripției răspunderii penale constituie o chestiune de reglementare procesual penală, nicidecum o normă de drept material, posibil a fi aplicată retroactiv, ca lege penală mai favorabilă, în conformitate cu disp. art. 5 din C. pen.

Curtea nu poate achiesa unei asemenea opinii, atât timp cât, prin însăși Decizia Nr. 297/2018 (par. 25 și par. 27), Curtea Constituțională a României a stabilit că prescripția este o instituție de drept material, inclusiv, în raport, cu dispozițiile legale ce reglementează termenele de prescripție a răspunderii penale și modalitatea de aplicare a acestora. Or, după cum s-a indicat deja, și aceste considerente au, în virtutea puterii de lucru judecat care însoțește și deciziile Curții Constituționale a României, caracter obligatoriu.

Mai departe, s-a constatat că, prin par. 46 din Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 20 mai 2014, Curtea Constituțională a României a subliniat "... nu se poate reține că o normă din C. pen. care reglementează cu privire la o anumită instituție de drept penal (recidivă, concurs de infracțiuni, prescripție etc.) este independentă de legea căreia îi aparține. Această distincție are o deosebită importanță pentru înțelegerea conceptului de lege, pentru că numai așa se poate oferi noțiunii de "lege penală mai favorabilă" un înțeles constituțional".

Simpla lectură a par. 46 din Decizia Curții Constituționale Nr. 265/2014 este în măsură să ofere un răspuns cert la controversa privitoare la caracterul de drept procesual sau drept material a normei art. 155 alin. (1) din C. pen., care a reglementat, până la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, cu titlu general, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

De vreme ce instanța de contencios constituțional a stabilit, prin considerente obligatorii "nu se poate reține că o normă din C. pen. care reglementează cu privire la o anumită instituție de drept penal (... prescripție) este independentă de legea căreia îi aparține", Curtea a considerat că, indubitabil, înlăturarea cazurilor de întrerupere a prescripției răspunderii penale începând cu data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, ca urmare a constatării neconstituționalității disp. art. 155 alin. (1) din C. pen., produce, în privința cauzelor penale nesoluționate definitiv la acel moment, efectul specific unei succesiuni de legi, care, potrivit art. 5 alin. (1) din C. pen., este supusă principiului aplicării legii penale mai favorabile.

Aplicând aceste considerente de natură teoretică la situația concretă, Curtea a reținut că inculpatul contestator, fiind judecat sub egida reglementării noului C. pen. (evaluarea globală a legii penale mai favorabile din perspectiva vechiul C. pen. sau a noului C. pen. nemaiputând face obiectul analizei în cadrul contestației în anulare, dat fiind caracterul specific a acestei căi extraordinare de atac de retractare), trebuia să beneficieze, în materia prescripției răspunderii penale, de dispozițiile legii penale mai favorabile survenite pe parcursul judecării cauzei, ca urmare a înlăturării din fondul legislativ a cauzelor de întrerupere a prescripției răspunderii penale, prin declararea neconstituționalității art. 155 alin. (1) din C. pen.

Atât timp cât, la momentul soluționării apelului, era publicată în Monitorul Oficial al României Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și art. 147 alin. (4) din Constituție, date fiind stipulațiile par. 73 din Decizia Curții Constituționale Nr. 358/2022, instanța de control judiciar trebuia să verifice, în acord cu prev. art. 5 din C. pen., incidența prescripției răspunderii penale.

O atare concluzie se impune pentru aceea că, față de disp. art. 155 din C. pen., în forma în vigoare după data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, niciunul din actele de procedură întocmite în cauză nu mai puteau produce efect întreruptiv de prescripție.

Într-adevăr, conform art. 147 alin. (1) din Constituția României, "Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept".

Pe cale de consecință, din moment ce este cert că legea penală mai favorabilă inculpatului contestator este "noua reglementare", survenită în urma publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, având în vedere că, pentru infracțiunile de care a fost acuzat, era împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale la data soluționării apelului, după cum s-a ilustrat în cele ce urmează, instanța de apel ar fi trebuit, în contextul suprimării efectelor cauzelor de întrerupere a cursului prescripției cuprinse în art. 155 alin. (1) din C. pen., să facă în apel aplicarea corespunzătoare a disp. art. 396 alin. (6), rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Este lipsită de relevanță împrejurarea că, anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, au fost efectuate numeroase acte de procedură în cauză, inculpatul contestator luând cunoștință despre conținutul acestor acte, cum a susținut reprezentantul Ministerului Public.

