ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra apelului de față,constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 23/2021 din data de 05 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, s-au dispus următoarele:

A fost condamnat inculpatul A., la:

- 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

- 3 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 26 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

- 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

S-a constatat că infracțiunile din prezenta cauză sunt în concurs real, potrivit art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, cu infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul prin Sentința penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014, definitivă și modificată prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, la pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen., de la 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002;

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite inculpatului A. în prezenta cauză cu pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen., din 1969, stabilită prin Sentința penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014, definitivă și modificată prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a scăzut din pedeapsă durata reținerii din data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014.

A fost anulat Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 123/2017 emis de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014 și s-a dispus emiterea unui nou mandat potrivit prezentei sentințe, la rămânerea definitivă a acesteia.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., a fost confiscată de la inculpatul A. suma de 156.500 RON.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpata persoană juridică S.C. B. S.R.L., CUI x, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. x/2008, cu sediul social în mun. Drobeta-Turnu Severin, str. x, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., constatând că s-a dispus radierea inculpatei persoană juridică.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpata persoană juridică S.C. B. S.R.L., CUI x, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. x/2008, cu sediul social în mun. Drobeta-Turnu Severin, str. x, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 26 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., constatând că s-a dispus radierea inculpatei persoană juridică.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpata persoană juridică S.C. B. S.R.L., CUI x, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. x/2008, cu sediul social în mun. Drobeta-Turnu Severin, str. x, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., constatând că s-a dispus radierea inculpatei persoană juridică.

A fost condamnat inculpatul C., la:

- 3 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita calitatea de administrator) din C. pen. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., precum și art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 C. pen. din 1969.

- 2 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita calitatea de administrator) din C. pen. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 26 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., precum și art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 C. pen. din 1969.

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., precum și art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 C. pen. din 1969.

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita calitatea de administrator) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 81, 82 C. pen. din 1969, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen. din 1969, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C. pen. din 1969 a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 71 indice 1 C. pen. din 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., s-a confiscat de la inculpatul C. suma de 118.000 RON.

A fost condamnată inculpata D., la:

- 3 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita calitatea de administrator) din C. pen. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

S-a constatat că infracțiunea din prezenta cauză este în concurs real, potrivit art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, cu infracțiunea de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 pentru care a fost condamnată inculpata prin Sentința penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014, definitivă și modificată prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, a fost contopită pedeapsa stabilită inculpatei în prezenta cauză cu pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) din C. pen. de la 1969 stabilită prin Sentința penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014, definitivă și modificată prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 și s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969, s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. din 1969 compută din pedeapsă durata reținerii din data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014 și durata executată de la 01.11.2018 la 15.01.2021.

A fost anulat Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 126/2017 emis de Curtea de Apel Craiova la 01.11.2018 și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii la rămânerea definitivă a prezentei hotărârii.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpata persoană juridică S.C. E. S.R.L., CUI x, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. x/1991, cu sediul social în comuna Ișalnița, str. x, jud. Dolj, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constatând că s-a dispus radierea inculpatei persoană juridică.

A fost condamnată inculpata F., administrator la S.C. G. S.R.L..la:

- 3 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita calitatea de administrator) din C. pen. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

S-a constatat că infracțiunea din prezenta cauză este în concurs real, potrivit art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, cu infracțiunile pentru care a fost condamnată inculpata prin Sentința penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014, definitivă și modificată prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Au fost descontopite pedeapsa rezultantă de 5 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) din C. pen.. de la 1969, aplicate inculpatei F. prin sentința penală apelată în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II- a, b, c (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) din C. pen. din 1969, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin, 1 lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

- pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) din C. pen. din 1969, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.

- pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) din C. pen. din 1969, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

A fost menținut sporul de 8 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, s-a dispus contopirea pedepsei stabilite inculpatei în prezenta cauză cu pedepsele stabilite și indicate mai sus prin Sentința penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014, definitivă și modificată prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și aplică inculpatei F. pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care se adaugă un spor de 8 luni, urmând ca inculpata să execute pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. din 1969 compută din pedeapsa aplicată inculpatei F. durata reținerii de la data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014, a arestării preventive și a arestului la domiciliu de la data de 08.11.2014 la data de 01.07.2015, precum și durata pedepsei executate de la 01.11.2018 până la 05.04.2021.

A fost anulat Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 128/2017 emis de Curtea de apel Craiova la 01.11.2018 și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii la rămânerea definitivă a prezentei hotărârii.

A fost condamnată inculpata persoană juridică S.C. G. S.R.L., CUI x, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. x/2007, cu sediul social în mun. Craiova, Calea x, jud. Dolj, la:

- pedeapsa amenzii penale în sumă de 20.000 de RON pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

S-a constatat că infracțiunea din prezenta cauză este în concurs real, potrivit art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, cu infracțiunea pentru care a fost condamnată inculpata prin Sentința penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014, definitivă și modificată prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 60.000 de RON și pedeapsa complementară de 1 an a interzicerii desfășurării activității de a efectua tranzacții imobiliare stabilite pentru săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1). lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002.

În temeiul art. 401 alin. (1) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite persoanei juridice S.C. G. S.R.L. și s-a aplicat acesteia pedeapsa amenzii penale cea mai mare în sumă de 60.000 de RON și pedeapsa complementară de 1 an a interzicerii desfășurării activității de a efectua tranzacții imobiliare.

- au fost obligați, în solidar, inculpații D. și A. la plata sumei de 252 260 RON și accesorii calculate (dobânzi și penalități de întârziere datorate conform Codului de procedură fiscală) până la plata integrală a prejudiciului.

- au fost obligați, în solidar, inculpații C. și A. la plata sumei de 739 560 RON și accesorii calculate (dobânzi și penalități de întârziere datorate conform Codului de procedură fiscală) până la plata integrală a prejudiciului.

S-a constatat că H. a achitat suma de 130.605 RON și inculpatul I. a achitat 83.000 RON, fiind achitată suma totală de 213.605 RON către partea civilă Statul Român - ANAF București - prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

S-a restituit inculpatei F. suma de 1.000 RON depusă la Trezoreria Municipiului Craiova, potrivit chitanței Seria x nr. x din 23.11.2017, reprezentând prejudiciu în Dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., au fost menținute măsurile asiguratorii a sechestrului instituite asupra bunurilor imobile, aflate în proprietatea inculpatului A., până la concurența sumei de 2.355.347 RON, dispuse prin Ordonanța nr. 366/P/2014, din data de 25.08.2016, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, după cum urmează:

- imobilului - apartament, cu nr. cadastral x - C1 - U284, înscris în CF nr. x - C1 - U284 a mun. București, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/28.05.2002, în suprafață de 27,82 mp, situat în mun. București, str. x - 119, sector 3;

- construcției cu o suprafață construită desfășurată de 669 mp, situată în mun. Drobeta-Turnu Severin, pe str. x, corp principal, cu cadre din beton armat sau cu pereți exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/chimic 368.10, mansardă cu cadre din beton armat sau cu pereți exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/chimic 130.30, subsol cu cadre din beton armat sau cu pereți exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic 187.60;

- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localității Drobeta-Turnu Severin, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.08.2008, în suprafață de 300 mp, situat în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, tarlaua x/1, parcela x;

- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localității Drobeta-Turnu Severin, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.08.2008, în suprafață de 300 mp, situat în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, tarlaua x/1, parcela x;

- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localității Drobeta-Turnu Severin, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.08.2008, în suprafață de 300 mp, situat în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, tarlaua x/1, parcela x;

- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localității Drobeta-Turnu Severin, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.08.2008, în suprafață de 300 mp, situat în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, tarlaua x/1, parcela x;

- cotei de 4/9 din imobilul - teren intravilan, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localității Drobeta-Turnu Severin, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.08.2008, în suprafață de 1666 mp, situat în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, tarlaua x/1, parcela x;

- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localității Drobeta-Turnu Severin, în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/21.06.2010, în suprafață de 802 mp măsurată, situat în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, tarlaua x/3, parcela x;

- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localității Drobeta-Turnu Severin, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.11.2006, în suprafață de 512 mp - cotă exclusivă și 240,9 mp - cotă indiviză, situat în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, Calea x, jud. Mehedinți.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., au fost menținute măsurile asiguratorii a sechestrului instituite asupra bunurilor imobile, - terenuri și construcții - aflate în proprietatea inculpatei S.C. G. S.R.L., până la concurența sumei de 213.605 RON, dispuse prin Ordonanța nr. 366/P/2014, din data 15 septembrie 2016, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, după cum urmează:

- cotei părți indivize de 1/2 din imobilul compus din terenul cu nr. topografic x, în suprafață totală de 1307 mp, aferent construcției, și construcția, cunoscută sub denumirea J., cu nr. cadastral x și nr. topografic x, înscris în CF x a localității Brașov, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11.11.2009, de către notarul public K.;

- imobilului cu nr. topografic x, compus din terenul în suprafață de 73,24 mp, înscris în CF x a localității Brașov, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11.11.2009, de către notarul public K.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat să plătească statului suma de câte 3100 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale și la judecata în primă instanță.

În temeiul art. 4 din O.U.G. nr. 39/2015 rap. la H.G. nr. 1000/2015, s-a dispus ca o copie a hotărârii definitive să se comunice DGRFP Craiova pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni în cazierul fiscal, iar în baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, o copie a dispozitivului acesteia se va comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.

Pentru a dispune astfel, în esență, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că prin Rechizitoriul nr. x/2014 din data de 08.12.2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

- infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.,

- infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.,

- infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.,

- infracțiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 308 rap. la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.,

- infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

- infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.,

- infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.,

- infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

- infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.,

- infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.,

- infracțiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 308 din C. pen. rap. la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Inițial, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, sub nr. x/2016.

Prin încheierea penală nr. 5 din camera de consiliu din 23 martie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2016 de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 345 alin. (1) C. proc. pen., au fost respinse cererile și excepțiile formulate de inculpații C., A., H., F., D., I. și SC. G. S.R.L.

În temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constat legalitatea sesizării instanței prin Rechizitoriul nr. x/2014 din data de 08.12.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

Prin încheierea penală nr. 705 din 12 iulie 2017 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în Dosar nr. x/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost respinse ca nefondate contestațiile declarate de inculpații D., F., C., H., I., SC. G. S.R.L., prin reprezentant N. și A. împotriva încheierii nr. 5 din camera de consiliu din 23 martie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2016 de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Prin Sentința penală nr. 9 din 9 ianuarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017 au fost admise cererile formulate de inculpații C. și A. și s-a dispus strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel Craiova la Curtea de Apel Alba Iulia, menținând actele îndeplinite la instanța de la care s-a strămutat judecarea cauzei.

Urmare strămurării cauzei, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia.

Prin hotărârea primei instanțe s-a arătat că în fața instanței de fond inculpații nu au recunoscut învinuirile, nu au solicitat ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute de art. 374 alin. (4) C. proc. pen. și au solicitat readministrarea probelor din cursul urmăririi penale.

Prin Decizia nr. 855 din 26 noiembrie 2020 a Curții Constituționale a României a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de inculpatul A. în Dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și a constat că dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt constituționale în raport cu critici le formulate.

S-a reținut că prin Sentința penală nr. 38/2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2018 disjuns din prezenta cauză, s-a dispus, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., art. 10 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 241/2005, art. 5 C. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților H. și I., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 10 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 241/2005, art. 91 lit. c) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpaților câte o amendă administrativă în sumă de 1000 RON.

S-a constatat că inculpatul I. a achitat părții civile Statul Român prin ANAF prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Craiova prejudiciul în sumă de 83.000 RON cauzat prin infracțiunea pentru care s-a dispus încetarea procesului în prezenta cauză, așa cum rezultă din chitanța seria x nr. x din data de 22.11.2017 și a fost obligat inculpatul I. la plata accesoriilor aferente sumei de 83.000 RON ce se vor calcula începând cu data comiterii faptei 17.12.2011 și până la data de 22.11.2017.

S-a constatat că inculpata H. a achitat părții civile Statul Român prin ANAF prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Craiova prejudiciul în sumă de 130.605 RON cauzat prin infracțiunea pentru care s-a dispus încetarea procesului în prezenta cauză, așa cum rezultă din OP nr. x/22.11.2017 din data de 22.11.2017 și a fost obligată inculpata H. la plata accesoriilor aferente sumei de 130.605 începând cu data comiterii faptei 14.12.2011 și până la data de 22.11.2017.

Sub aspectul situației de fapt, prin sentința apelată s-au reținut următoarele:

La data de 29.06.2011, S.C. B. S.R.L., reprezentată de numita O., în baza deciziei de numire în calitate de director al acestei societăți nr. 45/27.06.2011, emisă de inculpatul A., a participat la licitația prin negociere directă cu cumpărătorul, organizată de administratorul judiciar P.., al S.C. Q. S.R.L., fiind declarată adjudecatar al bunurilor scoase la vânzare, în valoare de 792.406 RON, din care 153.369 RON TVA, de către comisia de licitație compusă din președinte F., administrator special al S.C. Q. S.R.L., și membrii R., reprezentant al P., și S.

Astfel, în baza facturii fiscale nr. x/01.07.2011, emisă de S.C. Q. S.R.L., inculpata S.C. B. S.R.L., a achiziționat de la S.C. Q. S.R.L., bunuri mobile lot x, în valoare totală de 792.406 RON, din care 639.037 RON bază impozabilă și 153.369 RON TVA.

Factura fiscală nr. x/01.07.2011 a fost înregistrată în evidența contabilă a inculpatei S.C. B. S.R.L.

De asemenea, Factura nr. x/01.07.2011 a fost evidențiată în jurnalul pentru cumpărări pe luna iulie 2011 și declarată ca achiziție și TVA deductibil în decontul de TVA pentru trimestrul III 2011.

O parte din bunurile achiziționate, conform Facturii nr. x/01.07.2011, au fost transformate prin declasare în deșeuri din fier, inox și cupru, fiind întocmite în acest sens un număr de 6 procese-verbale de declasare bunuri în data de 01.07.2011, rezultând din această operațiune deșeuri fier vechi - 439.412 kg, deșeuri inox - 84.048 kg, deșeuri cupru - 1.340 kg, în valoare totală de 877.185,65 RON, evidențiate din punct de vedere contabil în contul 346 produse reziduale, și ulterior au fost livrate, iar veniturile rezultate din vânzarea acestora au fost, de asemenea, înregistrate în evidența contabilă a inculpatei S.C. B. S.R.L.

Bunurile achiziționate de către inculpata S.C. B. S.R.L., în baza Facturii nr. x/01.07.2011, au fost vândute:

A) - o parte ca deșeuri, către S.C. T. S.A.,

B) - o altă parte către suspecta S.C. L. S.R.L.,

C) - iar o altă parte către inculpata S.C. G. S.R.L.

A) Astfel, în data de 29 iunie 2011, a fost încheiat între inculpata S.C. B. S.R.L., reprezentată de martora O., în baza deciziei de numire în calitate de director al acestei societăți nr. 45/27.06.2011, emisă de inculpatul A., în calitate de vânzător, și S.C. T. S.A., reprezentată de administratorul U., în calitate de cumpărător, Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/29.06.2011, având ca obiect vânzarea, respectiv cumpărarea, cu prețul de 3.872.500 RON, de deșeuri feroase și neferoase, după cum urmează: deșeu inox 450 tone, deșeu cupru 50 tone și deșeu fier 300 tone, care proveneau din instalații de vinificație și se aflau situate în localitățile Craiova, Podari, Segarcea, Dăbuleni și Șimian, fiind dobândite de către inculpata S.C. B. S.R.L. de la S.C. Q. S.R.L.

