ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 17 aprilie 2024

Deliberând asupra apelului formulat de revizuentul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 15 din data de 23 ianuarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen.., a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 142/F/29.07.2016 pronunțate de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 239/A/11.07.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Conform art. 453 alin. (4) din C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare (...).

În același timp, în cadrul verificării condițiilor de admisibilitate în principiu, potrivit prevederilor art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., instanța examinează dacă faptele și împrejurările în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Prin urmare, raportat la textele legale menționate, revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care pot dovedi netemeinicia hotărârii a cărei revizuire se cere, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse celei criticate ca fiind rezultatul unei erori judiciare, aceasta fiind ipoteza a cărei incidență trebuie verificată în cauză.

S-a arătat că expresia "fapte sau împrejurări", stipulată în cuprinsul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., se referă la probe efective, respectiv orice întâmplare, situație sau stare care poate să ducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare. Pentru a susține acest caz de revizuire, faptele sau împrejurările (fapte probatorii) descoperite trebuie să nu fi fost cunoscute instanței la data judecării cauzei și, așa cum s-a menționat mai sus, să conducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe, la dovedirea netemeiniciei hotărârii prin care s-a dispus condamnarea, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse celei care a fost pronunțată prin hotărârea a cărei revizuire se cere. În acest sens, în doctrină și jurisprudență există consens că "probele trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute" (N. Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea specială; vol. II, 1998, p. 343).

În speță, s-a constatat că revizuentul A. a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., susținând că instanța nu a luat în considerare existența Deciziei CCR nr. 297/2018, interpretată în mod corect prin Decizia nr. 358/2022, aceasta fiind considerată o împrejurare nouă.

Curtea a apreciat că motivul invocat de revizuent pentru a obține o rejudecare a cauzei penale nu se încadrează în temeiul prev. la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât nu au fost aduse în discuție fapte sau împrejurări noi care să conducă la netemeinicia hotărârii de condamnare.

Curtea a constatat, pe de-o parte, că prin fapte sau împrejurări necunoscute la judecarea cauzei se înțelege fapte probatorii noi, adică probe în sensul art. 97 alin. (1) C. proc. civ..penală, care au legătură cu fapta penală deduse judecății.

Cu privire la înțelesul expresiei "fapte sau împrejurări", în literatura de specialitate, ca și în practica judiciară, s-a considerat că aceasta se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, și anume orice întâmplare, situație sau stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii.

Pe de altă parte, faptele sau împrejurările noi la care face referire art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie descoperite, din această exprimare rezultând și necesitatea preexistenței acestora față de momentul pronunțării hotărârii judecătorești supuse revizuirii.

Raportat la considerentele teoretice anterior expuse, pronunțarea unei decizii de către Curtea Constituțională nu poate avea semnificația unor fapte sau împrejurări noi, în accepțiunea art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. mai mult, leguitorul a prevăzut distinct acest caz în care se poate solicitate revizuirea, cu condiții specifice.

În consecință, Curtea a constatat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, toate aspectele expuse de către revizuientul A. în cererea scrisă și susținute și oral în fața instanței fiind invocate în

mod formal, astfel că nu se pot circumscrie dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 453 lit. f) din C. proc. pen., s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

În ceea ce privește efectele unei decizii a Curții Constituționale asupra unor cauze definitiv soluționate, prin Decizia nr. 37 din 19 ianuarie 2021, paragraful 15, Curtea a reținut că legiuitorul a reglementat în dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. un mecanism procedural prin intermediul căruia persoanele îndreptățite pot exercita o cale extraordinară de atac - și anume revizuirea - pentru remedierea situației lor în procesele penale în care a fost invocată o excepție de neconstituționalitate admisă de Curtea Constituțională după pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Curtea a amintit jurisprudența sa cu privire la instituția revizuirii întemeiate pe acest motiv, și anume Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, prin care a statuat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională.

În acest sens, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, paragrafele 25 și 33, Curtea a reținut că, distinct de ipoteza cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate (cauze pendinte) - în care decizia de admitere produce efecte erga omnes, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării sale este faptul că raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale nu este definitiv consolidat -, în privința cauzelor care nu se mai află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, fiind vorba despre un raport juridic epuizat, decizia de admitere va produce efecte juridice doar în condiții strict limitative. Pornind de la premisa că incidența deciziei instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții - cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală - și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive, Curtea a reținut însă că declararea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, ci trebuie să profite autorilor acesteia, care au declanșat controlul de constituționalitate într-o cauză concretă. În aceste condiții, având în vedere importanța principiului autorității de lucru judecat, Curtea a constatat că, pentru a garanta atât stabilitatea raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției, "o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică".

Raportat la considerentele teoretice anterior expuse, Curtea a constatat că în cauză nu a fost ridicată nicio excepție de neconstituționalitate în cauza a cărei revizuire se cere; ca atare, instanța a reținut că, din această perspectivă, demersul procesual supus analizei nu se circumscrie cazului de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care devine aplicabil numai în ipoteza în care Curtea Constituțională pronunță o decizie prin care admite o excepție de neconstituționalitate (invocată în cauza a cărei revizuire se cere).

În consecință, Curtea a constatat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, toate aspectele expuse de către revizuientul A. în cererea scrisă și susținute și oral în fața instanței, fiind invocate în

mod formal, astfel că, nu se pot circumscrie dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 15 din data de 23 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2023 a declarat apel revizuentul A., motivele fiind expuse în încheierea de dezbateri din data de 23 martie 2024, care face parte integrantă din această decizie.

Examinând apelul declarat de revizuentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din analiza considerentelor sentinței penale atacate rezultă că prima instanță a făcut o amplă motivare a soluției pronunțate, respectiv aceea de respingere a cererii de revizuire formulată de revizuentul A., ca inadmisibilă, iar hotărârea atacată este legală și temeinică.

Înalta Curte reține că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. și numai în cazurile prevăzute de art. 453 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

În concret, se constată că revizuentul A. a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în temeiul căruia revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză. Acesta a susținut că împrejurările noi se referă la Deciziile CCR nr. 297/2018 și nr. 358/2022.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (4) C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare (...), iar în cadrul examinării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate în principiu, potrivit prevederilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., instanța examinează dacă faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Examinând actele și lucrările dosarului, precum și motivele invocate, Înalta Curte constată, contrar susținerilor apărării apelantului revizuent, că în mod corect a apreciat prima instanță că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Astfel, Înalta Curte constată, referitor la cazul de revizuire invocat, că este necesar să existe fapte sau împrejurări noi, care să nu fi fost cunoscute de instanțele care au pronunțat hotărârea de condamnare, iar aceste împrejurări sau fapte să fie în măsură să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, mai precis să conducă la adoptarea unei soluții diametral opuse, respectiv de achitare a revizuentului sau de încetare a procesului penal.

Însă, Înalta Curte constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite, întrucât împrejurările noi invocate de apărare ca fiind reprezentate de Deciziile CCR nr. 297/2018 și nr. 358/2022, nu se pot circumscrie noțiunii de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, prin fapte sau împrejurări noi înțelegându-se orice fapte probatorii noi, adică probe, astfel cum sunt definite acestea de art. 97 alin. (1) C. proc. pen., sau orice întâmplare, situație sau stare care poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii.

De asemenea, cele două decizii nu se pot circumscrie noțiunii de fapte și mijloace de probă care să conducă la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, așa cum cer prevederile art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen.

Cu privire la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., se constată că, pentru a fi incident, este necesar a fi îndeplinite următoarele condiții:

- să existe o decizie a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională o normă legală;

- decizia Curții Constituționale să fi fost publicată în Monitorul Oficial, ulterior rămânerii definitive a hotărârii;

- excepția de neconstituționalitate să îndeplinească exigențele de formă și să fie supusă dezbaterii în dosarul penal vizat;

- hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională;

- consecințele încălcării dispoziției constituționale să continue să se producă și să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Referitor la cazul de revizuire indicat, prima condiție necesară este ca prevederea legală pe care s-a întemeiat hotărârea să fi fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză.

Or, în cauză, în mod evident, nu este îndeplinită această condiție, întrucât revizuentul A. nu a ridicată nicio excepție de neconstituționalitate în cauza a cărei revizuire se solicită, în mod corect reținând prima instanță că demersul procesual supus analizei nu se circumscrie cazului de revizuire anterior menționat, care devine aplicabil numai în ipoteza în care Curtea Constituțională pronunță o decizie prin care admite o excepție de neconstituționalitate invocată în cauza a cărei revizuire se cere.

Astfel, nefiind îndeplinită condiția impusă de art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen., respectiv nu au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale, se constată că nu este incidentă situația reglementată de cazul de revizuire indicat.

Față de aceste considerente, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 15 din data de 23 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 15 din data de 23 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 aprilie 2024.