ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1231/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1231/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei penale de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 748 din 26

septembrie 2011, Tribunalul București, secția I penală, a dispus următoarele:

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., a

fost condamnat inculpatul P.E.S., la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 74

lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de o lună

închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.

pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul P.E.S. să

execute pedeapsa de 4 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția

inculpatului de la 09 februarie 2011 la zi.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen.,

a fost condamnat inculpatul P.E.J., la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen.,

a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 70 din O.U.G. nr. 105/2001 cu

aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., a fost

condamnat același inculpat la pedeapsa de o lună închisoare.

În baza art. 293 alin. (2) C. pen. cu

aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., a fost

condamnat același inculpat la pedeapsa de două luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.

pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul P.E.J. să

execute pedeapsa de 5 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția

inculpatului de la 09 februarie 2011 la zi.

În baza dispozițiilor art. 118 lit. f) C.

pen., art. 17 și 18 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantității

de 47,02 g. heroină - proba nr. I - și 2,35 g. heroină - proba nr. II.

În baza dispozițiilor art. 191 alin. (2) C.

proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpați la plata sumei de 11.000

RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 23/D/P/2011 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism s-a dispus

trimiterea în judecată a inculpaților: P.E.S., cercetat în stare de arest

preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare

risc, trafic internațional ilicit de droguri de mare risc și uz de fals, prev. de

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 și art. 291 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen. și P.E.J., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea

infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, trafic ilicit

internațional de droguri de mare risc, trecere frauduloasă a frontierei și fals

privind identitatea, în stare de concurs, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 70 din

O.U.G. nr. 105/2001 și art. 293 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut că actul de inculpare a

fost probat cu următoarele mijloace de probă: în cursul cercetării

judecătorești au fost audiați inculpatul P.E.S., inculpatul P.E.J.,

investigatorul cu identitate protejată A.S., investigatorul cu identitate

protejată D.S. și martora P.E.A.M., declarații consemnate și atașate la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului,

Tribunalul a reținut că la data de 01 februarie 2011, prin referatul

Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Combatere a

Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog nr. 220003 din 31 ianuarie 2011

a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism cu privire la faptul că autoritățile competente din Aeroportul

Internațional Schiphol, Olanda, au depistat, în urma controlului efectuat

asupra unui colet suspect, cantitatea de 1 kg heroină.

Coletul a fost trimis printr-o firmă de

curierat rapid, din Iran via Dubai și Amsterdam, iar destinația finală era

București, România, expeditor fiind numitul A.A., iar ca destinatar figurând

numitul K.P.

Astfel, prin adresa autorităților olandeze

competente (Nationale Recherche) din data de 31 ianuarie 2011 s-a comunicat

I.G.P.R.-D.C.C.O. faptul că s-a permis trecerea liberă a coletului suspect

conținând cantitatea de heroină depistată (aproximativ 800-900 g.) pe calea aerului,

prin intermediul cursei din data de 01 februarie 2011.

La data de 01 februarie 2011, lucrătorii de

poliție judiciară delegați în cauză, împreună cu lucrători de poliție din

cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și a unui angajat al

Autorității Naționale a Vămilor – Biroul Vamal Otopeni au preluat coletul sosit

din Amsterdam, Olanda, în prezența martorilor asistenți N.I. și S.M.A., iar cu

ocazia deschiderii au constatat că în interior se afla o carte cu copertă de

culoare albastră având titlul „Introduction to Test Construction and

Psychologichal Tests” și două hard-disk-uri înfășurate într-o folie de

protecție din material plastic de culoare albă cu dungi negre.

Primul hard-disk cu carcasă neagră și capac

metalic argintiu era inscripționat „Western Digital”, iar al doilea era

inscripționat „Maxtor”.

În momentul în care s-a procedat la

desfacerea carcaselor celor două hard-disk-uri s-a constatat că în interiorul

ambelor obiecte se află o substanță pulverulentă de culoare brună. Cele două

hard-disk-uri împreună cu substanța pulverulentă găsită în interior au fost

predate la Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul

I.G.P.R. în vederea efectuării unui raport de constatare tehnico-științifică

pentru depistarea drogurilor.

Prin adresa nr. 141724 din 01 februarie 2011

a Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R.

s-a comunicat că probele înaintate în cauză conțin heroină, substanță care face

parte din Tabelul nr. 1 anexă la Legea nr. 143/2000, constituind drog de mare

risc.

Ulterior, din raportul de constatare nr.

141724 din 07 februarie 2011 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al

Drogurilor din cadrul I.G.P.R. a rezultat că probele înaintate în cauza privind

pe numitul K.P. constând în 67,38 grame (47,18 grame după uscare) substanță pulverulentă umedă de culoare bej, 4,19 grame (2,45 grame după uscare) substanță pulverulentă umedă de culoare bej introdusă într-o

punguță din material plastic transparentă, două carcase de hard-disk cu urme de

materie de culoare bej, patru folii tip indigo cu urme de materie de culoare

bej și o folie din material plastic de culoare albă cu dungi negre cu urme de

materie de culoare bej, conțin toate heroină, substanță care face parte din

Tabelul nr. 1 anexă la Legea nr. 143/2000 și constituie drog de mare risc.

Astfel, la data de 02 februarie 2011, K.P. a

încercat să o contacteze fără succes (bip) pe numita P.E.A.M.

În momentul în care a încercat a se lua

legătura cu postul telefonic al numitului K.P., s-a constatat că acesta este

blocat de utilizator pentru toate apelurile și mesajele de tip SMS ce se

efectuează către acest post (opțiunea incoming calls). Investigatorii sub

acoperire cu numele de cod D.S. și A.S. au fost autorizați în vederea strângerii

datelor și informațiilor privind existența infracțiunilor și identificarea

persoanelor față de care există presupunerea că le-au săvârșit inclusiv

efectuarea unei operațiuni de livrare supravegheată cu substituirea totală sau

parțială a cantității de aproximativ 1 kg. de heroină, pe o perioadă de 30

zile, de la data de 02 februarie 2011 până la data de 04 martie 2011.

Astfel, s-a procedat la interceptarea și

înregistrarea convorbirilor audio-video în mediul ambiental efectuate de

numitul K.P. și alți membri ai rețelei de narcotraficanți din care acesta face

parte, având în vedere că la data de 07 februarie 2011 o persoană care s-a

recomandat cu numele K.P. a apelat telefonic de 3 ori la sediul firmei de

curierat P., întrebând de ce nu i s-a livrat coletul din Iran, împrejurare în

care a fost de acord să i se livreze acest colet în cursul datei de 08

februarie 2011.

În cursul datei de 08 februarie 2011, numitul

K.P. a utilizat postul telefonic de mai sus pentru a lua legătura cu numita

P.E.A.M. și, totodată, în cursul aceleiași zile, a luat legătura cu firma de

curierat rapid, insistând să i se livreze coletul din Iran, după care a luat

legătura cu o persoană de origine arabă, identificată ulterior ca fiind

inculpatul P.E.S., și imediat după aceasta a sunat din nou la firma de curierat

rapid, insistând din nou să i se livreze coletul deoarece are ceva important de

primit din străinătate.

Astfel, din investigațiile efectuate în cauză

a rezultat că inculpatul P.E.J. utiliza două posturi telefonice, unul fiind înregistrat

pe numele K.P.

Așadar, persoana care s-a recomandat ca fiind

K.P. era, de fapt, inculpatul P.E.J.

La data de 08 februarie 2011, orele 12:08,

inculpatul P.E.J. a luat legătura cu investigatorul sub acoperire A.S.,

recomandându-se K., cerându-i să-i livreze coletul cu heroina sosită din Iran

în data de 09 februarie 2011, ora 12:00, la standul 101 din complexul D.R. unde

îl va aștepta personal, crezând că vorbește cu angajatul firmei de curierat.

După câteva minute, inculpatul P.E.J. l-a

contactat pe fratele său, inculpatul P.E.S., pentru a-l anunța că a doua zi

trebuie să ridice coletul din complexul D.R. Peste alte două minute, inculpatul

P.E.J. l-a sunat din nou pe investigatorul sub acoperire A.S., întrebând dacă

poate să ridice coletul de la sediul firmei P., însă aflând că sediul se află

în orașul B., județul Ilfov, a preferat să i se livreze coletul.

Tot la data de 08 februarie 2011, inculpatul

P.E.S. a purtat o discuție cu un alt individ de origine iraniană care cunoaște

despre transportul de heroină din Iran, interesându-se unul de la altul dacă

mai știu ceva de coletul cu droguri, individul neidentificat comunicându-i

faptul că acest colet va fi livrat a doua zi la ora 12:00.

Inculpatul P.E.S. i-a spus că a sunat să

întrebe ce s-a întâmplat și i s-a spus că nu s-a livrat coletul din cauza

aglomerației.

Totodată, interlocutorul inculpatului P.E.S.

a discutat despre faptul că s-au plătit 180 de tomani în Iran pentru „alea 2 kilograme”, referindu-se la faptul că aștepta să primească 2 kilograme heroină, adică atâta a comandat, inculpatul P.E.S. confirmând că știe despre tranzacție

și bănuiește că el (inculpatul P.E.J.) a stricat ceva acolo.

La data de 09 februarie 2011, inculpatul

P.E.J. îl contactează telefonic pe inculpatul P.E.S. și îl îndrumă cum să

ajungă la standul 101, iar în timpul uneia din discuțiile telefonice, acesta

din urmă i-a confirmat că a luat pachetul.

La sfârșitul discuției, inculpatul P.E.S. i-a

spus inculpatului P.E.J. că pleacă din locul acela ca să nu vină cineva, fiind

evidentă temerea celor doi de a nu fi prinși de autorități cu pachetul de

droguri.

Aceste discuții au fost purtate în contextul

în care, după ce inculpatul P.E.S. a fost coordonat telefonic de către

inculpatul P.E.J. să preia coletul cu droguri de la investigatorul sub

acoperire A.S., crezând că este angajatul firmei de curierat, primul dintre

inculpați a fost prins de lucrătorii de poliție judiciară în timp ce se

îndrepta spre ieșirea din complexul D.R., după ce în prealabil a sesizat că

este urmărit și a început să fugă, iar când s-a încercat imobilizarea sa a opus

rezistență, totodată apelându-l pe inculpatul P.E.J. pentru ca acesta să audă

că a fost prins de poliție.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale,

inculpatul P.E.S. nu a recunoscut săvârșirea faptei.

Astfel, inculpatul P.E.S. a declarat că în

urmă cu aproximativ 10 zile, fratele său, inculpatul P.E.J., i-a dat un

pașaport pe numele K.P. și i-a spus că în câteva zile îl va suna ca să ia cu

acel pașaport un colet din complexul D.R. de la un angajat al poștei. În cursul

zilei de 08 februarie 2011, pe la orele 14:00-15:00, fratele său, inculpatul

P.E.J,. l-a sunat să-l întrebe dacă a ridicat coletul despre care au vorbit

acum 10 zile, iar inculpatul P.E.S. i-a răspuns că nu a venit niciun colet și

nu știa de la cine trebuia să îl ridice. La data de 09 februarie 2011, în jurul

orelor 11:00, inculpatul P.E.J. l-a sunat și i-a spus să se ducă în complexul

D.R. în fața standului nr. 101 să ridice coletul despre care au vorbit, de la

un angajat al poștei, cu pașaportul pe numele K.P. primit anterior. În jurul

orei 12:00 s-a dus la locul indicat de inculpatul P.E.J. și a luat coletul de

la un angajat care avea o uniformă de poștaș de culoare roșie. Inculpatul

P.E.S. l-a întrebat pe domnul cu geacă roșie dacă este de la poștă spunând

cuvântul „post”, iar el i-a confirmat că e de la poștă, după care inculpatul

i-a arătat pașaportul pe numele K.P., a completat un formular cu numele K.P. și

semnătura sa, apoi a plecat spre parcare, așteptând un telefon de la inculpatul

P.E.J. ca să-i spună ce să facă cu coletul.

Când l-a imobilizat poliția, a crezut că l-a

reținut pentru deținerea unui pașaport fals.

În cursul cercetării judecătorești,

inculpatul P.E.S. și-a menținut aceeași poziție procesuală, susținând, în

esență, că nu a cunoscut nicio clipă conținutul coletului, iar convorbirile

telefonice ce făceau referire la anumite sume de bani le explică arătând că era

vorba de bani pe care îi dăduse familia din Iran, pentru a cumpăra diverse

bunuri din România.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale,

inculpatul P.E.J. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de care este

învinuit, declarând că în urmă cu 2 zile, i-a spus fratelui său, inculpatul

P.E.S., să se ducă acasă la el și să ia dintr-o ascunzătoare un pașaport pe

numele K.P. pe care va trebui să-l prezinte unui angajat al poștei, în

realitate investigatorul sub acoperire A.S., pentru a-i aduce un colet.

Inculpatul P.E.S. a luat însă pașaportul respectiv din ascunzătoare la data de

09 februarie 2011 în jurul orelor 11:00. Inculpatul P.E.J. i-a spus

inculpatului P.E.S. să se ducă cu pașaportul la complexul D.R. la orele 12:00,

pentru că trebuie să vină angajatul poștei cu coletul. Inculpatul P.E.J. l-a

sunat pe investigatorul sub acoperire A.S. crezând că e angajatul poștei, în

realitate investigatorul sub acoperire A.S., și l-a întrebat în cât timp ajunge

la locul de întâlnire, iar acesta i-a spus că în maxim 7-10 minute. Apoi

inculpatul P.E.J. l-a sunat din nou pe inculpatul P.E.S. și i-a spus să aștepte

la intrare pentru că angajatul poștei va ajunge în 10 minute. Inculpatul P.E.S.

a spus că nu vrea să mai aștepte, ci vrea să plece, iar P.E.J. l-a rugat să mai

stea un pic. După ce a luat legătura cu angajatul poștei care i-a spus că se

află în fața standului nr. 101, P.E.J. l-a sunat pe inculpatul P.E.S. și i-a

spus să se ducă la standul nr. 101 pentru că angajatul poștei se află acolo. În

acest timp, cât inculpatul P.E.S. se deplasa către standul 101, inculpatul

P.E.J. a ținut deschis telefonul. La scurt timp inculpatul P.E.S. s-a întâlnit

cu angajatul poștei și a luat coletul de la acesta. Inculpatul P.E.J. a sunat

după 5 minute și inculpatul P.E.S. a deschis telefonul, iar primul a auzit

cuvântul „Poliția”.

Inculpatul P.E.J. a precizat că pașaportul pe

numele K.P. este fals și că l-ar fi procurat din Irlanda, înainte să vină în

România.

Fiind audiat la data de 28 februarie 2011 la

sediul parchetului, inculpatul P.E.J. și-a modificat declarația anterioară

recunoscând săvârșirea infracțiunilor de care este învinuit, arătând că în urmă

cu aproximativ doi ani acesta ar fi venit din Irlanda în România la bordul unui

TIR, ca pasager, având asupra sa un pașaport fals pe numele K.P., pe care l-a

cumpărat din Irlanda de la un pakistanez.

La granița dintre Ungaria și România i-a dat pașaportul

fals șoferului de TIR, care l-a luat pentru a-l arăta autorităților de la

graniță.

Pe teritoriul României, inculpatul a folosit

pașaportul fals pentru a încheia un contract de utilizare a serviciilor de

telefonie mobilă și pentru a închiria o locuință.

Inculpatul P.E.J. a recunoscut faptul că la

data de 09 februarie 2011 i-a pus la dispoziție fratelui său, inculpatul

P.E.S., pașaportul fals pe numele K.P. în sensul că l-a sunat și i-a indicat să

ia de la o casă care îi aparține, pașaportul respectiv dintr-o ascunzătoare.

Apelul telefonic către fratele său în

legătură cu preluarea pașaportului fals a fost dat de inculpatul P.E.J. în timp

ce se afla în Centrul de Reținere a Refugiaților din Otopeni ca urmare a

internării sale la începutul lunii februarie 2011, întrucât se afla în

procedura de expulzare de pe teritoriul României în Irlanda.

Inculpatul a arătat, spre deosebire de

declarația anterioară dată în fața procurorului, că știa despre conținutul real

al coletului care a sosit din Iran în luna februarie 2011 pe numele K.P. și

care era destinat în realitate lui.

Acesta știa că trebuia să primească droguri,

dar nu heroină ci ceva asemănător cocainei.

Coletul cu droguri care a sosit din Iran a

fost comandat de acesta în urmă cu aproximativ șase luni, dar abia în urmă cu o

lună jumătate sau două a pus la dispoziție adresa și datele de identificare ale

destinatarului, adică K.P. pentru a primi coletul.

În cursul cercetării judecătorești,

inculpatul P.E.J. a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen., arătând că recunoaște că a încercat să procure heroină, însă pentru

consumul propriu, menționând că fratele său, S., nu a cunoscut nici conținutul

coletului și nici împrejurarea că pașaportul folosit era fals.

În urma administrării probatoriului, în cele

două faze procesuale, instanța a reținut că declarațiile inculpaților P.E.J. și

P.E.S. nu sunt sincere, în cauză rezultă că primul dintre inculpați a coordonat

transportul heroinei din Iran în România, folosind mijloace care să distragă

atenția autorităților de la monitorizarea sa și a celorlalte persoane

implicate.

De asemenea, inculpații P.E.J. și P.E.S. erau

conștienți de conținutul coletului, în condițiile în care, după momentul

preluării coletului acesta din urmă a insistat că trebuie să plece de la fața

locului, fiindu-i frică să nu fie surprins de autorități.

Totodată, inculpatul P.E.J. a insistat în mai

multe rânduri să i se livreze coletul de către firma de curierat, nervozitatea

sa trădând cunoașterea faptului că în conținutul coletului se află substanțe

interzise, respectiv droguri.

Nu în ultimul rând, inculpatul P.E.S., în

discuția purtată cu o terță persoană, implicată în această operațiune de

transport de droguri din data de 08 februarie 2011, orele 17:31, se referă la 2 kilograme (de heroină) care trebuia să fie ridicată a doua zi la ora 12:00 în contextul în care

vorbește că s-a amânat livrarea pentru acea oră, fiind evident că este vorba

despre heroina din coletul sosit din Iran.

Instanța a reținut că inculpații P.E.S. și

P.E.J. au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, pentru care sunt trimiși

în judecată.

Împrejurarea că inculpatul P.E.J. este și

consumator de droguri, aflându-se internat sub identitatea falsă de K.P.

(conform adreselor aflate la dosar) pentru diverse afecțiuni nu înlătură doar

prin ea însăși probatoriul cert că acesta se face vinovat de săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 2 și 3 din Legea 143/2000.

În drept, faptele săvârșite de către

inculpatul P.E.S., constând în aceea că la data de 09 februarie 2011 a ridicat

de la investigatorul sub acoperire A.S., despre care a avut reprezentarea că

este un angajat al serviciului de curierat rapid, respectiv al poștei, coletul

cu substanța care a substituit cantitatea de circa 80 grame heroină sosită din Iran via Dubai și Amsterdam, folosindu-se cu bună știință de un pașaport

fals pe numele K.P. la solicitarea fratelui său, inculpatul P.E.J., fiind prins

în flagrant la ieșirea din complexul D.R. de lucrătorii de poliție judiciară

delegați în cauză, s-a considerat că întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc și uz de fals, în stare

de concurs, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 291

C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Fapta săvârșită de către inculpatul P.E.J.,

constând în aceea că în cursul anului 2009 a pătruns fraudulos pe teritoriul României din Irlanda, folosindu-se de un pașaport fals pe numele învinuitului

K.P., s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 70 din O.U.G. nr. 105/2001.

Faptele săvârșite de către inculpatul P.E.J.,

constând în aceea că a comandat din Iran și a dispus transportul din acea țară

via Dubai și Amsterdam până în România a cantității de circa 80 grame heroină, iar la data de 09 februarie 2011 l-a trimis pe fratele său, inculpatul P.E.S. să

ridice coletul ce conținea cantitatea de heroină sus-menționată, punându-i la

dispoziție un pașaport fals pe numele K.P., împrejurare în care, la data de 09

februarie 2011, în jurul orelor 12:00, inculpatul P.E.S. a ridicat coletul,

conținând circa 80 grame heroină de la investigatorul sub acoperire A.S.,

despre care a avut reprezentarea că este un angajat al serviciului de curierat

rapid, respectiv al poștei, folosindu-se cu bună știință de un pașaport fals pe

numele K.P., fiind prins în flagrant la ieșirea din complexul D.R. de

lucrătorii de poliție judiciară delegați în cauză, s-a considerat că întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare

risc, trafic ilicit internațional de droguri de mare risc și fals privind

identitatea, în stare de concurs, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000, art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 293 alin.

(2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Pentru faptele săvârșite de inculpați,

Tribunalul a aplicat câte o pedeapsă pentru fiecare din faptele comise, la a

căror stabilire și individualizare s-au avut în vedere criteriile generale de

individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. și anume:

dispozițiile părții generale a C. pen. cu referire la tipul de pedeapsă

aplicată, la efectul reținerii circumstanțelor atenuante (inculpații nu sunt

cunoscuți cu antecedente penale), la modalitatea de executare a pedepselor, la

dispozițiile legii speciale care statuează limitele speciale de pedeapsă pentru

infracțiunile deduse judecății, precum și circumstanțe personale și reale ale

faptelor.

În ceea ce privește pe inculpatul P.E.J.,

instanța nu a reținut dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., întrucât

recunoașterea faptelor de care este acuzat a fost parțială, astfel încât se

apreciază că pentru aplicarea acestor dispoziții favorabile era necesară o

atitudine procesuală complet sinceră, în ceea ce privește actul de inculpare în

întregimea sa, dată fiind împrejurarea că faptele celor doi inculpați sunt

strâns legate. A fost reținută și aplicabilitatea dispozițiilor art. 74 lit. c)

C. pen. dată fiind această recunoaștere a faptelor proprii.

S-a constatat, de asemenea, că inculpații au

săvârșit infracțiunile în stare de concurs real, astfel că a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 33-34 C. pen., stabilind ca inculpații să execute pedeapsa

în cuantumul cel mai ridicat, în regim de detenție, având în vedere cantitatea

mare de droguri traficată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând

hotărârea apelată pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul individualizării

pedepselor aplicate inculpaților, al neaplicării dispozițiilor art. 334 C.

proc. pen. cu privire la inculpatul P.E.J., a dispozițiilor art. 117 C. proc.

pen. și ale art. 348 teza a II-a C. proc. pen., și inculpații P.E.J. și P.E.S.,

care au criticat hotărârea sub următoarele aspecte:

cuantumului pedepsei cu o treime potrivit dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen., în sensul că la primul termen de judecată inculpatul P.E.J.,

necondiționat, cât și la prezentarea materialului de urmărire penală a

recunoscut săvârșirea faptei și și-a însușit concluziile din rechizitoriu.

Adresele întocmite în legătură cu

recunoașterea faptului că este consumator de droguri au fost inițiate de

fratele său, P.E.S., și nu reprezintă mijloace de probă declanșate de

inculpatul P.E.J.

Răspunsurile nu au confirmat dependența de

droguri în sensul consumului, adresele de la cele două spitale, atestând

prezența inculpatului sub o identitate falsă, fapt recunoscut și sancționat de

instanța de judecată.

Inculpatul P.E.J., în baza art. 16 din Legea

nr. 143/2000, a făcut un denunț, constituindu-se dosar separat, concretizat în

prima fază cu neidentificarea și tragerea la răspundere penală a altor

infractori, însă în faza a doua, în momentul din cursul procesului, acesta a

făcut ofițerilor D.I.I.C.O.T. alte dezvăluiri, nu cunoștea finalitatea acestor

demersuri, care ar putea conduce la diminuarea cuantumului pedepsei și

aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării.

Denunțul făcut împotriva inculpatului P.E.J.

în baza art. 16 din Legea nr. 143/2000, funcționează până la rămânerea

definitivă a soluției de condamnare.

În ceea ce privește circumstanțele atenuante

prevăzute de art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. a) C. pen., s-a solicitat de

inculpat a se da o eficiență mai mare acestora.

Cât privește apelul declarat de coinculpatul

P.E.S., acesta a vizat în principal greșita condamnare a inculpatului pentru

infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, iar

în subsidiar, reindividualizarea judiciară cu consecința aplicării unei pedepse

suspendate sub supraveghere.

Prin decizia penală nr. 16 din 19 ianuarie

2012 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de

către Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr.

748 din 26 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

A desființat, în parte, sentința atacată și,

rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat

încadrarea juridică a faptei inculpatului P.E.S. din art. 291 C. pen. în art.

291 teza I C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat

încadrarea juridică a faptei inculpatului P.E.J. din art. 70 din O.U.G. nr.

105/2001 în art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., a

condamnat pe inculpatul P.E.S. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 291 teza I C. pen. cu aplicarea

art. 74 lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de o lună

închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.

pen., s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul P.E.S. să execute

pedeapsa de 4 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen.,

a condamnat pe inculpatul P.E.J. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen.,

a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr.

105/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen.,

a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de o lună închisoare.

În baza art. 293 alin. (2) C. pen. cu

aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat

pe același inculpat la pedeapsa de două luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.

pen., s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul P.E.J. să execute

pedeapsa de 5 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 383 alin. (1

1

) și

alin. (2) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților și s-a

dedus prevenția acestora de la 9 februarie 2011 la zi.

În baza art. 14 alin. (3) lit. a) teza a

III-a C. proc. pen., cu referire la art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea

pașaportului fals emis pe numele K.P.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale

sentinței apelate.

Au fost respinse ca nefondate apelurile

inculpaților P.E.S. și P.E.J. și, în baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) din

C. proc. pen., a obligat pe fiecare dintre inculpați la plata sumei de 400 RON,

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de prim control judiciar a apreciat corect reținută vinovăția inculpaților

pentru faptele pentru care au fost trimiși în judecată. Deși inculpatul P.E.S.

nu a recunoscut săvârșirea faptelor, din conținutul convorbirilor telefonice,

pentru care inculpatul nu a putut să ofere o explicație, a rezultat faptul că

avea cunoștință de conținutul coletului care urma să fie livrat.

Cu privire la încadrarea juridică dată faptei

săvârșite de inculpatul P.E.S., instanța a apreciat că aceasta realizează

conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000, activitatea inculpatului circumscriindu-se oricăror operațiuni

legate de droguri de mare risc.

S-a considerat că în mod corect nu au fost

aplicate dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. inculpatului P.E.J.,

întrucât acesta nu a recunoscut în totalitate faptele, așa cum au fost reținute

în actul de sesizare.

De asemenea, s-a apreciat că nu sunt

incidente nici dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, întrucât ca urmare

a denunțului făcut de inculpat soluția care s-a dispus a fost netrimiterea în

judecată a celui denunțat.

În raport de dispozițiile art. 72 C. pen.,

pedepsele de 4 ani închisoare pentru inculpatul P.E.S. și respectiv 5 ani

închisoare pentru inculpatul P.E.J. sunt apte să asigure scopul prevăzut de

art. 72 C. pen.

S-a apreciat că, în speță, se impune

reținerea dispozițiilor art. 291 C. pen. teza I și a alin. (1) din art. 70 din

O.U.G. nr. 105/2000, motiv pentru care a dispus schimbarea de încadrare

juridică dată faptei.

Instanța de prim control judiciar a apreciat

că măsura expulzării inculpatului P.E.J. nu este oportună în raport de țara din

care provine inculpatul.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal,

au declarat recurs inculpații P.E.S. și P.E.J.

Susținerile apărătorilor inculpaților, ale

reprezentantului Ministerului Public, precum și ultimul cuvânt al inculpaților

au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Inculpatul P.E.J. a criticat hotărârea

instanței de apel prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., în sensul că a solicitat aplicarea dispozițiilor art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen., ale art. 16 din Legea nr. 143/2000, și

ca urmare, reducerea cuantumului pedepsei aplicate, iar ca modalitate de

executare aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. proc. pen.

Inculpatul P.E.S. a arătat că fapta sa nu se

circumscrie elementului material al laturii obiective a infracțiunii prevăzută

de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, activitatea sa

neîncadrându-se în niciuna din modalitățile descrise în respectivul text de

lege, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, în raport de

dispozițiile art. 72 C. pen., prin reținerea circumstanțelor atenuante,

reducerea pedepsei aplicate și suspendarea condiționată sau sub supraveghere a

pedepsei aplicate.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând recursurile declarate în cauză, prin prisma motivelor invocate și din

oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., le consideră

nefondate pentru următoarele considerente:

P.E.J., întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen., Înalta Curte îl consideră nefondat pentru următoarele

considerente:

Inculpatul P.E.J., în fața instanței de fond,

a recunoscut săvârșirea faptei, însă într-o modalitate diferită de cea reținută

în rechizitoriu, respectiv a învederat că a încercat să procure heroina pentru

consumul propriu, menționând că fratele său, S., nu a cunoscut conținutul

coletului și nici faptul că pașaportul folosit era fals.

Or, fapta reținută în rechizitoriu în sarcina

inculpatului P.E.J. a constat în aceea că a comandat din Iran și a dispus

transportul din acea țară via Dubai și Amsterdam până în România a cantității

de circa 80 grame heroină, iar la data de 9 februarie 2011 l-a trimis pe

fratele său, inculpatul P.E.S., să ridice coletul ce conținea cantitatea de

heroină sus-menționată, punându-i la dispoziție un pașaport fals pe numele

învinuitului K.P., împrejurare în care la data de 9 februarie 2011, în jurul

orelor 12:00, inculpatul P.E.S. a ridicat coletul, conținând circa 80 grame

heroină de la investigatorul sub acoperire A.S., despre care a avut

reprezentarea că este un angajat al serviciului de curierat rapid, folosindu-se

cu bună știință de un pașaport fals pe numele învinuitului K.P., cunoscând

conținutul coletului, fiind prins în flagrant de lucrătorii de poliție

judiciară delegați în cauză.

Pentru a fi aplicabilă procedura

simplificată, prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., trebuie ca

inculpatul să recunoască în totalitate faptele, așa cum au fost reținute în rechizitoriu,

să adopte o atitudine procesuală complet sinceră și nu parțială sau nuanțată,

de natură să diminueze răspunderea penală, motiv pentru care, în mod corect,

inculpatul nu a beneficiat de dispozițiile acestui articol.

Nefondată, în opinia Înaltei Curți, este și

solicitarea aplicării dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, ca urmare a

denunțului făcut de către inculpat. Conform textului de lege invocat, „persoana

care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2-10, iar în timpul

urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere

penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri

beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.”

Or, din adresa D.I.I.C.O.T. rezultă că

denunțul făcut de către inculpat nu s-a finalizat prin tragerea la răspundere a

altor persoane care să fi săvârșit infracțiuni legate de droguri, cu privire la

acestea fiind emisă o soluție de netrimitere în judecată, astfel încât

exigențele textului de lege pentru a se reține incidența acestei circumstanțe

atenuante legale nu sunt îndeplinite.

În acest context, solicitarea inculpatului

P.E.J. de a se da o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante și a se

dispune reducerea cuantumului pedepsei, este nefondată, instanțele ținând cont

de toate aspectele învederate, fapt ce se reflectă în cuantumul pedepsei

aplicate.

Având în vedere gradul ridicat de pericol

social al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și

condamnat, modalitatea în care au fost săvârșite, urmările care s-ar fi putut

produce, coroborate cu circumstanțele personale favorabile ale inculpatului,

dar și cu atitudinea oscilantă privind recunoașterea faptei, îndreptățesc

instanța să considere pedeapsa aplicată ca fiind just individualizată,

neimpunându-se modificarea cuantumului acesteia.

În ceea ce privește modalitatea de executare

a pedepsei, Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 C.

pen., poate fi atins numai prin executarea pedepsei în regim privativ de

libertate, resocializarea inculpatului viitoare pozitivă nefiind posibilă decât

prin aplicarea unei pedepse ferme, executată în detenție.

De altfel fermitatea cu care o pedeapsă este

aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării

morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al

pedepsei care prin măsura privațiunii trebuie să reflecte gravitatea

infracțiunii și gradul de vinovăție.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât

asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra

altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus, acestea sunt puse

în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se

abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Față de aceste considerente, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul inculpatului P.E.J. ca

nefondat.

P.E.S., un prim motiv de critică, formulat de inculpatul P.E.S., se referă la

greșita încadrare juridică dată faptei (caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.), reținută în sarcina sa, respectiv infracțiunea

prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Inculpatul a

arătat că așa-zisa „activitate infracțională” săvârșită nu este prevăzută de

textul de lege menționat.

Este adevărată această susținere a

inculpatului P.E.S., în sensul că operațiunea de ridicare a coletului,

realizată de către acesta, nu este cuprinsă în enumerarea activităților expres

menționate în art. 2 din Legea nr. 143/2000, însă această activitate se

circumscrie ipotezei prevăzute de legiuitor sub denumirea „alte operațiuni

privind circulația drogurilor”.

Prin această expresie legiuitorul a dorit să

încrimineze orice alte activități, în afara celor enunțate expres în textul de

lege, care încalcă regimul legal al drogurilor.

Astfel, nu se poate susține că activitatea

desfășurată de inculpat nu se circumscrie elementului material al laturii

obiective a infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000, atâta timp cât textul de lege, prin sintagma „alte operațiuni privind

circulația drogurilor”, poate include și activitatea infracțională desfășurată

de către inculpat, activitate care încalcă evident regimul legal al drogurilor,

motiv pentru care cererea recurentului de a se dispune achitarea sa, în baza

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru această

infracțiune este nefondată.

De altfel, din probele administrate în faza

de urmărire penală, cât și de cercetare judecătorească (procese-verbale

întocmite de lucrătorii de poliție judiciară, procese-verbale de depistare a

drogurilor, procese-verbale de ridicare a coletului cu droguri, procesul-verbal

de substituire totală a drogurilor, întocmit de lucrătorii de poliție

judiciară, de investigatorul sub acoperire, procesul-verbal de prindere în

flagrant, declarațiile inculpaților, declarațiile martorilor asistenți,

declarațiile martorilor cu identitate protejată, adresa și raportul de

constatare tehnico-științifică al I.G.P.R., acte procedurale efectuate de

autoritățile competente olandeze, procese-verbale cu notele de redare ale

convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în mod autorizat,

proces-verbal cu nota de redare a convorbirii audio-video în mediul ambiental

purtată de inculpat cu ocazia flagrantului din 9 februarie 2011) a rezultat

faptul că inculpatul P.E.S. cunoștea conținutul coletului, cât și activitatea

infracțională desfășurată de fratele său.

Deși inculpatul P.E.S. nu a recunoscut săvârșirea

faptelor, susținând că nu a cunoscut nicio clipă conținutul coletului,

declarațiile sale nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză,

fiind lipsite de suport probator.

Pentru a satisface exigențele dispozițiilor

art. 69 C. proc. pen., faptele și împrejurările învederate de inculpat în

declarațiile sale trebuie să se regăsească în cea mai mare parte din probe să

aibă un caracter de repetabilitate.

Chiar și în această ipoteză, instanța are

facultatea, iar nu obligația de a reține declarația inculpatului, câtă vreme

legiuitorul a folosit sintagma „servesc”.

Așadar, declarațiile de nerecunoaștere ale

inculpatului sunt simple afirmații, care au ca scop doar disculparea acestuia

de consecințele penale ale faptelor sale, fiind făcute pro cauza,

necoroborându-se cu celelalte probe administrate.

Dând sens și dispozițiilor art. 3 C. proc.

pen., privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul

penal, Înalta Curte a reținut și apreciat numai acele probe care reflectă

adevărul.

Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără

coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca

adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea

realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe certe.

Faptul că în cauză se impune înlăturarea

declarației inculpatului ca nesinceră, nu poate reprezenta o încălcare a

prezumției de nevinovăție și nici a principiului egalității armelor în fața

instanței, desprins din conținutul tratatelor internaționale privind drepturile

omului și de aplicare a dispozițiilor art. 69 C. proc. pen.

Inculpatul P.E.S. cunoștea că în colet se

aflau droguri, nereușind să ofere explicații plauzibile cu privire la

conținutul convorbirilor telefonice interceptate în mod legal în data de 8

februarie 2011, orele 17:31, în care se făceau referiri exprese la coletul ce

urma a fi livrat și la suma de „180 de tomani plătită în Iran pentru alea 2

kilograme”. De altfel, în ziua flagrantului, așa cum rezultă din discuția

telefonică dintre cei doi inculpați, a rezultat că inculpatul P.E.S. cunoștea

că ceea ce făcea era o operațiune ilegală, dovadă fiind starea sa de agitație

și prudență din acele momente. Deși a susținut că această stare s-ar fi datorat

faptului că pașaportul pe care-l avea era fals, în acest caz nu se justifică o

asemenea reacție, întrucât urma să se întâlnească cu un reprezentant al unei

firme de curierat care nu avea mijloacele necesare să constate caracterul fals

al pașaportului său.

Starea psihică de temere și agitație a

inculpatului este relevată de următorul dialog:

P.E.J.: „E ceva nasol în zonă.”

P.E.S.: „Așteaptă să văd ce se întâmplă.”

P.E.S.: „Mai am puțin și fac infarct.”

P.E.J.: „E unul singur, nu?”

P.E.J.: „L-ai luat? E vreun pachet mare?”

P.E.S. : „Da, da. Așteaptă că plec mai repede

să văd să nu fiu urmărit de careva.”

Or, dacă inculpatul P.E.S. nu ar fi cunoscut

că pachetul ridicat conține droguri, nu se explică această stare de agitație,

cât și cea de vigilență, respectiv de a verifica dacă cumva este urmărit de

autorități după preluarea coletului.

Deși inculpatul, în ultimul cuvânt, la

întrebarea adresată de președintele completului de judecată dacă s-a considerat

provocat de investigatorul sub acoperire, a învederat că nu a fost provocat, în

motivele de apel și recurs, apărătorul acestuia a vorbit de o activitate de

provocare din partea investigatorului, motiv pentru care reprezentantul

parchetului a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10

C. proc. pen., arătând că instanța de apel nu s-a pronunțat pe această apărare

a inculpatului. În contextul declarațiilor făcute de către inculpat, în sensul

că nu a fost provocat, Înalta Curte apreciază că acest motiv este nefondat,

însă în contextul probator administrat, va analiza și această critică a

inculpatului.

Din declarația dată în fața instanței, când

inculpaților li s-a dat posibilitatea să adreseze personal întrebări

investigatorului acoperit, cât și din modul în care s-a desfășurat activitatea

infracțională nu a rezultat provocarea inculpaților, investigatorul sub

acoperire desfășurând o activitate legală.

Conform jurisprudenței C.E.D.O. (Ludi c.

Elveției), la baza desemnării investigatorului acoperit au existat unele

rațiuni pentru care inculpatul era bănuit că ar fi un traficant de droguri, respectiv

informații din partea autorității competente din Aeroportul International

Schiphol, Olanda, care au descoperit un colet suspect ce conținea heroină, ce

urma să aibă ca destinație finală complexul D.R., stand 101, București,

România, destinatar fiind K.P.

În contextul concret al cauzei de față,

probele au fost corect obținute fără încălcarea prevederilor art. 64 alin. (2)

și art. 68 C. proc. pen. (ca urmare a provocării din partea agenților

infiltrați - a colaboratorului sub acoperire). Inculpatul era bănuit de

săvârșirea operațiunilor, iar infracțiunea de trafic de droguri nu a fost

comisă ca urmare a intervenției și acțiunii investigatorului (cauza Teixeira de

Castro c. Portugaliei).

În jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului s-a statuat că, în special în lupta împotriva traficului de

stupefiante, este esențial să nu se creeze o „intenție criminală” din partea

polițiștilor, ci aceștia să folosească „intenția criminală deja existentă”, iar

în cursul procedurii inculpatul să fi avut posibilitatea să îi interogheze pe

polițiști. Utilizarea metodelor specifice de investigație este admisă în cea

mai mare parte a țărilor membre ale Consiliului Europei, mai ales în cazul

infracțiunilor de crimă organizată, însă investigatorii sub acoperire, ca și

colaboratorii lor, nu au voie să facă pași concreți pentru luarea hotărârii

infracționale de către cel vizat.

În literatura de specialitate, română și

străină, s-a pus problema de a ști ce înseamnă „provocare polițienească”.

Curtea de casație belgiană a definit provocarea polițienească de o manieră

precisă, văzând în ea un mijloc consistent fie de a da naștere rezoluției

infracționale celui care urmează să execute infracțiunea, fie de a o întări. Se

poate vorbi de provocare, în sensul menționat mai sus, doar dacă sunt

îndeplinite anumite condiții, și anume: să fie anterioară comiterii

infracțiunii; să existe o legătură directă sau o legătură cauzală imediată

între incitarea funcționarului de poliție (investigatorului) sau a

colaboratorului a cărui activitate este supervizată de investigatorul sub

acoperire, și infracțiunea comisă. În privința sarcinii probei s-a subliniat

că, în conformitate cu regulile generale referitoare la probe în materie

penală, sarcina probei incumbă părții urmăritoare. Ca atare, din momentul în

care apărarea invocă, în mod plauzibil, existența unei provocări polițienești,

Ministerului Public îi revine sarcina de a dovedi că procedura a fost regulată.

S-a remarcat că apărarea s-ar putea găsi în dificultatea de a stabili această

verosimilitate a provocării, dacă se ține seama de existența unui dosar

confidențial în mâinile procurorului, care conține informațiile asupra

diferitelor faze de punere în aplicare a acestor metode de investigație (sub

acoperire), la care apărarea nu are acces.

Or, în speță, nu rezultă că ar fi existat o

astfel de provocare din partea investigatorilor sub acoperire, D.S. și A.S., de

altfel și inculpatul a recunoscut că nu a fost provocat de către aceștia.

Față de aceste considerente, este pe deplin

dovedită implicarea inculpatului P.E.S. în activitatea infracțională, fiind

exclusă posibilitatea achitării inculpatului.

În ceea ce privește solicitarea inculpatului

de reindividualizare a pedepselor, prin micșorarea cuantumului acesteia, cât și

schimbarea modalității de executare, Înalta Curte o consideră nefondată.

Ca și în cazul inculpatului P.E.J., raportat

la criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.,

respectiv gradul de pericol social al faptelor, modalitatea de săvârșire,

urmările produse, persoana inculpatului P.E.S. (necunoscut cu antecedente

penale, nu a recunoscut implicarea sa în activitatea infracțională), Înalta

Curte apreciază că nu se impune reducerea cuantumului pedepsei, scopul pedepsei

prevăzut în art. 52 C. pen. putând fi atins doar prin executarea pedepsei în

regim de detenție, astfel încât solicitarea de suspendare a executării pedepsei

sub supraveghere este nefondată.

A sancționa blând astfel de fapte nu ar

reprezenta decât o încurajare a celorlalți membri ai societății în săvârșirea

de fapte penale și, totodată o scădere a încrederii populației în capacitatea

de ripostă a organelor judiciare.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va

respinge, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca

nefondat, și recursul inculpatului P.E.J.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații P.E.J. și P.E.S. împotriva deciziei penale nr. 16 din 19 ianuarie

2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedepsele aplicate durata

reținerii și arestării preventive de la 9 februarie 2011 la 19 aprilie 2012

pentru fiecare dintre inculpați.

Obligă recurenții-inculpați la plata sumei de

câte 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul pentru interpretul de limba persană

se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie

2012.