ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 70 din data de 16 mai 2023, pronunțată de Tribunalul Brăila, secția penală, s-au dispus următoarele:

În temeiul dispozițiilor articolului 396 alin. (6) din C. proc. pen., în referire la dispozițiile articolului 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută de dispozițiile articolului 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozițiilor articolului 35 alin. (1) din C. pen. și ale dispozițiilor articolului 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale a inculpatului.

În temeiul dispozițiilor articolului 396 alin. (6) din C. proc. pen., în referire la dispozițiile articolului 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul B., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, varianta agravată, în formă continuată, faptă prevăzută de prevederile articolului 48 alin. (1) din C. pen. raportat la dispozițiile articolului 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozițiilor articolului 35 alin. (1) și ale dispozițiilor articolului 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale a inculpatului.

În temeiul dispozițiilor articolului 396 alin. (6) din C. proc. pen., în referire la dispozițiile articolului 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul C., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, varianta agravată, în formă continuată, faptă prevăzută de prevederile articolului 48 alin. (1) din C. pen. raportat la dispozițiile articolului 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozițiilor articolului 35 alin. (1) din C. pen. și ale dispozițiilor articolului 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale a inculpatului.

În temeiul dispozițiilor articolului 396 alin. (6) din C. proc. pen., în referire la dispozițiile articolului 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul D., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, varianta agravată, în formă continuată, faptă prevăzută de prevederile articolului 48 alin. (1) din C. pen. raportat la dispozițiile articolului 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozițiilor articolului 35 alin. (1) și ale articolului 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale a inculpatului.

În baza prevederilor articolului 25 alin. (1) și (5) din și ale dispozițiilor articolului 397 alin. (1) din C. proc. pen., raportat la prevederile articolelor 119, 120 și 1201 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare în perioada 2009-2011, la prevederile articolelor 19 alin. (1) și 125 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în vigoare în perioada 2009-2011, a dispozițiilor articolelor 998-999 și 1003 din C. civ. din 1964 (în vigoare până la data de 01.10.2011) și a dispozițiilor articolelor articolelor 1349, 1357 și 1381 din C. civ. (în vigoare de la data de 01.10.2011), a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată în cauză de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila și, pe cale de consecință:

1.a fost obligat inculpatul A., în solidar cu inculpatul B. (în solidar cu partea responsabilă civilmente E. S.R.L., fostă F. S.R.L., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. x/2009) să achite părții civile Statul român, suma de 4.996.795,38 RON reprezentând TVA dedusă în mod nelegal (din totalul sumei de 7.445.687,21 RON datorată de inculpatul A.) și dobânzi și penalități de întârziere, aferente acestei sume de 4.996.795,38 RON, care sunt datorate de drept, potrivit dispozițiilor articolelor 119, 120 și 1201 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală în vigoare în perioada 2009-2011, calculate până la data plății efective;

În temeiul dispozițiilor articolelor 249, 2502 și 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., în referire la dispozițiile articolului 11 din Legea nr. 241/2005 și la dispozițiile articolului 86 din C. proc. pen., a fost menținută măsura sechestrului asigurator prin Ordonanțele nr. 310/P/2021 din data de 11.11.2021, 19.11.2021, 22.11.2021, 24.11.2021 și 26.11.2021, emise de procurorul de caz din cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție privind:

2.poprirea sumelor de bani, existente și viitoare, până la concurența sumei de 7.884.286,64 RON, din conturile bancare în RON și valută x, deținute de inculpatul C., sume datorate cu orice titlu acestuia de către o a treia persoană fizică sau juridică ori de către cel păgubit, în limitele prevăzute de lege, făcând aplicarea prevederilor art. 728 C. proc. civ., în ceea ce privește limitele urmăririi veniturilor bănești (până la o treime din venitul lunar net), la unitatea bancară I. S.R.L., conform procesului-verbal de aplicare a măsurii din data de 23.11.2021;

3.poprirea sumelor de bani, existente și viitoare, până la concurența sumei de 7.884.286,64 RON, din conturile bancare în RON și în valută deținute de inculpatul A., sume datorate cu orice titlu acestuia de către o a treia persoană fizică sau juridică ori de către cel păgubit, în limitele prevăzute de lege, făcând aplicarea prevederilor art. 728 C. proc. civ., în ceea ce privește limitele urmăririi veniturilor bănești (până la o treime din venitul lunar net), la unitățile bancare J. x, K. S.A, x, L. S.A. x și y, conform procesului-verbal de aplicare a măsurii din data de 23.11.2021;

4.indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile deținute în proprietate de inculpatul A., astfel:

- auto specializata basculantă, culoare principală roșu, an fabricație 1984, înmatriculată la data de 14 februarie 2005, având o valoare estimată de 15.000 RON;

- auto specializata basculantă, culoare principală roșu, an fabricație 1987, înmatriculată la data de 22 aprilie 2005, având o valoare estimată de 3.000 RON;

- autoutilitara furgon, culoare principală alb, an fabricație 1998, înmatriculată la data de 02 februarie 2005, având o valoare estimată de 9.000 RON.

- 1/2 din imobil reprezentând teren intravilan, în suprafață de 4.907 mp (în acte 4.923 mp), situat pe raza comunei Frecăței, sat Frecăței, jud. Brăila, identificat cadastral în parcele 283, 284, 285, având număr cadastral x, înscris în cartea funciară a localității Frecăței, cu o valoare menționată în contractul de vânzare-cumpărare de 650 RON, pe care se află locuință și anexe gospodărești, evaluate în autorizația de construcție la suma de 70.000 RON, bun comun al soților A. și M., evaluat estimativ la 200.000 RON, conform procesului-verbal de aplicare a măsurii din data de 23.11.2021;

5.poprirea sumelor de bani, existente și viitoare, până la concurența sumei de 7.884.286,64 RON, din conturile bancare în RON și în valută deținute de inculpatul B., sume datorate cu orice titlu acestuia de către o a treia persoană fizică sau juridică ori de către cel păgubit, în limitele prevăzute de lege, făcând aplicarea prevederilor art. 728 C. proc. civ., în ceea ce privește limitele urmăririi veniturilor bănești (până la o treime din venitul lunar net), la unitățile bancare N. S.A., x și K. S.A. x, conform procesului-verbal de aplicare a măsurii din data de 23.11.2021;

6.poprirea sumelor de bani, existente și viitoare, până la concurența sumei de 7.884.286,64 RON, din conturile bancare în RON și în valută deținute de partea responsabilă civilmente E. S.R.L., (fostă F. SRL), CUI: x prin reprezentant legal O., sume datorate cu orice titlu acesteia de către o a treia persoană fizică sau juridică ori de către cel păgubit, în limitele prevăzute de lege, la unitățile bancare N. S.A. x și y, P. S.A., xși x conform procesului-verbal de aplicare a măsurii din data de 25.11.2021.

În temeiul dispozițiilor articolelor 249 și 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., în referire la dispozițiile articolului 11 din Legea nr. 241/2005 și la dispozițiile articolului 86 din C. proc. pen., s-a instituit măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile deținute de inculpații A., B., C. și D. și părțile responsabile civilmente G. S.R.L. și E. S.R.L. (fostă F. SRL), până la concurența prejudiciului datorat părții civile Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila (conform distincțiilor de la punctul V al minutei și dispozitivului prezentei sentințe).

În temeiul dispozițiilor articolului 25 alin. (3) din C. proc. pen., în referire la dispozițiile articolului 404 alin. (4) lit. i) din C. proc. pen., au fost desființate, în totalitate, o serie de înscrisuri menționate în cuprinsul dispozitivului și considerentelor.

Împotriva sentinței penale nr. 70 din data de 16 mai 2023, pronunțată de Tribunalul Brăila, secția penală a formulat apel printre alții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați.

Prin decizia penală nr. 532/A din 29 aprilie 2024, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, inculpații A., D. și B. și partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - ANAF - DGRFP - AJFP Brăila împotriva sentinței penale nr. 70/16.05.2023 a Tribunalului Brăila.

Împotriva deciziei penale nr. 532/A din 29 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori au formulat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați a înțeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.:

"în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

În dezvoltarea motivelor de recurs în casație subsumate cazului de casare invocat, procurorul a susținut că instanța de apel a procedat greșit apreciind ca obligatorie și aplicabilă în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei CCR nr. 358/2022 prevederilor privind prescripția răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripției răspunderii penale Curtea Constituțională a României a pronunțat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 și nr. 358/2022), iar principiul supremației dreptului Uniunii Europene impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii.

