ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 19 decembrie 2024

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 153/F din 23 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 383 din 19.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2023, definitivă prin decizia penală nr. 342/A din 07 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală formulată de revizuentul A..

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, la data de 04.09.2024, pe rolul Curții de Apel București, secția I Penală, a fost înregistrată, sub nr. x/2024, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. prin care s-a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 383 din 19.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2013, definitivă prin decizia penală nr. 342/A/07.10.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă, în sensul achitării sale, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală.

În esență, revizuentul a arătat, în esență, că, acuzațiile formulate, precum și condamnarea sa sunt consecința unor erori fundamentale de raționament juridic decurgând din interpretări trunchiate, prin fracturarea algoritmilor logico-juridici, procurorul raportând comportamentul său la un tipar legal imaginar prin alterarea unor raporturi juridice de drept civil și atribuirea de conotație penală exercițiului unor drepturi și obligații civile, faptele descrise ducând spre o nelegală condamnare ce nu poate rămâne legală și temeinică.

De asemenea, a menționat că martora B. a avut un interes personal și a ascuns adevărata situație de fapt.

Totodată, s-a apreciat că, atât prin sentința instanței de fond, cât și prin decizia pronunțată în apel nu s-a stabilit corect situația de fapt, revizuentul fiind condamnat, în mod eronat, printr-o interpretare greșită a legii, încălcarea competenței și a dispozițiilor legale organice.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În susținerea cererii formulate, revizuentul a depus la dosar un răspuns emis de Camera Notarilor Publici la data de 26.08.2024 și o copie a Registrului general notarial.

Cu ocazia dezbaterilor, la dosar, a fost depusă declarația dată în calitate de martor de numita B., audiată în dosarul nr. x/2028 al Curții de Apel București, secția I Penală, care a avut ca obiect tot o cerere de revizuire.

Analizând cererea sub aspectul admisibilității în principiu, curtea de apel a constatat că prin sentința penală nr. 383 din 19.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 244 alin. (1), (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 67 alin. (1), (2) C. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 67 alin. (1), (2) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), (39) lit. 1 lit. b) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare la care s-a adăugat o treime din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (reprezentând 6 luni închisoare), în final, inculpatul executând 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (3) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie vizând interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005, după rămânerea definitivă a hotărârii, inculpatul nu poate fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii, s-a dispus comunicarea Oficiului Național al Registrului Comerțului a unei copii a dispozitivului hotărârii.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale).

În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (1) C. pen., art. 998 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă C. S.R.L. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2.186.569,1 RON actualizată cu rata inflației de la data de 27.11.2008 și până la achitarea integrală a debitului, sumă reprezentând daune materiale.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român - prin Ministerului Finanțelor Publice - A.N.A.F. - D.G.F.P. a Mun. București ca neîntemeiată.

Au fost menținute măsurile asiguratorii luate în cursul urmăririi penale prin ordonanța din data de 11.04.2012 vizând poprirea sumelor de bani prezente și viitoare din conturile deschise la D. S.A. și E. pe numele inculpatului, precum și măsura sechestrului asupra bunului imobil - apartamentul nr. x, situat în București, str. x, Sector 6 dispusă prin ordonanța din 04.10.2012.

În baza art. 25 alin. (3) C. pen., a fost desființat parțial înscrisul intitulat contract de asistență juridică nr. x din data de 12.10.2007, respectiv s-a anulat mențiunea dar nu mai puțin de 400.000 EURO (patru sute mii) la cursul BNR efectuată plata în ziua încheierii tranzacției, respectiv încheierii contractului de vânzare cumpărare aflată la art. 2 din contract. .

În baza art. 274 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 2800 RON, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului, în conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 342/A din 07.10.2015 prounțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 383 din 19 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția I Penală, a fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând:

S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului pentru fiecare infracțiune.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 12 și art. 13 din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpat, din infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen.

În baza art. 244 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 67 alin. (1), (2) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. pe o durată de 1 (un) an, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Au fost repsinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva aceleiași hotărâri.

A fost obligat apelantul parte civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat A. la plata sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă C. S.R.L..

În baza art. 273 alin. (3) și (5) C. proc. pen., a fost admisă, în parte, cererea formulată de martora F. și i-a fost acordată acesteia suma de 300 RON, cu titlu de compensare din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, analizând motivele invocate de revizuentul G., în susținerea cererii de revizuire, Curtea a constatat că acestea nu se circumscriu cazurilor expres si limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuentul fiind, în realitate, nemulțumit, de soluția de condamnare definitivă pronunțată împotriva sa, acesta urmărind, în fapt, readministrarea, completarea și reinterpretarea probatoriului deja administrat de instanțele care au pronunțat hotărârile judecătorești criticate, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare.

Așadar, Curtea a reținut că nu au fost descoperite fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanțele care au soluționat cauza pe fond, în accepțiunea dispozițiilor legale în materie, iar, aspectele invocate de revizuent și înscrisurile depuse de acesta în susținerea cererii nu sunt în măsură să conducă la concluzia că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. pen.

De asemenea, s-a arătat că o parte din motivele pe care se întemeiază cererea de revizuire au fost analizate cu ocazia soluționării unor alte cereri de revizuire, definitiv respinse ce au format obiectul dosarelor nr. x/2017 al Curții de Apel București, secția a-II-a Penală, nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a-II-a Penală, nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția I Penală și nr. x/2022 al Curții de Apel București, secția I Penală.

Referitor la declarația martorei B., depusă la dosarul prezentei cauze, s-a constatat că aceasta a fost deja evaluată în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția I Penală.

Referitor la susținerile revizuentului, în sensul că martora B. a ascuns adevărata situație de fapt, s-a apreciat că acestea nu pot constitui motive de revizuire în accepțiunea art. 453 alin. (1) C. proc. pen., în condițiile în care, nu s-a dovedit printr-o hotărâre judecătorească definitivă săvârșirea, în cauză, de către martoră a infracțiunii de mărturie mincinoasă sau a vreunei alte infracțiuni, conform art. 454 alin. (1) C. proc. pen., în speță, neregăsindu-se nici situația reglementată în alin. (2) al art. 454 C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul A., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate, și, în rejudecare, să se dispună în baza art. 459 C. proc. pen. raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. admiterea în principiu a cererii de revizuire formulată de revizuent și trimiterea cauzei la Curtea de Apel București, în vederea soluționării pe fond a cererii de revizuire.

În motivare, s-a arătat că instanța de fond nu a analizat niciunul dintre motivele invocate în susțierea cazului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv omisiunea instanțelor de fond și apel de a constata aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 52 și 61 din Legea nr. 188/2000, precum și existența unui înscris nou, respectiv adresa Camerei Notarilor Publici Bucureși, însoțită de Registrul Notarului Public H., potrivit căruia, la data de 15.10.2007, martora B. a încheiat o convenție civilă cu referire la contractul de asistență juridică prin care părțile au convenit împărțirea onorariului rezultat.

În acest sens, s-a arătat că omisiunea instanțelor de fond și apel de a constata că dispozițiile art. 188

2

000 erau aplicabile în cauză, au determinat nu numai încadrarea juridică greșită făcută de procuror, ci și, concluzia instanțelor în sensul că afirmațiile mincinoase l-ar fi determinat pe executorul judecătoresc să dispună executarea silită.

Făcând trimitere la răspunsul Camerei notarilor publici din care rezultă că, la data da 15.10.2007, martora B. a semnat cu apelantul o convenție civilă prin care acesta se obliga să-i plătească martorei o parte din onorariul ce urma a fi încasat, precum și la împrejurările declarate de martoră într-un alt dosar având ca obiect revizuire (dosar nr. x/2019 al Curții de Apel București, secția a II a penală), ocazie cu care aceasta a precizat că nu a încheiat vreo convenție cu apelantul revizuent, s-a arătat că martorii propuși de acuzare au urmărit să probeze acuzația de înșelăciune, prin afirmații străine de situația factuală si făcute doar pentru a atrage, în mod eronat, răspunderea penală a acestuia.

În concluzie, s-a arătat că, instanțele de fond și apel nu au cunoscut cu exactitate împrejurările ce decurg din legea organică și nici că martorii acuzării au prezentat o realitate alterată, cu un vadit caracter de interes personal, iar, înscrisul constând în Registrul notarului public H., coroborat cu declarația dată de martora B. într-o altă etapă procesuală (dosar nr. x/2019 al Curții de apel București), au caracter de noutate în sensul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Examinând apelul promovat de revizuentul A., atât din prisma motivelor invocate cât și sub toate aspectele, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat pentru motivele arătate în continuare.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. și numai în cazurile prevăzute de art. 453 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispozițiile procesuale menționate și de principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Drept urmare, coroborarea acestor dispoziții legale impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii, cu consecința respingerii cererii pentru acest motiv, în situația afirmării generice a nelegalității și netemeiniciei hotărârii a cărei retractare se cere.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă, din conținutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conțin hotărârile judecătorești.

Pe de altă parte, revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, poate fi formulată numai în condițiile și în cazurile limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. pen., singurele în măsură să conducă la o reexaminare a cauzei penale.

În speță, se constată că revizuentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 383 din 19.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2023, hotărâre rămasă definitivă prin decizia nr. 342/A din 07.10.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, context în care, se constată că revizuentul a fost parte (inculpat) în cauza a cărei revizuire o solicită, conform art. 455 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar prin hotărârea anterior menționată s-a rezolvat fondul cauzei, dispunându-se condamnarea sa.

Se mai constată că cererea de revizuire a fost formulată și motivată în scris, cu menționarea cazului de revizuire pe care aceasta se întemeiază, respectiv art. 453 alin. (1) lit. a), revizuentul invocând faptul că, s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Conform art. 453 alin. (4) C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.

În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că, pentru a fi incidente aceste dispoziții, este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate în revizuire să nu fi fost cunoscute de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârea de condamnare și aceste împrejurări sau fapte să fie în măsură să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, mai precis să conducă la adoptarea unei soluții diametral opuse respectiv de achitare a revizuentului sau de încetare a procesului penal.

Pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu este necesar deci ca probele propuse să fie noi, ci teza probatorie pentru care se solicită a se administra aceste probe, respectiv faptele sau împrejurările ce pot fi relevate să fie unele necunoscute și neanalizate de către instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Raportând aceste argumente de principiu la cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanță, că împrejurările invocate de către revizuent, respectiv declarația martorei B. dată în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția I penală și existența unei convenții încheiată de revizuent la data de 15.10.2007 cu aceeași martoră privind modul de împărțitre a onorariului, nu au caracter de noutate, în sensul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., constituind apărări care au fost susținute, cu ocazia soluționării altor cereri de revizuire formulate de inculpat (dosar nr. x/2018 al Curții de apel București, secția I Penală, nr. x/2016 al aceleiași instanțe).

De altfel, în ceea ce privește existența convenției încheiate între apelantul revizuent și numita B., la data de 15.10.2007, se observă că aceasta a fost încheiată anterior pronunțării hotărârii de condamnare, apelantul -revizuent având deja posibilitatea de a o invoca în cadrul apărărilor formulate pe fondul cauzei și în apel, invocarea acesteia la acest moment procesual echivalând cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătorești, care însă nu este admisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că nici critica privind faptul că martora B., audiată în fața instanțelor de fond și apel, ar fi ascuns adevărata situație de fapt, nu poate fi primită, în condițiile în care, nu s-a dovedit printr-o hotărâre judecătorească definitivă săvârșirea în această cauză de către martoră a infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În ceea ce privește invocarea, cu ocazia dezbaterilor, a deciziei penale nr. 68/A din 29 februarie 2024 proununțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2023, având ca obiect soluționarea apelului declarat de revizuenții Lupu și I. împotriva sentinței penale nr. 228/F din 28 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de apel București, secția a II a penală, se observă că vizează o altă situație de fapt și nu are aplicabilitate în prezenta cauză.

Față de aceste considerente, având în vedere că înscrisurile invocate de revizuentul A. nu fac dovada existenței unor fapte sau împrejurări noi, în sensul prevederilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 153/F din 23 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 153/F din 23 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 decembrie 2024.