ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 17 decembrie 2024
Deliberând asupra apelului declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 126/F din data de 17 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 126/F din data de 17 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 29 alin. (2) și (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 din C. proc. pen., în raport cu prevederile art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României ridicată de revizuentul - condamnat A..
În baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 148/F/10.07.2017 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțate în dosarul nr. x/2008. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat revizuentul-condamnat la plata către stat a sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției onorariul cuvenit avocatului din oficiu în cuantum de 680 RON, cheltuieli care rămân în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I Penală, la data de 15.05.2024, sub nr. x/2024, revizuentul-condamnat A. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 148/10.07.2017 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2008. A solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire, rejudecarea cauzei pe fond, impunându-se, în principal, achitarea sa în conformitate cu dispozițiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., fapta nu există, iar în subsidiar, achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 396 alin. (5) raportat art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., fapta nu e prevăzută de legea penală sau încetarea procesului penal în conformitate cu dispozițiile art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a intervenit prescripția răspunderii penale.
În motivarea cererii, revizuentul-condamnat a arătat că prin decizia penală nr. 32/2019, pct. 18, instanța de apel a dispus, inter alia, condamnarea sa la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prev. de art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen. din 1969, art. 74 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen. (pct. D - Rechizitoriu).
S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. din 1969, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b din C. pen. din 1969.
În baza art. 81 din C. pen. din 1969 și art. 82 din C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C. pen. din 1969. În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
S-a susținut că cererea de revizuire este întemeiată pe cazul de revizuire constând în pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (1) din Constituția României, similar celui de la art. 21 din Legea nr. 554/2004. Astfel, a invocat Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 21 octombrie 2021 în cauza C-282/20 ZX, pronunțată ulterior Deciziei Î.C.C.J. nr. 32/2019 în dosarul nr. x/2008. Invocând decizia Curții Constituționale a României nr. 1039/2012, instanța de judecată este obligată în opinia sa să aplice direct hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 21 octombrie 2021 în cauza C-282/20 ZX.
În măsura în care instanța va refuza să aplice direct dreptul Uniunii Europene, individualizat în speță prin hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 21 octombrie 2021 în cauza C-282/20 ZX, invocând inexistența unui astfel de caz de revizuire în C. proc. pen., a apreciat că omisiunea legiuitorului de a reglementa un astfel de caz de revizuire în C. proc. pen. este similar celui din Legea nr. 554/2004, este neconstituțională.
Referitor la admisibilitatea în principiu, a arătat că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen.. Astfel, în primul rând, cererea de revizuire a fost formulată în termen, întrucât potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. pen., cererea de revizuire în favoarea condamnatului poate fi introdusă oricând, încadrându-se în categoria persoanelor care pot formula revizuire conform art. 455 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.
În al doilea rând, cererea de revizuire a fost formulată în scris și motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază, în sensul că instanța de judecată este obligată să aplice direct decizia hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 21 octombrie 2021 în cauza C-282/20 ZX, obligație ce rezultă din dispozițiile art. 148 alin. (4) din Constituția României și din considerentele Deciziei Curții Constituționale a României nr. 1039/2012. Cererea de revizuire este însoțită și de mijloacele de probă în dovedirea acesteia, respectiv hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 21 octombrie 2021 în cauza C 282/20 ZX. În fine, cererii de revizuire îi sunt atașate copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească în proces, certificate pentru conformitate cu originalul.
În al treilea rând, a invocat temeiul legal pentru redeschiderea procedurii penale, și anume, sus-zisa hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care conduce în mod direct la necesitatea revizuirii sentinței penale nr. 148/2017 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 32/2019 pronunțată de Î.C.C.J., ambele date în dosarul nr. x/2008.
Totodată, faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv, întrucât hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pe care înțelege să își întemeieze și să își motiveze cererea de revizuire este pronunțată ulterior deciziei penale nr. 32/2019, iar faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, în sensul că hotărârea judecătorească pronunțată în dosarul nr. x/2008 încalcă în mod evident supremația dreptului Uniunii Europene în raport cu dreptul național.
