ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 10 ianuarie 2024

Deliberând asupra apelului declarat de revizuentul A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 154/F din data de 13 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 131/27.06.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 294/A/09.11.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, formulata de revizuentul A..

Pentru a pronunța o astfel de hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I Penală sub nr. x/2023, revizuentul A. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 131/27.06.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 294/A/09.11.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală.

În esență, revizuentul a arătat ca soluția de condamnare dispusă este netemeinică și că au intervenit împrejurări noi, necunoscute de instanțele de judecată la momentul pronunțării sentinței criticate, împrejurări care sunt de natură să conducă la o altă concluzie juridică și să schimbe soluția de condamnare.

Revizuentul a solicitat să se constate că infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina sa este lipsită de tipicitate obiectivă si că se impune pronunțarea soluției de achitare, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Analizând condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, prima instanță a reținut că aspectele invocate în susținerea cererii de revizuire ce face obiectul prezentei cauze nu reprezintă împrejurări noi care ar putea duce la o soluție de achitare, ci solicitări de prelungire a probațiunii si de reevaluare sau reinterpretare a materialului probator cu privire la aspecte deja verificate de instanțele penale care au pronunțat hotărârea de condamnare.

Opinia lichidatorului judiciar cu privire la inexistența în evidențele contabile ale societății B. S.R.L. a unui pasiv care să reprezinte o pagubă materială legată cauzal de faptele ilicite imputate revizuentului condamnat nu reprezintă o împrejurare nouă care ar putea duce la o soluție de achitare, pe calea revizuirii neputându-se realiza o prelungire a probațiunii si nicio reevaluare sau o reinterpretare a materialului probator cu privire la aspecte deja verificate de instanța de fond.

Împrejurarea că hotărârea de condamnare din dosarul nr. x/2016 ar conține inadvertențe nu a fost descrisă de revizuent astfel încât să permită instanței să constate că se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen.

II. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal revizuentul A..

Prin motivele de apel formulate în scris, apelantul-revizuent a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 459 C. proc. pen., solicitând să se aibă în vedere că prima instanță, deși ar fi trebuit să analizeze formal îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, a făcut aprecieri directe asuprea fondului judecății, raționând în sensul examinării forței probante a împrejurării noi reliefate prin cererea de revizuire.

De asemenea, a arătat că în cazul infracțiunii de înșelăciune crearea unei pagube este o condiție cumulativă, esențială pentru întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracțiunii. Or, raportat la acest considerent, în cauza pendinte existența unei pagube ca element constitutiv este incertă, motiv pentru care, față de împrejurările noi necunoscute la momentul judecării fondului, era necesară administrarea de dovezi suplimentare pentru a determina care a fost modul de formare, de creare a pretinsei pagube.

În ceea ce privește faptul că prin cererea de revizuire s-ar tinde la o extindere a probatoriului, a arătat că aprecierile primei instanțe sunt subiective, în condițiile în care o împrejurare nouă, prin ea însăși are caracterul de probă nouă, ceea ce implicit include un addagio la procesul probator.

Pe fondul cererii de revizuire, a apreciat că soluția de condamnare dispusă este netemeinică, urmând a prezenta existența unor împrejurări noi, necunoscute de instanțele de judecată la momentul pronunțării sentinței criticate, împrejurări care sunt de natură să conducă la o altă concluzie juridică și să schimbe soluția de condamnare.

Prealabil, a solicitat și suspendarea executării hotărârii a cărei revizuire se solicită, iar, pe fond, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă.

În ceea ce privește cazul de revizuire, acesta se întemeiază pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât în cauză au apărut împrejurări noi, necunoscute la data judecății, constând în inexistența în evidențele contabile ale societății B. S.R.L. a unui pasiv care să reprezinte o pagubă materială și care să se găsească în legătură cauzală cu faptele ilicite imputate.

