ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1231/2012

Asupra cauzei penale de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 748 din 26 septembrie 2011, Tribunalul București, secția I penală, a dispus următoarele: În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.E.S., la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de o lună închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul P.E.S. să execute pedeapsa de 4 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția inculpatului de la 09 februarie 2011 la zi. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.E.J., la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 70 din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de o lună închisoare.

În baza art. 293 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de două luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul P.E.J. să execute pedeapsa de 5 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția inculpatului de la 09 februarie 2011 la zi. În baza dispozițiilor art. 118 lit. f) C. pen., art. 17 și 18 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de 47,02 g. heroină - proba nr. I - și 2,35 g. heroină - proba nr. II.

În baza dispozițiilor art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpați la plata sumei de 11.000 RON, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 23/D/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: P.E.S., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, trafic internațional ilicit de droguri de mare risc și uz de fals, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 291 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

și P.E.J., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, trecere frauduloasă a frontierei și fals privind identitatea, în stare de concurs, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 70 din O.U.G. nr. 105/2001 și art. 293 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În fapt, s-a reținut că actul de inculpare a fost probat cu următoarele mijloace de probă: în cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpatul P.E.S., inculpatul P.E.J., investigatorul cu identitate protejată A.S., investigatorul cu identitate protejată D.S.

și martora P.E.A.M., declarații consemnate și atașate la dosar. Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut că la data de 01 februarie 2011, prin referatul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog nr. 220003 din 31 ianuarie 2011 a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism cu privire la faptul că autoritățile competente din Aeroportul Internațional Schiphol, Olanda, au depistat, în urma controlului efectuat asupra unui colet suspect, cantitatea de 1 kg heroină. Coletul a fost trimis printr-o firmă de curierat rapid, din Iran via Dubai și Amsterdam, iar destinația finală era București, România, expeditor fiind numitul A.A., iar ca destinatar figurând numitul K.P.

Astfel, prin adresa autorităților olandeze competente (Nationale Recherche) din data de 31 ianuarie 2011 s-a comunicat I.G.P.R.-D.C.C.O. faptul că s-a permis trecerea liberă a coletului suspect conținând cantitatea de heroină depistată (aproximativ 800-900 g.) pe calea aerului, prin intermediul cursei din data de 01 februarie 2011. La data de 01 februarie 2011, lucrătorii de poliție judiciară delegați în cauză, împreună cu lucrători de poliție din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și a unui angajat al Autorității Naționale a Vămilor – Biroul Vamal Otopeni au preluat coletul sosit din Amsterdam, Olanda, în prezența martorilor asistenți N.I. și S.M.A., iar cu ocazia deschiderii au constatat că în interior se afla o carte cu copertă de culoare albastră având titlul „Introduction to Test Construction and Psychologichal Tests” și două hard-disk-uri înfășurate într-o folie de protecție din material plastic de culoare albă cu dungi negre.

Primul hard-disk cu carcasă neagră și capac metalic argintiu era inscripționat „Western Digital”, iar al doilea era inscripționat „Maxtor”. În momentul în care s-a procedat la desfacerea carcaselor celor două hard-disk-uri s-a constatat că în interiorul ambelor obiecte se află o substanță pulverulentă de culoare brună. Cele două hard-disk-uri împreună cu substanța pulverulentă găsită în interior au fost predate la Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R. în vederea efectuării unui raport de constatare tehnico-științifică pentru depistarea drogurilor. Prin adresa nr. 141724 din 01 februarie 2011 a Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R.

s-a comunicat că probele înaintate în cauză conțin heroină, substanță care face parte din Tabelul nr. 1 anexă la Legea nr. 143/2000, constituind drog de mare risc. Ulterior, din raportul de constatare nr. 141724 din 07 februarie 2011 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R. a rezultat că probele înaintate în cauza privind pe numitul K.P. constând în 67,38 grame (47,18 grame după uscare) substanță pulverulentă umedă de culoare bej, 4,19 grame (2,45 grame după uscare) substanță pulverulentă umedă de culoare bej introdusă într-o punguță din material plastic transparentă, două carcase de hard-disk cu urme de materie de culoare bej, patru folii tip indigo cu urme de materie de culoare bej și o folie din material plastic de culoare albă cu dungi negre cu urme de materie de culoare bej, conțin toate heroină, substanță care face parte din Tabelul nr. 1 anexă la Legea nr. 143/2000 și constituie drog de mare risc.

