ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 251/F din 16 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de revizuire formulate de revizuenții A. și B. împotriva sentinței penale nr. 229/F/23.12.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 472/A/28.11.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În temeiul art. 460 C. proc. pen., au fost respinse, ca lipsite de obiect, cererile de suspendare a executării hotărârii supuse revizuirii.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați revizuenții la câte 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București, secția a II-a Penală a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018, revizuenta A. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 229/F din 23 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 472 din 28 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cererea de revizuire a vizat atât latura penală, cât și latura civilă a cauzei, fiind întemeiată pe cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute la soluționarea procesului și care dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare.

În ceea ce privește admiterea în principiu, revizuenta A. a arătat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 459 și art. 456 C. proc. pen.

În baza art. 460 C. proc. pen., a solicitat instanței de judecată ca, odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire, să se suspende și executarea hotărârii supuse revizuirii.

În ceea ce privește admiterea pe fond a cererii de revizuire, apărarea a arătat următoarele:

Prin sentința penală nr. 229/F din 23 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2014, s-a dispus condamnarea inculpatei A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de influență și la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de șantaj. După contopirea celor două pedepse, inculpata a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

Prin decizia penală nr. 472/A din 28 decembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis apelul inculpatei în sensul că:

- cu opinie majoritară, instanța de apel a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 5 ani închisoare, a înlăturat sporul de 1 an închisoare și, în temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, a recontopit pedepsele aplicate în pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani închisoare, urmând ca inculpata să execute, în regim de detenție, pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare;

- opinia separată a fost în sensul desființării în totalitate a sentinței penale nr. 229/F din 23 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2014 și achitării inculpatei A., în conformitate cu art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată.

Referitor la cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuenta A., prin apărător, a arătat că împrejurările pe care se întemeiază cererea de revizuire sunt următoarele:

- punerea în mișcare a acțiunii penale față de martorii denunțători C., D. și E. pentru infracțiunile de mărturie mincinoasă și inducerea în eroare a organelor judiciare în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (anexe 1 - 3).

Astfel, în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se fac cercetări cu privire la faptele de mărturie mincinoasă și inducerea în eroare a organelor judiciare, comise de inculpații C., D. și E. în legătură cu dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel București, în care A. a fost condamnată definitiv la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Prin ordonanțele nr. 430/P/2016 din 31.05.2016, 23.08.2017 și 19.09.2017 s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpaților C., D. și E. pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și inducerea în eroare a organelor judiciare, acte care confirmă că, în cauză, există probe din care rezultă că aceștia au săvârșit faptele de care sunt acuzați.

Acțiunea penală vizează modul în care cei trei inculpați au sesizat organele judiciare cu privire la fapte nereale, precum și depozițiile pe care aceștia le-au dat în fața organelor judiciare în diferite etape ale soluționării dosarului nr. x/2014, în care A. a fost condamnată.

Caracterul mincinos al depozițiilor date de denunțători în cauza în care a fost judecată, a mai arătat revizuenta A., se întinde asupra tuturor elementelor esențiale care au dus în final la condamnarea sa, respectiv asupra sumelor de bani plătite de denunțători, asupra titularului real cu care s-au plătit aceste sume de bani, asupra persoanelor judiciare cărora le erau destinate, precum și asupra înregistrărilor efectuate în cauză.

Inclusiv prin hotărârea instanței de apel, în opinie majoritară, s-a arătat că "credibilitatea denunțătorilor ar putea fi serios șifonată", în timp ce, în opinia minoritară, s-a reținut că declarațiile martorilor denunțători prezintă multe contradicții pe aspecte esențiale și, pe cale de consecință, nu pot să stea la baza unei condamnări.

În consecință, revizuenta A., prin apărător, a susținut că actul de punere în mișcare a acțiunii penale față de martorii denunțători C., D. și E., pentru infracțiunile de mărturie mincinoasă și inducerea în eroare a organelor judiciare, este un act de care instanțele ordinare nu au avut cunoștință la judecarea cauzei.

