Decizia nr. 49/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1521/1/2024 — chestiunea de drept: următoarei chestiuni de drept în materie penală: ” Dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 198 alin. (1) din Codul penal, ale art. 19 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 1.370 din Codul civil este…

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept în materie penală: ” Dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 198 alin. (1) din Codul penal, ale art. 19 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 1.370 din Codul civil este admisibilă acţiunea civilă formulată de un inculpat-participant la săvârşirea infracţiunii de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal împotriva altui inculpat-participant la aceeaşi infracţiune de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, având ca obiect pretenţii civile decurgând din leziunile suferite ca urmare a încăierării.”

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 3. Şedinţa este prezidată de preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.

Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir, din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţă participă Elena Rosana Bota, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Nicoleta Ecaterina Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând obiectul Dosarului nr. 1.521/1/2024 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

A menţionat că la dosar au fost transmise puncte de vedere de către curţile de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Departamentul de Drept public al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, Centrul de cercetări în Ştiinţe penale al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, precum şi de Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu”. De asemenea, s-a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii.

Doamna procuror a arătat că, prin raportare la dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării formulate de Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Pe fondul chestiunii de drept supuse dezlegării s-a considerat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 198 alin. (1) din Codul penal, ale art. 19 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 1.370 din Codul civil, este inadmisibilă acţiunea civilă formulată de un inculpat-participant la săvârşirea infracţiunii de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal împotriva altui inculpat-participant la aceeaşi infracţiune de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, având ca obiect pretenţii civile decurgând din leziunile suferite ca urmare a încăierării.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că problema de drept la care se referă instanţa de trimitere pune în discuţie atât aspecte ce ţin de natura infracţiunii de încăierare prevăzute de art. 198 din Codul penal, cât şi aspecte referitoare la condiţiile exercitării acţiunii civile în cadrul procesului penal.

Legiuitorul a considerat că prin acordarea calităţii de persoană vătămată inculpatului autor al infracţiunii de încăierare şi prin acceptarea exercitării de către acesta a acţiunii civile şi obligarea unui alt inculpat la plata unor despăgubiri s-ar ajunge la situaţia acordării unor daune morale sau materiale chiar pentru participarea la comiterea activităţii infracţionale.

Având în vedere că infracţiunea de încăierare presupune un subiect activ plural, iar scopul urmărit de legiuitor prin dispoziţiile art. 198 din Codul penal este de a sancţiona fapta de încăierare, s-a apreciat că niciunul dintre inculpaţi nu poate justifica o legitimare procesuală activă în promovarea unei acţiuni civile în procesul penal împotriva altui inculpat, deoarece nu poate avea calitatea de persoană vătămată.

Chiar dacă în prezent infracţiunea de încăierare face parte din categoria infracţiunilor îndreptate împotriva persoanei, specificul său, constând în aceea că subiectul activ este reprezentat de o pluralitate de făptuitori, fiecare răspunzând în calitate de autor pentru participarea la încăierare, face ca acţiunea civilă să nu poată fi soluţionată în aceeaşi modalitate ca în cazul unor infracţiuni contra persoanei care nu presupun un subiect activ plural.

Prin urmare, un inculpat autor al infracţiunii de încăierare nu poate exercita acţiunea civilă împotriva altui inculpat, autor al aceleiaşi infracţiuni de încăierare, deoarece calitatea de inculpat nu poate coexista cu calitatea de persoană vătămată în ipoteza unei infracţiuni cu subiect activ plural.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se cauza în pronunţare.

Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a dispus, prin încheierea de şedinţă din data de 27 iunie 2024, în Dosarul nr. 5.934/314/2022*, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 198 alin. (1) din Codul penal, ale art. 19 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 1.370 din Codul civil este admisibilă acţiunea civilă formulată de un inculpat-participant la săvârşirea infracţiunii de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal împotriva altui inculpat-participant la aceeaşi infracţiune de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, având ca obiect pretenţii civile decurgând din leziunile suferite ca urmare a încăierării.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 8 iulie 2024, cu nr. 1.521/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 7 octombrie 2024. II. Expunerea succintă a cauzei

Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, inculpatul parte civilă G.C. şi inculpata G.P.D. împotriva Sentinţei penale nr. 805 din 3 octombrie 2023, pronunţată de Judecătoria Suceava în Dosarul nr. 5.934/314/2022*.

Prin rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de încăierare, prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (1) din Codul penal, şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută şi pedepsită de art. 371 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, a inculpatei G.P.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de încăierare, prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (1) din Codul penal, şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută şi pedepsită de art. 371 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, a inculpatului A.M.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de încăierare, prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (1) din Codul penal, şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută şi pedepsită de art. 371 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, a inculpatului A.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de încăierare, prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (1) din Codul penal, şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută şi pedepsită de art. 371 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, a inculpatului A.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de încăierare, prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (1) din Codul penal, şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută şi pedepsită de art. 371 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, a inculpatei A.A.L. pentru săvârşirea infracţiunilor de încăierare, prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (1) din Codul penal, şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută şi pedepsită de art. 371 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, a inculpatului G.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de încăierare, prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (1) din Codul penal, şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută şi pedepsită de art. 371 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, şi art. 113 alin. (3) din Codul penal, a inculpatului G.A.B. pentru săvârşirea infracţiunilor de încăierare, prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (1) din Codul penal, şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută şi pedepsită de art. 371 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal şi art. 113 alin. (3) din Codul penal, parte civilă fiind G.C. şi persoane vătămate fiind A.M.G., A.I. şi G.G.

În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, cu privire la inculpatul G.C., faptul că în data de 1 martie 2020, orele 14.30, a participat la o încăierare între mai multe persoane, încăierare în desfăşurarea căreia a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 24-25 de zile de îngrijiri medicale, atestate prin certificatul medico-legal nr. xx din 2 martie 2020, şi care a avut ca rezultat cauzarea de suferinţe fizice altor trei persoane şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

De asemenea, s-a reţinut, cu privire la inculpata G.P.D., faptul că în data de 1 martie 2020, orele 14.30, a participat la o încăierare între mai multe persoane, care a avut ca rezultat cauzarea de suferinţe fizice altor patru persoane şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Totodată, s-a reţinut, cu privire la inculpatul A.M.G., faptul că în data de 1 martie 2020, orele 14.30, a participat la o încăierare între mai multe persoane, încăierare în desfăşurarea căreia a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 3- 4 zile de îngrijiri medicale, atestate prin certificatul medico-legal nr. yy din 2 martie 2020, şi care a avut ca rezultat cauzarea de suferinţe fizice altor trei persoane şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

S-a mai reţinut, în esenţă, cu privire la inculpatul A.I., faptul că în data de 1 martie 2020, orele 14.30, a participat la o încăierare între mai multe persoane, încăierare în desfăşurarea căreia a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 11- 12 zile de îngrijiri medicale, atestate prin certificatul medico-legal nr. zz din 2 martie 2020, şi care a avut ca rezultat cauzarea de suferinţe fizice altor trei persoane şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

De asemenea, s-a reţinut, cu privire la inculpatul A.D., faptul că în data de 1 martie 2020, orele 14.30, a participat la o încăierare între mai multe persoane, care a avut ca rezultat cauzarea de suferinţe fizice altor patru persoane şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Cu privire la inculpata A.A.L. s-a reţinut faptul că în data de 1 martie 2020, orele 14.30, a participat la o încăierare între mai multe persoane, care a avut ca rezultat cauzarea de suferinţe fizice altor patru persoane şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Totodată, s-a reţinut, cu privire la inculpatul G.G., faptul că în data de 1 martie 2020, orele 14.30, a participat la o încăierare între mai multe persoane, încăierare în desfăşurarea căreia a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale, atestate prin certificatul medico-legal nr. ww din 5 martie 2020, şi care a avut ca rezultat cauzarea de suferinţe fizice altor trei persoane şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Referitor la inculpatul G.A.B. s-a reţinut faptul că în data de 1 martie 2020, orele 14.30, a participat la o încăierare între mai multe persoane, care a avut ca rezultat cauzarea de suferinţe fizice altor patru persoane şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Prin Sentinţa penală nr. 805 din 3 octombrie 2023 a Judecătoriei Suceava, pronunţată în Dosarul nr. 5.934/314/2022*, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. d) raportat la art. 131 din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, cu referire la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpaţii G.G. şi G.A.B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 din Codul penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. e) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, cu referire la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpaţii G.C., G.P.D., A.M.G., A.I., A.D. şi A.A.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încăierare, prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. e) raportat la art. 131 din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, cu referire la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpaţii G.G. şi G.A.B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încăierare, prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, au fost condamnaţi inculpaţii G.C., G.P.D., A.M.G., A.I., A.D. şi A.A.L. la pedeapsa amenzii penale pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 din Codul penal cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Codul penal.

Referitor la latura civilă a cauzei, în baza art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 1.349 din Codul civil, art. 1.357 din Codul civil, art. 1.370 din Codul civil, art. 1.371 din Codul civil şi art. 1.382 din Codul civil, s-a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată de inculpatul-parte civilă G.C. şi au fost obligaţi inculpaţii A.I., A.M.G., A.D. şi A.A.L., în solidar, la plata către inculpatul-parte civilă G.C. a sumei de 3.000 euro (în echivalent în lei la cursul Băncii Naţionale a României (BNR) din ziua plăţii efective) cu titlu de daune morale.

În baza art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 1.349 din Codul civil, art. 1.357 din Codul civil, art. 1.370 din Codul civil, art. 1.371 din Codul civil şi art. 1.382 din Codul civil, s-a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată de inculpatul-parte civilă A.I. şi au fost obligaţi inculpaţii G.C., G.P., G.G. şi G.A.B., în solidar, la plata către inculpatul-parte civilă A.I. a sumei de 1.500 euro (în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) cu titlu de daune morale.

În baza art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 1.349 din Codul civil, art. 1.357 din Codul civil, art. 1.370 din Codul civil, art. 1.371 din Codul civil şi art. 1.382 din Codul civil, s-a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată de inculpatul-parte civilă A.M.G. şi au fost obligaţi inculpaţii G.C., G.P., G.G. şi G.A.B., în solidar, la plata către inculpatul-parte civilă A.M.G. a sumei de 500 euro (în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) cu titlu de daune morale.

Pentru a dispune astfel în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a reţinut că, potrivit art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală, acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

Dispoziţiile art. 1.349 din Codul civil şi cele ale art. 1.357-1.371 din Codul civil reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, iar dispoziţiile art. 1.381-1.395 din Codul civil prevăd regulile aplicabile în ceea ce priveşte repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale.

Cât priveşte fapta ilicită, prin raportare la situaţia de fapt reţinută, aceasta există, chiar dacă în ceea ce priveşte infracţiunea de încăierare a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Instanţa de fond a reţinut că toţi inculpaţii, inclusiv cei trei inculpaţi care s-au constituit părţi civile în cauză, s-au angrenat în săvârşirea aceleiaşi fapte delictuale, participând la un conflict fizic, fiind împărţiţi în două tabere adverse şi aplicându-şi reciproc lovituri. În urma acestui conflict, inculpatului-parte civilă G.C. i-au fost produse leziuni traumatice pentru a căror vindecare a avut nevoie de 24-25 de zile de îngrijiri medicale, inculpatuluiparte civilă A.I. i-au fost produse leziuni traumatice pentru a căror vindecare a avut nevoie de 11-12 zile de îngrijiri medicale, iar inculpatului-parte civilă A.M.G. i-au fost produse leziuni traumatice pentru a căror vindecare a avut nevoie de 3-4 zile de îngrijiri medicale. Referitor la prejudiciu, acesta a constat în suferinţele de ordin moral cauzate inculpaţilor-părţi civile.

Cu privire la existenţa unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, instanţa de fond a considerat şi această condiţie îndeplinită, prejudiciul reieşind în mod direct din faptele ilicite ale inculpaţilor, lanţul cauzal nefiind întrerupt.

S-a reţinut că, în materie delictuală, legiuitorul a instituit răspunderea autorului pentru cea mai uşoară culpă, după cum a rezultat din dispoziţiile art. 1.357 alin. (2) din Codul civil. În concret, inculpaţii s-au implicat în mod intenţionat în conflictul fizic din data de 1 martie 2020, existând vinovăţia comună a acestora.

Instanţa de fond a subliniat că toţi inculpaţii au participat la conflictul fizic din data de 1 martie 2020, exercitând acte de violenţă, astfel că nu s-a putut stabili individual contribuţia fiecărei persoane din grup asupra participanţilor din grupul opus, motiv pentru care, în baza dispoziţiilor legale anterior menţionate, s-a apreciat că toţi inculpaţii răspund pentru prejudiciile produse în urma conflictului, gradul de contribuţie a fiecăreia dintre taberele implicate în conflict, la producerea prejudiciului, fiind de 50%.

Însă, în privinţa întinderii prejudiciului moral, luând în considerare dispoziţiile art. 1.370 şi 1.371 din Codul civil, precum şi faptul că s-a stabilit gradul de contribuţie de 50% pentru fiecare tabără implicată în conflict, instanţa de fond a apreciat că suma de 3.000 euro (în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective) este una justificată pentru inculpatul-parte civilă G.C., sens în care inculpaţii A.I., A.M.G., A.D. şi A.A.L. au fost obligaţi, în solidar, la plata acestei sume către victimă. În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii părţi civile A.I. şi A.M.G., instanţa de fond a apreciat că sumele de 1.500 euro, respectiv 500 euro, cu titlu de daune morale, sunt îndestulătoare, sens în care inculpaţii G.C., G.P., G.G. şi G.A.B. au fost obligaţi, în solidar, la plata acestei sume către victime.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, inculpatul-parte civilă G.C. şi inculpata G.P.D., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, cu nr. 5.934/314/2022*.

La termenul de judecată din data de 10 iunie 2024, instanţa a pus în discuţie, din oficiu, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării de principiu a chestiunii de drept anterior menţionate. III. Opinia completului care a dispus sesizarea şi punctele de vedere exprimate de către procuror şi inculpaţi III.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reprezentantul Ministerului Public şi apărătorii inculpaţilor au opinat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, deoarece Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori este învestită cu judecarea cauzei în apel, fiind astfel îndeplinită condiţia referitoare la soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, şi a fost invocată o chestiune de drept reală, veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a apelului, chestiune asupra căreia nu s-a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii. III.2. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile a reţinut că problema de drept supusă dezbaterii suscită interpretări diferite, atât în sensul admisibilităţii, cât şi în sensul inadmisibilităţii acţiunii civile şi a prezentat principalele argumente în sprijinul celor două opinii.

