ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 26 februarie 2025

Deliberând asupra apelului declarat de revizuentul A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 218/F din data de 14 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 105/F din data de 09.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2014, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 397/A din data de 15.11.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța o astfel de hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 01.10.2024 a fost înregistrată sub nr. x/2024 cererea formulată de persoana condamnată A. de revizuire a sentinței penale nr. 105/F din data de 09.06.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2014, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 397/A din data de 15.11.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2014.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat, în esență, că hotărârea de condamnare se întemeiază pe o eroare judiciară, întrucât instanța nu a cunoscut și nu a ținut cont de o probă "cheie" din dosarul în cauză, respectiv existența unei expertize tehnice judiciare dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție București în timpul cercetărilor, aflată la fila x din vol. 9.

La fila x din hotărârea de condamnare se arată că terenul în suprafață de 8800 m

2

pe care l-a cumpărat în anul 2005, pentru care a fost cercetat și judecat, conform expertizei tehnice judiciare dispuse în cursul urmării penale, aparține altor persoane, respectiv B. și alții (teren în suprafață de 6718m2) și U.A.T. Dumești, jud. Iași (teren în suprafață de 2082m2), iar nu S.C. C. S.R.L..

În mod greșit instanța de judecată l-a condamnat și l-a obligat la despăgubiri civile către S.C. C. S.R.L., în condițiile în care din expertiza efectuată în cauză și din toate celelalte probe existente la dosar rezultă foarte clar că nu a ocupat terenul S.C. C. S.R.L., că nu produs nici un prejudiciu acestei societăți, iar partea civilă S.C. C. S.R.L. prin apărător ori administrator nu a emis nici un fel de pretenții cu privire la el și nu a formulat plângere împotriva sa.

Examinând cererea de revizuire sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, prima instanță a constatat, pe de o parte, că faptele și mijloacele de probă în baza cărora a fost formulată cererea au mai fost prezentate, formând obiectul unei alte cereri anterioare de revizuire a persoanei condamnate A. care a fost judecată definitiv.

Astfel, a reținut că prin sentința penală nr. 99/F/23.05.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 206/A din data de 05.09.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

Prin sentința menționată s-a reținut că în motivarea cererii, revizuentul A. a invocat dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., arătând că ulterior pronunțării hotărârii definitive a descoperit fapte și împrejurări noi, de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.

Referitor la faptele și împrejurările considerate ca fiind necunoscute de către instanță, s-a arătat, în esență, că atât instanța de fond cât și cea de apel nu au cunoscut faptul că, terenul (imobilul), situat în comuna Dumești, județul Iași, tarlaua x, parcela x, în suprafață de 8800 m.p. nu se suprapune cu alte imobile vecine și din copiile xerografiate rezultă faptul că, imobilul cu nr. cadastral x Dumești este proprietatea soților D. și E. și nicidecum al S.C. C. S.R.L Roșiori din comuna Bunești-Averești, județul Vaslui și UAT Dumești, județul Iași.

Pe de altă parte, prima instanță a reținut că și dacă s-ar accepta că aspectele susținute cu privire la faptul că terenul în legătură cu care au fost reținute infracțiunile pentru care a fost condamnat și obligat la repararea prejudiciului ar fi chestiuni diferite față de cele invocate în cererea anterioară, că aceste motive nu se circumscriu cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., acestea neconstituind fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanța de fond și de apel, descoperite după judecată și care ar face dovada că hotărârea se întemeiază pe o eroare judiciară.

II. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal revizuentul A..

Prin motivele de apel formulate în scris, revizuentul a apreciat hotărârea atacată ca fiind nelegală, în condițiile în care nu i-au fost analizate pe fond aspectele invocate prin cererea de revizuire, respectiv nu s-a răspuns criticilor formulate.

În continuare, a reiterat aspectele invocate prin cererea de revizuire, respectiv că în mod abuziv, fără nicio probă, a fost obligat la despăgubiri către S.C. C. S.R.L. în condițiile în care expertiza tehnică judiciară a stabilit că nu a ocupat terenul acestei societăți, nu a fost cercetat și judecat în legătură cu acest teren, iar societatea anterior menționată nu a formulat plângere împotriva sa.

În acest sens, a solicitat reexaminarea expertizei menționate și a hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 10.01.2025, fiind repartizată aleatoriu cu prim termen de judecată la data de 26.02.2025.

La data de 29 ianuarie 2025, respectiv 30 ianuarie 2025, apelantul-revizuent A. a înaintat la dosarul cauzei concluzii scrise prin care, în esență, a reiterat aspectele invocate prin motivele de apel.

III. Examinând apelul declarate de revizuentul A., atât prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, potrivit art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Fiind învestită cu soluționarea apelului declarat de revizuentul A., Înalta Curte constată că revizuirea (restitutio in integrum) reprezintă o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri judecătorești definitive care conțin erori de fapt deosebit de grave.

Prin aceasta nu se urmărește o nouă reapreciere a probatoriului deja administrat sau administrarea altor probe cu privire la faptele intrate sub puterea lucrului judecat, ci se invocă necunoașterea adevăratei situații de fapt de către instanța de judecată, fiind descoperite împrejurări de fapt sau fapte noi care nu au fost cunoscute de instanță la momentul soluționării cauzei.

Fiind o cale extraordinară de atac prin care se îndreaptă erorile judiciare grave, cazurile în care se poate introduce o cerere de revizuire sunt limitativ prevăzute de lege, reglementarea asigurând, pe de o parte stabilitatea hotărârilor definitive, iar, pe de altă parte, securitatea raporturilor juridice, erorile minore neputând fi luate în considerare ca motive de revizuire. Astfel, revizuire nu poate fi cerută doar pentru a se obține o nouă rejudecare a cauzei.

