ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 736/2024

Ședința publică din data de 16 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului declarat de recurentul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 172/F din data de 20 septembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva sentinței penale nr. 148/F/10.07.2017 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2008, definitivă prin decizia penală nr. 32/A/07.02.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală.

Totodată, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 C. proc. pen., ca inadmisibilă.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul să plătească statului suma de 400 RON cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune astfel cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 C. proc. pen., Curtea a reținut că autorul acesteia nu a formulat veritabile critici de neconstituționalitate. Astfel, s-a apreciat că susținerile sale tind în realitate la introducerea unui nou caz de revizuire în afara celor prevăzute limitativ și expres de art. 453 C. proc. pen.

S-a notat că, în concret, recurentul inculpat a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 C. proc. pen., motivat de faptul că aceasta are un caracter lacunar. Or, neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională. S-a apreciat astfel că autorul excepției tinde în fapt la modificarea textului legislativ, în sensul de a se adăuga și cazul de revizuire constând în pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României.

Totodată, s-a subliniat că, pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional.

Pe baza acestor considerații teoretice, în speță, s-a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul inculpat nu îndeplinește condițiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textelor de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestora în sensul adăugării unui nou caz de revizuire, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare.

Astfel, s-a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

S-a făcut trimitere la jurisprudența constantă a Curții Constituționale, din care s-a reținut Decizia nr. 229 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 8 iunie 2005, prin care Curtea a statuat că "nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite" și nici "nu-și poate asuma rolul de a crea, abroga sau de a modifica o normă juridică". În caz contrar, instanța de contencios constituțional s-ar transforma într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării".

***************************************************************************

Împotriva sentinței penale nr. 172/F din data de 20.09.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2024, a declarat recurs A. cu privire la dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Examinând recursul formulat de recurentul A. împotriva sentinței penale nr. 172/F din data de 20.09.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

Excepția de neconstituționalitate constituie un remediu procedural prin care cetățenii își pot apăra drepturile și libertățile fundamentale prin intermediul instanței de control constituțional, invocând neconformitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță cu dispozițiile din Constituția României.

Din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, rezultă faptul că, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate, controlul de constituționalitate este unul a posteriori (ulterior) și implică examinarea prealabilă a unor condiții de admisibilitate, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, poate pronunța fie sesizarea Curții Constituționale (când sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992), fie respingerea cererii de sesizare, excepția fiind inadmisibilă (când aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992).

În situația în care sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curții Constituționale este obligatorie.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva soluției de respingere poate fi formulat recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Obiectul prezentei căi de atac îl reprezintă verificarea aprecierii instanței cu privire la soluția de respingere pe care aceasta a adoptat-o prin raportare la cererea de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Astfel, Înalta Curte reține că, pentru a putea învesti în mod legal instanța de control constituțional, instanța de judecată în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate verifică următoarele: calitatea de parte în proces a autorului excepției; dacă actul normativ criticat este un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării; condiția ca actul normativ să fie unul relevant în cauza pendinte, respectiv să aibă legătură cu soluționarea cauzei și condiția ca legea sau ordonanța ori dispoziția criticată să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Astfel, condițiile de admisibilitate sunt strict prevăzute de lege, au caracter imperativ și sunt de ordine publică.

Procedând la o nouă reexaminare a celor patru condiții anterior menționate, Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

Examinând în aceste coordonate de admisibilitate cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, în raport și de criticile formulate de recurent, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la prima condiție, respectiv calitatea de parte a autorului excepției, se constată că aceasta este îndeplinită. Astfel, excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de una dintre părțile din proces (revizuentul A.) în fața Curții de Apel București, secția a II-a Penală, instanță învestită cu soluționarea cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 148/F/10.07.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2008.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv ca actul normativ criticat să fie un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării, Înalta Curte constată că și această condiție este îndeplinită. Excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 453 din C. proc. pen., Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. fiind în vigoare de la 01.02.2014.

