ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 30/2024

Pe rol se află Dosarul nr. 400/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția penală, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: " Dacă în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acțiunea penală mai poate fi pusă în mișcare din oficiu?".

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare.

Ședința a fost prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Eleni-Cristina Marcu.

Conform dispozițiilor art. 36 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare, la ședința de judecată a participat domnul Costin Cristian Pușcă, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite.

Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Adriana Ispas, judecător în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 400/1/2024 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

De asemenea, a menționat că la dosarul cauzei au fost transmise puncte de vedere de către curțile de apel, Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Drept a Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În continuare, s-a învederat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost înaintat părților, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt cereri sau excepții de formulat, a solicitat doamnei procuror să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 400/1/2024.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea sesizării, ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.

Doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie a arătat că sesizarea nu reprezintă o chestiune de drept veritabilă și nu are nivelul de dificultate în interpretarea textelor de lege care să permită a se recurge la această procedură a dezlegării unei chestiuni de drept, întrucât normele supuse interpretării sunt clare.

A susținut că întrebarea formulată de instanța de trimitere vizează, practic, posibilitatea coexistenței celor două moduri de sesizare cu finalitatea punerii în mișcare a acțiunii penale numai din oficiu. Considerentele avute în vedere de către instanța de sesizare, respectiv scopul interpretării, sunt în sensul stabilirii efectelor retragerii plângerii prealabile prin prisma art. 158 alin. (4) din Codul penal.

Instanța de sesizare a arătat că ar fi necesară o extindere a efectelor care condiționează retragerea plângerii prealabile de însușirea ei de către procuror chiar și în situația în care ar exista o plângere legal formulată.

A arătat că legiuitorul a prevăzut posibilitatea sesizării din oficiu doar pentru o anumită categorie de persoane, iar, acolo unde a înțeles să folosească un astfel de demers, l-a și folosit, însă instanța de sesizare insistă pe argumentul protecției statului față de aceste categorii de persoane, susținând că textul trebuie interpretat în sensul în care nu ar avea relevanță modul în care este pusă în mișcare acțiunea penală. Practic, instanța de sesizare dorește o extindere a efectelor dispozițiilor art. 158 alin. (4) din Codul penal. Or, acest aspect nu poate fi realizat de către instanța supremă prin prezentul mecanism de unificare a practicii judiciare.

Cu privire la fondul cauzei, procurorul a arătat că evoluția legislativă, coroborarea textelor legale, regulile și excepțiile stabilite de către legiuitor, modul în care se pune în mișcare acțiunea penală, la plângerea prealabilă sau din oficiu, distincția dintre modul de sesizare și modul în care se pune în mișcare acțiunea penală conduc la admiterea sesizării și stabilirea voinței legiuitorului care dă eficiență principiului disponibilității.

De asemenea, a făcut trimitere și la Decizia nr. 11 din 8 aprilie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iunie 2019), care își menține valabilitatea raționamentului juridic cu privire la această problemă de drept și după modificarea legislativă a art. 199 alin. (2) din Codul penal, care a condus la încetarea efectelor sale.

În consecință, cu privire la fondul chestiunii de drept, a solicitat a se statua că punerea în mișcare a acțiunii penale poate fi făcută din oficiu doar în situația în care interesele persoanelor vulnerabile nu au fost apărate de reprezentanții lor legali prin formularea unei plângeri prealabile, nu și în cazul în care a fost formulată, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, o plângere prealabilă în aceeași cauză.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni-Cristina Marcu, a acordat cuvântul membrilor completului, în situația în care au întrebări de formulat.

Doamna judecător Lavinia Valeria Lefterache a susținut ca procurorul să pună concluzii și cu privire la retragerea plângerii prealabile.

Doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie a susținut că, în cazul infracțiunilor la care acțiunea penală este pusă în mișcare la plângerea prealabilă, plângere care îndeplinește toate condițiile legale, în mod firesc, retragerea plângerii prealabile se face numai în temeiul art. 158 alin. (1) din Codul penal.

Constatând că nu mai sunt întrebări de formulat de către membrii completului, președintele formațiunii de judecată, doamna judecător Eleni-Cristina Marcu, a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul în pronunțare. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea pronunțată la data de 12 februarie 2024, Curtea de Apel Brașov - Secția penală a sesizat, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: " Dacă în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acțiunea penală mai poate fi pusă în mișcare din oficiu?". II. Expunerea succintă a cauzei

Curtea de Apel Brașov - Secția penală este învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov împotriva Sentinței penale nr. 953/7.06.2023 a Judecătoriei Brașov, prin care s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul X. pentru săvârșirea infracțiunilor de "violență în familie" prevăzută de art. 199 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal, "violență în familie", prevăzută de art. 199 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal, și "lovire sau alte violențe", prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile, conform art. 16 alin. (1) lit. g) teza I din Codul de procedură penală.

