ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 09.10.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

09.10.2025

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 09 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 23 din 05 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală, în dosarul nr. x/2016, s-au dispus, între altele, următoarele:

I. În aplicarea globală a legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului A. este C. pen. din 1969.

A fost condamnat inculpatul A., la:

- 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

- 3 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 26 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

- 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 215

alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

S-a constatat că infracțiunile din prezenta cauză sunt în concurs real, potrivit art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, cu infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2014, definitivă și modificată prin decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, la pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen., de la 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002;

În temeiul art. 33 alin 1 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite inculpatului A. în prezenta cauză cu pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen., din 1969, stabilită prin sentința penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2014, definitivă și modificată prin decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a scăzut din pedeapsă durata reținerii din data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii 123/2017 emis de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014 și s-a dispus emiterea unui nou mandat potrivit prezentei sentințe, la rămânerea definitivă a acesteia.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost confiscată de la inculpatul A. suma de 156.500 RON.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 19 alin. (1) și (5) C. proc. pen., art. 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român - ANAF București - prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și:

- au fost obligați, în solidar, inculpații B. și A. la plata sumei de 252 260 RON și accesorii calculate (dobânzi și penalități de întârziere datorate conform Codului de procedură fiscală) până la plata integrală a prejudiciului.

- au fost obligați, în solidar, inculpații C. și A. la plata sumei de 739 560 RON și accesorii calculate (dobânzi și penalități de întârziere datorate conform Codului de procedură fiscală) până la plata integrală a prejudiciului.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., au fost menținute măsurile asiguratorii a sechestrului instituite asupra bunurilor imobile, aflate în proprietatea inculpatului A., până la concurența sumei de 2.355.347 RON, dispuse prin Ordonanța nr. 366/P/2014, din data de 25.08.2016, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, după cum urmează:

- imobilului - apartament, cu nr. cadastral x - C1 - U284, înscris în CF nr. x - C1 - U284 a mun. București, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/28.05.2002, în suprafață de 27,82 mp, situat în mun. București, str. x - 119, sector 3;

- construcției cu o suprafață construită desfășurată de 669 mp, situată în mun. Drobeta Turnu - Severin, pe str. x, corp principal, cu cadre din beton armat sau cu pereți exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/chimic 368.10, mansardă cu cadre din beton armat sau cu pereți exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/chimic 130.30, subsol cu cadre din beton armat sau cu pereți exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic 187.60;

- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localității Drobeta - Turnu Severin, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/29.08.2008, în suprafață de 300 mp, situat în intravilanul mun. Drobeta - Turnu Severin, tarlaua x/1, parcela x;

- cotei de 4/9 din imobilul - teren intravilan, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localității Drobeta - Turnu Severin, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/29.08.2008, în suprafață de 1666 mp, situat în intravilanul mun. Drobeta - Turnu Severin, tarlaua x/1, parcela x;

- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localității Drobeta - Turnu Severin, în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. x/21.06.2010, în suprafață de 802 mp măsurată, situat în intravilanul mun. Drobeta - Turnu Severin, tarlaua x/3, parcela x;

- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localității Drobeta - Turnu Severin, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/17.11.2006, în suprafață de 512 mp - cotă exclusivă și 240,9 mp - cotă indiviză, situat în intravilanul mun. Drobeta - Turnu Severin, Calea x, jud. Mehedinți.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat să plătească statului suma de câte 3100 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale și la judecata în primă instanță.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, între alții, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 72/A din 12.04.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022, au fost admise, între altele, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, partea civilă Statul Român reprezentat de ANAF prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și de inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 23 din 5 aprilie 2021 a Curții de Apel Alba Iulia, a fost desființată, în parte, hotărârea atacată, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., cu privire la: greșita condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.; greșita condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 215

alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.; aplicarea greșită a dispoziției privind confiscarea bunului dobândit prin săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată anterior menționată; cuantumul pedepsei finale de executat.