În condițiile în care, la 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, disp. art. 155 alin. (1) din din C. pen. și-au încetat, practic, efectele juridice, potrivit stipulațiilor din par. 73 al Deciziei Curții Constituționale Nr. 358/2022, C. pen. a fost modificat pe parcursul soluționării cauzei. Aceasta presupune că, în funcție de "noua reglementare", survenită pe parcursul judecării dosarului penal, prev. art. 5 din C. pen. obligau instanța de apel la evaluarea prescripției răspunderii penale, prin aplicarea retroactivă a disp. art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma care a înlăturat din fondul legislativ cazurile de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale.

Cu alte cuvinte, de vreme ce deciziile Curții Constituționale se aplică tuturor situațiilor juridice ce nu au fost definitiv judecate până la data publicării, cum s-a indicat deja, Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, astfel cum a fost deslușită, sub aspectul naturii juridice, prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, a produs efectul unei noi reglementări, prin aceea că a înlăturat din C. pen. norma de drept penal care instituia cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale.

Constatând existența unei succesiuni de legi pe parcursul judecării cauzei, instanța de apel era obligată să procedeze, în acord cu stipulațiile par. 40-41 din Decizia Curții Constituționale Nr. 265/2014, la evaluarea globală a legilor comparate, aplicând retroactiv "noua reglementare", care, în mod evident, era mai favorabilă inculpatului A., dat fiind că nu mai instituia niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale și ar fi produs consecința încetării procesului penal pornit împotriva sa.

Rezultă că, independent de existența a numeroase acte de procedură efectuate în cauză până la publicarea în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, acte de procedură care, potrivit dispoziției legale declarate neconstituționale, ar fi avut ca efect curgerea unui nou termen de prescripție, instanța de apel trebuia să constate, la momentul soluționării apelurilor declarate în dosar penal nr. x/2015, ca urmare a încetării efectelor juridice ale art. 155 alin. (1) din C. pen., că sunt aplicabile disp. art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., fiind incident un caz de încetare a procesului penal față de apelantul-inculpat A. pentru comiterea celor două infracțiuni de evaziune fiscală de care a fost acuzat, ca efect a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Astfel, în conformitate cu disp. art. 153 alin. (1) din C. pen. "(1) Prescripția înlătură răspunderea penală". Desigur, dacă sunt îndeplinite termenele de prescripție a răspunderii penale prev. la art. 154 din C. pen., în baza căruia "(1) Termenele de prescripție a răspunderii penale sunt: ... c) 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani; ... (2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii. În cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, iar în cazul infracțiunilor de obicei, de la data săvârșirii ultimului act ...".

În aceeași ordine de idei, s-a amintit că, potrivit art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. "(1) Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă: ... f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;", cu precizarea că, în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j), instanța dispune încetarea procesului penal atunci când rezolvă acțiunea penală, după cum impune art. 396 alin. (6) din C. pen.

Punctual, în ceea ce privește starea de fapt reținută prin rechizitoriu, față de care trebuie să se evalueze dacă intervenise o cauză de împiedicare a exercitării acțiunii penale până la momentul soluționării apelului în dosar nr. x/2015, s-a observat că, potrivit actului de sesizare, în perioada 2009-2010, inculpatul A., în calitate de administrator al I. S.R.L., s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat prin omisiunea înregistrării în evidențele contabile a veniturilor în sumă de 83.638,75 RON (bază impozabilă), obținute din operațiunile comerciale având ca obiect vânzări-cumpărări de materiale de construcții și materiale electrice, cu G. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L., cauzând un prejudiciu în sumă de 29.442 RON, reprezentând TVA și impozit pe profit.

Inculpatului A. i s-a mai imputat prin rechizitoriu că, în calitate de administrator al J. S.R.L., în perioada 2009-2010, în urma unor înțelegeri prealabile cu inculpații D., B., F. și E., s-a sustras de la plata obligațiilor datorate bugetului de stat prin neînregistrarea în evidențele contabile a veniturilor în sumă de 244.980 RON (bază impozabilă) din relațiile derulate cu un număr de 12 societăți comerciale, cauzând un prejudiciu în sumă de 84.353,48 RON, reprezentând TVA și impozitul pe profit.

Ca atare, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 din C. pen.

Cu referire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, s-a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru sancționarea unei asemenea infracțiuni este închisoarea de la 2 la 8 ani.

Conform art. 154 alin. (2) din C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale curge, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală de care a fost acuzat inculpatul A., de la data ultimei acțiuni din cadrul infracțiunii continuate, mai exact din data de 31.12.2010, din moment ce s-a reținut că activitatea infracțională s-a derulat în perioada 2009-2010.

Rezultă că, în contextul disp. art. 269 alin. (3) din C. proc. pen., la data de 31.12.2018, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, de 8 ani conform art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-a împlinit. Într-adevăr, inactivitatea legiuitorului față de Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 a avut drept consecință înlăturarea efectelor juridice ale disp. art. 155 alin. (1) din C. pen. pe parcursul soluționării dosar penal nr. x/2015, după cum s-a indicat deja, deci cursul termenului de prescripție nu a suferit întreruperi.

Concluzionând, din moment ce, prin decizia penală Nr. 182/A/15.02.2022, instanța de apel a menținut soluția de condamnare dispusă la prima instanță pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prev.de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen., în calitate de administrator al I. S.R.L., respectiv evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 din C. pen., art. 5 din C. pen., în calitate de administrator al J. S.R.L., de către apelantul-inculpat A., deși era incident un caz de încetare a procesului penal, ca urmare a modificării legislative survenite prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, necesar a fi aplicată cauzei ca lege penală mai favorabilă, cum s-a evocat în precedent, contestația în anulare se dovedește întemeiată.

Împotriva deciziei penale nr. 1075/A/2022 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de apel Cluj.

Cauza a fost a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24 octombrie 2022, când s-a stabilit termen la data de 24 noiembrie 2022, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de apel Cluj a fost întemeiată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Parchetul a susținut, în esență, că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A. sub aspectul comiterii infracțiunilor de evaziune fiscală, în formă continuată și în concurs, săvârșite în perioada 2009 - 2010. Ținând cont de datele săvârșirii infracțiunilor de mai sus, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a arătat că, în cauză, nu a intervenit prescripția specială a răspunderii penale la data de 15.02.2022, când a fost pronunțată decizia penală nr. 182/A/2022.

Parchetul a subliniat faptul că în dosarul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș acțiunea penală a fost pusă în mișcare împotriva inculpatului A., prin Ordonanța din 14.09.2015.

Pentru considerente doctrinare și în lumina deciziilor relevante pronunțate de către instanța de contencios constituțional, recurentul a susținut că actele de procedură îndeplinite anterior momentului 25.06.2018 și-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripție. Ulterior întocmirii Ordonanței din 14.09.2015 a început să curgă un nou termen general de prescripție de 8 ani care, în mod evident, nu era împlinit la 15.02.2022, data soluționării definitive a cauzei.

În raport cu aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale nr. 1075/A/2022 din 24.08.2022 a Curții de Apel Cluj, înlăturarea greșitei aplicări a legii și respingerea, ca nefondată, a contestației în anulare.

Prin încheierea de ședință din data de 24 noiembrie 2022, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1075/A/2022 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori și s-a acordat termen pentru data de 8 decembrie 2022.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de apel Cluj a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8) din C. proc. pen.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situații în care, în raport, cu actele și lucrările dosarului, s-a stabilit în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen. (lipsa plângerii prealabile, a autorizării sau sesizării organului competent ori a altei condiții prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; intervenirea amnistiei sau prescripției, a decesului suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; retragerea plângerii prealabile, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, intervenirea împăcării ori încheierea unui acord de mediere în condițiile legii; existența unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege; existența autorității de lucru judecat; intervenirea unui transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se greșit încetarea procesului penal.

Prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., parchetul a susținut, în esență, că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A. sub aspectul comiterii infracțiunilor de evaziune fiscală, în formă continuată și în concurs, săvârșite în perioada 2009 - 2010, susținând că actele de procedură îndeplinite anterior momentului 25.06.2018 și-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripție, astfel că ulterior întocmirii ordonanței din 14.09.2015 a început să curgă un nou termen general de prescripție de 8 ani care, în mod evident, nu era împlinit la 15.02.2022, data soluționării definitive a cauzei.

Prealabil, Înalta Curte analizează, în condițiile pronunțării Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României și a Deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție problema intervenirii prescripției răspunderii penale.

La momentul adoptării și intrării în vigoare a C. pen. al României, 01 februarie 2014, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1), textul legal având următoarea formă: "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională a României a constatat că: "Soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională" .

Pe cale de consecință, ulterior pronunțării acestei decizii a instanței de contencios constituțional, în condițiile în care legiuitorul nu a intervenit activ în modificarea prevederilor legale constatate neconstituționale conform considerentelor deciziei precitate, în fondul legislativ activ, art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următoarea formă: "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea".

Prin decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituționale.

Pentru a pronunța această soluție instanța de contencios constituțional a reținut că: " 72. Așa fiind, Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancționate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018.

Astfel, deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale.

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține, în conformitate cu, considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, că în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la 25 iunie 2018 și momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., 30 mai 2022, în legislația națională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispozițiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale fiind cele menționate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Prin decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că:

"Normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen..".

Totodată, în decizia precitată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a constatat că în dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod corect, soluționând contestația în anulare declarată de inculpatul A. și reținând că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracț