ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2022

Asupra recursurilor în casație;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 137 din data de 14 decembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în modalitatea evidențierii în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la baza operațiuni reale ori evidențierea de operațiuni fictive, la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea pe o perioada de 2 ani a exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei, potrivit art. 65 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la disp. art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul B., pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea pe o perioada de 2 ani a exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei, potrivit art. 65 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la disp. art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul C., pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea pe o perioada de 2 ani a exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei, potrivit art. 65 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 25 raportat la disp. art. 397 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.R.L. Certeze, la plata sumei de 2.180.141 RON părții civile ANAF pentru Statul Român cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând suma de 855.724 RON impozit pe profit și 1.324.417 RON reprezentând TVA, cu accesoriile aferente, calculate de la data scadenței și până la data plății.

A fost menținută măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor inculpatului A. și a părții responsabile civilmente S.C. D. S.R.L. Certeze, prin ordonanța procurorului din 19 martie 2015.

În baza art. 274 alin. (2) și (3) C. proc. pen. au fost obligați inculpații la plata sumei de 9000 RON cheltuieli judiciare către stat, câte 3000 RON fiecare, inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.R.L. Certeze.

Instanța de fond, în fapt a reținut că:

- fapta inculpatului A., care în baza aceleași rezoluții infracționale, în perioada aprilie 2010- iulie 2012, a înregistrat în evidentele contabile ale S.C. D., societate al cărei administrator era, un număr de 31 facturi provenind de la 3 societăți comerciale, în valoare totală de 6.608.686 RON, reprezentând contravaloarea unor prestări de servicii fictive, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, în modalitatea evidențierii în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale sau evidențierea de operațiuni fictive prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 31 alin. (1) și art. 5 C. pen.

- fapta inculpatului B., care în perioada aprilie - noiembrie 2010, a pus la dispoziția inculpatului A., un număr de 6 facturi fiscale cu conținut fictiv, în vederea diminuării bazei impozabile de către acesta din urmă, întrunește elementele constitutive ale complicității la evaziune fiscală, în modalitatea evidențierii în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive prev. și ped. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la disp. art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

- fapta inculpatului C., care în perioada februarie- noiembrie 2011, în calitate de administrator de fapt și de drept la S.C. E. S.R.L., cu intenție a pus la dispoziția inculpatului A. un număr de 10 facturi fiscale, care nu aveau un conținut real, pentru ca inculpatul A. să-și diminueze baza impozabilă, întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de evaziune fiscală prev. și ped .de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la disp. art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Împotriva sus menționatei hotărâri au declarat apel inculpații B., A. și C..

Prin decizia penală nr. 202/A din data de 15 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de către inculpații A., B. și C. împotriva sentinței penale nr. 137 din data de 14 decembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care a desființat-o și în rejudecare:

În aplicarea art. 5 din C. pen., au fost reținute în favoarea inculpaților A., B. și C. dispozițiile C. pen. din 1969 ca fiind legea penală mai favorabilă.

Au fost reținute în favoarea inculpaților A., B. și C. dispozițiile art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969 privind circumstanțele atenuante.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea ar. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, de la 4 ani la 2 ani 6 luni închisoare.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului B., pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, de la 2 ani închisoare la 1 an și 2 luni închisoare.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului C., pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, de la 2 ani închisoare la 1 an și 2 luni închisoare.

Au fost menținute pedepsele accesorii și complementare prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969 aplicate inculpatului A., precum și pedepsele accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969 aplicate inculpaților B. și C. și a înlăturat pedepsele complementare aplicate inculpaților B. și C..

