ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 800/2023
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 800/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Deliberând asupra dispoziției privind măsura asigurătorie din cuprinsul Deciziei penale nr. 1617/A din 14 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 727 din 12.06.2023, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2022, s-a dispus printre altele că, în temeiul art. 396 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României și Decizia nr. 67 din 2022 a Înaltei Curții de Casație și Justiție încetează procesul penal cu privire la inculpatul A., cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. ) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. și spălare a banilor prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen.. (fapte din perioada august 2013 - ianuarie 2014).
A luat act că inculpatul A. nu a solicitat continuarea procesului penal în condițiile prevăzute de art. 18 din C. proc. pen.
S-a constatat că inculpatul a achitat suma de 130.071 RON reprezentând paguba cauzată părții civile Statul Român - prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.
S-a respins acțiunea civilă ca rămasă fără obiect.
În temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus desființarea următoarelor înscrisuri: factura seria x, nr. x din data de 11.08.2013, în valoare totală de 149.992,82 RON, emisă în numele SC B. SRL - CUI x către SC C. SRL - CUI x; factura seria x, nr. x din data de 13.09.2013, în valoare totală de 150.020,16 RON, emisă în numele SC B. SRL - CUI x către SC C. SRL - CUI x; factura seria x, nr. x din data de 01.10.2013, în valoare totală de 185.893,48 RON, emisă în numele SC B. SRL - CUI x către SC C. SRL - CUI x; factura seria x, nr. x din data de 06.11.2013, în valoare totală de 186.027,96 RON, emisă în numele SC B. SRL - CUI x către SC C. SRL - CUI x; factura seria x, nr. x din data de 09.12.2013, în valoare totală de 198.631,06 RON, emisă în numele SC B. SRL - CUI x către SC C. SRL - CUI x; factura seria x, nr. x din data de 08.01.204, în valoare totală de 186.254,20 RON, emisă în numele SC B. SRL - CUI x către SC C. SRL - CUI x .
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale și în cursul judecății au rămas în sarcina statului.
Prin Decizia penală nr. 1617/A din 14 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de către apelanta-parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței penale nr. 727/12.06.2023, pronunțate de Tribunalul București, secția I Penală, în Dosarul nr. x/2022.
S-a desființat în parte sentința penală apelată și, pe fond, rejudecând:
În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală și, în consecință, a obligat, în solidar, pe inculpații A. și D., iar pe inculpatul A. în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC C. SRL, la plata către partea civilă a obligațiilor fiscale accesorii debitului principal în cuantum de 130.071 de RON, obligațiile fiscale accesorii urmând a fi calculate potrivit Codului de procedură fiscală, începând din luna ianuarie 2014 până la data de 09.02.2022 (data achitării debitului principal).
În baza art. 249 și urm. din C. proc. pen. rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005 și art. 50 din Legea nr. 129/2019, cu referire la Decizia nr. 19/16.10.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-au menținut măsurile asigurătorii instituite față de inculpații A. și D. prin ordonanțele din data de 04.03.2020 emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în Dosarul de urmărire penală nr. x/2017, până la concurența sumelor ce vor fi stabilite cu titlu de obligații fiscale accesorii debitului principal, în cuantum de 130.071 de RON, obligațiile fiscale accesorii urmând a fi calculate potrivit Codului de procedură fiscală, începând din luna ianuarie 2014 până la data de 09.02.2022 (data achitării debitului principal).
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate în măsura în care nu contravin deciziei.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, curtea a constatat că, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală și de spălare a banilor, potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 și art. 50 din Legea nr. 129/2019, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, iar, în baza art. 249 și urm. din C. proc. pen. rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005 și art. 50 din Legea nr. 129/2019, cu referire la Decizia nr. 19/16.10.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a menținut măsurile asigurătorii instituite față de inculpații A. și D. prin ordonanțele din data de 04.03.2020 emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în Dosarul de urmărire penală nr. x/2017 (ordonanțe aflate la filele x din volumul 1 al dosarului de urmărire penală), până la concurența sumelor ce vor fi stabilite cu titlu de obligații fiscale accesorii debitului principal în cuantum de 130.071 de RON, obligațiile fiscale accesorii urmând a fi calculate potrivit Codului de procedură fiscală, începând din luna ianuarie 2014 până la data de 09.02.2022 (data achitării debitului principal).
