ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 15 decembrie 2025

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele

Prin sentința penală nr. 231 din data de 15.11.2022, Tribunalul Giurgiu, secția penală - Cauze generale, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 rep., cu aplic. art. 5 din C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale ce corespund numărului de societăți comerciale înregistrate și declarate ca furnizori ai S.C. B. SRL), ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (11) și alin. (12) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 16 lit. h) din C. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 rep., rap. la art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale ce corespund numărului de societăți comerciale înregistrate și declarate ca furnizori ai S.C. C. SRL).

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 16 lit. h) din C. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei S.C. C. S.R.L. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 rep. rap. la art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale ce corespund numărului de societăți comerciale înregistrate și declarate ca furnizori ai S.C. C. SRL).

În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 din C. proc. pen. raportat la art. 1349 - 1371 din C. civ., a admis în parte acțiunea civilă exercitată de Agenția Națională de Administrare Fiscală și a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 210.225 RON, reprezentând prejudiciul creat și neachitat prin comiterea infracțiunii de evaziune fiscala în legătură cu S.C. B. S.R.L., la care se vor adăuga sumele reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală.

În baza art. 397 alin. (2) din C. proc. pen., a menținut măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 272 din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu în cauză au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpatul A. și partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Prin decizia penală nr. 1627/A din data de 14 noiembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și partea civilă ANAF împotriva sentinței penale nr. 231 din data de 15.11.2022, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală, în dosarul nr. x/2019, a desființat în parte sentința penală apelată și, rejudecând:

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. x, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., dar și a art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. și art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă principală de 4 ani și 8 luni închisoare și la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală (5 acte materiale în perioada 01 martie 2014 - 19 septembrie 2016).

În baza art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. x, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., dar și a art. 136 alin. (2) și art. 137 alin. (2) și (4) lit. d) din C. pen., a condamnat pe inculpata S.C. C. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar D., la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 48.000 RON constând în 240 de zile-amendă înmulțite cu suma corespunzătoare unei zile-amendă - de 200 RON (5 acte materiale în perioada 01 martie 2014 - 19 septembrie 2016).

În baza art. 138 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 136 alin. (3) lit. d) din C. pen., a aplicat inculpatei S.C. C. S.R.L. cu titlu de pedeapsă complementară interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o durată de 2 ani, ce se execută în condițiile art. 138 alin. (4) din C. pen.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 1349 - 1371 din C. civ., a admis în parte acțiunea civilă exercitată de Agenția Națională de Administrare Fiscală și a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 437.775,25 RON, reprezentând prejudiciul creat prin comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în legătură cu S.C. B. S.R.L., la care se vor adăuga sumele reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate raportat la acest prejudiciu, în condițiile Codului de procedură fiscală (conform Deciziei nr. 17/2015 a ÎCCJ -RIL).

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 19 din C. proc. pen. și art. 20 din C. proc. pen., a admis în parte acțiunea civilă exercitată de Agenția Națională de Administrare Fiscală și a obligat în solidar pe inculpații A. și S.C. C. S.R.L. la plata obligațiilor fiscale accesorii datorate prin raportare la prejudiciul de 588.773.4 RON, în condițiile Codului de procedură fiscală (potrivit Decizia nr. 17/2015 a ÎCCJ - RIL) și calculate până la deschiderea procedurii de insolvență conform art. 66 alin. (8) din Legea nr. 85/2014).

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța nr. 533/P/2013 din data de 11.04.2019 asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului A., până la concurența sumei de 437.775,25 RON, la care se vor adăuga sumele reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate raportat la acest prejudiciu, în condițiile Codului de procedură fiscală, dar și suma constând în obligațiile fiscale accesorii datorate prin raportare la prejudiciul de 588.773.4 RON, în condițiile Codului de procedură fiscală, conform dispozitivului, precum și poprirea cu privire la conturile bancare deținute de inculpatul A., la unități bancare individualizate în cuprinsul ordonanței nr. 533/P/2013 din data de 11.04.2019 a parchetului.

