ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 37/2024

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept în materie penală: " Instanțele de judecată sunt obligate să lase neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripției, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în 24 iulie 2023 în Cauza C-107/23 PPU?"

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală și ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare.

Ședința este prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.

Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Luminița Criștiu-Ninu, judecător în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă Elena Rosana Bota, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna Nicoleta Ecaterina Eucarie, procuror în cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând obiectul Dosarului nr. 681/1/2024 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Totodată, a învederat că la dosar au fost transmise puncte de vedere asupra problemei de drept supuse dezlegării de către curțile de apel, precum și de Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice București, precum și un memoriu amicus curiae.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt cereri sau excepții de formulat, a solicitat doamnei procuror să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema supusă dezbaterii.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării, întrucât dispozitivul Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțată la 24 iulie 2023 în Cauza C-107/23 PPU (reluat în dispozitivul Ordonanței Curții de Justiție a Uniunii Europene din 9 ianuarie 2024, în Cauza C-75/23), răspunde în mod explicit întrebării formulate de Curtea de Apel Târgu Mureș, stabilind faptul că instanțele naționale sunt, în esență, obligate să lase neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripției, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală.

A arătat că, în esență, instanța de trimitere contestă caracterul obligatoriu al hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene, însă împotriva unor asemenea hotărâri nu pot fi exercitate căi de atac în fața unei alte instanțe, internaționale sau naționale a statelor membre, nefiind prevăzute dispoziții unionale în acest sens.

În ceea ce privește fondul sesizării, doamna procuror a solicitat să se constate că activitatea instanțelor naționale se subsumează caracterului obligatoriu al hotărârilor pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, iar obligativitatea aplicării acestor hotărâri derivă din principiul supremației dreptului Uniunii Europene, principiu fundamental care stă la baza întregii arhitecturi europene asumate de România.

Pe de altă parte, dispozițiile Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene stabilesc competența Curții de Justiție a Uniunii Europene de a se pronunța, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor și cu privire la validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile Uniunii Europene, precum și scopul hotărârilor preliminare, acela de a asigura uniformitatea interpretării dreptului Uniunii.

De asemenea, a arătat că în Ordonanța pronunțată la data de 9 ianuarie 2024 în Cauza C-75/23 Curtea de Justiție a Uniunii Europene a menționat că va reveni instanței de trimitere sarcina de a deduce consecințele concrete, în litigiul principal, ale elementelor de interpretare care decurg din această jurisprudență a Curții.

Nu în ultimul rând, a susținut că art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului, care reglementează principiul previzibilității legii penale, al neretroactivității infracțiunilor și pedepselor și al aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, exclude din domeniul său de aplicare și protecție normele care reglementează prescripția răspunderii penale.

Potrivit dispozițiilor art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, executarea de către instanța națională a obligației juridice care îi revine conform instrumentelor furnizate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, de a înlătura de la aplicare standardul național superior de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, nu poate avea semnificația unei protecții insuficiente.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reținându-se dosarul în pronunțare. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea de ședință din data de 19 februarie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 2.958/102/2021, având ca obiect apelurile împotriva Sentinței penale nr. 129 din 14 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalul Mureș, în Dosarul nr. 2.958/102/2021, declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, partea civilă M.F.P., expertul judiciar B.H., inculpații B.A., B.A.J., M.C., T.A., M.C.M. și V.P.F., Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: " Instanțele de judecată sunt obligate să lase neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripției, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din Hotărârea Curții de Justiție pronunțată în 24 iulie 2023 în Cauza C-107/23 PPU?" II. Expunerea succintă a cauzei

Prin Sentința penală nr. 129 din 14 octombrie 2022 a Tribunalului Mureș pronunțată în Dosarul nr. 2.958/102/2021 s-au dispus următoarele: - în baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din Codul de procedură penală, încetarea procesului penal pentru infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și, respectiv, art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 din Codul penal, în ceea ce îi privește pe inculpații C.S.D., B.A., M.C., T.A., M.C.M, R.A.M., R.C.L., B.A.J., V.P.F. și N.G.S. (trimiși în judecată ca autori sau complici); - în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, achitarea pentru infracțiunea de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 din Codul penal, a inculpaților C.S.D., B.A., M.C., T.A., M.N.M., R.A.M., R.C.L, P.P.E., C.F.D., M.C.M., B.A.J., V.P.F., N.G.S., S.G. (trimiși în judecată ca autori sau instigatori).

În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, instanța de fond a reținut că s-a dovedit că în contabilitatea a 24 de societăți comerciale au fost înregistrate în perioada 2010-2011, de către inculpați, facturi fictive emise de alte două societăți de tip fantomă, fiind astfel prejudiciat bugetul de stat prin diminuarea nejustificată a impozitului pe profit și a TVA de plată. Unii dintre inculpați au emis facturi fiscale în numele firmelor fantomă (C.S.D., M.C. și B.A.), iar ceilalți inculpați le-au înregistrat în contabilitatea societăților beneficiare.

Tribunalul Mureș a reținut că, pentru infracțiunile de evaziune fiscală care fac obiectul acuzațiilor din cauză, a intervenit prescripția răspunderii penale, fiind împlinite termenele de prescripție a răspunderii penale [8 ani, pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și, respectiv, 10 ani, pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal].

Instanța de fond a reținut incidența în cauză a deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, precum și faptul că, în perioada cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018) și până în data de 30 mai 2022 (data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022), fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

În ceea ce privește infracțiunea de spălare a banilor, tribunalul a reținut că în cauză este incidentă Decizia Curții Constituționale nr. 418/2018 întrucât inculpații, acuzați de evaziune fiscală, nu pot avea și calitatea de subiecți activi ai infracțiunii de spălare a banilor, fiind vorba în fapt despre activități de dobândire, deținere și folosire a banilor care provin din evaziune fiscală.

Împotriva Sentinței penale nr. 129 din 14 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalul Mureș, au declarat apel D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - ANAF, inculpații B.A., B.A.J., M.C., T.A., M.C.M și V.P.F., precum și expertul tehnic judiciar desemnat de prima instanță.

În apel, la solicitarea parchetului, în urma dezbaterilor, Curtea de Apel Târgu Mureș a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor de spălare de bani, din prevederile art. 49 alin. (1) lit. c) în prevederile art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 (la termenul de judecată din 29 ianuarie 2024). III. Opinia completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție III.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție

Instanța de trimitere a constatat că aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. Astfel: 27.a. Cauza se află pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, în etapa procesuală a apelului. 28.b. Soluționarea cauzei depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, având în vedere că: 29.b.1. există un conflict de norme: - pe de o parte, Decizia nr. 67/2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 din 28 noiembrie 2022) a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale, cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex; - pe de altă parte, Hotărârea din 24 iulie 2023 din Cauza C-107/23 PPU a Curții de Justiție a Uniunii Europene, prin care s-a stabilit că instanțele unui stat membru al Uniunii "sunt obligate să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare". 30.b.2. În cauză, sunt în mod efectiv aplicabile dispozițiile art. 325 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și art. 2 alin. (1) din Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, așa cum sunt interpretate prin Hotărârea din Cauza C-107/23 a Curții de Justiție a Uniunii Europene, fiind vorba despre infracțiuni de evaziune fiscală în materie de TVA, săvârșite anterior datei de 6 iulie 2019 [dată la care Convenția a fost înlocuită de Directiva (UE) 2017/1.371], care, potrivit acuzării, au cauzat un prejudiciu de minimum 50.000 de euro, fiind infracțiuni de fraudă gravă prin care se aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, în sensul dat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene acestei noțiuni.

