ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #220691)

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, decizie (scj.ro #220691) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Recurs în casație. Cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură penală. Infracțiunea de evaziune fiscală. Cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (1

) din Legea nr. 241/2005

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Evaziunea fiscală

Indice alfabetic:

Drept penal

evaziune fiscală

cauză de nepedepsire

Legea nr. 241/2005

, art. 10 alin. (1

)

Dispozițiile art. 10 alin. (1

) din Legea nr. 241/2005 nu prevăd în mod expres că prejudiciul trebuie achitat de o anumită persoană, ci instituie o cauză de nepedepsire pentru inculpat atunci când se acoperă integral prejudiciul, precum și o majorare de 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, fără a fi menționată persoana care trebuie să achite prejudiciul, fiind aplicabil principiul de interpretare potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă -

„ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”.

I.C.C.J., Completul de 5 judecători – în materie penală, decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024

Prin sentința penală nr. 23 din data de 25 ianuarie 2021, pronunțată în dosar nr. x/1/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală a dispus, printre altele, următoarele:

I.1. În temeiul art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 67 C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

I.2. În temeiul art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 67 C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a ocupa funcția de administrator în societăți comerciale), pe o perioadă de 4 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

Împotriva sentinței penale nr. 23 din data de 25 ianuarie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, în dosar nr. x/1/2018, în dosarul nr. y/1/2018, a declarat apel, printre alții, și inculpatul A.

Prin decizia penală nr. 63 din data de 12 septembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/1/2021, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, a dispus următoarele:

A. În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate, printre alții, de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 23 din data de 25 ianuarie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, în dosarul nr. x/1/2018.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și în rejudecare:

A.1. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., cu aplicarea art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 (în forma modificată prin Legea nr. 55/2021) a încetat procesul penal față de inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 și art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., cu aplicarea art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 (în forma modificată prin Legea nr. 55/2021), a încetat procesul penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 și art. 5 C. pen.

Împotriva hotărârii instanței de apel, cu respectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, calea de atac fiind fundamentată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 437 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, în esență, a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile enunțate, învederând că, în mod greșit instanța a constatat că pentru infracțiunile de evaziune fiscală există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, iar pentru infracțiunile de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția și infracțiunile de fals în declarații, în formă continuată, a intervenit prescripția și s-a dispus încetarea procesului penal.

Astfel, referitor la încetarea procesului penal pentru infracțiunile de evaziune fiscală săvârșită de inculpatul A., prin reținerea existenței unei cauze de nepedepsire prevăzute de lege, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a învederat că prejudiciul cauzat nu a fost acoperit numai de inculpatul A., ci de alte persoane care nu au contribuit la săvârșirea infracțiunilor, iar această plată trebuia să fie considerată în beneficiul unor obligații fiscale mai vechi, pentru care existau titluri anterioare sentinței penale nr. 23/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală.

În dezvoltarea acestei critici, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a arătat că pentru a opera cauza de nepedepsire prevăzută de lege, aceasta trebuie să survină exclusiv ca urmare a conduitei persoanelor care au săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală (ca autor, complice ori instigator), iar plata să nu provină de la alte persoane care nu sunt obligate civil pentru acel prejudiciu și nici nu trebuie să justifice proveniența banilor, ocolind proceduri fiscale obligatorii pentru inculpați.

De asemenea, a precizat că instanța de apel, în tot intervalul septembrie 2022 - septembrie 2023 (cât a durat ca inculpatul să facă dovada plății accesoriilor -dobânzi și penalități - de 493.520 lei aferente prejudiciul cauzat de el prin firma S.C. B. S.R.L. radiată, dar și prin firma S.C. C. S.R.L.), nu a solicitat relații părții civile D.G.R.F.P. Iași, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, pentru a preciza dacă existau obligații fiscale restante mai vechi, anterioare pronunțării hotărârii primei instanțe, atât pentru inculpatul A., cât și pentru S.C. C. S.R.L. și dacă acestea au fost achitate.

În acest context, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a apreciat că plata sumei de 493.520 lei, făcută în două tranșe în 2023, este pentru stingerea altor obligații mai vechi, nu a accesoriilor prejudiciului penal din dosarul nr. x/1/2021, chiar dacă persoanele care au făcut plățile, neacuzate de evaziune fiscală, au indicat dosarul penal la momentul efectuării plății.

Înalta Curte de Casație și Justiție - judecătorul de filtru, constatând că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 63 din data de 12 septembrie 2023, pronunțate Înalta Curte, Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/1/2021, este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și 6 C. proc. pen., dar și pe cele prev. de art. 437, raportat la art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din 12 decembrie 2023, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la Completul de 5 judecători - Penal Px - 2023.

Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 63 din data de 12 septembrie 2023, pronunțate de Înalta Curte, Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/1/2021, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate nici remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, atât Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când „în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal”.

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar și cu regulile de drept aplicabile la data soluționării definitive a cauzei, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel, printre altele, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., cu aplicarea art. 10 alin. (1

) din Legea nr. 241/2005 (în forma modificată prin Legea nr. 55/2021), fiind constatată existența unei cauze de nepedepsire.

În ceea ce privește motivul de recurs în casație prin care se susține greșita încetare a procesului penal pentru infracțiunile de evaziune fiscală săvârșite de inculpatul A., prin reținerea existenței unei cauze de nepedepsire prevăzute de lege, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a învederat că prejudiciul cauzat nu a fost acoperit numai de inculpatul A., ci de alte persoane care nu au contribuit la săvârșirea infracțiunilor, iar această plată trebuia să fie considerată în beneficiul unor obligații fiscale mai vechi, pentru care existau titluri anterioare sentinței penale nr. 23/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală.

Analizând criticile recurentei, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători constată că acestea sunt nefondate.

Potrivit articolului unic din Legea nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 01 aprilie 2021, la pct. 4, s-a dispus că:

„La articolul 10, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1

) și (1

), cu următorul cuprins:

) În cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare.

) Dispozițiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaților chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) și (1

).”

De asemenea, prin O.U.G. nr. 130/17.12.2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1202 din 18 decembrie 2021, prin art. XXIX, au fost modificate alin. (1), (1

) și (2) ale art. 10, astfel:

(1) În cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art. 6

, 8 sau 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică pedeapsa cu amenda.

) În cazul în care prejudiciul produs prin comiterea faptelor de la art. 6

, 8 sau 9 nu depășește valoarea de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, iar în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, acesta, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapta nu se pedepsește, aplicându-se dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare”.

Completul de 5 judecători constată că în cauză, raportat la textele legale incidente, anterior menționate, este incidentă o cauză care împiedică exercitarea acțiunii penale și, pe cale de consecință, în mod corect instanța de apel a dispus încetarea procesului penal.

Astfel, critica parchetului privind nelegalitatea reținerii cauzei de nepedepsire ca urmare a efectuării plății prejudiciului de către o altă persoană decât inculpatul este nefondată, având în vedere că dispozițiile legale nu prevăd în mod expres că prejudiciul trebuie achitat de o anumită persoană, ci instituie o cauză de nepedepsire pentru inculpat atunci când se acoperă integral prejudiciul, precum și o majorare de 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, fără a fi menționată persoana care trebuie să achite prejudiciul.

În aceste condiții, Completul de 5 judecători reține că, întrucât dispozițiile legale incidente nu se referă expres la o anumită categorie de persoane care trebuie să acopere prejudiciul, nu s-ar putea reține că acesta trebuie acoperit exclusiv de către inculpat, iar nu și de alte persoane, fiind aplicabil principiul de interpretare potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă - „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”.

Mai mult decât atât, a raționa în sensul reținerii criticilor parchetului ar conduce la imposibilitatea aplicării dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (1

) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale în cazul inculpaților față de care s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii, întrucât bunurile mobile și imobile care aparțin inculpaților sunt indisponibilizate ca urmare a instituirii sechestrului asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune.

Or, textul legal trebuie interpretat în sensul în care acesta produce efecte juridice în considerarea și aplicarea principiului reprezentat de actus interpretandus este potius ut valeat quam ut pereat (actul trebuie interpretat în înțelesul în care el poate produce efecte, nu în a-l lăsa fără niciun efect).

În consecință, având în vedere că s-a făcut dovada achitării prejudiciului, a 20% din baza de calcul, precum și a obligațiilor fiscale accesorii, aferente prejudiciului, Completul de 5 judecători constată că este incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (1

) din Legea nr. 241/2005, în forma în care a fost introdus prin Legea nr. 55/2021.

În concret, s-a reținut că prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 de care a fost acuzat inculpatul A. (în legătură cu activitatea S.C. B. S.R.L.) depășește valoarea de 100.000 euro (având în vedere cursul valutar al B.N.R., corespunzător datei de 30.09.2017 - momentul epuizării infracțiunii, la data de 29.09.2017, 1 euro echivala cu 4.5991 lei, iar la data de 02.10.2017, 1 euro echivala cu 4.5871 lei).

De asemenea, dispozițiile art. 10 alin. (1

) din Legea nr. 241/2005, în forma modificată prin Legea nr. 55/2021, nu prevăd un anumit prag al prejudiciului pentru a fi incident art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., în situația achitării prejudiciului, a 20% din baza de calcul, precum și a dobânzilor și a penalităților aferente prejudiciului.

Pentru a fi incidentă cauza de nepedepsire, conduita inculpaților este evaluată în raport cu prejudiciul reținut de către organele judiciare și nu de pretențiile părții civile, în același sens pronunțându-se și Curtea Constituțională, prin decizia din data de 14 decembrie 2021, prin care a constatat că sintagma pretențiile părții civile, din cuprinsul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, este neconstituțională.

Mai mult decât atât, cuantumul prejudiciului nu poate fi contestat în actualul cadru procesual, respectiv în cadrul recursului în casație, având în vedere natura acestei căi extraordinare de atac.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători reamintește că prin natura sa juridică, recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care nu se rejudecă fondul cauzei, ci se fac aprecieri referitor la hotărârea dată în apel, în sensul dacă aceasta corespunde sau nu legii.

Totodată, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și nici reevaluarea materialului probator administrat, ci are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile în cauza dedusă judecății.

Așadar, în contextul recursului în casație declarat de Parchet, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că baza factuală stabilită de către instanța de apel nu putea fi repusă în discuție, prin urmare nici cuantumul prejudiciului reținut cu titlu definitiv de către instanța de apel nu poate fi contestat pe calea recursului în casație.

În consecință, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că în mod corect a reținut instanța de apel că apelantul-intimat-inculpat A. a achitat debitul principal stabilit ca prejudiciu prin sentința apelată, respectiv 580.341 lei + 5.232 lei, precum și 20% din aceeași bază de calcul, în cuantum total de 702.688 lei, prin achitarea acestei sume conform ordinului de plată nr. 2 din 29.04.2022 (suma de 90.000 lei), foaia de vărsământ nr. 1 din 28.04.2022 și chitanța nr. 10000745114 din 28.04.2022 (suma de 240.000 lei) și chitanța nr. 10000745331 din 29.04.2022 (suma de 372.688 lei).

Referitor la cuantumul dobânzilor și penalităților aferente prejudiciului, astfel cum au fost calculate și indicate prin adresa A.N.A.F. nr. 18429 din 6.09.2022, acestea constau în suma de 493.520 lei.

Cu privire la activitatea desfășurată de inculpatul A. în numele S.C. B. S.R.L., au fost calculate următoarele accesorii: dobânzi impozit pe profit - 109.885 lei, penalități de întârziere impozit pe profit - 17.238 lei, dobânzi impozit venit microîntreprinderi - 10.269 lei, penalități de întârziere impozit venit microîntreprinderi - 5.406 lei, dobânzi TVA - 270.743 lei, penalități de întârziere TVA - 76.662 lei, în cuantum total de 490.203 lei.

Cu privire la activitatea desfășurată de inculpatul A. în numele S.C. C. S.R.L., au fost calculate următoarele accesorii: dobânzi TVA - 1537 lei, penalități de întârziere TVA - 769 lei, dobânzi impozit venit microîntreprinderi - 664 lei, penalități de întârziere impozit venit microîntreprinderi - 346 lei, în cuantum total de 3.317 lei.

Suma de 493.520 lei a fost achitată, conform ordinului de plată nr. 1 din 08.05.2023 (suma de 170.000 lei) și conform ordinului de plată nr. 1 din 12.05.2023 (suma de 323.520 lei).

În consecință, având în vedere că a fost făcută dovada achitării prejudiciului, a 20% din baza de calcul, precum și a obligațiilor fiscale accesorii, aferente prejudiciului, instanța de apel, în mod corect, a reținut că este incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (1

) din Legea nr. 241/2005, în forma în care a fost introdus prin Legea nr. 55/2021, astfel încât a dispus, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1

) din Legea nr. 241/2005 modificată prin Legea nr. 55/2021, încetarea procesului penal, printre alții și față de apelantul-intimat-inculpat A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile formulate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 63 din data de 12 septembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte, Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/1/2021.

§ Cauze similare