Prin aceste acte se certifică în mod oficial că demersul martorilor denunțători a fost unul eminamente mincinos și legitimează argumentele reținute în opinia separată.

- efectuarea unei expertize tehnice judiciare în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a constatat cu certitudine că înregistrările audio-video prezentate de martorii denunțători nu sunt autentice și sunt rezultatul unor montaje de materiale audio-video.

Astfel, apărarea a susținut că înregistrările audio-video efectuate de martorii denunțători C., D. și E. au fost considerate de instanțele de judecată ca fiind probe relevante și determinante în susținerea acuzării și, implicit, a condamnării revizuentei A..

A mai susținut revizuenta A. că în cursul procesului penal, atât la fond, cât și în apel, a solicitat în permanență efectuarea unei expertize tehnice de specialitate care să constate autenticitatea înregistrărilor, fiind ferm convinsă că acestea au un caracter contra-făcut.

În etapa judecății pe fondul cauzei, instanțele au respins în mod repetat cererea de expertizare a înregistrărilor, astfel că această probă nu a fost avută în vedere.

În dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la solicitarea organelor de urmărire penală, s-a efectuat o expertiză tehnică cu caracter judiciar asupra înregistrărilor efectuate de martorii denunțători C., D. și E., care a concluzionat fără niciun dubiu că înregistrările audio-video prezentate de martorii denunțători nu sunt autentice, fiind rezultatul unor montaje de materiale audio-video. Că s-a intervenit tehnic asupra acestora, probează fără niciun dubiu că s-a acționat cu intenția vădită de a reda o situație denaturată, cât și faptul că, fără această contrafacere, nu ar fi rezultat faptele pe care le-au denunțat, mai grav fiind faptul că, din declarația martorului D. dată în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a rezultat că aceste intervenții asupra înregistrărilor s-au realizat la sediul Direcției Naționale Anticorupție - Structura Teritorială Constanța, de organele judiciare care conduceau urmărirea penală.

Existența acestei probe noi conduce la reevaluarea și, în final, la anularea unei probe care a avut un caracter determinant în condamnarea inculpatei A.. Din analiza dosarului în care a fost condamnată se poate constata că actul de învinuire, actul de inculpare, actul de trimitere în judecată și cele două hotărâri din fond și apel se întemeiază, în cea mai mare parte, pe declarațiile martorilor denunțători și pe înregistrările audio-video efectuate de aceștia.

În măsura în care aceste probe au fost dovedite ca fiind false, apare în mod evident faptul că și hotărârea de condamnare prezintă un pregnant caracter de nelegalitate.

- dosarul cauzei a fost instrumentat, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, de procurori și judecători a căror independență și imparțialitate a fost grav afectată.

Din etapa urmăririi penale a reieșit că procedurile au fost declanșate la inițiativa unui ofițer SRI, iar operațiunile de înregistrare audio-video au fost realizate cu concursul de specialitate al acestuia.

Acest aspect rezultă din declarațiile martorului F. și ale denunțătorului D., care au confirmat faptul că au fost contactați de numitul G. care lucra la SRI pentru a face denunțuri împotriva avocaților A. și B.. Acest ofițer SRI le-a intermediat și accesul la procurorul H. de la Direcția Națională Anticorupție - Structura Teritorială Constanța și tot acest ofițer SRI le-a pus la dispoziție mijloace tehnice de înregistrare.

De asemenea, din analiza actelor dosarului nr. x/2014, rezultă că și judecătorul fondului a colaborat cu organul de urmărire penală și alte instituții în baza protocoalelor de colaborare în ceea ce privește soluționarea dosarului în care inculpata A. a fost condamnată. La termenul din 27 martie 2015 au fost audiați martorii denunțători C., D. și E., cărora li s-a permis să facă afirmații ce exced obiectului judecății. În urma acestor declarații, judecătorul fondului a sesizat personal Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța întrucât ar fi reieșit, în accepțiunea acestuia, alte posibile fapte de corupție care nu făceau obiectul dosarului (anexa 7). Mai mult, la termenul din data de 28 aprilie 2015, după ce a formulat cerere de recuzare împotriva judecătorului fondului, a mai susținut revizuenta A., acesta a sesizat Direcția Națională Anticorupție Constanța din nou, întrucât la dosarul cauzei a fost înregistrată o scrisoare, presupus scrisă de martorii denunțători, din care reieșea reaua-credință a acestora și o presupusă înțelegere cu procurorul de caz cu privire la aceasta (anexa 8).

Este de observat că toate aceste sesizări s-au făcut de către un judecător, în contextul în care în sala de ședință a participat și un reprezentant al Direcției Naționale Anticorupție, care nu a considerat că trebuie să se sesizeze din oficiu cu privire la pretinsele fapte invocate de judecător.

De asemenea, la un termen de judecată, a mai arătat revizuenta A., a informat judecătorul fondului că în sală se afla un ofițer SRI care supraveghează desfășurarea cauzei, moment în care s-a legitimat în fața instanței, însă replica judecătorului a fost că ședința este publică și poate asista orice persoană.

Potrivit revizuentei A., dosarul în care a fost condamnată definitiv la pedeapsa de 4 ani închisoare a fost instrumentat și analizat de magistrați a căror independență și imparțialitate a fost grav afectată, aceștia încălcând în mod flagrant art. 7 din Legea nr. 303/2002, care prevede că judecătorilor și procurorilor le este interzisă colaborarea cu serviciile de informații.

În dovedire, la cererea de revizuire au fost anexate următoarele înscrisuri:

- ordonanța nr. 430/P/31.05.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpaților D. și C.;

- ordonanța nr. 430/P/23.08.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului E.;

- ordonanța nr. 430/P/18.09.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a extins acțiunea penală împotriva inculpatului C.;

- expertiza tehnică judiciară efectuată în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție asupra înregistrărilor efectuate de martorii denunțători;

- declarație F.;

- declarație D. din 15 noiembrie 2016, dată în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- adresa din 1 aprilie 2015 prin care judecătorul fondului a sesizat Direcția Națională Anticorupție pentru alte fapte;

- adresa din 4 mai 2015 prin care judecătorul fondului a sesizat Direcția Națională Anticorupție pentru alte fapte;

- reportaj jurnalistic din care reiese că judecător I. a făcut parte din structura de securitate a Î.C.C.J., semnând documente în această calitate.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 14 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția I Penală a dispus trimiterea dosarului nr. x/2018, având ca revizuent pe B., în vederea discutării reunirii cu dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

Prin încheierea de ședință din 16 octombrie 2018, în conformitate cu art. 43, art. 44 alin. (1) raportat la art. 462 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus reunirea cauzelor, respectiv a dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția I Penală, cu dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

Prin cererea de revizuire formulată împotriva sentinței penale nr. 229/F din 23 decembrie 2015 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 472 din 28 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, B., condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, în conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a invocat următoarele împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanța de judecată:

Înregistrarea depusă de către D. (care nu surprinde, de altfel, aspectele legate de solicitarea expresă de către B. de eventuale sume de bani pentru vreun judecător sau pronunțarea vreunei soluții), alături de celelalte trei depoziții ale denunțătorilor C., D. și E., au constituit singurele probe în temeiul cărora s-a dispus condamnarea.

În cauza cu nr. 430/P/2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus și s-a efectuat expertiza judiciară criminalistică nr. 7 din 12 ianuarie 2017, de către I.N.E.C., care a avizat verificarea autenticității înregistrărilor depuse de D., înregistrări neautorizate de organul judiciar, ele fiind produse și depuse de denunțători (CD-uri). Au fost analizate înregistrările cuprinse pe cele trei CD-uri:

"înregistrare J. I" - care reprezintă o filmare la biroul avocatului B., "înregistrarea J. 2" și "înregistrarea J. 3", ce cuprind înregistrări la biroul avocatului A..

Concluziile acestei expertize și împrejurările noi, necunoscute de instanță la momentul judecării cauzei în căile ordinare, sunt următoarele: nu se poate stabili autenticitatea pentru "înregistrare J. I" și înregistrările cuprinse pe celelalte două CD-uri nu sunt autentice, acestea reprezentând montaje de material audio-video.