Astfel, la data de 02 februarie 2011, K.P. a încercat să o contacteze fără succes (bip) pe numita P.E.A.M. În momentul în care a încercat a se lua legătura cu postul telefonic al numitului K.P., s-a constatat că acesta este blocat de utilizator pentru toate apelurile și mesajele de tip SMS ce se efectuează către acest post (opțiunea incoming calls). Investigatorii sub acoperire cu numele de cod D.S. și A.S. au fost autorizați în vederea strângerii datelor și informațiilor privind existența infracțiunilor și identificarea persoanelor față de care există presupunerea că le-au săvârșit inclusiv efectuarea unei operațiuni de livrare supravegheată cu substituirea totală sau parțială a cantității de aproximativ 1 kg.

de heroină, pe o perioadă de 30 zile, de la data de 02 februarie 2011 până la data de 04 martie 2011. Astfel, s-a procedat la interceptarea și înregistrarea convorbirilor audio-video în mediul ambiental efectuate de numitul K.P. și alți membri ai rețelei de narcotraficanți din care acesta face parte, având în vedere că la data de 07 februarie 2011 o persoană care s-a recomandat cu numele K.P. a apelat telefonic de 3 ori la sediul firmei de curierat P., întrebând de ce nu i s-a livrat coletul din Iran, împrejurare în care a fost de acord să i se livreze acest colet în cursul datei de 08 februarie 2011. În cursul datei de 08 februarie 2011, numitul K.P. a utilizat postul telefonic de mai sus pentru a lua legătura cu numita P.E.A.M.

și, totodată, în cursul aceleiași zile, a luat legătura cu firma de curierat rapid, insistând să i se livreze coletul din Iran, după care a luat legătura cu o persoană de origine arabă, identificată ulterior ca fiind inculpatul P.E.S., și imediat după aceasta a sunat din nou la firma de curierat rapid, insistând din nou să i se livreze coletul deoarece are ceva important de primit din străinătate. Astfel, din investigațiile efectuate în cauză a rezultat că inculpatul P.E.J. utiliza două posturi telefonice, unul fiind înregistrat pe numele K.P. Așadar, persoana care s-a recomandat ca fiind K.P. era, de fapt, inculpatul P.E.J. La data de 08 februarie 2011, orele 12:08, inculpatul P.E.J. a luat legătura cu investigatorul sub acoperire A.S., recomandându-se K., cerându-i să-i livreze coletul cu heroina sosită din Iran în data de 09 februarie 2011, ora 12:00, la standul 101 din complexul D.R.

unde îl va aștepta personal, crezând că vorbește cu angajatul firmei de curierat. După câteva minute, inculpatul P.E.J. l-a contactat pe fratele său, inculpatul P.E.S., pentru a-l anunța că a doua zi trebuie să ridice coletul din complexul D.R. Peste alte două minute, inculpatul P.E.J. l-a sunat din nou pe investigatorul sub acoperire A.S., întrebând dacă poate să ridice coletul de la sediul firmei P., însă aflând că sediul se află în orașul B., județul Ilfov, a preferat să i se livreze coletul. Tot la data de 08 februarie 2011, inculpatul P.E.S. a purtat o discuție cu un alt individ de origine iraniană care cunoaște despre transportul de heroină din Iran, interesându-se unul de la altul dacă mai știu ceva de coletul cu droguri, individul neidentificat comunicându-i faptul că acest colet va fi livrat a doua zi la ora 12:00.

Inculpatul P.E.S. i-a spus că a sunat să întrebe ce s-a întâmplat și i s-a spus că nu s-a livrat coletul din cauza aglomerației. Totodată, interlocutorul inculpatului P.E.S. a discutat despre faptul că s-au plătit 180 de tomani în Iran pentru „alea 2 kilograme”, referindu-se la faptul că aștepta să primească 2 kilograme heroină, adică atâta a comandat, inculpatul P.E.S. confirmând că știe despre tranzacție și bănuiește că el (inculpatul P.E.J.) a stricat ceva acolo. La data de 09 februarie 2011, inculpatul P.E.J. îl contactează telefonic pe inculpatul P.E.S. și îl îndrumă cum să ajungă la standul 101, iar în timpul uneia din discuțiile telefonice, acesta din urmă i-a confirmat că a luat pachetul.

La sfârșitul discuției, inculpatul P.E.S. i-a spus inculpatului P.E.J. că pleacă din locul acela ca să nu vină cineva, fiind evidentă temerea celor doi de a nu fi prinși de autorități cu pachetul de droguri. Aceste discuții au fost purtate în contextul în care, după ce inculpatul P.E.S. a fost coordonat telefonic de către inculpatul P.E.J. să preia coletul cu droguri de la investigatorul sub acoperire A.S., crezând că este angajatul firmei de curierat, primul dintre inculpați a fost prins de lucrătorii de poliție judiciară în timp ce se îndrepta spre ieșirea din complexul D.R., după ce în prealabil a sesizat că este urmărit și a început să fugă, iar când s-a încercat imobilizarea sa a opus rezistență, totodată apelându-l pe inculpatul P.E.J.

pentru ca acesta să audă că a fost prins de poliție. Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul P.E.S. nu a recunoscut săvârșirea faptei. Astfel, inculpatul P.E.S. a declarat că în urmă cu aproximativ 10 zile, fratele său, inculpatul P.E.J., i-a dat un pașaport pe numele K.P. și i-a spus că în câteva zile îl va suna ca să ia cu acel pașaport un colet din complexul D.R. de la un angajat al poștei. În cursul zilei de 08 februarie 2011, pe la orele 14:00-15:00, fratele său, inculpatul P.E.J,. l-a sunat să-l întrebe dacă a ridicat coletul despre care au vorbit acum 10 zile, iar inculpatul P.E.S. i-a răspuns că nu a venit niciun colet și nu știa de la cine trebuia să îl ridice. La data de 09 februarie 2011, în jurul orelor 11:00, inculpatul P.E.J.

