Decizia nr. 49/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept — chestiunea de drept: următoarei chestiuni de drept în materie penală: " Dacă în interpretarea dispozițiilor art. 198 alin. (1) din Codul penal, ale art. 19 alin. (2) din Codul de procedură penală și ale art. 1.370 din Codul civil este…

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept în materie penală: " Dacă în interpretarea dispozițiilor art. 198 alin. (1) din Codul penal, ale art. 19 alin. (2) din Codul de procedură penală și ale art. 1.370 din Codul civil este admisibilă acțiunea civilă formulată de un inculpat-participant la săvârșirea infracțiunii de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal împotriva altui inculpat-participant la aceeași infracțiune de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, având ca obiect pretenții civile decurgând din leziunile suferite ca urmare a încăierării."

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală și ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.

Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir, din cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședință participă Elena Rosana Bota, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna Nicoleta Ecaterina Eucarie, procuror în cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând obiectul Dosarului nr. 1.521/1/2024 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

A menționat că la dosar au fost transmise puncte de vedere de către curțile de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Departamentul de Drept public al Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, Centrul de cercetări în Științe penale al Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, precum și de Facultatea de Drept din cadrul Universității "Titu Maiorescu". De asemenea, s-a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt cereri sau excepții de formulat, a solicitat doamnei procuror să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema supusă dezbaterii.

Doamna procuror a arătat că, prin raportare la dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării formulate de Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori.

Pe fondul chestiunii de drept supuse dezlegării s-a considerat că, în interpretarea dispozițiilor art. 198 alin. (1) din Codul penal, ale art. 19 alin. (2) din Codul de procedură penală și ale art. 1.370 din Codul civil, este inadmisibilă acțiunea civilă formulată de un inculpat-participant la săvârșirea infracțiunii de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal împotriva altui inculpat-participant la aceeași infracțiune de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, având ca obiect pretenții civile decurgând din leziunile suferite ca urmare a încăierării.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că problema de drept la care se referă instanța de trimitere pune în discuție atât aspecte ce țin de natura infracțiunii de încăierare prevăzute de art. 198 din Codul penal, cât și aspecte referitoare la condițiile exercitării acțiunii civile în cadrul procesului penal.

Legiuitorul a considerat că prin acordarea calității de persoană vătămată inculpatului autor al infracțiunii de încăierare și prin acceptarea exercitării de către acesta a acțiunii civile și obligarea unui alt inculpat la plata unor despăgubiri s-ar ajunge la situația acordării unor daune morale sau materiale chiar pentru participarea la comiterea activității infracționale.

Având în vedere că infracțiunea de încăierare presupune un subiect activ plural, iar scopul urmărit de legiuitor prin dispozițiile art. 198 din Codul penal este de a sancționa fapta de încăierare, s-a apreciat că niciunul dintre inculpați nu poate justifica o legitimare procesuală activă în promovarea unei acțiuni civile în procesul penal împotriva altui inculpat, deoarece nu poate avea calitatea de persoană vătămată.

Chiar dacă în prezent infracțiunea de încăierare face parte din categoria infracțiunilor îndreptate împotriva persoanei, specificul său, constând în aceea că subiectul activ este reprezentat de o pluralitate de făptuitori, fiecare răspunzând în calitate de autor pentru participarea la încăierare, face ca acțiunea civilă să nu poată fi soluționată în aceeași modalitate ca în cazul unor infracțiuni contra persoanei care nu presupun un subiect activ plural.

Prin urmare, un inculpat autor al infracțiunii de încăierare nu poate exercita acțiunea civilă împotriva altui inculpat, autor al aceleiași infracțiuni de încăierare, deoarece calitatea de inculpat nu poate coexista cu calitatea de persoană vătămată în ipoteza unei infracțiuni cu subiect activ plural.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reținându-se cauza în pronunțare.

Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori a dispus, prin încheierea de ședință din data de 27 iunie 2024, în Dosarul nr. 5.934/314/2022*, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă în interpretarea dispozițiilor art. 198 alin. (1) din Codul penal, ale art. 19 alin. (2) din Codul de procedură penală și ale art. 1.370 din Codul civil este admisibilă acțiunea civilă formulată de un inculpat-participant la săvârșirea infracțiunii de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal împotriva altui inculpat-participant la aceeași infracțiune de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, având ca obiect pretenții civile decurgând din leziunile suferite ca urmare a încăierării.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 8 iulie 2024, cu nr. 1.521/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 7 octombrie 2024. II. Expunerea succintă a cauzei

Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori este învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, inculpatul parte civilă G.C. și inculpata G.P.D. împotriva Sentinței penale nr. 805 din 3 octombrie 2023, pronunțată de Judecătoria Suceava în Dosarul nr. 5.934/314/2022*.