Într-o opinie, susţinută şi de apărătorul inculpaţilor apelanţi G.C. şi G.P.D., se apreciază că acţiunea civilă formulată de un inculpat-participant la săvârşirea infracţiunii de încăierare, prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, împotriva altui inculpat-participant la aceeaşi infracţiune de încăierare, prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, având ca obiect pretenţii civile decurgând din leziunile suferite ca urmare a încăierării, este admisibilă.

În susţinerea acestei opinii, s-a argumentat că, spre deosebire de Codul penal anterior, care reglementa infracţiunea de încăierare în titlul IX – Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială, potrivit Codului penal în vigoare, infracţiunea de încăierare este reglementată în titlul I al Părţii speciale, respectiv în cadrul infracţiunilor îndreptate împotriva persoanei.

Astfel, în prezent, obiectul juridic special principal al infracţiunii de încăierare constă în relaţiile referitoare la atributele fundamentale ale persoanei, integritatea corporală, sănătatea sau chiar viaţa acesteia, atunci când în cursul încăierării se săvârşeşte o infracţiune contra persoanei, fără a se cunoaşte făptuitorul. Într-un asemenea caz, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii apare însă ca o consecinţă a însăşi faptei de încăierare.

În această opinie se reţine că fiecare inculpat poate avea şi calitatea de persoană vătămată în cauză, în condiţiile în care ar fi suferit un prejudiciu material/moral, urmare a contribuţiei infracţionale săvârşite de către ceilalţi inculpaţi la adresa sa, prin afectarea integrităţii fizice sau/şi psihice.

Cât timp în urma încăierării unul sau mai mulţi participanţi suferă o vătămare a integrităţii corporale, indiferent de gravitate, prejudiciul cauzat nu poate rămâne neacoperit, neputându-se susţine că, prin participarea la încăierare, inculpaţii şi-au asumat posibila vătămare corporală.

Mai mult decât atât, infracţiunea de încăierare în formatip absoarbe în conţinutul ei constitutiv infracţiunea de loviri şi alte violenţe. Or, dacă în situaţia unui conflict între două persoane, în care acestea se lovesc reciproc, cu consecinţa vătămării integrităţii corporale a ambelor persoane, acestea au atât calitate de inculpat, în raport cu fapta de lovire a celeilalte persoane, cât şi calitate de persoană vătămată, în raport cu acţiunea părţii adverse de lovire, ambele fiind îndreptăţite în calitate de persoane vătămate la repararea propriului prejudiciu, ar trebui ca şi în conflictul dintre două tabere care se înfruntă situaţia să fie similară.

Într-o altă opinie, susţinută şi de reprezentantul parchetului, precum şi de apărătorul inculpaţilor intimaţi A.D. şi A.A.L., se apreciază că acţiunea civilă formulată de un inculpat-participant la săvârşirea infracţiunii de încăierare, prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, împotriva altui inculpat-participant la aceeaşi infracţiune de încăierare, prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, având ca obiect pretenţii civile decurgând din leziunile suferite ca urmare a încăierării, este inadmisibilă.

S-a reţinut că infracţiunea de încăierare este o infracţiune cu subiect activ plural, specificul acestei infracţiuni fiind dat de pluralitatea de subiecţi activi, infracţiunea neputând fi reţinută în lipsa acestei pluralităţi naturale. Or, admiterea acţiunii civile şi obligarea unui participant la încăierare la plata unor daune morale sau materiale către un alt participant care a suferit vătămări conduc practic la negarea vinovăţiei participantului despăgubit pentru suferirea unui prejudiciu moral sau material.

Practic, un inculpat care răspunde sub aspectul laturii penale pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare, fiind parte a subiectului activ plural, ajunge să fie despăgubit ca şi cum ar avea calitatea de persoană vătămată constituită parte civilă în procesul penal. Participarea sau implicarea în încăierare este rezultatul direct al voinţei fiecărui inculpat, astfel încât, în măsura în care acelaşi inculpat ar fi despăgubit pentru prejudiciul moral sau material provocat de alţi membri ai pluralităţii de subiecţi activi, s-ar ajunge la folosirea propriei vinovăţii în obţinerea unui drept de reparare, contrar principiului conform căruia nimeni nu se poate prevala de propria culpă în obţinerea protecţiei unui drept (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).

Un alt argument este acela potrivit căruia răspunderea solidară a unor prezumtivi autori ai prejudiciului faţă de victimă la care se referă dispoziţiile art. 1.370 din Codul civil nu poate fi aplicată în cazul unei infracţiuni cu subiect activ plural, cum este încăierarea, toate persoanele având calitatea de inculpaţi, neexistând în mod separat o victimă faţă de care aceşti inculpaţi să răspundă civil. În măsura în care probatoriul administrat ar fi permis reţinerea unor legături de cauzalitate între actele infracţionale şi fiecare prejudiciu provocat persoanelor constituite părţi civile, cu certitudine încadrarea juridică a faptelor nu ar mai fi fost aceea de încăierare, putând fi reţinută o infracţiune de lovire.

Modul de soluţionare a pretenţiilor civile nu poate fi conceput în acelaşi fel ca în cazul unor infracţiuni contra persoanei care nu presupun un subiect activ plural. Dacă în cazul unei infracţiuni îndreptate împotriva vieţii persoanei, de regulă există o delimitare clară a noţiunii de subiect activ, persoană vătămată şi subiect pasiv, în cazul infracţiunii de încăierare, subiectul activ este reprezentat de o pluralitate de făptuitori, fiecare răspunzând în calitate de autor pentru participarea la încăierare. IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor de judecată asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

În urma consultării materialelor transmise de către curţile de apel şi instanţele arondate acestora s-a constatat că punctele de vedere nu sunt unitare, fiind identificate două orientări:

Într-o primă orientare se consideră că acţiunea civilă formulată de un inculpat-participant la săvârşirea infracţiunii de încăierare prevăzute de art. 198 alin. (1) din Codul penal împotriva altui inculpat-participant la aceeaşi infracţiune de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, având ca obiect pretenţii civile decurgând din leziunile suferite ca urmare a încăierării, este admisibilă.

În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către: Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Iaşi şi instanţele arondate, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Neamţ, Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Alba, Tribunalul Bucureşti şi judecătoriile din circumscripţia sa, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman şi instanţele arondate, Tribunalul Braşov, Tribunalul Covasna, Tribunalul Olt, Tribunalul Bistriţa, Tribunalul Argeş, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Timiş, Tribunalul Târgu Mureş, Tribunalul Suceava şi instanţele arondate, Judecătoria Piatra-Neamţ, Judecătoria Roman, Judecătoria Agnita, Judecătoria Hunedoara, Judecătoria Deva, Judecătoria Orăştie, Judecătoria Petroşani, Judecătoria Haţeg, Judecătoria Hunedoara, Judecătoria Alba Iulia, Judecătoria Aiud, Judecătoria Sebeş, Judecătoria Buftea, Judecătoria Întorsura Buzăului, Judecătoria Măcin, Judecătoria Craiova, Judecătoria Băileşti, Judecătoria Slatina, Judecătoria Huedin, Judecătoria Piteşti, Judecătoria Câmpulung, Judecătoria Buzău, Judecătoria Pogoanele, Judecătoria Târgovişte, Judecătoria Pucioasa, Judecătoria Moldova Nouă, Judecătoria Sânnicolau Mare, Judecătoria Târnăveni şi Judecătoria Reghin.

În argumentarea opiniei exprimate, instanţele au apreciat, în esenţă, că fiecare inculpat poate avea şi calitatea de persoană vătămată în cauză, în condiţiile în care a suferit un prejudiciu material sau moral, ca urmare a contribuţiei infracţionale săvârşite de către ceilalţi inculpaţi la adresa sa. S-a apreciat că nu se poate reţine că, prin participarea la încăierare, inculpaţii şi-au asumat posibila vătămare corporală, atât timp cât, în urma încăierării, unul sau mai mulţi participanţi au suferit o vătămare, motiv pentru care prejudiciul cauzat nu poate rămâne neacoperit.

S-a avut în vedere că obiectul juridic special principal al infracţiunii de încăierare constă în relaţiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale persoanei, integritatea corporală, sănătatea acesteia, infracţiunea fiind reglementată în titlul infracţiunilor îndreptate împotriva persoanei, infracţiunea de încăierare absorbind, în forma-tip, în conţinutul ei constitutiv, infracţiunea de loviri şi alte violenţe.

Astfel, dacă în situaţia unui conflict între două persoane, în care acestea se lovesc reciproc, cu consecinţa vătămării integrităţii corporale a fiecăreia, acestea pot avea atât calitatea de inculpaţi în raport cu fapta de lovire a celeilalte persoane, cât şi de persoană vătămată în raport cu acţiunea părţii adverse de lovire, ambele fiind îndreptăţite în calitatea de persoane vătămate la repararea propriului prejudiciu, ar trebui, ca şi în cazul unui conflict între două tabere, situaţia să fie similară.

Infracţiunea de încăierare absoarbe infracţiunea de loviri şi alte violenţe, diferenţa fiind că, participând mai multe persoane la încăierare, valoarea socială ocrotită este mai lezată, pericolul fiind mai mare. Pe cale de consecinţă, persoana prejudiciată, chiar dacă este vinovată de săvârşirea aceleiaşi infracţiuni, are dreptul la recuperarea prejudiciului suferit prin lovirea sa de către celelalte persoane.

Acţiunea civilă este admisibilă, având în vedere situarea reglementării – în cadrul infracţiunilor îndreptate contra persoanei – în conformitate cu prevederile alin. (1) şi (2) ale art. 19 din Codul de procedură penală, ce reglementează obiectul şi exercitarea acţiunii civile.

Astfel, persoanele responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale pot fi trase la răspundere în cadrul procesului penal prin exercitarea acţiunii civile, interpretarea termenilor de persoană responsabilă pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale, persoană vătămată, succesorii acesteia şi ai părţii responsabile civilmente făcându-se potrivit legii civile.

Reţinând în plus incidenţa dispoziţiilor art. 1.370 din Codul civil, s-a apreciat că această calitate de inculpat într-un proces penal nu respinge posibilitatea aceluiaşi inculpat de a avea şi calitate de persoană prejudiciată în sens civil, adică de persoană vătămată, în acelaşi caz penal, în cazul concret al infracţiunii de încăierare, infracţiune care, potrivit noului Cod penal, este o infracţiune contra integrităţii persoanei şi a sănătăţii, o infracţiune ce vizează persoana, nu ordinea socială, cum era reglementată în vechiul Cod penal.

Prin urmare, infracţiunea de încăierare absoarbe infracţiunea de loviri sau alte violenţe, conform art. 198 alin. (1) din Codul penal, sau, dacă este cazul, infracţiunea de vătămare corporală sau loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, conform alin. (2), respectiv alin. (3) ale art. 198 din Codul penal. De altfel, în cuprinsul art. 198 alin. (2) din Codul penal legiuitorul precizează faptul că inclusiv victima poate răspunde penal, deci inclusiv sub aspect civil.

Au fost ataşate, exemplificativ, hotărâri judecătoreşti pronunţate în sensul acestei orientări, respectiv Decizia penală nr. 936/Ap din 11 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia penală, Sentinţa penală nr. 697 din 17 aprilie 2018, pronunţată de Judecătoria Braşov, Sentinţa penală nr. 187 din 7 iunie 2023, pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, definitivă prin Decizia penală nr. 1.743 din 14 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava – Secţia penală.

Se constată totodată că prin alte hotărâri judecătoreşti ataşate, respectiv Sentinţa penală nr. 53 din 21 octombrie 2011, pronunţată de Judecătoria Întorsura Buzăului, Sentinţa penală nr. 1.836 din 17 octombrie 2018, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, definitivă prin Decizia penală nr. 893 din 6 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Sentinţa penală nr. 239 din 16 februarie 2021, pronunţată de Judecătoria Piteşti, definitivă prin Decizia penală nr. 490/A din 9 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, sub aspectul laturii civile, soluţia a fost aceea de respingere a acţiunii civile ca neîntemeiată, rezultând că instanţele au considerat că acţiunea civilă exercitată de persoanele participante la infracţiunea de încăierare are caracter admisibil.

În cea de-a doua orientare se consideră că acţiunea civilă formulată de un inculpat-participant la săvârşirea infracţiunii de încăierare prevăzute de art. 198 alin. (1) din Codul penal împotriva altui inculpat-participant la aceeaşi infracţiune de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, având ca obiect pretenţii civile decurgând din leziunile suferite ca urmare a încăierării, este inadmisibilă.

În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală şi Secţia a II-a penală, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Târgu Mureş, Tribunalul Bacău, Tribunalul Bucureşti şi judecătoriile din circumscripţia acestuia, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Braşov, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinţi, Tribunalul Gorj, Tribunalul Cluj, Tribunalul Brăila, Tribunalul Vâlcea, Tribunalul Buzău, Tribunalul Prahova, Tribunalul Arad şi judecătoriile din circumscripţia acestuia, Tribunalul Caraş-Severin, Judecătoria Târgu-Neamţ, Judecătoria Bicaz, Judecătoria Sibiu, Judecătoria Brad, Judecătoria Câmpeni, Judecătoria Lehliu-Gară, Judecătoria Zărneşti, Judecătoria Filiaşi, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Orşova, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Caracal, Judecătoria Corabia, Judecătoria Târgu Jiu, Judecătoria Târgu Cărbuneşti, Judecătoria Motru, Judecătoria Novaci, Judecătoria Slatina, Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Năsăud, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Vişeu de Sus, Judecătoria Tecuci, Judecătoria Lieşti, Judecătoria Galaţi, Judecătoria Râmnicu Sărat, Judecătoria Răcari, Judecătoria Pucioasa, Judecătoria Caransebeş şi Judecătoria Reşiţa.

În argumentarea opiniei exprimate s-a precizat, în esenţă, că, în cazul infracţiunii de încăierare, subiectul activ este reprezentat de o pluralitate de făptuitori, fiecare răspunzând în calitate de autor pentru participarea la încăierare. Încăierarea există dacă la aceasta participă două tabere, fiecare având cel puţin două persoane, între care au loc acte reciproce de violenţă.