Pentru pronunțarea hotărârii în primă instanță, Judecătoria Brașov a reținut, în esență, că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului X. pentru săvârșirea a două infracțiuni de "violență în familie" prevăzute de art. 199 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal și a unei infracțiuni de "lovire sau alte violențe", prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal, constând în aceea că: - la data de 12.01.2023, în jurul orei 23.00, în timp ce se afla la domiciliul comun din comuna T., satul T., str. H. F.N., județul Brașov, inculpatul X. a lovit-o pe persoana vătămată minoră P.M.A., în zona urechii stângi și a feței, provocându-i leziuni traumatice pentru care a avut nevoie de 8-9 zile îngrijiri medicale pentru vindecare și pe persoana vătămată P.C., în zona feței, provocându-i leziuni traumatice pentru care a avut nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare; - la data de 15.01.2023, în jurul orei 12.40, în timp ce se afla în vizită la domiciliul martorului G.I.A., în comuna T., satul T., județul Brașov, inculpatul X. a lovit-o cu o sticlă în zona obrazului stâng pe persoana vătămată minoră G.A.R., cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat 14-16 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

În cursul judecații, la termenul de la 24.05.2023, inculpatul a depus două declarații notariale prin care persoanele vătămate și-au retras plângerile prealabile, instanța rămânând în pronunțare.

Ca urmare, prima instanță a constatat că, potrivit art. 199 alin. (2) din Codul penal, în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 193 și 196 săvârșite asupra unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu, astfel că acest text de lege nu condiționează exercitarea acțiunii penale de depunerea unei plângeri prealabile.

În speță, urmărirea penală a fost începută în baza plângerilor prealabile formulate de către persoanele vătămate. Și anume, în concret, urmărirea penală a fost începută la plângerile prealabile ale persoanei vătămate P.C. și a persoanei vătămate minore P.M.A., consemnate în procesul-verbal de la fila 89 din dosarul de urmărire penală, respectiv pentru persoana vătămată minoră G.A.R., la plângerea prealabilă formulată de reprezentantul legal al acesteia, fiind consemnată în procesul-verbal de la fila 90 din dosarul de urmărire penală.

Prin Legea nr. 233/2020 pentru modificarea art. 199 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, art. 199 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal a fost modificat prin eliminarea posibilității împăcării pentru infracțiunea de violență în familie, anterior împăcarea înlăturând răspunderea penală.

Prin Decizia nr. 11/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în interpretarea art. 199 alin. (2) din Codul penal, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 233/2020, s-a hotărât că încetarea procesului penal poate fi dispusă pentru infracțiunea de "lovire sau alte violențe săvârșită asupra unui membru de familie", prevăzută de art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, numai ca efect al retragerii plângerii prealabile, atunci când acțiunea penală a fost pusă în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, nu și ca efect al împăcării.

În considerentele Deciziei nr. 11/2019 s-a precizat că împăcarea nu putea interveni în situațiile în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de dispozițiile art. 159 alin. (1) din Codul penal referitoare la împăcare, respectiv condiția ca acțiunea penală să se fi pus în mișcare din oficiu.

Instanța de fond a constatat că cele statuate prin Decizia nr. 11/2019 nu mai sunt valabile ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 233/2020 pentru modificarea art. 199 alin. (2) din Codul penal, fiind eliminată posibilitatea împăcării pentru infracțiunea de violență în familie. Cu toate acestea, a rămas deschisă posibilitatea retragerii plângerii prealabile.

De asemenea, în cazul în care acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare din oficiu, instanța a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 158 alin. (4) din Codul penal, potrivit cărora, când punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile, dar acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu în condițiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însușită de procuror.

Astfel, instanța a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru încetarea procesului penal în ceea ce privește infracțiunile comise în dauna persoanelor vătămate P.C. și P.M.A. întrucât a intervenit o cauză care împiedică exercitarea acțiunii penale, respectiv retragerea plângerii prealabile.

Cum urmărirea penală a început la plângere prealabilă, nu din oficiu, pentru infracțiunile comise în dauna persoanelor vătămate P.C. și P.M.A. și acțiunea penală a fost pusă în mișcare tot la plângerea prealabilă. Mențiunea din ultimul paragraf din ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale în sensul că aceasta s-a dispus din oficiu nu produce niciun efect juridic. Art. 199 alin. (2) din Codul penal face referire la punerea în mișcare a acțiunii penale și din oficiu, însă de fapt se referă la modul în care s-a dispus începerea urmăririi penale, acesta fiind singurul act care, conform Codului de procedură penală, se poate dispune din oficiu ori ca urmare a unei plângeri prealabile; dacă s-ar interpreta altfel, prevederile art. 158 alin. (4) din Codul penal ar putea fi foarte ușor deturnate de la scopul lor prin inserarea unei mențiuni în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale prin care se arată că aceasta este pusă în mișcare din oficiu, astfel încât în cazul în care persoana vătămată ar intenționa să își retragă plângerea, această manifestare de voință ar trebui să treacă automat prin filtrul procurorului, chiar dacă urmărirea penală a început în concret la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

În ceea ce privește infracțiunea comisă în dauna persoanei vătămate minore G.A.R., inculpatul a depus în aceeași ședință o declarație notarială prin care aceasta și-a retras plângerea prealabilă formulată, prin reprezentantul legal, fiind astfel respectate dispozițiile art. 158 alin. (3) din Codul penal.

Împotriva Sentinței nr. 953/7.06.2023, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a formulat apel, motivând că soluția de încetare a procesului penal cu referire la toate cele trei infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată inculpatul X. este nelegală întrucât acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu, iar procurorul în ședința de la termenul de la data de 24.05.2023 nu și-a însușit retragerile plângerilor prealabile pentru niciuna dintre cele trei persoane vătămate; s-a susținut că procurorul poate pune în mișcare acțiunea penală din oficiu și în ipoteza în care la dosar există plângerea prealabilă formulată de persoana vătămată, rațiunea fiind aceea ca, în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 199 alin. (2) din Codul penal, precum și în ipotezele vizate de art. 157 alin. (4) din Codul penal, procurorul să aibă posibilitatea de a cenzura poziția persoanei vătămate în situația retragerii plângerii.

În apel, la termenul de judecată de la data de 22.01.2024, s-a pus în discuția părților admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept potrivit art. 475 din Codul de procedură penală "dacă în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se realizează la plângerea prealabilă, iar persoana vătămată a depus o asemenea plângere, acțiunea penală mai poate fi pusă în mișcare din oficiu".

Prin Încheierea dispusă la data de 12 februarie 2024, Curtea de Apel Brașov - Secția penală a constatat îndeplinite toate cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se statueze asupra problemei de drept referitoare la posibilitatea punerii în mișcare a acțiunii penale din oficiu în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere.

În baza art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei privind chestiunea de drept supusă dezlegării. III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

Instanța de trimitere a apreciat că este necesară clarificarea posibilității punerii în mișcare a acțiunii penale din oficiu subsecvent sesizării organului de urmărire penală prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate deoarece de acest aspect depinde incidența sau neincidența prevederilor art. 158 alin. (4) din Codul penal, potrivit cărora în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile, categorie din care fac parte și infracțiunile deduse judecății, dar acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu în condițiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însușită de procuror.

Din cuprinsul dispozițiilor incidente în cauză [art. 158 alin. (4) din Codul penal, art. 193 alin. (3) din Codul penal coroborat cu art. 157 alin. (4) din Codul penal, art. 199 alin. (2) din Codul penal, art. 7 din Codul de procedură penală, art. 288 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, art. 289-292 din Codul de procedură penală, art. 295-298 din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 305 din Codul de procedură penală, respectiv ale art. 309 din Codul de procedură penală] nu se desprinde cu claritate dacă, așa cum a motivat prima instanță, în situația începerii urmăririi penale ca urmare a unei sesizări prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate, acțiunea penală se pune în mișcare doar la plângerea prealabilă sau, după cum se susține în apelul Ministerului Public, modalitatea de sesizare nu prezintă nicio relevanță, acțiunea penală putând fi pusă în mișcare din oficiu, chiar și în situația în care persoana vătămată a introdus plângere prealabilă, ceea ce ar face necesar ca, în cazul retragerii acesteia, opțiunea persoanei vătămate să producă efecte numai dacă este însușită de procuror, conform art. 158 alin. (4) din Codul penal.

Prin prisma acestor dispoziții normative, Curtea a opinat că punerea în mișcare a acțiunii penale se poate realiza și din oficiu, chiar dacă a fost formulată plângere prealabilă de către persoana vătămată sau reprezentantul legal al acesteia.

Curtea a avut în vedere că sesizarea organelor judiciare și punerea în mișcare a acțiunii penale constituie momente procesuale distincte și modul în care organele de urmărire penală ajung să cunoască săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală nu poate înlătura manifestarea de voință a acestora privind punerea în mișcare a acțiunii penale din oficiu în cazul particular al infracțiunilor de violență în familie. Situația de persoane vulnerabile a persoanelor vătămate în cazul infracțiunilor de violență domestică nu dispare odată cu formularea plângerii prealabile, ci, dimpotrivă, se poate acutiza, în funcție de circumstanțele particulare ale fiecărei spețe.

În materia infracțiunilor pentru care legea condiționează punerea în mișcare a acțiunii penale de formularea unei plângeri prealabile, regula o constituie punerea în mișcare a acțiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu consecințele prevăzute de art. 157 și 158 din Codul penal, însă prevederile legale nu exclud punerea în mișcare a acțiunii penale din oficiu chiar și în situația formulării plângerii prealabile. Interpretarea contrară ar lipsi de nivelul de protecție avut în vedere de legiuitor la adoptarea Legii nr. 233/2020 pentru modificarea art. 199 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal persoanele vulnerabile care au formulat plângere prealabilă, dar sunt tentate să o retragă pe parcursul procesului penal sub presiunea directă sau indirectă rezultată tocmai din starea de vulnerabilitate în care se află, generată de teamă, intimidare, insecuritate locativă sau financiară, alte cauze.

Natura relațiilor protejate prin incriminarea distinctă a formei agravate a infracțiunii de "lovire sau alte violențe", prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul de procedură penală, impune autorităților judiciare sarcina de a veghea la respectarea drepturilor persoanelor vătămate inclusiv prin posibilitatea efectuării unei verificări a oportunității recunoașterii de efecte juridice retragerii plângerilor prealabile, indiferent de modul în care au fost sesizate. Amploarea și frecvența abuzurilor suferite în special de femei și copii în mediul familial impune autorităților, în opinia Curții, sarcina de a interpreta textele de lege în sensul care permite cel mai ridicat nivel de protecție ce poate fi oferit victimelor, cu respectarea tuturor drepturilor persoanelor implicate în procedură. În acest sens, s-a remarcat că punerea în mișcare din oficiu a acțiunii penale în situația în care sesizarea organelor de urmărire penală s-a realizat prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate nu lipsește persoana vătămată de dreptul de a-și retrage plângerea, însă instituie o garanție suplimentară a exercitării acestui drept în conformitate cu scopul pentru care a fost prevăzut, prin controlul exercitat de procuror în vederea asigurării unui consimțământ cu privire la care există cel mai mic risc de a fi viciat.

Raportarea cazurilor de violență domestică pe calea plângerii prealabile ar putea fi lipsită de efectele urmărite în situația în care victimele ar fi influențate să își retragă plângerile și autoritățile ar fi lipsite de o garanție eficientă a verificării consimțământului pentru retragere.

Interpretarea agreată de Curte corespunde recomandărilor prevăzute de art. 55 din Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (adoptată de Consiliul Europei la 7 aprilie 2011 la Istanbul - Convenția de la Istanbul, fiind deschisă pentru semnare la 11 mai 2011 și intrată în vigoare la 1 august 2014), text potrivit căruia: "Părțile vor asigura faptul că investigațiile sau urmărirea judiciară a infracțiunilor stabilite în conformitate cu Articolele 35, 36, 37, 38 și 39 ale prezentei Convenții nu vor fi dependente în întregime de o raportare sau plângere depusă de victimă, dacă infracțiunea a fost comisă în întregime sau parțial pe teritoriul său, precum și că procedurile pot continua chiar dacă victima își retrage declarația sau plângerea."

Argumentele expuse sunt valabile și în cazul infracțiunii prevăzute de art. 193 alin. (2) din Codul penal în situația prevăzută de art. 157 alin. (4) din Codul penal, posibilitatea punerii în mișcare a acțiunii penale din oficiu fiind stabilită de legiuitor tot în considerarea faptului că persoana vătămată este vulnerabilă și are nevoie de o protecție specială. IV. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

În urma consultării instanțelor de judecată, s-a constatat că opiniile conturate nu sunt unitare.

Într-o primă orientare, majoritară, s-a apreciat că, în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare din oficiu, în acest sens fiind punctele de vedere exprimate de curțile de apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, București - Secția a II-a penală, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Craiova, Galați, Iași, Pitești, Ploiești, Oradea și Timișoara, tribunalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brăila, București, Cluj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Neamț, Sălaj, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, precum și judecătoriile Aiud, Alexandria, Bălcești, Bicaz, Bistrița, Bolintin-Vale, Brăila, Brezoi, Buftea, Constanța, Giurgiu, Hârșova, Horezu, Întorsura Buzăului, Liești, Luduș, Lugoj, Măcin, Năsăud, Pașcani, Răducăneni, Roman, Roșiori de Vede, Rupea, Sânnicolau Mare, Sighișoara, Târnăveni, Târgu Mureș, Timișoara, Tulcea, Turnu Măgurele, Urziceni, Videle, Zărnești și Zimnicea.

În argumentarea opiniei exprimate, instanțele mai sus amintite au apreciat, în esență, că punerea în mișcare a acțiunii penale se poate realiza și din oficiu, chiar dacă a fost formulată plângere prealabilă de către persoana vătămată sau reprezentantul legal al acesteia.

Sesizarea organelor judiciare și punerea în mișcare a acțiunii penale constituie momente procesuale distincte, iar modul în care organele de urmărire penală ajung să cunoască săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală nu poate înlătura posibilitatea punerii în mișcare a acțiunii penale din oficiu în cazul particular al infracțiunilor de violență în familie. Situația de persoane vulnerabile a persoanelor vătămate, în cazul infracțiunilor de violență domestică, nu dispare odată cu formularea plângerii prealabile, ci, dimpotrivă, se poate acutiza, în funcție de circumstanțele particulare ale fiecărei spețe.