În concluzie, niciun patrimoniu nu a fost păgubit, banca recuperându-și sumele acordate cu titlu de credit în favoarea B. S.R.L., iar aceasta a radiat din evidența sa pasivul reprezentat de valoarea împrumutului de restituit.

De asemenea, convingerea că producerea unei pagube nu este veridică îl reprezintă faptul ca circuitele economice dintre B. S.R.L. și societățile comerciale despre care se afirmă că ar fi constituit mijloace frauduloase aflate sub controlul membrilor grupării infracționale nu au constituit obiect mediat de comitere a unei infracțiuni de înșelăciune, în sensul ca patrimoniul B. S.R.L. să fie prejudiciat în favoarea vreuneia dintre societățile C. S.R.L. (D. SRL) sau E. S.R.L., ori F. S.R.L..

În condițiile în care nu se poate reține producerea unei pagube ca efect al prezentării ca adevărate a unei fapte neadevărate, nu sunt întrunite cerințele pentru a se exercita acțiunea penală pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, indiferent de forma de participație.

Deopotrivă, este de observat că și sub aspect obiectiv este imposibil să se rețină o pagubă în prezenta cauză, deoarece, paguba (prejudiciul) ca instituție juridică având sediul materiei în cadrul răspunderii civile delictuale, trebuie să întrunească o serie de condiții cumulative, principala condiție fiind aceea a existenței unui drept la dezdăunare întemeiat pe preexistența unui drept al persoanei păgubite ori a pierderii viitoare cauzate de imposibilitatea folosirii productive a unui lucru pentru o anume perioadă.

În raport de toate argumentele expuse, a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și admiterea cererii de revizuire.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 22.12.2023, fiind repartizată aleatoriu cu prim termen de judecată la data de 10.01.2024.

III. Examinând apelul declarat de revizuentul A., atât prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, potrivit art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Fiind învestită cu soluționarea apelului declarat de revizuentul A., Înalta Curte reține că revizuirea (restitutio in integrum) reprezintă o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri judecătorești definitive care conțin erori de fapt deosebit de grave.

Prin aceasta nu se urmărește o nouă reapreciere a probatoriului deja administrat sau administrarea altor probe cu privire la faptele intrate sub puterea lucrului judecat, ci se invocă necunoașterea adevăratei situații de fapt de către instanța de judecată, fiind descoperite împrejurări de fapt sau fapte noi care nu au fost cunoscute de instanță la momentul soluționării cauzei.

Fiind o cale extraordinară de atac prin care se îndreaptă erorile judiciare grave, cazurile în care se poate introduce o cerere de revizuire sunt limitativ prevăzute de lege, reglementarea asigurând, pe de o parte stabilitatea hotărârilor definitive, iar, pe de altă parte, securitatea raporturilor juridice, erorile minore neputând fi luate în considerare ca motive de revizuire.

Astfel, revizuire nu poate fi cerută doar pentru a se obține o nouă rejudecare a cauzei, fiind compatibilă cu principiul res iudicata por veritate habetur (lucrul judecat este considerat că exprimă adevărul).

În acest sens, este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a statuat: Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea contra României, Cauza Ryabykh împotriva Rusiei).

Însă, pentru a se decide dacă este sau nu cazul să fie efectuat un control judecătoresc al hotărârii de condamnare prin rejudecarea cauzei, este necesar ca cererea de revizuire să fie admisibilă în principiu, respectiv să se constate dacă această îndeplinește condițiile de formă și fond reglementate de art. 459 alin. (3) C. proc. pen.

Astfel, potrivit art. 459 alin. (3) C. proc. pen.: Instanța examinează dacă:a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3);

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Efectuând o nouă apreciere a condițiilor prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., în acord cu instanța de fond, instanța de control judiciar constată că cerințele vizând hotărârea care face obiectul revizuirii, termenul de introducere a acesteia, titularul și forma cererii, precum și instanța căreia i se adresează cererea sunt îndeplinite. De asemenea, se constată că revizuentul a indicat temeiul în baza căruia se solicită rejudecarea cauzei penale, iar motivele invocate nu au mai făcut obiectul unei alte cereri de revizuire judecată definitiv.

În ceea ce privește cerința prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., vizând invocarea faptelor și mijloacelor de probă în baza cărora este formulată cererea și dacă acestea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, Înalta Curte constată că prima instanță a realizat o analiză temeinică a aspectele invocate, apreciind în mod corect că cererea de revizuire nu este admisibilă în principiu, motivele dezvoltate de revizuent neîncadrându-se formal în cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În această ordine de idei, Înalta Curte constată că revizuentul A. a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., motivat, în esență, de inexistența în evidențele contabile ale societății B. S.R.L. a unui pasiv care să reprezinte o pagubă materială și care să se găsească în legătură cauzală cu faptele ilicite imputate.

Potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.: Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

Pentru a fi incident acest caz de revizuire, se cer a fi îndeplinite două condiții, respectiv să se descopere fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei, iar acestea să fie apte să dovedească netemeinicia hotărârii atacate, impunându-se pronunțarea unei soluții diametral opuse celei ce formează obiectul hotărârii a cărei revizuire se cere.

Așadar, sub un prim aspect faptele sau împrejurările invocate nu trebuie să fie cunoscute la momentul soluționării cauzei. În schimb, dacă acestea au fost cunoscute de instanța care a soluționat cauza, fiind analizate în cuprinsul hotărârii, cererea de revizuire apare ca fiind inadmisibilă în principiu.

În ceea ce privește înțelesul expresiei "fapte sau împrejurări", se impune a se sublinia că aceasta se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, și anume orice întâmplare, situație, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare.

Sub un al doilea aspect, Înalta Curte reține că faptele sau împrejurările descoperite trebuie să poate dovedi netemeinicia hotărârii definitive atacate, iar în situația existenței unei hotărâri de condamnare - astfel cum este cazul în speța de față - aceste împrejurări noi trebuie să conducă la pronunțarea unei soluții opuse celei pronunțate prin hotărârea a cărei revizuire se cere, respectiv o soluție de achitare sau de încetare a procesului penal.

Revenind la aspectele invocate de revizuent prin cererea formulată, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi apreciate drept fapte sau împrejurări noi, ci, mai degrabă, simple supoziții pentru a căror dovedire se impune administrarea de probe noi și reinterpretare probelor deja administrate, aspecte nepermise în calea extraordinară de atac a revizuirii.

În realitate, revizuentul solicită completarea dovezilor deja administrate sub aspectul prejudiciilor produse prin infracțiune și administrarea unor noi mijloace de probă sub acest aspect care să dovedească inexistența unor pagube, ceea ce ar transforma calea extraordinară de atac a revizuirii într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar continua probațiunea. Or, această situație este de natură să afecteze principiul legalității înfăptuirii justiției consacrat în art. 124 alin. (1) din Constituție, precum și principiul securității raporturilor juridice.

Concluzionând, Înalta Curte constată că prin cererea de revizuire formulată de revizuentul A. nu se urmărește înlăturarea unei erori de fapt, ci se dorește ca instanțele să ofere o nouă apreciere a elementelor de fapt. Or, în atare situație, normele procesual penale interzic orice ingerință în autoritatea de lucru judecat.

Sub acest aspect, se impune a se sublinia că în jurisprudența instanței supreme s-a reținut că rolul revizuirii nu este acela de a proceda, conform nemulțumirilor condamnatului, la o rejudecare a cauzei și la o reinterpretare a probelor administrate. Scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a înlătura anumite erori de fapt evidente, erori datorate anumitor aspecte necunoscute în momentul soluționării fondului (Decizia nr. 46 din 12.02.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală).

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire formulate de revizuentul A., împrejurările invocate de acesta neîncadrându-se în cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Prin urmare, Înalta Curte va constata că hotărârea atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 154/F din data de 13 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul-revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 154/F din data de 13 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă apelantul-revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2024.