Prin rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare, prevăzută și pedepsită de art. 198 alin. (1) din Codul penal, și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 371 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, a inculpatei G.P.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare, prevăzută și pedepsită de art. 198 alin. (1) din Codul penal, și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 371 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, a inculpatului A.M.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare, prevăzută și pedepsită de art. 198 alin. (1) din Codul penal, și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 371 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, a inculpatului A.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare, prevăzută și pedepsită de art. 198 alin. (1) din Codul penal, și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 371 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, a inculpatului A.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare, prevăzută și pedepsită de art. 198 alin. (1) din Codul penal, și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 371 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, a inculpatei A.A.L. pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare, prevăzută și pedepsită de art. 198 alin. (1) din Codul penal, și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 371 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, a inculpatului G.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare, prevăzută și pedepsită de art. 198 alin. (1) din Codul penal, și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 371 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, și art. 113 alin. (3) din Codul penal, a inculpatului G.A.B. pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare, prevăzută și pedepsită de art. 198 alin. (1) din Codul penal, și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 371 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal și art. 113 alin. (3) din Codul penal, parte civilă fiind G.C. și persoane vătămate fiind A.M.G., A.I. și G.G.

În actul de sesizare s-a reținut, în esență, cu privire la inculpatul G.C., faptul că în data de 1 martie 2020, orele 14.30, a participat la o încăierare între mai multe persoane, încăierare în desfășurarea căreia a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 24-25 de zile de îngrijiri medicale, atestate prin certificatul medico-legal nr. xx din 2 martie 2020, și care a avut ca rezultat cauzarea de suferințe fizice altor trei persoane și tulburarea ordinii și liniștii publice.

De asemenea, s-a reținut, cu privire la inculpata G.P.D., faptul că în data de 1 martie 2020, orele 14.30, a participat la o încăierare între mai multe persoane, care a avut ca rezultat cauzarea de suferințe fizice altor patru persoane și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Totodată, s-a reținut, cu privire la inculpatul A.M.G., faptul că în data de 1 martie 2020, orele 14.30, a participat la o încăierare între mai multe persoane, încăierare în desfășurarea căreia a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 3- 4 zile de îngrijiri medicale, atestate prin certificatul medico-legal nr. yy din 2 martie 2020, și care a avut ca rezultat cauzarea de suferințe fizice altor trei persoane și tulburarea ordinii și liniștii publice.

S-a mai reținut, în esență, cu privire la inculpatul A.I., faptul că în data de 1 martie 2020, orele 14.30, a participat la o încăierare între mai multe persoane, încăierare în desfășurarea căreia a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 11- 12 zile de îngrijiri medicale, atestate prin certificatul medico-legal nr. zz din 2 martie 2020, și care a avut ca rezultat cauzarea de suferințe fizice altor trei persoane și tulburarea ordinii și liniștii publice.

De asemenea, s-a reținut, cu privire la inculpatul A.D., faptul că în data de 1 martie 2020, orele 14.30, a participat la o încăierare între mai multe persoane, care a avut ca rezultat cauzarea de suferințe fizice altor patru persoane și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Cu privire la inculpata A.A.L. s-a reținut faptul că în data de 1 martie 2020, orele 14.30, a participat la o încăierare între mai multe persoane, care a avut ca rezultat cauzarea de suferințe fizice altor patru persoane și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Totodată, s-a reținut, cu privire la inculpatul G.G., faptul că în data de 1 martie 2020, orele 14.30, a participat la o încăierare între mai multe persoane, încăierare în desfășurarea căreia a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale, atestate prin certificatul medico-legal nr. ww din 5 martie 2020, și care a avut ca rezultat cauzarea de suferințe fizice altor trei persoane și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Referitor la inculpatul G.A.B. s-a reținut faptul că în data de 1 martie 2020, orele 14.30, a participat la o încăierare între mai multe persoane, care a avut ca rezultat cauzarea de suferințe fizice altor patru persoane și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Prin Sentința penală nr. 805 din 3 octombrie 2023 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în Dosarul nr. 5.934/314/2022*, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. d) raportat la art. 131 din Codul penal și art. 5 din Codul penal, cu referire la deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpații G.G. și G.A.B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 din Codul penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. e) din Codul penal și art. 5 din Codul penal, cu referire la deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpații G.C., G.P.D., A.M.G., A.I., A.D. și A.A.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încăierare, prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. e) raportat la art. 131 din Codul penal și art. 5 din Codul penal, cu referire la deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpații G.G. și G.A.B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încăierare, prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, au fost condamnați inculpații G.C., G.P.D., A.M.G., A.I., A.D. și A.A.L. la pedeapsa amenzii penale pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 din Codul penal cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Codul penal.

Referitor la latura civilă a cauzei, în baza art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 1.349 din Codul civil, art. 1.357 din Codul civil, art. 1.370 din Codul civil, art. 1.371 din Codul civil și art. 1.382 din Codul civil, s-a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de inculpatul-parte civilă G.C. și au fost obligați inculpații A.I., A.M.G., A.D. și A.A.L., în solidar, la plata către inculpatul-parte civilă G.C. a sumei de 3.000 euro (în echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României (BNR) din ziua plății efective) cu titlu de daune morale.

În baza art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 1.349 din Codul civil, art. 1.357 din Codul civil, art. 1.370 din Codul civil, art. 1.371 din Codul civil și art. 1.382 din Codul civil, s-a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de inculpatul-parte civilă A.I. și au fost obligați inculpații G.C., G.P., G.G. și G.A.B., în solidar, la plata către inculpatul-parte civilă A.I. a sumei de 1.500 euro (în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății efective) cu titlu de daune morale.

În baza art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 1.349 din Codul civil, art. 1.357 din Codul civil, art. 1.370 din Codul civil, art. 1.371 din Codul civil și art. 1.382 din Codul civil, s-a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de inculpatul-parte civilă A.M.G. și au fost obligați inculpații G.C., G.P., G.G. și G.A.B., în solidar, la plata către inculpatul-parte civilă A.M.G. a sumei de 500 euro (în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății efective) cu titlu de daune morale.

Pentru a dispune astfel în ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a reținut că, potrivit art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.

Dispozițiile art. 1.349 din Codul civil și cele ale art. 1.357-1.371 din Codul civil reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, iar dispozițiile art. 1.381-1.395 din Codul civil prevăd regulile aplicabile în ceea ce privește repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale.

Cât privește fapta ilicită, prin raportare la situația de fapt reținută, aceasta există, chiar dacă în ceea ce privește infracțiunea de încăierare a intervenit prescripția răspunderii penale.

Instanța de fond a reținut că toți inculpații, inclusiv cei trei inculpați care s-au constituit părți civile în cauză, s-au angrenat în săvârșirea aceleiași fapte delictuale, participând la un conflict fizic, fiind împărțiți în două tabere adverse și aplicându-și reciproc lovituri. În urma acestui conflict, inculpatului-parte civilă G.C. i-au fost produse leziuni traumatice pentru a căror vindecare a avut nevoie de 24-25 de zile de îngrijiri medicale, inculpatuluiparte civilă A.I. i-au fost produse leziuni traumatice pentru a căror vindecare a avut nevoie de 11-12 zile de îngrijiri medicale, iar inculpatului-parte civilă A.M.G. i-au fost produse leziuni traumatice pentru a căror vindecare a avut nevoie de 3-4 zile de îngrijiri medicale. Referitor la prejudiciu, acesta a constat în suferințele de ordin moral cauzate inculpaților-părți civile.

Cu privire la existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, instanța de fond a considerat și această condiție îndeplinită, prejudiciul reieșind în mod direct din faptele ilicite ale inculpaților, lanțul cauzal nefiind întrerupt.

S-a reținut că, în materie delictuală, legiuitorul a instituit răspunderea autorului pentru cea mai ușoară culpă, după cum a rezultat din dispozițiile art. 1.357 alin. (2) din Codul civil. În concret, inculpații s-au implicat în mod intenționat în conflictul fizic din data de 1 martie 2020, existând vinovăția comună a acestora.

Instanța de fond a subliniat că toți inculpații au participat la conflictul fizic din data de 1 martie 2020, exercitând acte de violență, astfel că nu s-a putut stabili individual contribuția fiecărei persoane din grup asupra participanților din grupul opus, motiv pentru care, în baza dispozițiilor legale anterior menționate, s-a apreciat că toți inculpații răspund pentru prejudiciile produse în urma conflictului, gradul de contribuție a fiecăreia dintre taberele implicate în conflict, la producerea prejudiciului, fiind de 50%.

Însă, în privința întinderii prejudiciului moral, luând în considerare dispozițiile art. 1.370 și 1.371 din Codul civil, precum și faptul că s-a stabilit gradul de contribuție de 50% pentru fiecare tabără implicată în conflict, instanța de fond a apreciat că suma de 3.000 euro (în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății efective) este una justificată pentru inculpatul-parte civilă G.C., sens în care inculpații A.I., A.M.G., A.D. și A.A.L. au fost obligați, în solidar, la plata acestei sume către victimă. În ceea ce îi privește pe inculpații părți civile A.I. și A.M.G., instanța de fond a apreciat că sumele de 1.500 euro, respectiv 500 euro, cu titlu de daune morale, sunt îndestulătoare, sens în care inculpații G.C., G.P., G.G. și G.A.B. au fost obligați, în solidar, la plata acestei sume către victime.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, inculpatul-parte civilă G.C. și inculpata G.P.D., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori, cu nr. 5.934/314/2022*.

La termenul de judecată din data de 10 iunie 2024, instanța a pus în discuție, din oficiu, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea dezlegării de principiu a chestiunii de drept anterior menționate. III. Opinia completului care a dispus sesizarea și punctele de vedere exprimate de către procuror și inculpați III.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție

Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, reprezentantul Ministerului Public și apărătorii inculpaților au opinat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, deoarece Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori este învestită cu judecarea cauzei în apel, fiind astfel îndeplinită condiția referitoare la soluționarea cauzei în ultimă instanță, și a fost invocată o chestiune de drept reală, veritabilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a apelului, chestiune asupra căreia nu s-a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii. III.2. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile a reținut că problema de drept supusă dezbaterii suscită interpretări diferite, atât în sensul admisibilității, cât și în sensul inadmisibilității acțiunii civile și a prezentat principalele argumente în sprijinul celor două opinii.

Într-o opinie, susținută și de apărătorul inculpaților apelanți G.C. și G.P.D., se apreciază că acțiunea civilă formulată de un inculpat-participant la săvârșirea infracțiunii de încăierare, prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, împotriva altui inculpat-participant la aceeași infracțiune de încăierare, prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, având ca obiect pretenții civile decurgând din leziunile suferite ca urmare a încăierării, este admisibilă.

În susținerea acestei opinii, s-a argumentat că, spre deosebire de Codul penal anterior, care reglementa infracțiunea de încăierare în titlul IX - Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială, potrivit Codului penal în vigoare, infracțiunea de încăierare este reglementată în titlul I al Părții speciale, respectiv în cadrul infracțiunilor îndreptate împotriva persoanei.

Astfel, în prezent, obiectul juridic special principal al infracțiunii de încăierare constă în relațiile referitoare la atributele fundamentale ale persoanei, integritatea corporală, sănătatea sau chiar viața acesteia, atunci când în cursul încăierării se săvârșește o infracțiune contra persoanei, fără a se cunoaște făptuitorul. Într-un asemenea caz, vătămarea integrității corporale sau a sănătății apare însă ca o consecință a însăși faptei de încăierare.

În această opinie se reține că fiecare inculpat poate avea și calitatea de persoană vătămată în cauză, în condițiile în care ar fi suferit un prejudiciu material/moral, urmare a contribuției infracționale săvârșite de către ceilalți inculpați la adresa sa, prin afectarea integrității fizice sau/și psihice.

Cât timp în urma încăierării unul sau mai mulți participanți suferă o vătămare a integrității corporale, indiferent de gravitate, prejudiciul cauzat nu poate rămâne neacoperit, neputându-se susține că, prin participarea la încăierare, inculpații și-au asumat posibila vătămare corporală.

Mai mult decât atât, infracțiunea de încăierare în formatip absoarbe în conținutul ei constitutiv infracțiunea de loviri și alte violențe. Or, dacă în situația unui conflict între două persoane, în care acestea se lovesc reciproc, cu consecința vătămării integrității corporale a ambelor persoane, acestea au atât calitate de inculpat, în raport cu fapta de lovire a celeilalte persoane, cât și calitate de persoană vătămată, în raport cu acțiunea părții adverse de lovire, ambele fiind îndreptățite în calitate de persoane vătămate la repararea propriului prejudiciu, ar trebui ca și în conflictul dintre două tabere care se înfruntă situația să fie similară.

Într-o altă opinie, susținută și de reprezentantul parchetului, precum și de apărătorul inculpaților intimați A.D. și A.A.L., se apreciază că acțiunea civilă formulată de un inculpat-participant la săvârșirea infracțiunii de încăierare, prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, împotriva altui inculpat-participant la aceeași infracțiune de încăierare, prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, având ca obiect pretenții civile decurgând din leziunile suferite ca urmare a încăierării, este inadmisibilă.

S-a reținut că infracțiunea de încăierare este o infracțiune cu subiect activ plural, specificul acestei infracțiuni fiind dat de pluralitatea de subiecți activi, infracțiunea neputând fi reținută în lipsa acestei pluralități naturale. Or, admiterea acțiunii civile și obligarea unui participant la încăierare la plata unor daune morale sau materiale către un alt participant care a suferit vătămări conduc practic la negarea vinovăției participantului despăgubit pentru suferirea unui prejudiciu moral sau material.

Practic, un inculpat care răspunde sub aspectul laturii penale pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare, fiind parte a subiectului activ plural, ajunge să fie despăgubit ca și cum ar avea calitatea de persoană vătămată constituită parte civilă în procesul penal. Participarea sau implicarea în încăierare este rezultatul direct al voinței fiecărui inculpat, astfel încât, în măsura în care același inculpat ar fi despăgubit pentru prejudiciul moral sau material provocat de alți membri ai pluralității de subiecți activi, s-ar ajunge la folosirea propriei vinovății în obținerea unui drept de reparare, contrar principiului conform căruia nimeni nu se poate prevala de propria culpă în obținerea protecției unui drept (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).

Un alt argument este acela potrivit căruia răspunderea solidară a unor prezumtivi autori ai prejudiciului față de victimă la care se referă dispozițiile art. 1.370 din Codul civil nu poate fi aplicată în cazul unei infracțiuni cu subiect activ plural, cum este încăierarea, toate persoanele având calitatea de inculpați, neexistând în mod separat o victimă față de care acești inculpați să răspundă civil. În măsura în care probatoriul administrat ar fi permis reținerea unor legături de cauzalitate între actele infracționale și fiecare prejudiciu provocat persoanelor constituite părți civile, cu certitudine încadrarea juridică a faptelor nu ar mai fi fost aceea de încăierare, putând fi reținută o infracțiune de lovire.

Modul de soluționare a pretențiilor civile nu poate fi conceput în același fel ca în cazul unor infracțiuni contra persoanei care nu presupun un subiect activ plural. Dacă în cazul unei infracțiuni îndreptate împotriva vieții persoanei, de regulă există o delimitare clară a noțiunii de subiect activ, persoană vătămată și subiect pasiv, în cazul infracțiunii de încăierare, subiectul activ este reprezentat de o pluralitate de făptuitori, fiecare răspunzând în calitate de autor pentru participarea la încăierare. IV. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor de judecată asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

În urma consultării materialelor transmise de către curțile de apel și instanțele arondate acestora s-a constatat că punctele de vedere nu sunt unitare, fiind identificate două orientări:

Într-o primă orientare se consideră că acțiunea civilă formulată de un inculpat-participant la săvârșirea infracțiunii de încăierare prevăzute de art. 198 alin. (1) din Codul penal împotriva altui inculpat-participant la aceeași infracțiune de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, având ca obiect pretenții civile decurgând din leziunile suferite ca urmare a încăierării, este admisibilă.

În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către: Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Iași și instanțele arondate, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Neamț, Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Alba, Tribunalul București și judecătoriile din circumscripția sa, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman și instanțele arondate, Tribunalul Brașov, Tribunalul Covasna, Tribunalul Olt, Tribunalul Bistrița, Tribunalul Argeș, Tribunalul Galați, Tribunalul Timiș, Tribunalul Târgu Mureș, Tribunalul Suceava și instanțele arondate, Judecătoria Piatra-Neamț, Judecătoria Roman, Judecătoria Agnita, Judecătoria Hunedoara, Judecătoria Deva, Judecătoria Orăștie, Judecătoria Petroșani, Judecătoria Hațeg, Judecătoria Hunedoara, Judecătoria Alba Iulia, Judecătoria Aiud, Judecătoria Sebeș, Judecătoria Buftea, Judecătoria Întorsura Buzăului, Judecătoria Măcin, Judecătoria Craiova, Judecătoria Băilești, Judecătoria Slatina, Judecătoria Huedin, Judecătoria Pitești, Judecătoria Câmpulung, Judecătoria Buzău, Judecătoria Pogoanele, Judecătoria Târgoviște, Judecătoria Pucioasa, Judecătoria Moldova Nouă, Judecătoria Sânnicolau Mare, Judecătoria Târnăveni și Judecătoria Reghin.

În argumentarea opiniei exprimate, instanțele au apreciat, în esență, că fiecare inculpat poate avea și calitatea de persoană vătămată în cauză, în condițiile în care a suferit un prejudiciu material sau moral, ca urmare a contribuției infracționale săvârșite de către ceilalți inculpați la adresa sa. S-a apreciat că nu se poate reține că, prin participarea la încăierare, inculpații și-au asumat posibila vătămare corporală, atât timp cât, în urma încăierării, unul sau mai mulți participanți au suferit o vătămare, motiv pentru care prejudiciul cauzat nu poate rămâne neacoperit.

S-a avut în vedere că obiectul juridic special principal al infracțiunii de încăierare constă în relațiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale persoanei, integritatea corporală, sănătatea acesteia, infracțiunea fiind reglementată în titlul infracțiunilor îndreptate împotriva persoanei, infracțiunea de încăierare absorbind, în forma-tip, în conținutul ei constitutiv, infracțiunea de loviri și alte violențe.

Astfel, dacă în situația unui conflict între două persoane, în care acestea se lovesc reciproc, cu consecința vătămării integrității corporale a fiecăreia, acestea pot avea atât calitatea de inculpați în raport cu fapta de lovire a celeilalte persoane, cât și de persoană vătămată în raport cu acțiunea părții adverse de lovire, ambele fiind îndreptățite în calitatea de persoane vătămate la repararea propriului prejudiciu, ar trebui, ca și în cazul unui conflict între două tabere, situația să fie similară.

Infracțiunea de încăierare absoarbe infracțiunea de loviri și alte violențe, diferența fiind că, participând mai multe persoane la încăierare, valoarea socială ocrotită este mai lezată, pericolul fiind mai mare. Pe cale de consecință, persoana prejudiciată, chiar dacă este vinovată de săvârșirea aceleiași infracțiuni, are dreptul la recuperarea prejudiciului suferit prin lovirea sa de către celelalte persoane.

Acțiunea civilă este admisibilă, având în vedere situarea reglementării - în cadrul infracțiunilor îndreptate contra persoanei - în conformitate cu prevederile alin. (1) și (2) ale art. 19 din Codul de procedură penală, ce reglementează obiectul și exercitarea acțiunii civile.

Astfel, persoanele responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale pot fi trase la răspundere în cadrul procesului penal prin exercitarea acțiunii civile, interpretarea termenilor de persoană responsabilă pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale, persoană vătămată, succesorii acesteia și ai părții responsabile civilmente făcându-se potrivit legii civile.

Reținând în plus incidența dispozițiilor art. 1.370 din Codul civil, s-a apreciat că această calitate de inculpat într-un proces penal nu respinge posibilitatea aceluiași inculpat de a avea și calitate de persoană prejudiciată în sens civil, adică de persoană vătămată, în același caz penal, în cazul concret al infracțiunii de încăierare, infracțiune care, potrivit noului Cod penal, este o infracțiune contra integrității persoanei și a sănătății, o infracțiune ce vizează persoana, nu ordinea socială, cum era reglementată în vechiul Cod penal.

Prin urmare, infracțiunea de încăierare absoarbe infracțiunea de loviri sau alte violențe, conform art. 198 alin. (1) din Codul penal, sau, dacă este cazul, infracțiunea de vătămare corporală sau loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, conform alin. (2), respectiv alin. (3) ale art. 198 din Codul penal. De altfel, în cuprinsul art. 198 alin. (2) din Codul penal legiuitorul precizează faptul că inclusiv victima poate răspunde penal, deci inclusiv sub aspect civil.

Au fost atașate, exemplificativ, hotărâri judecătorești pronunțate în sensul acestei orientări, respectiv Decizia penală nr. 936/Ap din 11 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția penală, Sentința penală nr. 697 din 17 aprilie 2018, pronunțată de Judecătoria Brașov, Sentința penală nr. 187 din 7 iunie 2023, pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, definitivă prin Decizia penală nr. 1.743 din 14 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția penală.

Se constată totodată că prin alte hotărâri judecătorești atașate, respectiv Sentința penală nr. 53 din 21 octombrie 2011, pronunțată de Judecătoria Întorsura Buzăului, Sentința penală nr. 1.836 din 17 octombrie 2018, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, definitivă prin Decizia penală nr. 893 din 6 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Sentința penală nr. 239 din 16 februarie 2021, pronunțată de Judecătoria Pitești, definitivă prin Decizia penală nr. 490/A din 9 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, sub aspectul laturii civile, soluția a fost aceea de respingere a acțiunii civile ca neîntemeiată, rezultând că instanțele au considerat că acțiunea civilă exercitată de persoanele participante la infracțiunea de încăierare are caracter admisibil.

În cea de-a doua orientare se consideră că acțiunea civilă formulată de un inculpat-participant la săvârșirea infracțiunii de încăierare prevăzute de art. 198 alin. (1) din Codul penal împotriva altui inculpat-participant la aceeași infracțiune de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, având ca obiect pretenții civile decurgând din leziunile suferite ca urmare a încăierării, este inadmisibilă.

În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel București - Secția I penală și Secția a II-a penală, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel Târgu Mureș, Tribunalul Bacău, Tribunalul București și judecătoriile din circumscripția acestuia, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Brașov, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul Gorj, Tribunalul Cluj, Tribunalul Brăila, Tribunalul Vâlcea, Tribunalul Buzău, Tribunalul Prahova, Tribunalul Arad și judecătoriile din circumscripția acestuia, Tribunalul Caraș-Severin, Judecătoria Târgu-Neamț, Judecătoria Bicaz, Judecătoria Sibiu, Judecătoria Brad, Judecătoria Câmpeni, Judecătoria Lehliu-Gară, Judecătoria Zărnești, Judecătoria Filiași, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Orșova, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Caracal, Judecătoria Corabia, Judecătoria Târgu Jiu, Judecătoria Târgu Cărbunești, Judecătoria Motru, Judecătoria Novaci, Judecătoria Slatina, Judecătoria Bistrița, Judecătoria Năsăud, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Vișeu de Sus, Judecătoria Tecuci, Judecătoria Liești, Judecătoria Galați, Judecătoria Râmnicu Sărat, Judecătoria Răcari, Judecătoria Pucioasa, Judecătoria Caransebeș și Judecătoria Reșița.

În argumentarea opiniei exprimate s-a precizat, în esență, că, în cazul infracțiunii de încăierare, subiectul activ este reprezentat de o pluralitate de făptuitori, fiecare răspunzând în calitate de autor pentru participarea la încăierare. Încăierarea există dacă la aceasta participă două tabere, fiecare având cel puțin două persoane, între care au loc acte reciproce de violență.

Dacă, în cazul unei infracțiuni îndreptate împotriva vieții persoanei, în general există o delimitare clară a noțiunii de subiect activ, persoană vătămată, subiect pasiv, în cazul infracțiunii de încăierare, subiectul activ este reprezentat de o pluralitate de făptuitori care au calitatea de autor - împărțiți în două tabere de cel puțin două persoane fiecare, iar subiectul pasiv al infracțiunii de încăierare este persoana victimă a violențelor comise în cursul încăierării, respectiv acele persoane care cad victime nevinovate ale manifestărilor violente ale celor încăierați sau persoane care participă ele însele la încăierare și au suferit o vătămare corporală sau și-au pierdut viața în încăierare, fără să se cunoască cine dintre corixanți este făptuitorul.

Față de conținutul art. 19 alin. (2) din Codul de procedură penală s-a apreciat că inculpatul nu poate exercita o acțiune civilă având ca obiectiv repararea prejudiciului provocat acestuia de ceilalți inculpați. Deși față de specificul activității infracționale fiecare participant ar putea fi considerat atât inculpat, cât și persoană vătămată, având în vedere condiția unui subiect activ plural, niciunul dintre inculpați nu poate justifica o legitimare procesuală activă în promovarea unei acțiuni civile în procesul penal. Acceptând exercitarea unei acțiuni civile de către un inculpat și obligarea unui alt participant la plata de despăgubiri către acesta, s-ar ajunge la situația acordării unor daune chiar pentru participarea la comiterea activității infracționale, interpretare care contravine reglementărilor specifice răspunderii delictuale.

Participarea sau implicarea în încăierare este rezultatul direct al voinței fiecărui inculpat, astfel încât, în măsura în care același inculpat ar fi despăgubit pentru prejudiciul provocat de alți membri ai pluralității de subiecți activi, s-ar ajunge la folosirea propriei vinovății în obținerea unui drept de reparare, contrar principiului conform căruia nimeni nu se poate prevala de propria culpă în obținerea protecției unui drept (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).

În susținerea acestei opinii s-a apreciat că nu pot fi reținute dispozițiile art. 1.370 din Codul civil, invocate în practică de instanțele care au admis acțiunea civilă în procesul penal pentru vătămările rezultate în urma încăierării, dispoziții conform cărora dacă prejudiciul a fost cauzat prin acțiunea simultană sau succesivă a mai multor persoane, fără să se poată stabili că a fost cauzat sau, după caz, că nu putea fi cauzat prin fapta vreuneia dintre ele, toate aceste persoane vor răspunde solidar față de victimă.

În cazul unei infracțiuni de încăierare, calitatea de victimă, folosită în dispozițiile normative menționate, nu poate fi conferită chiar persoanei acuzate pentru participarea la activitatea incriminată prin dispozițiile art. 198 din Codul penal. Răspunderea solidară a unor prezumtivi autori ai prejudiciului față de victimă, la care se referă textul citat, nu poate fi aplicată în cazul unei infracțiuni cu subiect activ plural așa cum este încăierarea, toate persoanele având calitatea de inculpați, neexistând în mod separat o victimă față de care acești inculpați să răspundă civil.

Chiar acceptând că în reglementarea în vigoare infracțiunea de încăierare este o infracțiune contra persoanei, dată fiind condiția unui subiect activ plural, niciunul dintre participanții acuzați de participarea la încăierare nu poate justifica o calitate procesuală sau un interes legitim pentru a exercita o acțiune civilă în procesul penal, indiferent de gravitatea leziunilor provocate acestuia de ceilalți participanți la încăierare. Un asemenea participant are doar calitatea de inculpat în cadrul procedurii de tragere la răspundere penală pentru săvârșirea unei infracțiuni de încăierare, neputând fi considerat ca persoană vătămată față de ceilalți participanți trimiși în judecată sub aspectul aceleiași acuzații.

Au fost atașate, exemplificativ, Sentința penală nr. 7 din 6 ianuarie 2022, pronunțată de Judecătoria Brașov, și Sentința penală nr. 220 din 3 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Brașov.

Se constată că, în cauză, curțile de apel Alba Iulia, Bacău, București, Cluj, Constanța, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Timișoara și Târgu Mureș au comunicat opinii cu caracter teoretic, cu precizarea că la nivelul acestora, precum și al instanțelor arondate nu a fost identificată practică judiciară care să prezinte relevanță pentru problema de drept supusă dezlegării. V.1. Jurisprudența relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu referire la problema de drept ce face obiectul sesizării, în cadrul deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, nu au fost identificate hotărâri care să prezinte relevanță pentru problema de drept analizată.

În ceea ce privește deciziile de speță, în urma examenului de jurisprudență efectuat la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție de către Direcția legislație, jurisprudență și contencios - Serviciul pentru studiu și unificarea jurisprudenței, nu au fost identificate hotărâri care să prezinte relevanță pentru problema de drept analizată. V.2. Jurisprudența relevantă a Curții Constituționale

În urma examenului de jurisprudență la nivelul Curții Constituționale a României nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept supusă dezlegării. V.3. Jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului

În urma examenului de jurisprudență la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate hotărâri care să prezinte relevanță pentru problema de drept analizată. VI. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării

Din perspectiva dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării formulate de către Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori.

Cu privire la fondul problemei de drept care face obiectul sesizării s-a apreciat că, în interpretarea dispozițiilor art. 198 alin. (1) din Codul penal, ale art. 19 alin. (2) din Codul de procedură penală și ale art. 1.370 din Codul civil, acțiunea civilă formulată de un inculpat-participant la săvârșirea infracțiunii de încăierare prevăzute de art. 198 alin. (1) din Codul penal împotriva altui inculpat-participant la aceeași infracțiune de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, având ca obiect pretenții civile decurgând din leziunile suferite ca urmare a încăierării, este inadmisibilă.

S-a arătat că problema de drept invocată prin încheierea de sesizare pune în discuție atât aspecte ce țin de natura infracțiunii de încăierare prevăzute de art. 198 din Codul penal, cât și aspecte referitoare la condițiile exercitării acțiunii civile în cadrul procesului penal.

Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, legiuitorul a mutat infracțiunea de încăierare din capitolul V referitor la "Alte infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială" în capitolul II, intitulat "Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății", noua sistematizare fiind justificată de necesitatea de a reevalua obiectul juridic al infracțiunii, întrucât infracțiunea de încăierare pune în pericol în primul rând sănătatea, integritatea fizică sau viața persoanei și doar în subsidiar relațiile sociale privind conviețuirea socială 1 . 1 Expunerea de motive a proiectului de Lege privind Codul penal.

Însă modificarea obiectului juridic al infracțiunii nu a fost dublată și de o modificare a conținutului constitutiv, deoarece, în esență, reglementarea în vigoare este asemănătoare cu cea anterioară, cu unele simplificări.

Astfel, au fost modificate limitele de pedeapsă, s-a introdus o nouă variantă agravată, dacă s-a cauzat moartea a două sau mai multe persoane, a fost introdusă prevederea expresă conform căreia participantul la încăierare care suferă o vătămare corporală, fără a se cunoaște autorul acesteia, va răspunde pentru varianta simplă a infracțiunii și a fost înlăturată dispoziția referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă în cazul persoanei a cărei contribuție a fost individualizată în încăierare.

S-a apreciat ca fiind evident faptul că scopul urmărit de fiecare dintre persoanele care participă la o încăierare este agresarea adversarilor, astfel încât valorile juridice în principal afectate prin activitatea infracțională sunt legate de atributele persoanei, acesta fiind și motivul pentru care legiuitorul a schimbat locul acestei infracțiuni în actualul Cod penal.

Sub imperiul legii vechi, precum și sub imperiul legii noi, legiuitorul a stabilit în mod deliberat o serie de reguli de drept diferite de cele aplicabile în cazul infracțiunilor contra persoanei, prin care a urmărit să rezolve problemele determinate de atragerea răspunderii penale după regulile obișnuite, în contextul imposibilității identificării concrete a fiecărui autor al fiecărui act de violență săvârșit în cadrul încăierării.

Aceste reguli de drept subsumate mecanismului pluralității naturale de infractori produc consecințe importante asupra răspunderii penale a celor care participă la o încăierare între mai multe persoane. Infracțiunea de încăierare fiind subsumată infracțiunilor caracterizate de pluralitate naturală este o infracțiune unică săvârșită de autori distincți, iar fiecare dintre ei va răspunde în calitate de autor, și nu de coautor al infracțiunii.

Subiectul pasiv al infracțiunii de încăierare poate fi orice persoană, fie prinsă fără voia ei în încăierare, fie chiar una dintre persoanele care participă ele însele la încăierare. Numărul subiecților pasivi nu influențează nici el unicitatea infracțiunii de încăierare, existând o singură infracțiune de încăierare indiferent câte persoane au fost victime ale actelor de violență.

S-a considerat că scopul urmărit de legiuitor prin incriminarea încăierării a rămas, inclusiv în contextul mutării infracțiunii în titlul I "Infracțiuni contra persoanei", capitolul II "Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății" din Codul penal, sancționarea distinctă a simplei participări la încăierare.

Prin stabilirea unor reguli de drept diferite rezultă voința legiuitorului de a nu considera infracțiunea de încăierare drept o faptă colectivă împotriva vieții sau a integrității corporale ori sănătății, ci o infracțiune distinctă, cu o configurație proprie. Un argument în acest sens se desprinde atât din faptul că acțiunea penală se exercită din oficiu în toate cazurile, inclusiv în formatip a infracțiunii a cărei urmare imediată este aceeași cu cea a infracțiunii de lovire sau alte violențe, precum și din faptul că pedepsele stabilite prin dispozițiile art. 198 din Codul penal sunt cu mult reduse față de cele prevăzute de infracțiunile contra persoanei ce protejează aceleași valori sociale.

S-a susținut că regulile de drept stabilite de legiuitor în privința infracțiunii de încăierare conferă acțiunii civile și prejudiciului cauzat prin această infracțiune o fizionomie distinctă în raport cu specificul infracțiunii ce constituie temeiul acțiunii penale.

Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) și (5) din Codul de procedură penală, "acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere