ÎCCJ, Secția penală, decizia din 17.02.2026 — cale de atac împotriva sentinței nr. 62/2025 a Tribunalului Mureș

A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen..(17 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. B.;

C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (17 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. B.;

D. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen..(22 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. E.;

C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (22 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. E.;

F. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen..(3 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. G.;

C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. G.. Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Mureș a reținut că prin încheierea Penală din data de 12.03.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2025, s-a dispus disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar și declinarea în favoarea Tribunalului Brăila a cauzei privind pe inculpații menționați expres în respectiva încheiere. A precizat că instanța, din punct de vedere tehnic, s-a aflat în imposibilitate de a dispune declinarea competenței teritoriale în favoarea Tribunalului Brăila în dosarul nr. x/2018 deoarece, cauza fiind în prim grad de jurisdicție, soluția se pronunță prin sentință. Or, având în vedere că în dosarul nr. x/2018 au rămas pentru a fi judecate infracțiunile pentru care Tribunalul Mureș este competent teritorial, în aceeași cauză aplicația informatică ECRIS nu permite generarea a două sentințe cu număr. Totodată, tot din rațiuni strict tehnice ce țin de aplicația informatică ECRIS, nu s-ar fi putut pune în executare dispoziția de declinare în dosarul nr. x/2018 și urmări în mod corespunzător traseul cauzei la instanța căreia se trimite cauza. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, la data de 19 mai 2025. Prin sentința penală nr. 19 din 22 ianuarie 2026 pronunțată de Tribunalul Brăila, s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de inculpata C. S.A., de inculpatul D. și de partea responsabilă civilmente S.C. E. S.R.L. A constatat că, în prezenta cauză, competența de soluționare revine Tribunalului Mureș. În temeiul dispozițiilor art. 41 alin. (1), ale art. 43 alin. (1), ale art. 44 alin. (2), ale art. 47 alin. (2) și (3) și ale art. 49 alin. (1) din C. proc. pen., în referire la prevederile art. 50 alin. (1) și (4) din C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a soluționării cauzei penale nr. 1572/102/2025, disjunsă din cauza penală nr. 2221/102/2018, aflată pe rolul Tribunalului Mureș privind pe inculpații: 1. A., cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen..(17 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. B.; 2. C. S.A., din mun. București, Bd. x, etaj. 7, cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (17 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. B.; 3. D., cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen..(22 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. E.; 4. C. S.A., cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (22 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. E.; 5. F., cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen..(3 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. G.; 6. C. S.A., cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. G.; În temeiul prevederilor art. 50 alin. (1) din C. proc. pen., a constatat existența conflictului negativ de competență între Tribunalul Mureș și Tribunalul Brăila. În conformitate cu prevederile art. 50 alin. (2) din C. proc. pen., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Brăila a reținut, în esență, că problema competenței teritoriale a fost dezbătută în faza de cameră preliminară. Prin încheierea nr. 63/CP/19.05.2022, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureș, rămasă definitivă prin încheierea nr. 32/C/CP/17.02.2023, pronunțată de judecătorii de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Târgu-Mureș, a fost respinsă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș, excepție analizată global asupra întregii cauze penale ce constituie dosarul penal nr. x/2018 În opinia instanței, în lipsa unor alte elemente de noutate, încheierile pronunțate în faza de cameră preliminară se bucură de autoritate de lucru judecat, dispozițiile art. 47 alin. (2) și (3) din C. proc. pen. trebuind interpretate și prin prisma arhitecturii unei cauze în care instanța este sesizată prin rechizitoriu. În condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 342 din C. proc. pen., competența instanței face obiectul controlului în faza de cameră preliminară, iar această pretinsă neregularitate a fost invocată și amplu analizată, nu se identifică niciun argument pentru care acest aspect nu s-ar considera definitiv dezlegat