ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 587 din 22 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală în Dosarul nr. x/2015, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 386 C. proc. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, a fost admisă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Pitești și, în consecință, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., prin rechizitoriul emis la data de 18.03.2015 în dosarul de urmărire penală nr. 5D/P/2013, după cum urmează:

- pentru inculpatul A., din infracțiunile de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 367 alin. (1), (2) și (3) C. pen., complicitate la evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, completată cu O.U.G nr. 54/2010, cu aplic. art. 36 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 38 C. pen., în cond. art. 5 C. pen., în infracțiunile de grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, două infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, toate cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

- pentru inculpatul B., din infracțiunile de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 367 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, completată cu O.U.G nr. 54/2010, cu aplic. art. 36 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 38 C. pen., în cond. art. 5 C. pen., în infracțiunile de grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, toate cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

- pentru inculpatul C., din infracțiunile de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 367 alin. (1), (2) și (3) C. pen., evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, completată cu O.U.G nr. 54/2010, cu aplic. art. 36 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 38 C. pen., în cond. art. 5 C. pen., în infracțiunile de grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, toate cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

- pentru inculpatul D., din infracțiunile de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 367 alin. (1), (2) și (3) C. pen., evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, completată cu O.U.G nr. 54/2010, cu aplic. art. 36 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 38 C. pen., în cond. art. 5 C. pen., în infracțiunile de grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, toate cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

- pentru inculpatul E., din infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 367 alin. (1), (2) și (3) C. pen., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. și ped. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, completată cu O.U.G nr. 54/2010, în cond. art. 36 alin. (1) C. pen. și evaziune fiscală, în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, completată cu O.U.G nr. 54/2010, în cond. art. 36 alin. (1) C. pen., cu aplicația generală a disp. art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., în infracțiunile de grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, două infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, toate cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

- pentru inculpatul F., din infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 367 alin. (1), (2) și (3) C. pen., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. și ped. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, completată cu O.U.G nr. 54/2010, în cond. art. 36 alin. (1) C. pen. și evaziune fiscală, în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, completată cu O.U.G nr. 54/2010, în cond. art. 36 alin. (1) C. pen., cu aplicația generală a disp. art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., în infracțiunile de grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, două infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, toate cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

- pentru inculpatul G., din infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 367 alin. (1), (2) și (3) C. pen., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. și ped. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, completată cu O.U.G nr. 54/2010, în cond. art. 36 alin. (1) C. pen. și evaziune fiscală, în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, completată cu O.U.G nr. 54/2010, în cond. art. 36 alin. (1) C. pen., cu aplicația generală a disp. art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., în infracțiunile de grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, două infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, toate cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

- pentru inculpatul H., din infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 367 alin. (1), (2) și (3) C. pen., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. și ped. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, completată cu O.U.G nr. 54/2010, în cond. art. 36 alin. (1) C. pen. și evaziune fiscală, în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, completată cu O.U.G nr. 54/2010, în cond. art. 36 alin. (1) C. pen., cu aplicația generală a disp. art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., în infracțiunile de grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, două infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, toate cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

- pentru inculpatul I., din infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 367 alin. (1), (2) și (3) C. pen., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. și ped. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, completată cu O.U.G nr. 54/2010, în cond. art. 36 alin. (1) C. pen. și evaziune fiscală, în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, completată cu O.U.G nr. 54/2010, în cond. art. 36 alin. (1) C. pen., cu aplicația generală a disp. art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., în infracțiunile de grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, săvârșită de S.C. M. S.R.L. și evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, toate cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

- pentru inculpatul J., din infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 367 alin. (1), (2) și (3) C. pen., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. și ped. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, completată cu O.U.G nr. 54/2010, în cond. art. 36 alin. (1) C. pen. și evaziune fiscală, în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, completată cu O.U.G nr. 54/2010, în cond. art. 36 alin. (1) C. pen., cu aplicația generală a disp. art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., în infracțiunile de grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, două infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, toate cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

- pentru inculpatul K., din infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 367 alin. (1), (2) și (3) C. pen., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. și ped. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, completată cu O.U.G nr. 54/2010, în cond. art. 36 alin. (1) C. pen. și evaziune fiscală, în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, completată cu O.U.G nr. 54/2010, în cond. art. 36 alin. (1) C. pen., cu aplicația generală a disp. art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., în infracțiunile de grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, două infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, toate cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

- pentru inculpatul L., din infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 367 alin. (1), (2) și (3) C. pen., complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. și ped. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, completată cu O.U.G nr. 54/2010, în cond. art. 36 alin. (1) C. pen. și evaziune fiscală, în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, completată cu O.U.G nr. 54/2010, în cond. art. 36 alin. (1) C. pen., cu aplicația generală a disp. art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., în infracțiunile de grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, două infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, toate cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

Au fost respinse, ca nefondate, cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpații E., F., G., H., I., J., K. și L., prin avocați aleși.

În temeiul art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 50/22.03.2013), cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în prezenta cauză, urmând ca inculpatului A. să i se stabilească pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. din 1969 și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 50/22.03.2013), cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 97 C. pen., s-a anulat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, de 2 ani și 6 luni închisoare și interdicția drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pe un termen de supraveghere de 4 ani, aplicată prin Sentința penală nr. 1138/11.06.2014, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 132/A din 18.02.2015 a Curții de Apel Pitești.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 45 alin. (1), alin. (3) lit. a) C. pen., i s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, de 2 ani și 6 luni închisoare, respectiv de 10 luni, urmând ca inculpatului să i se stabilească, în final, pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. din 1969 și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 88 C. pen. din 1969, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestul preventiv, de la data de 29.11.2012, până la data de 18.02.2013.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 50/22.03.2013), cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 861 C. pen. din 1969, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale.

În baza art. 862 C. pen. din 1969, s-a stabilit un termen de încercare de 7 ani.

În baza art. 863 C. pen. din 1969, s-a dispus că, pe durata termenului de încercare, inculpatul va respecta măsurile de supraveghere prev. la art. 863 alin. (1) lit. a) - d) din același cod, respectiv:

- se va prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, la termenele fixate de această instituție, respectând planul de măsuri ce-i va fi stabilit;

- va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește opt zile, precum și întoarcerea;

- va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 rap. la art. 83 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 50/22.03.2013), cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului C. pen. rap. la art. 83 C. pen. din 1969, a fost revocată suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an închisoare, pe un termen de încercare de 3 ani, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 221/12.08.2012, pronunțată de Judecătoria Costești în Dosarul nr. x/2012, definitivă la data de 27.08.2012, prin nerecurare, care a fost cumulată cu pedeapsa de 4 ani închisoare, stabilită în prezenta cauză, urmând ca, în final, inculpatul D. să execute pedeapsa de 5 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. din 1969 și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din anul 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 3 închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite în prezenta cauză, urmând ca inculpatului E. să i se stabilească pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 861 C. pen. din 1969, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale.

În baza art. 862 C. pen. din 1969, s-a stabilit un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 863 C. pen. din 1969, s-a dispus că, pe durata termenului de încercare, inculpatul va respecta măsurile de supraveghere prev. la art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen. din 1969, respectiv:

- se va prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș la termenele fixate de această instituție, respectând planul de măsuri ce-i va fi stabilit;

- va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește opt zile, precum și întoarcerea;

- va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 rap. la art. 83 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul F. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul F. la pedeapsa de 3 închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul F. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite în prezenta cauză, urmând ca inculpatului F. să i se stabilească pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 861 C. pen. din 1969, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale.

În baza art. 862 C. pen. din 1969, s-a stabilit un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 863 C. pen. din 1969, s-a dispus că, pe durata termenului de încercare, inculpatul va respecta măsurile de supraveghere prev. la art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen. din 1969, respectiv:

- se va prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș la termenele fixate de această instituție, respectând planul de măsuri ce-i va fi stabilit;

- va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește opt zile, precum și întoarcerea;

- va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 rap. la art. 83 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 C. pen. și cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul G. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, coroborat cu art. 5 C. pen. și cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul G. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul G. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite în prezenta cauză, urmând ca inculpatului G. să i se stabilească pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C. pen. din 1969, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale.

În baza art. 82 C. pen. din 1969, s-a stabilit un termen de încercare de 4 ani.

I s-au pus în vedere inculpatului G. dispozițiile art. 83 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul H. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul H. la pedeapsa de 3 închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul H. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite în prezenta cauză, urmând ca inculpatului H. să i se stabilească pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 861 C. pen. din 1969, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale.

În baza art. 862 C. pen. din 1969, s-a stabilit un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 863 C. pen. din 1969, s-a dispus că, pe durata termenului de încercare, inculpatul va respecta măsurile de supraveghere prev. la art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen. din 1969, respectiv:

- se va prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș la termenele fixate de această instituție, respectând planul de măsuri ce-i va fi stabilit;

- va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește opt zile, precum și întoarcerea;

- va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 rap. la art. 83 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul I. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul I. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite în prezenta cauză, urmând ca inculpatului I. să i se stabilească pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 861 C. pen. din 1969, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale.

În baza art. 862 C. pen. din 1969, s-a stabilit un termen de încercare de 4 ani și 6 luni.

În baza art. 863 C. pen. din 1969, s-a dispus că, pe durata termenului de încercare, inculpatul va respecta măsurile de supraveghere prev. la art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen. din 1969, respectiv:

- se va prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș la termenele fixate de această instituție, respectând planul de măsuri ce-i va fi stabilit;

- va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește opt zile, precum și întoarcerea;

- va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 rap. la art. 83 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul J. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul J. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite în prezenta cauză, urmând ca inculpatului J. să i se stabilească pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 861 C. pen. din 1969, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale.

În baza art. 862 C. pen. din 1969, s-a stabilit un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 863 C. pen. din 1969, s-a dispus că, pe durata termenului de încercare, inculpatul va respecta măsurile de supraveghere prev. la art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen. din 1969, respectiv:

- se va prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș la termenele fixate de această instituție, respectând planul de măsuri ce-i va fi stabilit;

- va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește opt zile, precum și întoarcerea;

- va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 rap. la art. 83 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul K. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, coroborat cu art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul K. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul K. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite în prezenta cauză, urmând ca inculpatului K. să i se stabilească pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C. pen. din 1969, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale.

În baza art. 82 C. pen. din 1969, s-a stabilit un termen de încercare de 4 ani.

I s-au pus în vedere inculpatului K. dispozițiile art. 83 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul L. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, coroborat cu art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul L. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul L. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite în prezenta cauză, urmând ca inculpatului L. să i se stabilească pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare și, totodată, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C. pen. din 1969, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale.

În baza art. 82 C. pen. din 1969, s-a stabilit un termen de încercare de 4 ani.

I s-au pus în vedere inculpatului L. dispozițiile art. 83 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 19, art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 998 și urm. C. civ. din 1864, a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și, în consecință, s-a dispus: obligarea în solidar a inculpaților A., C., B. și K. la suma de 42.663 RON, pentru prejudiciul creat prin intermediul S.C. M. S.R.L.; obligarea în solidar a inculpaților A., C., B. și J. la suma de 84.164 RON, pentru prejudiciul creat prin intermediul S.C. M. S.R.L.; obligarea în solidar a inculpaților A., C., B. și H. la suma de 74.274 RON, pentru prejudiciul creat prin intermediul S.C. M. S.R.L.; obligarea în solidar a inculpaților A., C., B. și L. la plata sumei de 12.838 RON, pentru prejudiciul creat prin intermediul S.C. M. S.R.L.; obligarea în solidar a inculpaților A., C., B. și E. la suma de 139.314 RON, pentru prejudiciul creat prin intermediul S.C. M. S.R.L.; obligarea în solidar a inculpaților A., C., B. și I. la plata sumei de 97.478 RON, pentru prejudiciul creat prin intermediul S.C. M. S.R.L.; obligarea în solidar a inculpaților A., C., B. și F. la suma de 88.988 RON, pentru prejudiciul creat prin intermediul S.C. M. S.R.L.; obligarea în solidar a inculpaților A., C., B. și G. la suma de 133.976 RON, pentru prejudiciul creat prin intermediul S.C. M. S.R.L.; obligarea în solidar a inculpaților A., D. și K. la suma de 7007 RON, pentru prejudiciul creat prin intermediul S.C. N. S.R.L.; obligarea în solidar a inculpaților A., D. și J. la suma de 126.381 RON, pentru prejudiciul creat prin intermediul S.C. N. S.R.L.; obligarea în solidar a inculpaților A., D. și H. la suma de 55.697 RON, pentru prejudiciul creat prin intermediul S.C. N. S.R.L.; obligarea în solidar a inculpaților A., D. și L. la suma de 3776 RON, pentru prejudiciul creat prin intermediul S.C. N. S.R.L.; obligarea în solidar a inculpaților A., D. și E. la suma de 209.481 RON, pentru prejudiciul creat prin intermediul S.C. N. S.R.L.; obligarea în solidar a inculpaților A., D. și F. la suma de 53.542 RON, pentru prejudiciul creat prin intermediul S.C. N. S.R.L.; obligarea în solidar a inculpaților A., D. și G. la suma de 132.399 RON, pentru prejudiciul creat prin intermediul S.C. N. S.R.L., la care s-au adăugat sumele reprezentând obligații fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală, până la data plății efective.

S-a menținut măsura sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța nr. 5D/P/2013 din 05.11.2014, asupra autoturismului marca x neînmatriculat în România, aflat în posesia inculpatului I., până la concurența sumei de 97.478 RON, precum și măsura sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța nr. 5D/P/2013 din 14.01.2015 asupra a două autoturisme aparținând inculpatului E., în vederea garantării reparării pagubei cauzate bugetului consolidat al statului în cuantum de 348.795.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 cu referire la Decizia nr. 19/16.10.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a aplicat sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților A., B., C., D., E., F., G., H., J., K. și L., până la concurența valorii pagubelor cauzate bugetului consolidat al statului.

Conform art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca, după rămânerea definitivă a hotărârii, să se comunice un exemplar ONRC pentru înregistrare.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpați la plata sumei de 2.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., suma totală de 4.800 RON, reprezentând onorariul apărătorulu

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă