ÎCCJ, Secția penală, decizia din 13.11.2024 — recurs în casație împotriva sentinței nr. 89/2023 a Tribunalului Caraș-Severin

Faptele inculpatului A., care, în calitatea sa de reprezentant de facto al societăților comerciale L. S.R.L. (alături de inculpații C. și B.), M. S.R.L. (alături de inculpații C. și B.), N. S.R.L. (alături de inculpatul C.) și O. S.R.L. (alături de inculpații C. și B.) a ajutat pe inculpatul K. să comită infracțiunea de evaziune fiscală reținută în sarcina acestuia, ajutor constând în: emiterea de documente contabile (facturi, avize de însoțire, contracte de vânzare cumpărare), asigurarea circulației acestor documente între emitent și beneficiarul final (K.), recrutarea de persoane (cetățeni de naționalitate sârbă) care să figureze ca reprezentanți de drept ai societăților comerciale sus menționate, consilierea și remunerarea acestor persoane, retragerea de numerar din conturile societăților sus menționate și "întoarcerea" acestor sume la inculpatul K. (sau reprezentanții acestuia) după reținerea comisionului negociat în prealabil cu acesta, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) cu referire la alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (517 acte materiale);

Faptele inculpatului B. care, în calitatea sa de reprezentant de facto al societăților comerciale L. S.R.L. (alături de inculpații C. și A.), M. S.R.L. (alături de inculpații C. și A.), și O. S.R.L. (alături de inculpații C. și A.) a ajutat pe inculpatul K. să comită infracțiunea de evaziune fiscală reținută în sarcina acestuia, ajutor constând în: emiterea de documente contabile (facturi, avize de însoțire, contracte de vânzare cumpărare), asigurarea circulației acestor documente între emitent și beneficiarul final (K.), recrutarea de persoane (cetățeni de naționalitate sârbă) care să figureze ca reprezentanți de drept ai societăților comerciale sus menționate, consilierea și remunerarea acestor persoane, retragerea de numerar din conturile societăților sus menționate și "întoarcerea" acestor sume la inculpatul K. (sau reprezentanții acestuia) după reținerea comisionului aferent, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. si ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) cu referire la alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (512 acte materiale).

Faptele inculpatului C., care, în calitatea sa de reprezentant de facto al societăților comerciale P. (alături de inculpatul F.), L. S.R.L. (alături de inculpații A. și B.), M. S.R.L. (alături de inculpații A. și B.), N. S.R.L. (alături de inculpatul A.) și O. S.R.L. (alături de inculpații A. și B.) a ajutat pe inculpatul K. să comită infracțiunea de evaziune fiscală reținută în sarcina acestuia, ajutor constând în: emiterea de documente contabile (facturi, avize de însoțire, contracte de vânzare cumpărare), asigurarea circulației acestor documente între emitent și beneficiarul final (K.), recrutarea de persoane (cetățeni de naționalitate sârbă) care să figureze ca reprezentanți de drept ai societăților comerciale sus menționate, consilierea și remunerarea acestor persoane, retragerea de numerar din conturile societăților sus menționate și "întoarcerea" acestor sume la inculpatul K. (sau reprezentanții acestuia) după reținerea comisionului aferent, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) cu referire la alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (543 acte materiale).

Faptele inculpatului E. care în calitatea sa de reprezentant de facto al societăților comerciale Q. S.R.L., R. S.R.L. S. S.R.L., a ajutat pe inculpatul K. să comită infracțiunea de evaziune fiscală reținută in sarcina acestuia, ajutor constând in emiterea de facturi fictive, nereale, către societățile comerciale T. I. S.R.L., sens in care, a determinat pe reprezentantul legal ori convențional al celor trei societăți, martorul U., să emită documente financiar contabile către societățile comerciale T. I. S.R.L., a asigurat circulația acestor documente între emitent beneficiarul final (K.), a participat la operațiunile de ridicare de numerar din conturile celor trei societăți comerciale a restituit sumele ridicate către inculpatul K. după reținerea comisionului aferent, de care inculpatul E. a beneficiat în mod direct, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) cu referire la alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (37 acte materiale).