Dacă, în cazul unei infracţiuni îndreptate împotriva vieţii persoanei, în general există o delimitare clară a noţiunii de subiect activ, persoană vătămată, subiect pasiv, în cazul infracţiunii de încăierare, subiectul activ este reprezentat de o pluralitate de făptuitori care au calitatea de autor – împărţiţi în două tabere de cel puţin două persoane fiecare, iar subiectul pasiv al infracţiunii de încăierare este persoana victimă a violenţelor comise în cursul încăierării, respectiv acele persoane care cad victime nevinovate ale manifestărilor violente ale celor încăieraţi sau persoane care participă ele însele la încăierare şi au suferit o vătămare corporală sau şi-au pierdut viaţa în încăierare, fără să se cunoască cine dintre corixanţi este făptuitorul.

Faţă de conţinutul art. 19 alin. (2) din Codul de procedură penală s-a apreciat că inculpatul nu poate exercita o acţiune civilă având ca obiectiv repararea prejudiciului provocat acestuia de ceilalţi inculpaţi. Deşi faţă de specificul activităţii infracţionale fiecare participant ar putea fi considerat atât inculpat, cât şi persoană vătămată, având în vedere condiţia unui subiect activ plural, niciunul dintre inculpaţi nu poate justifica o legitimare procesuală activă în promovarea unei acţiuni civile în procesul penal. Acceptând exercitarea unei acţiuni civile de către un inculpat şi obligarea unui alt participant la plata de despăgubiri către acesta, s-ar ajunge la situaţia acordării unor daune chiar pentru participarea la comiterea activităţii infracţionale, interpretare care contravine reglementărilor specifice răspunderii delictuale.

Participarea sau implicarea în încăierare este rezultatul direct al voinţei fiecărui inculpat, astfel încât, în măsura în care acelaşi inculpat ar fi despăgubit pentru prejudiciul provocat de alţi membri ai pluralităţii de subiecţi activi, s-ar ajunge la folosirea propriei vinovăţii în obţinerea unui drept de reparare, contrar principiului conform căruia nimeni nu se poate prevala de propria culpă în obţinerea protecţiei unui drept (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).

În susţinerea acestei opinii s-a apreciat că nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 1.370 din Codul civil, invocate în practică de instanţele care au admis acţiunea civilă în procesul penal pentru vătămările rezultate în urma încăierării, dispoziţii conform cărora dacă prejudiciul a fost cauzat prin acţiunea simultană sau succesivă a mai multor persoane, fără să se poată stabili că a fost cauzat sau, după caz, că nu putea fi cauzat prin fapta vreuneia dintre ele, toate aceste persoane vor răspunde solidar faţă de victimă.

În cazul unei infracţiuni de încăierare, calitatea de victimă, folosită în dispoziţiile normative menţionate, nu poate fi conferită chiar persoanei acuzate pentru participarea la activitatea incriminată prin dispoziţiile art. 198 din Codul penal. Răspunderea solidară a unor prezumtivi autori ai prejudiciului faţă de victimă, la care se referă textul citat, nu poate fi aplicată în cazul unei infracţiuni cu subiect activ plural aşa cum este încăierarea, toate persoanele având calitatea de inculpaţi, neexistând în mod separat o victimă faţă de care aceşti inculpaţi să răspundă civil.

Chiar acceptând că în reglementarea în vigoare infracţiunea de încăierare este o infracţiune contra persoanei, dată fiind condiţia unui subiect activ plural, niciunul dintre participanţii acuzaţi de participarea la încăierare nu poate justifica o calitate procesuală sau un interes legitim pentru a exercita o acţiune civilă în procesul penal, indiferent de gravitatea leziunilor provocate acestuia de ceilalţi participanţi la încăierare. Un asemenea participant are doar calitatea de inculpat în cadrul procedurii de tragere la răspundere penală pentru săvârşirea unei infracţiuni de încăierare, neputând fi considerat ca persoană vătămată faţă de ceilalţi participanţi trimişi în judecată sub aspectul aceleiaşi acuzaţii.

Au fost ataşate, exemplificativ, Sentinţa penală nr. 7 din 6 ianuarie 2022, pronunţată de Judecătoria Braşov, şi Sentinţa penală nr. 220 din 3 noiembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Braşov.

Se constată că, în cauză, curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Timişoara şi Târgu Mureş au comunicat opinii cu caracter teoretic, cu precizarea că la nivelul acestora, precum şi al instanţelor arondate nu a fost identificată practică judiciară care să prezinte relevanţă pentru problema de drept supusă dezlegării. V.1. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu referire la problema de drept ce face obiectul sesizării, în cadrul deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, nu au fost identificate hotărâri care să prezinte relevanţă pentru problema de drept analizată.

În ceea ce priveşte deciziile de speţă, în urma examenului de jurisprudenţă efectuat la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Direcţia legislaţie, jurisprudenţă şi contencios – Serviciul pentru studiu şi unificarea jurisprudenţei, nu au fost identificate hotărâri care să prezinte relevanţă pentru problema de drept analizată. V.2. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale

În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Constituţionale a României nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept supusă dezlegării. V.3. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului

În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate hotărâri care să prezinte relevanţă pentru problema de drept analizată. VI. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării

Din perspectiva dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării formulate de către Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cu privire la fondul problemei de drept care face obiectul sesizării s-a apreciat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 198 alin. (1) din Codul penal, ale art. 19 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 1.370 din Codul civil, acţiunea civilă formulată de un inculpat-participant la săvârşirea infracţiunii de încăierare prevăzute de art. 198 alin. (1) din Codul penal împotriva altui inculpat-participant la aceeaşi infracţiune de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, având ca obiect pretenţii civile decurgând din leziunile suferite ca urmare a încăierării, este inadmisibilă.

S-a arătat că problema de drept invocată prin încheierea de sesizare pune în discuţie atât aspecte ce ţin de natura infracţiunii de încăierare prevăzute de art. 198 din Codul penal, cât şi aspecte referitoare la condiţiile exercitării acţiunii civile în cadrul procesului penal.

Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, legiuitorul a mutat infracţiunea de încăierare din capitolul V referitor la „Alte infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială” în capitolul II, intitulat „Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii”, noua sistematizare fiind justificată de necesitatea de a reevalua obiectul juridic al infracţiunii, întrucât infracţiunea de încăierare pune în pericol în primul rând sănătatea, integritatea fizică sau viaţa persoanei şi doar în subsidiar relaţiile sociale privind convieţuirea socială 1 . 1 Expunerea de motive a proiectului de Lege privind Codul penal.

Însă modificarea obiectului juridic al infracţiunii nu a fost dublată şi de o modificare a conţinutului constitutiv, deoarece, în esenţă, reglementarea în vigoare este asemănătoare cu cea anterioară, cu unele simplificări.

Astfel, au fost modificate limitele de pedeapsă, s-a introdus o nouă variantă agravată, dacă s-a cauzat moartea a două sau mai multe persoane, a fost introdusă prevederea expresă conform căreia participantul la încăierare care suferă o vătămare corporală, fără a se cunoaşte autorul acesteia, va răspunde pentru varianta simplă a infracţiunii şi a fost înlăturată dispoziţia referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă în cazul persoanei a cărei contribuţie a fost individualizată în încăierare.

S-a apreciat ca fiind evident faptul că scopul urmărit de fiecare dintre persoanele care participă la o încăierare este agresarea adversarilor, astfel încât valorile juridice în principal afectate prin activitatea infracţională sunt legate de atributele persoanei, acesta fiind şi motivul pentru care legiuitorul a schimbat locul acestei infracţiuni în actualul Cod penal.

Sub imperiul legii vechi, precum şi sub imperiul legii noi, legiuitorul a stabilit în mod deliberat o serie de reguli de drept diferite de cele aplicabile în cazul infracţiunilor contra persoanei, prin care a urmărit să rezolve problemele determinate de atragerea răspunderii penale după regulile obişnuite, în contextul imposibilităţii identificării concrete a fiecărui autor al fiecărui act de violenţă săvârşit în cadrul încăierării.

Aceste reguli de drept subsumate mecanismului pluralităţii naturale de infractori produc consecinţe importante asupra răspunderii penale a celor care participă la o încăierare între mai multe persoane. Infracţiunea de încăierare fiind subsumată infracţiunilor caracterizate de pluralitate naturală este o infracţiune unică săvârşită de autori distincţi, iar fiecare dintre ei va răspunde în calitate de autor, şi nu de coautor al infracţiunii.

Subiectul pasiv al infracţiunii de încăierare poate fi orice persoană, fie prinsă fără voia ei în încăierare, fie chiar una dintre persoanele care participă ele însele la încăierare. Numărul subiecţilor pasivi nu influenţează nici el unicitatea infracţiunii de încăierare, existând o singură infracţiune de încăierare indiferent câte persoane au fost victime ale actelor de violenţă.

S-a considerat că scopul urmărit de legiuitor prin incriminarea încăierării a rămas, inclusiv în contextul mutării infracţiunii în titlul I „Infracţiuni contra persoanei”, capitolul II „Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii” din Codul penal, sancţionarea distinctă a simplei participări la încăierare.

Prin stabilirea unor reguli de drept diferite rezultă voinţa legiuitorului de a nu considera infracţiunea de încăierare drept o faptă colectivă împotriva vieţii sau a integrităţii corporale ori sănătăţii, ci o infracţiune distinctă, cu o configuraţie proprie. Un argument în acest sens se desprinde atât din faptul că acţiunea penală se exercită din oficiu în toate cazurile, inclusiv în formatip a infracţiunii a cărei urmare imediată este aceeaşi cu cea a infracţiunii de lovire sau alte violenţe, precum şi din faptul că pedepsele stabilite prin dispoziţiile art. 198 din Codul penal sunt cu mult reduse faţă de cele prevăzute de infracţiunile contra persoanei ce protejează aceleaşi valori sociale.

S-a susţinut că regulile de drept stabilite de legiuitor în privinţa infracţiunii de încăierare conferă acţiunii civile şi pre