ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 91/F din 16 mai 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2018 (x/2018), în temeiul art. 459 alin. (2), (5), (7) rap. la art. 459 alin. (3) lit. e) și art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. cu privire la Sentința penală nr. 25/F din data de 12 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în Dosarul nr. x/2/2013 (rămasă definitivă prin Decizia nr. 424/A din data de 11 decembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în Dosarul nr. x/2/2013).

În temeiul art. 460 alin. (1) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării hotărârii anterior menționate în ceea ce îl privește pe revizuent.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata către stat a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 25 ianuarie 2018, a fost înregistrată pe rolul instanței cererea prin care condamnatul A. (aflat la acel moment în stare de libertate, sustrăgându-se de la executarea pedepsei), prin avocatul său ales (cu drept de reprezentare), a solicitat, invocând cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., revizuirea Sentinței penale nr. 25/F din data de 12 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în Dosarul nr. x/2/2013 (rămasă definitivă prin Decizia nr. 424/A din data de 11 decembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în Dosarul nr. x/2/2013).

Astfel, aceasta a solicitat, în temeiul art. 462 alin. (1) din C. proc. pen., anularea în parte a hotărârii definitive de condamnare, doar în ceea ce privește soluția pronunțată cu privire la infracțiunea de tentativă la omor calificat și deosebit de grav și pronunțarea, pentru această infracțiune, a unei soluții de încetare a procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. e) teza finală din C. proc. pen. (lipsește o condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale).

De asemenea, a solicitat ca, odată cu admiterea în principiu a cererii, să se dispună, în temeiul art. 460 alin. (1) din C. proc. pen., suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii.

În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că, prin hotărârea definitivă anterior menționată (astfel cum a fost modificată în apel, sub aspectul individualizării pedepselor), inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea, între altele, a infracțiunii de tentativă la omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - art. 175 lit. i) - art. 176 lit. b) C. pen. din 1969, în condițiile în care, inițial, procurorul care a declanșat ancheta judiciară, B., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, ar fi dispus, printr-o ordonanță care nu a fost niciodată infirmată (fără indicarea numărului și datei acesteia), o soluție de scoatere de sub urmărire penală cu privire la acea infracțiune (pe motiv că revizuentul nu ar fi avut participație la comiterea faptei), această împrejurare, dovedită printr-o declarație extrajudiciară a acelui fost procuror, autentificată la data de 22 ianuarie 2018 (ulterioară celei când a rămas definitivă hotărârea de condamnare), nefiind cunoscută la judecarea pe fond a cauzei. S-a mai arătat că, urmare dispunerii acelei pretinse soluții, acțiunea penală era deja stinsă la momentul sesizării instanței de judecată în cauza finalizată cu pronunțarea hotărârii definitive de condamnare, iar existența soluției respective invalidează acea hotărâre, atât sub aspectul legalității, cât și al temeiniciei.

În susținerea cererii astfel formulate și motivate, unicul înscris de care revizuentul a înțeles să se folosească, conform art. 456 alin. (3) din C. proc. pen., pentru verificarea admisibilității în principiu a acesteia, astfel cum avocatul său ales a confirmat, la întrebarea instanței, la termenul de judecată din data de 9 mai 2018, a fost copia certificată pentru conformitate cu originalul de pe duplicatul declarației invocate, autentificată de notarul public D. sub nr. x din data de 22 ianuarie 2018 .

Pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire, curtea de apel a dispus, potrivit art. 459 alin. (1) din C. proc. pen., atașarea dosarului în care a fost pronunțată hotărârea definitivă de condamnare, ce a fost transmis instanței de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Între timp, revizuentul a fost încarcerat, la data de 13 martie 2018, la Penitenciarul București-Rahova, în executarea pedepsei privative de libertate anterior menționate, acesta fiind prezent personal în fața curții de apel la termenul de judecată din data de 9 mai 2018, când a fost pusă în discuție admisibilitatea în principiu a cererii sale, susținută de acesta, cu asistența juridică a avocatului ales, la fel ca și solicitarea de suspendare a executării hotărârii atacate.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că cererea de revizuire dedusă judecății este inadmisibilă, întrucât împrejurarea invocată și mijlocul de probă prezentat nu permit stabilirea existenței unui temei legal pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac, nefiind îndeplinită astfel condiția de admisibilitate prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., sens în care au fost reținute următoarele aspecte:

Prin Sentința penală nr. 25/F din data de 12 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013, în primă instanță, Curtea de Apel București, secția I Penală (sesizată prin rechizitoriul nr. x/2012 din data de 24 iulie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial București), pe lângă soluțiile de încetare a procesului penal, ca efect al intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale, pentru infracțiunile de încăierare, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. din 1969 (fapta din data de 23 aprilie 2010) și, respectiv, de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) din același cod (fapta din data de 6 iulie 2008, având ca persoană vătămată pe E.), a hotărât condamnarea, între alții, a inculpatului A. (zis "F."), după cum urmează (pct. 23 din dispozitiv):

- la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1), (2) C. pen. din 1969 (fapta din data de 23 aprilie 2010);

- la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1), (2) C. pen. din 1969 (fapta din data de 6 iulie 2008);

- la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - art. 175 lit. i) - art. 176 lit. b) C. pen. din 1969 (fapta din data de 6 iulie 2008, având ca persoane vătămate pe G. și H.);

- la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat.

S-a constatat că infracțiunile anterior menționate sunt concurente atât între ele, cât și cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat anterior, prin Sentința penală nr. 438/2011 a Tribunalului București (rămasă definitivă prin Decizia nr. 2737/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), la pedeapsa de 2 ani și 9 luni închisoare.

În temeiul art. 36 alin. (1) rap. la art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite toate pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, fiind aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, cu adăugarea unui spor de 9 luni închisoare și s-au dedus din pedeapsa rezultantă de 8 ani și 9 luni închisoare perioadele deja executate de acesta (22 martie 2006 - 1 martie 2007, 24 septembrie 2008 - 22 noiembrie 2008, 22 februarie 2013 - 7 martie 2013, 2 octombrie 2014 - 17 martie 2015, 19 martie 2015 - 8 septembrie 2015).

Cu privire la infracțiunea de tentativă la omor calificat și deosebit de grav (singura la care se referă actuala cerere de revizuire), s-a reținut în fapt că, la data de 6 iulie 2008, în incinta complexului comercial I., inculpatul A., împreună cu alți trei inculpați (J., K. și L.), acționând în baza unei rezoluții infracționale preexistente, în cadrul unui atac declanșat de grupul din care făceau parte, au exercitat, folosind cuțite și obiecte contondente, cu intenția de a suprima viața victimelor, acte de violență asupra persoanelor vătămate G. și H., cauzând celei dintâi leziuni care au necesitat circa 30 zile de îngrijiri medicale, iar celei din urmă leziuni care au impus 40 - 45 zile de îngrijiri medicale și i-au pus viața în pericol.

În mod particular, în privința inculpatului A., s-a reținut că acesta s-a implicat în mod activ în săvârșirea actelor de violență, aplicând lovituri persoanelor vătămate cu obiecte contondente, respectiv bucăți de lemn luate dintr-un gard decorativ și completând astfel acțiunile celorlalți inculpați, îndreptate împotriva vieții acelor persoane.

Prin Decizia nr. 424/A din data de 11 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând, între altele, apelul declarat de inculpatul A., a redus pedepsele aplicate acestuia (de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare, pentru prima infracțiune de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, de la 3 ani și 6 luni închisoare la 2 ani închisoare, pentru a doua infracțiune de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, de la 8 ani închisoare la 7 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat și deosebit de grav și, respectiv, de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat) și, în urma contopirii acestora cu pedeapsa anterioară de 2 ani și 9 luni închisoare, a stabilit spre executare, în regim de detenție, ca pedeapsă rezultantă, pedeapsa cea mai grea, de 7 ani și 6 luni închisoare (fără adăugarea vreunui spor), fiind menținută dispoziția de deducere a perioadelor deja executate anterior menționate.

În declarația invocată în susținerea cererii de revizuire, autentificată sub nr. x din data de 22 ianuarie 2018 de către notarul public D., declarantul B. a făcut următoarele afirmații: în cursul anului 2008, își desfășura activitatea, ca procuror, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, secția urmărire penală, supraveghind activitatea Serviciului de Investigații Criminale din cadrul D.G.P.M.B; în această calitate, a investigat un conflict între două grupări din sectorul 6 al municipiului București (N. și O.), desfășurat în cursul aceluiași an în I., în cursul anchetei stabilindu-se că agresorii au fost membrii primei grupări, respectiv K., P., A. și un individ poreclit "L.", care au fost cercetați, între altele, pentru infracțiunea de tentativă la omor și față de care au fost luate măsuri preventive (reținere și arestare); după o perioadă, tot în I., a avut loc un alt scandal, protagonist fiind de această dată Q. și mai mulți membri ai firmei de pază R.; întrucât i s-a impus (fără a preciza de către cine) să dispună măsuri numai față de una dintre părțile implicate în acel scandal, a refuzat soluționarea cauzei și a solicitat "conducerii" ca dosarul să fie repartizat unității de parchet competente să o instrumenteze; a studiat cu atenție probele aflate la dosar (fără a preciza despre care dosar era vorba) și, urmărind imaginile video, a constatat că "agresorii au fost provocați de părțile vătămate" prin folosirea cuțitelor și, mai mult, că unul dintre presupușii agresori, respectiv A., la începutul scandalului, a părăsit zona conflictuală, refugiindu-se într-un magazin; a realizat că se încerca să i se impună o soluție care nu era conformă realității și a dispus, prin ordonanță, scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor și declinarea competenței de soluționare a cauzei, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburare gravă a ordinii și liniștii publice și încăierare, la unitatea de parchet competentă; soluția a fost menționată în condica de serviciu, pentru care a semnat grefiera-șefă de la Parchetul de pe lângă Tribunal; ulterior, a aflat că această cauză a fost soluționată, fără vreun suport legal, de către un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin conexare la alte cauze cu care nu avea nicio legătură.

Curtea de Apel București a reținut că revizuirea este mijlocul procesual prin care pot fi atacate hotărârile judecătorești definitive ce conțin grave erori de fapt, prin exercitarea acesteia urmărindu-se înlăturarea numai a unor astfel de erori și reexaminarea în fapt a cauzei, motiv pentru care este și caracterizată, în doctrină și jurisprudență, drept o cale extraordinară de atac de fapt. Prin urmare, pe această cale, nu pot fi invocate decât erori de judecată pe fondul cauzei, cauzate, între altele, în raport cu singurul caz de revizuire invocat în speță (cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.), de necunoașterea adevăratei situații de fapt de către instanța de judecată, întrucât anumite fapte sau împrejurări nu i-au fost cunoscute, fiind descoperite abia ulterior rămânerii definitive a hotărârii atacate.

Or, în speță, prin cererea de revizuire, astfel cum a fost motivată și susținută, nu a fost invocată o eroare de fapt la judecarea pe fond a cauzei în care a fost pronunțată hotărârea definitivă de condamnare, ci o pretinsă neregularitate procedurală referitoare la exercitarea acțiunii penale, având legătură cu legalitatea sesizării instanței, care, de principiu, nu poate fi examinată pe această cale.

Pe de altă parte, s-a constatat că, în speță, nu a fost invocată o împrejurare necunoscută la momentul judecării pe fond a cauzei, astfel cum prevede art. 453 alin. (1) lit. a) teza I din C. proc. pen.

Astfel, din actele dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție (instanța care a judecat cauza în ultim grad de jurisdicție ordinară - apel și a pronunțat hotărârea definitivă de condamnare), a rezultat că, la termenul de judecată din data de 22 februarie 2017, avocatul ales al inculpatului A. a formulat o cerere de suplimentare a probatoriului, solicitând audierea martorului B. (autorul declarației invocate în cererea de revizuire), indicând, ca teză probatorie, faptul că acesta a făcut, în spațiul public, afirmații referitoare la acte procesuale efectuate de el în cauza dedusă judecății și poate furniza informații despre acele acte, investigațiile pe care le-a desfășurat și afirmațiile sale în sensul că ar fi schimbat încadrarea juridică a faptelor și ar fi rămas surprins de modul în care dosarul a ajuns în instanță (aspecte care se regăsesc, în esență, și în declarația extrajudiciară ulterioară a acelei persoane, prezentată în susținerea cererii de revizuire), însă instanța de judecată a respins cererea respectivă, cu motivarea că proba testimonială solicitată nu este utilă soluționării cauzei, excedând obiectului judecății.

