ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Deliberând asupra recursului în casație, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 2304 din 5 noiembrie 2018, Tribunalul București, secția I penală a dispus următoarele:
A respins, ca neîntemeiată, printre altele, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A., prin apărător ales, privind infracțiunea de evaziune fiscală din forma agravată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 în forma agravată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. și a Deciziei CCR nr. 418 din 19 iunie 2018, publicată în M. Of. sub nr. x din 19 iulie 2018, a admis cererile parchetului și inculpatei B. SRL prin apărător desemnat din oficiu și a dispus schimbarea încadrărilor juridice ale faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, printre alții, a inculpatului A., din infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1), (2), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. în infracțiunile de constituire/aderare la grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în vigoare la data faptelor), cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. și spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 (în vigoare la data faptelor), cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1968.
În baza art. 7 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 6 (șase) ani închisoare pentru constituirea unui grup infracțional organizat.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. din 1968 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1968 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 din C. pen. din 1968 a interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1968 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; dreptul de a fi administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale) pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în vigoare la data faptelor), cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., l-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă 6 (șase) ani închisoare pentru evaziune fiscală în forma agravată.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. din 1968 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1968 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; dreptul de a fi administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale) pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 din C. pen. din 1968 a interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1968 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; dreptul de a fi administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale) pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 (în vigoare la data faptelor), cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., l-a condamnat pe același inculpat, la o pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșire a infracțiunii de spălare a banilor.
În baza art. 33 lit. a) din C. pen. raportat la art. 34 lit. b) din C. pen. 1968 a contopit pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 6 (șase) ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (2), (3) din C. pen. din 1968 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. din 1968 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale) pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 din C. pen. din 1968 a interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1968 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; dreptul de a fi administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale) pe durata executării pedepsei principale.
A dedus din pedeapsă durata măsurilor preventive privative de libertate pentru perioada 14 aprilie 2014 - 17 iulie 2014.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. a menținut măsurile asigurătorii luate în cauză de procuror asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților, astfel cum acestea sunt individualizate prin ordonanțele procurorului din 15 aprilie 2014, 28 aprilie 2018 și 30 aprilie 2018.
În baza art. 397 alin. (2) din C. proc. pen., art. 249 din C. proc. pen., art. 11 din Legea nr. 241/2005 și art. 32 din Legea nr. 656/2002 a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, printre alții și a inculpatului A. până la concurența sumei de 22.975.921 RON (13.466.459 RON, reprezentând TVA și 9.509.462 RON, reprezentând impozit pe profit) ce face obiectul evaziunii fiscale.
În baza art. 397 cu referire la art. 19 din C. proc. pen. și art. 1382 din C. civ. a admis acțiunea civilă formulată de Statul Român prin ANAF și a obligat în solidar inculpații C., D., E., A., F., G., A., H. SRL, B. SRL, I. SRL, J. SRL, K. SRL, L. SRL, M. SRL și N. SRL la plata sumei solicitată de către partea civilă cu titlu de prejudiciu cauzat bugetului de stat de 9.534.127,75 RON (reprezentând TVA și impozit pe profit - conform înscrisurilor de la filele x dup. vol. 4), la care s-au adăugat obligațiile fiscale accesorii aferente debitului principal ce s-au calculat de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului.
În baza art. 112 lit. e) din C. pen. a dispus confiscarea specială a sumei de 13.441.793,25 RON, reprezentând diferența dintre suma de 22.975.921 RON dobândită prin săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și suma, reprezentând cuantumul despăgubirilor civile, împreună cu alți inculpați, în proporție de 5,84% de la inculpatul A..
Prin Decizia penală nr. 1646/A din 5 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, printre altele, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Structura Centrală și de inculpatul A., printre alții, împotriva Sentinței penale nr. 2304 din 5 noiembrie 2018 pronunțate de Tribunalul București.
A desființat, în parte, sentința apelată și rejudecând în fond:
A constatat că infracțiunile de spălare de bani deduse judecății au fost săvârșite în modalitatea normativă prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 și, pe cale consecință, a înlăturat disp. art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.
A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.
În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. sub aspectul infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 9 alin. (1) lit. c) alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în vigoare la data faptelor), cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă agravată.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. din 1968 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1968 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; dreptul de a fi administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale) pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 din C. pen. din 1968 a interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1968 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; dreptul de a fi administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale) pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (în vigoare la data faptelor), cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.
În baza art. 33 lit. a) din C. pen. raportat la art. 34 lit. b) din C. pen. 1968 a contopit pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (2), (3) din C. pen. din 1968 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. din 1968 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale) pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 din C. pen. din 1968 a interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1968 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; dreptul de a fi administrator sau asociat în cadrul vreunei societăți comerciale) pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 72 alin. (1) din C. pen. a dedus din pedeapsă durata măsurilor preventive privative de libertate, de la data de 14 aprilie 2014 la data de 17 iulie 2014.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin prezentei.
Împotriva Deciziei penale nr. 1646/A din 5 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală a declarat recurs în casație inculpatul A. invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).
Prin motivele de recurs în casație, recurentul inculpat a arătat că instanța de apel, i-a creat inculpatului o situație mai grea, prin raportare la soluțiile implicite de achitare pronunțate de către Tribunalul București, încălcând în mod flagrant principiul non reformatio in pejus în contextul în care, în propria sa cale de atac și în lipsa apelului Parchetului sau al părții civile:
- nu a constatat faptul că Tribunalul București l-a achitat în fond pentru infracțiunea de evaziune fiscală pentru care a fost trimis în judecată,
- a extins în mod nelegal (și suplimentar) procesul penal, pentru alte fapte decât cele pentru care a fost trimis în judecată dar și altele decât cele pentru care a fost condamnat în prima instanță (respingând solicitarea inculpatului de rejudecare în fond raportat la nepronunțarea de către Tribunalul București cu privire la toate faptele de evaziune fiscala cuprinse în Rechizitoriu),
- a dispus în mod nelegal și omisso medio condamnarea pentru complicitate la săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală pentru fapte pentru care nu a fost cercetat, trimis în judecată sau condamnat în fond (înlesnirea înregistrării cheltuielilor fictive în contabilitatea B. SRL, K. SRL, J. SRL, O. SRL și P. SRL).
În argumentare, a arătat că Tribunalul București a dispus condamnarea sa pentru alte infracțiuni de evaziune fiscală decât cele pentru care a fost trimis în judecată și că, ulterior, Curtea de Apel București a confirmat aceste grave nelegalități prin reconstrucția acuzației formulate împotriva sa sub acest aspect, transformându-l din autor, în complice la evaziune fiscală și mutându-i activitatea infracțională în legătură cu alte societăți comerciale.
A arătat că Parchetul nu a apelat sentința decât cu privire la cuantumul pedepselor aplicate, motiv pentru care instanța de apel era obligată să (re)judece cauza exclusiv în limitele rejudecării generate de apelurile inculpaților, motiv pentru care actele materiale concrete pentru care trebuia sa fie judecat erau cele reținute împotriva sa prin sentință, pentru care singura soluție legală posibilă era aceea de achitare sub aspectul infracțiunilor de grup infracțional organizat și evaziune fiscala (cu privire la prima infracțiune chiar dispunându-se achitarea). A precizat că ANAF nu a formulat apel în cauză, motiv pentru care nici din această perspectivă instanța de apel nu putea proceda la rejudecarea cauzei decât în limitele apelului. Or, chiar dacă nu a fost condamnat (de către Tribunalul București) pentru infracțiunea de evaziune fiscală în legătură cu P. SRL, în propria cale de atac, curtea de apel l-a condamnat pentru evaziune fiscală în legătură cu această societate.
A menționat că, deși a fost cercetat și a recunoscut înregistrarea unor operațiuni comerciale nereale exclusiv în contabilitatea a două entități juridice pe care le deținea (Q. SRL și R.), a fost condamnat ca autor pentru o pretinsă evaziune fiscală prin raportare la activitatea S. SRL, L. SRL și B. SRL (deși în sentința apelată nu s-a reținut niciun prejudiciu cu privire la subsemnatul cu privire la aceste trei societăți și nu a fost trimis în judecată pentru acte materiale de evaziune fiscală privind S. SRL și B. SRL), iar curtea de apel, în propriul său apel, a transformat actele materiale de evaziune reținute în sarcina sa ca autor în acte de complicitate și le-a raportat la B. SRL, K. SRL, J. SRL, S. SRL și P. SRL.
Printre altele, a arătat că partea civila a exercitat aceeași acțiune civilă în două procese penale separate și a obținut deja daunele solicitate într-unul dintre ele (prin Decizia penală nr. 472/A din 28 martie 2018 a Curții de Apel București). Or, partea civila a obținut două titluri executorii pentru aceleași sume de bani, situație complet nelegală și nepermis a fi generată de către prezenta instanță de apel.
Prin urmare, apărarea a precizat că prin nerespectarea principiului non reformatio in pejus instanța de apel a stabilit și aplicat o pedeapsă rezultantă nelegală și în afara limitelor prevăzute de lege, prin condamnarea pentru acte materiale de evaziune fiscală pentru care prima instanță nu a reținut vinovăția inculpatului și în lipsa apelului Parchetului și a părții civile.
În principal, a solicitat achitarea cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor (prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002).
Prin încheierea din data de 9 iulie 2020, cererea de recurs în casație a fost admisă în principiu, fixându-se termen pentru examinarea pe fond a recursului în casație la data de 23 iulie 2020.
Examinând recursul în casație în temeiul art. 447 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante, prevăzându-le în art. 438 C. proc. pen.
Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."
Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și față de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei, a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel. De regulă, se consideră că o pedeapsă depășește limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute pentru o anumită infracțiune. Există însă situații în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, ca și consecință a reținerii unor împrejurări care au drept consecință reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Aceste împrejurări țin de individualizarea legală a pedepsei și pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (circumstanțele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracțiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare, etc.), dar pot fi și de natură procesuală (judecarea cauzei în procedura recunoașterii învinuirii).
În esență, inculpatul a arătat că este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât i s-au aplicat unele pedepse în cauză în alte limite decât cele prevăzute de lege, prin nerespectarea principiului non reformatio in pejus, de către instanța de apel, în absența apelurilor parchetului sau al părții civile, ANAF.
Totodată, inculpatul a arătat că instanța de apel a avut în vedere alte acte materiale de evaziune fiscală decât cele reținute în rechizitoriu și de către instanța de fond și procedând la schimbarea încadrării juridice fără a pune în discuția părților acest aspect, a dispus în mod nelegal condamnarea sa la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea acestei infracțiuni.
Raportat la soluția pronunțată de Curtea de Apel București, de achitare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1), (2) și (3) din legea 39/2003, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și de condamnare pentru săvârșirea celorlalte două infracțiuni prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, i s-a creat o situație juridică mai grea, aplicându-se o pedeapsa rezultantă în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel că prin înlăturarea condamnării pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, pedeapsa aplicată trebuia să se încadreze în limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea de spălare de bani.
În final, a solicitat în principal achitarea pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, respingerea acțiunii civile și pronunțarea unei soluții de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 din C. pen., iar în subsidiar a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București cu privire la infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005.
Înalta Curte reține că dispozițiile art. 418 din C. proc. pen. privind neagravarea situației în propriul apel, nu sunt incidente în cauză întrucât, Curtea de Apel București a soluționat apelurile formulate, atât de inculpat, cât și de DIICOT - Structura Centrală, cel din urmă și cu privire la inculpat (care a vizat majorarea pedepselor aplicate în cauza).
Prevederile art. 418 alin. (2) din C. proc. pen. arată că doar în cazul apelului declarant de procuror în favoarea unei părți, instanța de apel nu poate agrava situația acestuia.
Cu privire la situația de fapt reținută de Curte de Apel București, aceasta a fost analizată, fără a fi schimbată încadrarea juridică, așa cum prezintă inculpatul, arătându-se că, atât în rechizitoriu, cât și în sentința penală de fond este descrisă contribuția inculpatului.
Activitatea infracțională din perspectiva infracțiunii prev.de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea 245/2005,constă în aceea că:împreuna cu F., în calitate de administrator în fapt al L. SRL, a înregistrat în evidentele contabile ale societății cheltuieli aferente unor operațiuni comerciale fictive; în calitate de administrator în fapt al L. SRL a înlesnit înregistrarea de cheltuieli aferente unor operațiuni comerciale nereale la nivelul SC P. prin emiterea unor facturi fiscale fictive către această societate; a înlesnit înregistrarea de cheltuieli aferente unor operațiuni comerciale fictive la nivelul S. SRL, J. SRL, K. SRL, B. SRL, prin facilitarea demersurilor la Oficiul Registrului Comerțului (identificarea de interpuși, de sedii, înființarea de conturi bancare) pentru înființarea/transferarea/transmiterea părților sociale la aceste societăți în condițiile în care cunoștea ca toate aceste demersuri sunt realizate în vederea sustragerii de la plata obligațiilor fiscale; o parte din actele materiale săvârșite se circumscriu unor acte de complicitate la evaziune fiscală, în sarcina sa fiind reținută o singură infracțiune fiscală sub forma autoratului ca forma de participație penală principală care absoarbe forma de participație penală secundară, complicitatea.
De asemenea, pentru infracțiunea prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, s-a reținut că inculpatul a transferat succesiv sume de bani provenite din evaziune fiscală în conturile celorlalte persoane fizice și juridice implicate în schema infracțională, retrăgând apoi în numerar aceste sume pe care le-a remis către plătitorul inițial în scopul disimulării ilicite a acestora, acte ce se circumscriu infracțiunii prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.
Așadar, pedepsele aplicate în cauză, de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală (limitele pentru infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, fiind închisoarea de la 5 la 11 ani, și respectiv de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare a banilor (limitele de pedeapsa pentru infracțiunea prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/220 fiind închisoarea de 3 la 12 ani) se încadrează în limitele prevăzute de lege.
Astfel, cum s-a menționat și anterior, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. prevăd că recursul în casație urmărește să supună judecarea în condițiile legii a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în care nu se rejudecă fondul cauzei, ci se apreciază dacă hotărârea dată corespunde legii.
În cererea inculpatului se invocă greșita apreciere a situației de fapt în raport cu care este incidentă o altă încadrare juridica, fiind reluate apărări ale recurentului formulate și la instanța de apel, aspecte care nu privesc erori de drept, ci țin de fondul cauzei și nu pot face obiectul unei căi extraordinare de atac.
În ceea ce privește cazul de casare invocat, se observă contradicția dintre menționarea ca temei legal a prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. și solicitarea de achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 9 alin. (1) lit. c) alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (fără să se invoce cazul prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.) și aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.
Înalta Curte constată că instanțele de fond și de apel au reținut situația de fapt pe baza probelor administrate, fiind întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunilor pentru care inculpatul a fost condamnat, în raport cu care pedepsele aplicate se situează între limitele prevăzute de lege.
În egală măsură, în jurisprudența instanței supreme s-a stabilit: "Cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite Înaltei Curți de Casație și Justiție să cenzureze reținerea sau nereținerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauză" (Decizia nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017, publicată, www.x.ro).
Or, în speță, instanța de recurs în casație, apreciază că nu există nicio nelegalitate cu efect asupra stabilirii pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, pedepsele aplicate în cauză, de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală (limitele pentru infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, fiind închisoarea de la 5 la 11 ani, și respectiv de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare a banilor (limitele de pedeapsa pentru infracțiunea prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/220 fiind închisoarea de 3 la 12 ani se încadrează în limitele prevăzute de lege.
Așadar, față de toate aspectele reținute și în raport cu situația de fapt expusă, Înalta Curte apreciază că nu pot fi primite motivele de recurs în casație invocate de inculpat, având în vedere faptul că instanța de apel, în pronunțarea deciziei recurate, a respectat, atât prevederile speciale cu privire la existența infracțiunilor prin analizarea elementelor constitutive, cât și prevederile referitoare la aplicarea pedepselor.
De asemenea, cu privire la tratamentul sancționator, se reține că instanța de apel a procedat la aplicarea globala (in integrum) a legii penale mai favorabile.
Față de cele ce preced, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1646/A din data de 5 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2014.
În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați G., J. SRL prin reprezentant legal T., N. SRL - prin mandatar U., C., S. SRL - prin mandatar V., M. SRL prin mandatar W., H. SRL - reprezentant legal X., E., L. SRL - prin mandatar Y., I. SRL - prin mandatar Z., F., D., K. SRL prin mandatar AA. și B. SRL - prin mandatar BB., în sumă de câte 627 RON, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1646/A din data de 5 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2014.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați G., J. SRL prin reprezentant legal T., N. SRL - prin mandatar U., C., S. SRL - prin mandatar V., M. SRL prin mandatar W., H. SRL - reprezentant legal X., E., L. SRL - prin mandatar Y., I. SRL - prin mandatar Z., F., D., K. SRL prin mandatar AA. și B. SRL - prin mandatar BB., în sumă de câte 627 RON, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 iulie 2020.