încă din faza de cameră preliminară. De asemenea, a arătat că au fost ignorate dispozițiile art. 49 alin. (1) din C. proc. pen. și ale art. 47 alin. (2) și (3) din C. proc. pen., prin care legiuitorul a urmărit ca, în materia competenței teritoriale, orice neregularitate să poată fi invocată exclusiv până la momentul începerii cercetării judecătorești iar ulterior, în măsura în care intervine schimbarea încadrării juridice, competența teritorială, chiar și cea materială superioară, să rămână câștigată primei instanțe sesizate. Or, în cauză, instanța a constatat că Tribunalul Mureș a reținut că nu s-a dat citire actului de sesizare, afirmație formal corectă. În schimb, argumentul central în sprijinul soluției de declinare îl reprezintă o schimbare a încadrării juridice, operațiune efectuată în temeiul prevederilor articolului 386 din C. proc. pen. În acest sens, a arătat că, deși pur formal nu s-a dat citire actului de sesizare, Tribunalul Mureș a efectuat multiple acte ulterioare acestui moment procesual și specifice cercetării judecătorești. În acest sens, a reținut că Tribunalul Mureș a dispus schimbarea de încadrare juridică, demers ce nu poate fi întreprins anterior citirii actului de sesizare, însăși topografia textelor plasând articolul 386 din C. proc. pen. la un alt moment procesual. Totodată, a arătat că Tribunalul Mureș a pronunțat o serie de încheieri ce apar a fi interlocutorii, constatând intervenirea prescripției răspunderii penale prin raportare la acuzații formulate de către parchet, fără o citire prealabilă a actului de sesizare. În aceste condiții, în opinia Tribunalului Brăila, nesocotirea ordinii efectuării actelor specifice judecății în primă instanță nu poate repune practic artificial Tribunalul Mureș în posibilitatea de a invoca necompetenței teritoriale prin raportare la o schimbare de încadrare juridică. Astfel, chiar și în măsura în care schimbarea de încadrare juridică ar fi considerată corectă, aspect asupra căruia Tribunalul Brăila nu este chemat a se pronunța, aceasta nu poate constitui argument în favoarea soluției de declinare, necompetența acoperindu-se în condițiile unei începeri de facto a cercetării judecătorești. Pe fondul excepției necompetenței teritoriale, Tribunalul Brăila a constatat că motivarea Tribunalului Mureș reține argumente de oportunitate, argumente pe care nu este chemat a le analiza în lipsa unei competențe legale. Titularul acțiunii penale, DIICOT - ST Mureș, a avut în vedere aceste aspecte de oportunitate la momentul configurării obiectului acțiunii penale, asumându-și întârzierile cauzate de constituirea unei cauze extrem de complexe cu un număr semnificativ de inculpați. De asemenea, Tribunalul Brăila a constatat că argumentele de oportunitate invocate vizează respectarea drepturilor fundamentale ale inculpaților, apărând ca discutabil în ce măsură disjungerea unei cauze în 29 de noi cauze care au un indiscutabil element comun asigură o mai bună administrare a justiției. Raportat la dispozițiile art. 41 din C. proc. pen., Tribunalul Brăila a constatat că, în cauză, se identifică o competență teritorială alternativă, competența fiind definitiv câștigată de prima instanță sesizată, respectiv Tribunalul Mureș. Într-adevăr, și Tribunalul Brăila ar fi fost competent să judece prezenta cauză în măsura în care ar fi fost primă instanță sesizată, situație de altfel frecvent întâlnită în cauzele instrumentate de D.N.A. - Structura Centrală și D.I.I.C.O.T. -Structura Centrală. În schimb, având în vedere că analiza competenței se face global, prin raportare la întregul obiect al sesizării și reiese că și Tribunalul Mureș este competent teritorial asupra unei părți din faptele sesizate, s-a apreciat că, în calitate de primă instanță sesizată, Tribunalul Mureș este competent să judece întreaga cauză penală. În aceste condiții, cât timp competența a fost global stabilită în favoarea Tribunalului Mureș, orice disjungere din cauza penală nr. 2221/102/2018 rămâne în competența acestei prime instanțe sesizate, neputând fi ignorată împrejurarea că toate aceste noi cauze provin dintr-o operațiune de disjungere. Examinând conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Mureș și Tribunalul Brăila, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Mureș, pentru considerentele ce vor fi expuse: Dispozițiile art. 51 alin. (1) din C. proc. pen. prevăd că în situația în care două sau mai multe instanțe se recunosc competente a judeca aceeași cauză ori își declină competența reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competență se soluționează de instanța ierarhic superioară. Conform art. 51 alin. (2) din C. proc. pen., instanța ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanța care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanța care și-a declinat cea din urmă competența. Înalta Curte constată că, în cauză, conflictul negativ de competență poartă asupra soluționării cauzei penale privind pe inculpatul A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen..(17 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. B.; C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (17 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. B.; D. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen..(22 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. E.; C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (22 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. E.; F. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen..(3 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. G.; C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. G.. Astfel, prin rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș a fost sesizat Tribunalul Mureș cu privire la un număr de 89 de inculpați, cauza fiind înregistrată sub nr. x/2018. Prin actul de sesizare s-a reținut că o parte din activitatea infracțională reținută în cauză s-a desfășurat pe raza județului Mureș și a atras competența teritorială a Tribunalului Mureș. În cauză, a fost parcursă procedura de cameră preliminară, iar prin încheierea nr. 63/CP/19.05.2022, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureș, rămasă definitivă prin încheierea nr. 32/C/CP/17.02.2023, pronunțată de judecătorii de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Târgu-Mureș, s-a respins excepția necompetenței teritoriale și s-a dispus începerea judecății. Ulterior, prin încheierea din data de 6 decembrie 2024, Tribunalul Mureș a dispus schimbarea încadrării juridice în prezenta cauză, din infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4484 acte materiale) și art. 5 C. pen. în 226 de infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă simplă și continuată. În raport de noua încadrare juridică stabilită în cauză în sarcina inculpatei C., în temeiul prevederilor art. 47 alin. (2) și (3) rap. la art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și art. 46 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș pentru judecarea infracțiunilor presupus săvârșite pe raza altor județe din România, context în care a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Brăila. În aceste coordonate, Înalta Curte reține că potrivit art. 36 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. competența de judecată a infracțiunilor cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism aparține tribunalului. Odată examinată și stabilită competența instanței, cu caracter definitiv, aceasta nu mai poate fi modificată în conformitate cu art. 49 alin. (1) din C. proc. pen., altfel încât judecătorul fondului a nesocotit prevederile legale invocate. Determinarea competenței teritoriale a instanțelor de judecată se realizează în funcție de criteriile prevăzute de art. 41 alin. (1) din C. proc. pen., text de lege potrivit căruia, pentru infracțiunile săvârșite pe teritoriul României, competența după teritoriu este determinată, în ordine, de: locul săvârșirii infracțiuni (forum delicticomissi), astfel cum este acesta definit în alin. (2) al aceluiași text de lege; locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul (forum deprehensionis); locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta (forum domicilii) și locuința sau, după caz, sediul persoanei vătămate (forum domicilii victimae). Dispozițiile art. 41 alin. (2) din C. proc. pen. definesc locul săvârșirii infracțiunii ca fiind "locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în tot sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia", iar prevederile alin. (3) al aceluiași articol statuează că, "în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracțiune a fost săvârșită în circumscripția mai multor instanțe, oricare dintre acestea este competentă să judece." Norma de procedură evocată instituie, prin urmare, competența egală a tuturor instanțelor judecătorești în circumscripția cărora s-a desfășurat activitatea infracțională, fără a avea relevanță juridică, sub acest aspect, dacă în raza instanței sesizate s-a desfășurat întreaga activitate obiectivă circumscrisă verbum regens al infracțiunii deduse judecății sau, dimpotrivă, s-a produs numai rezultatul acesteia. Or, ca efect al opțiunii legislative relevate de dispozițiile art. 41 alin. (1) sau art. 41 alin. (3) din C. proc. pen., sesizarea uneia dintre instanțele deopotrivă competente teritorial potrivit alin. (2) al textului are ca efect încetarea vocației celorlalte la judecarea cauzei, competența recunoscută organului judiciar prim sesizat devenind efectivă prin faptul învestirii sale, în condițiile legii. Înalta Curte constată că Tribunalul Mureș a fost prima instanță sesizată cu rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, devenind, astfel, incidente și dispozițiile art. 41 alin. (4) teza finală din C. proc. pen. care, în caz de sesizări succesive a mai multor instanțe deopotrivă competente, atribuie instanței mai întâi sesizate competența de judecare a cauzei. Se impune a se avea în vedere că prin încheierea nr. 63/CP/19.05.2022, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureș, rămasă definitivă prin încheierea nr. 32/C/CP/17.02.2023, în raport cu încadrarea juridică stabilită de organul de urmărire penală în sarcina inculpatei C. S.A., în temeiul art. 345 alin. (1) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, excepția necompetenței materiale, teritoriale și după calitatea persoanei a Tribunalului Mureș cu privire la soluționarea prezentei cauze. Astfel, se constată că, în procedura de cameră preliminară, judecătorul a analizat competența materială, teritorială și după calitatea persoanei a Tribunalului Mureș cu privire la soluționarea prezentei cauze, dobândind astfel autoritate de lucru judecat. Schimbarea încadrării juridice dintr-o infracțiune unică de evaziune fiscală săvârșită în formă continuată într-un număr de 226 de infracțiuni distincte, reținute în sarcina inculpatei C.., intervenită în faza de judecată, nu are aptitudinea de a afecta competența teritorială a instanței legal învestite. O asemenea operațiune reprezintă exclusiv o recalificare juridică a aceleiași situații de fapt, fără modificarea locului săvârșirii faptelor, a ariei teritoriale relevante ori a criteriilor prevăzute de lege pentru determinarea competenței. Or, aceasta se stabilește în raport de datele obiective existente la momentul sesizării instanței și nu se modifică în funcție de schimbările de încadrare juridică adoptate ulterior în cursul judecății. Or, în absența unei modificări reale a circumstanțelor teritoriale, excepția necompetenței apare ca fiind lipsită de fundament juridic, iar declinarea cauzei reprezintă un artificiu juridic lipsit de suport normativ, incompatibil cu exigențele unei judecăți efective. Deopotrivă, reține Înalta Curte că nici disjungerea nu atrage declinarea cauzei pentru respectarea duratei rezonabile a procesului penal în vederea garantării inculpaților a dreptului la un proces penal echitabil, Tribunalul Mureș deturnând scopul prevăzut de legiuitor în ceea ce privește instituția disjungerii. În acest sens, Înalta Curte consideră că disjungerea cauzei este o măsură procesuală care se dispune pentru buna desfășurare a judecății, însă atât dosarul inițial, cât și cel nou format ca urmare a disjungerii, rămân spre soluționare instanței inițial învestite. Potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (1) din C. proc. pen., pentru motive temeinice privind mai buna desfășurare a judecății, instanța poate dispune disjungerea acesteia cu privire la unii dintre inculpați sau la unele dintre infracțiuni, însă, în situația în care judecătorul apreciază că se impune disjungerea cauzei, legea nu îi permite ca, sub pretextul unei mai bune desfășurări a judecății, să procedeze la declinarea cauzei cu referire la inculpații pentru care a dispus disjungerea în favoarea unei alte instanțe decât în condițiile legii (spre exemplu în cazul în care se dispune disjungerea și ulterior inculpatul, după săvârșirea infracțiunii dobândește una din calitățile prevăzute la art. 40 alin. (1) din C. proc. pen., reglementat de art. 48 alin. (2) din C. proc. pen.). Mai mult, Înalta Curte constată că potrivit art. 41 alin. (4) teza finală din C. proc. pen., competența revine primei instanțe sesizate, în caz de sesizări succesive, precum în prezenta cauză. În consecință, raportat la dispozițiile legale incidente, obligatorii, competența aparține primei instanțe sesizate, respectiv Tribunalului Mureș. Un alt argument care pledează pentru judecarea cauzei la Tribunalul Mureș constă în omogenitatea, respectiv indivizibilitatea acțiunii penale ce privește pe toți care au participat la presupusa comitere a infracțiunilor, atât autori, instigatori, cât și complici. Din perspectivă procedurală, participația își găsește concretizarea într-o singură acțiune penală exercitată împotriva tuturor participanților, ceea ce impune și în contextul cauzei de față judecarea cauzei în mod unitar privind inculpații și presupusele infracțiuni comise și pentru care au fost trimiși în judecată în mod unitar, existând între aceștia și presupusele infracțiuni o legătură indisolubilă și corelativă. În consecință, cauza urmează a fi judecată în mod unitar de prima instanță sesizată, respectiv Tribunalul Mureș. Prin urmare, Înalta Curte având în vedere dispozițiile art. 36 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la cele ale art. 41 din C. proc. pen. concluzionează că, în speță, competența materială și teritorială de a soluționa cauza privind pe inculpații C. S.A, A., D. și F., aparține în primă instanță Tribunalului Mureș, instanță căreia i se va trimite dosarul. În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații A., D. și F., în sumă de câte 377 RON, vor rămâne în sarcina statului.