S-a arătat că, având în vedere că infracțiunea ce face obiectul cauzei este una din infracțiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, instanța trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripția răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma deciziei CCR nr. 297/2018.

S-a susținut că, deși prescripția răspunderii penale este o instituție de drept material, instituția întreruperii termenului de prescripție este o instituție preponderent de drept procedural. În cuprinsul Deciziei nr. 358/2022 (par. 67), Curtea Constituțională tratează în mod distinct cele două aspecte ale instituției. Având în vedere natura ei procesuală, întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale este guvernată de principiul aplicării imediate. Ca urmare, orice act de procedură întocmit în intervalul de timp situat până la data de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018) a produs efectul juridic prevăzut de dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale.

Prin Decizia nr. 297/2018, instanța de contencios constituțional a decis că noua reglementare nu este constituțională pentru că este lipsită de previzibilitate și contrară principiului legalității incriminării pentru că suspectul și inculpatul nu pot cunoaște că a fost întrerupt cursul termenului prescripției răspunderii penale. În considerente s-a arătat că reglementarea din vechiul C. pen. satisfăcea toate exigențele de constituționalitate.

Prin Decizia nr. 358/2022, CCR a declarat textul neconstituțional încă o dată considerând că este imprevizibil întrucât cauzele de întrerupere a cursului prescripției au fost stabilite de practica judiciară și nu de legiuitor. De asemenea, în ciuda practicii judiciare constante în sens contrar, CCR a arătat, în considerentele hotărârii, că între 2018 și 2022 în legislație nu ar fi fost prevăzut vreun caz de întrerupere a cursului prescripției.

Înainte de publicarea Deciziei CCR 358/2022 în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022, prin O.U.G. nr. 71/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022 s-a modificat art. 155 alin. (1) din C. pen. în sensul că termenul de prescripție a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, adică exact în sensul art. 124 C. pen. din 1969, a celor statuate de CCR prin Decizia nr. 297/2018 și conform interpretării constante și unanime date de instanța supremă timp de aproape 4 ani (de la data publicării Deciziei nr. 297/2018, până la pronunțarea Deciziei nr. 358/2022).

S-a mai arătat că O.U.G. nr. 71/2022 a fost publicată anterior deciziei CCR nr. 358/2022, deci anterior ca această decizie să poată produce efecte.

De asemenea, s-a menționat că prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, ICCJ a admis sesizările instanțelor de judecată și a decis că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

Procurorul a apreciat că înlăturarea termenului special de prescripție, ca urmare a Deciziei nr. 358/2022 a CCR este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate la nivel național și nu doar pentru infracțiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene și de corupție, ci a tuturor infracțiunilor cu excepția celor imprescriptibile. Procedurile penale referitoare la infracțiunile ce aduc indirect atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, precum cea în cauză, implică anchete complexe. Durata procedurii în fața tuturor instanțelor este de așa natură, în acest tip de cauze, încât impunitatea de fapt nu ar constitui în România un caz excepțional, ci regula.

De asemenea, a susținut că legătura cauzei cu dreptul U.E. este dată de obiectul acesteia, respectiv săvârșirea unor infracțiuni ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, pe care România s-a obligat să le combată prin tratatele la care a devenit parte odată cu aderarea la Uniunea Europeană. În acest sens, s-a invocat cauza Euro Box Promotion și alții (C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19) C.J.U.E.

A mai susținut necesitatea prevalentei principiului supremației dreptului Uniunii Europene, arătând că, având în vedere imposibilitatea de a asigura respectarea obiectivelor de referință pe care România s-a obligat să le atingă în contextul aplicării Deciziei nr. 297/2018, în modalitatea impusa de Decizia nr. 358/2022, fapt care ar conduce la crearea unui risc sistemic de impunitate în toate cauzele penale, inclusiv în cele de corupție ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniuni, este necesară aplicarea în cauză a dreptului Uniunii Europene și aplicarea legislației naționale privind prescripția răspunderii penale în acord cu normele acestuia.