În baza art. 397 alin. (2) din C. proc. pen., cu aplic. art. 728 din C. proc. civ. și cu ref. la disp. art. 11 din Legea nr. 241/2005, a dispus menținerea măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanța nr. 533/P/2013 din data de 11.04.2019 asupra bunurilor imobile aparținând inculpatei S.C. C. S.R.L., până la concurența sumei constând în obligațiile fiscale accesorii datorate prin raportare la prejudiciul de 588.773.4 RON, în condițiile Codului de procedură fiscală (potrivit Decizia nr. 17/2015 a ÎCCJ -RIL) și calculate până la deschiderea procedurii de insolvență conform art. 66 alin. (8) din Legea nr. 85/2014).

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a dispus desființarea facturilor fiscale, a bonurilor fiscale și a contractelor ce atestă operațiuni nereale derulate atât prin societatea B. S.R.L., cât și prin societatea S.C. C. S.R.L., astfel cum acestea sunt detaliate în raportul de expertiză judiciară contabilă și fiscală aflat în vol. 7 DUP.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contraveneau deciziei.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe penale.

A obligat pe inculpații A. și S.C. C. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată S.C. C. S.R.L., a rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casație inculpatul A., invocând motivul de casare prev. de art. 438. alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., iar prin încheierea nr. 187/RC din 21 martie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpat împotriva deciziei penale nr. 1627/A din 14 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Prin încheierea din 21 martie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. x/2019, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., formulată de recurentul inculpat A..

Împotriva acestei din urmă încheieri a declarat recurs inculpatul A..

Prin decizia nr. 270 din 02 aprilie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019.1 a fost admis recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din 21 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2019 și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

La data de 30 aprilie 2025, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată, sub numărul x/2025, cererea de revizuire a încheierii nr. 187/RC din data de 21 martie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2019, formulată de revizuentul A..

Prin sentința nr. 262 din 04 iunie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2025 a fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii nr. 187/RC din data de 21 martie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2019.

A fost anulată în parte, încheierea atacată și s-a dispus rejudecarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1627/A din 14 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, cu privire la cazul casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

S-a trimis la repartizare aleatorie cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

După repartizarea aleatorie, cauza a fost înregistrată pe rolul Completului C1 filtru, sub numărul x/2025.

În cuprinsul cererii de recurs în casație a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., cu argumentarea că, în speță, era incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (1

1

)

și (1

2

) din Legea nr. 241/2005, ceea ce presupunea ca instanța de apel să mențină soluția de încetare a procesului penal pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală (5 acte materiale), soluție dispusă de prima instanță.

În acest sens, s-a menționat că instanța de apel, pentru a constata că nu este incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de actul normativ sus-indicat, a reținut că nu a existat o conduită activă a inculpaților în vederea acoperirii integrale a prejudiciului, fiind vorba despre o executare silită și că nu a fost acoperită întreaga sumă reprezentând prejudiciul majorat la care se adaugă și accesoriile.

În argumentare, recurentul inculpat a susținut că dispozițiile art. 10 alin. (1

1

) și alin. (1

2

) din Legea nr. 241/2005 (forma introdusă prin Legea nr. 55/2021 - legea mai favorabilă) nu impun cerința evocată de instanța de apel, în sensul că pentru aplicarea cauzei de nepedepsire ar trebui să existe o căință activă a participanților la comiterea faptei.

Astfel, a învederat că în literatura de specialitate s-a apreciat că legiuitorul, odată cu noile modificări, și-a schimbat optica cu privire la condițiile care pot duce la atenuarea sau înlăturarea răspunderii penale. În actuala configurație a normelor, legiuitorul pare să pledeze mai degrabă pentru o viziune obiectivă, strict economico-pragmatică, asupra situațiilor de atenuare a răspunderii/nepedepsirii faptelor de evaziune fiscală, în sensul în care ceea ce interesează este elementul obiectiv de acoperire a prejudiciului și nu elementele de "căință" și regret ale inculpatului, traduse prin eforturile proprii de acoperire a prejudiciului. Acest element obiectiv de acoperire a prejudiciului ar fi cel care ar diminua semnificativ pericolul social al faptei și care ar justifica incidența cauzei.

A susținut că o astfel de viziune se întrevede în expunerea de motive, în care accentul cade pe împrejurarea obiectivă a acoperirii prejudiciului:

"Având în vedere starea sistemului judiciar în ce privește condițiile de detenție și gradul de aglomerare cât și numeroasele cauze în care România a fost condamnată de instanțele internaționale pentru aceste condiții, dar și faptul că, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală cel mai important este recuperarea prejudiciului suferit de stat, inițiatorii propun o motivare a celor care comit astfel de fapte pentru a acoperi prejudiciul creat".

Deopotrivă, a susținut că, în aceeași direcție, conduc și formulările "obiectivizate" ale normelor care pun accentul pe circumstanța obiectivă a reparării prejudiciului (neavând relevanță cine o face, în situația în care există, beneficiul se aplică tuturor).

În continuare, a precizat că argumentul care pledează cel mai puternic pentru această optică rezidă în aceea că, potrivit art. 10 alin. (1

2

) din Legea nr. 241/2005, cauza de nepedepsire este incidentă tuturor inculpaților, chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut de alin. (1) și (1

1

).

Astfel, în opinia inculpatului, incidența cauzei de nepedepsire nu depinde de un anumit comportament adoptat de către inculpat/inculpați, care să evidențieze o "căință" din partea acestuia/acestora, ci de împrejurarea obiectivă a achitării integrale a sumei constituită din prejudiciul majorat cu 20% la care se adaugă accesoriile.

Chiar dacă, prin absurd, s-ar aprecia că art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 241/2005 ar impune cerința "căinței active" a participantului la comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, aceasta ar fi valabilă doar pentru cel care achită prejudiciul, majorat cu 20%, precum și accesoriile, nu și pentru ceilalți participanți, cărora li se aplică necondiționat dispozițiile art. 10 alin. (1

2

) din același act normativ. Or, în cauza de față, inculpatul A. se află în această din urmă situație.

În plus, a susținut că nu lipsită de semnificație este data limită până la care trebuie achitat prejudiciul - respectiv rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Până la acest moment, participantul la comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005 are posibilitatea legală de plată, pentru a beneficia de cauza de nepedepsire.

Or, în speța de față, deși prejudiciul nu a fost stabilit definitiv de instanța de judecată, partea civilă A.N.A.F. a declanșat procedura de executare silită față de societatea C. S.R.L., încasând 894.741 RON (adică mai mult decât trebuia achitat) înainte de soluționarea cauzei în primă instanță, lipsindu-l astfel pe inculpat de beneficiul conferit de lege, în condițiile unei poziții oscilante și abuzive a părții civile (contrar celor statuate prin decizia nr. 867/2021 a Curții Constituționale) și a încălcării dreptului la un proces echitabil

În ceea ce privește constatarea neachitării integrale a sumei prev. de art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 241/2005, a susținut că s-a produs o eroare la momentul consemnării procentului de calcul al accesoriilor, care a dus la reținerea unor dobânzi și penalități mai mari decât cele reale. În realitate, suma care trebuia a fi achitată era în cuantum de 731.445,98 RON, care este mai mică decât cea efectiv plătită de inculpată, respectiv de 894.741 RON.

În fine, a susținut că printr-o gravă eroare judiciară determinată de o evidentă eroare materială în privința cuantumului dobânzilor și penalităților (reținându-se 42,23%, în loc de 4,223%), precum și prin încălcarea flagrantă a dreptului la un proces echitabil de către instanța de apel (care fără să administreze probe noi, respingând solicitările de probatorii ale inculpatului, fără să lămurească suma de bani ce trebuia achitată pentru a beneficia de cauza de nepedepsire, inventând cerința "căinței active" pe care legea nu o prevede, ignorând faptul că societatea C. S.R.L. a achitat mai mult decât trebuia plătit, adică 894.741 RON, în loc de731.445,98 RON și că inculpatul se află în ipoteza prev. de art. 10 alin. (1

2

) din Legea nr. 241/2005), a pronunțat, în primă și ultimă instanță, o hotărâre de condamnare la 4 ani si 8 luni închisoare.