Revizuentul B. a mai arătat că un alt aspect important al expertizei, ce reprezintă probe care lămuresc împrejurarea nouă (lipsa autenticității înregistrărilor) îl constituie identificarea momentelor la care au fost gravate CD-urile depuse de J. în forma lor finală:

"Potrivit datelor interne ale suportului optic DVD 1 (pentru B.), fișierul înregistrare 1 mpg a fost gravat în 13 mai 2015 ora 2:17, timp oferit de sistemul PC de gravare" și "potrivit datelor interne ale suportului DVD 2, fișierul înregistrare 2 mpg, a fost gravat la 12 mai 2014, ora 19:59, timp oferit de sistemul PC de gravare".

Având în vedere că Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța a fost sesizată în 6 martie 2014, iar înregistrările depuse de D. au fost efectuate, conform propriilor susțineri, anterior acestei date, se constată, conform expertizei, că imaginile inițiale au fost prelucrate și reînregistrare în cursul urmăririi penale, în timp ce se aflau în posesia lucrătorilor Direcției Naționale Anticorupție Constanța, în luna mai 2014. Acest fapt a fost confirmat și de D., în declarația dată în 15 noiembrie 2016 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2016.

"un ofițer SRI împreună cu procurorul H. își doreau foarte mult să-l facă pe B.", dar și aspectul că și în prezența lui la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, imaginile aduse de el, cele trei DVD-uri, au fost prelucrate de polițistul K. prin ștergere, lipire, reeditare", susțineri care confirmă o probă științifică, și anume datele de gravare a CD-urilor (la 12 și 13 mai 2014, în cursul urmăririi penale), așa cum arată expertiza criminalistică nr. 7 din 12 ianuarie 2017.

Din copia Registrului de Evidență al Arestului I.P.J Constanța a reieșit că, în data de 22 decembrie 2014, H. i-a scos la vorbitor pe D. și C., la camera 38 din sediul I.P.J Constanța (biroul în care se afla comisarul L., care a fost chiar investigatorul sub acoperire). Mai mult, în declarația lui K. (polițistul care a efectuat urmărirea penală în ce îl privește pe B. împreună cu procurorul H.), dată în 5 iulie 2017 la Parchetul General, în dosarul nr. x/2016, acesta a precizat că:

"îmi amintesc că m-am deplasat în cursul iernii 2014 - 2015 împreună cu procurorul H. la Penitenciarul Poarta Albă unde i-am audiat pe fii lui C., D., E. și F.".

Revizuentul B. a susținut că întâlnirea investigatorului sub acoperire și a denunțătorilor pentru a se pune de acord ca, în ianuarie 2015, cu ocazia audierii lor la Curtea de Apel București, să declare mincinos că l-ar fi "pus în față pe dl. avocat M." în dosarul nr. x/2010, constituie o împrejurare nouă.

Faptul că "cealaltă jumătate" a J., adică F. și N., a afirmat că revizuentul B. nu a afirmat că nu a solicitat niciun ban pentru niciun judecător și că au fost învățați să declare mincinos, ar fi trebuit să creeze serioase îndoieli asupra denunțătorilor lui C., E. și D.. Nu a fost identificat de către instanțe niciun aspect care să justifice ca "cealaltă jumătate" a J. să dea declarații favorabile și în contradicție totală cu componenții propriei lor familii.

Au fost invocate de către revizuentul B. dispozițiile art. 3 lit. g) din protocolul susmenționat, deciziile Curții Constituționale a României nr. 51 din 16 februarie 2016 și nr. 383 din 27 mai 2015.

Au fost atașate cererii următoarele înscrisuri:

- copii ale ordonanțelor de punere în mișcare a acțiunii penale (430/P/2016);

- expertiza criminalistică nr. 7 din 12 ianuarie 2017;

- declarațiile lui H.;

- declarația lui K.;

- extras Arest I.P.J Constanța, care dovedește menținerea legăturii dintre procurorul H. și denunțători;

- ordonanțele din dosarul nr. x/2016, plus extrasul respingerii la Curtea de Apel Constanța - dosar nr. x/2018;

- declarație D. (dată la Parchetul General în data de 15 noiembrie 2016, în dosarul nr. x/2016).

