ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 171 din data de 15.04.2019, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2015, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen.., a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul A., prin apărătorul ales, de schimbare a încadrării juridice dată faptelor pentru care a fost trimis în judecată, din infracțiunile de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

A fost admisă cererea formulată de procuror și, în baza art. 386 alin. (1) C. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., din infracțiunile de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. (în forma în vigoare la data săvârșirii infracțiunii).

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) și c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969 în referire la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 în referire la art. 64 C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor de a alege, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de administrator societate, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 în referire la art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor de a alege, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de administrator societate, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.., cu referire la art. 998 și urm. C. civ. de la 1864, art. 119-120 O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 41 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român - Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Galați și a fost obligat inculpatul A. să plătească părții civile Statul Român - Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Galați, suma de 5.876.000,75 RON (3.325.619,92 RON TVA și 2.550.380,83 RON impozit pe profit), precum și majorări și penalități de întârziere aferente care se vor calcula până la data deschiderii procedurii de insolvență a S.C. B. S.R.L.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen.., au fost desființate facturile pretins a fi emise de S.C. C. S.R.L., pretins a fi emise de S.C. D. S.R.L., pretins a fi emisă de E., pretins a fi emise de S.C. F. S.R.L., pretins a fi emise de S.C. G. S.R.L..

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.. în referire la art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și art. 249 alin. (5) C. proc. pen.., s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A. până la concurența sumei de 5.876.000,75 RON.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, s-a dispus înregistrarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului, sens în care s-a dispus comunicarea hotărârii, după rămânerea definitivă, la Oficiul Național al Registrului Comerțului.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum total de 5000 RON.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel D.N.A. - Serviciul Teritorial Galați, A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Galați - A.J.F.P. Galați și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 203/A din data de 15 februarie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DNA - Serviciul Teritorial Galați și de partea civilă Statul Român - Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați.

A fost desființată, în parte, sentința penală nr. 171 din 15.04.2019 pronunțată de Tribunalul Galați și în rejudecare:

A fost majorat de la 5.876.000,75 RON la suma de 5.910.422,44 RON, cuantumul despăgubirilor la plata cărora a fost obligat inculpatul A. către partea civilă Statul Român - Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați, cu titlu de prejudiciu cauzat bugetului de stat, la care au fost adăugate majorări și penalități de întârziere aferente, calculate până la data deschiderii procedurii de insolvență a S.C. B. S.R.L. (12.05.2011).

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelate, care nu contraveneau deciziei.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 171 din 15.04.2019 pronunțate de Tribunalul Galați.

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat apelantul inculpat A. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii penale a formulat contestație în anulare condamnatul A..

Prin decizia penală nr. 128/A din 02 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 432 alin. (1) rap. la art. 426 lit. b) C. proc. pen.., raportat la decizia nr. 67/2022 (pct. 2) a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost admisă contestația în anulare formulată de condamnatul A..

A fost desființată, în parte, decizia penală nr. 203/A din15.02.2021 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 171 din 15.04.2019, pronunțate de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2015, pe care a desființat-o în parte și, în rejudecare:

În temeiul art. 386 C. proc. pen.., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen. (în forma în vigoare la data săvârșirii infracțiunii), în infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data de 22.03.2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

A fost înlăturată soluția de condamnare a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data de 22.03.2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. coroborat cu art. 153, art. 154 alin. (1) lit. d) și art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României și prin decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data de 22.03.2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

A fost exonerat inculpatul A. de plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.500 RON (5.000 RON la judecata în fond, 500 RON la judecata în apel).

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați a criticat soluția de încetare a procesului penal din cuprinsul hotărârii recurate prin raportare la constatarea eronată a incidenței cauzei de nepedepsire prev. de art. 153 din C. pen., respectiv împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale și a apreciat că argumentele aduse în susținerea cererii referitoare la natura juridică a actelor de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale pot fi circumscrise, din punct de vedere strict formal, cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., aspectele invocate putând face obiectul cenzurii instanței de casație.

Astfel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați a formulat cerere de recurs în casație la data de 28 februarie 2023, invocând cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., respectiv în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.

În dezvoltarea motivelor de recurs în casație subsumate cazului de casare invocat, parchetul a susținut că, instanța a procedat, în mod greșit, apreciind ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 prevederilor privind prescripția răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că, în cazul prescripției răspunderii penale, Curtea Constituțională a pronunțat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 și nr. 358/2022), iar principiul supremației dreptului Uniunii Europene impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii.

În consecință, pentru respectarea acestui principiu, considerând că infracțiunea din cauză este una din infracțiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, procurorul a susținut că instanța trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripția răspunderii penale, în interpretarea dată prin decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale.