S-a precizat că în Hotărârea din 15 iulie 1964, Costa (6/64, EU:C:1964:66, p. 1158-1160), Curtea a stabilit principiul supremației dreptului comunitar, înțeles în sensul în care consacră prevalenta acestui drept asupra dreptului statelor membre.

S-a mai menționat că, în data de 24.07.2023, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat Hotărârea in cauza C-107/23. În esență, prin această Hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene subliniază că instanțele naționale nu pot repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale aferentă unor acte de procedură intervenite anterior invalidării dispozițiilor naționale pertinente. O asemenea repunere în discuție ar avea drept consecință agravarea riscului sistemic de impunitate pentru infracțiuni care aduc indirect atingere intereselor financiare ale Uniunii.

În raport de cele statuate de C.J.U.E. prin Hotărârea din data de 24.07.2023, în cauza C-107/23, a apreciat că instanța națională este obligată, în principiu, să înlăture normele sau jurisprudența națională care creează un risc sistemic de impunitate pentru asemenea infracțiuni.

S-a mai susținut că, în aplicarea directă a dispozițiilor de drept al Uniunii, astfel cum au fost interpretate de Curtea de Justiție, Marea Cameră, prin Hotărârea Lin, se impune a se considera că efectele constatării neconstituționalității prevederilor art. 155 alin, (1) din C. pen. prin Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale nu pot viza actele de procedură efectuate anterior datei publicării respectivei decizii si, implicit, nici consecințele lor întreruptive de prescripție.

Așa cum rezultă din actele dosarului, față de inculpați termenul de prescripție a răspunderii penale a fost întrerupt la datele de 07.03.2017 (în cazul inc. C. și D.) și 18.05.2020 (în cazul inc. B. și A.), după aducerea la cunoștința acestora a calității de suspect, urmare a emiterii ordonanțelor de continuare a urmăririi penale .

Or, conform dispozițiilor art. 155 alin. (2) din C. pen., "După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție ", iar pe de altă parte conform dispozițiilor art. 155 alin. (4) C. pen., " Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depășite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni".

Prin urmare - teoretic - termenul special de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/20CJ5 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. și de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat a. art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., poate fi de maxim două ori termenul general de prescripție răspunderii penale, așadar 20 de ani.

Astfel, în cauză, făcând aplicarea dispozițiilor citate mai sus și având în vedere că - în temeiul dispozițiilor art. 156 alin. (1) și (2) C. pen., prin coroborare cu dispozițiile: art. 1 și art. 41 ambele din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 și cu dispozițiile art. 1 și art. 62 ambele din Decretul Președintelui României nr 240/14.04.2020 - în perioada 16.03-14.05.2020 cursul prescripției răspunderii penale a fost suspendat (pe fondul decretării stării de urgență din motive pandemice), a solicitat să se constate că termenul special de prescripție a răspunderii penale aplicabil infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, nu s-a împlinit în prezent.

Față de aspectele menționate, a considerat că în cauză nu se impunea încetarea procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripție, întrucât, instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate inculpaților în cauză și să constate că termenul de prescripție specială nu s-a împlinit în prezenta cauză.

Prin încheierea din 09 octombrie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați împotriva deciziei penale nr. 532/A din 29 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori și s-a trimis cauza în vederea judecării în complet de 3 judecători, cu termen la data 20 noiembrie 2024.

Cu privire la cererea de recurs în casație formulată de procuror, Înalta Curte a reținut că, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați a criticat soluția de încetare a procesului penal prin raportare la constatarea eronată a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale și a apreciat că, argumentele aduse în susținerea cererii, referitoare la natura juridică a actelor de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale, pot fi circumscrise, din punct de vedere strict formal, cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., aspectele invocate putând face obiectul cenzurii instanței de casație.

În ședința publică din data de 20.11.2024, reprezentatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a solicitat respingerea recursului în casație ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 37 din 17.06.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, raportată la decizia nr. 67/2022, a aceluiași complet.

Examinând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Recursul în casație se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive de legalitate expres și limitativ prevăzute de legea procesual penală, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii, apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 din C. proc. pen.

Așadar, în contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate nici remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limitele cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar și cu regulile de drept aplicabile la data soluționării definitive a cauzei, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen. și, implicit, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către prima instanță și menținut de instanța de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., fiind constatată intervenirea prescripției răspunderii penale ca urmare a împlinirii termenului de prescripție generală a în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților A., B., C. și D..

În analiza recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere și dispozițiile art. 438 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Instituția prescripției răspunderii penale a fost invocată și evaluată și în apel, însă instanța a menținut dispozițiile instanței de fond prin care se constatase intervenția prescripției răspunderii penale și soluția încetării procesului penal.

Termenele de prescripție ale răspunderii penale au curs până la data pronunțării hotărârii în apel, respectiv a deciziei penale nr. 532/A din data de 29 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Astfel, din data de 29 aprilie 2024, dispozițiile legale privind rămânerea definitivă a deciziei pronunțate de instanța de apel (cum sunt și dispozițiile privind prescripția executării pedepsei și executarea pedepsei, după caz) reprezintă cauza de suspendare a cursului termenului prescripției răspunderii penale, în conformitate cu art. 156 alin. (1) din C. pen., deoarece aceste dispoziții legale, prin ele însele, exclud posibilitatea continuării cursului prescripției răspunderii penale (în același sens Î.C.C.J., secția penală, decizia nr. 3735 din 25.10.2010, decizia nr. 2278 din 11.07.2014).

Invocând incidența cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., procurorul a criticat decizia apelată, arătând, în esență că, în mod greșit, instanța de apel nu a avut în vedere efectul întreruptiv de prescripție al actelor de urmărire penală efectuate, anterior momentului 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018), precum și cele ulterioare datei de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 7/2002), raportat la infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A., B., C. și D..

În esență, procurorul a susținut în argumentarea motivului de casare invocat că, aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii, coroborat cu situația agravării riscului de impunitate sistemică, risc generat de soluțiile de încetare a proceselor penale ca urmare a constatării intervenirii prescripției răspunderii penale la nivel național, în baza deciziilor Curții Constituționale și în interpretarea obligatorie a instanței supreme, obligă instanța de judecată, să înlăture de la aplicare deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și 358/2022.

Astfel, procurorul a apreciat că jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Justiție a Uniunii Europene, respectiv Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 24 iulie 2023 - Cauza C-107/23 PPU ("Lin") și Ordonanța Curții (Camera a noua) din 9 ianuarie 2024- Cauza C- 131/23, pronunțate de CJUE în materia prescripției răspunderii penale, își găsesc aplicarea în toate cauzele care justifică legătura cu dreptul european în raport de infracțiunile ce fac obiectul acestor cauze și de dispozițiile de drept unional. CJUE a arătat explicit că instanțele naționale sunt obligate să lase neaplicat standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (tex miliar) care permite repunerea în discuție a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de data de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale.

În aceste coordonate, instanța de recurs în casație va evalua problema intervenirii prescripției răspunderii penale, raportat la deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, precum și la deciziile nr. 67/2022 și 37/2024 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Se constată că, raportat la perioadele în care au fost săvârșite infracțiunile de evaziune fiscală în formă continuată și complicitate la evaziune fiscală de către inculpații A., B., C. și D., prescripția răspunderii penale a fost considerată intervenită, în mod corect, prin raportare la termenul general de prescripție și data soluționării definitive a apelului, prin decizia penală nr. 532/A din data de 29 aprilie 2024, ținând seama de considerentele deciziei nr. 67/25.10.2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, avute în vedere de instanța de apel.

Înalta Curte amintește că, prin decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta este lipsită de previzibilitate și, totodată, contrară principiului legalității incriminării, pentru că sintagma are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragraful 31).

Prin Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale s-a statuat că Decizia nr. 297/2018 a instanței de contencios constituțional a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanța de contencios constituțional a sancționat unica soluție legislativă reglementată prin dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (paragraful 61). Referirea la soluția legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) și aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72).

De la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale", rămânând incidente termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74).

Prin decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

Ulterior, prin decizia nr. 37 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 697 din data de 18.07.2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, instanțele de judecată nu pot lăsa neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, dată prin decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în 24 iulie 2023 în Cauza C-107/23 (limite prevăzute în dispozitivul hotărârii la pct. 1 teza a II-a). S-a mai stabilit că dezlegarea dată prin decizia 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se va aplica în condițiile stabilite de aceasta și actelor de procedură efectuate înainte de 24 iunie 2018, data publicării deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale.