În conformitate cu art. 456 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel București a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică copii certificate pentru conformitate cu originalul actelor depuse de către revizuenții A. și B. în instanță cu privire la dosarul penal nr. x/2016

Prin adresa din 12 noiembrie 2018, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică a înaintat actele solicitate, cu mențiunea că sunt conforme cu originalul, făcând totodată precizarea că, în baza art. 58 alin. (2) C. pen. raportat la art. 881 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 modificată, dosarul penal nr. x/2016 urmează să fie declinat secției de investigare a infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu privire la admisibilitatea în principiu a cererilor de revizuire formulate de revizuenții A. și B., în conformitate cu art. 459 C. proc. pen. raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) din același cod, Curtea de Apel București, secția a II-a Penală a constatat următoarele:

În cauză, cererile de revizuire formulate de revizuenții A. și B. îndeplinesc numai condițiile prevăzute de art. 459 alin. (3) lit. a), b), c), d) C. proc. pen., fără a fi îndeplinită și condiția impusă de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., respectiv aceea ca faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea să conducă, în mod evident, la stabilirea unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Astfel, s-a avut în vedere că revizuenții A. și B. au solicitat revizuirea sentinței penale nr. 229/F din 23 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 472/A din 28 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă, în conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate.

În opinia revizuenților A. și B., reprezintă fapte și împrejurări noi care nu au fost cunoscute de către instanțele de judecată la pronunțarea hotărârii definitive de condamnare la pedepse de câte 4 ani închisoare, actele efectuate de către procuror în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

În ceea ce privește ordonanțele din 23 august 2017 și 31 mai 2017 de punere în mișcare a acțiunii penale față de denunțătorii D. și E. din dosarul penal nr. x/2014 al Curții de Apel București, s-a constatat că acestea nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru a fi incidente dispozițiile art. 459 C. proc. pen.

În acest sens, s-a avut în vedere că inculpații E. și D. sunt cercetați în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, ca urmare a plângerii penale formulate de A. pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 alin. (2) C. pen. și mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) și (2) C. pen., iar inculpatul C. pentru săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 alin. (2) C. pen.

Prin ordonanța din 18 septembrie 2017, procurorul de caz a extins urmărirea penală față de inculpatul C. și cu privire la infracțiunea de mărturie mincinoasă, reținând în concurs real infracțiunile prev. de art. 273 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 268 alin. (2) C. pen.

Or, actele de urmărire penală înaintate de către procuror instanței de judecată confirmă, fără putință de tăgadă, existența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în situația în care se va dovedi prin hotărâre judecătorească definitivă că inculpații D., E. și C. au săvârșit infracțiunile pentru care s-a început urmărirea penală împotriva lor.

În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a constatat că instanței de fond i-a fost adusă la cunoștință, de către martorul F., implicarea agentului S.R.I. G. în instrumentarea dosarului de urmărire penală.

S-a avut în vedere că instanța de fond a înlăturat declarația martorului F., dată în cursul cercetării judecătorești, cu motivarea că "acesta a prezentat un scenariu fantasmagoric, lipsit nu doar de suport probatoriu, dar și de credibilitate, pe care nici inculpații nu l-au susținut", așa încât nu se poate constata existența temeiului legal ce permite revizuirea, respectiv art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

De asemenea, s-a constatat că, prin cererea aflată la dosar instanță apel, A. a solicitat reluarea cercetării judecătorești, motivat de faptul că au apărut împrejurări noi, care pot avea consecințe directe în ceea ce privește soluția în apel, depunând în acest sens declarația martorului D. dată în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, aducând totodată la cunoștință că se fac cercetări împotriva denunțătorilor din dosarul nr. x/2014.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în considerentele deciziei penale nr. 472 din 28 noiembrie 2016, a menționat declarația martorului F. privitoare la agentul S.R.I. G. "care urmărea să-l lege pe inculpatul B., iar inculpata A. a căzut și ea în plasă", reținând totodată următoarele:

"fără a aprecia, în apel, drept fantasmagorice aceste declarații în contextul în care se coroborează, fie și parțial, cu cele afirmate de martorul D.", așa încât, s-a constatat de către curtea de apel că nu pot fi reținute dispozițiile art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) din același cod.

Referitor la constatarea ca netemeinică a înregistrărilor depuse de membrii J., prin intermediul unei expertize criminalistice, dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016, s-a reținut, de asemenea, că nu poate constitui temei legal, în raport cu dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., atâta timp cât aceasta constituie de fapt probă în dosarul penal nr. x/2016 care, prin coroborare cu declarația martorului F., a condus la continuarea efectuării urmăririi penale față de inculpații D., C. și E., conform ordonanței procurorului din 20 februarie 2017.

În ședința publică din data de 7 octombrie 2015, apărătorul ales al inculpatei A. a solicitat efectuarea unei expertize tehnice, pentru a se stabili autenticitatea și originalitatea înregistrărilor, făcând trimitere la declarațiile martorului F., care are cunoștință că acestea au fost contrafăcute.

Prin încheierea de ședință din data de 12 octombrie 2015, instanța de fond a respins, în temeiul art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., cererile inculpaților B. și A. privind administrarea probei cu expertiza tehnică a înregistrărilor, făcând precizarea în considerente în sensul că "inculpata A. a prezentat în apărare, referitor la înregistrările care o privesc, două rapoarte de expertiză tehnică judiciară, întocmite de experții O. și P.", neputând conduce la admisibilitatea în principiu a cererilor de revizuire.

Referitor la împrejurarea nouă în sensul că dosarul cauzei a fost instrumentat atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, de procuror și judecători care au încălcat dispozițiile art. 7 din Legea nr. 303/2004, s-a apreciat că aceasta nu se încadrează în dispozițiile art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., în condițiile în care la dosar nu sunt fapte și mijloace de probă care să permită revizuirea sentinței penale nr. 229/F din 23 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 472 din 28 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Nici motivul de revizuire privitor la procurorul H. - făcându-se trimitere la declarația pe care a dat-o în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul Teritorial Constanța - s-a apreciat că nu poate sta la baza admiterii cererii de revizuire formulate de B., atâta timp cât acesta constituie de fapt un mijloc de probă, în legătură cu instrumentarea cauzei de către procuror.

Referitor la împrejurarea vizând legătura permanentă menținută de procurorul H. cu denunțătorii C., D. și E. și ulterior, în timpul cercetării judecătorești, s-a reținut că aceasta excede dispozițiilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen.

S-a constatat că, la dosarul cauzei, se află declarația martorului K. și copia Registrului de Evidență al Arestului I.P.J. Constanța, ceea ce denotă cercetările penale ce se efectuează sub acest aspect de către procuror în dosarul nr. x/2016.

În acest sens au fost avute în vedere prevederile art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., potrivit cărora revizuirea poate fi cerută când procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză.

În ceea ce privește motivul de revizuire ca urmare a respingerii definitive a plângerii depuse de C. cu privire la săvârșirea infracțiunii de amenințare a soției acestuia, N., de către B., s-a constatat că acesta nu poate fi analizat prin prisma dispozițiilor art. 459 alin. (3) lit. f) C. proc. pen. rap. la art. 453 alin. (1) lit. a) din același cod, atâta timp cât nu are legătură cu cauza.

Dimpotrivă, s-a constatat că instanța de fond a reținut că martora N. a fost de bună-credință, în ceea ce-l privește pe inculpatul B., când a afirmat că "nu cunoaște dacă cineva dintre membrii familiei sale i-a dat vreo sumă de bani".

Împotriva sentinței penale nr. 251/F din 16 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2018, au declarat apel revizuienții A. și B., solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare sau admiterea pe fond a cererii de revizuire.

În motivele scrise de apel și în susținerile orale revizuenții au invocat, în esență, următoarele critici:

- în mod greșit prima instanță a apreciat că ordonanțele date de procuror în datele de 31 mai 2017, respectiv 23 august 2017, prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de denunțătorii D., C. și E. din dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel București, nu pot fi circumscrise cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

- actele de urmărire penală efectuate de procuror în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică reprezintă fapte sau împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanță și, ca atare, constituie motive temeinice pentru revizuirea hotărârii de condamnare a revizuenților A. și B.;

- la instrumentarea cauzei în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită au fost administrate probe de către organele de cercetare penală necompetente. S-a făcut referire la S.R.I., respectiv Centrul Național de Interceptare, în sensul că S.R.I. a adus la cunoștința instanței de fond că S.I.P.I. a efectuat punerea în executare a mandatului de interceptare, aceeași structură care a efectuat și transcrierea;

- instanța de fond nu a cunoscut faptul că înregistrările depuse de membrii J. sunt de fapt "probe ticluite în birourile D.N.A., cu sprijinul S.I.P.I. Constanța și al S.R.I."

- au fost încălcate dispozițiile art. 7 din Legea nr. 303/2004, susținându-se că aceste aspecte se circumscriu cazului de revizuire prevăzut de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen.. În acest sens, apărarea a susținut că nici judecătorii, nici procurorii, nu pot fi lucrători operativi, inclusiv agenți, informatori sau colaboratori ai S.R.I.. Or, din actele dosarului, rezultă că în cauza de față au fost efectuate acte de cercetare de către magistrați, cu încălcarea normelor legale enunțate anterior.

În fine, s-a apreciat că declarația dată de procurorul de caz H. în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție constituie un motiv temeinic de admitere a cererilor de revizuire.

Examinând apelurile declarate de revizuenții A. și B., atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Revizuirea este calea extraordinară de atac prin care se îndreaptă erorile de judecată datorate necunoașterii de către instanța care a pronunțat hotărârea definitivă a unor fapte și împrejurări în raport de care aceasta nu corespunde legii.

Reglementarea riguroasă a acestei căi de atac este determinată de împiedicarea introducerii unor astfel de cereri pentru erori de fapt minore, fiind instituite, pentru fiecare caz în parte, condiții de fond și de formă de natură să convingă cu privire la necesitatea înlăturării erorilor judiciare.

Dispozițiile art. 452 alin. (1) C. proc. pen. prevăd că hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă, din formularea textului legal rezultând faptul că sunt supuse revizuirii hotărârile judecătorești definitive prin care se soluționează conflictul de drept penal substanțial sau latura civilă provenită din infracțiune. Referitor la latura penală, sunt hotărâri prin care se soluționează conflictul de drept penal substanțial cele prin care instanța de judecată pronunță o soluție de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată.

Referirea la cele două cazuri de revizuire este necesară în condițiile în care prima critică a apelanților face trimitere la investigațiile efectuate de către organele de urmărire penală împotriva martorilor denunțători D., C. și E..

Aplicarea prevederilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. este condiționată de stabilirea existenței unor fapte sau împrejurări complet necunoscute instanței care a soluționat cauza pe fond, invocate în favoarea persoanei condamnate și care să poată conduce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare. Prin noțiunea de "fapte sau împrejurări" noi se înțeleg întâmplări, circumstanțe sau situații care în mod autonom sau în coroborare cu alte probe pot conduce la dovedirea netemeiniciei hotărârii atacate, sub condiția ca acestea să nu fi fost cunoscute deloc de prima instanță, respectiv să nu fi fost evaluate cu ocazia soluționării pe fond a cauzei.

Așadar, "faptele și împrejurările noi" la care face trimitere textul legal menționat trebuie examinate în strânsă legătură cu cerința aceleiași norme, în sensul capacității acestora de a dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Nu orice faptă sau împrejurare invocată ulterior rămânerii definitive a unei hotărâri poate conduce la constatarea admisibilității cererii de revizuire, în condițiile în care esența acestei căi extraordinare de atac se circumscrie necesității înlăturării unei erori judiciare absolute, în caz contrar fiind încălcat principiul autorității de lucru judecat.