Referitor la latura civilă a cauzei, cu privire la omisiunea lăsării ca nesoluționată a acțiunii civile în ceea ce privește pe S.C. D. S.R.L. și S.C. E. S.R.L.; omisiunea stabilirii datei de la care se calculează accesoriile; omisiunea obligării inculpaților F., S.C. G. S.R.L., A. și C., în solidar, la plata sumelor ce reprezintă obligații fiscale accesorii obligațiilor principale; greșita dispoziție privind restituirea către inculpata F. a sumei de 1000 de RON depusă la Trezoreria Municipiului Craiova, potrivit chitanței Seria x nr. x din 23.11.2017, reprezentând prejudiciu în dosarul nr. x/2016; omisiunea instituirii măsurilor asigurătorii asupra bunurilor și conturilor deținute de inculpații A., C. și B..

Rejudecând în aceste limite, Înalta Curte a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, respectiv:

- 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.;

- 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 215

alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 215

alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

Au fost menținute celelalte pedepse aplicate inculpatului.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite în prezenta cauză, respectiv:

- 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 26 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. cu pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen., din 1969, stabilită prin sentința penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. de la 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 și i-a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a scăzut din pedeapsă durata reținerii din data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 123/2017 emis de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2014 și s-a dispus emiterea unui nou mandat potrivit prezentei decizii.

S-a înlăturat dispoziția de confiscare a bunului dobândit prin comiterea infracțiunii de delapidare, respectiv a sumei de 156.500 RON, de la inculpatul A..

Cu privire la latura civilă a cauzei, în baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. împotriva S.C. D. S.R.L. și S.C. E. S.R.L.

Au fost obligați inculpații B. și A. la plata sumei de 252 260 RON și accesorii calculate (dobânzi și penalități de întârziere datorate conform Codului de procedură fiscală) de la data comiterii faptelor și până la plata integrală a prejudiciului.

Au fost obligați, în solidar, inculpații C. și A. la plata sumei de 739 560 RON și accesorii calculate (dobânzi și penalități de întârziere datorate conform Codului de procedură fiscală) de la data comiterii faptelor până la plata integrală a prejudiciului.

Au fost obligați inculpații F., S.C. G. S.R.L., A. și C., în solidar, la plata sumelor ce reprezintă obligații fiscale accesorii obligațiilor principale constând în sumele de 83.000 de RON și respectiv, 130.605 RON, calculate de la data comiterii faptelor și până la datele la care aceste sume au fost achitate efectiv.

În baza art. 249 C. proc. pen., s-a dispus instituirea popririi asupra tuturor conturilor și măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile deținute, între alții, de inculpatul A., până la concurența sumelor de 739.560 RON și respectiv, 252.260 RON, precum și a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente; instituirea popririi asupra tuturor conturilor și măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile și imobile deținute de C. până la concurența sumei de 739.560 RON precum și a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente, A. și B.;

S-a redus suma până la concurența căreia au fost menținute măsurile asiguratorii asupra bunurilor imobile ale inculpatului A. prin sentința apelată, măsuri instituite inițial prin ordonanța nr. 366/P/2014 din 25.08.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, de la 2.355.347 RON, la nivelul sumei de 991.820 RON precum și dobânzile și penalitățile aferente acesteia și respectiv, dobânzile și penalitățile aferente prejudiciului recuperat de inculpații H. și I..

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu contravin deciziei.

Împotriva deciziei penale nr. 72/A din 12 aprilie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2016, a formulat recurs în casație, printre alții, inculpatul A. la data de 06.05.2022, prin apărător ales, avocat J..

Prin încheierea nr. 510 din 20 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 72/A din 12 aprilie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2016.

Ulterior, împotriva deciziei nr. 72/A din 12 aprilie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2016, inculpatul A. a formulat o nouă cerere de recurs în casație la data de 26 aprilie 2025, prin apărător ales, K..

Prin cererea formulată de inculpat a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal).

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, inculpatul A. a arătat, în esență, că este încălcat principiul egalității de arme de în interpretarea dată de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., creând un dezechilibru între mijloacele procesuale puse la dispoziția procurorului și cele puse la dispoziția avocatului.

Curtea a constatat neconstituționalitatea art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. în măsura în care nu permitea inculpatului să invoce greșita nedispunere a încetării procesului penal, ceea ce a creat un dezechilibru între procuror și inculpat, contrar art. 16 și 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 CEDO.

Instanța, pentru a face ca aceasta hotărâre a Curții Constituționale a României să fie una efectiv aplicată, sa constate că în ipoteza recursului în casație pentru motivul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., poate fi exercitat recursul în casație în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii Curții Constituționale, sens în care inculpatul a solicitat repunerea în termenul de formulare a recursului în casatie.

În acest context, a arătat că de la data publicării Deciziei nr. 297/2018 în MO, adică de la data de 18 iunie 2018, textul art. 155 lit. a) C. proc. pen. nu mai este în vigoare, și nu mai exista în fondul activ al legislației un text care să permită întreruperea prescripției cu consecința că în cauză se aplică termenul general de prescripție.

Stabilirea ca lege penală mai favorabilă a C. pen. din 1968 nu are însă ca efect și aplicarea normelor referitoare la întreruperea prescripției din Codul penai vechi, deoarece acest lucru este imposibil. În principal, deoarece aceasta ar încălca în mod direct deciziile CCR menționate mai sus, dar și pentru că întreruperea cursului prescripției se face prin îndeplinirea și comunicarea unui act de procedură. Or, C. proc. pen. vechi nu mai era în vigoare nici la momentul întocmirii rechizitoriului și nici la data judecării cauzei, astfel că aceste proceduri care ar fi putut întrerupe prescripția nu mai existau și, în consecință, nu puteau produce consecințe juridice, în sensul întreruperii cursului prescripției.

Tocmai de aceea stabilirea C. pen. vechi ca lege mai favorabilă în cauză nu atrage și cazurile de întrerupere a prescripției, deoarece potrivit art. 123 C. pen. din 1968 cursul prescripției se întrerupea prin îndeplinirea oricărui act (procedural) care, potrivit legii, trebuia comunicat inculpatului. Așadar, întreruperea se făcea prin îndeplinirea unui act de procedură, doar că, în speță, procedura după care s-a judecat cauza a fost cea prevăzută de noul C. proc. pen., deoarece dispozițiile de procedură sunt de imediată aplicare conform art. 3 din Legea nr. 255/2013.

Totodată, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova cu nr. 366/P/2014 a fost întocmit la data de 08.12.2016, iar Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. a intrat în vigoare la data de 01.02.2014, dată de la care a fost abrogată și Legea nr. 29/1968 privind C. proc. pen.. Având în vedere că legea nu permite combinarea unor dispoziții din două legi (pentru că astfel s-ar crea o a treia lege), textul prev. de art. 123 din vechiul C. pen. este inaplicabil în speță. Tocmai de aceea Curtea Constituțională a României a arătat că în fondul activ al legislației nu există un text de lege care sa prevadă întreruperea prescripției după data de 18.06.2018, iar la soluționarea cauzei pe fond nu s-a dezbătut și nici nu s-a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal.

Având în vedere cele arătate mai sus, data săvârșirii faptelor 2011-31.01.2012, și respectiv data pronunțării sentintei de condamnare (05.04.2021), inculpatul a opinat că la acea dată era împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, deoarece potrivit Deciziei CCR nr. 297/2018 de la data publicării acesteia (18.06.2018) în fondul activ al legislației nu mai exista un text care să permită întreruperea prescripției. ("Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenta intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale"). Deoarece deciziile CCR sunt obligatorii potrivit art. 147 din Constituție de la data publicării în Monitorul Oficial inclusiv în ceea ce privește considerentele rezultă că la data pronunțării deciziei de condamnare nu exista în fondul activ al legislației niciun temei pentru prescripția specială.

Prin urmare, a solicitat să se constate întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 440 C. proc. pen. și, pe cale de consecință, să se dispună admiterea în principiu a acestuia.

În aceste condiții, potrivit art. 16 lit. f) C. proc. pen., instanța trebuia să constate că a intervenit prescripția răspunderii penale și să dispună încetarea procesului penal în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.

Decizia 50/18.02.2025 de la data publicării în Monitorul Oficial respectiv 11.04.2025, lămurește aceasta situație și permite Înalta Curte de Casație și Justiție să ofere un tratament egal inculpatului, un acces liber, efectiv la justiție, sens în care se impune admiterea recursului în casație.

După îndeplinirea procedurilor prevăzute de art. 439 C. proc. pen., cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, având fixat termen de judecată, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la 09 octombrie 2025.

Magistratul asistent, în conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., a întocmit și a depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casație formulate, în vederea verificării admisibilității în principiu a acesteia.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, magistratul-asistent raportor constată, prioritar, că cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 435 din C. proc. pen., aceasta fiind introdusă după expirarea termenului legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

Potrivit dispozițiilor art. 435 din C. proc. pen., "Recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.".

În acest sens, magistratul asistent raportor reține că din actele dosarului rezultă că decizia instanței de apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 18.04.2022.

Termenul de declarare a recursului în casație, prev. de art. 435 din C. proc. pen., s-a împlinit la data de 19.05.2022 pentru inculpatul A.. Or, prezenta cerere de recurs în casație a fost introdusă la data de 26.04.2025, cu depășirea cu mult a termenului de 30 de zile de la data comunicării către parte a deciziei instanței de apel.

Un alt aspect care conduce la inadmisibilitatea căii de atac privește faptul că recurentul inculpat a mai formulat un recurs în casație împotriva aceleiași decizii penale, fiind respins prin decizia penală nr. 510/RC din 20.10.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022, fiind incidente dispozițiile art. 438 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora în cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Prin Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că este neconstituțională soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal, însă acest aspect nu echivalează cu posibilitatea de a declara un nou recurs în casație invocând un alt caz de casație ori cu repunerea în termenul de recurs în casație.

Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curții Constituționale nu este de natură să schimbe această constatare, atâta timp cât în considerentele acesteia nu sunt prevăzute dispoziții în sensul solicitat de recurentul inculpat (nașterea unui nou drept de a formula recurs în casație), având în vedere că deciziile instanței de contencios constituțional produc efecte general obligatorii pentru viitor, începând cu data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, după cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența acesteia.

În acest sens, prin Decizia nr. 656 din 17 octombrie 2019 (paragraful 20), Curtea Constituțională, referitor la o excepție de neconstituționalitate a prevederilor art. 435 C. proc. pen., a statuat că "declararea, în mod condiționat, a recursului în casație, cale extraordinară de atac, prin respectarea unui termen de introducere a acestuia, are ca finalitate buna administrare a justiției, ocrotirea, pe de o parte, a garanțiilor procesuale ale părților, iar, pe de altă parte, a autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive. Cu alte cuvinte, instituirea unui termen pentru formularea recursului în casație, este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori și discipline procesuale, în vederea soluționării într-un termen rezonabil a procesului penal, și o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate a părților interesate de a înlătura, oricând, efectele pe care trebuie sale producă hotărârile judecătorești definitive...".

De asemenea, deosebit de importante sunt considerentele Deciziei nr. 220/2019, prin care Curtea Constituțională a statuat că "în ceea ce privește efectele prezentei decizii, Curtea constată că aceasta nu produce efecte pentru trecut, ci numai pentru viitor, deoarece, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, se aplică de la data publicării sale atât situațiilor pendinte, respectiv în cauzele de recurs în casație aflate în curs de judecată, adică celor de pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, și celor în care justițiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căii de atac extraordinare corespunzătoare, cât și situațiilor viitoare, precum și în toate cauzele în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate având același obiect până la data publicării în Monitorul oficial al României a prezentei decizii". (paragraful 53).

În egală măsură, sunt avute în vedere Decizia nr. 68/27.02.2017 (paragraful 124), prin care Curtea Constituțională a reținut că "potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Efectul ex nunc al actelor Curții constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională", și Decizia nr. 126/2016 (paragraful 27), prin care s-a statuat de instanța de contencios constituțională că "în ceea ce privește cauzele soluționate până la publicarea deciziei Curții Constituționale și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță declarată neconstituțională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv și irevocabil soluționată. Curtea reține că, din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidență a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul. Așa încât Curtea constată că incidența deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tune actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive".

În consecință, cererea de recurs în casație formulată de recurent nu îndeplinește condiția de admisibilitate prev. de art. 435 din C. proc. pen., în cauză fiind, totodată, incidente și dispozițiile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen.

Constatarea anterioară face inutilă analiza celorlalte condiții de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A..