În acest sens, s-a menționat că, din jurisprudența Curții Constituționale privitoare la aplicarea retroactivă a normelor prin care anumite infracțiuni au fost declarate imprescriptibile (deciziile nr. 511/2013 și 341/2014) rezultă că, în cazul normelor privitoare la prescripție, principiul aplicării legii penale mai favorabile poate fi pus în balanță cu cerințele echității substanțiale.

S-a mai arătat că, potrivit Curții Europene de Justiție neutralizarea efectului temporal al întreruperii termenului de prescripție poate crea un risc sistemic de impunitate în cauzele privind fraude grave aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene. În acest caz, instanța trebuie să lase neaplicată legea internă privind reducerea termenului prescripției speciale, cu excepția cazului în care neaplicarea legii interne mai favorabile determină o încălcare a principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislații care impune condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii.

A mai susținut procurorul că, deși prescripția răspunderii penale este o instituție de drept material, instituția întreruperii termenului de prescripție este o instituție preponderent de drept procedural și reprezintă, în esență, unul dintre efectele actelor de procedură, acte realizate în cursul procesului penal de către organele judiciare. S-a arătat că acest fapt rezultă inclusiv din aceea că, în cuprinsul deciziei nr. 358/2022 (par. 67), Curtea Constituțională tratează în mod distinct cele două instituții.

Având în vedere natura sa, s-a menționat că întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale este guvernată de principiul aplicării imediate a legii care guvernează actele de procedură. Ca urmare, orice act de procedură întocmit în intervalul de timp situat până la data de 25 iunie 2018 (data publicării deciziei nr. 297/2018) a produs efectul juridic prevăzut de dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale.

Referitor la termenele de prescripție în prezenta cauză, Parchetul a învederat că, inculpatul A. a fost condamnat definitiv, prin decizia penală nr. 203/A din 15.02.2021 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. x/2015, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. (în forma în vigoare la data săvârșirii infracțiunii). Astfel, în cazul inculpatului A., instanța de apel a statuat, în mod definitiv, faptul că legea penală mai favorabilă este reprezentată de C. pen. din 1969, respectiv legea penală în vigoare la data săvârșirii faptelor.

S-a arătat că, termenele de prescripție au fost calculate conform dispozițiilor art. 122-124 din C. pen. din 1969, în cauză fiind întrerupt termenul general al prescripției răspunderii penale prin acte care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului (art. 122 din C. pen. din 1969), așa încât în cauză este incident termenul de prescripție specială, care este de 15 ani și care s-ar fi împlinit în februarie 2024, față de data săvârșirii ultimului act de evaziune fiscală (februarie 2009).

S-a mai susținut de către procuror că, deși stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel) și nu poate face obiectul cenzurii în contestație în anulare, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen.. (aspect subliniat și de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în decizia nr. 227/A/14.11.2022 - dosar nr. x/2022, decizia nr. 34/A/26.01.2023 - dosar nr. x/2022), Curtea de Apel Galați a admis contestația în anulare formulată de A., a desființat, în parte, decizia penală nr. 203/A din15.02.2021 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. x/2015, iar în rejudecare a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 171/15.04.2019, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2015, pe care a desființat-o în parte, numai pe latură penală și, în rejudecare, în temeiul art. 386 C. proc. pen.., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen. (în forma în vigoare la data săvârșirii infracțiunii), în infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data de 22.03.2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., fără însă ca această schimbare de încadrare juridică să fie pusă în discuția părților.

Chiar și în ipoteza reținerii acestei noi încadrări juridice, procurorul a considerat că, din luna februarie 2009 (data săvârșirii ultimului act material) a început să curgă termenul general de 10 ani al prescripției răspunderii penale, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., care s-ar fi împlinit în luna februarie 2019, conform art. 186 C. pen., iar termenul special de prescripție, conform legii noi (art. 155 alin. (4) C. pen.), este 20 de ani și s-ar fi împlinit în februarie 2029.

Parchetul a subliniat că, în speță, în cazul ambelor ipoteze, au fost îndeplinite mai multe acte, care au întrerupt cursul termenului general de prescripție, atât potrivit legii în vigoare la data faptelor, cât și conform legii în vigoare până la apariția deciziilor Curții Constituționale nr. 297, publicată în Monitorul Oficial în data de 26.04.2018 și nr. 358, publicată în Monitorul Oficial în data de 09.06.2022.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație a fost făcut și un scurt istoric al reglementărilor și deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională în materia prescripției răspunderii penale, procurorul concluzionând că, înlăturarea termenului special de prescripție, ca urmare a deciziei instanței de contencios constituțional nr. 358/2022 este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate la nivel național și nu doar pentru infracțiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene și de corupție, ci a tuturor infracțiunilor cu excepția celor imprescriptibile.