În cuprinsul acestui contract a fost făcută mențiunea "Cantitățile finale se vor stabili în urma executării contractului".

Din prețul în sumă de 3.872.500 RON, S.C. T. S.A. a plătit, în avans, la data de 01.07.2011, suma de 1.000.000 RON, iar pe parcursul derulării contractului a mai plătit la data de 11.07.2011 suma de 200.000 RON, la data de 27.07.2011 suma de 200.000 RON și la data de 10.08.2011 suma de 300.000 RON, în total suma de 1.700.000 RON, fiindu-i livrate deșeuri în sumă totală de 1.151.947,35 RON.

Pentru aceste livrări de deșeuri, S.C. B. S.R.L. a emis următoarele facturi: seria x nr. x/11.07.2011, în valoare de 246.535,68 RON, seria x nr. x/15.07.2011, în valoare de 70705,24 RON, seria x nr. x/15.07.2011, în valoare de 64.821,20 RON, seria x nr. x/27.07.2011, în valoare de 110.436,40 RON, seria x nr. x/29.07.2011, în valoare de 51.687,42 RON, seria x nr. x/08.08.2011, în valoare de 39.427,59 RON, seria x nr. x/19.08.2011, în valoare de 8008,32 RON, seria x nr. x/19.08.2011,în valoare de 162.351,57 RON, seria x nr. x/31.08.2011, în valoare de 96.896,60 RON, seria x nr. x/30.09.2011, în valoare de 231.279,04 RON, seria x nr. x/31.10.2011, în valoare de 34243,91 RON, și seria x nr. x/22.11.2011, în valoare de 35554,38 RON.

Potrivit declarației martorului V., director adjunct la S.C. T. S.A., tăierea și transformarea în deșeuri a bunurilor, care au format obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/29.06.2011, s-a făcut de către angajații S.C. T. S.A., care s-au deplasat în localitățile Craiova, Podari, Segarcea, Dăbuleni și Șimian, unde au tăiat, cântărit, încărcat și transportat, cu mijloacele auto ale S.C. T. S.A., materialele rezultate în urma debitării, la punctele de lucru ale S.C. T. S.A., situate în mun. Craiova și comuna Podari.

Pentru fiecare transport, în parte, a fost întocmit un aviz de însoțire a mărfii de către o persoană delegată din partea S.C. B. S.R.L., uneori aceasta fiind W., X. sau inculpata F., conform declarației martorului V.

După ce bunurile au fost debitate (dezmembrate) de către angajații S.C. T. S.A., au fost sortate pe grupe de metale, respectiv fier, inox, motor electric, etc., după care au fost cântărite, separat, pe grupe de materiale, și au fost facturate conform notei de intrare - recepție sau avizului de expediție.

Materialele rezultate în urma dezmembrării, au fost încărcate în mijloacele de transport auto ale S.C. T. S.A. și au fost transportate la punctele de lucru ale acestei societăți din localitățile Craiova și Podari.

Dovada faptului că debitarea bunurilor, cumpărate ca deșeuri, de S.C. T. S.A. de la inculpata S.C. B. S.R.L., a fost efectuată de către angajații S.C. T. S.A., reiese din facturile de achiziții butelii oxigen, foile de parcurs pentru mijloacele de transport aparținând S.C. T. S.A., formularele de încărcare - descărcare, avizele de însoțire a mărfii, notele de recepție și tichetele de cântar depuse, în copie, la dosarul cauzei de către martorul V.