A rezultat, prin urmare, că împrejurarea invocată în cererea de revizuire, pretins a fi nouă, a fost cunoscută, în realitate, instanței de apel, care a apreciat-o a nu avea legătură cu obiectul judecății și, din acest motiv, a respins, ca nefiind utilă soluționării cauzei, cererea de administrare a mijlocului de probă solicitat pentru a o dovedi (audierea, în calitate de martor, a numitului B., fost procuror).

În aceste condiții, s-a reținut că împrejurarea respectivă nu poate servi ca temei al cererii de revizuire, întrucât, în cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., este necesar ca împrejurarea invocată (ca element de fapt) să fie nouă, iar nu mijlocul de probă prin care se urmărește a fi dovedită. Mai mult, în speță, intenția autorului cererii de revizuire a fost de a substitui mijlocul de probă respins de la administrare de către instanța care a judecat, printr-o hotărâre definitivă, fondul cauzei, cu un alt pretins mijloc de probă, obținut în afara procesului penal (declarația extrajudiciară a persoanei a cărei audiere ca martor a fost respinsă, motivat, de către instanța respectivă), fapt care, în mod evident, este inadmisibil.

De asemenea, s-a reținut că împrejurarea la care s-a făcut referire nu este aptă să dovedească netemeinicia hotărârii definitive de condamnare a cărei revizuire se solicită, astfel cum prevede art. 453 alin. (1) lit. a) teza a II-a și alin. (4) teza I din C. proc. pen., întrucât, pe această cale, nu a fost invocată o eroare de fapt, a cărei înlăturare ar putea conduce la pronunțarea soluției diametral opuse, de achitare, ci o pretinsă neregularitate în exercitarea acțiunii penale și sesizarea instanței, care, în opinia autorului cererii, ar fi trebuit să împiedice trimiterea sa în judecată sau să determine, din partea instanțelor care au judecat fondul cauzei, o soluție de încetare a procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) teza finală din același cod. Or, acest aspect nu ține de temeinicia hotărârii respective (care se raportează exclusiv la situația de fapt stabilită prin aceasta) și, ca atare, nu poate fi examinat pe calea revizuirii, care, astfel cum s-a evidențiat, are ca unică finalitate înlăturarea unei eventuale erori de fapt, iar nu a unui pretins viciu de legalitate.

Față de toate aceste considerente, curtea de apel, în temeiul art. 459 alin. (2), (5), (7) rap. la art. 459 alin. (3) lit. e) și art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. cu privire la hotărârea definitivă prin care s-a dispus condamnarea sa.

Întrucât, potrivit dispozițiilor art. 460 alin. (1) din C. proc. pen., suspendarea executării hotărârii a cărei revizuire se solicită poate fi dispusă numai odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire sau ulterior acesteia, iar în speță, cererea revizuentului a fost respinsă, ca inadmisibilă, în considerarea argumentelor anterior expuse, s-a constatat, raportat la dispozițiile respective, că inadmisibilă este și cererea acestuia de suspendare a executării hotărârii anterior menționate, fiind respinsă ca atare.

Împotriva Sentinței penale nr. 91/F din 16 mai 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2018 (x/2018) a declarat apel revizuentul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 iunie 2018.

Prin motivele de apel, revizuentul a susținut că în mod greșit a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea sa de revizuire, fundamentată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în condițiile în care a fost invocată o împrejurare de fapt nouă, ce nu a fost cunoscută de instanță la momentul pronunțării soluției de condamnare pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat și deosebit de grav, sens în care a făcut referire la declarația autentificată de către notar a numitului B., fost procuror, care, dacă ar fi fost avută în vedere de către instanță, ar fi fost de natură a conduce la o altă soluție, înscrisul respectiv reliefând o altă situație de fapt decât cea avută în vedere de instanța care a pronunțat soluția de condamnare.

