ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4166/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4166/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 190 din 18 mai 2011

pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în baza art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5)

C. pen., a fost condamnat inculpatul G.I., administrator al SC G. SRL, la o

pedeapsă de 10 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Potrivit disp. art.

71 C. pen., au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de la 16 iunie 2009

până la 17 iunie 2009.

S-a admis acțiunea

civilă formulată de către partea civilă SC A.M.S.C. SRL, cu sediul în comuna

Dragomirești, județul Dâmbovița.

În baza disp. art. 14

C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ., a

fost obligat inculpatul G.I. la plata sumei de 659.269,47 RON către partea

civilă SC A.M.S.C. SRL.

Pentru a pronunța

această sentință prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița nr. 1/P/2009 din 15 februarie

2010, a fost trimis în judecată inculpatul G.I., pentru săvârșirea infracțiunii

de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen.

S-a reținut în actul

de sesizare că inculpatul este asociat și administrator al SC G. SRL București,

din anul 2007, în cadrul activității comerciale desfășurate la 12 septembrie

2008 s-a încheiat între această societate și SC A.M.S.C. SRL Dragomirești,

reprezentată de administrator M.I., contratul de vânzare-cumpărare nr.

aaa/2008, obiectul acestuia constituindu-l livrarea produselor metalurgice -

oțel beton și plase sudate, plata mărfurilor urmând să se realizeze în termen

de 45 de zile de la emiterea facturii, prin file cec sau prin transfer bancar.

În perioada

septembrie - noiembrie 2008 SC A.M.S.C. SRL Dragomirești a livrat firmei

partenere beton și plase de sârmă în valoare de 1.404.341,77 RON, pentru care

au fost emise 19 facturi fiscale, stabilindu-se prin convenția încheiată ca la

momentul livrării SC G. SRL București să plătească prin ordin de plată 20 - 30%

din valoare, pentru diferență fiind emise file cec sau bilete la ordin cu

scadență în 30 - 45 zile.

După primele 5

livrări achitate, au fost comandate alte cantități de marfă, pentru care plata

s-a făcut în proporție de 20 - 30%, inculpatul emițând 6 file cec și un bilet

la ordin, refuzate la plată pentru lipsa totală de disponibil, potrivit

sesizării băncii T. din 31 decembrie 2008, valoarea totală a filelor cec și

biletelor la ordin emise, fără a asigura disponibilul necesar fiind de

659.269,47 RON.

Reprezentantul firmei

furnizoare, care, la rândul său, a fost pus în situația de a gira cu două file

cec emise de SC G. SRL București, l-a contactat pe inculpat, care a emis 7

bilete la ordin, scadente între 30 ianuarie 2009 - 31 martie 2009, instrumente

de plată refuzate la plată pentru lipsa totală de disponibil.

S-a apreciat că

intenția inculpatului de a induce în eroare și de a-și asigura un folos

material injust, cauzând în același timp un prejudiciu, a rezultat din modul de

acțiune, reținându-se și faptul că încă de la data emiterii primei file cec

refuzată de unitatea bancară la 26 noiembrie 2008, firma inculpatului se afla

în interdicție bancară, data înregistrării la centrala incidentelor de plată

fiind 25 noiembrie 2008.

Mai mult, la scurt

timp după achiziționare, inculpatul a livrat mărfurile către terțe societăți,

la prețuri mai mici decât cele de achiziție, fiind evident interesul de a

obține rapid lichidități, sumele de bani obținute fiind ridicate, fie în

numerar prin bancomate din București, fie direct din bancă, cu justificarea

plății salariilor, în condițiile în care firma nu avea angajați.

S-a mai arătat că

potrivit extraselor de cont SC G. SRL București a avut încasări, ulterior

emiterii instrumentelor de plată și ulterior refuzului plăților, de cele mai

multe ori banii fiind ridicați înainte de data scadentă, fără manifestarea nici

unei diligențe pentru plata creditorului.

S-au evidențiat

astfel filele cec din 26 noiembrie 2008 și din 18 decembrie 2008 refuzate, în

condițiile în care în zilele dinaintea scadenței sumele de bani au fost

ridicate în numerar chiar în ziua încasării.

Prejudiciul

înregistrat de societatea furnizoare, cu care s-a și constituit parte civilă a

fost de 659.269,47 RON.

Procurorul a apreciat

că faptele inculpatului de a induce în eroare o altă persoană cu ocazia

executării unui contract și prin remiterea de file cec fără acoperire prin care

s-a creat un prejudiciu mai mare de 200 RON, întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și

(5) C. pen.

Inculpatul a

recunoscut faptele constând în neefectuarea plăților către furnizor, dar și-a

motivat lipsa de diligență prin intervenția unui dezechilibru financiar ca

urmare a suprapunerii termenelor scadente aferente a două file cec.

S-a apreciat însă ca

nefondată susținerea sa, în condițiile în care filele cec au fost redactate de

el, iar reprezentantul firmei furnizoare a introdus la plată file cec și

biletele la ordin, la termen.

În urma verificării

susținerilor inculpatului că a vândut mărfurile la un preț mai mic decât cel de

achiziție ca urmare a necorespunderii din punct de vedere calitativ a reieșit

că marfa livrată cumpărătorilor de către inculpat corespundea calitativ, prețul

plătit fiind cel solicitat de către inculpat, care a insistat asupra

necesității ca plata să se facă pe loc, prin ordin de plată.

Inculpatul a încercat

să acrediteze ideea că are posibilitatea acoperirii debitului, prezentând un

bilet la ordin cu privire la suma de 351.924 RON, pretins eliberat la 09

aprilie 2009 de către SC P.I. SRL, dar cercetările au relevat că din data de 20

august 2008 această societate se afla în proces de lichidare, iar facturile

reprezentând tranzacțiile comerciale dintre cele două firme și instrumentul de

plată invocat neregăsindu-se în documentele sale contabile.