Referitor la cea de-a patra condiție, respectiv ca textul de lege criticat să nu fi fost anterior declarat neconstituțional, se constată neîndoielnic îndeplinită și această exigență.

Așadar, Înalta Curte constată îndeplinite condițiile de admisibilitate privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs de soluționare, actul normativ criticat să fie un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior acel text de lege.

Cu privire la condiția referitoare la legătura normei contestate cu soluționarea cauzei, fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia Curții Constituționale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014).

Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are, însă, valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. Instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are, potrivit legii, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, procedând la reevaluarea admisibilității sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 din C. proc. pen., Înalta Curte reține că recurentul a invocat, prin cererea inițială (cererea de recurs formulată împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale nefiind motivată) faptul că dispozițiile art. 453 C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care nu reglementează și cazul de revizuire constând în pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României.

Examinând excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul A. prin prisma exigențelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a tuturor motivelor invocate de către acesta, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția ca actul normativ să fie unul relevant în cauza pendinte, respectiv să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

În acest sens, dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale prevăd că instanța de contencios constituțional "decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]".

Referitor la această problematică, Curtea Constituțională a arătat că, în esență, "condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie realmente utilă părților care au invocat-o pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată." (a se vedea Decizia nr. 360 din 08 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017 din 19 octombrie 2022)

Practic, "decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părți". (a se vedea Decizia nr. 39 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 345 din 06 mai 2019)

Astfel, referitor la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 453 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta a fost invocată în cauza având ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 148/F/10.07.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2008, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 32/A/07.02.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În susținerea cererii de revizuire, revizuentul a înțeles să invoce încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată, similar celui de la art. 21 din Legea nr. 554/2004 și, având în vedere că dispozițiile art. 453 C. proc. pen. nu reglementează acest caz de revizuire, a invocat neconstituiționalitatea acestor dispoziții legale.

Analizând recursul formulat prin raportare la motivele invocate, Înalta Curte constată că, prin invocarea excepției de față, recurentul tinde, practic, la obținerea unei modificări legislative, care să aibă drept consecință completarea conținutului art. 453 C. proc. pen. prin introducerea unui nou caz de revizuire și nu urmărește armonizarea normei de drept criticate cu dispozițiile legii fundamentale. Or, aceste aspecte nu intră sub incidența controlului de constituționalitate, întrucât modificarea textelor de lege este atributul exclusiv al legiuitorului.

Reglementarea privind cazurile în care se poate exercita calea extraordinară de atac a revizuirii reprezintă o opțiune de politică legislativă ce revine în competența exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanța de contencios constituțional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, autorul excepției tinde la introducerea unui nou caz de revizuire fundamentat pe interesul său procesual particular în raport de soluția de condamnare pronunțată.

Or, finalitatea excepției de neconstituționalitate nu poate fi aceea de a supune controlului de constituționalitate a posteriori orice dispoziție legală, care să modifice norma criticată, chiar în esența acesteia. Aceasta constituie apanajul exclusiv al puterii legislative, nefiind admisibil ca instanța de contencios constituțional să dispună, pe calea excepției de neconstituționalitate, modificarea acestor dispoziții.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, deoarece nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de sesizare, respectiv ca prevederile ce fac obiectul excepției să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, calea de atac urmând a fi respinsă ca atare.

Soluția se înscrie într-o logică firească, pentru că altfel sesizarea Curții Constituționale ar fi de prisos, întrucât instanța de contencios constituțional ar constata, la rândul său, neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate și ar respinge excepția ca inadmisibilă, fără a mai proceda la verificarea temeiniciei acesteia.

Pentru aceste considerente, reținând că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 din C. proc. pen. este contrară dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 172/F din data de 20.09.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că se află în culpă procesuală, îl va obliga recurent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva sentinței penale nr. 172/F din data de 20.09.2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2024 în ceea ce privește dispoziția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 C. proc. pen.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2024.