ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Decizia nr. 16/2024

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Decizia nr. 16/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Înalta Curte de Casație și Justiție

Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii

Decizia nr. 16/2024 din 16 septembrie 2024 Dosar nr. 1094/1/2024

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1229 din 06 decembrie 2024

Corina-Alina Corbu

- președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele completului

Eleni Cristina Marcu

- președintele delegat al Secției penale

Carmen Elena Popoiag

- președintele Secției I civile

Marian Budă

- președintele delegat al Secției a II-a civile

Elena Diana Tămagă

- președintele Secției de contencios administrativ și fiscal

Rodica Aida Popa

- judecător la Secția penală

Maricela Cobzariu

- judecător la Secția penală

Lucia Tatiana Rog

- judecător la Secția penală

Francisca Maria Vasile

- judecător la Secția penală

Ana-Hermina Iancu

- judecător la Secția penală

Andrei Claudiu Rus

- judecător la Secția penală

Alin Sorin Nicolescu

- judecător la Secția penală

Gheorghe Valentin Chitidean

- judecător la Secția penală

Adriana Ispas

- judecător la Secția penală

Luminița Criștiu Ninu

- judecător la Secția penală

Lia Savonea

- judecător la Secția penală

Mihail Udroiu

- judecător la Secția penală

Adrian Glugă

- judecător la Secția penală

Isabelle Tocan

- judecător la Secția penală

Adina Georgeta Nicolae

- judecător la Secția I civilă

Lavinia Dascălu

- judecător la Secția I civilă

Marioara Isailă

- judecător la Secția a II-a civilă

Mihaela Mîneran

- judecător la Secția a II-a civilă

Gabriela Elena Bogasiu

- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Cristinel Grosu

- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Pe rol se află Dosarul nr. 1.094/1/2024 având ca obiect recursul în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov privind următoarele probleme de drept:

Dacă în virtutea restrângerii standardului intern vizând aplicarea legii penale mai favorabile (mitior lex) se poate considera că actele de procedură anterioare datei de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018) pot avea efect întreruptiv de prescripție, indiferent de stadiul procesual și indiferent de valoarea prejudiciului, fără a fi necesară evaluarea în concret a unui risc sistemic de impunitate, în toate cauzele având ca obiect infracțiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene și infracțiuni de corupție?

Dacă actele întrerupătoare de prescripție ulterioare datei de 30 mai 2022 (data publicării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022) pot întrerupe curgerea termenului de prescripție a răspunderii penale?

Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii este constituit conform prevederilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 31 alin. (1) și (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Corina-Alina Corbu.

La ședința de judecată participă doamna Nicoleta Ecaterina Eucarie, procuror în cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Totodată, la ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Adina Andreea Ciuhan Teodoru, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 32 din Regulament.

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, președintele Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând că în cauză nu sunt cereri de formulat, chestiuni prealabile de invocat, a solicitat doamnei procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie să susțină punctul de vedere cu privire la problemele de drept supuse dezlegării și interpretării unitare ce fac obiectul cauzei de față.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat, în principal, respingerea, ca inadmisibil, a recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, apreciind că nu este întrunită condiția de admisibilitate impusă de art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală, întrucât cererea de recurs nu vizează interpretarea legii [respectiv a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal], ci interpretarea, aplicarea și stabilirea efectelor deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, precum și ale Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene - Marea Cameră din data de 24 iulie 2023 în Cauza C-107/23 PPU (Lin), și ale celor două ordonanțe ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțate în cauzele C-75/23 și, respectiv, C-131/23. Or, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate, pe calea recursului în interesul legii, interpreta deciziile pronunțate de Curtea Constituțională și nici stabili efectele pe care acestea le produc.

Cu referire la sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov, problema de drept nr. 1 soluționată diferit de către instanțele de judecată, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte a apreciat ca fiind corectă soluția potrivit căreia în virtutea restrângerii standardului intern vizând aplicarea legii penale mai favorabile (mitior lex) trebuie considerat că actele de procedură anterioare datei de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale) au efect întreruptiv de prescripție, indiferent de stadiul procesual și indiferent de valoarea prejudiciului, fără a fi necesară evaluarea în concret a unui risc sistemic de impunitate, în toate cauzele având ca obiect infracțiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene și infracțiuni de corupție.

În concret, doamna procuror a susținut că efectul cumulat al deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, deciziilor nr. 67/2022 și nr. 37/2024 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, al Hotărârii Marii Camere din 24 iulie 2023, pronunțată în Cauza C-107/23 PPU Lin, și al ordonanțelor din 9 ianuarie 2024, pronunțate în cauzele C-75/23 și C-131/23, s-ar transpune astfel:

Actele de procedură efectuate înainte de data de 1 februarie 2014, data intrării în vigoare a noilor coduri, întrerup cursul prescripției răspunderii penale dacă au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor procesuale ale Codului de procedură penală anterior, sub imperiul căruia au fost realizate.

Actele de procedură realizate în intervalul 1 februarie 2014 și 25 iunie 2018, data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, produc efect întreruptiv al cursului termenului de prescripție în măsura în care sunt acte ce trebuie comunicate suspectului/inculpatului, fiind respectate astfel cerințele de previzibilitate, astfel cum au fost învederate prin decizia menționată, dar și ulterior confirmate prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022.

10.

Totodată, doamna procuror a susținut că efectele întreruptive de prescripție ale actelor de procedură întocmite până la data de 25 iunie 2018 nu echivalează cu o aplicare retroactivă a legii penale defavorabile, deoarece suspecții/inculpații nu suportă consecințe mai grave decât cele care erau previzibile la data faptelor reținute în sarcina lor.

11.

Cu privire la problema de drept nr. 2 soluționată diferit de către instanțele de judecată, reprezentantul procurorului general a susținut că este corectă soluția potrivit căreia actele ulterioare datei de 30 mai 2022 (data publicării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022) întrerup curgerea termenului de prescripție a răspunderii penale.

12.

În ceea ce privește faptele săvârșite înainte de data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71 din 30 mai 2022 (care a pus în acord prevederile neconstituționale constatate prin Decizia nr. 358/2022 cu dispozițiile Constituției) s-a învederat că actele procedurale care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului își produc efectele ca orice act procedural de la momentul îndeplinirii sale.

13.

Nu în ultimul rând s-a susținut că vidul legislativ din perioada 25 iunie 2018-30 mai 2022 nu se aplică retroactiv ca lege penală mai favorabilă. Restrângerea standardului intern vizând aplicarea legii penale mai favorabile (mitior lex) va fi avută în vedere indiferent de stadiul procesual, rezultând că orice act procedural efectuat înainte de Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale sau ulterior datei de 30 mai 2022 trebuie considerat ca având ca efect întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale.

14.

Președintele Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, doamna judecător Corina Alina Corbu, președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a reținut dosarul în pronunțare asupra recursului în interesul legii.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE -

COMPLETUL PENTRU SOLUȚIONAREA RECURSULUI ÎN INTERESUL LEGII,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

Problema de drept care a generat practica neunitară

15.

Prin recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov s-a susținut că nu există un punct de vedere unitar cu privire la următoarele probleme de drept:

II.

Examen jurisprudențial - Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești

16. II. A.

Cu referire la prima problemă de drept soluționată diferit de instanțele judecătorești, respectiv: Dacă în virtutea restrângerii standardului intern vizând aplicarea legii penale mai favorabile (mitior lex) se poate considera că actele de procedură anterioare datei de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018) pot avea efect întreruptiv de prescripție, indiferent de stadiul procesual și indiferent de valoarea prejudiciului, fără a fi necesară evaluarea în concret a unui risc sistemic de impunitate, în toate cauzele având ca obiect infracțiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene și infracțiuni de corupție, analiza jurisprudenței se realizează pe mai multe paliere.

17. II. A. 1.

Aplicarea hotărârilor Curții de Justiție de către instanțele naționale

18.

Într-o primă orientare a jurisprudenței, instanțele nu au aplicat hotărârile în materie ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, motivând că "nu există o legislație comunitară obligatorie în materie de prescripție" care să facă obiectul interpretării de către Curtea de Justiție sau că "infracțiunile de evaziune fiscală (cu TVA) nu pot fi considerate a fi susceptibile să prejudicieze în mod direct interesele financiare ale Uniunii Europene".

19.

Tot astfel, s-a considerat că infracțiunile de evaziune fiscală privind regimul TVA nu aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, invocându-se lipsa unei legături suficient de clare cu dreptul Uniunii Europene și a posibilității de a recupera prejudiciile prin soluționarea acțiunii civile.

20.

Un alt argument în susținerea acestei opinii a fost și acela că, "din moment ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu a impus obligația de a fi lăsate neaplicate deciziile Curții Constituționale prin care au fost invalidate dispozițiile legislative naționale care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripție în materie penală, înseamnă că aceste decizii vor fi aplicate de instanțele naționale, întărind acest raționament prin cele statuate la finalul răspunsului".

21.

Alte instanțe au susținut că aplicarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene doar în anumite materii (pentru protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene și combaterea corupției) determină un tratament discriminatoriu față de alte persoane acuzate de alte infracțiuni prescriptibile.

22.

În opinia contrară s-a susținut că hotărârile în materie ale Curții de Justiție sunt pe deplin aplicabile în cauzele interne care au ca obiect infracțiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene și infracțiuni de corupție, indiferent de stadiul procesual.

23.

În practica recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că hotărârea preliminară se aplică cauzelor pendinte, menționându-se expres în considerentele unei astfel de hotărâri că aceasta "operează exclusiv în cauzele pendinte la data pronunțării acesteia".

24.

Alte instanțe au reținut că Hotărârea Lin (Cauza C-107/23) se aplică în cauzele privind infracțiuni de evaziune fiscală referitoare la regimul TVA, având în vedere că atât obiectul cauzei interne era constituit din astfel de infracțiuni, cât și conformitatea cu jurisprudența consacrată a Curții de Justiție (Hotărârea Curții, în Marea Cameră, din 26 februarie 2013, în Cauza C617/10, Âkerberg Fransson, pct. 24-31), context în care nu se poate aprecia că "nu există o legătură suficient de clară cu dreptul Uniunii Europene" . Mai mult, instanțele respective au subliniat că Hotărârea Lin se aplică în cauzele privind infracțiuni de evaziune fiscală referitoare la regimul TVA rămase în fază de tentativă - conform prevederilor exprese ale art. 2 alin. (1) din Convenția PIF - astfel că apare contra legem opinia contrară cu argumentul că "prescripția răspunderii penale nu împiedică statul român să recupereze prejudiciile cauzate bugetului general prin neplata frauduloasă a TVA". Aceste instanțe au subliniat că aplicarea hotărârilor Curții de Justiție nu are efect discriminatoriu - în sensul tratării în mod diferit a unor situații analoage fără o justificare obiectivă și rezonabilă - întrucât, pe de o parte, situațiile nu sunt similare pentru că au ca obiect infracțiuni diferite și, pe de altă parte, eventuala lor tratare diferită derivă din caracterul obligatoriu al hotărârilor Curții de Justiție, care a fost sesizată doar în domeniile respective.

25. II. A. 2.

Restrângerea aplicării standardului intern privind mitior lex

26.

Într-o primă orientare jurisprudențială s-a reținut că standardul intern privind mitior lex nu poate fi restrâns, astfel că art. 155 alin. (1) din Codul penal nu poate fi interpretat prin prisma hotărârilor preliminare ca împiedicând aplicarea în forma sa mai favorabilă, în mod retroactiv, în favoarea acuzatului. Sub acest aspect, unele instanțe au statuat expres că aplicarea considerentelor din Hotărârea Lin (Cauza C-107/23) ar lăsa neaplicat standardul național de protecție, având în vedere principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul român, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea legii penale, inclusiv a regimului prescripției răspunderii penale.

27.

Într-o opinie concordantă instanțele nu au aplicat Hotărârea Lin, cu motivarea că a fost încălcată prezumția Bosfor prin caracterul vădit deficitar al protecției dreptului prevăzut de art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene față de standardul din art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului, în condițiile în care s-a reținut în cauza penală "reactivarea răspunderii penale" prin intermediul acestei hotărâri, ulterior împlinirii termenului de prescripție stabilit de legea internă ca fiind incident în cauză.

28.

În susținerea acestei opinii, unele instanțe interne au concluzionat că principiul legalității infracțiunilor și a pedepselor obligă, în dreptul intern, la aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile, fără nicio excepție, ori că "principiul legalității impune judecătorului să procedeze la interpretarea strictă a legii penale și să nu aplice retroactiv dispozițiile legii penale substanțiale, cu excepția legii penale mai favorabile".

29.

Pe de altă parte, instanțele au reținut că durata termenelor generale de prescripție din dreptul intern satisface standardul european în materie, astfel că nu este necesar să fie aplicate dispozițiile legale naționale conținând termene speciale (cazurile de întrerupere a prescripției), care au fost declarate neconstituționale.

30.

În cealaltă orientare a jurisprudenței instanțele au reținut că aplicarea standardului intern mitior lex poate fi restrânsă, inclusiv conform practicii instanței constituționale și a instanței supreme, astfel că dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal nu pot fi interpretate decât prin prisma hotărârilor preliminare, care împiedică aplicarea formei sale mai favorabile, în mod retroactiv, în favoarea acuzatului, ca lege penală mai favorabilă (mitior lex), ca urmare a unei "necesare puneri în balanță" a standardelor concurente, nefiind nicidecum încălcată prezumția Bosfor.

31. II. A. 3.

Evaluarea riscului sistemic de impunitate

32.

Într-o orientare a practicii judiciare s-a reținut că riscul sistemic de impunitate nu poate fi evaluat de către instanța de judecată sau, dimpotrivă, trebuie apreciat în concret de către fiecare instanță pentru fiecare cauză dedusă judecății. În susținerea acestei opinii unele instanțe naționale au precizat că nu există "criterii prestabilite" pentru aprecierea riscului sistemic de impunitate, iar altele au reținut inexistența în genere a unui risc sistemic de impunitate, menționând că "riscul sistemic de impunitate a faptelor de corupție se regăsește doar la nivel de afirmație".

33.

Alte instanțe au considerat că riscul sistemic de impunitate nu poate fi apreciat din cauza lipsei probatoriului vizând ansamblul dosarelor penale și soluțiilor definitive vizate de legislația penală în discuție la nivelul întregului sistem judiciar național.

34.

Pe de altă parte, alte instanțe au reținut că riscul sistemic de impunitate poate fi apreciat în ansamblul legislației specifice, însă doar prin raportare la necesitatea respectării drepturilor fundamentale ale omului, instanțele reținând că "îndeplinirea unei strategii de politică penală națională sau regională, chiar europeană, nu poate justifica încălcarea unor principii și unor drepturi individuale fundamentale, cum ar fi principiul legalității incriminării și a sancțiunilor (nullum crimen, nulla poena sine lege), în conținutul căruia se integrează și instituția prescripției".

35.

Într-o altă orientare a practicii judiciare s-a reținut că riscul sistemic de impunitate nu trebuie stabilit în fiecare cauză în parte, având în vedere că prin hotărârile Curții de Justiție s-a stabilit, în mod expres și fără echivoc, că situația procesuală internă "generează un risc intrinsec de impunitate", ținând seama, pe de o parte, de un argument teoretic general, în sensul că textul legal incident din dreptul intern este de aplicabilitate generală pentru infracțiunile prescriptibile (art. 155 din Codul penal) și, pe de altă parte, de considerente particulare concrete, sens în care au fost invocate datele relevante la nivel național care indică impactul într-un număr semnificativ de cauze (făcându-se trimitere expresă la rapoartele Comisiei Europene).

36. II. A. 4.

Aplicarea Ordonanței din 9 ianuarie 2024 a Curții de Justiție în Cauza C-131/23 privind interpretarea Deciziei 2006/928/CE a Comisiei din 13 decembrie 2006 (MCV)

37.

Într-o orientare a practicii judiciare s-a reținut că decizia MCV nu se mai aplică, având în vedere că a fost abrogată și că ordonanța Curții de Justiție se aplică doar în cauzele care implică fonduri europene și de corupție la nivel înalt, iar nu în orice cauze de corupție.

38.

Într-o altă orientare a jurisprudenței s-a reținut că decizia MCV se aplică faptelor săvârșite în perioada în care aceasta era în vigoare, iar Ordonanța Curții de Justiție a Uniunii Europene din 9 ianuarie 2024 din Cauza C-131/23 se aplică inclusiv în cauzele care implică fonduri europene și indiferent de domeniul sau nivelul de corupție ce face obiectul cauzei.

39.

II. B. Cu referire la a doua problemă de drept soluționată diferit de instanțele judecătorești, respectiv: Dacă actele întrerupătoare de prescripție ulterioare datei de 30 mai 2022 (data publicării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022) pot întrerupe curgerea termenului de prescripție a răspunderii penale, s-a constatat existența următoarelor orientări jurisprudențiale:

40.

Într-o soluție de practică națională s-a reținut că efectele întreruptive se mențin și pentru actele de după 25 iunie 2018 (cu excepția celor de până la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022). În acest sens s-a reținut: "Aplicând direct normele legale anterior citate cât și Hotărârea Curții de Justiție, rezultă că efectul întreruptiv al actelor procedurale încheiate anterior datei de 25 iunie 2018, fiind guvernat de principiul aplicării legii penale mai favorabile, nu de principiul legalității incriminării și al pedepsei, se impune a se considera că se produce în continuare și după data de 25 iunie 2018" . În acest sens s-a reținut că prin Hotărârea Lin s-a stabilit necesitatea interpretării prevederilor dreptului Uniunii prin înlăturarea aplicării principiului mitior lex în cauzele incidente, de esența căruia este extinderea formei mai blânde în mod extractiv (retroactiv în ipoteza de față), context în care prevederea legală în varianta mai puțin severă nu trebuie luată în considerare decât în perioada sa de activitate, în care a fost viciată sub aspectul previzibilității sale, în acord cu soluțiile instanței de contencios constituțional, revenind-se astfel la aplicabilitatea principiului activității legii penale, consacrat prin art. 3 din Codul penal.

41.

Într-o altă orientare de jurisprudență instanțele au considerat că doar actele întrerupătoare de prescripție anterioare datei de 25 iunie 2018 (data publicării celei dintâi decizii ale instanței constituționale) pot fi avute în vedere la întreruperea cursului prescripției. În acest sens, practica a învederat că "din Hotărârea Lin se desprinde ideea că aplicarea principiului legii penale mai favorabile nu poate justifica repunerea în discuție a întreruperilor termenului de prescripție efectuate anterior datei publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, astfel că, în cazul existenței unor acte de procedură cu efect întreruptiv de prescripție anterior datei de 25 iunie 2018, se va lua în considerare termenul special de prescripție a răspunderii penale".

III.

Jurisprudența relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție

42.

Prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 din Codul penal.

43.

Prin Decizia nr. 37 din 17 iunie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că:

Instanțele de judecată nu pot lăsa neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în 24 iulie 2023 în Cauza C-107/23 PPU (limite prevăzute în dispozitivul hotărârii la pct. 1 teza a II-a) .

Dezlegarea dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se va aplica în condițiile stabilite de aceasta și actelor de procedură efectuate înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale.

IV.

Jurisprudența relevantă a Curții Constituționale a României

44.

Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 297 din 26 aprilie 2018

s-a constatat că soluția legislativă care prevedea întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională, deoarece dispozițiile legale sunt lipsite de previzibilitate și totodată contrare principiului legalității incriminării și pedepsei, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (pct. 31).

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018.

45.

Prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022

, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituționale în ansamblul lor. Pentru a decide astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a sancționat unica soluție legislativă pe care textul de lege criticat o conținea, astfel că aceasta nu va putea fi încadrată în categoria deciziilor interpretative, ci, prin efectele pe care le produce, împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituționalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, Curtea a sancționat unica soluție legislativă pe care dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal o reglementau.

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022.

Jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului

46.

Prin Hotărârea din 24 mai 2007 în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, Curtea a reamintit că art. 7 § 1 din Convenție consacră, la modul general, principiul legalității delictelor și a pedepselor (nullum crimen, nulla poena sine lege) și interzice, în mod special, aplicarea retroactivă a dreptului penal atunci când ea se face în dezavantajul acuzatului.

47.

Prin Hotărârea din 17 septembrie 2009 în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), Curtea a arătat că, chiar dacă art. 7 § 1 din Convenție nu menționează în mod special principiul retroactivității legii penale mai favorabile, această dispoziție nu garantează doar principiul neretroactivității legilor penale mai severe, ci și, implicit, principiul retroactivității legii penale mai favorabile. Acest principiu se transpune prin regula conform căreia, în cazul în care legea penală în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii este diferită de legile penale ulterioare adoptate înainte de pronunțarea hotărârii definitive, instanța trebuie să aplice legea ale cărei dispoziții sunt mai favorabile inculpatului.

48.

Prin Hotărârea din 21 octombrie 2013 în Cauza Del Río Prada împotriva Spaniei, Curtea a reținut că garanția consacrată în art. 7 din Convenție, componentă esențială a supremației legii, ocupă un loc primordial în cadrul sistemului de protecție al Convenției. Așa cum decurge din obiectul și scopul său, acest drept trebuie interpretat și aplicat de o așa manieră încât să asigure o protecție efectivă împotriva urmăririi penale, a condamnării și a sancționării arbitrare.

49.

Prin Hotărârea din 24 ianuarie 2012, pronunțată în Cauza Mihai Toma împotriva României, Curtea Europeană a statuat că art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cere, în virtutea unor principii bine stabilite, ca legea "să interzică aplicarea retroactivă a legislației penale mai punitive în detrimentul acuzatului și să garanteze aplicarea retroactivă a legislației mai favorabile".

50.

Prin Avizul consultativ solicitat de Curtea de Casație din Armenia, Cererea nr. P16-2019-001, 26 aprilie 2022, Curtea a reținut că, "în cazul în care o infracțiune penală se prescrie în conformitate cu dreptul intern, iar termenul de prescripție aplicabil a expirat deja, articolul 7 din Convenție se opune reluării urmăririi penale cu privire la o astfel de infracțiune. În primul rând, revine instanței naționale sarcina de a stabili dacă normele de drept internațional care au forță juridică în sistemul juridic național pot oferi un temei juridic suficient de clar și previzibil în sensul articolului 7 din Convenție pentru a concluziona că infracțiunea în cauză nu este supusă prescripției".

VI.

Jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene

51.

Prin Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 5 decembrie 2017, pronunțată în Cauza C42/17 (Taricco 2), s-a decis: "Articolul 325 alineatele (1) și (2) TFUE trebuie interpretat în sensul că impune instanței naționale ca, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracțiuni privind TVA-ul, să lase neaplicate dispoziții interne în materie de prescripție care intră sub incidența dreptului material național și care se opun aplicării unor sancțiuni penale efective și disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii sau care prevăd termene de prescripție mai scurte pentru cazurile de fraudă gravă aducând atingere intereselor respective decât pentru cele aducând atingere intereselor financiare ale statului membru în cauză, cu excepția cazului în care o astfel de neaplicare determină o încălcare a principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislații care impune condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii."

52.

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din data de 24 iulie 2023, pronunțată în Cauza C-107/23 PPU [Lin]. Curtea a decis: "Articolul 325 alineatul (1) TFUE și articolul 2 alineatul (1) din Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 și anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995, trebuie interpretate în sensul că instanțele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile curții constituționale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziția legislativă națională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripție în materie penală din cauza încălcării principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul național, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecință încetarea, ca urmare a prescripției răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În schimb, dispozițiile menționate ale dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că instanțele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.

Principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia instanțele naționale de drept comun ale unui stat membru sunt ținute de deciziile curții constituționale, precum și de cele ale instanței supreme ale acestui stat membru și nu pot, din acest motiv și cu riscul angajării răspunderii disciplinare a judecătorilor în cauză, să lase neaplicată din oficiu jurisprudența rezultată din deciziile menționate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curții, că această jurisprudență este contrară unor dispoziții ale dreptului Uniunii care au efect direct."

VII.

Opinia Colegiului de conducere al Curții de Apel Brașov

53.

În ce privește standardul intern de natură constituțională privind mitior lex, Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov a susținut că acesta permite realizarea unui just echilibru între principiile de drept concurente, în acord cu jurisprudența instanțelor interne și a instanțelor europene, luând în considerare și doctrina clasică de specialitate în materia drepturilor omului. Principiul legii penale mai favorabile, privit din perspectiva dreptului intern, poate fi pus în balanță atât cu alte principii de drept, precum principiul echității (Decizia nr. 511/2013 a Curții Constituționale a României) și principiul securității juridice (Hotărârea prealabilă nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), cât și cu necesitatea protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene (Hotărârea Lin a Curții de Justiție a Uniunii Europene) și a combaterii corupției (Ordonanța din 9 ianuarie 2024 a Curții de Justiție a Uniunii Europene), context în care standardul intern mitior lex poate și trebuie să fie adaptat la standardul unional, în acord cu interpretarea conformă cu dreptul internațional cerută de art. 20 alin. (2) din Constituția României, fără să se constate existența vreunei neconcordanțe între acestea.

54.

Cu referire la riscul sistemic de impunitate Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov a susținut că toate hotărârile incidente ale Curții de Justiție au prevăzut expres că situația internă generează un risc sistemic de impunitate intrinsec, astfel că acesta nu mai trebuie demonstrat în concret în fiecare cauză în parte; în caz contrar s-ar lipsi de efecte soluțiile instanței europene și s-ar goli de conținut o astfel de noțiune autonomă de dreptul Uniunii, consacrată în practica Curții de Justiție. Mai mult, conceptul de "risc sistemic de impunitate" este o noțiune autonomă consacrată în dreptul Uniunii Europene, ce trebuie să fie aplicată și interpretată doar conform jurisprudenței Curții de Justiție.

55.

Totodată, Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov a susținut că Decizia MCV este aplicabilă faptelor săvârșite în perioada ei de activitate, indiferent dacă faptele vizează sau nu fonduri europene, incluzând infracțiuni de corupție în general, fără nicio circumstanțiere. În acest context s-a precizat că Decizia MCV era abrogată la data de 9 ianuarie 2024 când a fost pronunțată ordonanța Curții de Justiție în Cauza C-131/23, instanța europeană reținând aplicarea ei în cauza principală, rezultând implicit necesitatea aplicării ei în acest litigiu principal, aspect care, în caz contrar, ar fi constituit cauză de inadmisibilitate a trimiterii preliminare. Nu se poate aprecia nici că aplicarea ordonanței se limitează la astfel de cauze principale, precum cele din litigiul principal aflat în stadiul unei căi de atac extraordinare (contestație în anulare), având în vedere că Hotărârea Lin, la care face trimitere Ordonanța C-131/23, este ea însăși aplicabilă inclusiv în cursul judecății, nu doar cauzelor definitiv judecate, conform Ordonanței din aceeași dată de 9 ianuarie 2024 din Cauza C-75/23.

56.

Având în vedere cele expuse, constatând că problemele de drept au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești, Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov a susținut că, în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 155 alin. (1) din Codul penal și art. 5 din Codul penal, prin raportare la deciziile nr. 297/2018 și nr. 318/2022 ale Curții Constituționale, la Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni prealabile, precum și la Hotărârea preliminară din 24 iulie 2024 în Cauza C-107/23 Lin (PPU) și ordonanțele din 9 ianuarie 2024 în cauzele C-75/23 și C-131/23 ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, în lumina art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului, soluția este următoarea:

În virtutea restrângerii standardului intern vizând aplicarea legii penale mai favorabile (mitior lex), actele de procedură anterioare datei de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale a României) pot avea efect întreruptiv de prescripție, indiferent de stadiul procesual și indiferent de valoarea prejudiciului, fără a fi necesară evaluarea în concret a unui risc sistemic de impunitate, în toate cauzele având ca obiect infracțiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene și infracțiuni de corupție.

Actele întrerupătoare de prescripție ulterioare datei de 30 mai 2022 (data publicării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022) nu pot întrerupe curgerea termenului de prescripție a răspunderii penale. "

VIII.

Opinia specialiștilor

57.

În considerarea dispozițiilor art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, specialiștii din cadrul Academiei de Studii Economice din București, Universității București, Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universității din Craiova, Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universității din Oradea, Universității de Vest din Timișoara și Universității "Nicolae Titulescu" din București au fost solicitați să exprime un punct de vedere asupra chestiunii de drept soluționate diferit.

58.

În punctul de vedere transmis, Departamentul de Drept din cadrul Facultății de drept a Academiei de Studii Economice din București a susținut că nu se poate considera, pentru faptele comise înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022, că actele de procedură anterioare datei de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018) sau ulterioare datei de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022) pot avea efect întreruptiv de prescripție în vreo cauză penală. Această concluzie se impune indiferent de valoarea prejudiciului, de o eventuală evaluare a unui risc sistemic de impunitate sau de faptul că acele cauze au ca obiect infracțiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene și infracțiuni de corupție.

59.

Instanțele de judecată nu pot fi obligate să lase neaplicat principiul legii penale mai favorabile (astfel cum este el interpretat în mod constant în doctrina și jurisprudența națională) deoarece în caz contrar s-ar ajunge a fi aplicat în defavoarea inculpatului un standard inferior de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale.

60.

În ceea ce privește principiul tempus regit actum în materia întreruperii prescripției răspunderii penale, opinia menționează jurisprudența fostului Tribunal Suprem în sensul celui de al doilea punct de vedere, "dispozițiile actualului Cod penal cu privire la prescripția răspunderii penale sunt mai favorabile în ceea ce privește întreruperea cursului prescripției, întrucât nu prevăd ca având caracter întreruptiv toate actele procesuale de urmărire penală sau de judecată, ci numai cele care, potrivit legii, trebuie comunicate învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal."

, precum și doctrina care a confirmat justețea acestei soluții, arătând că: "legea nouă este mai favorabilă, deoarece este mai restrictivă în raport cu actele procesuale care întrerup prescripția, înlesnind astfel împlinirea mai rapidă a termenului de prescripție, chiar dacă prin ipoteză ar prevedea un termen mai lung de prescripție a incriminării decât legea anterioară."

Tribunalul Suprem, Secția penală, dec. nr. 2185/1970 în V. Papadopol, M. Popovici, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1969-1975, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1975, p. 42.

G. Antoniu, Tratat de Drept Penal, vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 327.

61.

S-a apreciat că ipoteza este identică cu cea rezultată din aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018. Împrejurarea că întreruperea prescripției răspunderii penale este guvernată în totalitate de principiul mitior lex rezultă în mod clar din Decizia Curții Constituționale nr. 1.092/2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 67 din 31 ianuarie 2013. Totodată, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 sunt detaliate în Decizia nr. 358/2022. Astfel, în paragraful 73 al Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 se menționează că pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

62.

Or, aprecierea că actele de procedură efectuate înainte de 25 iunie 2018 continuă să producă efecte întreruptive, deși nu ar mai putea produce un astfel de efect în ipoteza în care au fost efectuate ulterior acestei date, reprezintă o interpretare în defavoarea inculpatului, fapt care nu este permis.

63.

Mai mult, o astfel de interpretare a dispozițiilor legale în defavoarea inculpatului, în condițiile mai sus-menționate, ar fi lipsită de previzibilitate. În acest sens s-a făcut referire, per a contrario, la Cauza Borcea contra României, în care s-a pus problema previzibilității dispozițiilor legale privitoare la prescripția răspunderii penale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constatând că funcția decizională încredințată instanțelor servește la îndepărtarea îndoielilor ce ar putea exista în privința interpretării normelor, cu mențiunea că, spre deosebire de situația existentă în această cauză, unde jurisprudența privind posibilitatea aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome era contradictorie, în ipoteza întreruperii prescripției răspunderii penale jurisprudența era constantă în sensul că actele de procedură îndeplinite înainte de publicarea Deciziei nr. 297/2018 nu își mai păstrau efectul întreruptiv dacă nu erau supuse comunicării suspectului sau inculpatului.

64.

În argumentarea opiniei s-a făcut referire la art. 7 § 1 din Convenție și la jurisprudența CEDO din Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2) (MC), pct. 103-109 și Avizul emis în data de 26 aprilie 2022 la sesizarea Curții de Casație din Armenia, în temeiul Protocolului nr. 16 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Cererea nr. P16-2021-001, 26 aprilie 2021).

65.

În consecință, pentru argumentele prezentate, s-a apreciat că instanțele de judecată nu pot fi obligate să lase neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripției, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în 24 iulie 2023 în Cauza C-107/23 PPU neputând institui o astfel de obligație. În caz contrar s-ar ajunge la interpretarea unei norme juridice în defavoarea inculpatului, în condițiile în care o astfel de interpretare nu a existat în jurisprudența națională înainte de 2022. O soluție contrară ar genera importante consecințe negative din perspectiva previzibilității legii penale.