La data de 30 septembrie 2025, recurentul A., prin apărător ales, în temeiul art. 267 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35 alin. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, precum si cu privire la Recomandările în atenția instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare (publicate în JOUE C-439 din 25.11.2016) și art. 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, a formulat cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu următoarea întrebare preliminară:

Dacă principiile dreptului Uniunii Europene, în special principiile efectivității, echivalenței, securității juridice și protecției jurisdicționale efective prevăzute de articolul 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, coroborate cu articolele 19 TUE și 6 TUE, se opun unei interpretări naționale în temeiul căreia, după publicarea în Monitorul Oficial al unei decizii a Curții Constituționale care extinde dreptul la recurs în casație și în favoarea inculpatului, nu se recunoaște un nou termen procedural (de exemplu, 30 de zile) pentru exercitarea acestui recurs de către persoanele care anterior nu l-au putut introduce din cauza caracterului neconstituțional al reglementării naționale?"

În susținerea acestei cereri, recurentul a arătat că această sesizare are menirea de a clarifica dacă dreptul Uniunii impune stabilirea unui nou termen de exercitare a recursului în casație în favoarea inculpaților care nu au putut beneficia de acest drept înainte de publicarea deciziei Curții Constituționale a României în Monitorul Oficial.

Analizând cererea formulată de recurentul A., prin raportare la normele europene ce reglementează procedura trimiterilor preliminare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Sistemul trimiterilor preliminare reprezintă un mecanism fundamental al dreptului Uniunii Europene menit să confere instanțelor naționale mijloacele de a asigura o interpretare și o aplicare uniformă a dreptului comunitar în toate statele membre.

Potrivit art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor și la validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii. În acest sens, o instanță dintr-un stat membru poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene dacă apreciază că o decizie în această privință este necesară în soluționarea pricinii. În cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. Cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene se face numai în situația în care, în cursul unui litigiului aflat pe rol, se pune problema interpretării sau validității unei norme comunitare.

Întrucât este chemată să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată, numai instanța națională sesizată cu soluționarea unui litigiu are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile fiecărei cauze, atât necesitatea unei cereri de decizie preliminară pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Prin urmare, acțiunea în pronunțarea unei hotărâri preliminare presupune îndeplinirea unor condiții de admisibilitate privitoare la calitatea procesuală activă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene putând fi sesizată cu o chestiune prejudicială numai de către o instanță a unui stat membru, la obiectul chestiunii prejudiciale care se referă exclusiv la interpretarea sau validitatea normei comunitare, la momentul formulării unei astfel de cereri, precum și la pertinența și concludența chestiunii prejudiciale asupra soluționării fondului litigiului dedus judecății instanței naționale.

Din această perspectivă se constată, însă, că, dacă în ceea ce privește calitatea procesuală activă, Înalta Curte de Casație și Justiție întrunește condiția de jurisdicție națională competentă să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene, îndeplinită fiind și cerința formulării chestiunii prejudiciale în cursul unei judecăți aflate în derulare la o instanță națională, în speță nu este îndeplinită condiția ca interpretarea Curții să fie necesară și pertinentă pentru soluționarea cauzei.

Sub acest aspect, se constată că ceea ce solicită recurentul A. este o interpretare a efectelor pe care le produc deciziile pronunțate de Curtea Constituțională a României sub aspectul extinderii acestor efecte ex tunc.

Or, solicitarea formulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție nu se impune a fi admisă, de vreme ce răspunsul la întrebarea menționată nu poate avea niciun efect direct și imediat asupra soluției ce urmează a se da asupra căii extraordinare de atac a recursului în casație cu care instanța supremă a fost învestită în prezenta cauză.

De altfel, ceea ce urmărește, în realitate, recurentul A. prin întrebarea formulată nu este interpretarea unei norme comunitare, ci modificarea dreptului intern, respectiv a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale care reglemetează efectele deciziilor pronunțate de instanța de contencios constituțional, în sensul că sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aspect care, însă, excedează competenței instanței europene, singura entitate abilitată să legifereze în România fiind Parlamentul României.

În consecință, având în vedere că, raportat la obiectul cauzei, pronunțarea unei hotărâri preliminare nu este nici pertinentă și nici utilă soluționării cauzei, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de recurentul A..

Pentru aceste considerente, constatând că cererea de recurs în casație nu este formulată în termenul prevăzut de lege, fiind incidente și dispozițiile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 72/A din 12.04.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de recurentul A..

În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 72/A din 12.04.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 octombrie 2025.

§ Cauze similare