Astfel, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea soluționării acesteia, ulterior admiterii în principiu a cererii de revizuire.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele care urmează.

Revizuirea este calea extraordinară de atac prin care se îndreaptă erorile de judecată datorate necunoașterii de către instanța care a pronunțat hotărârea definitivă a unor fapte și împrejurări în raport de care aceasta nu corespunde legii.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul A. a invocat dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul existenței unei împrejurări de fapt noi, ce nu a fost cunoscută de instanță la momentul pronunțării soluției de condamnare pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat și deosebit de grav, făcând referire la o declarație a numitului B., fost procuror, autentificată la data de 22 ianuarie 2018 (ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare) în care se preciza că acesta, printr-o ordonanță care nu a fost infirmată, ar fi dispus o soluție de scoatere de sub urmărire penală cu privire la infracțiunea anterior menționată.

Înalta Curte reține că procedura de soluționare a cererii de revizuire presupune, în prealabil, potrivit dispozițiilor art. 459 alin. (2) C. proc. pen., analizarea admisibilității în principiu a acesteia, în cadrul analizei instanța trebuind să verifice în primul rând dacă hotărârea care face obiectul cererii de revizuire este o hotărâre definitivă prin care s-a soluționat fondul cauzei, după care urmează a fi analizate condițiile prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen.

Dispozițiile art. 452 alin. (1) C. proc. pen. prevăd că pot fi supuse revizuirii hotărârile definitive, atât cu privire la latura civilă, cât și cu privire la latura penală a cauzei, din formularea textului legal rezultând faptul că sunt supuse revizuirii hotărârile judecătorești definitive prin care se soluționează conflictul de drept penal substanțial sau latura civilă provenită din infracțiune. Referitor la latura penală, sunt hotărâri prin care se soluționează conflictul de drept penal substanțial cele prin care instanța de judecată pronunță o soluție de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.

Verificând cererea de revizuire, instanța de fond a constatat că aceasta nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., împrejurarea invocată în susținerea cererii și mijlocul de probă prezentat nefiind de natură a permite stabilirea existenței unui temei legal pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac.

La rândul său, Înalta Curte reține că aspectele apreciate ca reprezentând fapte și împrejurări noi, invocate de către revizuent în susținerea cererii, au fost avute în vedere în etapa judecății în apel a cauzei, acestea fiind cunoscute de către instanța de judecată, care a apreciat însă că nu au legătură cu obiectul judecății, respingând, ca nefiind utilă soluționării cauzei, cererea formulată de apărătorul inculpatului A. (la termenul de judecată din data de 22 februarie 2017, în fața instanței de apel, care a pronunțat hotărârea definitivă de condamnare) privind administrarea mijlocului de probă solicitat pentru a o dovedi, respectiv audierea, în calitate de martor, a numitului B., fost procuror, teza probatorie reliefând aspecte care, în esență, se regăsesc și în declarația extrajudiciară a persoanei a cărei audiere ca martor a fost respinsă, prezentată în susținerea cererii de revizuire.

În realitate, prin motivele invocate, apelantul revizuent nu a prezentat fapte sau împrejurări necunoscute instanței, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ci a invocat o pretinsă neregularitate procedurală referitoare la exercitarea acțiunii penale, având legătură cu legalitatea sesizării instanței, care, în opinia sa, ar fi fost de natură să împiedice trimiterea sa în judecată sau să determine, din partea instanțelor care au judecat fondul cauzei, o soluție de încetare a procesului penal, aspect care nu vizează temeinicia hotărârii criticate, neputând fi examinat pe calea unei cereri de revizuire.

Rezultă, așadar, că susținerile apelantului revizuent nu se încadrează în dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire fiind temeinică și legală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 91/F din 16 mai 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2018 (x/2018).

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 91/F din 16 mai 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2018 (x/2018).

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 265 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 3 septembrie 2018.

Procesat de GGC - MM