S-a menționat, deopotrivă, că înlăturarea termenului special de prescripție nu reprezintă voința legiuitorului constituant sau delegat, ci ar putea fi o consecință a deciziei Curții Constituționale, instituție situată în afara sistemului judiciar, fiind evocate statuările C.J.U.E. în cauza Euro Box Promotion și alții (C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-8I1/19 și C-840/19) referitoare la obligativitatea deciziilor curții constituționale pentru instanțele naționale de drept comun.

Sintetizând, procurorul a considerat că, în cauză, nu se impunea constatarea încetării procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripție, întrucât, dând prevalență principiului supremației dreptului Uniunii Europene, instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate inculpatului și să constate că termenul de prescripție specială nu s-a împlinit în prezenta cauză.

A mai arătat că, prin interpretarea conferită în hotărârea nr. 107/2023, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că instanțele naționale sunt obligate să lase neaplicat standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, care permite repunerea în discuție, inclusiv în cadrul unor căi de atac împotriva hotărârilor definitive, a întreruperii termenelor de prescripție a răspunderii penale, prin acte de procedură intervenite anterior invalidării.

Pentru motivele dezvoltate pe larg în cererea scrisă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA- Serviciul Teritorial Galați a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 448 pct. 2 lit. b) și art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., admiterea recursului în casație și casarea deciziei penale nr. 128/A din 02.02.2023 pronunțate în apel de Curtea de Apel Galați cu privire la încetarea procesului penal față de A., în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen.., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data de 22.03.2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. (astfel cum a fost schimbată încadrarea juridică prin decizia recurată).

Prin încheierea din 10 mai 2023 pronunțată de Înalta Curte, secția Penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați împotriva deciziei penale nr. 128/A din 02 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul A., apreciindu-se că motivele de recurs în casație privind intervenirea prescripției răspunderii penale se circumscriu, din punct de vedere strict formal, cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

S-a precizat, totodată, că nu pot fi verificate prin prisma niciunui caz de casare, dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., criticile referitoare la stabilirea situației de fapt, incidența legii penale mai favorabile sau încadrarea juridică dată faptei.

Examinând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se constată că exercitarea căii extraordinare de atac a recursului în casație urmărește verificarea de către instanța supremă a conformității hotărârii penale definitive cu acele regulile de drept, care se circumscriu cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., nefiind permisă în această fază o reapreciere a situației de fapt, stabilită cu autoritate de lucru judecată de către instanța de apel, sau o reevaluare a încadrării juridice dată faptelor în sensul schimbării/dispunerii asupra acesteia, ci doar înlăturarea acelor încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare în textul anterior menționat.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați a invocat incidența motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., apreciind că în cauză, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal în privința inculpatului A., având în vedere că la momentul pronunțării deciziei atacate nu era împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale, raportat la dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care întreruperea cursului prescripției se produce prin îndeplinirea unui act care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, considerând totodată că supremația dreptului Uniunii Europene face inaplicabile aspectele statuate prin deciziile nr. 358/2022 și nr. 297/2018 ale Curții Constituționale și nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În argumentarea acestei teze, suplimentar, Ministerul Public a solicitat să fie avută în vedere hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la data de 24 iulie 2023, în cauza nr. C-107/23, precum și jurisprudența anterioară a instanței de la Luxemburg (cauza Euro Box Promotion și alții).

Înalta Curte notează sfera de aplicare a cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal". Astfel, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., instanța analizează dacă a fost sau nu împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale la momentul pronunțării deciziei de către instanța de apel, prin raportare la starea de fapt descrisă prin decizia penală ce formează obiectul prezentei căi extraordinare de atac, precum și ținând cont de legea penală mai favorabilă reținută prin hotărârea definitivă recurată.