În consecință, instanța de recurs în casație constată că, instanța de apel a considerat în mod legal că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenței unui caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, cu consecința incidenței exclusiv a termenelor de prescripție generală a răspunderii penale, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În considerentele decizie nr. 37/2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut la paragraful 364 următoarele:

Prevederile art. 7 paragraf 1 CEDO, astfel cum reiese din jurisprudența Curții de la Strasbourg [CtEDO, Scoppola c. Italiei (nr. 2) hotărârea Marii Camere din 17 septembrie 2009] conferă dreptului fundamental la retroactivitatea legii penale mai favorabile (lex mitior) cel mai înalt standard de protecție, dat fiind caracterul său absolut inderogabil consacrat de prevederile art. 15 paragraful 2 CEDO, care exclude orice limitare prin intermediul unui test de proporționalitate, spre deosebire atât de sistemul național cât și de cel unional de protecție, în care atare limitări sunt posibile.

Aplicarea standardului convențional de protecție a dreptului fundamental la retroactivitatea legii penale mai favorabile (lex mitior) trebuie corelată cu jurisprudența obligatorie a Curții Constituționale privind aplicarea globală a legii penale mai favorabile, stabilită în concret în fiecare cauză penală, precum și cu interdicția de a crea o atreia lege (lex tertia), conform Decizei Curții Constituționale nr. 265/2014. Astfel, este contrară art. 7 paragraf 1 CEDO, precum și acestei jurisprudențe general obligatorii a Curții Constituționale - la care, de altfel, jurisprudența CJUE [Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 24 iulie 2023 - Cauza C-107/23 PPU ("Lin") și Ordonanța Curții (Camera a noua) din 9 ianuarie 2024- Cauza C- 131/23] nu se referă în contextul în care nu se regăsește în conținutul întrebărilor preliminare - orice distincție în legătură cu presupusul caracter întreruptiv de prescripție al actelor efectuate de organele judiciare anterior datei de 25 iunie 2018, când a fost publicată Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunțate, referitoare la natura dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în general, și a întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, în special, este incidentă și în speța de față, urmând a fi valorificată raportat la situația concretă a fiecărei infracțiuni vizată prin recursul în casație formulat de parchet, săvârșită, după caz, de inculpații A., B., C. și D..

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislația penală substanțială, cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În acest context, evaluarea termenului de prescripție a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripție.

Astfel, decizia instanței de control constituțional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forță juridică a instituției prescripției speciale, cu consecința revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.

Potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripția înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.

În perioada 2010-2011, când s-au consumat faptele reținute în sarcina inculpaților, pedeapsa principală prevăzută de lege pentru fiecare dintre infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, era închisoarea de la 5 la 11 ani. Ulterior, ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 241/2005, pedeapsa principală prevăzută de lege pentru aceste infracțiuni este închisoarea de la 9 la 15 ani.

Potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen., termenul de prescripție este de 10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 20 de ani.

Raportat la normele amintite, s-a constatat că termenul de prescripție aplicabil infracțiunilor de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, reținute în sarcina inculpaților, este de 10 ani și a curs de la data săvârșirii faptelor, respectiv în cazul inculpatului A., data de 31.12.2011: în cazul inculpatului B., data de 23.06.2011; în cazul inculpaților C. și D., data de 16.08.2010, așadar înainte ca instanțele de fond și de apel să se pronunțe la datele de 16 mai 2023 și 29 aprilie 2024. Mai mult, în cazul celor din urmă, și la data emiterii actului de sesizare nr. 310/P/2021, din 16 decembrie 2021, termenul de prescripție era împlinit.

În aceste coordonate, în prezenta cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție, în acord cu cele reținute prin decizia recurată, constată că legalitatea și temeinicia soluției de pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților A., B., C. și D. s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați împotriva deciziei penale nr. 532/A din data de 29 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații C., B. și D., în cuantum de câte 720 RON, rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați împotriva deciziei penale nr. 532/A din data de 29 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații C., B. și D., în cuantum de câte 720 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2024.