ÎCCJ, decizie (scj.ro #197535)

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Evaziune fiscală. Chestiuni prealabile

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Drept penal. Partea Specială. Legi speciale. Evaziune fiscală

Indice alfabetic:

-  drept procesual penal

-  recurs în casație

-  drept penal

- evaziune fiscală

- chestiuni prealabile

Legea 241/2005,

art. 9 alin. (1) lit. c)

C. pen.,

art. 52 alin. (3)

C. proc. pen.,

art. 438 alin. (1) pct. 7

Verificarea incidenței autorității de lucru judecat, din perspectiva art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală, în urma pronunțării unei hotărâri nepenale definitive prin care s-a statuat asupra împrejurărilor care privesc existența infracțiunii, ca efect al deciziei Curții Constituționale nr. 102/2021, presupune un demers analitic care impune luarea în considerare a probatoriului avut în vedere de instanța civilă care a pronunțat hotărârea, chestiune ce nu poate fi valorificată în procedura recursului în casație.

I.C.C.J, Secția penală, decizia nr. 170/RC din 13 aprilie 2022

Prin sentința penală nr. x din 31 iulie 2020, Tribunalul Neamț a hotărât, printre altele, următoarele:

În latură penală:

În temeiul art. 71 alin. (2) Cod penal din 1968 a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) Cod penal din 1968.

În temeiul art. 81 - 82 Cod penal din 1968 și art. 71 alin. (5) Cod penal din 1968 a suspendat condiționat executarea pedepselor principală și accesorie pe o perioadă de 4 (patru) ani, ce constituie termen de încercare.

A atras  atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal din 1968 referitoare la revocarea suspendării condiționare a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 88 Cod penal din 1968 a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii, de la 07.07.2016 până la 08.07.2016.

În latură civilă:

În temeiul art. 19 Cod procedură penală, art. 1357 și 1373 Cod civil raportat la art. 119 alin. (1) și art. 120 Cod procedură fiscală, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Administrațiile Județene ale Finanțelor Publice Suceava, Maramureș, Neamț, Harghita și Tulcea.

A obligat inculpatul A, în solidar cu partea responsabilă civilmente B, să plătească părții civile Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală suma de 304.395,68 lei ‑ despăgubiri civile, ce va fi actualizată la data plății efective prin calcularea accesoriilor fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală;

A menținut măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin ordonanța nr. x/P/2013 din 11.07.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț asupra sumei de 51.445 lei aparținând inculpatului A, consemnată la C Bank conform recipisei nr. x/1 din 11.07.2016.

A menținut măsura asiguratorie a sechestrului asigurator instituit prin ordonanța nr. x/P/2013 din 05.12.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, aplicat prin procesul-verbal din 16.01.2018 asupra bunurilor imobile și, în temeiul art. 249 Cod procedură penală și art. 11 din Legea nr. 241/2005, a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile, printre alții, și ale inculpatului:

- A, până la concurența sumei de 252.950,68 lei și a accesoriilor fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate la data plății;

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, printre alții, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, părțile civile A.N.A.F.- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș și A.N.A.F. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț, inculpatul A și partea responsabilă civilmente B S.R.L.

Prin decizia penală nr. x din 16 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-au admis, printre altele, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și partea civilă A.N.A.F.-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș împotriva sentinței penale nr. x din 31 iulie 2021 pronunțată de Tribunalul Neamț, s-a desființat, în parte, sentința apelată, iar în rejudecare, printre altele,  s-a dispus obligarea inculpatului A, în solidar cu partea responsabilă civilmente B, la plata către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, a sumei de 305.355,8 lei (reprezentând 183.335,02 lei TVA și 122.020,78 lei impozit pe profit) cu titlu de despăgubiri civile, ce va fi actualizată la data plății efective prin calcularea accesoriilor fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală.

S-a menținut măsura sechestrului asigurator instituit prin ordonanța nr. x/P/2013 din 05.12.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, aplicat prin procesul-verbal din 16.01.2018 asupra bunurilor imobile și, în temeiul art. 249 Cod procedură penală și art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A până la concurența sumei de 253.910,8 lei și a accesoriilor fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate la data plății.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, care nu contravin deciziei.

Prin aceeași decizie au fost respinse, ca nefondate, printre altele, apelul declarat de inculpatul A împotriva aceleiași hotărâri.

Împotriva deciziei penale nr. x din 16 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs în casație, printre alții, și inculpatul A, prin apărător ales.

În motivarea căilor de atac,  recurenții au invocat cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. 1 pct. 7 Cod procedură penală.

Inculpatul A, a susținut, printre altele, că, decizia recurată este nelegală raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 102/2021, prin care s-a statuat că sintagma „cu excepția împrejurărilor care privesc existența infracțiunii” din cuprinsul dispozițiilor art. 52

alin. (3)

Cod procedură penală este neconstituțională întrucât încalcă „dreptul la un proces echitabil”, principiul autorității de lucru judecat și „este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate”

În acest sens, a arătat că decizia invocată are înrâurire asupra speței întrucât, în perioada 2010 - 2012, au existat ample controale ale autorităților fiscale din județul Maramureș, vizând, în principal, modul de determinare, evidențiere și declarare a TVA (rambursări de TVA). Neregulile constatate de autoritățile fiscale cu privire la aceste operațiuni au fost infirmate de instanțele judecătorești de contencios administrativ și fiscal în dosarele nr. x/100/2012 și nr. x/100/2014 ale Tribunalului Maramureș, hotărârile pronunțate în aceste dosare privind inclusiv tranzacțiile B S.R.L cu S.C. C S.R.L. din perioada vizată de acuzațiile formulate în prezenta cauză.

Or, aceste hotărâri nepenale au fost depuse și la instanța de apel, însă Curtea de Apel Bacău le-a ignorat în totalitate, pronunțând o soluție de condamnare vădit nelegală, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală raportat la împrejurarea că instanța de contencios administrativ a constatat că, în relația B S.R.L - S.C. C S.R.L., nu există prejudiciu. În acest fel, instanța de apel a încălcat și principiul autorității de lucru judecat.

Pentru motivele invocate, s-a solicitat admiterea recursurilor în casație, casarea deciziei recurate și achitarea recurenților inculpați, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedură penală, pentru infracțiunile pentru care au fost condamnați definitiv.

*****

Analizând recursul în casație formulate de inculpatul A în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauza de față, recurentul inculpat A au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 Codul de procedură penală, potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Înalta Curte reține că, în principiu, sintagma „nu este prevăzută de legea penală”, circumscrisă cazului de casare invocat, privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probatoriu.

În contextul acestor argumente de principiu, examinând criticile concret formulate de recurentul inculpat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată caracterul neîntemeiat al acestora.

În acest sens, reține că starea de fapt valorificată prin decizia recurată raportat la infracțiunea pentru care a fost condamnat definitiv recurentul A este, în esență, următoarea:

În perioada 2010 – 2012, în calitate de administrator al B, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul A a evidențiat în actele contabile ale societății cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale, constând într‑un număr de 99 de facturi cu mențiuni false, în valoare totală de 949.864,90 lei, emise de S.C. C S.R.L., în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

În contextul factual prezentat, s-a concluzionat că fapta inculpatului A, care, în calitate de administrator al B, în perioada 2010-2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a evidențiat în actele contabile cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, constând într‑un număr de 99 facturi cu mențiuni false, în valoare totală de 949.864,90 lei, emise de S.C. C S.R.L. Agapia, județul Neamț, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 304.395,68 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal anterior și art. 5 Cod penal.

Referitor la susținerile recurentului inculpat A privind nesocotirea Deciziei Curții Constituționale nr. 102/2021 ca urmare a nerespectării de către instanțe, în condițiile art. 52 alin. (3) Cod procedură penală, a autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive pronunțate de instanțele de contencios administrativ nominalizate, prin care s-ar fi constatat că în relația B S.R.L. - S.C. C S.R.L. nu există prejudiciu, Înalta Curte reține următoarele:

Ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 102/2021, verificarea incidenței autorității de lucru judecat în urma pronunțării unei hotărâri nepenale definitive prin care s-a statuat asupra împrejurărilor care privesc existența infracțiunii presupune un demers analitic al instanței penale, care impune luarea în considerare atât a probatoriului avut în vedere de instanța civilă care a pronunțat respectiva soluție, cât și a stadiului procesual în care se află litigiul penal la momentul invocării excepției autorității de lucru judecat.

Presupunând, prin urmare, exigențe de evaluare a probatoriului ce a stat la baza soluției nepenale pronunțate, chestiunea adusă în discuție nu poate fi valorificată în actuala procedură, în care instanței de casație îi este atribuită normativ competența de a cenzura exclusiv erori de drept ce afectează hotărârea definitivă și numai în limitele cazurilor de casare expres prevăzute de lege.

Distinct de această constatare, Înalta Curte subliniază că efectele statuărilor instanțelor de contencios administrativ (Tribunalul Maramureș - ca instanță de fond și Curtea de Apel Cluj – ca instanță de recurs) asupra conținutului, exclusiv din punct de vedere fiscal-contabil, al operațiunilor dintre S.C. C S.R.L. și SC. B S.R.L., consemnate în facturile care au făcut obiectul analizei instanțelor nepenale în dosarele nr. x/100/2012 și, respectiv x/100/2014 ridică, în principiu, problema incidenței unei posibile cauze de încetare a procesului penal. Or, această împrejurare nu poate face obiect de cenzură în actualul cadru procesual, constituind temei pentru eventuala exercitare a unei alte căi extraordinare de atac.

Înalta Curte, pentru considerentele expuse, constată nefondate criticile formulate și în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 Cod de procedură penală, a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. x din data de 16 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.