ÎCCJ, decizie (scj.ro #86643)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86643) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Aplicarea legii penale mai favorabile. Art. 74
1
C. pen.
Cuprins pe materii:
Drept penal. Partea generală. Legea penală și limitele ei de aplicare. Aplicarea legii penale în timp
Indice alfabetic:
Drept penal
-
aplicarea legii penale mai favorabile
C. pen.,
art. 13, art. 74
1
Dispozițiile art. 74
1
C. pen., declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în M. Of. nr. 363 din 25 mai 2011, pot fi aplicate în condițiile art. 13 C. pen., ca lege penală mai favorabilă.
Constatarea incidenței art. 74
1
alin. (2) teza a II-a C. pen., în condițiile art. 13 C. pen., atrage încetarea procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. i) C. proc. pen., privind înlocuirea răspunderii penale.
I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 3301 din 16 octombrie 2012
Prin sentința penală nr. 414 din 28 noiembrie 2011 a Tribunalului Dâmbovița, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.D. la 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) și c) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei.
În baza art. 82 C. pen., a fost stabilit un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, din care 6 luni reprezintă pedeapsa aplicată și 2 ani termenul prevăzut de lege.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 346 C. proc. pen., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, luându-se act că inculpatul a achitat prejudiciul în sumă de 10.612 lei, cauzat bugetului consolidat al statului prin comiterea faptei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în calitate de administrator al societății comerciale D., nu a înregistrat în evidența contabilă a societății în perioada 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009 vânzarea unei cantități de mărfuri în valoare de 57.393 lei și prin această modalitate s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în cuantum de 1.449 lei și a unui TVA în valoare de 9.163 lei, suma totală cu care a prejudiciat bugetul consolidat al statului fiind de 10.612 lei, din care a achitat suma de 2.000 lei, conform chitanței din 3 noiembrie 2010.
Instanța de fond a apreciat că existența faptei și vinovăția inculpatului sunt atestate de materialul probator administrat în cauză, respectiv: recunoașterea autorului din cuprinsul declarației dată în cadrul cercetării judecătorești, recunoaștere ce nu a fost făcută însă în condițiile art. 320
1
C. proc. pen., și care se coroborează cu nota de constatare întocmită de Garda Financiara Dâmbovița în urma controlului efectuat de aceasta instituție la societatea comercială D., raportul de inspecție fiscală întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița în urma inspecției fiscale generale efectuată la societatea comercială D. în perioada 21 - 28 septembrie 2009, documentele vizând firma controlată constând în bilanț de verificare septembrie 2008 - mai 2009, declarații depuse privind obligațiile la bugetul de stat și bilanț contabil din 31 decembrie 2008, nota explicativă dată de inculpat la cererea organelor de control, decizie de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală.
Ca urmare, s-a apreciat de către instanța de fond că fapta inculpatului care, în calitate de administrator al societății comerciale D., nu a înregistrat în evidența contabilă a societății în perioada 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009 vânzarea unei cantități de mărfuri în valoare de 57.393 lei și prin această modalitate s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în cuantum de 1.449 lei și a unui TVA în valoare de 9.163 lei, suma totală cu care a prejudiciat bugetul consolidat al statului fiind de 10.612 lei, constituie infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, actele materiale constând în omisiunea evidențierii, în actele contabile, a operațiunilor comerciale efectuate, prin acesta realizându-se venituri nefiscalizate.
Pe latura civilă, instanța de fond a constatat că Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 33.180,21 lei, titularul cererii apreciind în acest cuantum prejudiciul produs de inculpat prin comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, la care s-ar adăuga obligații suplimentare și nedeclarate datorate bugetului consolidat al statului.
Analizând materialul probator, cu referire îndeosebi la documentația întocmită de Garda Financiara Dâmbovița în urma controlului efectuat la firma administrată de inculpat, instanța de fond a constatat că prejudiciul produs prin chiar fapta de evaziune fiscală dedusă judecății este în cuantum de 10.612 lei, apreciind ca sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale doar cu privire la această sumă, respectiv existența faptei ilicite, constând în încălcarea normelor de drept penal substanțial, a prejudiciului cert atât în privința existenței, cât și a posibilității de evaluare, a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu, dedusă din prevederile de drept penal care statornicesc răspunderea, inclusiv răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate prin fapte penale, precum și vinovăția inculpatului, constând în intenția cu care a acționat, diferența până la 33.180,21 lei reprezentând alte obligații fiscale neachitate de societatea comercială D., ce exced obiectului cauzei.
Prejudiciul în cuantum de 10.612 lei a fost acoperit de inculpat, în parte, respectiv 2.000 lei în faza de urmărire penală, iar restul în faza de judecată, dovadă făcută în acest sens cu chitanțele din 3 noiembrie 2010 depusă în dosarul de urmărire penală, din 11 martie 2011 respectiv din 14 iunie 2011 (dosar fond).
Ca urmare, instanța de fond a respins acțiunea civilă promovată în cauză, luând act că inculpatul a achitat prejudiciul în sumă de 10.612 lei cauzat bugetului consolidat al statului prin comiterea faptei.
Prin decizia nr. 54 din 23 martie 2012, Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de inculpatul C.D., a casat în parte sentința penală nr. 414 din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și în consecință:
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. i) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74
1
și art. 13 C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 74
1
raportat la art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului C.D. amenda administrativă în cuantum de 1.000 lei.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița.
Examinând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 371 C. proc. pen., instanța de control judiciar a constatat că apelul inculpatului este fondat pentru următoarele considerente:
În esență, curtea de apel a reținut că inculpatul C.D. era administratorul societății comerciale D., iar în urma unui control al Gărzii Financiare Dâmbovița s-a constatat că în perioada 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009 acesta nu a înregistrat în evidența contabilă a societății facturile de comercializare a unor mărfuri în valoare de 57.393 lei. Actele de control au fost însușite de către inculpat, care a și plătit suma de 2.000 lei pentru prejudiciul imputat de partea civilă.
În declarația dată în fața primei instanțe, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor imputate prin rechizitoriu.
Fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă anterior, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În ceea ce privește susținerea inculpatului în sensul că sunt incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, curtea de apel a considerat că aceasta nu poate fi primită.
Astfel, potrivit art. 10 din Legea nr. 241/2005, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzută de această lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate (...). Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă.
Așadar, aplicarea textului este condiționată de achitarea integrală a prejudiciului până la primul termen de judecată, ceea ce în cauza de față nu a avut loc.
Instanța de control judiciar a constatat, însă, că prejudiciul ce a fost achitat de inculpat până la pronunțarea sentinței este în legătură directă cu aplicarea altui text de lege favorabil, respectiv art. 74
1
C. pen. Însă, pentru a constata dacă acest text de lege este aplicabil în speța de față, curtea de apel a apreciat că este de stabilit, în primul rând, cuantumul prejudiciului cauzat bugetului de stat, întrucât partea civilă a invocat, prin apelul declarat, neacordarea majorărilor de întârziere și alte penalități aferente.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, inculpatul C.D. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, cu un prejudiciu adus bugetului de stat în sumă totală 10.612 lei, prejudiciu stabilit în urma controalelor de către Garda Financiară și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița.
Această sumă imputată inculpatului C.D. a fost achitată până la pronunțarea sentinței primei instanței, lucru confirmat de partea civilă. Totodată, din adresa Agenției Naționale de Administrare Fiscală a rezultat că în urma încheierii procedurii de insolvență și radierii societății comerciale D. s-a emis borderou de scădere pentru obligațiile societății pentru suma de 33.731 lei și debitarea cu această sumă a administratorului firmei, C.D., reprezentând creanțe recuperate în urma atragerii răspunderii patrimoniale.
În aceste condiții, curtea de apel a constatat că în mod justificat prima instanță a stabilit că prejudiciul cauzat de inculpat în prezenta cauză este în sumă de 10.612 lei, sumă care a și fost achitată părții civile. Diferențele solicitate de partea civilă reprezentând majorări, penalități etc. au fost incluse în suma solicitată în procedura insolvenței.
Opinând că prejudiciul cauzat de către inculpat a fost corect stabilit și, totodată, achitat părții civile (în acest sens a apărut ca nefondat apelul părții civile), instanța de apel a constatat că în cauză este incident un alt text de lege, respectiv art. 74
1
C. pen.
Astfel, potrivit art. 74
1
C. pen., în cazul săvârșirii infracțiunilor de (...) ori a unor infracțiuni economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la soluționarea cauzei în primă instanță, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege se reduc la jumătate (alin. 1), iar dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă (…).
Așadar, în primul rând, textul de lege nu condiționează achitarea prejudiciului cauzat de către inculpat până la primul termen de judecată, așa cum stabilesc dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, ci până la soluționarea cauzei în primă instanță.
În al doilea rând, deși art. 74
1
C. pen. a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 573/2011 a Curții Constituționale, el poate fi interpretat și aplicat în cazul în care este incident, ca o lege penală mai favorabilă inculpatului. Astfel, acest articol a intrat în vigoare odată cu Legea nr. 202/2010, fiind deci „activ” în perioada judecării cauzei de către tribunal (instanța fiind sesizată la data de 9 decembrie 2010), fiind declarat neconstituțional la data de 3 mai 2011 de către instanța de contencios constituțional.
În aceste condiții, chiar dacă dispozițiile art. 74
1
C. pen. au fost declarate neconstituționale, iar aplicarea sa încetează, conform art. 147 din Constituția României, dispozițiile sale mai favorabile pot fi aplicate conform art. 13 C. pen. Această interpretare este prevăzută expres și în noul Cod penal (art. 5 alin. 2) adoptat prin Legea nr. 286/2009.
Având în vedere aceste ultime argumente, instanța de apel a concluzionat că față de inculpat sunt incidente dispozițiile art. 74
1
C. pen.
În privința temeiului încetării procesului penal, textul art. 74
1
C. pen. prevede aplicarea unei sancțiuni administrative; or, acest lucru înseamnă o schimbare a răspunderii penale cu o răspundere administrativă.
Față de toate aceste considerente, curtea de apel a admis apelul inculpatului, a desființat hotărârea atacată și, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. i) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74
1
și art. 13 C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.D. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și, în baza art. 74
1
alin. (2) teza a ll-a raportat la art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului C.D. amenda administrativă de 1.000 lei, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. respingând ca nefondat apelul părții civile.
Împotriva deciziei nr. 54 din 23 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a formulat recurs partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița.
În motivele formulate în scris, partea civilă a criticat decizia curții de apel, arătând că, deși s-a constituit parte civilă cu suma de 33.180,21 lei, inculpatul a achitat doar suma de 10.612 lei. A mai precizat că art. 346 C. proc. pen. nu este aplicabil în cazul de față, întrucât cele două alineate care fac referire la cazurile în care nu se pot acorda despăgubiri civile, respectiv alin. (3) și (4), nu fac obiectul speței de față, întrucât față de inculpat s-a pronunțat o soluție de încetare a procesului penal, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. i) C. proc. pen.
Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate de partea civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție costată că recursul este nefondat.
În mod legal, instanța de apel a dispus față de inculpatul C.D. încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, motivat de împrejurarea că până la judecarea cauzei în primă instanță acesta a achitat în totalitate prejudiciul creat părții civile.
Astfel, inculpatul C.D. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, întrucât în calitate de administrator al societății comerciale D. nu a înregistrat în evidența contabilă a firmei, pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009, vânzarea unor mărfuri în valoare de 57.393 lei, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit în sumă de 1.449 lei și TVA în valoare de 9.163 lei (în total 10.612 lei).
Această sumă imputată inculpatului C.D. a fost achitată până la pronunțarea sentinței primei instanței, lucru confirmat de partea civilă. Totodată, din adresa Agenției Naționale de Administrare Fiscală rezultă că în urma încheierii procedurii de insolvență și radierii societății comerciale D. s-a emis borderou de scădere pentru obligațiile societății pentru suma de 33.731 lei și debitarea cu această sumă a administratorului firmei, C.D., reprezentând creanțe recuperate în urma atragerii răspunderii patrimoniale.
În aceste condiții, în mod justificat s-a apreciat de către prima instanță, dar și de către instanța de control judiciar, că prejudiciul cauzat de inculpat în prezenta cauză este în cuantum de 10.612 lei, sumă care, de altfel, a și fost achitată părții civile. Diferențele solicitate de partea civilă, și despre care aceasta face vorbire și în motivele scrise de recurs, reprezentând majorări, penalități etc. au fost incluse în suma solicitată în procedura insolvenței.
Așa fiind, în mod corect s-a apreciat de instanța de control judiciar că inculpatului îi sunt aplicabile dispozițiile art. 74
1
C. pen. Astfel, potrivit acestui text de lege, în cazul săvârșirii infracțiunilor de (...) ori a unor infracțiuni economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la soluționarea cauzei în primă instanță, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege se reduc la jumătate (alin. 1), iar dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă (…). Deci, dacă prejudiciul este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, iar înainte de începerea urmăririi penale, în cursul urmăririi penale sau până la soluționarea cauzei în primă instanță, infractorul (făptuitor, învinuit sau inculpat) acoperă integral prejudiciul cauzat, va opera art. 74
1
alin. (2) teza a II-a C. pen. În această situație, procurorul va dispune neînceperea urmăririi penale sau încetarea urmăririi penale, iar instanța, încetarea procesului penal. Totodată, legiuitorul a prevăzut și obligația procurorului sau instanței de a dispune aplicarea unei sancțiuni administrative, care se înregistrează în cazierul judiciar.
Așadar, textul de lege condiționează achitarea prejudiciului cauzat de către inculpat, până la soluționarea cauzei în primă instanță.
Totodată, deși art. 74
1
C. pen. a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 573/2011 a Curții Constituționale, el poate fi interpretat și aplicat în cazul în care este incident, ca o lege penală mai favorabilă inculpatului. Astfel, acest articol a intrat în vigoare odată cu Legea nr. 202/2010, fiind deci „activ” în perioada judecării cauzei de către tribunal (instanța fiind sesizată la data de 9 decembrie 2010), fiind declarat neconstituțional la data de 3 mai 2011 de către instanța de contencios constituțional.
În aceste condiții, chiar dacă art. 74
1
C. pen. a fost declarat neconstituțional, iar aplicarea sa încetează, conform art. 147 din Constituția României, dispozițiile sale mai favorabile pot fi aplicate conform art. 13 C. pen.
Având în vedere aceste argumente, instanța de apel a concluzionat, în mod legal, că față de inculpat sunt incidente dispozițiile art. 74
1
C. pen., motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de partea civilă, ca nefondat.
În ceea ce privește susținerile părții civile referitoare la inaplicabilitatea art. 346 C. proc. pen., nici această critică nu poate fi primită de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, în situația în care instanța dispune încetarea procesului penal: 1) lasă nesoluționată acțiunea civilă în cazul încetării pronunțate pe temeiul prevăzut în art. 10 alin. (1) lit. f) sau j) C. proc. pen. sau în caz de retragere a plângerii prealabile; 2) poate admite în tot ori în parte acțiunea civilă și obliga inculpatul și/sau partea responsabilă civilmente la plata de daune materiale/morale către partea civilă sau, după caz, respinge acțiunea civilă în cazul încetării pronunțate pe temeiul în art. 10 alin. (1) lit. g), i) sau i
1
) C. proc. pen.; 3) constată stinsă acțiunea civilă în cazul împăcării părților.
Ca atare, dispoziția instanței de control judiciar, de menținere a soluției dispuse de Tribunalul Dâmbovița, de respingere a acțiunii civile formulată de partea civilă, având în vedere că inculpatul a achitat prejudiciul în cuantumul de 10.621 lei cauzat bugetului consolidat al statului, este una legală și temeinică.
În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița împotriva deciziei nr. 54 din 23 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.