l-a sunat și i-a spus să se ducă în complexul D.R. în fața standului nr. 101 să ridice coletul despre care au vorbit, de la un angajat al poștei, cu pașaportul pe numele K.P. primit anterior. În jurul orei 12:00 s-a dus la locul indicat de inculpatul P.E.J. și a luat coletul de la un angajat care avea o uniformă de poștaș de culoare roșie. Inculpatul P.E.S. l-a întrebat pe domnul cu geacă roșie dacă este de la poștă spunând cuvântul „post”, iar el i-a confirmat că e de la poștă, după care inculpatul i-a arătat pașaportul pe numele K.P., a completat un formular cu numele K.P. și semnătura sa, apoi a plecat spre parcare, așteptând un telefon de la inculpatul P.E.J. ca să-i spună ce să facă cu coletul.

Când l-a imobilizat poliția, a crezut că l-a reținut pentru deținerea unui pașaport fals. În cursul cercetării judecătorești, inculpatul P.E.S. și-a menținut aceeași poziție procesuală, susținând, în esență, că nu a cunoscut nicio clipă conținutul coletului, iar convorbirile telefonice ce făceau referire la anumite sume de bani le explică arătând că era vorba de bani pe care îi dăduse familia din Iran, pentru a cumpăra diverse bunuri din România. Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul P.E.J. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de care este învinuit, declarând că în urmă cu 2 zile, i-a spus fratelui său, inculpatul P.E.S., să se ducă acasă la el și să ia dintr-o ascunzătoare un pașaport pe numele K.P.

pe care va trebui să-l prezinte unui angajat al poștei, în realitate investigatorul sub acoperire A.S., pentru a-i aduce un colet. Inculpatul P.E.S. a luat însă pașaportul respectiv din ascunzătoare la data de 09 februarie 2011 în jurul orelor 11:00. Inculpatul P.E.J. i-a spus inculpatului P.E.S. să se ducă cu pașaportul la complexul D.R. la orele 12:00, pentru că trebuie să vină angajatul poștei cu coletul. Inculpatul P.E.J. l-a sunat pe investigatorul sub acoperire A.S. crezând că e angajatul poștei, în realitate investigatorul sub acoperire A.S., și l-a întrebat în cât timp ajunge la locul de întâlnire, iar acesta i-a spus că în maxim 7-10 minute. Apoi inculpatul P.E.J. l-a sunat din nou pe inculpatul P.E.S.

și i-a spus să aștepte la intrare pentru că angajatul poștei va ajunge în 10 minute. Inculpatul P.E.S. a spus că nu vrea să mai aștepte, ci vrea să plece, iar P.E.J. l-a rugat să mai stea un pic. După ce a luat legătura cu angajatul poștei care i-a spus că se află în fața standului nr. 101, P.E.J. l-a sunat pe inculpatul P.E.S. și i-a spus să se ducă la standul nr. 101 pentru că angajatul poștei se află acolo. În acest timp, cât inculpatul P.E.S. se deplasa către standul 101, inculpatul P.E.J. a ținut deschis telefonul. La scurt timp inculpatul P.E.S. s-a întâlnit cu angajatul poștei și a luat coletul de la acesta. Inculpatul P.E.J. a sunat după 5 minute și inculpatul P.E.S. a deschis telefonul, iar primul a auzit cuvântul „Poliția”.

Inculpatul P.E.J. a precizat că pașaportul pe numele K.P. este fals și că l-ar fi procurat din Irlanda, înainte să vină în România. Fiind audiat la data de 28 februarie 2011 la sediul parchetului, inculpatul P.E.J. și-a modificat declarația anterioară recunoscând săvârșirea infracțiunilor de care este învinuit, arătând că în urmă cu aproximativ doi ani acesta ar fi venit din Irlanda în România la bordul unui TIR, ca pasager, având asupra sa un pașaport fals pe numele K.P., pe care l-a cumpărat din Irlanda de la un pakistanez. La granița dintre Ungaria și România i-a dat pașaportul fals șoferului de TIR, care l-a luat pentru a-l arăta autorităților de la graniță. Pe teritoriul României, inculpatul a folosit pașaportul fals pentru a încheia un contract de utilizare a serviciilor de telefonie mobilă și pentru a închiria o locuință.

Inculpatul P.E.J. a recunoscut faptul că la data de 09 februarie 2011 i-a pus la dispoziție fratelui său, inculpatul P.E.S., pașaportul fals pe numele K.P. în sensul că l-a sunat și i-a indicat să ia de la o casă care îi aparține, pașaportul respectiv dintr-o ascunzătoare. Apelul telefonic către fratele său în legătură cu preluarea pașaportului fals a fost dat de inculpatul P.E.J. în timp ce se afla în Centrul de Reținere a Refugiaților din Otopeni ca urmare a internării sale la începutul lunii februarie 2011, întrucât se afla în procedura de expulzare de pe teritoriul României în Irlanda. Inculpatul a arătat, spre deosebire de declarația anterioară dată în fața procurorului, că știa despre conținutul real al coletului care a sosit din Iran în luna februarie 2011 pe numele K.P.

și care era destinat în realitate lui. Acesta știa că trebuia să primească droguri, dar nu heroină ci ceva asemănător cocainei. Coletul cu droguri care a sosit din Iran a fost comandat de acesta în urmă cu aproximativ șase luni, dar abia în urmă cu o lună jumătate sau două a pus la dispoziție adresa și datele de identificare ale destinatarului, adică K.P. pentru a primi coletul. În cursul cercetării judecătorești, inculpatul P.E.J. a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., arătând că recunoaște că a încercat să procure heroină, însă pentru consumul propriu, menționând că fratele său, S., nu a cunoscut nici conținutul coletului și nici împrejurarea că pașaportul folosit era fals.

În urma administrării probatoriului, în cele două faze procesuale, instanța a reținut că declarațiile inculpaților P.E.J. și P.E.S. nu sunt sincere, în cauză rezultă că primul dintre inculpați a coordonat transportul heroinei din Iran în România, folosind mijloace care să distragă atenția autorităților de la monitorizarea sa și a celorlalte persoane implicate. De asemenea, inculpații P.E.J. și P.E.S. erau conștienți de conținutul coletului, în condițiile în care, după momentul preluării coletului acesta din urmă a insistat că trebuie să plece de la fața locului, fiindu-i frică să nu fie surprins de autorități. Totodată, inculpatul P.E.J. a insistat în mai multe rânduri să i se livreze coletul de către firma de curierat, nervozitatea sa trădând cunoașterea faptului că în conținutul coletului se află substanțe interzise, respectiv droguri.

Nu în ultimul rând, inculpatul P.E.S., în discuția purtată cu o terță persoană, implicată în această operațiune de transport de droguri din data de 08 februarie 2011, orele 17:31, se referă la 2 kilograme (de heroină) care trebuia să fie ridicată a doua zi la ora 12:00 în contextul în care vorbește că s-a amânat livrarea pentru acea oră, fiind evident că este vorba despre heroina din coletul sosit din Iran. Instanța a reținut că inculpații P.E.S. și P.E.J. au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, pentru care sunt trimiși în judecată. Împrejurarea că inculpatul P.E.J. este și consumator de droguri, aflându-se internat sub identitatea falsă de K.P. (conform adreselor aflate la dosar) pentru diverse afecțiuni nu înlătură doar prin ea însăși probatoriul cert că acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 și 3 din Legea 143/2000.

În drept, faptele săvârșite de către inculpatul P.E.S., constând în aceea că la data de 09 februarie 2011 a ridicat de la investigatorul sub acoperire A.S., despre care a avut reprezentarea că este un angajat al serviciului de curierat rapid, respectiv al poștei, coletul cu substanța care a substituit cantitatea de circa 80 grame heroină sosită din Iran via Dubai și Amsterdam, folosindu-se cu bună știință de un pașaport fals pe numele K.P. la solicitarea fratelui său, inculpatul P.E.J., fiind prins în flagrant la ieșirea din complexul D.R. de lucrătorii de poliție judiciară delegați în cauză, s-a considerat că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc și uz de fals, în stare de concurs, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 291 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Fapta săvârșită de către inculpatul P.E.J., constând în aceea că în cursul anului 2009 a pătruns fraudulos pe teritoriul României din Irlanda, folosindu-se de un pașaport fals pe numele învinuitului K.P., s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 70 din O.U.G. nr. 105/2001. Faptele săvârșite de către inculpatul P.E.J., constând în aceea că a comandat din Iran și a dispus transportul din acea țară via Dubai și Amsterdam până în România a cantității de circa 80 grame heroină, iar la data de 09 februarie 2011 l-a trimis pe fratele său, inculpatul P.E.S. să ridice coletul ce conținea cantitatea de heroină sus-menționată, punându-i la dispoziție un pașaport fals pe numele K.P., împrejurare în care, la data de 09 februarie 2011, în jurul orelor 12:00, inculpatul P.E.S.

a ridicat coletul, conținând circa 80 grame heroină de la investigatorul sub acoperire A.S., despre care a avut reprezentarea că este un angajat al serviciului de curierat rapid, respectiv al poștei, folosindu-se cu bună știință de un pașaport fals pe numele K.P., fiind prins în flagrant la ieșirea din complexul D.R. de lucrătorii de poliție judiciară delegați în cauză, s-a considerat că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, trafic ilicit internațional de droguri de mare risc și fals privind identitatea, în stare de concurs, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 293 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Pentru faptele săvârșite de inculpați, Tribunalul a aplicat câte o pedeapsă pentru fiecare din faptele comise, la a căror stabilire și individualizare s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. și anume: dispozițiile părții generale a C. pen. cu referire la tipul de pedeapsă aplicată, la efectul reținerii circumstanțelor atenuante (inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale), la modalitatea de executare a pedepselor, la dispozițiile legii speciale care statuează limitele speciale de pedeapsă pentru infracțiunile deduse judecății, precum și circumstanțe personale și reale ale faptelor. În ceea ce privește pe inculpatul P.E.J., instanța nu a reținut dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen., întrucât recunoașterea faptelor de care este acuzat a fost parțială, astfel încât se apreciază că pentru aplicarea acestor dispoziții favorabile era necesară o atitudine procesuală complet sinceră, în ceea ce privește actul de inculpare în întregimea sa, dată fiind împrejurarea că faptele celor doi inculpați sunt strâns legate. A fost reținută și aplicabilitatea dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen. dată fiind această recunoaștere a faptelor proprii. S-a constatat, de asemenea, că inculpații au săvârșit infracțiunile în stare de concurs real, astfel că a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33-34 C. pen., stabilind ca inculpații să execute pedeapsa în cuantumul cel mai ridicat, în regim de detenție, având în vedere cantitatea mare de droguri traficată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând hotărârea apelată pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaților, al neaplicării dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. cu privire la inculpatul P.E.J., a dispozițiilor art. 117 C. proc. pen. și ale art. 348 teza a II-a C. proc. pen., și inculpații P.E.J. și P.E.S., care au criticat hotărârea sub următoarele aspecte: 1. Instanța de fond nu a aplicat reducerea cuantumului pedepsei cu o treime potrivit dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., în sensul că la primul termen de judecată inculpatul P.E.J., necondiționat, cât și la prezentarea materialului de urmărire penală a recunoscut săvârșirea faptei și și-a însușit concluziile din rechizitoriu.

Adresele întocmite în legătură cu recunoașterea faptului că este consumator de droguri au fost inițiate de fratele său, P.E.S., și nu reprezintă mijloace de probă declanșate de inculpatul P.E.J. Răspunsurile nu au confirmat dependența de droguri în sensul consumului, adresele de la cele două spitale, atestând prezența inculpatului sub o identitate falsă, fapt recunoscut și sancționat de instanța de judecată. Inculpatul P.E.J., în baza art. 16 din Legea nr. 143/2000, a făcut un denunț, constituindu-se dosar separat, concretizat în prima fază cu neidentificarea și tragerea la răspundere penală a altor infractori, însă în faza a doua, în momentul din cursul procesului, acesta a făcut ofițerilor D.I.I.C.O.T.

alte dezvăluiri, nu cunoștea finalitatea acestor demersuri, care ar putea conduce la diminuarea cuantumului pedepsei și aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării. Denunțul făcut împotriva inculpatului P.E.J. în baza art. 16 din Legea nr. 143/2000, funcționează până la rămânerea definitivă a soluției de condamnare. În ceea ce privește circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. a) C. pen., s-a solicitat de inculpat a se da o eficiență mai mare acestora. Cât privește apelul declarat de coinculpatul P.E.S., acesta a vizat în principal greșita condamnare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, iar în subsidiar, reindividualizarea judiciară cu consecința aplicării unei pedepse suspendate sub supraveghere.

Prin decizia penală nr. 16 din 19 ianuarie 2012 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 748 din 26 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală. A desființat, în parte, sentința atacată și, rejudecând: În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului P.E.S. din art. 291 C. pen. în art. 291 teza I C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului P.E.J. din art. 70 din O.U.G. nr. 105/2001 în art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen.

și art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.E.S. la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 291 teza I C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de o lună închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul P.E.S. să execute pedeapsa de 4 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.E.J. la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen.

și art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de o lună închisoare. În baza art. 293 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de două luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul P.E.J. să execute pedeapsa de 5 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 383 alin. (1 1 ) și alin. (2) C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților și s-a dedus prevenția acestora de la 9 februarie 2011 la zi. În baza art. 14 alin. (3) lit. a) teza a III-a C. proc. pen., cu referire la art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea pașaportului fals emis pe numele K.P. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Au fost respinse ca nefondate apelurile inculpaților P.E.S. și P.E.J. și, în baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat pe fiecare dintre inculpați la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a apreciat corect reținută vinovăția inculpaților pentru faptele pentru care au fost trimiși în judecată.

Deși inculpatul P.E.S. nu a recunoscut săvârșirea faptelor, din conținutul convorbirilor telefonice, pentru care inculpatul nu a putut să ofere o explicație, a rezultat faptul că avea cunoștință de conținutul coletului care urma să fie livrat. Cu privire la încadrarea juridică dată faptei săvârșite de inculpatul P.E.S., instanța a apreciat că aceasta realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, activitatea inculpatului circumscriindu-se oricăror operațiuni legate de droguri de mare risc. S-a considerat că în mod corect nu au fost aplicate dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. inculpatului P.E.J., întrucât acesta nu a recunoscut în totalitate faptele, așa cum au fost reținute în actul de sesizare.

De asemenea, s-a apreciat că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, întrucât ca urmare a denunțului făcut de inculpat soluția care s-a dispus a fost netrimiterea în judecată a celui denunțat. În raport de dispozițiile art. 72 C. pen., pedepsele de 4 ani închisoare pentru inculpatul P.E.S. și respectiv 5 ani închisoare pentru inculpatul P.E.J. sunt apte să asigure scopul prevăzut de art. 72 C. pen. S-a apreciat că, în speță, se impune reținerea dispozițiilor art. 291 C. pen. teza I și a alin. (1) din art. 70 din O.U.G. nr. 105/2000, motiv pentru care a dispus schimbarea de încadrare juridică dată faptei. Instanța de prim control judiciar a apreciat că măsura expulzării inculpatului P.E.J.

nu este oportună în raport de țara din care provine inculpatul. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpații P.E.S. și P.E.J. Susținerile apărătorilor inculpaților, ale reprezentantului Ministerului Public, precum și ultimul cuvânt al inculpaților au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri. Inculpatul P.E.J. a criticat hotărârea instanței de apel prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., în sensul că a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., ale art. 16 din Legea nr. 143/2000, și ca urmare, reducerea cuantumului pedepsei aplicate, iar ca modalitate de executare aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. proc.

pen. Inculpatul P.E.S. a arătat că fapta sa nu se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, activitatea sa neîncadrându-se în niciuna din modalitățile descrise în respectivul text de lege, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, în raport de dispozițiile art. 72 C. pen., prin reținerea circumstanțelor atenuante, reducerea pedepsei aplicate și suspendarea condiționată sau sub supraveghere a pedepsei aplicate. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile declarate în cauză, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., le consideră nefondate pentru următoarele considerente: 1. Cu privire la recursul inculpatului P.E.J., întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte îl consideră nefondat pentru următoarele considerente: Inculpatul P.E.J., în fața instanței de fond, a recunoscut săvârșirea faptei, însă într-o modalitate diferită de cea reținută în rechizitoriu, respectiv a învederat că a încercat să procure heroina pentru consumul propriu, menționând că fratele său, S., nu a cunoscut conținutul coletului și nici faptul că pașaportul folosit era fals. Or, fapta reținută în rechizitoriu în sarcina inculpatului P.E.J.

a constat în aceea că a comandat din Iran și a dispus transportul din acea țară via Dubai și Amsterdam până în România a cantității de circa 80 grame heroină, iar la data de 9 februarie 2011 l-a trimis pe fratele său, inculpatul P.E.S., să ridice coletul ce conținea cantitatea de heroină sus-menționată, punându-i la dispoziție un pașaport fals pe numele învinuitului K.P., împrejurare în care la data de 9 februarie 2011, în jurul orelor 12:00, inculpatul P.E.S. a ridicat coletul, conținând circa 80 grame heroină de la investigatorul sub acoperire A.S., despre care a avut reprezentarea că este un angajat al serviciului de curierat rapid, folosindu-se cu bună știință de un pașaport fals pe numele învinuitului K.P., cunoscând conținutul coletului, fiind prins în flagrant de lucrătorii de poliție judiciară delegați în cauză.

Pentru a fi aplicabilă procedura simplificată, prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., trebuie ca inculpatul să recunoască în totalitate faptele, așa cum au fost reținute în rechizitoriu, să adopte o atitudine procesuală complet sinceră și nu parțială sau nuanțată, de natură să diminueze răspunderea penală, motiv pentru care, în mod corect, inculpatul nu a beneficiat de dispozițiile acestui articol. Nefondată, în opinia Înaltei Curți, este și solicitarea aplicării dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, ca urmare a denunțului făcut de către inculpat. Conform textului de lege invocat, „persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2-10, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.” Or, din adresa D.I.I.C.O.T.

rezultă că denunțul făcut de către inculpat nu s-a finalizat prin tragerea la răspundere a altor persoane care să fi săvârșit infracțiuni legate de droguri, cu privire la acestea fiind emisă o soluție de netrimitere în judecată, astfel încât exigențele textului de lege pentru a se reține incidența acestei circumstanțe atenuante legale nu sunt îndeplinite. În acest context, solicitarea inculpatului P.E.J. de a se da o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante și a se dispune reducerea cuantumului pedepsei, este nefondată, instanțele ținând cont de toate aspectele învederate, fapt ce se reflectă în cuantumul pedepsei aplicate.

Având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat, modalitatea în care au fost săvârșite, urmările care s-ar fi putut produce, coroborate cu circumstanțele personale favorabile ale inculpatului, dar și cu atitudinea oscilantă privind recunoașterea faptei, îndreptățesc instanța să considere pedeapsa aplicată ca fiind just individualizată, neimpunându-se modificarea cuantumului acesteia. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins numai prin executarea pedepsei în regim privativ de libertate, resocializarea inculpatului viitoare pozitivă nefiind posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme, executată în detenție.

De altfel fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care prin măsura privațiunii trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție. Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus, acestea sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Față de aceste considerente, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul inculpatului P.E.J.

ca nefondat. 2. Cu privire la recursul inculpatului P.E.S., un prim motiv de critică, formulat de inculpatul P.E.S., se referă la greșita încadrare juridică dată faptei (caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen.), reținută în sarcina sa, respectiv infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Inculpatul a arătat că așa-zisa „activitate infracțională” săvârșită nu este prevăzută de textul de lege menționat. Este adevărată această susținere a inculpatului P.E.S., în sensul că operațiunea de ridicare a coletului, realizată de către acesta, nu este cuprinsă în enumerarea activităților expres menționate în art. 2 din Legea nr. 143/2000, însă această activitate se circumscrie ipotezei prevăzute de legiuitor sub denumirea „alte operațiuni privind circulația drogurilor”.

Prin această expresie legiuitorul a dorit să încrimineze orice alte activități, în afara celor enunțate expres în textul de lege, care încalcă regimul legal al drogurilor. Astfel, nu se poate susține că activitatea desfășurată de inculpat nu se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, atâta timp cât textul de lege, prin sintagma „alte operațiuni privind circulația drogurilor”, poate include și activitatea infracțională desfășurată de către inculpat, activitate care încalcă evident regimul legal al drogurilor, motiv pentru care cererea recurentului de a se dispune achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. pentru această infracțiune este nefondată.

De altfel, din probele administrate în faza de urmărire penală, cât și de cercetare judecătorească (procese-verbale întocmite de lucrătorii de poliție judiciară, procese-verbale de depistare a drogurilor, procese-verbale de ridicare a coletului cu droguri, procesul-verbal de substituire totală a drogurilor, întocmit de lucrătorii de poliție judiciară, de investigatorul sub acoperire, procesul-verbal de prindere în flagrant, declarațiile inculpaților, declarațiile martorilor asistenți, declarațiile martorilor cu identitate protejată, adresa și raportul de constatare tehnico-științifică al I.G.P.R., acte procedurale efectuate de autoritățile competente olandeze, procese-verbale cu notele de redare ale convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în mod autorizat, proces-verbal cu nota de redare a convorbirii audio-video în mediul ambiental purtată de inculpat cu ocazia flagrantului din 9 februarie 2011) a rezultat faptul că inculpatul P.E.S.

cunoștea conținutul coletului, cât și activitatea infracțională desfășurată de fratele său. Deși inculpatul P.E.S. nu a recunoscut săvârșirea faptelor, susținând că nu a cunoscut nicio clipă conținutul coletului, declarațiile sale nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză, fiind lipsite de suport probator. Pentru a satisface exigențele dispozițiilor art. 69 C. proc. pen., faptele și împrejurările învederate de inculpat în declarațiile sale trebuie să se regăsească în cea mai mare parte din probe să aibă un caracter de repetabilitate. Chiar și în această ipoteză, instanța are facultatea, iar nu obligația de a reține declarația inculpatului, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma „servesc”.

Așadar, declarațiile de nerecunoaștere ale inculpatului sunt simple afirmații, care au ca scop doar disculparea acestuia de consecințele penale ale faptelor sale, fiind făcute pro cauza, necoroborându-se cu celelalte probe administrate. Dând sens și dispozițiilor art. 3 C. proc. pen., privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, Înalta Curte a reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul. Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe certe.

Faptul că în cauză se impune înlăturarea declarației inculpatului ca nesinceră, nu poate reprezenta o încălcare a prezumției de nevinovăție și nici a principiului egalității armelor în fața instanței, desprins din conținutul tratatelor internaționale privind drepturile omului și de aplicare a dispozițiilor art. 69 C. proc. pen. Inculpatul P.E.S. cunoștea că în colet se aflau droguri, nereușind să ofere explicații plauzibile cu privire la conținutul convorbirilor telefonice interceptate în mod legal în data de 8 februarie 2011, orele 17:31, în care se făceau referiri exprese la coletul ce urma a fi livrat și la suma de „180 de tomani plătită în Iran pentru alea 2 kilograme”. De altfel, în ziua flagrantului, așa cum rezultă din discuția telefonică dintre cei doi inculpați, a rezultat că inculpatul P.E.S.

cunoștea că ceea ce făcea era o operațiune ilegală, dovadă fiind starea sa de agitație și prudență din acele momente. Deși a susținut că această stare s-ar fi datorat faptului că pașaportul pe care-l avea era fals, în acest caz nu se justifică o asemenea reacție, întrucât urma să se întâlnească cu un reprezentant al unei firme de curierat care nu avea mijloacele necesare să constate caracterul fals al pașaportului său. Starea psihică de temere și agitație a inculpatului este relevată de următorul dialog: P.E.J.: „E ceva nasol în zonă.” P.E.S.: „Așteaptă să văd ce se întâmplă.” P.E.S.: „Mai am puțin și fac infarct.” P.E.J.: „E unul singur, nu?” P.E.J.: „L-ai luat? E vreun pachet mare?” P.E.S.

: „Da, da. Așteaptă că plec mai repede să văd să nu fiu urmărit de careva.” Or, dacă inculpatul P.E.S. nu ar fi cunoscut că pachetul ridicat conține droguri, nu se explică această stare de agitație, cât și cea de vigilență, respectiv de a verifica dacă cumva este urmărit de autorități după preluarea coletului. Deși inculpatul, în ultimul cuvânt, la întrebarea adresată de președintele completului de judecată dacă s-a considerat provocat de investigatorul sub acoperire, a învederat că nu a fost provocat, în motivele de apel și recurs, apărătorul acestuia a vorbit de o activitate de provocare din partea investigatorului, motiv pentru care reprezentantul parchetului a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen., arătând că instanța de apel nu s-a pronunțat pe această apărare a inculpatului. În contextul declarațiilor făcute de către inculpat, în sensul că nu a fost provocat, Înalta Curte apreciază că acest motiv este nefondat, însă în contextul probator administrat, va analiza și această critică a inculpatului. Din declarația dată în fața instanței, când inculpaților li s-a dat posibilitatea să adreseze personal întrebări investigatorului acoperit, cât și din modul în care s-a desfășurat activitatea infracțională nu a rezultat provocarea inculpaților, investigatorul sub acoperire desfășurând o activitate legală. Conform jurisprudenței C.E.D.O.

