ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 79/20.06.2019 a Tribunalului Satu Mare, s-au dispus următoarele:

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de: complicitate la evaziune fiscală, în modalitatea evidențierii în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, prev. și ped. de art. 26 C. pen. (1968) rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (1968) - 5 acte materiale (pct. I - 5-6 din Rechizitoriu), la o pedeapsă de:

- 2 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. 1969 pe o durată de 2 ani.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani stabilit conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., a căror executare a suspendat-o pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969.

În baza art. 404 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C. pen. din 1969, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau al neexecutării obligațiilor civile.

S-a admis acțiunea civilă alăturată procesului penal și în consecință, în baza art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 91.472 RON, din care 14.394 RON impozit pe profit pe S.C. B. S.R.L. și 21.590 RON TVA suplimentar pe aceeași societate, 22.595 RON impozit pe profit pe S.C. C. S.R.L. și 33.893 RON TVA suplimentar pe aceeași societate, în favoarea părții civile Statul Român, prin ANAF București, cu sediul în București, str. x, reprezentat prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin mandatar Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, cu sediul în loc. Satu Mare, P-ța Romană, nr. 3 - 5, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale.

În baza art. 393 raportat la art. 249 C. proc. pen., s-a menținut sechestrul asigurator instituit de către procuror în cursul urmăririi penale prin Ordonanța din data de 16.12.2014 până la concurența sumei ce face obiectul despăgubirii în prezenta cauză.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului A. care, în calitate administrator la SC. C. S.R.L. Satu Mare și S.C. B. S.R.L. Satu Mare, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 12.09.2012 - 20.11.2012, cu știință a pus la dispoziția inculpatului D. un număr de 5 facturi fiscale reprezentând achiziții fictive, în scopul diminuării bazei impozabile a S.C. E. S.R.L. Bixad, jud. Satu Mare, cu consecința prejudicierii bugetului de stat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în modalitatea evidențierii în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, prev. de art. 26 C. pen. (1968) rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (1968) și art. 5 C. pen. - 5 acte materiale (pct. I - 5 - 6 din Rechizitoriu).

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare și inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 110/A din 20.02.2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare și inculpatul A., împotriva Sentinței penale nr. 79 din data de 20 iunie 2019 pronunțate de către Tribunalul Satu Mare.

A desființat, în parte, hotărârea atacată și rejudecând cauza:

A înlăturat dispoziția de obligare a inculpaților F., G., H., A., I. la plata de despăgubiri civile către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, constatând că partea civilă a formulat constituirea de parte civilă față de acești inculpați cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) C. proc. pen., motiv pentru care a respins, ca tardivă, acțiunea civilă formulată împotriva acestor inculpați.

A menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate care nu contravin deciziei.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, atât prin prisma motivelor de apel invocate de apelanți, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit dispozițiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen. și art. 420 alin. (10) C. proc. pen., Curtea a reținut următoarele:

Instanța de apel a arătat că își însușește starea de fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală și judecată, rezultată din probele administrate:

- în cursul lunii noiembrie 2012, inculpatul D. a dispus în baza aceleiași rezoluții infracționale, înregistrarea în contabilitatea S.C. E. S.R.L. Bixad, jud. Satu Mare, a 2 facturi fiscale (x/20.11.2012, x/2.11.2012) în valoare totală de 107.960 RON, emise de S.C. B. S.R.L. Satu Mare, reprezentând achiziția fictivă de "prestări servicii" și a 16 bucăți de anvelope. Facturile fiscale au fost obținute cu complicitatea inculpatului A. - administratorul S.C. B. S.R.L. Satu Mare, care deși nu a prestat lucrările facturate și nici nu a avut cele 16 bucăți de anvelope, a fost de acord să-i pună la dispoziție inculpatului D. cele două facturi fiscale, în scopul diminuării bazei impozabile a S.C. E. S.R.L. Bixad, cu consecința prejudicierii bugetului de stat.

- în cursul lunii septembrie 2012, inculpatul D., în baza aceleiași rezoluții infracționale, a dispus înregistrarea în contabilitatea S.C. E. S.R.L. Bixad, jud. Satu Mare, a unui număr de 3 facturi fiscale (nr. x/17.09.2012, x/12.09.2012 și x/17.09.2012) în valoarea totală de 175.112 RON, emise de S.C. C. S.R.L. Satu Mare, reprezentând achiziția fictivă de "prestări servicii" și "anvelope reșapate". Facturile fiscale au fost obținute cu complicitatea inculpatului A. - administratorul S.C. C. S.R.L. Satu Mare, care, deși nu a prestat lucrările facturate și nici nu a avut anvelope reșapate, a fost de acord să-i pună la dispoziție inculpatului D. cele 3 facturi, în scopul diminuării bazei impozabile a S.C. E. S.R.L. Bixad, jud. Satu Mare, cu consecința prejudicierii bugetului de stat.

Având în vedere că faptele inculpaților au fost comise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., s-a arătat că se impune analizarea incidenței dispozițiilor art. 5 din C. pen. în vigoare.

Modificările ivite în cursul urmăririi penale, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior și C. pen. în vigoare, impun soluționarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situație tranzitorie.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională, sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 C. pen., a pronunțat Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Determinarea legii penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispozițiilor penale din legi succesive care își găsesc aplicarea în cauză, utilizând criteriul aprecierii in concreto.

Pentru a deveni aplicabile dispozițiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiției de existență a unei situații tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzației să fie infracțiune, atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă, cât și conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Curtea a reținut că prima instanță a făcut o corectă determinare a legii penale mai favorabile, interpretând dispozițiile art. 5 C. pen. în consonanță cu Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale, în sensul că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei.

Prin compararea legilor penale succesive, Curtea a apreciat că legea penală favorabilă inculpaților este C. pen. din 1969 și dispozițiile Legii nr. 241/2005 în forma în vigoare înainte de 1 februarie 2014, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare, cauzele de reducere a pedepsei/nepedepsire, sfera și efectele circumstanțelor atenuante judiciare, cât și modalitățile de individualizare a executării pedepsei.

Apelul declarat de inculpatul A.

Inculpatul a solicitat să se dispună achitarea în baza art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală).

Sub acest aspect, s-a arătat că apelul inculpatului A. va fi respins, dar va fi admis cu privire la latura civilă a cauzei, pentru motivele ce se vor arăta cu ocazia analizării laturii civile a cauzei.

Curtea a reținut că fapta inculpatului A. de a pune, în perioada septembrie - noiembrie 2012 la dispoziția inculpatului D. un număr de 5 facturi fictive, în care a menționat ca furnizori S.C. B. S.R.L. (2 facturi) și S.C. C. S.R.L. (3 facturi), în vederea înregistrării acestora în contabilitatea S.C. E. S.R.L., societate administrată de inculpatul D., în scopul diminuării bazei impozabile și a sustragerii acestei societăți de la plata taxelor către bugetul de stat este tipică, întrunind atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen. 1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 și art. 5 C. pen.

Această stare de fapt rezultă din înscrisurile contabile și celelalte înscrisuri administrate în cauză.

Astfel, deși inculpatul A. nu a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, arătând că a prestat efectiv lucrările de construcții, săpături de șanțuri, Curtea a observat că în conținutul contractelor de prestări servicii încheiate între societățile comerciale ale inculpatului A. și societatea inculpatului D., se prevăd dispoziții cu caracter general, fără a se arăta în concret unde urmează să se efectueze lucrările pentru care s-au încheiat contractele, ce lucrări urmează să fie efectuate în concret sau suma datorată.

De asemenea, chiar coinculpații D. și A. au dat declarații contradictorii, ambii negând săvârșirea faptei, dar cu privire la lucrările efectuate au avut variante diferite. Astfel, primul a susținut că o parte din lucrări au fost efectuate de către S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., iar o altă parte de muncitorii unor societăți care au prestat în subantrepriză, iar al doilea a susținut că lucrările contractate de la S.C. E. S.R.L. au fost subcontractate în integralitate.

Declarațiile martorilor J. și K. nu sunt în măsură să modifice starea de fapt care rezultă din ansamblul probator administrat în cauză. Astfel, acești martori nu au fost în măsură să dea detalii cu privire la lucrările efectuate de către societatea inculpatului A., aceștia relatând unele aspecte de care au luat la cunoștință în mod indirect, respectiv de la inculpatul A.

Curtea a reținut că nici declarația martorului L., audiat în fața instanței de apel, nu este de natură să ducă la achitarea inculpatului. Din declarația acestui martor rezultă că niciunul din coinculpații D. și A. nu i-au relatat că au încheiat vreun contract de prestări de servicii cu beneficiarul. Acesta a relatat că cei doi i-au adus la cunoștință că au contractat lucrările în antrepriză, nefiind, însă, în măsură, să arate că lucrările au fost efectuate efectiv de angajații inculpatului A.

Curtea a reținut că operațiunile comerciale menționate în facturile emise de către societățile inculpatului D. au în mod cert caracter fictiv, în condițiile în care nici din contractele încheiate între societățile inculpatului A. și cea a inculpatului D. și nici din depozițiile persoanelor audiate în cauză, nu rezultă că s-au efectuat prestările de servicii și vânzarea anvelopelor către societatea inculpatului D. Mai mult decât atât, în situația în care acele prestări servicii au fost onorate, trebuia ca inculpații să întocmească mai multe acte, cum ar fi deviz de lucrări, să încheiere proces-verbal de recepție al lucrărilor etc.

S-a arătat că elementul material al laturii obiective constă în activitatea inculpatului A. de a-i pune la dispoziție inculpatului D. facturi fictive, pentru ca acesta să le înregistreze în contabilitatea S.C. E. S.R.L. în scopul diminuării bazei impozabile și a sustragerii acestei societăți de la plata taxelor către bugetul de stat.

Urmarea imediată constă în sustragerea S.C. E. S.R.L. de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, sustragere prin care s-a produs un prejudiciu bugetului consolidat al statului, iar între acțiunile inculpatului A. de a-i pune la dispoziție inculpatului D. facturile fictive și urmarea imediată există legătură de cauzalitate directă.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul A. a comis fapta cu intenție în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind ca, prin punerea la dispoziția inculpatului D., să-l ajute pe acesta să comită infracțiunea de evaziune fiscală (intenție directă calificată prin scop).

Pluralitatea de acte omogene de executare realizate de inculpatul A. la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale este de natură a conduce la reținerea unității legale de infracțiune, sub forma infracțiunii continuate.

Având în vedere probele de la dosar, comiterea de către inculpatul A. a infracțiunii de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen. 1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 și art. 5 C. pen., a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Cu privire la pedeapsa aplicată de către prima instanță, 2 ani închisoare, s-a arătat că aceasta se află la minimul special prevăzut de lege, iar în lipsa reținerii circumstanțelor atenuante sau a dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., aceasta nu ar putea fi redusă sub acest minim.

În consecință, pentru aceste motive, instanța de apel a decis cele anterior menționate.

Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat prezenta cerere de recurs în casație inculpatul A., la data de 05.10.2020, prin apărător ales, avocat M..

Prin cererea de recurs în casație formulată (motivele fiind prezentate in extenso în cererea aflată la dosar recurs casație), inculpatul A., în esență, a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) și alin. (2) C. proc. pen., casarea hotărârii atacate, cu consecința achitării sale sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscala, prev. de art. 48 C. pen. raportat la disp. art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., întrucât fapta nu întrunește elementele de tipicitate impuse de norma de incriminare (ceea ce echivalează cu o neprevedere în legea penală), fiind incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În conformitate cu prevederile art. 441 C. proc. pen., a solicitat instanței de recurs în casație să suspende în integralitate executarea hotărârii atacate.

A arătat că, în conformitate cu prevederile art. 448 alin. (3) C. proc. pen., instanța de recurs în casație urmează a desființa și hotărârea primei instanțe.

Cu privire la cazul de recurs în casație invocat, a arătat că fapta nu este prevăzută de legea penală, întrucât elementele de fapt reținute nu se regăsesc în conținutul legal al infracțiunii.

A mai susținut inculpatul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, că au fost încălcate prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și faptul că instanța de apel nu a readministrat toate probele indicate în cursul urmăririi penale, astfel că soluția pronunțată este rezultatul unei aprecieri incomplete a probatoriului administrat în cursul urmăririi penale.

Prin încheierea din data de 15 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 110/A/2020 din 20 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul penal nr. x/2018

A fost respinsă cererea de suspendare a Deciziei penale nr. 110/A/2020 din 20 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul penal nr. x/2018, formulată de recurentul inculpat A.

La termenul din data de 16.02.2021, au avut loc dezbaterile asupra recursului în casație declarat de inculpat, pronunțarea deciziei fiind stabilită pentru data de 02.03.2021.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte, după deliberare, a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei prin prisma cazurilor de recurs în casație expres și limitativ prevăzute de lege.

Așadar, se constată că, potrivit noului C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au autoritate de lucru judecat, însă, numai în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și de apel (situația de fapt rezultată din coroborarea probelor), intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi exercitată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, stabilitatea situațiilor juridice rezultate din hotărârile judecătorești definitive, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, așa cum s-a arătat anterior, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca având consecințe grave, excluzând reexaminarea faptelor și probelor, dar și încadrarea juridică dată acestora și, implicit, evaluarea legii penale mai favorabile, deoarece, în acest mod, s-ar ajunge la transformarea recursului în casație într-un "apel deghizat".

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs în casație invocat de inculpatul A., prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține, de exemplu, schimbarea încadrării juridice a faptei sau a calificării juridice în aplicarea legii penale mai favorabile, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală și lipsa vinovăției prevăzute de lege) și la dispozițiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situațiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Cu privire la criticile inculpatului, în sensul că fapta nu este prevăzută de legea penală pentru că nu întrunește elementele de tipicitate impuse de norma de incriminare, elementele de fapt reținute neregăsindu-se în conținutul legal al infracțiunii, Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiate aceste critici.

Se reține că instanța de casație poate analiza prin intermediul acestui caz de recurs în casație doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, cazul de recurs în casație neputând fi invocat pentru a se obține o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situații de fapt.

Astfel, instanța de casație constată că din situația de fapt, astfel cum a fost reținută, cu titlu definitiv, de către instanța de apel (respectiv că inculpatul A. a pus, în perioada septembrie - noiembrie 2012, la dispoziția inculpatului D., un număr de 5 facturi fictive, în care a menționat ca furnizori S.C. B. S.R.L. (2 facturi) și S.C. C. S.R.L. (3 facturi) în vederea înregistrării acestora în contabilitatea S.C. E. S.R.L., societate administrată de inculpatul D., în scopul diminuării bazei impozabile și a sustragerii acestei societăți de la plata taxelor către bugetul de stat), rezultă că fapta inculpatului întrunește, atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen. 1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 și art. 5 C. pen., critica conform căreia fapta nu este prevăzută de legea penală fiind nefondată.

Din analiza considerentelor deciziei penale atacate și din actele dosarului, rezultă că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, infracțiunea reținută în sarcina inculpatului fiind prevăzută de legea penală și întrunind elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de evaziune fiscală, aspect care a fost amplu argumentat de către instanța de apel, cu trimiteri la probatoriile pe care le-a avut în vedere, argumente pe care instanța de casație le împărtășește întru totul.

Cu privire la celelalte critici invocate de către inculpat, Înalta Curte constată că starea de fapt reținută în cauză, concordanța acesteia cu probele administrate, modul de administrare și de apreciere al probatoriului sau vinovăția inculpatului nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație, excedând competențelor pe care legiuitorul le-a stabilit în cadrul acestei căi extraordinare de atac.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 110/A/2020 din 20 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul penal nr. x/2018

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 160 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 110/A/2020 din 20 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul penal nr. x/2018

Obligă recurentul plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 160 RON, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2021.

GGC - NN