Martorul V. a menționat că nu a fost încheiat nici un contract de prestări-servicii între S.C. T. S.A. și S.C. B. S.R.L., referitor la debitarea (dezmembrarea) bunurilor cumpărate ca deșeuri de S.C. T. S.A., în data de 29.06.2011, de la S.C. B. S.R.L., și transportul materialului debitat din localitățile Șimian, Dăbuleni, Podari, Segarcea și Craiova la punctele de lucru ale S.C. T. S.A.., deoarece cheltuielile efectuate de S.C. T. S.A. cu dezmembrarea bunurilor și transportul materialului debitat s-au luat în considerare la stabilirea prețului, cu care au fost achiziționate deșeurile, rezultate în urma debitării, la fixarea prețului avându-se în vedere costurile rezultate în urma debitării și transportului.

Din rulajul contului 703 Venituri din vânzarea produselor, din balanța de verificare a lunii decembrie 2011, în care apare înregistrată suma de 1.151.947,35 RON, se deduce că s-au înregistrat și veniturile în sumă de 69.799 RON, aferente livrărilor efectuate către S.C. T. S.A. în perioada octombrie - noiembrie 2011.

Din declarația informativă D 394, depusă de inculpata S.C. B. S.R.L. pentru semestrul II anul 2011, rezultă că valorile declarate corespund rulajelor conturilor TVA deductibil și TVA colectat, conform balanței de verificare din luna decembrie 2011.

S.C. T. S.A. a înregistrat în evidența contabilă valoarea achizițiilor în sumă de 1.151.947,35 RON, de la inculpata S.C. B. S.R.L., în conturile 301 Materii prime și 401 Furnizori.

Valoarea achizițiilor de deșeuri, de la inculpata S.C. B. S.R.L., a fost evidențiată de S.C. T. S.A. în jurnalele pentru cumpărări și în deconturile de TVA pentru perioada iulie 2011 - noiembrie 2011, ca achiziții supuse măsurilor de simplificare.

Deoarece S.C. T. S.A. a achitat în plus suma de 578.052,59 RON, pentru care nu i-au fost livrate deșeuri, în vederea recuperării acestei sume de bani, reprezentanții celor două societăți au stabilit ca inculpata S.C. B. S.R.L. să vândă către S.C. T. S.A. terenul în suprafață de 7.500 mp, situat în mun. Craiova, cartierul Craiovița Nouă, B-dul x nr. 5C, județul Dolj, cu prețul de 2.387.492,28 RON inclusiv TVA, teren pe care inculpata S.C. B. S.R.L. urma să-l achiziționeze de la S.C. Y..L.

În acest sens reține că inculpata S.C. B. S.R.L. a emis către S.C. T. S.A. factura seria x nr. x/29.07.2011, în valoare de 855.814 RON, reprezentând contravaloare avans deșeuri metalice, pe care apoi nu le-a mai livrat către beneficiarul S.C. T. S.A., factură care a fost stornată parțial prin facturile seria x nr. x/31.08.2011, pentru suma de 6.684,08 RON, seria x nr. x/30.09.2011, pentru suma de 231.279,04 RON, seria x nr. x/31.10.2011, pentru suma de 34.243,91 RON, și seria x nr. x/22.11.2011, pentru suma de 35.554,38 RON, rămânând achitată din această factură suma de 578.052,59 RON.

La data de 5 mai 2012, a fost încheiat între S.C. Y..L., reprezentată de Z., în calitate de promitentă vânzătoare, și inculpata S.C. B. S.R.L., reprezentată de inculpatul C., în baza împuternicirii nr. 39/23.04.2012, emisă de inculpatul A., în calitate de promitentă-cumpărătoare, promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, care a fost autentificată de notarul public AA. sub nr. x/10.05.2012, prin care numitul Z., în numele și pentru promitenta vânzătoare S.C. Y..L., se obliga să vândă către S.C. B. S.R.L. terenul în suprafață de 7.500,36 mp din acte, respectiv 7.500 mp din măsurători, situat în mun. Craiova, cartier Craiovița Nouă, B-dul x nr. 5C, județul Dolj, cu prețul de 505.000 RON + TVA.

Prin Împuternicirea nr. 39/23.04.2012, întocmită și semnată de inculpatul A., pe care acesta a înregistrat-o în registrul său de dare dată certă sub nr. x/23.04.2012 și în privința căreia a atest data, identitatea părților și conținutul său, inculpatul C. era împuternicit de BB., legal reprezentată de avocat A., în calitate de reprezentant al Consiliului de Administrație, asociat unic și administrator al S.C. B. S.R.L., ca în numele său să încheie o promisiune bilaterală de vânzare a imobilului - teren, situat în intravilanul localității Craiova, B-dul x nr. 5C, județul Dolj, în suprafață de 7.500 mp., fără a avea dreptul să semneze contract în formă autentică, în lipsa unui mandat expres al proprietarului S.C. BB., cu condiția ca promisiunea să nu încalce nici dispozițiile Legii nr. 53/2003, să nu cauzeze prejudicii și să nu depășească limitele mandatului.

La data de 14 mai 2012, a fost încheiat între inculpata S.C. B. S.R.L., reprezentată de inculpatul C., în baza împuternicirii nr. 38/19.04.2012, emisă de inculpatul A., în calitate de promitentă-vânzătoare, și S.C. T. S.A., reprezentată de V., în calitate de promitentă-cumpărătoare, antecontractul de vânzare-cumpărare, care a fost autentificat de notarul public CC. sub nr. x/14.05.2012, prin care inculpata S.C. B. S.R.L. se obliga să vândă către S.C. T. S.A. terenul în suprafață de 7.500,36 mp din acte, respectiv 7.500 mp din măsurători, situat în mun. Craiova, cartier Craiovița Nouă, B-dul x nr. 5C, județul Dolj, și să cesioneze toate drepturile și obligațiile ce rezultau din autorizația de construire nr. x/25.04.2008, emisă de Primăria mun. Craiova, cu prețul de 2.387.492,28 RON inclusiv TVA.

Deși în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare, care a fost autentificat de notarul public CC. sub nr. x/14.05.2012, s-a menționat că inculpatul C. a încheiat acest antecontract în baza împuternicirii nr. 38/19.04.2012, întocmită și semnată tot de către inculpatul A., această împuternicire a fost emisă pentru încheierea unui alt act, și anume: prin aceasta împuternicire era mandatat inculpatului C. de a cumpăra, în numele S.C. B. S.R.L., de la S.C. Y..L., terenul situat în intravilanul localității Craiova, B-dul x nr. 5C, județul Dolj, în suprafață de 7.500 mp.

În baza contractului de vânzare-cumpărare, care a fost autentificat sub nr. x/28.05.2012, de notarul public DD., încheiat între S.C. Y..L., reprezentat de asociatul unic și administratorul Z., în calitate de vânzătoare, și inculpata S.C. B. S.R.L., reprezentată de inculpatul C., în baza împuternicirii nr. 38/19.04.2012, emisă de inculpatul A., în calitate de cumpărătoare, S.C. Y..L. a vândut terenul, în suprafață de 7.500 mp, situat în mun. Craiova, cartier Craiovița Nouă, B-dul x nr. 5C, județul Dolj, cu nr. cadastral x, înscris în CF nr. x a mun. Craiova, către inculpata S.C. B. S.R.L., cu prețul de 505.000 RON, la care s-a adăugat TVA în sumă de 121.200 RON, fiind emisă în acest sens factura fiscală nr. x/28.05.2012.

Prin Împuternicirea nr. 38/19.04.2012, întocmită și semnată de inculpatul A., pe care acesta a înregistrat-o în registrul său de dare dată certă sub nr. x/19.04.2012 și în privința căreia a atest data, identitatea părților și conținutul său, inculpatul C. era împuternicit de BB., reprezentată de avocat A., în calitate de reprezentant al Consiliului de Administrație, asociat unic și administrator al S.C. B. S.R.L., ca în numele lor să cumpere de la S.C. Y..L. imobilul teren, situat în intravilanul localității Craiova, B-dul x nr. 5C, județul Dolj, în suprafață de 7.500 mp.