S-a mai arătat în

actul de sesizare că inculpatul a fost administrator și asociat și al altor

firme, prin intermediul cărora a procedat în aceeași manieră, emițând file cec

și bilete la ordin fără acoperire.

S-a menționat spre

exemplificare că BNR a comunicat intrarea în incidență de plată a SC S. SRL (24

de incidențe), SC S.S. SRL (12 incidențe), SC I.T. SRL, fapte pentru care a

fost trimis în judecată, toate societățile fiind administrate de către

inculpat.

La data de 16 iunie

2009 față de acesta a fost luată măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore.

Faptele au fost

stabilite prin: plângerea SC A.M.S.C. SRL Dragomirești, filele cec și bilete la

ordin alături de documentele bancare, actele de constatare încheiate de către

Garda financiară, rapoartele de constatare tehnico-științifică, declarațiile

părții civile, ale inculpatului și ale martorilor.

Partea vătămată SC A.M.S.C.

SRL Dragomirești s-a constituit parte civilă cu suma de 659.269,47 RON,

reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate și neachitate de către SC G. SRL

București, reprezentată de către administrator G.I.

S-a dispus

introducerea în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente a SC G. SRL

București, având în vedere și solicitarea formulată de către partea civilă,

inculpatul fiind administratorul și unicul asociat al societății.

Deși legal citat, pe

numele său emițându-se și mandate de aducere cu însoțitor, care nu au fost

executate, inculpatul s-a prezentat în cauză în vederea audierii abia la data

de 08 februarie 2011, când s-a procedat la ascultarea sa, după ce i s-au adus

la cunoștință prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. și a fost de acord să

dea o declarație.

Inculpatul a

recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, arătând însă că între el

și partea civilă a existat o relație comercială, s-au încheiat contracte și

s-au făcut plăți, el nerespectând protocolul încheiat în luna ianuarie 2009

întrucât nici partea civilă nu l-a respectat. A precizat că a convenit cu

administratorul M.I. încheierea unui contract care avea ca obiect livrarea de

materiale de construcție, și în special, fier beton și plase sudate,

nestabilind cu claritate când și cum să se facă livrările, urmând să-l

contacteze pe furnizor în funcție de comenzile primite. Cu acea ocazie a

convenit să-i lase bilete la ordin și CEC-uri semnate în alb, drept garanție

pentru livrările care urmau a fi făcute.

Practic, el comanda o

cantitate de fier beton și înainta un avans de maxim 25% din suma totală, plata

pentru diferență urmând să se facă în termen de 25 - 30 zile de la livrare,

pentru acea sumă partea civilă completând ordinele de plată deținute în alb.

Inculpatul a mai

arătat că afacerile au fost derulate, de această manieră, în perioada

septembrie - noiembrie 2008, marfa primită de la partea civilă fiind însoțită

de certificate de calitate emise de SC M. sau oțel-inox, însă în 99% din cazuri

etichetele de pe fierul beton nu corespundeau cu certificate de calitate care

însoțeau marfa.

Cu toate acestea a

continuat colaborarea cu partea civilă, având comenzi, dar s-a întâmplat să

primească și refuz al mărfii, datorită calității diferite a mărfurilor față de

certificat, așa cum s-a întâmplat în cazul martorei P.G., dar și a unei firme

din Brașov - SC A. Astfel, pentru a nu i se refuza marfa a trebuit să ia în

compensare profile pentru construcții, pe care le-a dus la Brașov.

Inculpatul a mai

arătat că partea civilă era cea care asigura transportul, cu același mijloc de

transport mărfurile fiind livrate către beneficiari, care urmau să realizeze

controlul calității, primind și certificatul de calitate, iar prețul

stabilindu-se anterior și având fluctuații mari, ajungând de la 31.000 RON pe

kilogram la 21 - 22.000 RON.

Marfa o vindea cu un

adaos de 5%, însă datorită problemelor legate de calitatea mărfurilor

achiziționate a trebuit să scadă prețul și să vândă cu 30.000 RON kilogramul

față de 31.000 RON kilogramul, prețul de achiziție. A adus la cunoștința părții

civile faptul că între marfa de proveniență românească se găsea și alta mai

slabă calitativ și a continuat să cumpere la un preț mare și să vândă la un

preț mic, întrucât pierderea se compensa cu un câștig realizat la un alt tip de

marfă achiziționat de la alți furnizori.

Inculpatul a

menționat că la un tir de 20 de tone pe care îl achiziționa de la partea

civilă, în condițiile în care marfa era necorespunzătoare, încasa cu 2.500 -

5.000 de RON mai puțin decât plătise pe marfă. A intrat în incidență de plată

în luna noiembrie 2008, după ce au fost introduse la plată ordinele de către

partea civilă, dar și de către o societate unde partea civilă girase ordinele

de plată înaintate de el, ordine de plată introduse însă la termen de către

partea civilă, conform convenției.

Ulterior intrării în

incidența de plată, partea civilă i-a mai livrat o mașină cu materiale, pentru

care însă s-a înțeles cu aceasta să nu introducă la plată ordinele date,

stabilind ca la momentul când v-a avea bani să o anunțe și ordinele să fie

introduse la plată eșalonat, fără ca marfa să fie livrată.

Inculpatul a precizat

că în total au fost 7 livrări de fier beton și plase sudate pe care le-a

vândut, la rândul său, către SC A., către firma aparținând numitei P.G., și a

efectuat alte 4 - 5 livrări pe șantiere din București, Otopeni și Cernica.

A arătat că din

produsele livrate de partea civilă 60% din marfă a fost de proastă calitate și,

în aceeași proporție, au existat refuzuri din partea cumpărătorilor, că prețul

practicat de partea civilă era cu 1.000 de RON peste prețul de producător,

acceptând cu toate acestea, să deruleze afacerea, neputând achiziționa direct

de la producător, iar când cumpărătorul său constata diferențe de calitate, era

nevoit să scadă prețul de vânzare sub prețul de producător. Inculpatul a mai

arătat că a fost plecat în străinătate, unde a lucrat încercând să restituite

banii datorați părții civile, cu care a încercat să facă diferite compensări.

Inculpatul a precizat că totuși marfa primită de la partea civilă era foarte

bună din punct de vedere calitativ, dar au existat diferențe față de

certificatele de proveniență care însoțeau marfa și care atestau proveniența de

la SC M. sau Oțel Inox, în timp ce etichetele aplicate dovedeau o altă

proveniență.

Cu privire la

ordinele de plată, a precizat că el era cel care trecea data scadenței, însă

trei sferturi dintre ordine au fost emise în alb, iar ulterior intrării în

incidență de plată cu file cec a mai emis bilete la ordin, având această

posibilitate.

Banii pentru marfa

vândută erau primiți prin bancă și apoi ridicați pentru efectuarea altor plăți,

dar și pentru a cumpăra altă marfă, pentru care plătea bani cash.

Au fost audiați, sub

prestare de jurământ, martorii din acte, S.V., N.M., P.G., D.R., N.S., V.L.,

P.L. și C.N.

În depoziția sa

martorul S.V. a arătat că în calitate de șofer al firmei SC A.M.S.C. SRL

Dragomirești l-a cunoscut pe inculpat care a achiziționat fier beton și a

efectuat pentru el transporturi la alte firme, primind de la inculpat file cec

pe care le înmâna patronului firmei unde lucra. La solicitarea inculpatului a

efectuat circa 10 curse în București - Cartierele Militari și Dristor, la

Cernica, dar și în Chitila, că autotrenul pe care îl conducea era încărcat, de

regulă, peste limita legală - cu aproximativ 30 de tone, încărcătura maximă

fiind de 20 de tone, dar și că la locațiile unde ducea fierul era însoțit de

către inculpat.

Martorul N.M. a

arătat că este administrat la firma SC M.A., unde inculpatul a venit și i-a

oferit spre vânzare fier beton, convenind să-i aducă 15 sau 20 de tone, iar în

urma negocierii rezultând un preț cu 4 - 5% mai mic decât cel pe piață. De

asemenea, a convenit ca plata să se facă prin bancă, prin ordin de plată, la 2

sau 3 zile de la momentul în care aducea marfa. Au fost efectuate 5 sau 6

transporturi, de fiecare dată inculpatul aducând 15 - 20 de tone, marfa fiind

însoțită de documente în care se trecea și numărul mijlocului de transport. A

constatat că marfa era de calitate, în standarde normale, ea recepționându-se

prin cântărire, iar plata se făcea în funcție de cantitatea recepționată.

În declarația dată la

08 februarie 2011, martora P.G. a arătat că l-a cunoscut pe inculpat în

calitate de angajată a firmei SC A.M. SRL București, că a încheiat cu acesta un

contract în care au stabilit prețul de achiziționare, modalitatea de plată și

calitatea mărfurilor, că prețul convenit era sub prețul de producător cu circa

3%, stabilindu-se și ca plata să se facă la 2 - 3 zile de la livrarea mărfurilor.

Marfa a fost însoțită de documente de calitate, respectiv certificat de

calitate, că la momentul recepției se făcea și verificarea calității mărfii

comparativ cu certificatele de calitate, constatându-se că a existat

corespondent între acestea. Nu au fost primite niciodată reclamații în legătură

cu calitatea mărfii primită de la firma inculpatului și nici legate de

eventuale discordanțe între certificatele însoțitoare ale mărfii și eticheta

aplicată pe produse.

Martorul D.R. a

arătat că lucrează ca inginer la firma SC M.I. SRL, că în calitate de director

general al firmei a primit solicitări de la firma administrată de inculpat - SC

G. SRL, pentru achiziționarea de plase sudate și, prin urmare, a efectuat o

comandă de circa 20 de plase sudate, transportul fiind asigurat de către

inculpat, care a transportat marfa pe chiar pe șantier. A efectuat personal

recepția mărfii și a constatat că era de bună calitate, dar pentru că

dimensiunile plasei erau mai mici decât cele din comandă, inculpatul a trebuit

să mai aducă încă 20 de plase, care, însă, nu au mai fost livrate. Plata s-a

făcut în termen de 3 zile de la primirea mărfii, prin ordin de plată, conform

convenției încheiate cu inculpatul, iar prețul plătit a fost la jumătate din

prețul pieței, deci un preț foarte bun, nefiind înregistrate probleme legate de

calitatea mărfurilor.

N.S. a declarat că la

cunoscut pe inculpat în anul 2008, în timp ce lucra pe un șantier din

București, când i-a oferit spre vânzare fier beton, înmânându-i un certificat

de calitate din care rezulta proveniența mărfii - SC M.E. Târgoviște.

Convenindu-i calitatea fierului, dar și prețul, care era în jur de 33.000 RON

pe kilogram, un preț mai mic decât cel de pe piață și pentru că inculpatul

asigura transportul chiar pe șantier a hotărât să cumpere de la el. Deși nu s-a

încheiat un contract scris au convenit ca plata să se facă pe loc, la primirea

mărfii, când aceasta era cântărită și se verifica proveniența. Au existat 2

transporturi, în total fiind aduse 50 tone de fier beton, marfa fiind

corespunzătoare din punct de vedere calitativ, și având proveniența indicată în

acte, neînregistrându-se probleme legate de calitatea ei.

În depoziția sa V.S.

a arătat că a fost contactat la firma pe care o administra - SC A.C. SRL

București de către inculpat, care i-a oferit spre vânzare fier beton, însoțit

de certificat de calitate, la un preț situat puțin sub prețul pieței. A

achiziționat fier beton în două rânduri, care a fost transportat de către

inculpat, iar la recepționarea mărfii s-a procedat la cântărire și la

verificarea calității. Pe baloți erau etichete care atestau calitatea acestora,

și s-a dovedit în urma verificărilor că marfa era corespunzătoare calitativ.

Plata s-a realizat în aceeași zi, prin ordin de plată. Martorul a precizat că fiecare

transport a cântărit circa 20 de tone, precum și că plata s-a efectuat în

raport de cantitatea de marfă adusă, menționând, totodată, că nu s-a întâmplat

să plătească un preț mai mic decât cel negociat inițial, marfa adusă la fiecare

transport fiind de bună calitate, neînregistrându-se reclamații în acest sens.

P.L. a declarat că

inculpatul a venit la firma sa care are punct de lucru în Chitila și i-a propus

vânzarea unei cantități de fier beton, pentru care deținea factură de

proveniență. Au stabilit să îl aprovizioneze cu fier beton din producție

internă, dar și un preț sub prețul pieței, iar livrarea mărfii să fie făcută de

către inculpat. A menționat că a recepționat în jur de 20 de tone, plătind în

jur de 25.000 RON pe kilogram, că a verificat personal calitatea fierului și a

constatat că era de bună calitate. A revândut marfa, neavând reclamații legate

de calitate.

Martorul C.N. a

arătat că în anul 2008, în timp ce își edifica locuința a fost contactat de

către inculpat care i-a spus că poate să-i vândă fier beton și plasă sudată. A

convenit cu el prețul mărfii, care era mai mic cu 1.000 de RON față de prețul

pieței, plătind astfel pentru un kilogram de bare de fier beton numai 24.000

RON în loc de 15 - 26.000 RON. A cumpărat circa 15 tone de fier beton, dar și

plasă sudată, mărfurile fiind transportate de către inculpat, marfa

dovedindu-se a fi de bună calitate, fierul fiind fabricat în România, calitatea

superioară fiind înscrisă și pe plăcuțele care însoțeau fierul beton, pe care

l-a folosit la construcția casei, fără a înregistra probleme din punct de

vedere al calității lucrărilor. A preciza că plata a făcut-o direct

inculpatului.

La solicitarea

instanței, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a înaintat copia

Deciziei penale nr. 1007 din 02 iulie 2009 pronunțată în Dosarul nr.

12209/4/2005, iar IPJ Dâmbovița a înaintat la 21 februarie 2011 fișa de cazier

judiciar a inculpatului.

Deși inculpatul a

solicitat și i-a fost admisă proba cu doi martori și înscrisuri în

circumstanțierea persoanei sale nu a administrat nici o probă în acest sens.

La data de 08 aprilie

2011 a depus, prin apărător, copia contractului de vânzare-cumpărare din 01

aprilie 2009 încheiat între SC G. SRL București și SC P.I. SRL București, copia

protocoalelor încheiate între societăți la 01 noiembrie 2009 și 02 decembrie

2010, precum și copia unor bilete la ordin.

Partea civilă SC

A.M.S.C. SRL Dragomirești a formulat note scrise, solicitând condamnarea

inculpatului la pedeapsa maximă prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și

(5) C. pen., precum și admiterea cererii de constituire ca parte civilă pentru

suma de 659.269,47 RON reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate și

neachitate de către SC G. SRL reprezentată prin administrator G.I.

După expunerea

situației de fapt s-a arătat că martorii audiați în cauză, cumpărătorii mărfii

achiziționate de inculpat de la partea civilă, au declarat că marfa a fost

achiziționată de ei sub prețul pieței, că era de bună calitate și însoțită, de

regulă, de certificate de calitate, fiind produsă de SC M.E. SA, că inculpatul

a fost cel care a oferit mărfurile spre vânzare la prețuri sub cele practicate

pe piață și că el a fost cel care a solicitat ca plata să se facă la livrare,

cu bani lichizi, fiind interesat să obțină rapid lichidități.

S-a solicitat a se

avea în vedere și atitudinea nesinceră adoptată de inculpat, care a susținut că

a fost obligat să revândă marfa la prețuri mai mici decât cele de achiziție,

întrucât nu corespundea din punct de vedere calitativ, declarație contrazisă de

martorii audiați, fiind evidentă intenția sa de a-și însuși sumele de bani

obținute din vânzarea produselor, nicidecum de a asigura disponibil în bancă.

Analizând actele și

lucrările dosarului instanța a reținut că la data de 29 decembrie 2008 SC A.M.S.C.

SRL Dragomirești prin administrator M.I. a încheiat cu SC G. SRL București

reprezentată de G.I. contractul de vânzare-cumpărare nr. aaa prin care se

obliga să livreze cumpărătorului produse metalurgice - oțel beton și plase

sudate, plata urmând să se facă la zi, prin ordin de plată - 20% - 30% din

valoare, iar diferența să fie achitată cu file cec sau bilete la ordin, în

termen de 30 - 45 zile.

Deși, inițial, așa

cum rezultă și din plângerea formulată de societatea vânzătoare, cumpărătorul

și-a respectat obligațiile asumate prin contract, pe parcursul derulării

relației de afaceri SC G. SRL a emis file cec, care au fost refuzate la plată,

pe motivul lipsei de disponibil în contul bancar.

Astfel, la data de 28

noiembrie 2008 au fost refuzate la plată două file cec cu care administratorul

M.I. girase achiziționarea unor mărfuri, valoarea acestora fiind 106.653,17

RON.

De asemenea, la data

de 31 decembrie 2008 Banca T. a sesizat Politia sectorului 1 București cu

faptul că un număr de 6 file cec emise de SC G. SRL în favoarea SC A.M.S.C. SRL

Dragomirești, în valoarea totală de 338.681,02 RON nu aveau asigurate la tras

disponibilul suficient, fiind refuzate la plată.

Potrivit facturilor

fiscale firmei SC G. SRL i-au fost livrate mărfuri în valoare totală de 1.404.341,77

RON, din care a rămas neachitată suma de 659.269, 47 RON.

Conform declarației

inculpatului, care a recunoscut relația contractuală cu partea civilă, dar și

neachitarea unei părți din marfa ce i-a fost livrată, a înregistrat pierderi cu

ocazia vânzării, datorită calității scăzute a fierului beton, pe care a fost

nevoit să-l vândă la un preț inferior celui de achiziție.

Declarațiile sale

sunt însă contrazise de declarațiile martorilor audiați în cauză, cumpărătorii

ai mărfurilor vândute de inculpat și care îi fuseseră livrate acestuia de către

SC A.M.S.C. SRL Dragomirești, care au arătat că au achiziționat de la firma

inculpatului diferite cantității de oțel - beton, după ce au fost contactați de

către inculpat, care s-a deplasat firmele pe care le dețineau sau pe șantier și

au încheiat cu acesta contracte de vânzare-cumpărare fie în scris, fie verbal,

negociind încă de la început termenii contractuali, atât cu privire la

modalitatea de aprovizionare cu marfă, care urma să fie realizată de către inculpat,

cât și cu privire la prețul mărfurilor și la data plății.

Astfel, încă de la

momentul încheierii convențiilor cu partenerii de afacerii, inculpatul a

convenit să vândă mărfurile care proveneau de la SC M.E. Târgoviște, însoțite

certificate de proveniență, mărfuri pe care se obliga să le transporte la firmă

sau chiar pe șantier, iar prețul de vânzare era deja stabilit și se situa sub

prețul practicat pe piață, plata urmând a se face în termen de câteva zile după

primirea mărfii sau chiar pe loc.

Mai mult din

declarațiile martorilor a reieșit că niciuna dintre părțile contractante nu a

negociat un preț inițial, pentru ca ulterior să sufere modificării datorite

calității slabe a mărfurilor livrate, infirmând, de asemenea, declarațiile

inculpatului.

Au fost încheiate

contracte de vânzare cu firma SC M.A. SRL Chitila, administrată de N.M., pentru

care au fost emise facturile fiscale din 27 octombrie 2008, din 29 octombrie

2008, din 31 octombrie 2008, din 06 noiembrie 2008 și din 11 noiembrie 2008 și

pentru care plata s-a făcut prin ordin de plată, în aceeași zi, așa cum rezultă

din actele atașate cauzei. Martorul N.M. a declarat că marfa achiziționată a

fost de bună calitate și nu a existat nici un motiv să o refuze, aceasta fiind

corespunzătoare din punct de vedere calitativ.

De asemenea, marfa

vândută firmei SC A.M. SRL București, pentru care a fost încheiat contractul de

furnizare marfă din 2 octombrie 2008, a fost livrată în baza facturilor din 08

octombrie 2008, pentru care s-a întocmit notele de recepție din 08 octombrie

2008, din 20 noiembrie 2008, din 30 septembrie 2008, factura din 20 noiembrie

2008 și notele de recepție din 20 noiembrie 2008 și din 05 noiembrie 2008.

Martora P.G., director în cadrul acestei firme, a arătat că inculpatul a fost

cel care s-a prezentat la sediul firmei unde funcționa și a prezentat o ofertă

de oțel - beton, la prețuri bune, în raport de prețul mărfurilor, pentru care

inculpatul a solicitat plata într-un termen foarte scurt, prin ordin de plată.

Transporturilor mărfurilor a fost asigurat de inculpat și a fost

corespunzătoare standardelor românești, neavând o calitate inferioară, motiv

pentru care nu au fost primite sesizări din partea Departamentului CTC cu

privire la calitatea mărfurilor livrate, contrar celor afirmate de inculpat,

care a arătat că s-ar fi constatat nereguli legate de calitatea mărfii și a

fost nevoit să scadă prețul de vânzare.

Afaceri asemănătoare

au fost încheiate și cu firma SC M.P. SRL București, pe numele căreia au fost

emise două facturi din 10 noiembrie 2008 și din 10 decembrie 2009, privind

achizițonarea de plasă sudată, marfa fiind livrată de către inculpat și

neexistând probleme legate de calitatea mărfurilor, plata fiind făcută în

termen de trei zile, potrivit declarației martorului D.R. Și martorul N.S. a

arătat că a încheiat cu firma administrată de inculpat contractul de

vânzare-cumpărare din 1 octombrie 2008, privind achiziționarea de oțel - beton,

prin contract stabilindu-se ca plata să se facă în termen de 30 de zile de la

facturarea produselor, pentru care a fost emisă factura din 19 noiembrie 2008,

achitată la data de 17 decembrie 2008.

Conform declarațiilor

martorului, marfa a fost de bună calitate, deținând certificat de calitate emis

de producătorul SC M.E. SA, iar prețul convenit cu inculpatul era sub prețul

pieței, negocierea prețului se datora, potrivit discuțiilor avute cu

inculpatul, obținerii mărfurilor prin compensare de la firma producătoare,

neachitând nici TVA.

De asemenea, firma

administrată de inculpat a derulat afacerii comerciale cu firma SC A.J.C. SRL

București, administrată de V.L., căreia i-a livrat oțel - beton, pentru care au

fost emise facturile fiscale din 17 noiembrie 2008, din 18 decembrie 2008 și

din 7 mai 2008.

În contractul de

prestări servicii nr. 250 din 15 decembrie 2008, părțile au convenit ca

prestatorul SC G. SRL să livreze cantitatea de 600 tone oțel - beton,

beneficiarul obligându-se să deconteze factura în termen de 30 zile de la data

finalizării serviciilor, pe bază de proces-verbal, plata urmând a se face pe

baza calculului prețului unitar de 50 RON/tonă, la care să se adauge TVA. P.L.

a arătat și el că l-a cunoscut pe inculpat la firma pe care o administrează SC

A. SRL Doicești, acesta venind să facă o ofertă pentru vânzarea unor materiale

de construcții, convenind cu el să achiziționeze oțel - beton, la un preț sub

prețul practicat de producător, și pentru care plata să se facă pe loc.

A fost emisă din 26

noiembrie 2008, pentru care plata s-a realizat conform înțelegerii, în aceeași

zi.

Inculpatul a livrat

plasă sudată și oțel - beton și numitului C.N., emițând facturile din 19

noiembrie 2008, plata realizându-se conform chitanțelor atașate la dosarul

cauzei în aceeași zi. Martorul a arătat că produsele au fost de bună calitate,

neîntâmpinând probleme cu ocazia utilizării acestora.

S-a reținut din

probatoriul administrat, că inculpatul personal s-a ocupat de găsirea unor

cumpărători pentru mărfurile achiziționate de la partea civilă, că a depus

stăruință pentru a se asigura că acestea vor fi cumpărate, stabilind în toate

cazurile un preț mai mic decât cel plătit inițial de el și care se situa sub

prețul pieței, fiind astfel tentant pentru cei interesați.

Prețul propus de

inculpat și acceptat de cumpărători a fost în toate cazurile mai mic decât cel

de achiziție, fără ca aceasta să se datoreze slabei calități a mărfurilor

livrate, ori lipsei certificatelor de proveniență sau a neconcordanțelor

acestora din urmă cu produsele, așa cum a invocat inculpatul, martorii

infirmând că ar fi existat probleme de acest fel, ci menționând că au primit

marfă de calitate, conform standardelor și certificatelor de proveniență care

le-au însoțit.

Nu a putut fi

primită, apărarea inculpatului în sensul că a fost nevoit să ceară un preț mai

mic datorită calității mărfii, dar a continuat să facă afaceri cu partea civilă

doar pentru că avea comenzi, în condițiile în care chiar el a declarat că

pierderile înregistrate de societatea sa erau mari, nefiind posibil ca în

calitate de administrator al firmei să accepte să înregistreze constant

pierderi în relațiile cu un alt comerciant și să continue în aceleași condiții

relațiile de afaceri cu acesta.

Potrivit acelorași

depoziții de martori, inculpatul s-a asigurat, în același timp, și că va primii

banii curând, stabilind modalități de plată care să nu conducă la tergiversarea

obținerii prețului cerut.

Astfel, toți

partenerii de afaceri ai inculpatului au relatat că plata s-a făcut, conform

solicitării exprese a acestuia, în cel mai scurt timp de la momentul livrării

mărfurilor, respectiv în aceeași zi, prin ordin de plată - martorii N.M., P.L.

sau cash - C.N., ori la câteva zile - D.R., P.G., N.S., V.L.

În aceste condiții,

deși inculpatul a avut asigurate sumele de bani necesare achitării mărfurilor

achiziționate de la partea civilă nu i-a plătit la termenele stipulate întreaga

cantitate care i-a fost furnizată, ci, mai mult a emis file cec care nu aveau

acoperirea necesară, fiind, prin urmare refuzate la plată.

Intenția inculpatului

de neachitare a sumelor datorate către partea civilă se desprinde din aceea că

a solicitat de la beneficiarii săi ca banii să-i fie plătiți cash, și nu prin

bancă - C.N., sau atunci când s-au achitat prin ordin de plată au fost ridicați

de urgență, înaintea termenelor scadente, lipsind-o pe partea civilă de posibilitatea

de a -și acoperii debitul.

În acest sens, au

fost avute în vedere biletul la ordin din data de 11 decembrie 2008, scadent la

data de 12 decembrie 2008, în valoare de 60.000 RON care a fost refuzat la

plată, după ce în perioada 10 - 12 decembrie 2008 din contul SC G. SRL a fost

retrasă suma de cca. 30.000 RON sau filele cec din datele de 18 decembrie 2008,

în valoare de 65.898,80 RON și de 58.138 RON refuzate și ele la plată, după ce

în perioada 16 - 18 decembrie 2008 din contul firmei administrată de inculpat a

fost retrasă, chiar în ziua încasării suma de 63.000 RON (plângere Banca T.).

În aceste condiții,

deși inculpatul a depus la dosarul cauzei dovada existenței unor raporturi

contractuale cu alți comercianți care îi datorau sume de bani, în condițiile în

care a rezultat că proceda la retragerea sumelor pe care le încasa din diverse

surse înainte de scadența filelor cec emise de el sau a biletelor la ordin pe

care chiar el le-a avalizat pentru SC A.M.S.C. SRL Dragomirești, conform

concluziilor Raportului de constatare tehnico-științifică din 17 septembrie

20092008 nu a putut fi primită apărarea sa, în sensul că numai blocajul

financiar a fost cauza constatării incapacității sale de plată, fiind evident

că nu a depus eforturi pentru a-și alimenta contul la termenele scadente, ci

dimpotrivă îl golea înaintea acestei date.

Instanța de fond a

apreciat, în raport de cele reținute, că inculpatul se face vinovat de

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, inducându-și în eroare partenerul de

afaceri SC A.M.S.C. SRL Dragomirești că ar fi avut posibilitatea achitării

sumelor rezultate în urma derulării contractului încheiat în anul 2008, și

emițând instrumente de plată care nu aveau acoperirea necesară, motiv pentru

care au fost refuzate la plată, în condițiile în care a și retras proviziile

înainte de împlinirea datei scadenței, cauzând un prejudiciu de 659.269,47 RON.

Astfel s-a apreciat a

fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de

art 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., texte de lege enunțate în ședință

publică și în baza cărora inculpatul a fost condamnat.

La individualizarea

pedepsei, prima instanță a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen.

referitoare la gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală, dar și persoana inculpatului.

În speță, s-a reținut

în sarcina inculpatului săvârșirea unei infracțiuni contra patrimoniului, care

a avut consecințe deosebit de grave, motiv pentru care a și atras aplicarea alin.

(5) al textului de lege incriminator, dar și că inculpatul nu este la primul

contact cu legea penală, fiind cercetat și chiar condamnat anterior pentru

săvârșirea unor fapte similare, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar și

din copia Deciziei penale nr. 1007 din 2 iulie 2009 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a II-a penală, aspect care denotă insistență în

săvârșirea unor fapte infracționale de același gen și implicit necesitatea

luării unor măsuri severe față de acesta.

S-a apreciat că

scopul educativ și sancționator al pedepsei poate fi atins totuși și prin

aplicarea unei pedepse cu minimul special prevăzut de lege, însă prin privare

de libertate, o altă modalitate de executare neputând fi de natură să asigure

îndeplinirea cerințelor art. 52 C. pen., în condițiile în care fapte similare

sunt tot mai dese în ultima perioadă, impunându-se ca autoritățile să

reacționeze ferm, pentru a preveni manifestări identice, iar în cazul

inculpatului fiind necesară, constituind atât un mijloc de constrângere, dar și

de reeducare în spiritul respectării legilor.

Împrejurările

invocate de inculpat, prin apărător, referitor la faptul că are o familie

organizată și depune stăruință în vedere acoperirii prejudiciului, nu au fost

suficiente pentru a se dispune o altă modalitate de executare, în raport de

atitudinea sa anterioară față de normele de drept și ținând seama de faptul că

în cauză nu au fost produse dovezi, în sensul legii, că a achitat vreo parte

din datoriile avute către partea civilă.

În consecință,

inculpatului i-au fost interzise, ca pedeapsă accesorie, în baza disp. art. 71

C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen., apreciindu-se că nu sunt probe care să impună și interzicerea

dreptului de a alege.

Totodată, în raport

de prevederile art. 215 alin. (5) C. pen. rap. la art. 65 C. pen. i-au fost

interzise inculpatului, ca pedeapsă complementară și drepturile prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă apreciată

ca suficientă pentru a-și atinge scopul cerut de lege, raportat la fapta

săvârșită și care se va aplica după executarea pedepsei închisorii.

Întrucât inculpatul a

fost reținut pe o perioadă de 24 ore, de la data de 16 iunie 2009 până la 17

iunie 2009, în baza disp. art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată

perioada menționată.

Sub aspectul laturii

civile, s-a reținut că la data de 27 aprilie 2010 SC A.M.S.C. SRL Dragomirești

s-a constituit parte civilă cu suma de 659.269,47 RON, reprezentând contravaloarea

mărfurilor livrate și neachitate de către SC G. SRL.

Probatoriul a relevat

că în baza contractului nr. aaa/2008 partea civilă a livrat mărfuri către firma

inculpatului în sumă de 1.404.341,77 RON, potrivit facturilor depuse în cauză

și necontestate de inculpat, din care a fost achitată numai o parte, pentru

suma de 659.269,47 RON, acesta emițând instrumente de plată fără a avea

acoperire în bancă, sumă care a rămas astfel neachitată până în prezent.

Prin urmare, s-a

apreciat că sunt întrunite cerințele art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 C.

proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ., potrivit cărora cel care a cauzat un

prejudiciu este obligat a-l repara, motiv pentru care acțiunea civilă a fost

apreciată ca fiind întemeiată și a fost admisă, cu consecința obligării

inculpatului la plata sumei datorate către partea civilă.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel inculpatul G.I., criticând-o, în primul rând sub

aspectul greșitei încadrări juridice a faptei, iar în al doilea rând, greșita

individualizare a pedepsei (concluzii scrise fila 140 și urm.).

În motivarea orală a

apelului, inculpatul susține, prin apărător, că prima instanță nu a ținut seama

de Decizia nr. IX/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite

prin care s-a stabilit încadrarea juridică a faptei de emitere de file cec fără

acoperire.

Se susține că partea

vătămată nu a fost indusă în eroare cu prilejul încheierii contractelor de

furnizare oțel - beton, ci a avut cunoștință de situația firmei inculpatului,

cerând acestuia instrumente de plată drept "garanție". Reprezentantul

părții vătămate cunoștea că inculpatul nu are disponibil necesar la momentul

facturării și că sumele de bani urmau să fie virate în cont la data vânzării

mărfurilor de către inculpat.

Declarația dată de

reprezentantul părții vătămate numitul M.I. nu reflectă realitatea, întrucât nu

recunoaște că avea cunoștință de situația financiară a inculpatului. Mai mult

decât atât, între cei doi au avut loc mai multe discuții referitoare la

stingerea datoriei prin eșalonări ori compensări cu niște bunuri imobile

(terenuri).

Se mai arată de către

apărător că, incidentele de plată au apărut ca urmare a faptului că și

cumpărătorii inculpatului nu-i onorau obligațiile de plată la termen,

consecința fiind întreruperea acestui lanț comercial între societăți și blocaj

financiar.

Un alt aspect invocat

de apărare în apel este faptul că prima instanță nu a ținut seama că inculpatul

era de bună-credință, deoarece la achiziționarea mărfii, achita părții vătămate

un avans de 25 - 30% prin bilete la ordin în alb.

În legătură cu

individualizarea pedepsei inculpatul susține că, prima instanță nu a avut deloc

în vedere că el este la primul conflict cu legea penală, a fost sincer și a

colaborat cu organele judiciare, că este de acord a achita restanțele părții

vătămate și are o bună conduită socială și familială.

Prin Decizia penală

nr. 48 din 16 martie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul

G.I. împotriva Sentinței penale nr. 190 din 18 mai 2011 pronunțată de

Tribunalul Dâmbovița.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de control judiciar a apreciat că infracțiunea de înșelăciune

reținută în sarcina inculpatului este probată în cauză și nu se impune

schimbarea încadrării juridice a faptei, iar pedeapsa aplicată este just

individualizată.

Referitor la latura

civilă a cauzei, s-a reținut că în mod justificat a fost obligat inculpatul la

plata sumelor neachitate către partea vătămată, în valoare de 659.269,47 RON.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.I., solicitând, în

principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de

înșelăciune în infracțiunea de emitere de file cec fără acoperire, iar în

subsidiar reducerea pedepsei, în raport de lipsa antecedentelor penale și

poziția procesuală a inculpatului.

Inculpatul invocă

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și 17 C. proc.

pen.

Criticile aduse sunt

fondate doar în parte.

