ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 07 mai 2025

Asupra cauzei de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 307 din data de 28 iunie 2024, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2022, s-a hotărât:

"În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1), lit. f) teza intâi C. proc. pen., cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în M.Of. nr. 518/25.06.2018 și a Deciziei Curții Constituționale nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în M.Of. nr. 565/09.06.2022, încetează procesul penal față de inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9, alin. (1), lit. b), cu) aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a art. 41 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea Legii nr. 126 din 10 mai 2024, urmare intervenirii prescripției generale a răspunderii penale(teremenul de 8 ani) în decembrie 2022 (faptă comisă în mai 2012- decembrie 2014).

În baza art. 25 C. proc. pen. și art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357 și urm. C. civ. admite acțiunea civilă formulată de ANAF -DGFP Galați-AJFP Constanța și îl obligă in solidar pe inculpatul A. să plătească părții civile Statul Român prin ANAF-DGRFP Galați AJFP Constanța suma totală de 941.788,66 RON, compus din 487.319,18 RON, reprezentând TVA respectiv 454.469,48 RON, reprezentând impozit pe profit precum și dobânzile și penalitățile de întârziere calculate la această sumă potrivit Codului de procedură fiscală, până la plata efectivă a sumei datorate.

În baza art. 404 alin. (4), lit. c) C. proc. pen.,

Menține măsurile asiguratorii dispuse prin ordonanța procurorului nr. 1903/P/2016 din data de 29.10.2019, dispusă de Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pin care s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, deținute de suspectul A., până la concurența sumei de 941.786,66 RON".

Împotriva sentinței penale menționate au formulat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul A..

Prin decizia penală 1268/P din 20 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie în dosarul nr. x/2022 în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și de către inculpatul A. , împotriva sentinței penale nr. 307 din data de 28 iunie 2024, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2022

În temeiul art. 272 din C. proc. pen., s-a dispus avansarea din bugetul Ministerului Justiției a sumelor de 400 de RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit avocatului B., desemnată în cauză pentru asistența judiciară a inculpatului A..

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 500 de RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare aferente apelului propriu al acestuia.

Cheltuielile judiciare suportate de stat pentru judecarea apelului parchetului au rămas în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen.

Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație, la data de 10 ianuarie 2025, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, prin care a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. - în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea 241/2005 cu aplic. art. 5 C. pen.

S-a arătat că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 5 din C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

S-a arătat că analizând probele administrate pe parcursul urmăririi penale și pe parcursul judecății, atât instanța de fond, cât și Curtea, în apel, rețin următoarea situație de fapt:

Astfel, inculpatul A., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, în calitate de administrator statutar (până la data de 18.12.2013) sau de facto (ulterior datei de 18.12.2013) al C. S.R.L., în perioada mai 2012 - decembrie 2014 a omis, în tot sau în parte, evidențierea în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate din relația cu beneficiarii D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L., O. S.R.L., P. S.R.L. și persoana fizică Q., cauzând un prejudiciu total de 941.788,66 de RON, compus din impozit pe profit, în sumă de 454.469,48 RON și TVA, în sumă de 487.319,18 RON.

Curtea de Apel Constanța, analizând motivul de apel formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, reține în mod corect faptul că, "instanța de fond a încălcat dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014, în momentul în care s-a raportat la forma actuală a Legii 241/2005 fără a avea în vedere articolul nou introdus (10

1

), ce are ca efect întârzierea momentului de început al termenului de prescripție, de la data comiterii (epuizării) infracțiunii la data sesizării organelor fiscale (16 iunie 2016), ceea ce ar fi, în mod vădit, în defavoarea celui acuzat, deoarece pedeapsa impusă de art. 9 alin. (1) Ut. b) din Legea nr. 241/2005, respectiv închisoarea cuprinsă între 3 și 10 ani, ar fi trebui aplicată inculpatului, deoarece termenul de prescripție de 8 ani nu s-ar fi considerat împlinit la data emiterii sentinței (28 iunie 2024), având în vedere și efectul de suspendare a termenului de prescripție produs de intervenirea Decretelor-Președintelui României nr. 195 din 16.03.2020 și nr. 240 din 14.04.2020, în perioada celor 2 luni ale stării de urgență impuse pe teritoriul României".

De asemenea, arată că "din succesiunea formelor textului legal de incriminare a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului și aplicând dezlegările obligatorii evocate anterior, rezultă că în cauză era incidență (la data emiterii hotărârii primei instanțe) prima formă a legii (art. 9 informa inițială, valabilă până la data de 21 martie 2013), față de care alin. (2) este aplicabil (fiind produs unprejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale), iar termenul de prescripție este de 8 ani, prin raportare la legea penală veche [art. 122 alin. (1) lit. c) din C. pen. de la 1968], concomitentă textului incriminator de la art. 9 al Legii nr. 241/2005, care la alin. (2) prevedea o pedeapsă maximă de 10 ani închisoare."

Astfel, s-a arătat că deși Curtea de Apel Constanța reține în mod corect faptul că sunt aplicabile dispozițiile aliniatului 2 ale art. 9 lit. b) din Legea 251/2005, cu aplicarea dispozițiilor art. 5 din C. pen., ținând seama de valoarea prejudiciului creat, și că infracțiunea s-a epuizat în decembrie 2014, arată, în mod greșit, limitele de pedeapsă prevăzute de legea în vigoare la momentul epuizării.

Din considerente, rezultă că a ținut seama de dispozițiile art. 9 în formă modificată prin Legea nr. 50/2013, în vigoare din data de 22.03.2013 și implicit la momentul epuizării activității infracționale, respectiv:

"(1) Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și. interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: (...)

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; (...)

(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro. în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege si limita a acesteia se majorează cu 5 ani."

În aceste condiții, procurorul a arătat că, în mod greșit instanța de apel are în vedere termenul de prescripție de 8 ani. Având în vedere că potrivit alin. (2) limitele de pedeapsă se majorează cu 5 ani, infracțiunea de evaziune fiscală se pedepsește cu închisoare de la 7 ani la 13 ani.

Potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., termenul de prescripție al răspunderii penale este de 10 ani, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 20 de ani.

Atât timp cât instanța în apel, ținând seama și analizând probatoriul administrat, reține ca perioadă infracțională mai 2012 - decembrie 2014, nu putea avea în vedere dispozițiile art. 9 din Legea nr. 241/2005 în vigoare până la data de 21.03.2013, de asemenea, nici dispozițiile din C. pen. din 1969 privind prescripția răspunderii penale. Chiar dacă din eroare aceste dispoziții ar fi fost considerate aplicabile, nici în această situație termenul de prescripție al răspunderii penale, nu poate fi considerat împlinit, întrucât potrivit art. 123 din C. pen. din q1969, opera instituția întreruperii cursului prescripției răspunderii penale.

Având în vedere toate aceste aspecte, termenul de prescripție al răspunderii penale nu era împlinit la data pronunțării hotărârii definitive.

Termenul de prescripție este de 10 ani, curge de la momentul epuizării activității infracționale a inculpatului. Termenul de prescripție al răspunderii penale a fost suspendat pe durata celor 60 de zile prevăzute de art. 43 alin. (8) din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, art. 64 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, precum și art. 156 alin. (1) din C. pen.. Astfel, termenul de prescripție al răspunderii penale s-ar fi împlinit în februarie 2025.

În acest sens s-a făcut trimitere la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care s-a stabilit, de asemenea, că decretele prezidențiale mai sus citate au avut ca efect suspendarea prescripției răspunderii penale.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.. s-a solicitat admiterea recursului în casație formulat împotriva deciziei penale nr. 1268/20.12.2024, pronunțată de Curtea de Apel, cașarea acestei hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Constanța.

Curtea de Apel Constanța, în conformitate cu art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a dispus comunicarea cererii de recurs în casație formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, inculpatului A. la data de 16 ianuarie 2025 și părții civile ANAF -AJFP Constanța la data de 14 ianuarie 2025.

Cu privire la cererea de recurs în casație formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au fost depuse concluzii scrise, de inculpatul A. care, în esență, a solicitat respingerea recursului în casație ca nefondat.

Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casație formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 07 februarie 2025, stabilindu-se termen pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 C. proc. pen., la data de 12 martie 2025, fără citarea părților și fără participarea procurorului.

Prin încheierea din 12 martie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr. 1268/P din data de 20 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C8, în compunere de 3 judecători, s-a fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 23 aprilie 2025 cu citarea părților și desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpatul A..

Înalta Curte a apreciat că, cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilității recursului în casație instanța supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului căii de atac.

Examinând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive de legalitate expres și limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate nici remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluționării definitive a cauzei, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

Analizând în aceste coordonate recursul în casație, respectiv criticile formulate de parchet prin cererea introductivă care se circumscriu cazului de casare invocat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpatului A., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituțională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.

În acest sens, sub aspect factual, acuzația adusă inculpatului A. au constat în aceea că, fapta inculpatului A., care în baza aceleiași rezoluții infracționale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, în calitate de administrator statutar (până la data de 18.12.2013) sau de facto (ulterior datei de 18.12.2013) al C. S.R.L., în perioada mai 2012 - decembrie 2014, a omis, în tot sau în parte, evidențierea în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate din relația cu beneficiarii D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L., O. S.R.L., P. S.R.L. și persoana fizică Q., cauzând un prejudiciu total de 941.788,66 de RON, compus din impozit pe profit, în sumă de 454.469,48 RON și TVA, în sumă de 487.319,18 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen.

Curtea de Apel Constanța a constatat că legea penală în ansamblu mai favorabilă inculpatului este cea în vigoare în intervalul 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, întrucât, în această perioadă, dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, iar în absența din fondul activ al legislației penale a vreunui caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, termenul de prescripție s-a împlinit în luna decembrie 2022, anterior pronunțării hotărârii instanței de fond (28 iunie 2024), respectiv a deciziei penale nr. 1268/P din data de 20 decembrie 2024 a Curții de Apel Constanța.

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție (prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022) a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată și art. 5 din C. pen.

De asemenea, prin Decizia nr. 37 din 17 iunie 2024 s-a statuat că:

"1. Instanțele de judecată nu pot lăsa neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în 24 iulie 2023 în Cauza C-107/23 PPU (limite prevăzute în dispozitivul hotărârii la pct. 1 teza a II-a).

Înalta Curte, reține că Legea nr. 241/2005 a suferit modificări, de la data comiterii infracțiunii reținute în sarcina inculpatului (mai 2012 - decembrie 2014) și până în prezent, formele prezentate de textul legal incriminator fiind următoarele:

- art. 9 în forma inițială, valabilă până la data de 21 martie 2013 - "(1) Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani si interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: (...) b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate: (...) (2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani."

- art. 9 în forma modificată prin Legea nr. 50/2013, în vigoare din data de 22 martie 2013 - "(1) Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: (...) b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; (...) (2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani."

- art. 9 în forma modificată prin Legea nr. 55/2021, în vigoare din data de 4 aprilie 2021 - "(1) Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amenda următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: (...) b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; (...) (2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă â acesteia se majorează cu 5 ani."

- art. 9 în forma actuală, modificată prin Legea nr. 126/2024, în vigoare din data de 16 mai 2024 - "(1) Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: (...) b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; (...) (2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani."

Din succesiunea formelor textului legal de incriminare a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului(evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005) și aplicând dezlegările obligatorii evocate anterior, rezultă că în cauză era incidentă (la data emiterii hotărârii primei instanțe) prima formă a legii (art. 9 în forma inițială, valabilă până la data de 21 martie 2013), față de care alin. (2) este aplicabil (fiind produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale), iar termenul de prescripție este de 8 ani, prin raportare la legea penală veche [art. 122 alin. (1) lit. c) din C. pen. de la 1968], concomitentă textului incriminator de la art. 9 al Legii nr. 241/2005, care la alin. (2) prevedea o pedeapsă maximă de 10 ani închisoare.

Astfel, se constată că instanța de apel, în mod corect s-a raportat la dispozițiile prev. de art. 9 în forma inițială, valabilă până la data de 21 martie 2013, nu la dispozițiile art. 9 din Legea nr. 241/2005 în vigoare la data de 22.03.2013, așa cum susține parchetul, limitele de pedeapsă prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina inculpatului sunt închisoare de la 2 ani la 8 ani și, având în vedere prejudiciul mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita maximă a pedepsei se majorează cu 2 ani, motiv pentru care pentru fapta inculpatului este pedeapsa închisorii de până la 10 ani.

Potrivit dispozițiilor prev. de art. 155 lit. b) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani.

Prin urmare, Curtea, în mod corect, a dat eficiență dispozițiilor art. 5 C. pen. și a reținut că legea mai favorabilă este forma inițială a art. 9 din Legea nr. 241/2005 în vigoare până la data de 21.03.2013.

Așadar, în mod greșit, susține parchetul că termenul de prescripție a răspunderii penale, a fost întrerupt. Termenul de prescripție astfel determinat, nu poate fi considerat întrerupt, pentru că instanța supremă a stabilit, prin Decizia nr. 37 din 17 iunie 2024, că "Dezlegarea dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se va aplica în condițiile stabilite de aceasta și actelor de procedură efectuate înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale", ceea ce înseamnă că instituția întreruperii termenului de prescripție nu este aplicabilă termenului calculat, în concret, cu privire la răspunderea penală a inculpatului A. pentru fapta cercetată în prezenta cauză.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect s-a apreciat că termenul de prescripție a răspunderii penale, fiind de 8 ani și neîntrerupt, care se calculează de la data finalizării activității infracționale (comisă continuat) dată care este decembrie 2014 la care se adaugă cei 8 ani. Ca atare prescripția generală a răspunderii penale față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală s-a împlinit în decembrie 2022 (cel mult începând cu 01 martie 2023, cu luarea în considerare a Decretelor Președintelui României nr. 195 din 16.03.2020 și nr. 240 din 14.04.2020, în perioada celor 2 luni ale stării de urgență impuse pe teritoriul României.

În consecință, în privința inculpatului A. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) cu aplicarea art. 35 alin. (1), a art. 41 alin. (1) și art. 5 din C. pen., și cu aplicarea Legii nr. 126/2024, urmarea intervenirii prescripției generale a răspunderii penale în decembrie 2022 (faptă comisă în mai 2012- decembrie 2014), soluția dispusă prin hotărârea primei instanțe, menținută prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr. 1268/P din data de 20 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în cuantum de 753 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr. 1268/P din data de 20 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

Cheltuielile ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 mai 2025.