În ceea ce privește incidența în cauză a hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene, instanța de fond a recunoscut că rechizitoriul este neregulamentar/nelegal întocmit, nefiind descrise în mod clar faptele de care au fost acuzați inculpații, așadar, inclusiv revizuentul. Or, dacă faptele nu au fost înțelese de către instanța de fond, este evident că nici inculpaților nu le-a fost respectat dreptul de a fi informați în mod detaliat și complet asupra naturii și cauzei acuzației.
Cu toate acestea, instanța de fond a concluzionat că s-a depășit momentul procesual al verificării legalității rechizitoriului, respectiv procedura camerei preliminare în care s-ar fi putut verifica legalitatea rechizitoriului și, în acea etapă, nu avea niciun mijloc procedural prin care să sancționeze acest viciu și să asigure garantarea dreptului inculpaților de a fi informați cu privire la acuzație.
A apreciat că i-au fost încălcate drepturile prevăzute de art. 6 par. 3 - dreptul de a fi informat asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa, art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție - dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, precum și articolul 6 alin. (3) din Directiva 2012/13 și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Ulterior pronunțării sentinței nr. 148/2017, definitivă prin hotărârea Î.C.C.J. nr. 32/2019, prin hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 21 octombrie 2021 în cauza C-282/20 ZX, C.J.U.E. a statuat, inter alia, următoarele:
"(...) articolul 6 alin. (3) din Directiva 2012/13 și articolul 47 din Cartă trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale care nu prevede o cale procedurală ce permite să se remedieze după ședința preliminară într-o cauză penală neclaritățile și lacunele din conținutul rechizitoriului care aduc atingere dreptului persoanei acuzate de a i se comunica informații detaliate cu privire la acuzare. (...) "(...) articolul 6 alin. (3) din Directiva 2012/13 și articolul 47 din Cartă trebuie interpretate în sensul că instanța de trimitere este obligată să efectueze, în măsura posibilului, o interpretare conformă a legislației naționale privind modificarea acuzării care să permită procurorului să remedieze neclaritățile și lacunele din conținutul rechizitoriului în cadrul ședinței de judecată, protejând în același timp în mod activ și real dreptul la apărare al persoanei acuzate. Numai în cazul în care consideră că o interpretare conformă în acest sens nu este posibilă, instanța de trimitere trebuie să lase neaplicată dispoziția națională care interzice suspendarea procedurii judiciare și trimiterea cauzei la procuror pentru ca acesta să întocmească un nou rechizitoriu". Considerentele pe care se întemeiază această decizie hotărâre sunt cele de la par. 28, 30, 31, 37, 38, redare de revizuentul-condamnat în cerere
Rezumând, a arătat că C.J.U.E. a statuat că neregularitatea/nelegalitatea rechizitoriului (actul de sesizare a instanței) în partea ce privește natura și cauza acuzației poate fi remediată în orice etapă a procesului penal, adică și după consumarea procedurii din cameră preliminară. În lipsa reglementării unei astfel de proceduri în dreptul intern, instanța de judecată trebuie să aplice direct dreptul Uniunii Europene, în speță, decizia C.J.U.E., în vederea respectării dreptului la apărare a inculpatului și a dreptului de a fi informat în mod detaliat și complet cu privire la natura și cauza acuzației.
Astfel, considerentele și principiile degajate de hotărârea C.J.U.E. reflectă și confirmă încălcarea drepturilor fundamentale în dosarul nr. x/2008, din moment ce instanța de fond, deși a constatat că rechizitoriul este neregulamentar întocmit, a dispus totuși condamnarea sa. Explicația acestor încălcări rezidă în succesiunea de norme de procedură penală care au guvernat judecarea cauzei.
Astfel, judecata a început în 2008, sub imperiul vechiul C. proc. pen., însă a continuat sub imperiul noului C. proc. pen. care a intrat în vigoare în 2014. Întrucât la data intrării în vigoare a legii noi era începută cercetarea judecătorească în prezenta cauză, aceasta nu a mai fost trimisă judecătorului de cameră preliminară.
În măsura în care judecata ar fi fost continuată potrivit regulilor prescrise de vechiul C. proc. pen., instanța, constatând că rechizitoriul este nelegal întocmit, așa cum rezultă chiar din sentința nr. 148/2017, ar fi trebuit să aplice dispozițiile art. 332 alin. (2) din C. proc. pen. din 1968, iar instanța de apel ar fi trebuit să pronunțe soluția prevăzuta la art. 379 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. din 1968.
În condițiile în care, începând cu data de 01.02.2014, prezentei cauze i s-au aplicat prevederile noului C. proc. pen., aceste soluții nu au mai putut fi dispuse în prezenta cauză.
Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, cauzele aflate în curs de judecată în primă instanță în care s-a început cercetarea judecătorească anterior intrării în vigoare a legii noi rămân în competența aceleiași instanțe, judecata urmând a se desfășura potrivit legii noi.
De altfel, această soluție rezultă și din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, în sensul în care cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi în care nu s-a început cercetarea judecătorească se trimit judecătorului de cameră preliminară pentru a proceda potrivit dispozițiilor art. 342-348 din C. proc. pen.. Or, în speța dedusă judecății, la data intrării în vigoare a legii noi era începută cercetarea judecătorească, motiv pentru care, instanța nu a mai putut trimite cauza judecătorului de cameră preliminară, aceasta rămânând în competența aceleiași instanțe.
Deși soluția de la art. 379 pct. 2 lit. b) din vechiul C. proc. pen. a fost preluată de dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. b) din noul C. proc. pen., cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 197 alin. (2), respectiv încălcarea dispozițiilor privind sesizarea instanței, nu se regăsește printre cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 281. Pe cale de consecință, nici soluția de la art. 332 alin. (2) din vechiul C. proc. pen. (restituirea pentru refacerea urmăririi penale) nu se regăsește în noul C. proc. pen.. O soluție similară se regăsește la art. 345 alin. (3) și art. 346 alin. (3) lit. a) din noul C. proc. pen., însă aceasta poate fi dispusă doar de judecătorul de cameră preliminară, nicidecum de instanța de judecată.
Or, în speță, instanța de judecată, nu judecătorul de cameră preliminară, a constatat că actul de sesizare a instanței este nelegal/neregulamentar întocmit. Nemaiavând însă la dispoziție instrumentele procedurale prevăzute de vechiul C. proc. pen. și nefiind nici în etapa camerei preliminare, judecătorul de primă instanță a apreciat ca se află în imposibilitatea de a proceda la remedierea neregularităților rechizitoriului sau de a trimite cauza la parchet, cu consecința încălcării drepturilor sale substanțiale.
Aplicarea directă a hotărârii C.J.U.E. are drept scop restabilirea legalității, în contextul în care drepturile sale prevăzute de art. 6 par. 3 - dreptul de a fi informat asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa, art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție - dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, articolul 6 alin. (3) din Directiva 2012/13 și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, au fost substanțial încălcate în prezenta cauză.
Sentința nr. 148/2017 pronunțată de Curtea de Apel București, rămasă definitivă prin decizia nr. 32/2019, pronunțată de Î.C.C.J. în dosarul nr. x/2008, nu poate fi considerată legală, atât timp cât aceasta este contrară dreptului uniunii europene.
Posibilitatea revizuirii unei hotărâri judecătorești pronunțate cu încălcarea dreptului uniunii europene constituie singura modalitate de contracarare a efectelor principiului potrivit căruia fraus omnia corrumpit și de restabilire a legalității în prezenta cauză.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 452 și urm. din C. proc. pen.
Revizuentul-condamnat a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 din C. proc. pen., în măsura în care nu reglementează și cazul de revizuire constând în pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României.
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 148/10.07.2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2008, în cazul revizuentului-condamnat s-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.
În temeiul art. 386 din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A. din art. 246 rap. la art. 248
1
și art. 289 din C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen. în art. 289 din C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (1), (6), (8) din C. proc. pen., art. 16 lit. f) din C. proc. pen., art. 121, art. 122 lit. d) din C. pen., art. 124 din C. pen., s-a încetat procesul penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 289 din C. pen. și art. 291 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (1), (5) din C. pen., art. 16 lit. b) teza a II-a din C. pen., l-a achitat pe inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen.
Prin decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2008, a fost admis apelul procurorului și, în baza art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen. din 1969, art. 74 alin. (2) din C. pen. din 1969 art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (pct. D - Rechizitoriu). S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. din 1969, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b din C. pen. din 1969.
În baza art. 81
din C. pen. din 1969 și art. 82
din C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C. pen. din 1969. În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal față de inculpatul A. pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 din C. pen. din 1969 raportat la art. 248
1
din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., fals intelectual, prevăzută de art. 289 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen. și uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În drept, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., s-au enumerat cazurile în care pot fi revizuite hotărârile judecătorești definitive, instanța reținând că, în speță, cazul invocat de revizuentul-condamnat (pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României) nu este prevăzut de lege.
S-a reținut că deși revizuentul-condamnat a solicitat instanței să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei decizii judecătorești conferind prevalență supremației dreptului uniunii europene, totuși chiar în jurisprudența C.J.U.E. s-a stabilit că dreptul uniunii europene nu poate impune instanței naționale o astfel de soluție, chiar dacă s-ar putea astfel îndrepta o situație națională incompatibilă cu acest drept (Hotărârea Impresa Pizzarotti, C-213/13, pct. 59 și jurisprudența citată; Hotărârea Târșia, C-69/14, pct. 29).
S-a apreciat că în etapa admisibilității în principiu a cererii de revizuire instanța examinează, printre altele, dacă revizuentul a invocat temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale (art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen.), or, în cauză, temeiul invocat de revizuentul-condamnat nu este prevăzut de lege.
Constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 148/F/10.07.2017 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțate în dosarul nr. x/2008.
Împotriva sentinței penale nr. 126/F din data de 17 septembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală a declarat apel revizuentul A., motivele fiind expuse în practicaua deciziei.
Examinând apelul declarat de revizuentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din analiza considerentelor sentinței penale atacate rezultă că prima instanță a făcut o amplă motivare a soluției pronunțate, respectiv aceea de respingere a cererii de revizuire formulată de revizuentul A., ca inadmisibilă, iar hotărârea atacată este legală și temeinică.
Înalta Curte reține că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. și numai în cazurile prevăzute de art. 453 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;
b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;
f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
În concret, se constată că revizuentul A. a invocat dispozițiile art. 453 din C. proc. pen., susținând că, în cauză, au fost pronunțate hotărâri rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (1) din Constituția României, similar celui de la art. 21 din Legea nr. 554/2004. În esență, a invocat incidența în cauză a Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 21 octombrie 2021, în cauza C-282/20 ZX, susținând că a fost pronunțată ulterior deciziei definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 32 din 07 februarie 2019 în dosarul nr. x/2008,
În esență, a susținut că instanța de judecată este obligată în opinia sa să aplice direct hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 21 octombrie 2021 în cauza C-282/20 ZX. și a solicitat înlăturarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei decizii judecătorești conferind prevalență supremației dreptului uniunii europene. De asemenea, în jurisprudența C.J.U.E. s-a stabilit că dreptul uniunii europene nu poate impune instanței naționale o astfel de soluție, chiar dacă s-ar putea astfel îndrepta o situație națională incompatibilă cu acest drept (Hotărârea Impresa Pizzarotti, C-213/13, pct. 59 și jurisprudența citată; Hotărârea Târșia, C-69/14, pct. 29).
Examinând actele și lucrările dosarului, dispozițiile ce reglementează calea de atac extraordinară a revizuirii anterior menționate, precum și motivele invocate, Înalta Curte constată, contrar susținerilor apărării apelantului revizuent, că în mod corect, a apreciat prima instanță că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire.
Astfel, având în vedere motivele invocate, prin raportare la dispozițiile art. 453 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu se subsumează niciunui caz de revizuire astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile anterior menționate.
Prin urmare, nefiind îndeplinită condiția impusă de art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen., respectiv nu au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale, se constată că nu este incidentă situația reglementată de niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de legiuitor.
Față de aceste considerente, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 126/F din data de 17 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obligă revizuentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 720 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 126/F din data de 17 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024.
Obligă revizuentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 720 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 decembrie 2024.