În același timp, dispozițiile mai sus menționate sunt aplicabile în cauză și cu privire la infracțiunea de spălare a banilor, deoarece art. 325 alin. (1) din TFUE prevede obligația statelor membre de a combate atât frauda, cât și orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii. În preambulul celui de al doilea Protocol la Convenția PIF se arată că "interesele financiare ale Uniunii pot fi afectate prin spălarea banilor", care înseamnă, potrivit art. 1 lit. e) din acest protocol, comportamentele, astfel cum sunt definite la articolul 1 din Directiva 91/308/CEE, în legătură cu produsul fraudei, cel puțin în cazurile grave. 32.b.3. În prezenta cauză problematica prescripției răspunderii penale se raportează la acte de procedură anterioare datei de 25 iunie 2018, dintre acelea care se comunică inculpatului. Ultima încheiere prin care s-au dispus asemenea măsuri anterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 a fost cea din 4 iunie 2018. 33.c. Problema de drept este una reală, dificilă, și nu poate fi soluționată fără intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Caracterul real al problemei de drept este pus în evidență de soluționarea ei diferită prin hotărâri definitive ale instanțelor de judecată, în acest sens fiind menționate două orientări jurisprudențiale și indicate două decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care problema de drept menționată a primit soluții contradictorii, respectiv Decizia penală nr. 22/A/30 ianuarie 2024 prin care a fost lăsat neaplicat standardul formulat prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și Decizia nr. 450/RC/7 septembrie 2023 prin care s-a reținut aplicabilitatea standardului formulat prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Caracterul dificil al problemei de drept este dat de împrejurarea că dreptul pozitiv nu furnizează nicio soluție conflictului dintre obligațiile contradictorii impuse instanțelor, pe de o parte, prin hotărâri CJUE pronunțate în interpretarea unor dispoziții de drept al Uniunii care au efect direct, cum sunt cele de la art. 325 alin. (1) din TFUE și art. 2 alin. (1) din Convenția PIF, obligatorii în baza principiului supremației dreptului Uniunii și în baza art. 148 alin. (2) din Constituție, și, pe de altă parte, hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie în baza art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală și a art. 126 alin. (3) din Constituție. 36.d. Problema de drept nu a mai fost soluționată printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Deși Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra problemei de drept, dacă legea privitoare la întreruperea cursului prescripției din perioada 25 iunie 2018-30 mai 2022 poate fi aplicată retroactiv, ca lege mai favorabilă, prin Decizia nr. 67/2022, de această dată, în discuție nu este substanța dezlegării anterioare, ci aplicabilitatea ei, în urma Hotărârii CJUE din Cauza C-107/23. III.2. Opinia completului cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

Instanța de trimitere a apreciat că soluția problemei de drept în discuție presupune punerea în balans a mai multor valori juridice. A. De o parte stau valorile care ar putea înclina balanța în sensul unui răspuns afirmativ la întrebarea adresată. 39. a. Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție, dreptul Uniunii se bucură de supremație față de dreptul intern, inclusiv față de cel de rang constituțional, supremație care este, totuși, limitată la obligația autorităților naționale de a lăsa neaplicate în cauzele concrete normele de drept intern contrare dreptului Uniunii și nu presupune anularea sau abrogarea lor.

În interiorul unui stat membru, interesele Uniunii trebuie să beneficieze de o protecție echivalentă celei a intereselor statului membru (principiul echivalenței), iar normele de drept penal din diferitele state membre trebuie să respecte un standard minim de protecție a intereselor Uniunii, așa încât să fie evitate zonele în care anumite acte penale nu sunt suficient sancționate (principiul efectivității). 41.b. Potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul Uniunii se bucură de prezumția de protecție echivalentă a drepturilor fundamentale cu aceea garantată de Convenție. Ca urmare a prezumției protecției echivalente, autoritățile naționale care aplică o obligație ce rezultă din apartenența la Uniunea Europeană sunt prezumate că respectă drepturile garantate de Convenție. Prezumția poate fi răsturnată doar dacă, în împrejurările concrete ale cauzei, protecția drepturilor garantate de Convenție este "în mod manifest deficitară" (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 30 iunie 2005 din Cauza Bosphorus Hava Yollari Turizm ve Ticaret Anonim Sirketi c. Irlandei).

Prin Hotărârea din Cauza C-107/23, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a realizat ea însăși o punere în balans a valorilor juridice aflate în joc, iar soluția Curții de Justiție nu poate fi considerată o încălcare manifestă a Convenției. Nici principiul legalității incriminării și pedepsei, garantat de art. 7 din Convenție, art. 15 și art. 23 alin. (12) din Constituție și art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care include și neretroactivitatea legii penale mai severe, nici corolarul acestui principiu - mitior lex nu garantează în mod explicit aplicarea unei anume interpretări a legii penale privitoare la prescripția penală, valabilă pentru o anumită perioadă între data faptei și data judecării ei, chiar dacă această interpretare este mai favorabilă inculpatului decât cele acceptate la data faptei și la data judecării ei. 43.c. În legea pozitivă română nu a existat niciun moment în care nu a fost prevăzută întreruperea termenului de prescripție prin acte procesuale care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului.

Potrivit instanței de trimitere, interpretarea general acceptată a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, până la momentul publicării Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, a fost aceea că dispozițiile privitoare la întreruperea termenului de prescripție sunt aplicabile în măsura în care întreruperea este declanșată de acte care se comunică suspectului sau inculpatului.

În esență, legea pozitivă nu a consacrat niciodată în mod prospectiv interpretarea pe care i-a dat-o în mod retroactiv Curtea Constituțională, și anume cea a imposibilității întreruperii termenului de prescripție. În situația actuală, în care Curtea Constituțională a dat post hoc această interpretare și s-a ajuns la legea mai favorabilă prin punerea în balans a mai multor principii, aceasta înseamnă că aplicarea sa, în concurs cu alte principii, presupune un nou proces de punere în balans, o aliniere a valorilor juridice puse în balans de Curtea Constituțională cu împrejurările concrete ale situației nou-ivite. 46.d. Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-107/23 este precisă și necondiționată, așa încât are caracter self-executing.

Aceasta înseamnă că trebuie considerată parte a dreptului intern și aplicată ca atare, fiind impusă de principiul respectării statului de drept, care este chiar premisa supremației Constituției și a principiului legalității incriminării și pedepsei - argumente avansate pentru nerespectarea hotărârii. B. În concurs cu valorile juridice care pledează pentru respectarea hotărârii Curții de Justiție, vin o serie de valori juridice care pledează în sens contrar. 48.a. Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care ar trebui lăsată neaplicată potrivit Curții de Justiție a Uniunii Europene, face, la rândul ei, aplicarea jurisprudenței Curții Constituționale în materia prescripției răspunderii penale. Potrivit acestei jurisprudențe, analizată pe larg în considerentele Deciziei nr. 67/2022, dispozițiile privind prescripția răspunderii penale sunt dispoziții de drept penal substanțial, supuse principiului aplicării legii penale mai favorabile.

Potrivit unei linii de jurisprudență mai nuanțate, Curtea Constituțională consideră că art. 7 paragraful 1 din Convenție reprezintă fundamentul protecției juridice sub aspectul neretroactivității legii și, ca urmare, permite punerea în balans, în materia aplicării în timp a regulilor privind prescripția răspunderii penale, a principiului securității raporturilor juridice cu alte principii (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 473/2018, paragrafele 24, 26). 50.b. Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene care tranșa în mod neechivoc, anterior soluționării Cauzei C-107/23, conflictul dintre principiul aplicării legii penale mai favorabile și principiul protecției efective a intereselor Uniunii este Hotărârea din data de 5 decembrie 2017 din Cauza C-42/17 (Taricco II). Potrivit acestei hotărâri (paragrafele 58-60), Curtea de Justiție a Uniunii Europene arată că, într-o ordine de drept în care prescrierea răspunderii penale este o instituție de drept material, dacă lăsarea neaplicată a unor dispoziții de drept intern în baza art. 325 TFUE ar conduce la o situație de incertitudine în ce privește regimul prescripției răspunderii penale, instanța de judecată nu are obligația de a lăsa neaplicate dispozițiile interne. Într-o asemenea ordine juridică, cerințele privind previzibilitatea, precizia și neretroactivitatea, inerente principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, se opun ca, în proceduri cu privire la inculpați care au săvârșit infracțiuni înainte de pronunțarea Hotărârii Taricco I, instanța națională să lase neaplicate dispozițiile interne în baza cerinței aplicării unor sancțiuni efective și disuasive pentru a combate fraudele care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene. 51.c. Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a soluționat o problemă de drept similară cu aceea care preocupă prezenta instanță. Prin Avizul consultativ din 26 aprilie 2022, formulat la cererea Curții de Casație armene nr. P16-2021-001, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că "ține în primul rând și în principal de instanța națională să stabilească dacă reguli de drept internațional având efect direct în sistemul de drept național pot oferi o bază legală suficient de clară și de previzibilă în sensul art. 7 din Convenție pentru a conchide dacă infracțiunea în cauză nu este supusă termenului de prescripție".

Instanța de trimitere a reținut concluziile Curții potrivit cărora dispozițiile dreptului internațional care au efect direct în dreptul intern trebuie supuse testului interpretării arbitrare sau manifest derezonabile. Ele pot sta la baza neaplicării prescripției dacă și numai dacă, în urma unei interpretări rezonabile, oferă o bază legală suficientă din perspectiva art. 7 din Convenție. În concret, dispozițiile de drept al Uniunii interpretate de Curtea de Justiție în Cauza C-107/23 au efect direct în dreptul român. Sarcina interpretării lor revine, în primul rând, nu Curții de la Strasbourg, dar nici instanțelor române, ci Curții de la Luxemburg. Interpretarea dată de această Curte poate fi cenzurată numai dacă ea este arbitrară sau manifest derezonabilă prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. 53.d. Pentru respectarea cerinței previzibilității legii penale, decisivă este aplicarea consecventă a legii în sensul ei substanțial, în care este utilizat în Convenție, care include jurisprudența și legea nescrisă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din Cauza Del Rio Prada c. Spaniei, paragraful 115).

Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție are caracter obligatoriu în dreptul român și a fost aplicată deja în practica judiciară. Posibilitatea lăsării ei neaplicate în baza interpretării pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene o dă, în cursul procesului penal, unor dispoziții de drept al Uniunii care nu au natura unor legi penale are un caracter imprevizibil, iar un inculpat nu ar putea fi tras la răspundere penală în baza unei asemenea interpretări.

În concluzie, o cerință universală a statului de drept, previzibilitatea aplicării legii penale, se află într-un conflict aparent insolvabil cu o premisă fundamentală a statului de drept în context european, supremația dreptului Uniunii Europene. III.3. Instanța de trimitere, apreciind că soluționarea conflictului dintre aceste valori juridice depinde, în esență, de întinderea prezumției protecției echivalente, conferită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului dreptului Uniunii Europene în general și hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene în special, a considerat necesară sesizarea Curții Europene a Drepturilor Omului cu o cerere de aviz consultativ privind chestiuni de principiu referitoare la interpretarea sau la aplicarea drepturilor și libertăților definite în Convenție.

În opinia instanței de trimitere, hotărârile Curții de Justiție trebuie aplicate și considerate conforme drepturilor fundamentale și valorilor inerente Convenției (inclusiv legalitatea incriminării și pedepsei), cu excepția situației în care se demonstrează că punerea în balans a acestor drepturi și valori cu alte valori juridice relevante este manifest deficitară.

Având în vedere contextul cauzei, s-a apreciat că întrebarea adresată Curții Europene a Drepturilor Omului ar putea avea următorul conținut: " În contextul hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza C-107/23 PPU, care privește conflictul dintre cerința de drept al Uniunii Europene de combatere a fraudelor grave împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene și principiile de drept constituțional român privitoare la nonretroactivitatea legii penale și securitatea juridică, cum poate un stat membru reconcilia obligațiile sale care decurg din dreptul Uniunii Europene cu obligația sa de respectare a Convenției Europene a Drepturilor Omului și în special a interdicției aplicării retroactive a legii penale mai puțin favorabile, atunci când dreptul național și dreptul Uniunii Europene oferă interpretări divergente cu privire la întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale?" III.4. Instanța de trimitere a solicitat ca, în cazul în care completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală consideră că nu este oportună sesizarea Curții Europene a Drepturilor Omului, să formuleze o nouă sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare.

În opinia instanței de trimitere, sesizarea este necesară ca urmare a complexității operațiunii de punere în balans care trebuie efectuată și a faptului că această operațiune de punere în balans implică reconcilierea a două standarde diferite, formulate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauzele C-42/17 și C-107/23, precum și a standardului național de protecție formulat de instanța supremă prin Decizia nr. 67/2022.

S-a propus ca întrebarea preliminară să fie formulată astfel: " În lumina principiilor securității juridice, previzibilității și nonretroactivității, consacrate de art. 2 TUE și de art. 49 alin. 1 din Cartă și aplicate în hotărârea Curții de Justiție din Cauza C-42/17, și luând în considerare interpretarea art. 325 alin. 1 TFUE și art. 2 alin. 1 din Convenția PIF făcută prin hotărârea din Cauza C-107/23, cum trebuie să aplice instanțele naționale normele de drept al Uniunii care sunt, potențial, în conflict cu protecția constituțională a drepturilor fundamentale, privitoare în special la nonretroactivitatea legii penale mai puțin favorabile și la calcularea termenului de prescripție a răspunderii penale? Mai concret, care sunt criteriile pe care instanțele naționale trebuie să le aplice pentru a garanta că aplicarea dreptului Uniunii nu conduce la o situație de insecuritate juridică și nu afectează posibilitatea persoanelor interesate de a prevedea consecințele legale ale actelor lor?" III.5. În subsidiar, s-a solicitat soluționarea problemei de drept prin punerea în balans a valorilor juridice aflate în conflict.