Faptele inculpatului F., care în calitatea sa de reprezentant de drept al societății comerciale P. S.R.L. (alături de inculpatul C.), a ajutat pe inculpatul K. să comită infracțiunea de evaziune fiscală reținută în sarcina acestuia, ajutor constând în emiterea de facturi fictive, nereale, către societatea comercială T., a asigurat circulația acestor documente între emitent beneficiarul final (K.), a participat la operațiunile de ridicare de numerar din conturile celor trei societăți comerciale a restituit sumele ridicate către inculpatul K. după reținerea comisionului aferent, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (26 acte materiale).

Faptele inculpatului G., care în calitatea sa de reprezentant legal al S.C. V. S.R.L., în luna decembrie 2011 a emis un număr de 3 facturi către S.C. J. S.R.L., în baza contractului de comision nr. x/10.09.2011, documente care nu au la bază operațiuni comerciale reale, care înregistrate în evidenta contabilă a S.C. J. S.R.L., au condus la prejudicierea bugetului de stat cu suma de 141.607 RON (reprezentând TVA și impozit pe profit), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii continuate de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale). Faptele inculpatului G., care în calitatea sa de reprezentant legal al S.C. V. S.R.L., în luna decembrie 2011 a emis o factură către S.C. INC 1975 S.R.L., în baza contractului de comision nr. x/04.10.2011, documente care nu au la bază operațiuni comerciale reale, și care înregistrate în evidența contabilă a S.C. INC 1975 S.R.L., au condus la prejudicierea bugetului de stat cu suma de 44.557 RON (reprezentând TVA și impozit pe profit), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., referitoare la concursul real de infracțiuni.

Faptele inculpatului H., care în calitatea sa de director comercial în cadrul societăților comerciale I. S.R.L. și J. S.R.L., responsabil cu achiziția de cereale și plante tehnice, a ajutat pe inculpatul K. să comită infracțiunea de evaziune fiscală reținută în sarcina acestuia, ajutor constând în: completarea de facturi fictive, nereale și a altor documente de această natură (avize, note de recepție) emise de societățile comerciale M. S.R.L., L. S.R.L., O. S.R.L. și W. S.R.L., asigurarea circulației acestor documente între emitent și beneficiarul final (societățile I. S.R.L. și J. SRL), precum și primirea sumelor de bani ridicate de reprezentanții de fapt ai societăților comerciale de tip fantomă din conturile bancare ale acestor societăți și "întoarcerea" acestor sume la inculpatul K., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) cu referire la alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (654 acte materiale).

Fapta persoanei juridice S.C. I. S.R.L., care, în realizarea obiectului de activitate, prin intermediul reprezentantului legal și de facto, inculpatul K., în perioada 2010-2011 a evidențiat în evidența contabilă operațiuni comerciale fictive, nereale, în baza unui număr de 484 facturi, emise de societățile comerciale M. S.R.L., N. S.R.L., L. S.R.L. SRL și S. S.R.L., cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 7.524.556 RON de natura TVA și a impozitului pe profit, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. si ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) cu referire la alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (484 acte materiale).

Fapta persoanei juridice, S.C. INC 1975 S.R.L., care, în realizarea obiectului de activitate, prin intermediul reprezentantului de facto, inculpatul K., în luna decembrie 2011 a evidențiat în evidenta contabilă operațiuni comerciale fictive, nereale, în baza facturii nr. x/21.12.2011, emisă de societatea comercială V. S.R.L., cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 44.557 RON, de natura TVA și a impozitului pe profit, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală. prev. si ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Fapta aceleași persoane juridice care, în realizarea obiectului de activitate, prin intermediul reprezentantului de facto, inculpatul K., în perioada 2008-2015 și-a înregistrat în evidențele financiar contabile un număr de 223 contracte de creditare în scopul ascunderii și disimulării sumelor de bani obținute de inculpatul K. prin infracțiunile de evaziune fiscală derulate prin intermediul societăților comerciale din grupul de firme T., valoarea totală a creditărilor fiind de 3.833. 752,98 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (223 acte materiale). Toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., referitoare la concursul real de infracțiuni. III. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara la data de 03.04.2024 prin care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. În dezvoltarea acestui caz de recurs în casație, Ministerul Public a solicitat să se aibă în vedere că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pe considerentele că s-ar fi împlinit termenele generale de prescripție a răspunderii penale față de inculpații: 1. A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) cu referire la alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (517 acte materiale) și art. 5 C. pen. 2. B. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) cu referire la alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (512 acte materiale) și art. 5 C. pen. 3. C. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) cu referire la alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (543 acte materiale) și art. 5 C. pen. 4. E. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) cu referire la alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (37 acte materiale) și art. 5 C. pen. 5. F., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (26 acte materiale) și art. 5 C. pen. 6. G. pentru săvârșirea infracțiunii de: - complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) și art. 5 C. pen. - complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 38 alin. (1) și art. 5 C. pen. 7. H. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) cu referire la alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (654 acte materiale) și art. 5 C. pen. 8. S.C. I. S.R.L. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) cu referire la alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (484 acte materiale) și art. 5 C. pen. 9. S.C. INC 1975 S.R.L. pentru săvârșirea infracțiunilor de: - evaziune fiscală. prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005; - spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (223 acte materiale), ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) și art. 5 C. pen. În acest sens, a apreciat că soluția de încetare a procesului penal dispusă în cauză este nelegală prin neaplicarea directă a dreptului european, respectiv nerespectarea principiului supremației dreptului european, care reclamă că stabilirea de către organele judiciare române a unor sancțiuni efective și disuasive infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, respectiv infracțiuni de fraudă care aduc atingere intereselor Uniunii, evaziune fiscală, spălare de bani și contrabandă în baza tratatelor la care România este parte, chiar cu consecința înlăturării de la aplicarea dispozițiilor interne de orice fel. În continuarea acestui raționament s-a precizat că în cauzele care vizează interesele financiare ale Uniunii Europene potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, cum sunt și infracțiunile din prezenta cauză, evaziune fiscală și spălare de bani, deciziile instanței constituționale și ale instanței supreme care afectează aceste cauze devin inaplicabile, invocând Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 21 decembrie 2021, dar și cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19 în care s-a reținut cu titlu de principiu faptul că în prezența unui risc de impunitate sistemică trebuie înlăturate de la aplicare deciziile Curții Constituționale. S-a mai arătat că principiul supremației dreptului Uniunii se opune ca instanțele naționale să nu poată, cu riscul aplicării unor sancțiuni disciplinare, să lase neaplicate deciziile Curții Constituționale contrare dreptului Uniunii. În ceea ce privește termenul general de prescripție, parchetul a arătat că pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) cu referire la alin. (2) și (3) din Legea nr. 241/2005, termenul este de 10 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen. și 8 ani pentru infracțiunea de spălare a banilor, infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen. și pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. Referitor la termenul special de prescripție, s-a arătat că acesta reprezintă depășirea termenului general cu încă o dată, conform art. 155 alin. (4) C. pen., ajungându-se astfel la un termen de prescripție maxim de 20 de ani pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) cu referire la alin. (2) și (3) din Legea nr. 241/2005, respectiv de 16 ani pentru infracțiunea de spălare a banilor, infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen. și pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Tot în ceea ce privește termenul special de prescripție, s-a solicitat a se avea în vedere că în cauză au fost îndeplinite numeroase acte de întrerupere a cursului termenului general de prescripție, în conformitate cu legea în vigoare până la apariția celor două decizii ale Curții Constituționale, dar și a Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin urmare, s-a solicitat a se avea în vedere: a) Riscul sistemic de impunitate prin înlăturarea termenului special de prescripție, motiv pentru care se impune ca deciziile Curții Constituționale să nu fie luate în considerare. Pe lângă hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene anterior precizate, s-a solicitat a se mai avea în vedere decizia pronunțată în Cauza C-107/23 PPU, Ordonanța din 09.01.2024 pronunțată în Cauza C-131/23, precum și constatările Comisiei Europene în Raportul către Parlamentul European și Consiliu din data de 22.11.2022. Chiar dacă autoritățile și instanțele naționale sunt libere să aplice standarde naționale de protecție a drepturilor fundamentale, este necesar ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecție prevăzut de cartă și nici supremația, unitatea și caracterul efectiv al dreptului Uniunii. b) Legătura cauzei cu dreptul Uniunii Europene, dată de obiectul acesteia, respectiv infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, respectiv infracțiuni de evaziune fiscală privind TVA și spălare de bani, infracțiuni pe care România s-a obligat să le combată prin tratatele de aderare la Uniunea Europeană. În plus, legătura cauzei cu dreptul european în privința infracțiunii de spălare a banilor este dată și de dispozițiile Directivei nr. 2015/849 a Parlamentului European și Consiliului din 20.05.2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar scopul spălării banilor și finanțării terorismului. Așadar, în cauză este necesar a se da prevalență principiului supremației dreptului Uniunii Europene, solicitând a se avea în vedere Hotărârea din 15 iulie 1964, Costa (6/64), dar și Cauzele Tarico I și II și X. și C-107/23PPU, urmând a se stabili că pentru evitarea riscului sistemic de impunitate este necesară aplicarea legislației naționale privind prescripția specială a răspunderii penale, făcându-se abstracție de interpretarea dată prin deciziile Curții Constituționale. În susținerea argumentelor anterior precizate, a mai fost invocată Cauza C-106/77, Amministrazione delle Finanze dello Stato și Simmenthal SL din 09.03.1978, precum și Hotărârea CJUE din 21.12.2021, în care Curtea, reunită în Marea Cameră, a confirmat jurisprudența sa rezultată din hotărârea pronunțată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 și C-397, potrivit căreia MCV este obligatoriu în toate elementele sale pentru România. Pe de altă parte, s-a arătate că, în conformitate cu Hotărârea CJUE din 21.12.2021, cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19, în prezența unui risc sistemic de impunitate trebuie înlăturate de la aplicare deciziile Curții Constituționale, neputând fi invocat standardul național mai ridicat de protecție care ar fi de natură să compromită supremația, unitatea și caracterul efectiv al dreptului Uniunii. Practic, s-a apreciat că prin aplicarea practicii naționale, s-ar ajunge la situația de a se împiedica sancționarea în mod efectiv și disuasiv a infracțiunilor de evaziune fiscală și de spălare de bani la nivel național, deci în mod sistemic, generând impunitate generală. În continuare, a fost invocată și Cauza C-107/23 PPU ("Lin) din 24.07.2023 a CJUE prin care s-a statuat că aplicarea deciziilor Curții Constituționale, dar și a Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți generează un risc sistemic de impunitate pentru infracțiunile de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, motiv pentru care instanțele naționale sunt obligate să lase neaplicate aceste decizii. Contrar celor reținute de instanța de apel Curtea Europeană a stabilit că normele care reglementează prescripția în materie penală nu intră în domeniul de aplicare al articolului 49 alin. (1) din cartă și nu sunt de natură să aducă atingere nici principiului previzibilității, preciziei și neretroactivității infracțiunilor și pedepselor, nici principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (mitior lex), astfel cum sunt garantate la art. 49 alin. (1) din cartă. CJUE mai arată că o instanță a unui stat membru, care într-o situație dată, acționează în sfera domeniului de aplicare a articolului nr. 51 alin. (1) din cartă, este liberă să aplice standarde naționale de protecție a drepturilor fundamentale, cu condiția ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecție prevăzut de Cartă, astfel cum a fost interpretată de Curte și nici supremația, unitatea și efectivitatea dreptului Uniunii. De asemenea, s-a mai precizat că aceste aspecte au fost validate și în materia infracțiunilor de corupție prin Ordonanța Curții din 09.01.2024 în Cauza C-131/23. Ministerul Public a apreciat că se impune a se acorda prioritate principiului supremației dreptului Uniunii Europene, cu atât mai mult cu cât, în considerarea Deciziei CJUE din data de 21.12.2021, Completul de 5 Judecători al Înalta Curte de Casație și Justiție a lăsat neaplicată o altă decizie a CCR, respectiv Decizia nr. 417/2019, considerând că ar fi generat un risc sistemic de impunitate, în acest sens fiind pronunțată decizia nr. 41/07.04.2022 în dosarul nr. x/2018 al Înalta Curte de Casație și Justiție. Totodată, a solicitat să se aibă în vedere decizia nr. 857/A/13.10.2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2019 prin care s-a constatat incidența directă în cauză a art. 325 alin. (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, apreciindu-se că nu este împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prin raportare la considerentele Hotărârii CJUE din 24.07.2023 pronunțată în cauza C-107/23 PPU. Aceeași interpretare a fost oferită de Curtea de Apel Constanța prin decizia penală nr. 979/18.10.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2021, în care s-a făcut aplicarea cu prioritate a dreptului european. În raport cu aceste considerente, este necesar să se aprecieze că instanțele naționale nu pot, în cadrul procedurilor jurisdicționale prin care se urmărește sancționarea pe plan penal a infracțiunilor de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, să aplice standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, pentru a repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25.06.2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale. Practic, efectul întreruptiv al actelor procedurale încheiate anterior datei de 25.06.2018 - fiind guvernat de principiul aplicării legii penale mai favorabile, și nu de principiul legalității incriminării și al pedepsei - se produc în continuare și după data de 25.06.2018. În susținerea acestor argumente, s-a solicitat a se avea în vedere și decizia nr. 914/A/04.12.2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. x/2019 având ca obiect tot infracțiunea de evaziune fiscală în care s-a făcut aplicarea cu prioritate a dreptului european, respectiv a hotărârii pronunțată în cauza C-107/23 din 24.07.2023, precum și decizia nr. 567/RC/05.10.2013, decizia nr. 613/RC/12.10.2023, decizia nr. 615/RC/12.10.2023, decizia nr. 616/RC/12.10.2023, toate pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție. În considerentele acestor hotărâri, s-a arătat că inclusiv infracțiunile de evaziune fiscală intră sub incidența dreptului Uniunii, faptul că dacă hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-107/23 este anterioară deciziei recurate, atunci legalitatea soluției de încetare va putea fi analizată în raport de această hotărâre, precum și că obligativitatea acestei decizii operează exclusiv în cauzele pendinte la data pronunțării acesteia. În raport de aceste argumente, Ministerul Public a solicitat să se aibă în vedere că în cauză au fost îndeplinite acte de întrerupere a termenului general de prescripție în conformitate cu legea în vigoare până la apariția celor două decizii ale Curții Constituționale, acestea fiind precizate în mod detaliat în cererea de recurs în casație . Având în vedere că atât anterior datei de 25.06.2018, cât și ulterior datei de 30.05.2022 au fost îndeplinite numeroase acte care au avut ca efect întreruperea termenului de prescripție, s-a apreciat că de la data efectuării acestor acte începe să curgă un nou termen de prescripție. Astfel, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, termenul de prescripție specială se împlinește în decembrie 2031 pentru inculpații A., B., C., E., H. și S.C. I. S.R.L., în decembrie 2027 pentru inculpații F., G. și S.C. Inc 1975 S.R.L. și în ianuarie 2032 pentru inculpata S.C. Inc 1975 S.R.L. pentru infracțiunea de spălare de bani. Concluzionând, procurorul a apreciat că se impune aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii Europene, urmând ca deciziile Curții Constituționale să fie înlăturate de la aplicare, consecința fiind constatarea neîmplinirii termenului de prescripție a răspunderii penale. În susținerea acestor considerente, s-a invocat decizia nr. 22/A/30.01.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2022. În consecință, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. și art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. IV. Prin încheierea din 18.09.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2016 a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva deciziei penale nr. 233/A/21.03.2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2016. În esență, s-a reținut că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilității recursului în casație instanța supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului căii de atac. V. Examinând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 18.09.2024, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia Înalta Curte de Casație și Justiție verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, având ca scop îndreptarea erorilor de drept comise de curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel. Instanța supremă, fiind învestită cu judecarea recursului în casație, verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Efectuând acest control, instanța de recurs în casație pornește de la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel. Motivul de casare invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara s-a întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal). Din perspectiva acestui caz de casare, devin incidente două ipoteze distincte și anume: fie soluția de încetare nu trebuia dispusă, întrucât temeiul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen. nu a existat, fie soluția de încetare a procesului penal se întemeiază pe un alt temei decât cel reținut. În speță, situându-se în prima dintre cele două ipoteze anterior menționate, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpaților A., B., C., E., F., G., H., S.C. I. S.R.L. și S.C. INC 1975 S.R.L., subsecvent adoptării de către Curtea Constituțională a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 și 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. În speță, Ministerul Public a arătat că instanțele fondului, în mod greșit, au dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale față de inculpați, atâta vreme cât în cauză nu era împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale, iar acuzațiile aduse acestora vizează infracțiuni ce intră sub incidența dreptului Uniunii Europene, drept ce se impune a fi aplicat cu prioritate prin raportare la deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene. În consecință, s-a apreciat ca având efectul întreruptiv de prescripție, potrivit art. 155 alin. (2) din C. pen., toate actele de procedură îndeplinite de către organele judiciare anterior Deciziei CCR nr. 297/2018 și a Deciziei CCR nr. 358/2022 Prin urmare, a apreciat că raportat la data ultimului act întreruptiv de prescripție, potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (2) C. pen., pentru infracțiunea de evaziune fiscală, termenul de prescripție specială se împlinește în decembrie 2031 pentru inculpații A., B., C., E., H. și S.C. I. S.R.L., în decembrie 2027 pentru inculpații F., G. și S.C. Inc 1975 S.R.L. și în ianuarie 2032 pentru inculpata S.C. Inc 1975 S.R.L. pentru infracțiunea de spălare de bani. Procedând la examinarea acestor critici în raport cu considerațiunile de natură teoretică și faptică anterior menționate, Înalta Curte reține că este indiscutabilă supremația dreptului unional, însă, în același timp, este necesar a fi făcută precizarea că în ceea ce privește conflictele de legi în timp sau existența unor neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, regula de bază impune aplicarea normelor mai puțin severe. Astfel, în Constituția României, la art. 20 alin. (2) se prevede că: Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Așadar, Înalta Curte recunoaște, pe deplin și fără rezerve, primordialitatea dreptului Uniunii Europene în fața legilor interne, și, în limitele competențelor Uniunii, aplică cu prevalență, dispozițiile acestuia. Însă, este de precizat că prioritatea/preeminența/primordialitatea dreptului Uniunii Europene nu se manifestă în raport cu Constituția României și/sau orice altă normă de rang constituțional, astfel cum sunt, prin excelență, dispozițiile CEDO care asigură un standard superior de protecție a unui drept fundamental [art. 20 alin. (2) Constituție], ci vizează exclusiv dispozițiile contrare din "legile interne". Așadar, chiar admițând supremația dreptului Uniunii, Înalta Curte este obligată să verifice dacă prin lăsarea ca neaplicate a dispozițiilor legale naționale nu se încalcă drepturile fundamentale ale omului și principiile de bază ale procesului penal, recunoscute de legislația națională, de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și chiar de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sau dispozițiile cuprinse în alte tratate. În acest cadru procesual, Înalta Curte apreciază că problematica incidenței prescripției răspunderii penale este necesar a fi evaluată din perspectiva Deciziilor nr. 297/2018 și 358/2022 ale Curții Constituționale, cât a Deciziilor nr. 67/2022 și 37/2024 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, hotărâri pronunțate ulterior săvârșirii faptelor de către inculpați. Astfel, reține că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018), s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională. Ulterior, prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022) s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale, în considerente reținându-se că: "... în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale" (paragraful 73). Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen. (Decizia nr. 67/2022), Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată și art. 5 din C. pen. Nu în ultimul rând, instanța de casare observă că, ulterior, prin Decizia nr. 37 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 697 din data de 18.07.2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că instanțele de judecată nu pot lăsa neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în 24 iulie 2023 în Cauza C-107/23 PPU (limite prevăzute în dispozitivul hotărârii la pct. 1 teza a II-a). Prin aceeași decizie, s-a mai stabilit că dezlegarea dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se va aplica în condițiile stabilite de aceasta și actelor de procedură efectuate înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale. Relevante în cauză sunt și considerentele acestei decizii, în care s-a reținut că: - normele referitoare la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale sunt supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor legii penale mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 5 din C. pen., astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 67/2022, obligatorie; - lăsarea neaplicată a unor dispoziții din dreptul intern care se circumscriu standardului de protecție referitor la previzibilitatea legii penale nu este compatibilă cu articolul 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;(…) - succesiunea de legi în timp nu este susceptibilă de un tratament juridic diferit în funcție de natura infracțiunii, după cum aceasta este o infracțiune îndreptată împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene sau o altă infracțiune de drept comun, orice altă interpretare fiind de natură să aducă atingere art. 7 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, pentru lipsa de precizie și previzibilitate a legii. Așadar, ceea ce se desprinde este că aplicarea standardului convențional de protecție a dreptului fundamental la retroactivitatea legii penale mai favorabile (lex mitior) trebuie corelată cu jurisprudența obligatorie a Curții Constituționale privind aplicarea globală a legii penale mai favorabile, stabilită în concret în fiecare cauză penală, precum și cu interdicția de a crea o a treia lege (lex tertia), conform Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014. În raport cu aceste considerente, Înalta Curte observă că instanțele fondului au apreciat în mod justificat incidența exclusivă a termenelor de prescripție generală a răspunderii penale, prevăzute de art. 154 din C. pen. și inexistența unor cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, având în vedere că legea penală mai favorabilă a fost apreciată ca fiind C. pen., forma în vigoare ulterioară Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale și până la adoptarea O.U.G. nr. 71/2022. Pe de altă parte, pentru a fi admis raționamentul Ministerului Public și a se considera că actele de procedură emise până la apariția Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 produc efect întreruptiv al prescripției răspunderii penale, fiind incidente dispozițiile privind termenele de prescripție specială, este necesar să se constate că legea penală mai favorabilă în cazul inculpaților, stabilită în mod global potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, este C. pen. sau legislația specială conținând dispoziții penale în forma în vigoare între 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a C. pen.) și 24 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018 a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018), ceea ce nu este cazul în speța de față. Revenind la speța de față, dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunțate, referitoare la natura dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în general, și a întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, în special, este incidentă și în speța de față, urmând a fi valorificată raportat la situația concretă a fiecărei infracțiuni vizată prin recursul în casație formulat de parchet, săvârșită, după caz, de inculpații A., B., C., E., F., G., H., S.C. I. S.R.L. și S.C. INC 1975 S.R.L.. Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislația penală substanțială, cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, consecința fiind reținerea exclusivă a termenelor generale de prescripție, prevăzute de art. 154 din C. pen.. Astfel, evaluarea termenului de prescripție a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripție, Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale având ca efect lipsirea de forță juridică a instituției prescripției speciale, cu consecința revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., termen ce nu poate fi prelungit. În acest context jurisprudențial obligatoriu, în ceea ce privește temeinicia soluției instanței de apel relativ la incidența prescripției răspunderii penale, Înalta Curte reține următoarele: Raportat la aspectele factuale definitiv stabilite prin hotărârea instanței de apel și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de casație, Înalta Curte reține că în ce-i privește pe inculpații A., B., C., E., H. și S.C. I. S.R.L., pentru infracțiunea de evaziune fiscală/complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de 9 alin. (1) lit. c) cu referire la alin. (2) și (3) din Legea nr. 241/2005, termenul general de prescripție a răspunderii penale este de 10 ani și a început să curgă de la data epuizării infracțiunii, conform art. 154 alin. (2) teza I C. pen., cel mai târziu sfârșitul anului 2011 și s-a împlinit la sfârșitul anului 2021. În ce-i privește pe inculpații F., G. și S.C. INC 1975 S.R.L., pentru infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, a început să curgă de la data epuizării infracțiunii, cel mai târziu sfârșitul anului 2011 și s-a împlinit la sfârșitul anului 2019. Cu privire la infracțiunea de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, reținută în sarcina inculpatei S.C. INC 1975 S.R.L., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani și a început să curgă de la 15.09.2015 (da