ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 312 din data de 22.08.2023 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/118/2022, în baza art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f C. proc. pen., cu aplicarea art. 153 C. pen. și art. 5 C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A, pentru complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 alin. (1) C. pen. din anul 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din anul 1969 și art. 5 C. pen. (55 de acte materiale, corespunzător celor 5 facturi emise de SC B SRL în perioada 31.03.2010 - 30.06.2010, 38 de facturi în perioada 31.07.2009 - 15.03.2010 de SC C SRL și 12 facturi în perioada 31.05.2010 - 31.12.2010 de SC D SRL), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 26 C. proc. pen. , art. 25 alin. (5) C. proc. pen. dispune disjungerea acțiunii civile exercitată de Ministerul Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională a Finanțelor Publice Galați, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva inculpatului și crearea unui nou dosar.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 lei cheltuielile judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA - Serviciul Teritorial Constanța, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și rejudecând, să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul Constanța.

Prin decizia penală nr. 420/P din data de 22 aprilie 2024 a Curții de Apel Constanța, Secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța împotriva sentinței penale nr. 312 din 22.08.2023 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/118/2022, ca nefondat.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte Casație și Justiție- DNA- Serviciul Teritorial Constanța la data de 08 mai 2024.

Prin cererea de recurs în casație s-a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Ministerul Public a arătat că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal, din două perspective:

-inculpatul A a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 alin. (1) C. pen. din 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din anul 1969 și art. 5 C. pen. (55 de acte materiale), săvârșită în perioada 31.07.2009 - 31.12.2010, reținându-se prin actul de sesizare legea veche ca fiind mai favorabilă.

Referitor la aplicarea legii penale mai favorabile în cauză, având în vedere succesiunea actelor normative incidente prin raportare la data comiterii activităților infracționale, s-a arătat că instanța de fond și cea de apel au constatat, în mod tacit însă, că dispozițiile noului C. pen. constituie legea penală mai favorabilă pentru inculpat din perspectiva modificării condițiilor de tragere la răspundere penală, ca efect al prescripției răspunderii penale, în contextul pronunțării deciziilor Curții Constituționale nr.297/2018 și nr.358/2022.

Cu toate acestea, nici Tribunalul Constanța și nici Curtea de Apel Constanța nu au menționat în dispozitivul hotărârilor pronunțate că rețin legea penală nouă ca fiind mai favorabilă inculpatului.

Având în vedere că instanțele de fond și de apel nu au înlăturat din încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului A legea penală veche, s-a susținut că soluția de încetare a procesului penal este nelegală, întrucât instituția întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale din legea veche nu era declarată neconstituțională sau lipsită de efecte, astfel că, aplicând legea penală în mod global, conform deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014, ar fi trebuit să se constate că, potrivit legii penale anterioare date de 1 februarie 2014, termenul de prescripție specială a răspunderii penale nu era îndeplinit (s-ar fi împlinit în februarie 2026).

-s-a arătat că în mod greșit tribunalul a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, soluție menținută în mod nelegal de instanța de apel.

Astfel, s-a apreciat că soluțiile instanței de fond și a celei de apel sunt nelegale și se impune rejudecarea cauzei de către prima instanță, întrucât nu a avut loc cercetarea judecătorească.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- DNA- Serviciul Teritorial Constanța împotriva deciziei penale nr. 420/P din data de 22 aprilie 2024 a Curții de Apel Constanța - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434 art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen., dar și pe cele prev. de art. 437 raportat la art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., prin încheierea din data de 13 iunie 2024, Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis-o în principiu și a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac, stabilind termen la data de 19 septembrie 2024.

La termenul din 19 septembrie 2024, cauza s-a amânat pentru data de 31 octombrie 2024 față de lipsa de procedură de la acel termen cu intimatul inculpat A, când s-a acordat termen în vederea publicării în Monitorul Oficial a decizie nr. 16/16.09.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, cu înrâurire asupra prezentei cauze, urmează a acorda un nou termen de judecată pentru data de 12 decembrie 2024.

La termenul din data de 12 decembrie 2024, Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, conform art. 2 din Legea nr. 302/2009, posibilitatea sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene cu următoarele întrebări prealabile:

Conform prevederilor art. 2 art. 4 alin. (2) și art. 3 din TUE, art. 2 alin. (2) din TFUE și art. 325 alin. (1) din TFUE și art. 2 alin. (1) din Convenția elaborată în temeiul art. 3 din TUE, astfel cum au fost interpretate conform Hotărârii Curții Marii Camere pronunțată în Cauza C- 107/23 PPU [Lin], art. 49 alin. (1) art. 52 alin. (3) și art. 53 din Cartă, trebuie interpretate în sensul că, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracțiuni privind TVA, instanța națională trebuie să lase neaplicat standardul național de protecție, referitor la principiul lex mitior, astfel cum rezultă din jurisprudența obligatorie a instanței supreme din acel stat membru, standard potrivit căruia, nu au efect întreruptiv de prescripție actele de procedură intervenite înainte de invalidarea dispoziției legislative naționale care reglementează cauzele de întrerupere a termenelor de prescripție a răspunderii penale, atunci când:

Neaplicarea acestui standard național ar fi incompatibilă cu interzicerea aplicării lex tertia - principiu de ordin constituțional?;

În aplicarea respectivei jurisprudențe naționale, s-ar putea considera că termenul general de prescripție al răspunderii penale s-a împlinit anterior pronunțării Hotărârii Curții Marea Cameră, pronunțată în cauza C-107/23 PPU [Lin]?;

Neaplicarea în temeiul dreptului Uniunii, a acestui standard național ar avea drept consecință asigurarea unui nivel de protecție a drepturilor fundamentale consacrate de Cartă, care nu este echivalent sau comparabil cu protecția asigurată de art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului?;

Legea națională nu prevede criterii specifice în baza cărora instanța statului membru să poată evalua, în prealabil, riscul sistemic de impunitate generat de aplicarea acestui standard național în cazul infracțiunilor de fraudă gravă ce aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene?

Totodată, a acordat termen, în vederea pregătirii apărării cu privire la sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene și depunerii de puncte de vedere scrise cu privire la aspectul pus în discuție, pentru data de 16 ianuarie 2025.

La termenul din data de 16 ianuarie 2025, în vederea respectării principiului continuității completului de judecată în raport cu faptul că prezentul complet de judecată nu are aceeași componență cu cel învestit cu soluționarea cauzei, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 446 C. proc. pen., ref. la art. 354 din același cod a acordat termen la 30 ianuarie 2025.

La termenul stabilit, cauza a fost amânată la solicitarea Ministerului Public, în vederea depunerii la dosar a unui punct de vedere, fie în sensul retragerii căii extraordinare de atac, fie în sensul menținerii acesteia, însă, în acest caz, cu indicarea motivelor de recurs în casație în raport cu Decizia nr. 16/16.09.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție- Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, ținând cont de poziția exprimată de a nu se sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, s-a acordat termen la data de 13 februarie 2025.

Anterior termenului stabilit în recurs în casație, la data de 05 februarie 2025, Ministerul Public a transmis la dosar o cerere prin care a solicitat instanței să ia act de retragerea recursului în casație declarat împotriva deciziei penale nr. 420/P din data de 22 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - Secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie.

La termenul de judecată acordat în cauză, la data de 13 februarie 2025, atât reprezentantul Ministerului Public, cât și apărătorul ales al intimatului inculpat A au solicitat instanței să ia act de manifestarea de voință exprimată în sensul retragerii căii de atac promovate.

Dispozițiile art. 436 alin. (3) C. proc. pen. prevăd că până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, părțile și procurorul își pot retrage recursul în casație declarat.

Având în vedere adresa înaintată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, la data de 05 februarie 2025, prin care își exprimă manifestarea de voință în sensul retragerii recursului în casație, Înalta Curte va da eficiență principiului dreptului părții de a dispune asupra cererii formulate, principiu instituit expres în materia dreptului procesual penal, și, în baza art. 436 alin. (3) C. proc. pen., va lua act de retragerea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța împotriva deciziei penale nr. 420/P din data de 22 aprilie 2024 a Curții de Apel Constanța - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Ia act de retragerea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța împotriva deciziei penale nr. 420/P din data de 22 aprilie 2024 a Curții de Apel Constanța - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2025.