ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 94 din data de 01.02.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. x/2017, s- au hotărât următoarele:

S-a constatat că prin încheierea din data de 18.11.2019 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecății în ceea ce îl privește pe inculpatul A., din infracțiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pe relația S.C. B. S.R.L.), și art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pe relația S.C. C. S.R.L.), ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., în infracțiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pe relația S.C. B. S.R.L.), și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pe relația S.C. C. S.R.L.), ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

A constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului A. este vechiul C. pen. (C. pen. 1968).

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (astfel cum a fost modificată prin Legea 50/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968), cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (faptă săvârșită în intervalul 02.07.2010 - 23.12.2013 pe relația S.C. B. S.R.L.).

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. (1968), a aplicat pe lângă pedeapsa principală pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b și c (funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale) C. pen. (1968) pe o perioadă de 5 (cinci) ani.

În temeiul art. 71 C. pen. (1968), a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b și c (funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale) C. pen. (1968).

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (astfel cum a fost modificată prin Legea 50/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968) și art. 5 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (faptă săvârșită în intervalul 04.01.2013 - 26.08.2013 pe relația S.C. C. S.R.L.).

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. (1968), a aplicat pe lângă pedeapsa principală pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b și c (funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale) C. pen. (1968) pe o perioadă de 3 (trei) ani.

În temeiul art. 71 C. pen. (1968), a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b și c (funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale) C. pen. (1968).

În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1968), a contopit pedepsele de 10 ani închisoare și 3 ani închisoare aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, inculpatul A. având de executat în final pedeapsa principală rezultantă de 10 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. (1968), a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 10 închisoare pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a, b și c (funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale) C. pen. (1968) pe o durată de 5 (cinci) ani.

În temeiul art. 71 C. pen. (1968), a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b și c (funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale) C. pen. (1968).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., a scăzut din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului perioada reținerii și arestului preventiv executate în cauză de la data de 03.03.2016 la 11.03.2016.

A dispus comunicarea dispozitivului hotărârii apelate, la data rămânerii definitive, în conformitate cu disp. art. 13 din Lg. nr. 241/2005.

În temeiul art. 19 și art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 1357 C. civ. a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală (cu sediul în mun. București) și a obligat inculpatul A. să plătească acesteia suma de 13.769.794 RON cu titlu de prejudiciu cauzat bugetului de stat, din care sumele de 13.471.616 RON în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L. (CUI x, București, strada x, nr. 2, sectorul 1) și 298.178 RON în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L., la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii aferente fiecărui debit principal, datorate în condițiile Codului de procedură fiscală.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a menținut măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din data de 01.03.2016 asupra bunurilor imobile aparținând părții responsabile civilmente S.C. B. S.R.L., până la concurența sumelor de 13.471.616 RON și 35.000 RON reprezentând cuantumul despăgubirilor civile și a cheltuielilor judiciare, astfel:

- imobile înscrise la BCPI Slobozia în CF nr. x, CF vechi x, reprezentate de: teren extravilan în suprafața din acte 5000 mp, măsurată 4.999 mp, nr. cadastral x și construcții nr. cadastral x C1, reprezentat de microferma de păsări 424, 35 mp, situate în extravilanul Orașului Amara, De 338, județ Ialomița, tarlaua x/1, parcela x;

- imobil înscris la BCPI Slobozia în CF nr. x, CF vechi x, reprezentat de teren extravilan în suprafață măsurată de 3.505 mp, număr cadastral x, situate în extravilanul Orașului Amara, De 338, județ Ialomița, tarlaua x/1, parcela x;

- imobile înscrise la BCPI Brașov în cartea funciară nr. x, nr. CF vechi x, reprezentate de: teren intravilan în suprafață din acte de 639 mp, nr. cadastral x și construcții D+P+M1+M2 compusă din 7 camere și dependințe, suprafață construită la sol 184, 21 mp, nr. cadastral x, situate în Mun. Brașov, strada x, FN, jud. Brașov;

- cotă indiviză de 1/40 din terenul în suprafață totală de 568,50 situat în Mun. Brașov, parcela nr. 5, reprezentând drum de acces, înscris la BCPI Brașov în CF nr. x, nr. cadastral x;

- imobil înscris la BCPI Ploiești în cartea funciară x, CF vechi x, nr. cadastral x, reprezentat de teren extravilan în suprafață din acte 25.000 mp și măsurată 6.249 mp, situate în extravilanul comunei Ariceștii Rahtivani, județul Prahova;

- imobil înscris la BCPI Ploiești în cartea funciară x, CF vechi x, nr. cadastral x, reprezentat de teren extravilan in suprafață din acte 25.000 mp și măsurată 16.506 mp, situate în extravilanul comunei Ariceștii Rahtivani, județul Prahova;

- imobil înscris la BCPI Ploiești în cartea funciară x, CF vechi x, nr. cadastral x, reprezentat de teren extravilan in suprafață din acte 25.000 mp și măsurată 2.244 mp, situate în extravilanul comunei Ariceștii Rahtivani, județul Prahova;

- cota de 1/2 din imobil înscris la BCPI Sectorul 1 în cartea funciară x, CF vechi x, reprezentat de teren intravilan în suprafață din acte 191 mp, măsurată 191, situat în București, strada x nr. 2.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a menținut măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din data de 04.03.2016 cu privire la suma de 15.600 RON consemnata la D. S.A., Sucursala Victoria, în data de 03.03.2016, conform recipisei de consemnare nr. x, respectiv chitanței nr. x/1, pe numele inculpatului A., în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracțiune.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) și art. 11 din Lg. 241/2005, a dispus luarea măsurii asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului A., până la concurența sumelor de 13.754.194 RON și 40.000 RON, precum și părții responsabile civilmente S.C. C. S.R.L., până la concurența sumelor de 298.178 RON și 5.000 RON, în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracțiune și a achitării cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina acestora.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a dispus desființarea următoarelor înscrisuri: un număr de 200 facturi fiscale emise de S.C. E. S.R.L. pentru S.C. B. S.R.L. în perioada 2010 - 2013, evidențiate în Anexa nr. 3.4 la raportul de expertiză efectuat în cursul urmăririi penale și aflate la filele x - 410 din vol. 107 d.u.p.; un număr de 79 facturi fiscale emise de S.C. F. S.R.L. pentru S.C. B. S.R.L. în cursul anului 2010, evidențiate în Anexa nr. 3.4 la raportul de expertiză efectuat în cursul urmăririi penale și aflate la filele x din vol. 107 d.u.p.; un număr 25 facturi fiscale emise de S.C. G. S.R.L. pentru S.C. B. S.R.L. în cursul anului 2013, evidențiate în Anexa nr. 3.4 la raportul de expertiză efectuat în cursul urmăririi penale și aflate la filele x din vol. 107 d.u.p.; un număr 6 facturi fiscale emise de S.C. G. S.R.L. pentru S.C. C. S.R.L. în cursul anului 2013.

În temeiul art. 274 C. pen., a obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 40.000 RON, din care suma de 35.000 RON în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L. și 5.000 RON în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L.

Împotriva acestei hotărâri a formulat, în termen legal, apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1980 din data de 12 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., printre altele, s-a admis apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 94 din data de 01.02.2021 pronunțată de Tribunalul București în dosarul cu nr. x/2017;

A fost desființată, în parte, sentința atacată și rejudecând:

În baza art. 5 C. pen. cu aplicarea deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale și cu referire la deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2021 ale Curții Constituționale, s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului din prezenta cauză pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată este C. pen. în vigoare, anterior modificării aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 5 C. pen. cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen., astfel cum a fost interpretat prin deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub acuzația comiterii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (faptă săvârșită în intervalul 04.01.2013 - 26.08.2013 pe relația S.C. C. S.R.L.) prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (astfel cum a fost modificată prin Legea 50/2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

A fost redusă pedeapsa principală de la 10 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (faptă săvârșită în intervalul 02.07.2010 - 23.12.2013 pe relația S.C. B. S.R.L.) prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (astfel cum a fost modificată prin Legea 50/2013), cu referire la art. 79 alin. (3) C. pen. și aplicarea art. art. 75 alin. (2) lit. b) (pentru încălcarea termenului rezonabil al procesului), art. 35 alin. (1) și art. 5 alin. (1) C. pen. la 6 ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) si 2 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a desfășura activitatea de administrator al unei societăți comerciale), pe o durată de 5 ani, care se va executa de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi, care se va executa pe durata executării pedepsei principale.

