ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2061/2022

Ședința publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra cererii de revizuire de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. x/2019, la data de 28.02.2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța anularea în totalitate sau în parte a deciziei de impunere x/25.01.2017, a raportului de inspecție fiscală x/25.01.2017 și a deciziei nr. 249/05.03.2018 de soluționare a contestației formulate de societatea B. S.R.L., obligarea pârâtei la plata de daune materiale și morale în valoare de 450.000 de RON și la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentința civilă nr. 1333/04.10.2019 Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamantului și a admis excepția tardivității formulării acțiunii, respingând acțiunea ca tardivă.

1.3. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanța pentru soluționarea fondului.

1.4. Prin decizia civilă nr. 138/CA din 4 martie 2020, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1333/04.10.2019, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice - D.G.R.F.P Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, ca nefondat.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub numărul x/2021, prin declinare de la Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal (Decizia civilă nr. 989 din 13 septembrie 2021), revizuentul A., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 138/CA din 4 martie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a susținut că decizia civilă nr. 138/CA din 4 martie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal este contrară sentinței civile nr. 1454 din data de 10 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2019 și rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 227 din 25 februarie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Astfel, revizuentul a arătat că prin decizia civilă nr. 138 din 4 martie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a reținut (la pagina 3 și 4 din decizie) că "… reclamantul a luat cunoștință de actele administrativ fiscale contestate cel mai târziu de la data de 01.08.2017, când, în calitate de reprezentant al societății B. S.R.L., a formulat acțiune în anulare a acestora în cadrul dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Constanța, acțiune ce a fost respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii administrativ fiscale obligatorii. În raport de această dată, acțiunea depusă la data de 28.02.2019 este în mod evident formulată cu depășirea termenului de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, termen care curge de la data luării la cunoștință."

Prin sentința civilă nr. 1454 din 10 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 227 din 25 februarie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, instanța a reținut următoarele:

"Astfel, pentru că termenele de contestare a actului prevăzute în Legea nr. 207/2015 se completează cu cele ale Legii nr. 554/2004, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este relevant în cauză, acesta stipulând că: (l) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă"; (5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție.".

Or, în speță, față de data comunicării Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 249/05.03.2018, respectiv, data de 25.09.2018, contestația fiscală judiciară putea fi formulată la instanță cel mult până la data de 25.03.2019.

Conform interpretării termenelor din Legea nr. 554/2004 (respectiv art. 11) din sentința civilă nr. 1454/2020 pronunțata în dosarul nr. x/2019, acțiunea sa depusă la data de 28.02.2019 și înregistrată în dosarul nr. x/2019 este în termen, termenul de prescripție fiind 25.03.2019.

Revizuentul A. a precizat că față de motivul de revizuire, întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., suplimentar a solicitat a se lua în considerare și dispozițiile art. 401- 403 C. proc. civ.

Sentința civilă nr. 1454/2020 este dată de prima instanță, practic este singura hotărâre care a luat în considerare termenul de 25.03.2019 ca termen de prescripție, deci nu s-a discutat niciodată în cadrul dosarelor dintre societate și ANAF aspectul tardivității.

În temeiul art. 513 alin. (4) C. proc. civ., a solicitat anularea deciziei civile nr. 138/CA din 4 martie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat în dosarul nr. x/2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii

Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibilă.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Pentru a fi incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este necesar ca prin hotărârile apreciate ca fiind potrivnice să se fi încălcat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri rămasă definitivă, respectiv ca între cererile în care acestea s-au pronunțat să existe tripla identitate de elemente prevăzută de dispozițiile art. 430-432 din C. proc. civ.. Totodată, trebuie să se solicite revizuirea ultimei hotărâri, întrucât aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi.

În practica judiciară s-a reținut că instanța învestită cu calea de atac de retractare a revizuirii nu are atribuția să aprecieze care dintre hotărârile potrivnice conține soluția corectă, ci doar să constate dacă prin ultima hotărâre s-a nesocotit puterea de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre.

În examinarea motivului de revizuire care sancționează încălcarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri, urmează a se avea în vedere și prevederile legale care dau conținut acestei instituții.

Astfel, dispozițiile art. 431 din C. proc. civ. reglementează efectele lucrului judecat, referindu-se în alin. (1) la efectul negativ al lucrului judecat, iar în alin. (2) la efectul pozitiv al lucrului judecat.

Constatând că instituția autorității de lucru judecat protejează atât efectul negativ (imposibilitatea reluării aceleiași judecăți, pentru a se statua în sens contrar), cât și efectul pozitiv al lucrului judecat (un aspect litigios, odată tranșat jurisdicțional, nu poate fi contrazis de o judecată ulterioară), se reține că motivul invocat pe calea prezentei cereri de revizuire nu poate fi primit.

În cauză, revizuentul invocă existența unei contrarietăți, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., între hotărârile pronunțate în două litigii care au vizat aceleași acte administrativ fiscale, respectiv decizia de impunere x/25.01.2017, raportul de inspecție fiscală x/25.01.2017 și decizia nr. 249/05.03.2018 de soluționare a contestației.

Examinând cronologic cele două litigii, situația se prezintă astfel:

Dosarul nr. x/2019 are ca obiect cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța prin care a solicitat anularea în totalitate sau în parte a deciziei de impunere x/25.01.2017, a raportului de inspecție fiscală x/25.01.2017 și a deciziei nr. 249/05.03.2018 de soluționare a contestației formulate de societatea B. S.R.L., obligarea pârâtei la plata de daune materiale și morale în valoare de 450.000 de RON și la plata cheltuielilor de judecată. În acest dosar s-a pronunțat sentința civilă nr. 1333/04.10.2019, prin care Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, admițând excepția tardivității formulării acțiunii, a respins acțiunea ca tardivă, sentința rămânând definitivă, în urma respingerea recursului promovat de reclamant, prin decizia civilă nr. 138/CA din 4 martie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul nr. x/2019 are ca obiect cererea formulată de reclamanta B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin care a solicitat anularea deciziei de impunere x/25.01.2017, a raportului de inspecție fiscală x/25.01.2017 și a deciziei nr. 249/05.03.2018 de soluționare a contestației.

În acest dosar s-a pronunțat sentința civilă nr. 1454/10.11.2020, prin care Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta B. S.R.L., ca fiind prescrisă, sentința rămânând definitivă, în urma respingerea recursului promovat de reclamantă, prin decizia civilă nr. 227 din 25 februarie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte constată că între hotărârile judecătorești pronunțate în litigiile anterior indicate nu există autoritate de lucru judecat în sensul dispozițiilor art. 430-432 din C. proc. civ., întrucât nu este îndeplinită în mod cumulativ tripla identitate de elemente (părți, obiect și cauză) în cazul cererilor de chemare în judecată în care ele s-au pronunțat.

Astfel, este evident că atât părțile, cât și cauza celor două acțiuni sunt diferite: în primul litigiu reclamant este A., în al doilea litigiu reclamantă este societatea B. S.R.L., iar aceștia își apără, prin demersurile judiciare inițiate, drepturi distincte.

Sub un alt aspect, Înalta Curte reține că finalitatea acestui motiv de revizuire este reglementată de către dispozițiile art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, se va anula cea din urmă hotărâre.

Or, din cronologia pronunțării hotărârilor în cele două litigii amintite, rezultă cu evidență că ultima hotărâre rămasă definitivă nu este cea solicitată a fi revizuită în cadrul prezentei cereri, ci este sentința civilă nr. 1454/10.11.2020, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 227/25.02.2021.

Revizuentul nu poate invoca faptul că decizia civilă nr. 138 din 4 martie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1454/10.11.2020 a Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal (definitivă prin decizia civilă nr. 227 din 25 februarie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal), câtă vreme aceasta din urmă este ulterioară deciziei atacate cu revizuire.

Așadar, chiar în ipoteza existenței unor hotărâri potrivnice - situație premisă inexistentă în prezenta cauză, așa cum s-a arătat anterior, nu ar fi putut fi anulată decizia criticată de revizuent, solicitarea sa fiind și sub acest aspect inadmisibilă.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 513 din C. proc. civ., raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 138/CA din 4 martie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Cu recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 aprilie 2022.