IX.

Punctul de vedere exprimat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

66.

În punctul de vedere formulat, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în principal, a solicitat respingerea, ca inadmisibil, a recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, apreciind că nu este întrunită condiția de admisibilitate impusă de art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală, întrucât cererea de recurs nu vizează interpretarea legii (respectiv a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal), ci interpretarea, aplicarea și stabilirea efectelor deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, precum și ale Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene - Marea Cameră din data de 24 iulie 2023, în Cauza C-l 07/23 PPU [Lin], și ale celor două ordonanțe ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțate în cauzele C-75/23 și, respectiv, C-131/23. Or, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate, pe calea recursului în interesul legii, interpreta deciziile pronunțate de Curtea Constituțională și nici stabili efectele pe care acestea le produc.

67.

În argumentarea opiniei formulate s-a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată ca în procedura prevăzută de art. 471 din Codul de procedură penală să se pronunțe cu privire la aplicarea dreptului Uniunii Europene cu privire la efectele deciziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, limitele aplicării acestora sau conformitatea efectelor aplicării dreptului unional cu dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, incidente în cazurile în care se verifică împlinirea/întreruperea termenului de prescripție, ci se pronunță cu privire la interpretarea normelor de drept național.

68.

Cu privire la prima problemă de drept supusă interpretării unitare s-a apreciat ca fiind corectă soluția potrivit căreia, în virtutea restrângerii standardului intern vizând aplicarea legii penale mai favorabile (mitior lex) trebuie considerat că actele de procedură anterioare datei de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale) au efect întreruptiv de prescripție, indiferent de stadiul procesual și indiferent de valoarea prejudiciului, fără a fi necesară evaluarea în concret a unui risc sistemic de impunitate, în toate cauzele având ca obiect infracțiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene și infracțiuni de corupție.

69.

În argumentarea acestei soluții, procurorul general a evidențiat următoarele aspecte:

70.

a) Cauzele penale în care își găsesc aplicabilitatea cele trei hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțate în cauzele C-107/23 PPU Lin, C-75/23 și C-131/23, vizează infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, inclusiv infracțiunile de evaziune fiscală în materie de TVA, indiferent de cuantumul prejudiciului, și infracțiunile de corupție care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii; infracțiunile de corupție la nivel înalt, la nivelul administrației publice locale, dar și infracțiunile de corupție în general.

71.

b) Principiul supremației dreptului Uniunii Europene - instanțele naționale, în asigurarea principiului supremației, fiind însărcinate cu aplicarea în cadrul competenței proprii a dispozițiilor dreptului Uniunii, în cazul în care nu pot să procedeze la o interpretare a reglementării naționale care să fie conformă cu cerințele dreptului Uniunii, trebuie să lase neaplicată orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii.

72.

În jurisprudența sa, Curtea de Justiție a precizat că în măsura în care instanța națională (Curtea Constituțională) ar considera că respectarea unei obligații impuse de dreptul unional încalcă identitatea națională a statului membru, aceasta nu este autorizată să înlăture aplicarea unei norme de drept al Uniunii, ci aceasta trebuie să sesizeze Curtea de Justiție cu o cerere de decizie preliminară în temeiul art. 267 TFUE pentru aprecierea validității acestei dispoziții în lumina art. 4 alin. (2) TUE, Curtea fiind singura competentă să constate nevaliditatea unui act al Uniunii. Curtea de Justiție a mai menționat că deține o competență exclusivă pentru a furniza interpretarea definitivă a dreptului Uniunii, astfel că, Curtea Constituțională a unui stat membru nu poate, pe baza propriei interpretări a unor dispoziții de drept al Uniunii, inclusiv a art. 267 TFUE, să statueze în mod valabil că Curtea a pronunțat o hotărâre care depășește sfera sa de competență și, prin urmare, să refuze să dea curs unei hotărâri pronunțate cu titlu preliminar de Curte.

73.

c) Restrângerea standardului intern vizând aplicarea legii penale mai favorabile, cu consecința acordării actelor de procedură realizate anterior datei de 25 iunie 2018 a efectului întreruptiv de prescripție a răspunderii penale, indiferent de stadiul procesual.

74.

Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale și Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție relevă un standard național constituțional de protecție a principiului legalității, întrucât statuează că normele care reglementează prescripția și actele întreruptive ale cursului prescripției reprezintă norme de drept penal supuse principiului legalității în cele două componente ale sale referitoare, pe de o parte, la cerințele de previzibilitate și precizie și, pe de altă parte, la regula aplicării retroactive a dispozițiilor penale mai favorabile.

75.

Acest standard național constituțional în materia principiului legalității este unul superior at

§ Cauze similare