Sub acest aspect, Curtea a subliniat că, potrivit Deciziei nr. 19/16.10.2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 953/04.12.2017), pentru instituirea măsurilor asigurătorii în procesul penal nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se înființează măsura asigurătorie.
Împotriva dispoziției privind măsura asigurătorie din cuprinsul Deciziei penale nr. 1617/A din 14 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2022, a declarat contestație inculpatul A..
Prin motivele formulate, în esență, contestatorul inculpat A. a solicitat admiterea contestației și ridicarea sechestrului asigurător menținut cu privire la bunurile sale.
Contestatorul a considerat că în mod greșit, prin dispozitivul Deciziei penale nr. 1617/A, instanța de apel a dispus menținerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din data de 04.03.2020, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București în Dosarul de urmărire penală nr. x/2017. Astfel, a apreciat că această dispoziție este una nelegală, pentru că respectivul sechestru nu mai exista la acel moment, întrucât în Dosarul asociat nr. x/2022, judecătorul de cameră preliminară, prin încheierea din 30.06.2022, a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din data de 04.03.2020, emisă de Ministerul Public. Așadar, având în vedere că sechestrul era ridicat la data pronunțării hotărârii contestate de către Curtea de Apel București, instanța nu avea cum să mențină măsura asigurătorie, fapt ce determină nelegalitatea deciziei pronunțate.
În acest sens, s-a precizat că și în condițiile în care nu exista nicio dispoziție legală care să interzică în mod expres menținerea unui sechestru ridicat anterior, interdicția se deduce din coroborarea dispozițiilor procesual penale în raport cu drepturile la un proces echitabil și la protecția proprietății prev. de art. 6 CEDO și art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
Prin urmare, contestatorul a considerat că menținerea unui sechestru ridicat anterior încalcă legislația procesual penală și aduce atingere drepturilor la un proces echitabil și la protecția proprietății, proprietate care poate fi limitată doar în condițiile stabilite de lege.
Pe de altă parte, s-a arătat că întrucât instanța de apel a fost sesizată doar pe latură civilă, iar inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal, rezultă că instanța nu avea posibilitatea să analizeze și să rețină vinovăția sa. În situația în care instanța dispune încetarea procesului penal nu mai poate analiza vinovăția celui trimis în judecată decât atunci când inculpatul solicită continuarea procesului penal. În această situație, Curtea de Apel București a încălcat dreptul de a fi prezumat nevinovat prin aceea că a reținut vinovăția sa pentru a justifica admiterea apelului pe latură civilă și menținerea sechestrului asigurător.
Astfel, pentru salvgardarea prezumției de nevinovăție, în ce privește soluția de menținere a sechestrului, cu referire la argumentul că A. este vinovat de comiterea celor două infracțiuni pentru care s-a dispus încetarea procesului penal și nu s-a cerut continuarea acestuia, s-a opinat că ICCJ trebuie să admită contestația și să ridice sechestrul menținut prin hotărârea contestată.
Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 250
1
alin. (4) din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea contestației, desființarea hotărârii contestate în ce privește dispoziția de menținere a sechestrului și să dispună ridicarea sechestrului care a fost menținut nelegal cu privire la bunurile contestatorului A., pentru că fusese ridicat încă din data de 30.06.2022.
Examinând hotărârea contestată, în raport de dispozițiile legale incidente, de criticile formulate și de conținutul actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 250 din C. proc. pen. privind contestarea măsurilor asigurătorii:,,(1) Împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond.
(4) Soluționarea contestației se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestația și a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, care este definitivă.
(6) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație la acest judecător ori la această instanță, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii.
(8) După rămânerea definitivă a hotărârii se poate face contestație potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii."
În conformitate cu art. 250
1
din C. proc. pen. privind contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecății:,,(1) Împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanța de judecată sau de instanța de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. (4) În cazul în care măsura asigurătorie s-a dispus direct prin hotărârea instanței de apel, dispozițiile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător.
Prin Decizia nr. 207 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 3 iunie 2015, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 250 alin. (6) din C. proc. pen. și a arătat (paragraful 17) că prin Decizia din 18 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că instituirea unui sechestru asigurător nu reprezintă o judecată asupra unei acuzații în materie penală, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În același sens, în paragraful 19 al deciziei anterior menționate, instanța de contencios constituțional a reținut că măsurile asigurătorii sunt o consecință a săvârșirii unei fapte penale și constau în indisponibilizarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile prin instituirea unui sechestru asupra lor.
Se mai reține, deopotrivă, că prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015, Curtea Constituțională a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., arătând că: "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând, așadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv" (paragraful 16).
Nu în ultimul rând, faptul că luarea unei măsuri asigurătorii nu echivalează cu formularea unei acuzații penale - în sensul în care această noțiune a fost definită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia din 23 aprilie 2009, pronunțată în Cauza Kamburov II împotriva Bulgariei (paragraful 22), ca "noțiune autonomă a Convenției", independent de conotația pe care o are în sistemele naționale de drept ale statelor contractante - a fost menționat de instanța europeană și în Cauza Arcuri contra Italiei, arătându-se că astfel de proceduri, prin care nu se urmărește stabilirea unui grad de vinovăție raportat la o infracțiune săvârșită, au o natură preventivă, neputând constitui o acuzație în materie penală.
Instanța învestită cu judecarea apelului poate dispune, prin încheiere, luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor inculpatului. Excluderea de la controlul judecătoresc a încheierii prin care instanța de judecată dispune cu privire la măsuri asigurătorii în procesul penal determină o încălcare a accesului liber la justiție, întrucât, pe de o parte, persoanele interesate sunt private de o garanție procedurală efectivă pentru apărarea dreptului lor de proprietate afectat prin instituirea acestor măsuri, iar, pe de altă parte, se aduce atingere substanței dreptului statuat prin dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală în ipoteza în care măsura asiguratorie a fost dispusă în apel.
Lipsa unei căi de atac separate împotriva luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată, fie că este instanța de fond sau de apel, contravine dreptului consacrat de art. 21 alin. (1) și (3), art. 44 și art. 129 din Constituție.
În acest context, este evident că, în situația în care persoana interesată este împiedicată să exercite o cale de atac împotriva unei astfel de încheieri dispusă de instanța de judecată cu prilejul soluționării apelului, aceasta nu își poate valorifica și apăra drepturile fundamentale în fața unei instanțe de control judiciar.
Așadar, prin nereglementarea unei căi de atac, persoana afectată de măsura asigurătorie luată de către instanța de judecată nu-și poate exercita dreptul la apărare.
În speță, calea de atac exercitată nu este inadmisibilă, fiind incidente dispozițiile art. 250
1
alin. (4) din C. proc. pen. deoarece, deși în dispozitiv se reține că instanța de judecată menține măsura asigurătorie dispusă față de inculpatul A. prin ordonanța din data de 04.03.2020, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București în Dosarul de urmărire penală nr. x/2017, în realitate instanța a dispus luarea acestei măsuri întrucât nu putea menține o măsură asigurătorie care anterior fusese ridicată în procedura de cameră preliminară, prin încheierea din 30 iunie 2022 de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2022.1.
Înalta Curte constată că prin ordonanța din data de 04.03.2020, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București în Dosarul de urmărire penală nr. x/2017, s-a instituit față de inculpatul A. sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, precum și asupra sumelor de bani aflate în conturile bancare deschise pe numele inculpatului, până la concurenta sumei totale de 1.066.507 RON (până la concurența sumei de 340.909 RON, în scopul recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat de inculpat, iar până la concurența sumei de 725.598 RON, în scopul confiscării speciale a sumelor supuse procesului de "albire"). Având în vedere că, din documentele depuse la dosarul cauzei de inculpat și din adresa de constituire parte civilă a A.N.A.F. - Direcția Generală Juridică - Serviciul Juridic Cauze Penale nr. x din 18.01.2022, a rezultat că prejudiciul nerecuperat este în cuantum de 130.071 RON (reprezentând TVA dedus nelegal de SC C. SRL - CUI x în baza achizițiilor fictive de la SC B. SRL - CUI x), s)-a dispus menținerea măsurilor asigurătorii, în scopul recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat prin faptele de evaziune fiscală, doar până la concurența sumei de 130.071 RON.
La data de 02.02.2022, prin rechizitoriul nr. x/2021 emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 și art. 5 alin. (1) din C. pen. și infracțiunii de spălare de bani în formă continuată (50 de acte materiale), prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 și art. 5 alin. (1) din C. pen.
În Dosarul asociat nr. x/2022, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București, secția I penală, prin încheierea din 30 iunie 2022, a dispus, în baza art. 250
2
din C. proc. pen., ridicarea măsurilor asigurătorii instituite de Parchetul de pe lângă Tribunalul București prin Ordonanța nr. x/2017 din data de 04.03.2020 și menținute prin Ordonanța nr. x/2017 din data de 23.08.2021, respectiv prin Ordonanța nr. x/2021 din data de 18.01.2022, asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului A. până la concurența sumei de 130.071 RON, în scopul recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat de inculpat prin fapta de evaziune fiscală. În cadrul aceleiași încheieri s-a luat act de faptul că prejudiciul a fost acoperit în integralitate de A..
Prin Sentința penală nr. 727 din 12.06.2023, pronunțată de Tribunalul București, în Dosarul nr. x/2022, pe latură civilă s-a constatat că inculpatul a acoperit în integralitate prejudiciul și s-a respins acțiunea civilă formulată de Statul Român prin ANAF, ca rămasă fără obiect. Împotriva acestei sentințe a formulat apel partea civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata accesoriilor aferente debitului principal și acoperit, în valoare de 130.052 RON.
Prin Decizia penală nr. 1617/A din 14.11.2023, pronunțată Curtea de Apel București, s-a dispus admiterea apelului declarat de partea civilă, obligarea inculpatului la plata obligațiilor accesorii debitului principal, și, în plus, a fost menținut sechestrul asigurător în vederea garantării executării acestor obligații accesorii.
Jurisprudența Curții Constituționale referitoare la dispozițiile art. 250 din C. proc. pen. statuează că măsura asigurătorie, indiferent de organul judiciar care o instituie, trebuie motivată, fiind necesar să se arate, în cuprinsul actului prin care se dispune, îndeplinirea condițiilor legale privind necesitatea și proporționalitatea dispunerii măsurii și, de asemenea, întinderea prejudiciului sau a valorii pentru care se solicită sechestrul.
Având în vedere că prin încheierea din 30 iunie 2022, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București a ridicat măsura asigurătorie instituită față de inculpatul A. prin Ordonanța nr. x/2017 din data de 04.03.2020, în scopul recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat de inculpat prin fapta de evaziune fiscală, instanța de apel, dacă aprecia necesar să ia măsura asigurătorie trebuia să o pună în discuție contradictorie, urmând să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura se dispune, ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.
Judecătorul trebuie să examineze dacă întinderea măsurii sechestrului este proporțională cu scopul urmărit, respectiv recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat.
De altfel, proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății).
Deopotrivă, se reține încă din etapa procedurii de cameră preliminară, în cuprinsul încheierii prin care s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii că prejudiciul a fost acoperit în integralitate de A., aspect despre care se face referire și în Decizia penală nr. 1617/A din 14.11.2023, pronunțată Curtea de Apel București.
Cele reținute mai sus conduc în mod evident spre concluzia omisiunii analizării necesității și proporționalității măsurii asigurătorii luate de instanța de apel, aspect ce constituie un motiv de nelegalitate de natură a impune reformarea hotărârii atacate, în vederea respectării intereselor și asigurarea drepturilor contestatorului inculpat A..
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 425
1
alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. cu referire la art. 250
1
alin. (4) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestația formulată de contestatorul inculpat A. împotriva dispoziției privind măsura asigurătorie din cuprinsul Deciziei penale nr. 1617/A din 14 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2022.
Va înlătura dispoziția privind menținerea măsurii asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului A..
Va constata că celelalte dispoziții ale deciziei nu fac obiectul prezentei contestații.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestația formulată de contestatorul inculpat A. împotriva dispoziției privind măsura asigurătorie din cuprinsul Deciziei penale nr. 1617/A din 14 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2022.
Înlătură dispoziția privind menținerea măsurii asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului A..
Constată că celelalte dispoziții ale deciziei nu fac obiectul prezentei contestații.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 noiembrie 2023.