Însă, pentru a se decide dacă este sau nu cazul să fie efectuat un control judecătoresc al hotărârii de condamnare prin rejudecarea cauzei, este necesar ca cererea de revizuire să fie admisibilă în principiu, respectiv să se constate dacă această îndeplinește condițiile de formă și fond reglementate de art. 459 alin. (3) C. proc. pen.

Astfel, potrivit art. 459 alin. (3) C. proc. pen.: Instanța examinează dacă:

a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3);

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

De asemenea, art. 459 alin. (5) C. proc. pen. prevede: În cazul în care instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentință respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Efectuând o nouă apreciere a condițiilor prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., în acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită cerința de admisibilitate prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. d) C. proc. pen., în condițiile în care motivele invocate de persoana condamnată prin cererea de revizuire au mai format obiectul unei alte cereri de revizuire judecată definitiv.

Astfel, prin sentința penală nr. 99/F/23.05.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 206/A/05.09.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 105/F din data de 09.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2014, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 397/A din data de 15.11.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Și în cazul acestei cereri de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel București la 11.04.2018, persoana condamnată a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., prin care a invocat, în esență, aceleași aspecte care formează obiectul analizei cauzei pendinte, respectiv că terenul pentru care a fost condamnat nu este proprietatea S.C. C. S.R.L., ci este proprietatea soților D. și E., aspect ce conduce la netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză referitoare la obligarea sa, în solidar cu ceilalți inculpați, la plata despăgubirilor civile.

Prin urmare, având în vedere aceste argumente, prin raportare la dispozițiile art. 459 alin. (5) cu referire la art. 459 alin. (3) lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că cererea de revizuire este inadmisibilă, o nouă reevaluare a aspectelor deja examinate în mod definitiv de instanțele de judecată, conducând la încălcarea principiului autorității de lucru judecat care presupune, pe de o parte, că o hotărâre exprimă adevărul, iar, pe de altă parte, că aspectele ce au format obiectul acesteia nu mai pot fi repuse în discuție.

În realitate, prin cererea de revizuire se solicită reexaminarea argumentelor care au stat la baza condamnării inculpatului, respectiv a soluționării acțiunii civile, dar și reaprecierea probatoriului. Practic, se critică modalitatea în care instanțele de fond au valorificat expertiza tehnică judiciară realizată în cauză.

Or, aceste solicitări sunt incompatibile cu instituția revizuirii, fiind contrare dispozițiilor legii procesual penale care reglementează această procedură, instanța care soluționează revizuirea nefiind abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator.

În altă ordine de idei, astfel cum a reținut și prima instanță, chiar dacă s-ar aprecia că aspectele învederate prin cererea de față, ar fi diferite față de cele invocate prin cererea de revizuire din 11.04.2018, Înalta Curte apreciază că nu este incident nici măcar formal cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât împrejurările invocate de revizuent au fost cunoscute de instanțe la momentul soluționării cauzei, fiind interpretate diferit, iar mijloacelor de probă invocate fiindu-le oferite alte valențe probatorii. Așadar, acestea nu sunt apte să dovedească netemeinicia hotărârii atacate și să conducă la o situație diametral opuse celei ce formează obiectul hotărârii a cărei revizuire se cere.

În concluzie, aspectul conform căruia terenul care a format obiectul hotărârii de condamnare nu ar fi aparținut S.C. C. S.R.L., a fost cunoscut de instanța care a soluționat cauza, fiind analizat în cuprinsul hotărârii, și din acest motiv cererea de revizuire apare ca fiind inadmisibilă în principiu.

Concluzionând, Înalta Curte constată că prin cererea de revizuire formulată de revizuentul A. nu se urmărește înlăturarea unei erori de fapt, ci se dorește ca instanțele să ofere o nouă apreciere a elementelor de fapt, cunoscute la momentul soluționării cauzei. Or, în atare situație, normele procesual penale interzic orice ingerință în autoritatea de lucru judecat.

Sub acest aspect, se impune a se sublinia că în jurisprudența instanței supreme s-a reținut că rolul revizuirii nu este acela de a proceda, conform nemulțumirilor condamnatului, la o rejudecare a cauzei și la o reinterpretare a probelor administrate. Scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a înlătura anumite erori de fapt evidente, erori datorate anumitor aspecte necunoscute în momentul soluționării fondului (Decizia nr. 46 din 12.02.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală).

Cât privește critica revizuentului formulată prin motivele de apel, respectiv că nu i-au fost analizate pe fond aspectele invocate prin cererea de revizuire și nu s-a răspuns criticilor formulate, Înalta Curte o apreciază nefondată.

Pentru a fi analizate pe fond aspectele invocate prin cererea de revizuire, aceasta trebuie să fie admisibilă în principiu, adică să îndeplinească condițiile de formă și fond impuse de dispozițiile art. 459 alin. (3) C. proc. pen., fiind o cale de atac restrictivă care poate fi exercitată numai în anumite condiții.

Or, astfel cum s-a menționat și anterior, cererea revizuentului nu îndeplinește condițiile de admisibilitate pentru a învesti în mod legal instanța cu judecarea cererii de revizuire și, implicit, cu efectuarea controlului judecătoresc asupra criticilor de fond invocate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost respectate exigențele dispozițiilor art. 452 și următoarele C. proc. pen., nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire formulate de persoana condamnată A..

Prin urmare, Înalta Curte va constata că hotărârea atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 218/F din data de 14 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul-revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-revizuent A., în cuantum de 720 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 218/F din data de 14 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul-revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-revizuent A., în cuantum de 720 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2025.