Analizând legalitatea

și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate,

conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că

recursul declarat de inculpat este fondat, urmând a fi admis ca atare pentru

considerentele ce urmează.

Înalta Curte

apreciază că situația de fapt a fost bine stabilită de instanța de fond în urma

coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât

și în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei este justă,

fiind corespunzătoare situației de fapt reținută, în mod corect reținând

instanța de fond că în cauză sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere

penală a inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 215

alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen.

Solicitarea

inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea prev.

de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 nu poate fi primită.

Practica judiciară a

stabilit diferența care există între infracțiunea de înșelăciune - prin

emiterea de file cec fără acoperire și infracțiunea prev. de art. 84 pct. 2 din

Legea nr. 59/1934 în sensul că infracțiunea din urmă există în cazul în care

beneficiarul cecului are cunoștință, în momentul emiterii, că nu există

disponibil necesar acoperirii acestuia la tras, iar în cazul în care

beneficiarul nu cunoaște această situație financiară este vorba de infracțiuni

de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (4) C. pen.

În cauza de față, așa

cum s-a reținut, inculpatul a achiziționat produse de la partea civilă pentru

plata cărora a emis file cec și un bilet la ordin, fără a încunoștința

reprezentanții acesteia de lipsa de disponibil în cont.

S-a mai reținut că

aceste achiziții de marfă s-au efectuat într-un termen de circa o lună de la

plata avansului, însă până la scadența instrumentelor de plată, în scopul de a

avea mai multă marfă disponibilă (pe stoc).

Raportând

dispozițiile art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. la cauza dedusă judecății,

Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut că inculpatul G.I. a

săvârșit infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și

(5) C. pen. întrucât din probatoriul administrat rezultă că acesta a indus în

eroare reprezentantul părții civile pe parcursul derulării contractului

încheiat.

Un aspect concludent

din care rezultă intenția specifică infracțiunii de înșelăciune constă în aceea

că inculpatul retrăgea banii de la instituțiile bancare imediat după revânzarea

bunurilor achiziționate de la partea vătămată, operațiune efectuată de inculpat

înainte ca instrumentele de plată emise de el către partea vătămată să ajungă

la scadență și ca banca să le onoreze.

Pe de altă parte, cei

care au cumpărat produsele oferite de inculpat, martori în prezenta cauză, au

declarat că inculpatul solicită ca plata să se facă în aceeași zi de la

livrare, dacă este posibil direct (cash) ori prin ordin de plată.

Referitor la al

doilea motiv de recurs formulat în subsidiar și care vizează o nouă

individualizare a pedepsei în sensul reducerii acesteia, Înalta Curte constată

că este întemeiat sub aspectul cuantumului pedepsei.

Examinarea criticii

formulate de inculpați va fi analizată prin prisma cazului de casare menționat,

respectiv art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., când s-au aplicat pedepse

greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte

limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, Înalta Curte

constată că în cauză, la individualizarea pedepsei, instanța de fond, precum și

instanța de control judiciar nu au avut în vedere împrejurările concrete în

care fapta a fost săvârșită, pericolul social al faptei și persoana

inculpatului.

În argumentarea

punctului de vedere îmbrățișat, Curtea reține că potrivit art. 72 din C. pen.,

la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții

generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în legea specială, de

gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoanele infractorilor și

de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă

individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al

judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci, din contră,

el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material

probator, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a

criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea

explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea

acestuia este obligatorie pentru instanță.

Ca să-și poată

îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și

al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau

neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului

de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât

și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de

constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în

sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Sub aspectul

individualizării pedepsei, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor

generale prev. de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social

al faptei comise, de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de

circumstanțele personale ale inculpatului (atitudinea cu privire la fapta

comisă, antecedența penală).

Exemplaritatea

pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului contribuind la

reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care

este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor

comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o

pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea

dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul

preventiv al pedepsei care totdeauna, prin mărimea privațiunii trebuie să

reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.

Numai o pedeapsă

justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și

finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal

român, în art. 52 alin. (1), potrivit căruia "scopul pedepsei este

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni."

Firește, în lumina

criteriilor prev. de art. 72 C. pen., gravitatea completă a unei activități

infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și

cuprinzător al tuturor elementelor interne specifice faptei și făptuitorului.

În același timp însă,

se impune ca în cadrul operației de individualizare a pedepsei, judecătorul să

ia în considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită,

să le evalueze laolaltă și, după caz, să le acorde o pondere deosebită

fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul lor conținut, în vederea

stabilirii pedepsei celei mai corespunzătoare pentru reeducarea celui

condamnat.

Astfel, Înalta Curte

constată că pedeapsa de 7 ani închisoare, cu executare în regim de detenție,

constituie o replică socială adecvată gravității infracțiunii și

periculozității inculpatului, de natură a realiza scopul și a îndeplini

funcțiile pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.

Prin urmare, față de

cele învederate, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a făcut o corectă

individualizare a sancțiunii dispuse față de inculpat, motiv pentru care, în

temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul

declarat de inculpat, va casa decizia penală în totalitate și Sentința penală

nr. 190 din 18 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița numai cu privire la

individualizarea pedepsei și, în rejudecare, va reduce pedeapsa aplicată

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3),

(4) și (5) C. pen. de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare, urmare

reținerii dispozițiilor art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (2) C. pen.

Se vor menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul G.I. împotriva Deciziei penale nr. 48 din 16 martie 2012

a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie.

Casează în totalitate

decizia penală și în parte Sentința penală nr. 190 din 18 mai 2011 pronunțată

de Tribunalul Dâmbovița, numai cu privire la individualizarea pedepsei și în

rejudecare.

Reduce pedeapsa

principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.

215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., de la 10 ani închisoare la 7 ani

închisoare, urmarea reținerii dispozițiilor art. 74 alin. (2) și art. 76 alin.

(2) C. pen.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Onorariul parțial

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului

ales, în sumă de 50 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 decembrie 2012.

Procesat

de GGC - NN