ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 februarie 2025

Deliberând asupra apelului declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 7/REV din data de 28 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2024, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 7/REV din data de 28 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 459 alin. (3) și art. 452 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 335/PI/05.05.2017 pronunțată în dosarul x/2016 al Curții de Apel Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 47/A/01.03.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul cu același număr. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 400 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin cererea înregistrată la data de 29.08.2024, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub număr de dosar x/2024, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire a deciziei penale nr. 47/A/01.03.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016, prin care a rămas definitivă sentința penală nr. 335/PI/05.05.2017 pronunțată în dosarul cu același număr al Curții de Apel Timișoara.

Prin decizia nr. 261/A pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2024, s-a dispus trimiterea cauzei având ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 47/A din data de 01 martie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2016, la Curtea de Apel Timișoara, ca instanță competentă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.11.2024, sub număr de dosar x/2024

Instanța a constatat că, în motivarea cererii, revizuentul A. a solicitat admiterea cererii de revizuire, desființarea hotărârii și, în rejudecare pronunțarea unei soluții în sensul încetării procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale în temeiul art. 453 lit. f) C. proc. pen.

În esență, revizuentul a susținut că instanțele de judecată nu pot lăsa neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în 24 iulie 2023 în Cauza C-107/23 PPU (limite prevăzute în dispozitivul hotărârii la pct. 1 teza a II-a), iar dezlegarea dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se va aplica în condițiile stabilite de aceasta și actelor de procedură efectuate înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale-fapt stabilit și prin Decizia nr. 37 din 17 iunie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. În drept, a invocat art. 453 lit. f) din C. proc. pen.

Analizând actele și lucrările din dosar, instanța a constatat că prin sentința penală nr. 353/PI din 05.05.2017, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, printre altele, cu privire la inculpatul A. a dispus următoarele: a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare (2 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în forma continuată prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., art. 79 alin. (3) C. pen. și art. 5 C. pen. și la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen., art. 79 alin. (3) C. pen. și art. 5 C. pen., cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de 3 ani și la pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pe o durată de 3 ani, impunându-i, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte măsurile prevăzute de art. 93 alin. (1)și (2) lit. b) C. pen. și să presteze o muncă neremunerată timp de 100 de zile lucrătoare în folosul comunei Vladimirescu sau municipiul Arad și, totodată, atrăgându-i-se atenția asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 19 C. proc. pen. raportat la art. 998, art. 999 C. civ. (1864) s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă B. și i-a obligat pe inculpații A., C. și D., în solidar, să plătească echivalentul în RON a sumei de 212,138 euro, reprezentând diferență valoare terenuri înstrăinate, precum și de partea civilă E. și a fost obligat inculpatul F., să plătească suma de 1.253.677,09 RON, reprezentând debite și sancțiuni multianuale recuperate de către la A.P.I.A. de aceasta.

În baza art. 25 alin. (3) raportat la art. 27 alin. (4) C. proc. pen., s-a respins solicitarea parchetului de restabilire a situației anterioare încheierii contractelor de schimb nr. x din 19 august 2008, nr. 3252 din 23 octombrie 2008, nr. 805 din 26 martie 2009 și de reînscriere a dreptului de proprietate al B. în cărțile funciare, precum și anularea procesului-verbal de ședință din 17 august 2008 autentificat sub nr. x din 19 august 2008; hotărârii A.G.A. din 17 august 2008 autentificată sub nr. x din 19 august 2008; procurii speciale autentificată sub nr. x din 19 august 2008; contractelor de schimb nr. x din 19 august 2008, nr. 3252 din 23 octombrie 2008, nr. 805 din 26 martie 2009; contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 30 aprilie 2009 și a încheierii nr. 3597 din 12 mai 2009.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins solicitarea parchetului de anulare a înscrisurilor falsificate cu privire la B. și E..

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen., s-au menținut măsurile asigurătorii ale sechestrului instituite de parchet asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpaților D., G., C., A. și F., până la concurența sumelor de 212.138 euro (pentru primii patru inculpați), respectiv 1.253.677,09 RON (pentru ultimul inculpat) ce reprezintă prejudiciu în dauna B..

Prin decizia penală nr. 47/A din data de 1 martie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2016, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, de părțile civile B. și E. și de inculpații A., G., C., D. și F. împotriva sentinței penale nr. 353/PI din 05 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire a condamnatului A., prin prisma dispozițiilor legale, respectiv art. 459 C. proc. pen., instanța de fond a constatat că aceasta este inadmisibilă.

În speță, condamnatul A. și-a întemeiat prezenta cerere de revizuire pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., invocând în esență faptul că s-ar fi impus să se constate prescripția răspunderii penale raportat la legea penală mai favorabilă și să se fi dispus încetarea procesului penal. Potrivit dispozițiilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen. cu ocazia examinării admisibilității în principiu a cererii de revizuire, instanța verifică dacă faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, urmând ca în situația în care instanța constată neîndeplinirea acestei condiții să dispună respingerea cererii ca inadmisibilă.

S-a reținut, în primul rând, că este vorba de o cale extraordinară de atac, situațiile în care poate fi exercitată revizuirea sunt limitativ și expres prevăzute de art. 453 C. proc. pen.. Revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. este condiționată de invocarea excepției de neconstituționalitate în cadrul dosarului în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită. Dispozițiile literei f a art. 453 alin. (1) C. proc. pen. invocată de revizuent ca temei a cererii de revizuire sunt reproduse așa cum au fost modificate prin art. II pct. 113 din O.U.G. nr. 18/2006, urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate a aceluiași articol de către Curtea Constituțională care, prin decizia nr. 126/2016 publicată în Monitorul Oficial al României a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională.

Prin urmare, instanța de fond a constatat că revizuientul A. nu a invocat o excepție de neconstituționalitate pe care s-a bazat hotărârea de condamnare și care să fie temei al formulării cererii de revizuire.

Este adevărat că prin decizia nr. 297/26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, publicată Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018, s-a constatat, cu caracter general obligatoriu, că "soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională."

Ulterior, prin decizia nr. 358/26 mai 2022 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022, s-a constatat, cu caracter general obligatoriu, că "dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale".

În considerentele acestei decizii se arată:

"73. În consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale."

În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a reținut că "atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiecților de drept. În consecință, atât Parlamentul, cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și dispozitivul prezentei decizii" (Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013).

Prin Ordonanță de Urgență nr. 71/2022 din 30 mai 2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022, articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen. a fost modificat, având următorul cuprins:

"(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

Având în vedere cele statuate de Curtea Constituțională prin decizia nr. 358/2022, în special paragrafele 72-73, instanța de apel reține că între data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018 (data de 25.06.2018) și data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 care a modificat art. 155 alin. (1) din C. pen. (data de 30.05.2022), C. pen. a prezentat o formă care nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, fiind aplicabile doar termenele generale de prescripție prevăzute de art. 154 alin. (1) din C. pen.

Prin urmare, se impune a se analiza natura juridică a instituției prescripției răspunderii penale, respectiv dacă face parte din dreptul substanțial sau din cel procedural.

La analiza naturii juridice a prescripției răspunderii penale, instanța de apel a avut în vedere considerentele decizie nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 a Curții Constituționale, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320

1

din C. proc. pen. din 1969:

"Cât privește criteriile de delimitare a normelor de drept penal de cele de procedură penală, Curtea constată că așezarea acestor norme în C. pen. sau în C. proc. pen. nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor. De asemenea, dacă se ia în considerare criteriul obiectului de reglementare al normei, se constată că art. 320

1

alin. (7) din C. proc. pen. este o normă care privește cuantumul pedepsei aplicabile anumitor infracțiuni, putând fi încadrată în categoria normelor de drept substanțial, și nu în categoria celor de procedură penală. La aceeași concluzie se ajunge și dacă se ia în considerare criteriul scopului normei, care atribuie un drept, o facultate, nefiind o normă care să reglementeze proceduri. Totodată, nu poate fi înlăturat nici criteriul rezultatului la care conduce norma cu privire la răspunderea penală pe care o poate înlătura, reduce sau agrava. În măsura în care aplicarea concretă a unei norme la o speță dedusă judecății, indiferent de ramura de drept căreia îi aparține, aduce o schimbare cu privire la condițiile de incriminare, de tragere la răspundere penală și de aplicare a pedepselor, aceasta va cădea sub incidența legii penale mai favorabile. Așadar, faptul că textul în discuție figurează în C. proc. pen. nu este un impediment în considerarea lui ca fiind o normă de drept penal susceptibilă de a fi aplicată retroactiv, în cazul în care este mai blândă."

Mai mult, prin decizia nr. 1092 din 18 decembrie 2012, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 124 din C. pen., Curtea Constituțională a arătat următoarele:

"Astfel, Curtea constată că prin efectele sale prescripția, așa cum s-a arătat mai sus, înlătură răspunderea penală. Aceasta înseamnă că există o asemenea răspundere, dar care, prin efectul prescripției, este înlăturată. În unele legislații, efectul juridic al prescripției este arătat prin aceea că "înlătură acțiunea penală". Acest punct de vedere este parțial exact, deoarece prescripția aparține dreptului penal material, și nu dreptului procesual penal. Așa fiind, prescripția este o cauză de înlăturare a răspunderii penale. Este adevărat că, înlăturându-se răspunderea penală, se înlătură și acțiunea penală, dar acesta este un efect derivat, de ordin procesual, ce decurge din primul efect, din înlăturarea răspunderii penale, efect de ordin material. Prin urmare, prescripția răspunderii penale apare ca o cauză de înlăturare a răspunderii penale și, pe cale de consecință, ca o cauză de înlăturare sau de neaplicare a pedepsei. Această cauză face să înceteze dreptul de a trage la răspundere penală și a obligației corespunzătoare. Prescripția are așadar caracterul unei renunțări a statului de a mai aplica pedeapsa pentru o faptă săvârșită, cu condiția trecerii unui anumit termen sau interval de timp de la data săvârșirii faptei.

Prin urmare, este de observat că, dat fiind caracterul de normă de drept penal material, nu se impune instituirea unor dispoziții tranzitorii, întrucât, în acord cu art. 15 alin. (2) din Constituție reflectat în art. 13 din C. pen., legislația prevede soluția de urmat în cazul conflictului de legi."

În concluzie, s-a reținut că aserțiunile revizuentului sintetizate de instanță sunt corecte, dar nu se subsumează cazului de revizuire invocat, art. 453 lit. f) C. proc. pen. indicat ca temei de drept al demersului condamnatului A., motiv pentru care, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 459 alin. (3) și art. 452 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva sentinței penale nr. 335/PI/05.05.2017 pronunțată în dosarul x/2016 al Curții de Apel Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 47/A/01.03.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul cu același număr. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 400 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe, revizuentul A. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, solicitând, în esență, admiterea apelului, desființarea sentinței și, pe fond, admiterea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 lit. f) din C. proc. pen. și încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției penale.

Examinând apelul declarat de revizuentul A., în conformitate cu dispozițiile art. 463 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, ce poate fi exer­citată împotriva hotărârilor judecătorești definitive, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri, și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi doar hotărârile determinate de art. 452 din C. proc. pen. și doar pentru cazurile prevăzute de art. 453 din C. proc. pen., singurele care pot determina o reexaminare în fapt a cauzei penale.

În speță, prin cererea de revizuire formulată, revizuentul A. a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. și a solicitat admiterea cererii de revizuire, desființarea deciziei penale, cu consecința încetării procesului penal în temeiul art. 16 lit. f) din C. proc. pen. ca urmare a intervenirii prescripției penale, arătând, în esență, prin motivele de revizuire formulate, că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate în principiu determinate de legiuitor.

Înalta Curte reamintește că o cerere de revizuire se soluționează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 459 din C. proc. pen., admiterea în principiu, etapă în care instanța verifică cererea de revizuire sub aspectul regularității sale, respectiv sub aspectul îndeplinirii condițiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată în cauză, în speță, se constată că revizuentul A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 3335/PI din 05.05.2027 a Curții de Apel Timișoara, hotărâre rămasă definitivă prin decizia nr. 47/A din 01.03.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2016, context în care Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire a fost formulată de revizuentul care a fost parte (inculpat) în cauza a cărei revizuire o solicită, conform art. 455 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., iar prin hotărârea anterior menționată s-a rezolvat fondul cauzei, dispunându-se condamnarea sa.

În ceea ce privește formularea cererii în termenul prevăzut de art. 457 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte reține că potrivit acestor dispoziții, cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată ca executată ori după moarea condamnatului, cu excepția cazului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., când cererea de revizuire poate fi formulată în termen de un an de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În cauză, decizia Curții Constituționale invocată nr. 297 din 26 aprilie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018, iar decizia nr. 358 din 26 mai 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022, or, cererea a fost formulată de revizuient la data de 29.08.2024.

De asemenea, promovarea căii extraordinare de atac a revizuirii întemeiată pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., poate fi cerută când: hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Astfel, Înalta Curte notează că, în privința acestui caz, este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții: să existe o hotărâre a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională o normă legală; excepția de neconstituționalitate să fi fost invocată în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere de către revizuent; decizia Curții Constituționale să fi fost publicată în Monitorul Oficial, ulterior rămânerii definitive a hotărârii; hotărârea definitivă prin care cauza a fost soluționată în fond să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională; consecințele încălcării dispoziției constituționale să continue să se producă și să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

În cauză, nu este îndeplinită una dintre condițiile menționate anterior, respectiv aceea ca revizuientul A. să fi invocat, în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (prevederi a căror neconstituționalitate s-a constatat prin deciziile Curții Constituționale nr. 297/2017 și nr. 358/2022, invocată de revizuent în susținerea cererii).

Prin decizia Curții Constituționale nr. 126/2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională.

Curtea a reținut că în ceea ce privește cauzele soluționate până la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege sau o ordonanță a Guvernului și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate având același obiect, acestea reprezintă facta praeterita, de vreme ce cauzele au fost definitiv și irevocabil soluționate. Curtea a mai reținut că din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de prezumția de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul și care a dobândit autoritate de lucru judecat. Prin urmare, Curtea a constatat că incidența deciziei de admitere pronunțată de instanța de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive. Curtea a constatat însă că, în reglementarea cazului de revizuire examinat, reglementat de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., deși intenția legiuitorului a fost de a da eficiență controlului de constituționalitate, posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curții este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanșat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condițiile prevăzute de lege. În speță, Curtea a constatat că motivul substanțial și imperios care justifică derogarea de la principiul autorității de lucru judecat îl constituie decizia de admitere a excepției de neconstituționalitate, pronunțată de instanța de contencios constituțional.

Ulterior, prin Ordonanța de urgență 18/2016, art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. a fost modificat, având următorul cuprins:

"f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate".

Conform jurisprudenței instanței supreme: cazul de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. presupune invocarea excepției de neconstituționalitate în cauza soluționată prin hotărârea judecătorească definitivă atacată pe calea revizuirii. În consecință, cererea de revizuire formulată, în baza dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., împotriva hotărârii judecătorești definitive pronunțate într-o cauză în care nu s-a invocat excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, decizia Curții Constituționale prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională neputând conduce la revizuirea hotărârii judecătorești definitive pronunțate în cauză (Î.C.C.J., secția penală, decizia nr. 334/A din 24 octombrie 2019).

Așadar, potrivit deciziei Curții Constituționale a României nr. 126 din data de 3 martie 2016, posibilitatea de a beneficia de calea de atac a revizuirii, întemeiată pe declararea neconstituționalității unor prevederi legale care au stat la baza hotărârii de condamnare, trebuie să fie "circumscrisă sferei persoanelor care au declanșat acest control". Potrivit acestei decizii a Curții Constituționale a României, au deschisă calea de atac a revizuirii doar persoanele care au invocat anterior o excepție de neconstituționalitate, iar nu orice parte sau subiect procesual principal din cauza în care s-a invocat o astfel de excepție.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, în realitate, aspectele menționate în cererea de revizuire reprezintă apărări de fond, temeiul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. fiind invocat în mod formal. Argumentele invocate de revizuentul A. constituie în realitate critici aduse hotărârii de condamnare împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire, cu referire la acuzația și condamnarea revizuentului, aspecte care însă nu pot fi circumscrise cazurilor de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 453 din C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 7/REV din data de 28 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga revizuentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 180 RON, va rămâne și se va plăti fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 7/REV din data de 28 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul-revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-revizuent, în sumă de 180 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2025.