Totodată, conform art. 441 alin. (1) C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării deciziei atacate.

A susținut că această cerere se întemeiază cu precădere pe caracterul evident al nelegalității hotărârii recurate, prin prisma faptului că inculpatul a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 4 ani si 8 luni închisoare cu executare la locul de detenție, în condițiile încălcării dreptului la un proces echitabil și pentru o faptă pentru care trebuia să se dispună încetarea procesului penal. Ca atare, în opinia recurentului, suspendarea executării se justifică inclusiv prin necesitatea de a preveni orice lezare suplimentară a drepturilor și libertăților inculpatului.

Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 01 octombrie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis în principiu cererea de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei completului de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

Prin aceeași încheiere, Înalta Curte - judecătorul de filtru a dispus respingerea cererii de suspendare a executării pedepsei formulată de recurentul inculpat A..

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, respectiv 12 noiembrie 2025, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în cuprinsul încheierii de la acea dată.

***

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1627/A din data de 14.11.2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestite cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Înalta Curte subliniază, totodată, că, prin prisma cazului de recurs în casație reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situații în care, în raport cu actele și lucrările dosarului, s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen. (respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se încetarea procesului penal.

În vederea stabilirii incidenței acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanței asupra existenței/inexistenței cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situația concretă și datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate, atât sub aspect factual, cât și legislativ.

În speță, recurentul inculpat A. a criticat decizia instanței de apel prin prisma nevalorificării cazului de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.., prin raportare la art. 10 alin. (1

1

) și (1

2

) din Legea nr. 241/2005.

Analizând criticile recurentului inculpat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt fondate pentru următoarele considerente:

Dispozițiile articolului 10 alin. (1

1

) și (1

2

), în vigoare anterior modificării aduse prin Lege 126/2024, aveau următorul conținut:

(1

1

) În cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările și completările ulterioare.

(1

2

) Dispozițiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaților chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) și (1

1

)."

Așadar, pentru a beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 241/2005, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile trebuie să fie achitat până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

În speță, prejudiciul stabilit inițial de către instanța de fond a fost recuperat înainte de soluționarea cauzei în primă instanță. În acest sens, prima instanță a stabilit un prejudiciu în cuantum de 498.811 RON, constatând că acesta a fost acoperit integral, în condițiile art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 241/2005.

Deși prin decizia instanței de apel a fost stabilit un cuantum al prejudiciului superior celui reținut în primă instanță, constatându-se că, în mod greșit, instanța de fond a stabilit că prejudiciul cauzat bugetului de stat de către inculpatul A., ca administrator de facto al societății S.C. C. S.R.L., respectiv inculpata S.C. C. S.R.L. - prin administrator de facto A., este de doar 498.811 RON, din care 201.155 RON reprezintă impozit pe profit și 297.656 RON TVA, inculpatului nu i se poate imputa neplata unui prejudiciu stabilit abia prin hotărârea definitivă, când nu mai avea posibilitatea efectivă de a beneficia de cauza de nepedepsire.

Inculpatul nu avea posibilitatea de a cunoaște cuantumul exact al prejudiciului, întrucât acesta a fost stabilit definitiv abia prin hotărârea instanței de apel, societatea inculpată fiind executată silit anterior pronunțării hotărârii în primă instanță.

Referitor la aspectele reținute în cuprinsul deciziei instanței de apel, în sensul că incidența cauzei de impunitate presupune îndeplinirea, în mod cumulativ, a mai multor condiții printre care se numără și cea a acoperirii prejudiciului ca urmare a unei acțiuni voluntare a autorului sau a participanților secundari la comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, Înalta Curte apreciază că plata realizată prin executare silită poate fundamenta beneficiul conferit de dispozițiile art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 241/2005, întrucât aplicarea acestor dispoziții legale nu este condiționată de caracterul exclusiv voluntar al executării obligației fiscale, ci de rezultatul obiectiv al acoperirii integrale a prejudiciului, anterior momentului prevăzut de lege.

Un argument în plus în acest sens este și faptul că dispozițiile art. 10 alin. (1

2

) din Legea nr. 241/2005 conferă posibilitatea și celorlați coinculpați care nu au achitat prejudiciul să beneficieze de această plată.

Dispozițiile art. 10 alin. (1

1

) și (1

2

) din Legea nr. 241/2005 nu prevăd în mod expres că prejudiciul trebuie achitat de o anumită persoană, ci instituie o cauză de nepedepsire pentru inculpat atunci când se acoperă integral prejudiciul, precum și o majorare de 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, fără a fi menționată persoana care trebuie să achite prejudiciul.

Deopotrivă, textul legal nu face nicio distincție între modalitatea de recuperare a prejudiciului - voluntară sau prin executare silită, fiind aplicabil principiul de interpretare potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă - "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus".

Așadar, incidența cauzei de nepedepsire nu depinde de un anumit comportament adoptat de către inculpat, care să evidențieze o "căință" din partea acestuia, ci de împrejurarea obiectivă a achitării integrale a sumei reprezentând prejudiciul majorat cu 20% la care se adaugă accesoriile.

În ceea ce privește criticile privind cuantumul prejudiciului, Înalta Curte constată că acesta nu poate fi contestat în actualul cadru procesual, respectiv în recurs în casație, având în vedere natura acestei căi extraordinare de atac. Totodată, Înalta Curte constată că neplata unui prejudiciu stabilit prin hotărârea definitivă de condamnare nu îi poate fi imputat inculpatului, pentru a exclude beneficiul conferit prin cauza de nepedepsire prevăzută de lege, mai ales că societatea coinculpată fusese executată silit de către partea civilă A.N.A.F. înainte de soluționarea cauzei în primă instanță.

Așadar, în contextul recursului în casație declarat de inculpat, Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de apel a făcut interpretarea dispozițiilor art. 10 alin. (1

1

) și alin. (1

2

) din Legea nr. 241/2005, însă, prin raportare la limitele recursului în casație și la împrejurarea că baza factuală stabilită de către instanța de apel nu poate fi repusă în discuție, prin urmare nici cuantumul prejudiciului reținut cu titlu definitiv de către instanța de apel nu poate fi contestat pe calea recursului în casație, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Totodată, în baza dispozițiilor art. 443 alin. (1) C. proc. pen., instanța va extinde efectele recursului în casație și cu privire la coinculpata S.C. C. S.R.L. aflată într-o situație identică cu cea a inculpatului A., întrucât motivele care au determinat admiterea prezentului recurs în casație sunt comune și îi profită în mod direct.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1627/A din data de 14.11.2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

Va extinde recursul în casație și cu privire la inculpata S.C. C. S.R.L.

Va casa, în parte, hotărârea atacată și va trimite cauza la Curtea de Apel București, în vederea rejudecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, de inculpatul A. și de către partea civilă - Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței penale nr. 231 din data de 15.11.2022, pronunțate de Tribunalul Giurgiu, secția Penală, în dosarul nr. x/2019.

Va dispune anularea formelor de executare emise cu privire la recurenții inculpați A. și S.C. C. S.R.L.. în baza deciziei penale nr. 1627/A din data de 14.11.2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

Va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 439 din 14.11.2023 și punerea de îndată în libertate a inculpatului A., dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Va constata că inculpatul A. s-a aflat în executarea pedepsei de la data de 14.11.2023 până la data punerii efective în libertate.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1627/A din data de 14.11.2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

Extinde recursul în casație și cu privire la inculpata S.C. C. S.R.L.

Casează, în parte, hotărârea atacată și trimite cauza la Curtea de Apel București, în vederea rejudecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, de inculpatul A. și de către partea civilă - Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței penale nr. 231 din data de 15.11.2022, pronunțate de Tribunalul Giurgiu, secția Penală, în dosarul nr. x/2019.

Dispune anularea formelor de executare emise cu privire la recurenții inculpați A. și S.C. C. S.R.L.. în baza deciziei penale nr. 1627/A din data de 14.11.2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 439 din 14.11.2023 și punerea de îndată în libertate a inculpatului A., dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Constată că inculpatul A. s-a aflat în executarea pedepsei de la data de 14.11.2023 până la data punerii efective în libertate.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 decembrie 2025.