Astfel, se constată că instanța de apel, prin decizia nr. 128/A din 02.02.2023 a Curții de Apel Galați a reținut că:

"în perioada decembrie 2006 - decembrie 2008, inculpatul A., în calitate de administrator la S.C. B. S.R.L. Galați, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, a înregistrat în evidența contabilă un număr de 13 facturi fiscale emise de către S.C. G. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. Galați și E. S.R.L., care nu exprimă operațiuni comerciale reale, iar în perioada februarie 2006 - februarie 2009, a comercializat bunurile găsite lipsă în gestiune și nu a înregistrat aceste sume în evidențele contabile, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 5.876.000,75 RON, din care 3.325.619,92 RON TVA și 2.550.380,83 RON impozit pe profit"

Admițând contestația în anulare formulată de condamnatul A., desființând în parte decizia penală nr. 203/A/15.02.2021a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. x/2015, și în continuare, rejudecând apelul potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus în temeiul art. 396 alin. (1) și (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data de 22.03.2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen. și art. 5 alin. (1) Noul C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

Curtea de apel a constatat că, în speța dedusă judecății, sunt aplicabile dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. b), iar termenul general de prescripție a răspunderii penale de 10 ani s-a împlinit, raportat la aspectele indicate anterior, în perioada decembrie 2018, conform art. 186 alin. (1) teza finală C. pen.

Înalta Curte constată, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curți - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, că recursul în casație are caracter nefondat.

Astfel prin decizia de unificare a practicii judiciare în materie penală amintită mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată și art. 5 C. pen.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispozițiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Revine fiecărei instanțe de judecată învestite cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia.

Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei pronunțate în dezlegarea unei chestiuni de drept și situația de fapt reținută cu titlu definitiv prin hotărârea atacată, care nu mai poate fi cenzurată de instanța de casație, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen., este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., de 10 ani, începând să curgă de la momentul ultimului act material, plasat de instanța de apel în luna februarie 2009 și s-a împlinit în luna februarie 2019, anterior pronunțării deciziei în apel.

Argumentele parchetului în recursul în casație promovat, referitoare la solicitarea de a lăsa neaplicate Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, precum și Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, au la bază hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la data de 24 iulie 2023, în cauza nr. C-107/23, care a stabilit că instanțele naționale nu sunt ținute să respecte deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 pronunțate de Curtea Constituțională a României, și nici decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în condițiile în care, prin respectarea acestora ar fi împiedicată aplicarea unor sancțiuni efective și disuasive pentru combaterea infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, creându-se, astfel, un risc sistemic de impunitate.

Potrivit art. 433 C. proc. pen., pornind de la scopul recursului în casație, Înalta Curte judecă, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar constatarea nelegalității deciziei date în apel sub aspectul intervenirii cauzei de încetare, nu poate fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunțării hotărârii recurate. Pentru modificările intervenite după pronunțarea hotărârii definitive, C. proc. pen. prevede alte remedii procesuale, cum ar fi contestația la executare sau contestația în anulare. Or, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existența cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate atât sub aspect factual, cât și legislativ. Astfel, în cazul prescripției răspunderii penale, analiza de legalitate se limitează la verificarea împlinirii sau nu a termenului, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptei și legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanța de apel, având în vedere eventuala incidență a unor cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului acestui termen în raport de cadrul normativ și interpretativ existent la data pronunțării deciziei.

Se constată că hotărârea Curții Europene de Justiție - Marea Cameră, în cauza C-107/23 PPU, a fost pronunțată la 24 iulie 2023, ulterior datei deciziei atacate (25 aprilie 2023), așadar, legalitatea soluției de încetare a procesului penal nu poate fi analizată în raport de acea decizie. Astfel, la momentul pronunțării deciziei atacate, calificarea în dreptul național a instituției prescripției ca fiind o instituție de drept substanțial, chestiune asupra căreia a statuat cu caracter obligatoriu instanța supremă prin decizia amintită, atrăgea incidența principiului legii penale mai favorabile, iar elementele de interpretare oferite prin Hotărârea pronunțată de Curtea Europeană de Justiție - Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19, cât și prin Hotărârea din 5 decembrie 2017, în cauza C-42/17, nu ofereau argumente pentru o eventuală înlăturare a jurisprudenței obligatorii menționate, dimpotrivă.

În paragraful 209 din hotărârea pronunțată la data de 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion, Curtea precizează expres că, în cauzele în care s-a dispus sesizarea prealabilă, sunt antamate cerințele care decurg din articolul 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la un proces echitabil, situație în care nu poate fi opus un standard național de protecție a drepturilor fundamentale care să implice un risc sistemic de impunitate, instanța națională având obligația de a se asigura că infracțiunile ce intră în domeniul dreptului Uniunii fac obiectul unor sancțiuni penale care au un caracter efectiv și disuasiv. Curtea a subliniat, însă, că, în drept, ipoteza este distinctă de situația în care instanța națională ajunge să considere că obligația de a lăsa neaplicate dispozițiile naționale în cauză se lovește de principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este consacrat la articolul 49 din Cartă, situație în care nu este ținută să se conformeze acestei obligații (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2017, M. A. S. și M. B., C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 61).

Or, în speță, în raport de deciziile obligatorii amintite, era incidentă tocmai ipoteza avută în vedere de Curtea de Justiție la pronunțarea Hotărârii din 5 decembrie 2017, M. A. S. și M. B., C-42/17, (Taricco 2), prin care s-a statuat în sensul că "Articolul 325 alin. (1) și (2) TFUE trebuie interpretat în sensul că impune instanței naționale ca, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracțiuni privind taxa pe valoarea adăugată, să lase neaplicate dispoziții interne în materie de prescripție care intră sub incidența dreptului material național și care se opun aplicării unor sancțiuni penale efective și disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau care prevăd termene de prescripție mai scurte pentru cazurile de fraudă gravă aducând atingere intereselor respective decât pentru cele aducând atingere intereselor financiare ale statului membru în cauză, cu excepția cazului în care o astfel de neaplicare determină o încălcare a principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislații care impune condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii.".

De altfel, acest raționament este reluat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și în considerentele Hotărârii pronunțate în cauza C-107/23 PPU, (paragrafele 95-125), Curtea concluzionând că instanțele române nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile instanței de contencios constituțional amintite, în pofida existenței unui risc sistemic de impunitate a unor infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în măsura în care deciziile se întemeiază pe principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul național, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, inclusiv a regimului de prescripție referitor la infracțiuni.

Elementul de noutate în interpretarea articolului 325 alin. (1) TFUE și articolul 2 alin. (1) din Convenția PIF a constat în aceea că aplicarea de către o instanță națională a standardului național de protecție care repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, trebuie considerat ca fiind de natură să compromită supremația, unitatea și efectivitatea dreptului Uniunii, în sensul jurisprudenței amintite (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion și alții, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19, punctul 212).

Cât privește obligativitatea deciziei menționate care impune instanței naționale să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de pronunțarea deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, aceasta operează exclusiv în cauzele pendinte la data pronunțării acesteia în contextul în care legea procesual penală în vigoare nu reglementează un remediu pentru situația în care o hotărâre se dovedește a fi incompatibilă cu o interpretare a dreptului Uniunii reținută de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ulterior datei la care aceasta a rămas definitivă.

În considerarea argumentației mai sus evocate, se constată că în speță nu se poate analiza cazul de recurs în casație în raport de hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la data de 24 iulie 2023, în cauza nr. C-107/23, care nu exista la data pronunțării deciziei în apel, instanța de casație nefiind abilitată să reexamineze pe această cale hotărârea atacată prin prisma compatibilității acesteia cu interpretarea dreptului Uniunii reținută de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ulterior datei la care aceasta a rămas definitivă.

În limitele procesuale menționate, instanța de recurs în casație constată că, raportat la perioadele în care a fost săvârșită infracțiunea de evaziune fiscală (forma în vigoare la data de 22.03.2013) de către inculpatul A., prescripția răspunderii penale a fost considerată intervenită, în mod corect, prin raportare la termenul general de prescripție și data soluționării definitive a apelului, când a fost pronunțată decizia penală nr. 128/A din 02.02.2023 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Sub acest aspect, se notează că potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) și c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data de 22.03.2013), infracțiunea de evaziune fiscală este sancționată cu închisoarea de la 9 la 15 ani.

În conformitate cu art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 20 de ani.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data de 22.03.2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen. și art. 5 alin. (1) Noul C. pen., săvârșită de inculpatul A. (în perioada decembrie 2006- decembrie 2008 și februarie 2006 - februarie 2009), pentru care art. 155 C. pen. prevede un termen de prescripție generală a răspunderii penale de 10 ani, era împlinit termenul de prescripție generală a răspunderii penale la data pronunțării deciziei în apel. Or, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt împlinite.

În aceste condiții, este neîntemeiat motivul de recurs în casație prin care procurorul a invocat neintervenirea prescripției răspunderii penale prin prisma faptului că a fost întrerupt cursul termenului prescripției răspunderii penale, pentru infracțiunea în discuție, și ar fi trebuit calculat termenul de prescripție specială a răspunderii penale, iar nu cel al prescripției generale a răspunderii penale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați împotriva deciziei penale nr. 128/A din 02 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul A..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimat, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați împotriva deciziei penale nr. 128/A din 02 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați rămân în sarcina statului.

Onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimat, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Dată

Tip

Sursă

31/08/2022

Contestație în anulare

H.

21/10/2022

Cerere

Contestator - H.

02/11/2022

Cerere

Contestator - H.

20/03/2023

Adresă de înaintare/trimitere dosar

Curtea de Apel GALAȚI

08/05/2023

Cerere

Penitenciarul Ploiești

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2023.