S-a apreciat că nu pot fi nesocotite nici principiul supremației dreptului Uniunii Europene și principiul efectivității măsurilor de drept penal avute în vedere de Uniune pentru protecția intereselor sale financiare, dar nici drepturile fundamentale, garantate prin principiile securității raporturilor juridice și nonretroactivității, și identitatea constituțională a statului român. În concret, s-a propus lăsarea neaplicată a Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție doar în cazul actelor de procedură care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului care au fost efectuate anterior datei de 25 iunie 2018 și doar în cazurile de fraudă gravă sau altă activitate ilicită gravă, care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene. În același timp, s-a propus definirea strictă a acestor fapte, pe baza unor praguri valorice: frauda gravă, în forma evaziunii fiscale în materie de TVA, este cea care cauzează un prejudiciu de cel puțin 50.000 de euro, iar activitățile ilegale grave, în forma cazurilor grave de spălare de bani, sunt cele care au ca obiect o sumă de cel puțin 50.000 de euro, rezultată din fraude la adresa intereselor financiare ale Uniunii Europene. IV. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor de judecată asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. În urma consultării materialelor transmise de către curțile de apel și instanțele arondate acestora, s-a constatat că punctele de vedere nu sunt unitare, fiind identificate mai multe orientări: 62.a. Într-o primă orientare, majoritară, s-a considerat că: Instanțele de judecată nu sunt obligate să lase neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripției, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din Hotărârea Curții de Justiție pronunțată în 24 iulie 2023 în Cauza C-107/23 PPU.

În susținerea acestei opinii s-a reținut, în esență, că nu pot fi înlăturate de la aplicare dispozițiile din dreptul român privind prescripția răspunderii penale, ca efect al hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene relevante, în special Hotărârea din 24 iulie 2023, în Cauza Lin, C-107/23 PPU, respectiv Ordonanța din 9 ianuarie 2024, în Cauza Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Brașov, C-131/23, în sensul considerării ca fiind întrerupt termenul de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018).

Interpretarea potrivit căreia actele de procedură legal efectuate până la data de 25 iunie 2018 întrerup termenul de prescripție a răspunderii penale încalcă principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul român, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, inclusiv sub aspectul regimului prescripției răspunderii penale.

În dreptul român, prescripția răspunderii penale este considerată în doctrină și jurisprudență o instituție de drept penal material, iar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 297/2018, a relevat faptul că legea penală, în ansamblul ei, este supusă atât exigențelor calității legii, impuse prin dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5), cât și celor ale principiului legalității incriminării și a pedepsei, astfel cum acesta este reglementat la art. 23 alin. (12) din Constituția României. Prin urmare, prescripția răspunderii penale, nu numai că este guvernată de principiul legii penale mai favorabile, dar regimul ei trebuie să respecte exigențele calității legii și ale principiului legalității incriminării și a pedepsei.

Această concluzie este în concordanță și cu cele statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene care a reținut, în Hotărârea pronunțată în Cauza M.A.S. și M.B., că "Republica Italiană era liberă, la acea dată să prevadă că, în ordinea sa juridică, acest regim ține, asemenea normelor privind definirea infracțiunilor și stabilirea pedepselor, de dreptul penal material și este supus, la fel ca aceste din urmă norme, principiului legalității infracțiunilor și pedepselor" (pct. 45). O interpretare contrară ar echivala cu agravarea, în cursul unei proceduri penale, a regimului răspunderii penale a celor vizați de aceste proceduri, contrar cerințelor privind previzibilitatea, precizia și neretroactivitatea, inerente principiului legalității infracțiunilor și pedepselor.

Inculpații nu puteau prevedea în mod rezonabil, anterior pronunțării Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 24 iulie 2023, că articolul 325 din TFUE ar impune instanței naționale, în condițiile stabilite în hotărâre, să lase neaplicate dispozițiile naționale, așa cum au fost interpretate prin deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale și Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a apreciat că, dacă ar fi lăsat neaplicat standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de data de 25 iunie 2018, ar fi încălcat principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel că instanțele nu se pot conforma unei asemenea obligații, chiar dacă aceasta presupune menținerea unei situații naționale incompatibile cu dreptul Uniunii Europene.

Împrejurarea că legiuitorul a intervenit în cadrul termenului de 45 de zile prevăzut de dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție și a pus în acord cu dispozițiile constituționale prevederile legale, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, care a fost publicată anterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, nu conduce la o altă concluzie, câtă vreme în cuprinsul acestei decizii, Curtea Constituțională a subliniat că în perioada 25 iunie 2018-30 mai 2022 "fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale".

Totodată, o parte a instanțelor judecătorești care au susținut această opinie a apreciat că acestea au obligația de rang constituțional să asigure justițiabilitatea concretă a drepturilor fundamentale, aplicând motivat, în acest sens, standardul adecvat de protecție impus de normele de drept, actul de justiție fiind indispensabil pentru protecția efectivă a acestora. Astfel, este de competența instanțelor judecătorești să determine și să aplice prevederile Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în interpretarea drepturilor nonderogabile, atunci când în privința acestora există o neconcordanță între standardul de protecție conferit de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, astfel cum a fost interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în interpretarea Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că primul este inferior celui din urmă.

Prin Hotărârea pronunțată la data de 24 iulie 2023, în Cauza C-107/23 PPU, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a limitat efectele Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei unor chestiuni de drept în materie penală în ceea ce privește infracțiunile care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, numai dacă se constată compatibilitatea hotărârii cu dispozițiile art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, din două perspective: să satisfacă standardele constituționale și să nu reactiveze o prescripție deja împlinită.

Dezlegările jurisprudențiale ale Curții Constituționale dispuse în aplicarea principiului legalității incriminării sunt compatibile cu dreptul Uniunii Europene, astfel încât, independent de caracterul general obligatoriu, în virtutea art. 147 alin. (4) din Constituție, acestea vor fi de plano exceptate de la orice dezbateri privind potențialul efect de excluziune în virtutea preeminenței dreptului Uniunii Europene, conform principiului Simmenthal.

Din cuprinsul Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate la data de 24 iulie 2023 și al Ordonanței din data de 9.01.2024 trebuie dedus că deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 se aplică tuturor cauzelor penale care erau pendinte la data de 25 iunie 2018, în componenta ce ține de respectarea principiului legalității incriminării și a pedepsei. Fiind o instituție de drept penal substanțial, prescripția va trebui evaluată în cadrul mecanismului creat prin Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în scopul evitării lex tertia în determinarea legii aplicabile și a tratamentului sancționator într-o cauză penală.

În acest sens, prin analiza efectuată în fiecare cauză concretă trebuie verificat dacă, raportat la particularitățile cauzei, interpretarea hotărârii Curții Europene de Justiție este compatibilă cu art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu interpretarea realizată prin deciziile Curții Constituționale, urmând a se da eficiență dispozițiilor care oferă standardul de protecție cel mai ridicat, așa cum impun dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituție și în conformitate cu cele statuate prin Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Instanțele de judecată sunt obligate să respecte pactele și tratatele internaționale în materie penală, însă în limitele prevăzute de art. 20 alin. (2) din Constituție, ce prevăd că dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

În dreptul intern, principiul mitior lex are rang constituțional, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție, iar Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu poate impune neaplicarea prescripției răspunderii penale, câtă vreme legislația internă sau Constituția României conțin dispoziții mai favorabile, care garantează un standard de protecție mai înalt. În fața unei asemenea alegeri, instanțele vor trebui să acorde prioritate standardului celui mai favorabil de protecție, potrivit Constituției României, a cărei respectare constituie principala obligație a judecătorului național.

S-a mai arătat faptul că, în urma publicării Deciziei nr. 358/2022 de către Curtea Constituțională, instanțele judecătorești au pronunțat, în mod constant, soluții de încetare a procesului penal, acolo unde se împlinise termenul general de prescripție, astfel încât, cu atât mai mult, schimbarea intempestivă a jurisprudenței ar conduce la încălcarea art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului.

În sensul acestei opinii au fost exprimate puncte de vedere de către curțile de apel București - Secția I penală (opinie majoritară) și Secția a II-a penală (opinie majoritară), Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești (o parte dintre opiniile exprimate), Timișoara, tribunalele Brașov, București - Secția I penală (opinie majoritară), Caraș-Severin, Dolj, Galați și instanțele arondate, Gorj, Giurgiu, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Sălaj, Teleorman și instanțele arondate, Vaslui și judecătoriile Bârlad, Bistrița, Brăila, sector 1-4 și 6 București, Buftea, Calafat, Caracal, Cornetu, Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Filiași, Lehliu-Gară, Novaci, Orșova, Pașcani, Piatra-Neamț, Slatina, Segarcea, Slobozia, Târgu Cărbunești, Târgu Jiu, Timișoara, Urziceni, Vaslui.

Au fost atașate, exemplificativ, hotărâri judecătorești pronunțate de către instanțele din circumscripția curților de apel București, Cluj, Pitești, Iași. 80.b. Într-o altă orientare, minoritară, s-a apreciat că instanțele de judecată sunt obligate să lase neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripției, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din Hotărârea Curții de Justiție pronunțată în 24 iulie 2023 în Cauza C-107/23 PPU.

În argumentarea acestei opinii s-a arătat, în esență, că răspunsurile la întrebările preliminare adresate Curții de Justiție a Uniunii Europene clarifică norme din dreptul Uniunii Europene, acestea fiind obligatorii, atât pentru instanța de trimitere, cât și pentru restul instanțelor naționale, în contextul în care fac corp comun cu norma pe care o interpretează. Deciziile interpretative ale Curții de Justiție a Uniunii Europene se aplică în toate situațiile în care se aplică dreptul european interpretat, adică și raporturilor juridice care s-au născut/modificat/stins anterior pronunțării deciziilor și care nu sunt încă definitive.

În acest context, se reține că prin Hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la data de 24 iulie 2023 în Cauza C-107/23 PPU s-a statuat că articolul 325 alin. (1) din TFUE și articolul 2 alin. (1) din Convenția PIF trebuie interpretate în sensul că instanțele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile Curții Constituționale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziția legislativă națională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripție în materie penală din cauza încălcării principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul național, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecință încetarea, ca urmare a prescripției răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii.

În schimb, s-a statuat că dispozițiile menționate ale dreptului Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că instanțele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.

S-a apreciat că din considerentele acestei hotărâri sunt relevante aspectele statuate de instanța europeană în paragrafele 123-125, din care rezultă că aplicarea principiului legii penale mai favorabile nu poate justifica repunerea în discuție a întreruperilor termenului de prescripție intervenite anterior datei publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018.

Astfel, în cazul existenței unor acte de procedură cu efect întreruptiv de prescripție a răspunderii penale anterioare datei de 25 iunie 2018 se va lua în considerare termenul special de prescripție a răspunderii penale.

În aceste condiții s-a opinat că Hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la data de 24 iunie 2023 în Cauza C-107/23 PPU este obligatorie la aplicare, iar punerea în executare, în concret, a standardelor de protecție instituite pentru protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene prin articolul 325 alineatul (1) din TFUE și articolul 2 alineatul (1) din Convenția PIF nu este de natură să afecteze în vreun fel nici standardul național de protecție referitor la previzibilitatea legii penale și nici legalitatea incriminării, o atare soluție fiind compatibilă și cu art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului.

În același sens s-a arătat că aplicarea standardului intern mitior lex poate fi restrâns, inclusiv conform practicii instanței constituționale și a instanței supreme, astfel că art. 155 alin. (1) din Codul penal nu poate fi interpretat decât prin prisma hotărârilor preliminare, care împiedică aplicarea formei sale mai favorabile, în mod extraactiv în favoarea acuzatului, ca lege penală mai favorabilă (mitior lex), ca urmare a unei "necesare puneri în balanță" a standardelor concurente, nefiind nicidecum încălcată prezumția Bosfor.

Conform hotărârii Curții de la Luxemburg "în asemenea împrejurări, ținând seama de necesara punere în balanță a acestui din urmă standard național de protecție, pe de o parte, și a dispozițiilor articolului 325 alineatul (1) TFUE și ale articolului 2 alineatul (1) din Convenția PIF, pe de altă parte, aplicarea de către o instanță națională a standardului menționat pentru a repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, trebuie considerată ca fiind de natură să compromită supremația, unitatea și efectivitatea dreptului Uniunii, în sensul jurisprudenței amintite la punctul 110 din prezenta hotărâre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion și alții) ".

Totodată, prin aceeași hotărâre, s-a reținut că este necesar să se considere că instanțele naționale nu pot, în cadrul procedurilor jurisdicționale prin care se urmărește sancționarea pe plan penal a infracțiunilor de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, să aplice standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), pentru a repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018.

S-a apreciat în cuprinsul opiniei exprimate că standardul european de protecție a drepturilor omului a fost luat în considerare prin însăși hotărârea preliminară a Curții de Justiție a Uniunii Europene, iar potrivit art. 52 alin. (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, înțelesul și întinderea lor sunt aceleași ca și cele prevăzute de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Așadar, s-a considerat că principiul legii penale mai favorabile, privit din perspectiva dreptului intern, poate fi pus în balanță cu alte principii de drept precum sunt principiul echității (Decizia nr. 511/2013 pronunțată de Curtea Constituțională) și principiul securității juridice (Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală), cât și cu necesitatea protecției intereselor financi