S-a înlăturat dispoziția de obligare a inculpatului la plata sumei de 5.000 RON în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L și s-au redus cheltuielile judiciare stabilite de către prima instanță în sarcina inculpatului de la suma de 40.000 RON, din care suma de 35.000 RON în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L. și 5.000 RON în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L. la suma de 35.000 RON, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., la data de 15.01.2024, întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevăzuta de legea penală, solicitând, admiterea recursului în casație, desființarea în partea a deciziei recurte și în tot a sentinței penale nr. 94 din data de 01.02.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală și achitarea inculpatului A. în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. pentru infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată (actele materiale în legătură cu S.C. B. S.R.L.), infracțiune prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.. A solicitat înlăturarea dispoziției de condamnare a inculpatului A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, precum și a pedepselor principale și accesorii aferente acestei pedepse.

A mai solicitat și lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile în raport de temeiul achitării conform art. 15 alin. (5) C. proc. pen.

În concret, inculpatul A., prin apărător a susținut prin cererea de recurs în casație că inexistența faptei penale în autoratul inculpatului A. rezultă și din aplicarea prevederilor obligatorii ale art. 19 (1), art. 20 (c) Codul fiscal, pct. 36 alin. (2) din reglementările contabile conform cu Directiva a IV-a a CEEE aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice publicat sub nr. x/2099, art. 14, art. 72, art. 73 Codul de procedură fiscală, dispozițiilor Hotărârii nr. 13/2021 a Camerei Consultanților Fiscali a Romîniei, art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și art. 139 din Constituția României, respectiv aplicarea metodei corecte de calcul a incidenței bunurilor achiziționate (cheltuieli) și vândute (venituri), deci cu aplicarea unitară a corelării cheltuieli nedeductibile- venituri neimpozabile.

În cauza de fată, teza rechizitoriului, însușită de instanța de apel, în cadrul sentinței recurate, este aceea că mărfurile există, acestea au fost procurate de la un terț furnizor neindentificat, și nu de la furnizorii înscriși în registrele contabile. Totodată, pe lângă lipsa unui text legal care să incrimineze fapta inculpatului A., așa cum a fost reținută prin rechizitoriu și decizia recurată, se impune a se constata lipsa prejudiciului, care, astfel cum rezultă din doctrina și jurisprudența menționată rezultă atât din corelarea deductibil/nedeductibil venituri/cheltuieli, cât și din prioritatea pe care fondul (materialele) o are în fața formei (documentația materialelor- identitatea furnizorului), conducând la neîncadrarea faptelor, astfel cum au fost reținute, în prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Prin încheierea din 15 mai 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A., împotriva deciziei penale nr. 1980 din data de 12 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2017, constatându-se că recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. invocat de acesta, în ceea ce privește soluția de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (astfel cum a fost modificată prin Legea 50/2013), sub aspectul chestiunilor de drept invocate în legătură cu neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă, în sensul susținut al inexistenței unei corespondențe între starea de fapt și modelul abstract impus de norma de incriminare.

Examinând recursul în casație formulat de recurentul-inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 335/A din data de 06 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, împotriva deciziei instanței de apel, în raport, cu motivele invocate ce se vor analiza numai prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu și anume numai din perspectiva elementelor de tipicitate obiectivă, Înalta Curte constată recursul în casație declarat de inculpat, este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală, se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudența instanței supreme s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului" (decizia nr. 350/RC/2015, ÎCCJ, secția penală, www.x.ro).

Ca atare, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor formulate de recurentul-inculpat A. în cadrul cererii de recurs în casație, în conformitate cu dispozițiile art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte notează că, prin decizia recurată s-a reținut că instanța de fond a stabilit o situație de fapt corectă, reținând, în esență, că inculpatul A., în calitate de asociat și administrator al S.C. B. S.R.L., în perioada 02.07.2010 - 23.12.2013, cu intenție directă, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, la diferite intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a înregistrat în contabilitatea acestei societăți cheltuieli fictive în cuantum total de 41.763.142,30 RON, reprezentând în mod nereal achiziții de bunuri în baza a 304 facturi fiscale emise de S.C. E. S.R.L., S.C. G. S.R.L. și S.C. F. S.R.L., prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 20.137.840 RON (echivalent a 4.653.717 euro), din care: 5.388.862 RON (echivalentul a 1.246.400 euro) impozit pe profit și 8.082.754 RON (echivalentul a 1.869.471 euro) TVA de plată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., iar în calitate de administrator al S.C. C. S.R.L., în perioada 04.01.2013 - 26.08.2013, cu intenție directă, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, la diferite intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a înregistrat în contabilitatea acestei societăți cheltuieli fictive în cuantum total de 1.185.200 RON, reprezentând în mod nereal achiziții de bunuri în baza a 6 facturi fiscale emise de S.C. G. S.R.L., prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 487.810 RON (echivalent a 110.248 euro), din care: 68.784 RON (echivalentul a 15.375 euro) impozit pe profit și 229.394 RON (echivalentul a 51.895 euro) TVA de plată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Potrivit art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005, prin obligații fiscale se înțelege obligațiile prevăzute de Codul fiscal și de Codul de procedură fiscală, iar potrivit art. 2 lit. f) prin operațiune fictivă se înțelege disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există.

În art. 2 din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal în vigoare la data săvârșirii faptelor, se prevede că printre impozitele și taxele reglementate prin prezentul cod sunt și impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată.

Persoanele juridice române, sunt obligate la plata impozitului pe profit, conform art. 13 din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal (în prezent art. 13 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal).

Rezultatul fiscal se calculează ca diferență între veniturile și cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile, din care se scad veniturile neimpozabile și deducerile fiscale și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea rezultatului fiscal se iau în calcul și elemente similare veniturilor și cheltuielilor, potrivit normelor metodologice, precum și pierderile fiscale care se recuperează în conformitate cu prevederile art. 31. Rezultatul fiscal pozitiv este profit impozabil, iar rezultatul fiscal negativ este pierdere fiscală, astfel cum se prevede de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 (în prezent art. 19 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal).

Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare (art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003).

Din modul de descriere a faptei prin decizia recurată rezultă că există o corespondență între baza factuală și elementele de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea 241/2005, inclusiv sub aspectul elementului material al infracțiunii și a existenței prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului, fiind stabilită starea de fapt, cu caracter definitiv, în sensul că paguba adusă bugetului de stat, prin infracțiunea de evaziune fiscală ce a format obiectul judecății în cauză, a fost creată prin înregistrarea în evidențele contabile de operațiuni fictive de către inculpatul A., în calitate de asociat și administrator al S.C. B. SRL

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul inculpat nu a evidențiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, fiind neîntemeiată cererea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pentru infracțiunea de evaziune fiscală.

Înalta Curte reamintește că pe calea recursului în casație, cale extraordinară de atac nu poate fi reevaluat materialul probator administrat în primă instanță și în calea ordinară de atac a apelului, nu poate fi analizată schimbarea încadrării juridice a faptei, nu pot fi examinate condițiile de tipicitate subiectivă, întrucât excedează cazului de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7) din C. proc. pen.

De altfel, critica inculpatului prin apărător ales a vizat doar aparent ca nu se poate susține că există o evaziune fiscală doar pentru că este o neregulă la nivel documentar, atâta timp cât conținutul economic al acelor operațiuni există fără îndoială, iar în raport cu obiectul acuzației așa cum a fost arătat de către instanța de apel, întrucât acuzația inculpatului a fost mai largă, iar scopul criticii viza cuantumul prejudiciului, ceea ce duce și la modificarea bazei factuale reținute, excedând verificării în calea extraordinară de atac a recursului în casație.

O altă critică a inculpatului prin apărător ales referitoare la modalitatea în care instanța de apel a reținut ca fiind îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de evaziune fiscală, în raport, cu materialul probator administrat, nu pot fi avute în vedere, față de natura și specificul recursului în casație, cale extraordinară de atac.

Totodată, excedează analizei acestei căii extraordinare de atac și critica inculpatului prin apărător ales, cu privire la caracterul real al operațiunilor comerciale înregistrate în contabilitate, întrucât baza factuală a fost stabilită de instanța de apel, cu caracter definitiv, nemaiputând fi evaluate mijloacele de probă administrate și nici discutată încadrarea juridică a faptei.

În raport cu cele menționate, și ținând cont de baza factuală reținută cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, Înalta Curte constată că decizia instanței de apel este legală, fapta reținută întrunind cerințele de tipicitate, iar toate motivele recursului în casație formulat de inculpat prin apărător ales nu sunt fondate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1980 din data de 12 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1980 din data de 12 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2025.