Au fost reformate dispozițiile civile ale instanței de fond, în sensul că în baza art. 25 raportat la art. 397 C. proc. pen. și art. 1349 coroborat cu art. 1382 C. civ., au fost obligați pe de o parte, inculpații A. și B. în solidar, pe inculpatul A. și în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.R.L. Certeze prin lichidator F. la plata sumei de 398.250 RON și, pe de altă parte, au fost obligați inculpații A. și C. în solidar, pe inculpatul A. și în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.R.L. Certeze prin lichidator F. la plata sumei de 1.340.128 RON, respectiv diferența rămasă, de 349.383 RON din cuantumul total de 2.087.761 RON, urmând să fie plătită de către inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.R.L. Certeze prin lichidator F. către partea civilă ANAF pentru statul român, reprezentând despăgubiri civile principale, sume la care se adăugă accesoriile aferente, calculate de la data scadenței și până la data plății.

În baza art. 422 C. proc. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre, la rămânerea definitivă, către Oficiul National al Registrului Comerțului, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva deciziei penale nr. 202/A din data de 15 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017 au formulat cereri de recurs în casație inculpații B., A. și C. la data de 16 mai 2022 (data poștei), prin avocat G..

În motivarea scrisă a cererilor de recurs în casație, inculpații B., A. și C. au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. " inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În esență, s-a arătat că din starea de fapt și probatiunea reținute de instanța de apel rezultă lipsa tipicității faptei pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților. S-a arătat că, cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. este incident în prezenta cauza, având în vedere ca recursul în casație formulat vizează greșita condamnare a inculpaților pentru o fapta căreia îi lipsește latura obiectivă.

În concluzie, apărătorul a solicitat admiterea recursurilor în casație, casarea ambelor hotărâri, și, în rejudecare, în temeiul art. 448, alin. (1), pct. 2, lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpaților B., A. și C..

Totodată inculpații B., A. și C. au solicitat, în temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen., suspendarea executării hotărârii.

Prin încheierea din 28 septembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2017 au fost admise, în principiu, cererile de recurs în casație formulate de inculpații B., A. și C. împotriva deciziei penale nr. 202/A din data de 15 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017.

Prin aceeași încheiere au fost respinse cererile formulate de inculpații B., A. și C. privind suspendarea executării hotărârii.

Examinând recursurile în casație formulate de recurenții inculpați B., A. și C. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din data de 28 septembrie 2022, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizând "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)" (decizia nr. 442/RC/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

De asemenea, în jurisprudența instanței supreme s-a statuat, în mod unitar și constant, că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

Așadar, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute.

În aceste coordonate de principiu, evaluând prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de recurenții inculpați ce au susținut că s-a dispus condamnarea acestora, respectiv: B. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și B. și C. pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969 deși nu sunt întrunite elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare a faptei de care sunt acuzați.

În argumentarea incidenței cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., apărarea a susținut, în esență, că faptele săvârșite nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât nu constituie înregistrare în contabilitate a unei operațiuni fictive înregistrarea unor cheltuieli nedeductibile fiscal, respectiv nu orice cheltuială nedeductibilă înregistrată în contabilitate constituie o operațiune fictivă, în înțelesul art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 și, în consecință, nu orice cheltuială nedeductibilă înregistrată conduce la existența infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, ci numai acelea care sunt inexistente sau false. S-a mai făcut trimitere și la starea de fapt și probatiunea reținute de instanța de apel (care arată că din declarațiile martorilor rezultă că s-au prestat lucrările în subantrepriză de S.C. E. S.R.L., S.C. H. S.R.L. Satu Mare și S.C. I. S.R.L. și că din raportul de expertiză judiciară fiscal contabilă depusă la dosar în apel rezultă că operațiunile facturate de aceste trei societăți comerciale către S.C. D. S.R.L. au la bază toate documentele justificative prevăzute de lege) din care rezultă că prestările de servicii facturate de cele trei societăți către S.C. D. S.R.L. sunt reale, nicidecum fictive.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de evaziune fiscală corespund faptelor reținute în concret în sarcina recurenților inculpați.

În cauza de față, starea de fapt valorificată prin decizia recurată constă, în esență, în aceea că:

- fapta inculpatului A. care este administratorul de drept și de fapt la S.C. D. S.R.L. Certeze din județul Satu Mare, care, în baza unei rezoluții infracționale unice, la diferite intervale de timp, în perioada aprilie 2010 - iulie 2012, a dispus înregistrarea în contabilitatea societății a unui număr de 31 facturi fiscale, provenind de la 3 societăți comerciale, din care una "fantomă", în valoare totală de 5.272.777,05 RON fără TVA RON, reprezentând contravaloarea unor prestări servicii fictive, sustrăgându-se astfel de la plata către bugetul de stat a sumei de 2.087.761 RON (843.644 RON impozit pe profit și 1.244.117 RON - TVA) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată în modalitatea evidențierii în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea de operațiuni fictive prev. de art. 24 C. pen. din 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

Elementul material al laturii obiective constă în activitatea inculpatului A. de a înregistra facturile puse la dispoziție de către inculpații B., C. și reprezentantul S.C. I. S.R.L., în scopul sustragerii S.C. D. S.R.L. Certeze de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, iar urmarea imediată constă în cauzarea unui prejudiciu bugetului consolidat al statului.

Și forma continuată a infracțiunii de evaziune fiscală a fost reținută corect față de pluralitatea de acte de executare-în număr de 31, realizate la diferite intervale de timp, 10.04.2010-16.07.2012, comise în împrejurări identice și în baza aceleași rezoluții infracționale.

- fapta inculpatului B., care în calitate de administrator de drept și de fapt al S.C. H. S.R.L. Satu Mare, în perioada aprilie- noiembrie 2010, în baza unei rezoluții infracționale unice, la diferite intervale de timp, cunoscând că operațiunile facturate nu au niciun conținut economic, a pus la dispoziția inculpatului A.-administrator la S.C. D. S.R.L. Certeze, jud. Satu Mare, un număr de 6 facturi fiscale în valoare de 1.049.000 RON fără TVA, pentru ca acesta să-și diminueze baza impozabilă cu 398.250 RON, cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în modalitatea evidențierii în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

- fapta inculpatului C., care, în perioada februarie- noiembrie 2011, în calitate de administrator de fapt și de drept la S.C. E. S.R.L., în baza unei rezoluții infracționale unice, la diferite intervale de timp, a pus la dispoziția inculpatului A. un număr de 10 facturi fiscale, în valoare de 3.350.319,07 RON fără TVA, care nu aveau un conținut real, pentru ca acesta să-și diminueze baza impozabilă cu 1.340.128 RON, întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la disp. art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

Elementul material al laturii obiective constă în activitatea inculpaților B. și C., care, în mod repetat și în baza aceleași rezoluții infracționale, în calitate de administratori de drept al S.C. H. S.R.L. Satu Mare și S.C. E. S.R.L., i-au pus la dispoziție inculpatului A. separat un număr de 6 facturi fictive, respectiv 10 facturi fiscale pentru ca acesta să le înregistreze în contabilitatea S.C. D. S.R.L. Certeze, în scopul diminuării bazei impozabile și a sustragerii acestei societăți de la plata obligațiilor către bugetul de stat.

Urmarea imediată constă în sustragerea S.C. D. S.R.L. Certeze de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, sustragere prin care s-a produs un prejudiciu bugetului consolidat al statului.

Și forma continuată a infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală a fost reținută corect față de pluralitatea de acte de executare realizate de inculpații B. și C., la diferite intervale de timp, dar în baza acelorași rezoluții infracționale.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din legea specială, constituie infracțiune (...) evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive.

În ceea ce privește noțiunea de operațiune fictivă, art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 o definește ca fiind disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există.

Prin urmare, din situația de fapt stabilită cu titlu definitiv, reiese faptul că au fost evidențiate operațiuni fictive, cu finalitatea înregistrării în contabilitate a unor cheltuieli deductibile pentru a diminua baza de impozitare a profitului, cu scopul eludării obligației fiscale stabilite de textul de lege care, în dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 urmărește asigurarea stabilirii de situații fiscale reale, care să asigure o corectă colectare a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a celorlalte obligații fiscale care revin bugetului statului.

Or, criticile formulate de recurenții inculpați B., A. și C., deși au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., caz de casare ce vizează lipsa elementelor de tipicitate ale infracțiunii pentru care s-a dispus o soluție de condamnare, sunt întemeiate pe argumente prin care, în realitate, se tinde la o reinterpretare a materialului probator, respectiv inexistența situației premise a infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005 constând în caracterul fictiv al operațiunilor comerciale ce au fost evidențiate în actele contabile ale societăților comerciale anterior menționate.

Situația premisă este o condiție prealabilă pentru existența infracțiunii și constă în preexistența unei realități pe care trebuie să se întemeieze săvârșirea faptei prevăzute de legea penală. Prin urmare, este o condiție preexistentă care nu face parte din conțintutul constitutiv al infracțiunii, ci este o componentă a conținutului juridic al infracțiunii, la acele fapte la care legiuitorul a prevăzut în mod expres sau implicit că existența infracțiunii depinde de o anumită realitate preexistentă.

Astfel, Înalta Curte reține că fondul criticilor invocate de recurenții inculpați - referitoare la neîntrunirea conținutului juridic al infracțiunii de evaziune fiscală, sub aspectul situației premisă constând în caracterul fictiv al serviciilor presupus prestate - nu vizează, în realitate, nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei, cu consecința stabilirii unei eventuale alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel, care să conducă la concluzia inexistenței faptei penale și la o soluție de achitare a inculpaților.

În aceste limite, Înalta Curte constată că baza faptică a acuzațiilor de evaziune fiscală aduse recurenților inculpați B., A. și C., descrisă anterior, realizează cerințele de tipicitate ale infracțiunilor prevăzute de: art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin (1) C. pen. pentru B., respectiv art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969 pentru B. și C..

Prin celelalte critici aduse hotărârii recurate privind hotărârea instanței de contencios administrativ care a statuat în materie fiscală, cu autoritate de lucru judecat, că există dovezi certe referitoare la participarea S.C. D. S.R.L. Certeze în complicitate cu S.C. E. S.R.L., S.C. H. S.R.L. Satu Mare și S.C. I. S.R.L. la o fraudă fiscală, respectiv poate fi negată realitatea operațiunilor economice, precum și referirile la jurisprudența CEDO, CJUE și a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că aceste aspecte excedează limitelor recursului în casație.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurenții inculpați nu au evidențiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că faptele pentru care au fost condamnați nu sunt prevăzute de legea penală, fiind neîntemeiată cererea recurenților inculpați, de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pentru infracțiunea de evaziune fiscală.

De asemenea, prin decizia nr. 21/06.11.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii s-a stabilit că fapta de evidențiere în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, prin folosirea de facturi și chitanțe fiscale falsificate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, constituie infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

În acest sens, se reține că infracțiunea de evaziune fiscală este o formă specială a falsului, iar interpretarea instanței de apel referitoare la natura situațiilor de lucrări false folosite prin prezentarea acestora organelor fiscale este una corectă, în mod judicios reținându-se că trimiterea la cele două categorii de documente justificative (facturi și chitanțe fiscale) este doar cu titlul exemplificativ, acestea fiind cele mai uzitate în practica comercială, rațiunea reținerii caracterului complex al infracțiunii de evaziune fiscală subzistând în cazul falsificării oricărui document legal evidențiabil în scop fiscal. Mai mult, caracterul de document legal al situațiilor de lucrări se justifică pe deplin prin natura acestora de a reflecta verificarea lucrărilor executate, subscrise de părțile interesate și însoțind factura fiscală aferentă, în cauză acestea fiind prezentate tocmai în acest scop chiar în fața organelor fiscale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații B., A. și C. împotriva deciziei penale nr. 202/A din data de 15 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosar nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații B., A. și C. împotriva deciziei penale nr. 202/A din data de 15 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosar nr. x/2017.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2022.