ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

24.06.2025

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 24 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei penale având ca obiect conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Mureș și Tribunalul Brașov, privind pe inculpații A. și B., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 60 din 20 martie 2025 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția penală, în temeiul prevederilor art. 41 alin. (1), lit. a) și alin. (2) C. proc. pen., s-a declinat în favoarea Tribunalului Brașov competența soluționării cauzei privind pe inculpații B. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (text valabil începând cu data de 23.06.2010), cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. 23 de acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. C.; A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (23 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. C.; A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. D. S.R.L.;

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin încheierea penală din data de 12.03.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2025, s-a dispus disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar și declinarea în favoarea Tribunalului Brașov a cauzei privind pe inculpații menționați expres în respectiva încheiere.

Instanța, din punct de vedere tehnic, s-a aflat în imposibilitatea de a dispune declinarea competenței teritoriale în favoarea Tribunalului Brașov, în dosarul nr. x/2018, deoarece, cauza fiind în prim grad de jurisdicție, soluția se pronunță prin sentință. Or, având în vedere că în dosarul nr. x/2018 au rămas pentru a fi judecate infracțiunile pentru care Tribunalul Mureș este competent teritorial, în aceeași cauză, aplicația informatică ECRIS nu permite generarea a două sentințe cu număr.

Totodată, tot din rațiuni strict tehnice ce țin de aplicația informatică ECRIS, nu s-ar fi putut pune în executare dispoziția de declinare în dosarul nr. x/2018 și urmării în mod corespunzător traseul cauzei la instanța căreia se trimite.

Prin urmare, având în vedere admiterea excepției necompetenței teritoriale dispusă prin încheierea penală din data de 12.03.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2018, remediul imediat al acestei soluții este declinarea cauzei în favoarea tribunalului competent, prin sentință distinctă în dosarul nou format.

Prin sentința penală nr. 109/S din 06 iunie 2025 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția penală în temeiul prevederilor art. 41 alin. (1), lit. a) și alin. (2) C. proc. pen., s-a declinat în favoarea Tribunalului Brașov competența soluționării cauzei privind pe inculpații: B. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (text valabil începând cu data de 23.06.2010), cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (23 de acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. C.; A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (23 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. C.; A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. D. S.R.L.;

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că problema competenței teritoriale a fost amplu dezbătută în faza de cameră preliminară. Prin încheierea nr. 63/CP/19.05.2022 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureș, definitivă prin încheierea nr. 32/C/CP/17.02.2023 a Curții de Apel Târgu-Mureș, a fost respinsă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș, excepție analizată global asupra întregii cauze penale ce constituie dosarul penal nr. x/2018

S-a apreciat că, în lipsa unor alte elemente de noutate, încheierile pronunțate în faze de cameră preliminară se bucură de autoritate de lucru judecat, dispozițiile art. 47 alin. (2) și (3) din C. proc. pen. trebuind interpretate și prin prisma arhitecturii unei cauze prin care instanța este sesizată prin rechizitoriu. Astfel, în condițiile în care, potrivit art. 342 din C. proc. pen., competența instanței face obiectul controlului în faza de cameră preliminară iar această pretinsă neregularitate a fost invocată și amplu analizată, nu se identifică niciun argument pentru care acest aspect nu s-ar considera definitiv dezlegat încă din faza de cameră preliminară, dat fiind faptul că nu au apărut elemente noi ulterior soluționării definitive a camerei preliminare.

Fără a-și aroga competențe ale unei instanțe de control judiciar, Tribunalul Brașov a constatat că în cauză au fost eludate și dispozițiile art. 49 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 47 alin. (2) și (3) din C. proc. pen.. Astfel, intenția legiuitorului a fost ca, în materia competenței teritoriale, orice neregularitate să poate fi invocată exclusiv până la momentul începerii cercetării judecătorești iar ulterior, în măsura în care intervine schimbarea încadrării juridice, competența teritorială și chiar cea materială superioară să rămână câștigată primei instanțe sesizate.

În prezenta cauză, Tribunalul Mureș a afirmat că nu s-a dat citire actului de sesizare, afirmație formal corectă însă argumentul central al soluției de declinare este o schimbare a încadrării juridice, operațiune efectuată în temeiul art. 386 din C. proc. pen.. Astfel, analizând încheierile pronunțate, instanța a constatat că, deși formal nu s-a dat citire actului de sesizare, Tribunalului Mureș a efectuat multiple acte ulterioare acestui moment procesual și specifice cercetării judecătorești. Astfel, Tribunalul Mureș a dispus schimbarea de încadrare juridică, demers ce nu poate fi întreprins anterior citirii actului de sesizare, însăși topografia textelor plasând art. 386 din C. proc. pen. la un alt moment procesual.

Astfel, în opinia Tribunalului Brașov, nesocotirea ordinii efectuării actelor specifice judecății în primă instanță nu poate repune practic artificial Tribunalul Mureș în posibilitatea de a invoca necompetenței teritoriale prin raportare la o schimbare de încadrare juridică. Astfel, chiar și în măsura în care schimbarea de încadrare juridică ar fi considerată corectă, aspect asupra căruia Tribunalul Brașov nu este chemat a se pronunța, aceasta nu poate constitui argument în favoarea soluției de declinare, necompetența acoperindu-se în condițiile unei începeri de facto a cercetării judecătorești.

Pe fondul excepției necompetenței teritoriale, Tribunalul Brașov a constatat că motivarea Tribunalului Mureș abundă în argumente de oportunitate, argumente pe care nu este chemat a le analiza în lipsa unei competențe legale. De altfel, titularul acțiunii penale, DIICOT - ST Mureș, a avut în vedere aceste aspecte de oportunitate la momentul configurării obiectului acțiunii penale, asumându-și întârzierile cauzate de constituirea unei cauze extrem de complexe cu un număr semnificativ de inculpați. Mai mult, Tribunalul Brașov a constatat că argumentele de oportunitate invocate vizează respectarea drepturilor fundamentale ale inculpaților, apărând ca discutabil în ce măsură disjungerea unei cauze în 29 de noi cauze care au un indiscutabil element comun asigură o mai bună administrare a justiției.

În condițiile art. 41 din C. proc. pen., Tribunalul Brașov a constatat că în cauză se identifică o competență teritorială alternativă, competența fiind definitiv câștigată de prima instanță sesizată, respectiv Tribunalul Mureș. În alte cuvinte, instanța admite că și acesta ar fi fost competent să judece prezenta cauză în măsura în care ar fi fost primă instanță sesizată, situație de altfel frecvent întâlnită în practică în cauzele DNA și DIICOT.

Cu toate acestea, având în vedere că analiza competenței se face global, prin raportare la întregul obiect al sesizării și reiese cu evidență că și Tribunalul Mureș este competent teritorial asupra unei părți din faptele sesizate, rezultă cu claritate că, în calitate de primă instanță sesizată, s-a apreciat că Tribunalul Mureș este competent să judece întreaga cauză penală.

S-a mai constată că aplicarea dispozițiilor art. 46 din C. proc. pen., privind disjungerea cauzei nu acordă posibilitatea efectuării vreunei noi analize a competenței instanței prin raportare la noul obiect parțial a învestirii, astfel cum a procedat Tribunalul Mureș în prezenta cauză. De vreme ce competența a fost global stabilită în favoarea Tribunalului Mureș, orice disjungere din cauza penală nr. 2221/102/2018 rămâne în competența acestei prime instanțe sesizate, neputând fi ignorată împrejurarea că toate aceste noi cauze provin dintr-o operațiune de disjungere.

În acest sens este și logica ce decurge din dispozițiile art. 44 alin. (2) C. proc. pen.: Competența judecării cauzelor reunite rămâne dobândită chiar dacă pentru fapta sau pentru făptuitorul care a determinat competența unei anumite instanțe s-a dispus disjungerea sau încetarea procesului penal ori s-a pronunțat achitarea.

Fiind învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Mureș, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 51 alin. (1) din C. proc. pen., când două sau mai multe instanțe se recunosc competente a judeca aceeași cauză ori își declină competența reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competență se soluționează de instanța ierarhic superioară.

Conform art. 51 alin. (2) din C. proc. pen., instanța ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanța care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanța care și-a declinat cea din urmă competența.

Potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (3) din C. proc. pen., în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracțiune a fost săvârșită în circumscripția mai multor instanțe, oricare dintre acestea este competentă să o judece.

Conform dispozițiilor art. 49 alin. (1) din C. proc. pen., instanța sesizată cu judecarea unei infracțiuni rămâne competentă a o judeca, chiar dacă, după schimbarea încadrării juridice, infracțiunea este de competența instanței inferioare.

Dispozițiilor art. 44 din C. proc. pen. stabilesc că, în caz de reunire, dacă, în raport cu diferiții făptuitori ori diferitele fapte, competența aparține, potrivit legii, mai multor instanțe de grad egal, competența de a judeca toate faptele și pe toți făptuitorii revine instanței mai întâi sesizate, iar dacă, după natura faptelor sau după calitatea persoanelor, competența aparține unor instanțe de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad. Competența judecării cauzelor reunite rămâne dobândită chiar dacă pentru fapta sau pentru făptuitorul care a determinat competența unei anumite instanțe s-a dispus disjungerea sau încetarea procesului penal ori s-a pronunțat achitarea. (3) Tăinuirea, favorizarea infractorului și nedenunțarea unor infracțiuni sunt de competența instanței care judecă infracțiunea la care acestea se referă, iar în cazul în care competența după calitatea persoanelor aparține unor instanțe de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad. (4) Dacă dintre instanțe una este civilă, iar alta este militară, competența revine instanței civile. (5) Dacă instanța militară este superioară în grad, competența revine instanței civile echivalente în grad competente potrivit art. 41 și 42.

Prin încheierea nr. 63/CP/19.05.2022 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureș, definitivă prin încheierea nr. 32/C/CP/17.02.2023 a Curții de Apel Târgu-Mureș, a fost respinsă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș, excepție analizată global asupra întregii cauze penale ce constituie dosarul penal nr. x/2018

Potrivit art. 36 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. competența de judecată a infracțiunilor cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism aparține tribunalului.

Determinarea competenței teritoriale a instanțelor de judecată se realizează în funcție de criteriile prevăzute de art. 41 alin. (1) din C. proc. pen., text de lege potrivit căruia, pentru infracțiunile săvârșite pe teritoriul României, competența după teritoriu este determinată, în ordine, de: locul săvârșirii infracțiuni, astfel cum este acesta definit în alin. (2) al aceluiași text de lege; locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul; locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta și locuința sau, după caz, sediul persoanei vătămate.

Dispozițiile art. 41 alin. (2) din C. proc. pen. definesc locul săvârșirii infracțiunii ca fiind "locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în tot sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia", iar prevederile alin. (3) al aceluiași articol statuează că, "în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracțiune a fost săvârșită în circumscripția mai multor instanțe, oricare dintre acestea este competentă să judece."

Norma de procedură evocată instituie, prin urmare, competența egală a tuturor instanțelor judecătorești în circumscripția cărora s-a desfășurat activitatea infracțională, fără a avea relevanță juridică, sub acest aspect, dacă în raza instanței sesizate s-a desfășurat întreaga activitate obiectivă circumscrisă verbum regens al infracțiunii deduse judecății sau, dimpotrivă, s-a produs numai rezultatul acesteia.

Or, ca efect al opțiunii legislative relevate de dispozițiile art. 41 alin. (1) sau art. 41 alin. (3) din C. proc. pen., sesizarea uneia dintre instanțele deopotrivă competente teritorial potrivit alin. (2) al textului are ca efect încetarea vocației celorlalte la judecarea cauzei, competența recunoscută organului judiciar prim sesizat devenind efectivă prin faptul învestirii sale, în condițiile legii.

Înalta Curte constată că Tribunalul Mureș a fost prima instanță sesizată cu rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, devenind, astfel, incidente și dispozițiile art. 41 alin. (4) teza finală din C. proc. pen. care, în caz de sesizări succesive a mai multor instanțe deopotrivă competente, atribuie instanței mai întâi sesizate competența de judecare a cauzei.

De asemenea, Înalta Curte notează că nici disjungerea nu atrage declinarea cauzei pentru respectarea duratei rezonabile a procesului penal în vederea garantării inculpaților a dreptului la un proces penal echitabil, Tribunalul Mureș deturnând scopul prevăzut de legiuitor în ceea ce privește instituția disjungerii.

În acest sens, Înalta Curte constată că disjungerea cauzei este o măsură procesuală care se dispune pentru buna desfășurare a judecății, însă atât dosarul inițial, cât și cel nou format ca urmare a disjungerii, rămân spre soluționare instanței inițial investite.

Potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (1) din C. proc. pen., pentru motive temeinice privind mai buna desfășurare a judecății, instanța poate dispune disjungerea acesteia cu privire la unii dintre inculpați sau la unele dintre infracțiuni, însă, în situația în care judecătorul apreciază că se impune disjungerea cauzei, legea nu îi permite ca, sub pretextul unei mai bune desfășurări a judecății, să procedeze la declinarea cauzei cu referire la inculpații pentru care a dispus disjungerea în favoarea unei alte instanțe decât în condițiile legii [spre exemplu în cazul în care se dispune disjungerea și ulterior inculpatul, după săvârșirea infracțiunii dobândește una din calitățile prevăzute la art. 40 alin. (1) din C. proc. pen., reglementat de art. 48 alin. (2) din C. proc. pen..].

Prin urmare, Înalta Curte având în vedere dispozițiile art. 36 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 41 din C. proc. pen., concluzionează că, în speță, competența de a soluționa cauza din punct de vedere material și teritorial aparține în primă instanță Tribunalului Mureș.

Prin urmare, Înalta Curte având în vedere dispozițiile art. 36 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la cele ale art. 41 din C. proc. pen. va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații A. și B. în favoarea Tribunalului Mureș, instanță căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.