(Ludi c. Elveției), la baza desemnării investigatorului acoperit au existat unele rațiuni pentru care inculpatul era bănuit că ar fi un traficant de droguri, respectiv informații din partea autorității competente din Aeroportul International Schiphol, Olanda, care au descoperit un colet suspect ce conținea heroină, ce urma să aibă ca destinație finală complexul D.R., stand 101, București, România, destinatar fiind K.P. În contextul concret al cauzei de față, probele au fost corect obținute fără încălcarea prevederilor art. 64 alin. (2) și art. 68 C. proc. pen. (ca urmare a provocării din partea agenților infiltrați - a colaboratorului sub acoperire). Inculpatul era bănuit de săvârșirea operațiunilor, iar infracțiunea de trafic de droguri nu a fost comisă ca urmare a intervenției și acțiunii investigatorului (cauza Teixeira de Castro c. Portugaliei).

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că, în special în lupta împotriva traficului de stupefiante, este esențial să nu se creeze o „intenție criminală” din partea polițiștilor, ci aceștia să folosească „intenția criminală deja existentă”, iar în cursul procedurii inculpatul să fi avut posibilitatea să îi interogheze pe polițiști. Utilizarea metodelor specifice de investigație este admisă în cea mai mare parte a țărilor membre ale Consiliului Europei, mai ales în cazul infracțiunilor de crimă organizată, însă investigatorii sub acoperire, ca și colaboratorii lor, nu au voie să facă pași concreți pentru luarea hotărârii infracționale de către cel vizat. În literatura de specialitate, română și străină, s-a pus problema de a ști ce înseamnă „provocare polițienească”.

Curtea de casație belgiană a definit provocarea polițienească de o manieră precisă, văzând în ea un mijloc consistent fie de a da naștere rezoluției infracționale celui care urmează să execute infracțiunea, fie de a o întări. Se poate vorbi de provocare, în sensul menționat mai sus, doar dacă sunt îndeplinite anumite condiții, și anume: să fie anterioară comiterii infracțiunii; să existe o legătură directă sau o legătură cauzală imediată între incitarea funcționarului de poliție (investigatorului) sau a colaboratorului a cărui activitate este supervizată de investigatorul sub acoperire, și infracțiunea comisă. În privința sarcinii probei s-a subliniat că, în conformitate cu regulile generale referitoare la probe în materie penală, sarcina probei incumbă părții urmăritoare.

Ca atare, din momentul în care apărarea invocă, în mod plauzibil, existența unei provocări polițienești, Ministerului Public îi revine sarcina de a dovedi că procedura a fost regulată. S-a remarcat că apărarea s-ar putea găsi în dificultatea de a stabili această verosimilitate a provocării, dacă se ține seama de existența unui dosar confidențial în mâinile procurorului, care conține informațiile asupra diferitelor faze de punere în aplicare a acestor metode de investigație (sub acoperire), la care apărarea nu are acces. Or, în speță, nu rezultă că ar fi existat o astfel de provocare din partea investigatorilor sub acoperire, D.S. și A.S., de altfel și inculpatul a recunoscut că nu a fost provocat de către aceștia.

Față de aceste considerente, este pe deplin dovedită implicarea inculpatului P.E.S. în activitatea infracțională, fiind exclusă posibilitatea achitării inculpatului. În ceea ce privește solicitarea inculpatului de reindividualizare a pedepselor, prin micșorarea cuantumului acesteia, cât și schimbarea modalității de executare, Înalta Curte o consideră nefondată. Ca și în cazul inculpatului P.E.J., raportat la criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor, modalitatea de săvârșire, urmările produse, persoana inculpatului P.E.S. (necunoscut cu antecedente penale, nu a recunoscut implicarea sa în activitatea infracțională), Înalta Curte apreciază că nu se impune reducerea cuantumului pedepsei, scopul pedepsei prevăzut în art. 52 C. pen.

putând fi atins doar prin executarea pedepsei în regim de detenție, astfel încât solicitarea de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere este nefondată. A sancționa blând astfel de fapte nu ar reprezenta decât o încurajare a celorlalți membri ai societății în săvârșirea de fapte penale și, totodată o scădere a încrederii populației în capacitatea de ripostă a organelor judiciare. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat, și recursul inculpatului P.E.J. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.E.J. și P.E.S. împotriva deciziei penale nr. 16 din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedepsele aplicate durata reținerii și arestării preventive de la 9 februarie 2011 la 19 aprilie 2012 pentru fiecare dintre inculpați. Obligă recurenții-inculpați la plata sumei de câte 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul pentru interpretul de limba persană se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie 2012.