Regula în materia infracțiunilor pentru care legea condiționează punerea în mișcare a acțiunii penale de formularea unei plângeri prealabile o constituie punerea în mișcare a acțiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu consecințele prevăzute de art. 157 și 158 din Codul penal, însă prevederile legale nu exclud punerea în mișcare a acțiunii penale din oficiu, chiar și în situația formulării plângerii prealabile. Interpretarea contrară ar lipsi de nivelul de protecție, avut în vedere de legiuitor la adoptarea Legii nr. 233/2020 pentru modificarea art. 199 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, persoanele vulnerabile care au formulat plângere prealabilă, dar pot să o retragă pe parcursul procesului penal, sub presiunea directă sau indirectă, rezultată tocmai din starea de vulnerabilitate în care se află, generată de teamă, intimidare, insecuritate locativă sau financiară ori alte cauze.

Punerea în mișcare din oficiu a acțiunii penale, în situația în care sesizarea organelor de urmărire penală s-a realizat prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate, nu lipsește persoana vătămată de dreptul de a-și retrage plângerea, însă instituie o garanție suplimentară a exercitării acestui drept, în conformitate cu scopul pentru care a fost prevăzut, prin controlul exercitat de către procuror, în vederea asigurării unui consimțământ cu privire la care există cel mai mic risc de a fi viciat.

În opinia contrară, minoritară, s-a apreciat că, în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare din oficiu.

Acest punct de vedere a fost exprimat de curțile de apel București-Secția I penală și Constanța, tribunalul Bistrița-Năsăud, precum și de judecătoriile Brașov, Câmpeni, Deta, Drăgășani, Hârlău, Iași, Piatra-Neamț și Târgu-Neamț.

În susținerea acestei opinii s-a arătat, în esență, că procurorul nu ar putea pune în mișcare acțiunea penală din oficiu indiferent de modalitatea de sesizare, respectiv inclusiv în situația în care la dosar există o plângere prealabilă formulată de persoana vătămată. Astfel, din moment ce urmărirea penală a început la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, se apreciază că acțiunea penală s-a pus în mișcare tot la plângerea prealabilă, nu din oficiu, inserarea unei mențiuni în acest din urmă sens, în finalul ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale, fiind lipsită de orice efect juridic.

Art. 288 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală: (1) Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu. (2) Când, potrivit legii, punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, la sesizarea formulată de persoana prevăzută de lege ori cu autorizarea organului prevăzut de lege, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare în lipsa acestora. Cele patru modalități de sesizare menționate în cuprinsul art. 288 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt detaliate prin dispozițiile art. 289-292 din Codul de procedură penală, acest din urmă articol fiind în sensul că organul de urmărire penală se sesizează din oficiu dacă află că s-a săvârșit o infracțiune pe orice altă cale decât cele prevăzute la art. 289-291 din Codul de procedură penală și încheie un proces-verbal în acest sens (deci nu ca urmare a plângerii formulate de persoana vătămată).

În situația interpretării contrare, prevederile art. 158 alin. (4) din Codul penal ar putea fi foarte ușor deturnate de la scopul lor prin inserarea mențiunii din oficiu în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, astfel încât, în cazul în care persoana vătămată ar intenționa să își retragă plângerea, această manifestare de voință ar trebui să treacă automat prin filtrul procurorului, chiar dacă urmărirea penală a început, în concret, la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. V. Opinia specialiștilor consultați

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.

Departamentul de Drept Public din cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara a opinat în sensul că sesizarea este inadmisibilă întrucât nu îndeplinește condiția de admisibilitate privind existența unei chestiuni de drept veritabile, dificile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite.

În acest sens, deși nu este menționată expressis verbis ca o condiție de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, este necesar ca sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție să aibă ca obiect o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită și care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 3 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 3 aprilie 2015).

Or, s-a arătat că problema de drept care face obiectul sesizării nu este de o dificultate rezonabilă și nu este de natură a da naștere, în mod previzibil, unor interpretări judiciare diferite, astfel încât nu se impune intervenția instanței supreme în cauza pendinte.

Cu privire la fondul sesizării s-a susținut că, în primul rând, se impune a sublinia că anumite categorii de fapte antisociale sunt incriminate în considerarea periclitării sau lezării unor valori sociale strâns legate de persoana subiectului pasiv, ele privind atât drepturi subiective patrimoniale (dreptul de proprietate sau alte drepturi patrimoniale care au la bază constituirea unor raporturi de încredere între părți), cât și nepatrimoniale (onoarea, demnitatea, libertatea). În privința acestor infracțiuni, legiuitorul, din rațiuni de politică penală, a instituit regula potrivit căreia necesitatea și oportunitatea exercitării acțiunii penale sunt lăsate la aprecierea victimei, aceasta fiind cea mai în măsură să decidă dacă dorește sau nu tragerea la răspundere penală a infractorului. În aceste situații, acțiunea penală rămâne o acțiune publică, doar persoana vătămată devine un substitut procesual al puterii publice. Persoana vătămată decide astfel asupra oportunității exercitării acțiunii coercitive a statului asupra infractorului prin intermediul instituției plângerii prealabile, reglementată de art. 295-298 din Codul de procedură penală.

Plângerea prealabilă are rolul de a face posibilă concilierea intereselor colective cu cele private, în cazul săvârșirii anumitor infracțiuni, expres prevăzute de legea penală, fie în considerarea pericolului social redus al infracțiunii, fie că desfășurarea procesului penal i-ar putea provoca prejudicii morale părții vătămate din cauza publicității inerente unui astfel de proces.

Prin excepție, acțiunea penală se poate pune în mișcare și din oficiu, în situația în care legiuitorul a apreciat că persoana vătămată are nevoie de o protecție sporită din cauza vârstei, stării de iresponsabilitate, relației cu infractorul etc. Acțiunea penală se poate pune în mișcare și din oficiu atunci când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau este o persoană cu capacitate de exercițiu restrânsă [art. 157 alin. (4) din Codul penal]. Totodată, în cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu, plângerea prealabilă poate fi introdusă de reprezentantul legal (părinte, tutore sau curator). În cazul persoanei juridice reprezentate de făptuitor, plângerea prealabilă nu este necesară, acțiunea penală putând fi pusă în mișcare, și în acest caz, din oficiu. În cazul persoanelor cu capacitate de exercițiu restrânsă, plângerea prealabilă se introduce personal de către acestea, cu asistarea reprezentantului legal. Dacă persoana vătămată a decedat sau, în cazul persoanei juridice, aceasta a fost lichidată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 157 alin. (5) din Codul penal.

Astfel, se ivesc două ipoteze în situația în care victima face parte din categoria persoanelor considerate de legiuitor ca având nevoie de protecție sporită: - infracțiunea este urmăribilă la plângerea prealabilă, iar persoana vătămată, prin reprezentant, a formulat plângere. În acest caz, nu există nicio interdicție referitoare la posibilitatea declanșării acțiunii penale și din oficiu de către procuror, însă nu ar avea niciun sens de vreme ce scopul legii care prevede posibilitatea acțiunii penale din oficiu este de a proteja victima vulnerabilă pentru cazurile în care nu s-ar formula o astfel de plângere; - infracțiunea este urmăribilă la plângerea prealabilă, iar persoana vătămată, prin reprezentant, nu a formulat plângere. În acest caz, se poate declanșa acțiunea penală din oficiu prin mijlocul pus la dispoziție de către legiuitor pentru a proteja mai bine interesele victimei vulnerabile.

Potrivit dispozițiilor art. 158 alin. (4) din Codul penal, în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile, categorie din care fac parte infracțiunile care formează obiectul dosarului instanței de trimitere, dar acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu în condițiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însușită de procuror. Scopul acestei prevederi, deși pare lipsit de logică întrucât se încalcă principiul simetriei actelor juridice (se retrage un act care nu a fost introdus niciodată), are importante rațiuni de ordin practic, consfințind în același timp voința persoanei vătămate ca motor al acțiunii penale în cazurile indicate de legiuitor.

Raportat la cele două situații indicate, relația dintre declanșarea acțiunii penale și retragerea plângerii prealabile trebuie rezolvată după cum urmează: - în situația în care infracțiunea este urmăribilă la plângerea prealabilă, iar persoana vătămată, prin reprezentant, a formulat o astfel de plângere, retragerea plângerii poate opera indiferent dacă a fost sau nu pusă în mișcare acțiunea penală din oficiu, sub condiția însă a însușirii de către procuror; - în situația în care infracțiunea este urmăribilă la plângerea prealabilă, iar persoana vătămată, prin reprezentant, nu a formulat o astfel de plângere, retragerea plângerii se poate face sub condiția însușirii de către procuror.

Relevante sunt și dispozițiile art. 193 alin. (3) din Codul penal, care stipulează că acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, coroborate cu dispozițiile art. 157 alin. (4) din Codul penal, potrivit cărora, în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitatea de exercițiu restrânsă, acțiunea penală se poate pune în mișcare și din oficiu. Totodată, art. 199 alin. (2) din Codul penal stipulează că, în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 193 săvârșite asupra unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu.

S-a opinat în sensul că punerea în mișcare a acțiunii penale se poate realiza și din oficiu, chiar dacă a fost formulată plângere prealabilă de către persoana vătămată sau reprezentantul legal al acesteia, fără ca acest lucru să constituie un impediment pentru retragerea plângerii prealabile, sub condiția însă a însușirii retragerii plângerii de către procuror.

Deși regula în materia infracțiunilor pentru care legea condiționează punerea în mișcare a acțiunii penale de introducerea unei plângeri prealabile o constituie punerea în mișcare a acțiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, prevederile legale nu exclud punerea în mișcare a acțiunii penale din oficiu. Această interpretare corespunde standardului de protecție a persoanelor vulnerabile care au formulat plângere prealabilă, dar care își retrag plângerea pe parcursul procesului penal sub presiunea autorului infracțiunii.

Această interpretare a textului în discuție este aptă să asigure un echilibru între drepturile persoanei acuzate și standardul de protecție a victimei, astfel cum este instituit de normele prevăzute în Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității.

În același registru de idei, o astfel de interpretare respectă și standardul convențional stabilit de Curtea de la Strasbourg în materia infracțiunilor de violență în familie.

În acest context, s-a făcut trimitere la hotărârea pronunțată în Cauza Buturugă c. României (hotărârea CEDO din 11 februarie 2020, pronunțată în Cererea nr. 56.867/15), ocazie cu care Curtea a precizat expres obligația pozitivă care incumbă autorităților statului de a lua măsuri corespunzătoare pentru a împiedica ca persoanele aflate sub jurisdicția statului să fie supuse torturii, tratamentelor sau pedepselor inumane ori degradante. Totodată, se specifică categoria victimelor violenței în familie, acestea având un drept de protecție din partea stalului, sub forma unei prevenții eficiente, existând corelativ obligația procedurală pozitivă de a efectua o anchetă efectivă în cazul în care o persoană pretinde în mod întemeiat că a suferit rele tratamente (pct. 60).

Prin urmare, punerea în mișcare din oficiu a acțiunii penale în situația în care sesizarea organelor de urmărire penală s-a realizat prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate nu lipsește persoana vătămată de dreptul de a-și retrage plângerea, însă legea instituie o garanție suplimentară a exercitării acestui drept, respectiv un control al procurorului, în scopul asigurării unei protecții suplimentare pentru o categorie de persoane considerate vulnerabile. Retragerea plângerii prealabile se poate realiza indiferent dacă acțiunea penală a fost pusă în mișcare și din oficiu, dar doar în cazul în care a fost însușită de către procuror.

Specialiștii din cadrul Departamentului de Drept Public din cadrul Facultății de Drept a Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași au opinat în sensul că, în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a formulat și depus deja o asemenea plângere prealabilă, acțiunea penată nu poate fi pusă în mișcare din oficiu/nu mai poate fi pusă în mișcare și din oficiu, ci trebuie pusă în mișcare/considerată ca fiind pusă în mișcare (doar) la plângerea prealabilă a persoanei vătămate - cu urmarea că o eventuală și ulterioară manifestare de voință a persoanei vătămate, în sensul retragerii plângerii prealabile, va înlătura răspunderea penală a suspectului/inculpatului, fără a necesita însușire de către procuror (fără a putea fi cenzurată prin neînsușire de către procuror), nefiind aplicabile, în această ipoteză, dispozițiile cuprinse la art. 158 alin. (4) din Codul penal.

Dispozițiile art. 199 alin. (2) din Codul penal prevăd că, în cazul infracțiunilor de lovire sau alte violențe, în forma agravată, asupra unui membru de familie al subiectului activ al infracțiunii, acțiunea penală se poate pune în mișcare "și din oficiu". Prevederile art. 199 din Codul penal reprezintă, așadar, o formă agravată a infracțiunii de lovire sau alte violențe [precum și a tuturor celorlalte infracțiuni la care se face referire în cuprinsul art. 199 alin. (1) din Codul penal], pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (ca regulă), legea penală stipulând însă și posibilitatea ca aceeași acțiune penală să se pună în mișcare și din oficiu, de către procuror, în cazul respectivei forme agravate (bazată pe legătura de membru de familie existentă între făptuitor și victimă).

Discuția supusă analizei vizează raportul dintre disponibilitatea acțiunii penale și oficialitatea acesteia - interpretarea normelor legale cu privire la posibilitatea procurorului de a pune în mișcare din oficiu acțiunea penală chiar și în situațiile în care exista deja o plângere prealabilă formulată/depusă în cauză.

S-a apreciat că disponibilitatea acțiunii penale reprezintă regula în materia infracțiunii de lovire sau alte violențe inclusiv în situația în care actele de agresiune sunt îndreptate împotriva unui membru de familie (fiind incidentă forma agravată prevăzută de dispozițiile art. 199 din Codul penal). Legiuitorul a decis, ca în cazul acestor fapte, să lase persoanei vătămate posibilitatea de a aprecia și a decide dacă infractorul urmează să fie tras la răspundere penală sau nu. Așadar, în această privință, s-a apreciat că regula este aceea a necesității formulării plângerii prealabile pentru tragerea la răspundere penală a celui care a săvârșit infracțiunea.

Legiuitorul a derogat de la această regulă atât prin norme ce au caracter general [potrivit dispozițiilor art. 157 alin. (4) și (5) din Codul penal], cât și prin norme cu un caracter special [precum dispozițiile art. 199 alin. (2) din Codul penal], nefiind vorba despre o derogare absolută de la caracterul disponibil al acțiunii penale în aceste situații, ci despre posibilitatea procurorului de a pune în mișcare (și) din oficiu acțiunea penală, în unele situații rezervate, ca regulă, sesizării prin plângere prealabilă. S-a apreciat că derogările instituite de către legiuitor (în sensul dreptului procurorului de a pune în mișcare acțiunea penală, în respectivele ipoteze, din oficiu) au avut drept fundament necesitatea de ocrotire mai intensă/superioară a intereselor persoanelor vătămate care rămân în pasivitate, persoane care, fie din necunoaștere, fie din alte cauze, se află în anumite situații care le afectează posibilitatea de formulare a unei plângeri prealabile, ipoteze exacerbate, posibil, de relațiile de familie existente între ele și subiecții activi ai infracțiunilor respective. Deci, pentru a asigura protejarea suplimentară a drepturilor și intereselor procesuale aparținând acestor persoane (aflate deseori în situații de vulnerabilitate pronunțată), în cazul săvârșirii anumitor infracțiuni, legiuitorul permite procurorului să pună în mișcare acțiunea penală (și) din oficiu (drept a cărui exercitare este lăsată de legiuitor la aprecierea organului judiciar, neconstituind o obligație).

S-a considerat că, dacă legiuitorul ar fi intenționat să deroge integral de la principiul disponibilității acțiunii penale, în aceste situații, ar fi renunțat în totalitate la ipoteza punerii în mișcare a acțiunii penale condiționat de formularea plângerii prealabile.

Astfel, s-a concluzionat că, dacă într-o cauză a fost formulată deja o plângere prealabilă, atunci persoana vătămată și-a manifestat voința în sensul tragerii la răspundere penală a persoanei care a săvârșit fapta penală, fapt pentru care nu subzistă niciun motiv pentru ca procurorul, din oficiu, să intervină și să pună în mișcare (la rândul său) acțiunea penală; practic, nu mai subzistă vreun interes de a se proteja suplimentar interesele procesuale ale victimei, care și-a manifestat deja voința de a și le proteja singură.

Distincția cu privire la cele două modalități de punere în mișcare a acțiunii penale (din oficiu sau la plângerea prealabilă a persoanei vătămate) devine relevantă în momentul în care intervine în discuție chestiunea retragerii plângerii prealabile. Dacă, în cazul în care acțiunea penală s-a pus în mișcare ca urmare a plângerii prealabile formulate de titularul acestui drept, în condițiile art. 158 alin. (1)-(3) din Codul penal (fără a se cere îndeplinirea vreunei alte condiții suplimentare), retragerea plângerii prealabile reprezintă, în mod clar, o cauză de înlăturare a răspunderii penale (fără a fi condiționată de vreo însușire/avizare din partea vreunui organ reprezentant al statului), atunci când acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu, de către procuror (în condițiile legii), raportat la o infracțiune la care se solicită, ca regulă, formularea plângerii prealabile, retragerea plângerii prealabile - manifestare de voință a persoanei vătămate - are tot valoare de cauză de înlăturare a răspunderii penale, dar doar în măsura în care această manifestare de voință a persoanei vătămate este însușită de către procuror, în condițiile art. 158 alin. (4) din Codul penal. În acest caz, se acordă, practic, procurorului [care a pus în mișcare, în mod excepțional (în cazurile și condițiile prevăzute de lege), acțiunea penală, din oficiu, față de o infracțiune la care, ca regulă, se solicita plângerea prealabilă a persoanei vătămate], posibilitatea de a cenzura manifestarea de voință a victimei, în considerarea unor diverse motive care țin, de principiu, de necesitatea și interesul realizării unei protecții superioare/suplimentare a anumitor categorii vulnerabile de persoane vătămate, care este posibil (chiar de presupus) să fi fost esențial influențate în decizia de retragere a plângerii prealabile (posibil, chiar de către făptuitor), în sensul vicierii acestei manifestări de voință.

Aceasta a fost, de altfel, ipoteza reținută în cauza în care a fost formulată sesizarea Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cauza pendinte.

Or, a recunoaște Ministerului Public posibilitatea de a declanșa din oficiu acțiunea penală, deși a fost deja formulată, anterior, o plângere prealabilă de către persoana vătămată titulară a acestui drept în cauza respectivă, s-a considerat că ar constitui doar o operațiune juridică realizată (tendențios) de către procuror, în scopul unei limitări a dreptului victimei de a-și putea eventual retrage plângerea prealabilă, în viitor, fără a fi necesară obținerea unei încuviințări din partea sa, ca organ judiciar; operațiunea ar deveni redundantă în considerarea oricărei alte finalități. S-a opinat că nu aceasta a fost, în mod logic, intenția legiuitorului atunci când a reglementat instituția posibilității (secundare/alternative - dar de rang secundar) de a se pune în mișcare acțiunea penală (și) din oficiu în unele situații în care, ca regulă (regulă care trebuie menținută, logic, cu forța juridică aferentă, iar nu lăsată să fie transformată, în fapt, printr-o interpretare contrară spiritului legii, într-o veritabilă excepție incidentă în practica organelor judiciare), tragerea la răspundere penală a infractorului este lăsată la disponibilitatea manifestării de voință a persoanei vătămate prin infracțiunea comisă (fiind condiționată, în principal, de formularea și introducerea, de către aceasta, a unei plângeri prealabile).

De altfel, în materia violenței în familie au mai existat modificări legislative de natură să limiteze disponibilitatea acțiunii penale. Astfel,