Pentru reținerea acestui caz de revizuire este necesar să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanță la data judecării cauzei; așadar, probele trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute. Prin urmare, nu pot fi considerate fapte sau împrejurări noi: solicitarea de suplimentare a probatoriului sau de readministrare de probe; prezentarea unor considerente din care să rezulte greșita încadrare juridică a faptei ori greșita aplicare a legii penale mai favorabile sau o altă situație de fapt decurgând dintr-o modalitate diferită de evaluarea a probelor administrate.

În ceea ce privește cazul de revizuire menționat, legea se referă la situații de fapt noi, în sensul că, din diverse motive, acestea au rămas necunoscute instanței de fond și nu la mijloace de probă, ca mod de completare a dovezilor pe împrejurări deja avute în vedere și verificate; faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca, pe calea extraordinară a revizuirii, să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte și împrejurări cunoscute și verificate de instanța care a soluționat cauza.

Pe de altă parte, revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. presupune existența unei hotărâri de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, de către un martor, un expert ori un expert.

Prin urmare, formularea unei plângeri penale cu privire la săvârșirea unei astfel de fapte, începerea urmăririi penale in rem sau in personam, respectiv emiterea unei ordonanțe de punere în mișcare a acțiunii penale, nu sunt suficiente pentru a reține incidența acestui caz de revizuire, în condițiile în care procurorul, la finalizarea urmăririi penale, poate dispune și o soluție de clasare.

În același sens, în ipoteza în care se dispune trimiterea în judecată a persoanei cercetate, finalizată cu o hotărâre de condamnare a acestei persoane, revizuentul are posibilitatea formulării unei cereri de revizuire, cu indicarea cazului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Or, în cauza supusă analizei, nu ne aflăm într-o astfel de ipoteză, câtă vreme ordonanțele de punere în mișcare a acțiunii penale împotriva denunțătorilor D., C. și E. nu pot fi circumscrise sintagmei "fapte sau împrejurări noi", iar pe de altă parte, nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare a acestora.

Cât privește cea de a doua critică invocată, vizând efectuarea actelor de urmărire penală de către un organ necompetent, se constată că aceasta se circumscrie unor apărări de fond care, de altfel, au fost invocate în căile ordinare de atac, aspect confirmat de către revizuenți, prin apărător.

Pe cale de consecință, elementele invocate exced analizei specifice căii extraordinare de atac a revizuirii.

În ceea ce privește susținerile apelanților revizuenți, în sensul că înregistrările depuse de martorii E. și D., precum și de familiile acestora, au fost ticluite de organele de urmărire penală, Înalta Curte constată că, în lipsa unei cercetări judecătorești care să confirme aceste aspecte, ele rămân în sfera suspiciunilor, ceea ce conduce, în mod evident, la constatarea inadmisibilității cererii de revizuire. Acceptarea unei astfel de interpretări ar conduce, în realitate, la prelungirea probatoriului într-o cale extraordinară de atac.

În fine, aspectele expuse anterior sunt aplicabile și în ceea ce privește cercetările efectuate de organele de urmărire penală împotriva magistratului procuror H..

În ipoteza în care, ulterior, se va pronunța o hotărâre de condamnare, părțile au deschisă calea de atac a revizuirii, întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Nici critica apărării în sensul incidenței dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 303/2004 nu poate fi însușită, în absența unor elemente care să confirme fără echivoc calitatea magistraților care au instrumentat această cauză, de lucrători operativi, informatori sau colaboratori ai Serviciilor de Informații.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., "instanța examinează dacă: (...) e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea".

Dispozițiile legale anterior menționate trebuie însă raportate la îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege pentru cazurile de revizuire reglementate limitativ, cerințe care nu sunt satisfăcute în cauza de față.

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de revizuenții A. și B. împotriva sentinței penale nr. 251/F din 16 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelanții revizuenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții revizuenți, până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 217 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de revizuenții A. și B. împotriva sentinței penale nr. 251/F din 16 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Obligă apelanții revizuenți la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții revizuenți, până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 217 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 decembrie 2019.

GGC - MM