Din acest preț, la data de 16.05.2012, a fost plătită suma de 470.000 RON, bani virați de către S.C. T. S.A., la data de 15.05.2012, în contul inculpatei S.C. B. S.R.L., în baza antecontractului de vânzare-cumpărare, care a fost autentificat de notarul public CC. sub nr. x/14.05.2012, iar, la data de 29.06.2012, suma de 156.200 RON, virată de către S.C. T. S.A., din contul deschis la EE., prin OP nr. x/29.06.2012, direct în contul S.C. Y..L., deschis la EE.

Acest teren a fost cumpărat de S.C. Y..L., reprezentată de administratorul său Z., de la S.C. FF., care a fost reprezentată de administratorul său GG., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11.11.2008, de notarul public HH., cu prețul de 1.768.095 RON, la care a fost adăugat TVA - ul în sumă de 335.938,05, în baza căruia a fost emisă factura fiscală seria x nr. x/11.11.2008.

S.C. FF., la rândul său, a achiziționat acest teren de la de la S.C. II. S.A., cu bani obținuți de S.C. FF., în baza facturii fiscale false nr. x/04.04.2007, în urma comiterii infracțiunii de înșelăciune în dauna JJ.

S.C. Y..L. nu a achitat către S.C. FF. integral prețul prevăzut în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/11.11.2008 de notarul public HH., ci numai suma de 100.000 RON.

În acest sens reține că, din prețul de 2.104.033,05 RON, la data de 24.11.2008, cumpărătoarea S.C. Y..L. virează din contul său, deschis la KK. Sucursala Drobeta-Turnu Severin, din dispoziția administratorului său Z., suma de 100.000 RON în contul S.C. FF., deschis la LL., sumă care intră în acest cont la data de 25.11.2008.

La data de 25.11.2008, când suma de 100.000 RON intră în contul S.C. FF. deschis la LL., în acest din urmă cont, mai exista doar suma de 18.040 RON.

Această sumă de 100.000 RON, virată de S.C. Y..L., împreună cu o altă sumă de 130.000 RON, din suma de 160.000 RON, virată la data de 28.11.2008 de S.C. MM. S.R.L., sunt transferate la data de 04.12.2008, din contul S.C. FF., deschis la LL., din dispoziția inculpatei F., în contul S.C. NN.., deschis la OO., cu titlu de plată efectuată în baza facturii fiscale seria x VDS nr. x, din 01.04.2007, factură falsă, prin care se atesta că S.C. NN.. vânduse către S.C. FF. utilaje, cu privire la care s-a dovedit că nu existau în realitate.

În contul S.C. NN.., deschis la OO., la data virării celor 230.000 RON, nu exista decât suma de 34,17 RON.

Din suma de 230.000 RON, S.C. NN.., din dispoziția administratorului său PP., virează la data de 04.12.2008, în contul S.C. Y..L., deschis la KK. Sucursala Mehedinți, suma de 100.000 RON (intrată în acest cont la data de 05.12.2008), în baza antecontractului de vânzare-cumpărare datat 23.11.2008, în cuprinsul căruia se atesta că S.C. Y..L., în calitate de promitentă - vânzătoare, se obliga să vândă către S.C. NN.., în calitate de promitentă - cumpărătoare, un teren arabil intravilan în suprafață de 2.000 mp, situat în extravilanul comunei Tunari, județul Ilfov, menționându-se că acest teren a fost dobândit în proprietatea S.C. Y..L. în baza contractului de donație autentificat sub nr. x/15.05.1998, de B.N.P. QQ., însă S.C. Y..L. nu avea cum să dobândească acest teren extravilan în cursul anului 1998, deoarece S.C. Y..L. a fost înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului la data de 19.11.2007, sub nr. x/2007.

Această sumă de 100.000 RON a fost virată din nou de S.C. Y..L., din dispoziția Z., în contul S.C. FF., deschis la LL., la data de 08.12.2008.

Pentru a face dovada că a achitat contravaloarea terenului în suprafață de 7.500 mp, achiziționat de la S.C. FF., în baza contractului de vânzare-cumpă

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă