ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2067/2014

Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și partea vătămată A.N.A.F. - Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, împotriva deciziei penale nr. 214/A din 08 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, privind pe intimatul inculpat B.V.A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, contată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 68 din 07 martie 2013, pronunțată în Dosar nr. 10422/117/2012 al Tribunalului Cluj, a fost condamnat inculpatul B.V.A., la pedeapsa de: 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, art. 53 pct. 2 lit. a), art. 64 lit. a) teza a II-a, art. 65 și art. 66 C. pen. s-a interzis inculpatului pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. În temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. și la art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ. s-a admis acțiunea civilă a Statului Român, Ministerul Finanțelor, A.N.A.F., prin D.G.F.P.

Cluj și în consecință a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile suma de 3.123.077 lei despăgubiri civile reprezentând TVA suplimentar precum și majorări și penalități de întârziere aferente acestei sume, calculate până la data plății efective. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 1.000 lei din care suma de 100 lei reprezentând onorariu parțial apărător din oficiu a fost avansată din fondul special al Ministerului Justiției, Baroului Cluj, d-nei av. M.R. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin Rechizitoriul cu nr. 253/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 03 august 2012, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului B.V.A.

pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Prin actul de sesizare al instanței de judecată s-a arătat în esență că în perioada august 2009 - martie 2010, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul B.A.V. a omis să evidențieze în totalitate taxa pe valoare adăugată aferentă unui număr de 193 de achiziții intracomunitare de autoturisme rulate, pe care apoi Ie-a revândut în România, sustrăgându-se în acest mod de la plata obligațiilor fiscale către stat în cuantum de 2.706.299 lei. Inculpatul audiat atât în faza de urmărire penală cât și a cercetării judecătorești nu a recunoscut învinuirea adusă.

Analizând actele de la dosarul cauzei instanța a reținut următoarele: La data de 5 august 2009 inculpatul B.V.A. a preluat părțile sociale ale SC M. SRL devenind de la aceeași dată și administrator al aceleiași societăți comerciale. În intervalul august 2009 - martie 2009, inculpatul B.V.A. în calitate de administrator al SC M. SRL a efectuat mai multe achiziții intracomunitare de autoturisme second-hand pe care ulterior Ie-a revândut în România, către diverse persoane fizice. Din actele depuse la dosarul cauzei în faza de u.p. (filele 8-43, 122-131) rezultă că în perioada sus indicată inculpatul a efectuat un număr de 193 de astfel de achiziții intracomunitare, respectiv de revânzări către persoane fizice.

La momentul revânzării autoturismelor în țară s-a calculat și colectat valoarea TVA-ului la marja de profit și nu la întregul preț de vânzare a autoturismului second-hand. În intervalul 04 mai 2010 -18 mai 2010, la sediul SC M. SRL s-a desfășurat un control fiscal cu privire la calcularea, înregistrarea și virarea obligațiilor față de bugetul de stat - TVA în urma căruia a fost încheiat procesul-verbal din 18 mai 2010 (f.8 d.u.p.). Cu ocazia controlului fiscal efectuat s-a constatat că în perioada 05 august 2009 - 31 martie 2010, SC M. SRL a efectuat achiziții intracomunitare de autoturisme second-hand aplicând la achiziție regimul normal de taxă, respectiv plata taxei s-a efectuat prin taxarea inversă, conf.

art. 157 alin. (2) din Legea nr. 571/2003. Ulterior, autoturismele au fost vândute către persoane fizice aplicându-se eronat regimul special de taxare, prev. de art. 152 2 din Legea nr. 571/2003 deși nu erau îndeplinite condițiile necesare aplicării acestui regim special. Pe cale de consecință, organele fiscale, ca urmare a vânzării mijloacelor de transport în țară, au procedat la stabilirea unei taxe pe valoare adăugată la valoarea de vânzare a autoturismelor livrate către diverși clienți persoane fizice în cuantum de 2.750.859 lei din care suma de 44.560 lei reprezintă TVA colectat de agentul economic la marja de profit. Inculpatul audiat în fața instanței de judecată a arătat că personal a procedat la achiziționarea, respectiv revânzarea autoturismelor second-hand precum și la întocmirea facturilor fiscale, inclusiv în ceea ce privește modalitatea de calcul a TVA-ului.

De asemenea, a arătat că într-o discuție purtată cu martora Popa Liliana, contabila societății, aceasta i-ar fi confirmat că facturile fiscale sunt corect întocmite. Martora P.L., audiată fiind pe parcursul cercetării judecătorești (f. 38) a infirmat susținerile inculpatului arătând în plus că potrivit opiniei sale în calitate de contabil, facturile fiscale puse la dispoziție și introduse în contabilitatea SC M. SRL nu erau întocmite legal întrucât TVA-ul era stabilit într-o modalitate ce presupunea îndeplinirea mai multor condiții și că acestea nu erau îndeplinite în cauză. În drept, fapta inculpatului B.V.A.

care în perioada august 2009 - martie 2010, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a omis să evidențieze în totalitate taxa pe valoare adăugată aferentă unui număr de 193 de achiziții intracomunitare, la momentul revânzării acestora în România, sustrăgându-se de la plata obligațiilor către stat în cuantum de 2.706.299 lei, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Pe fondul cauzei, inculpatul B.A.V.

nu a recunoscut învinuirea adusă solicitând prin apărătorul ales achitarea sa sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală întrucât aplicarea eronată a regimului, special de taxare nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 care presupune, sub aspectul laturii obiective, omisiunea în tot sau în parte, a evidențierii în acte contabile sau în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. Or, s-a apreciat că prin fapta imputată nu se poate susține că nu s-ar fi evidențiat „veniturile realizate”, în condițiile în care au fost evidențiate în contabilitate absolut toate sumele încasate de la cumpărătorii autoturismelor comercializate, ori că nu s-ar fi evidențiat „operațiunile comerciale efectuate”, în condițiile în care au fost evidențiate în contabilitate toate cele 193 de revânzări de autoturisme către persoane fizice din România.

Instanța de judecată a apreciat ca nefondată apărarea formulată de către inculpat, modalitatea de stabilire a TVA-ului la marja de profit și nu la întregul preț de vânzare încadrându-se la o omisiune în parte, de evidențiere în acte contabile a veniturilor realizate, conform laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Astfel, potrivit codului fiscal, taxa pe valoare adăugată este un impozit indirect datorat bugetului statului, aferentă oricărei livrări de bunuri sau prestări de servicii realizată de o persoană impozabilă. Potrivit art. 140 alin. (1) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cota standard de TVA este de 24% și se aplică bazei de impozitare pentru operațiunile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse.

Potrivit art. 137 C. fisc., baza de impozitare a taxei pe valoare adăugată este constituită din contrapartida obținută de furnizor din partea .cumpărătorului, în cazul livrării de bunuri. Or, în prezenta cauză, SC M. SRL era la momentul revânzării autoturismelor second-hand persoană impozabilă, fiind astfel obligată să perceapă taxă pe valoare adăugată, în cotă de 24%, pentru fiecare livrare de bunuri, în speță vânzarea de autoturisme second-hand. Această cotă de TVA conform dispozițiilor legale se impunea a fi aplicată la întreaga valoare a autoturismului vândut și nu doar la marja de profit, aspect de altfel acceptat implicit de către inculpat prin apărările formulate care nu a contestat că la momentul întocmirii facturilor a aplicat un regim special de stabilire a TVA-ului, fără a fi îndeplinite condițiile prev. de art. 152 2 din Legea nr. 571/2003.

Prin urmare, venitul realizat de către SC M. SRL, aferent fiecărei livrări de autoturisme second-hand, se compunea dintr-o parte variabilă reprezentată de prețul negociat cu cumpărătorul - baza de impunere - și o cotă fixă reprezentând TVA, ce urma să se aplice matematic la prețul de vânzare. „Venitul realizat” din cuprinsul laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 trebuie privit ca având un astfel de conținut, câtă vreme stabilirea și perceperea TVA-ului se realizează obligatoriu în cazul oricărei livrări de bunuri realizate de o persoană impozabilă, iar diferența de TVA neevidențiat în facturile fiscale întocmite de către SC M. SRL și prin urmare necolectat, se încadrează în latura obiectivă a omisiunii în parte de evidențiere în contabilitate a veniturilor realizate.

Este adevărat că această parte din venitul realizat - TVA-ul - nu urma să revină SC M. SRL ci finalmente statului, societatea comercială fiind doar un intermediar între cel care plătește taxa - cumpărătorul - și stat, însă acest aspect este irelevant față de obligația legală de a se regăsi în venitul obținut pe fiecare tranzacție TVA-ul în cota legală. Acesta este probabil și motivul pentru care inculpatul în administrarea SC M. SRL s-a arătat total dezinteresat de stabilirea corespunzătoare a TVA-ului și de altfel, pe de altă parte, era direct interesat în stabilirea TVA-ului într-un cuantum cât mai mic, întrucât implicit prețul de vânzare era mai mic și prin urmare potențialii cumpărători mai mulți.

Reaua-credință a inculpatul B.V.A. în desfășurarea activității comerciale, în legătură cu stabilirea TVA-uIui, rezultă de altfel din perceperea unor sume derizorii cu acest titlu, după cum rezultă din actele depuse la dosarul de urmărire penală - facturile fiscale întocmite - și din invocarea ca argument a unei astfel de conduite în stabilirea obligațiilor fiscale, a aplicării unui regim special de stabilire a TVA-ului fără să se asigure că și sunt îndeplinite condițiile legale pentru aplicarea unor dispoziții derogatorii (pentru un număr de 193 de operațiuni comerciale) La individualizarea judiciară a pedepsei ce s-a aplicat inculpatului instanța a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen.

respectiv gradul foarte ridicat de pericol social, caracterul continuat al infracțiunii reținute, numărul actelor materiale - nu mai puțin de 193 de acte - prejudiciul foarte ridicat cauzat și rămas nerecuperat dar și persoana inculpatului care în desfășurarea activității pe un interval de circa 1 an de zile a arătat un dispreț total față de normele legale implicându-se în desfășurarea de activități comerciale fără a deține minime cunoștințe de specialitate. împrejurarea că inculpatul este totuși la prima confruntare cu legea penală, din fișa de cazier judiciar a acestuia rezultând că nu are antecedente penale, instanța a reținut-o ca o circumstanță atenuantă judiciar prev. de art. 74 lit. a) C. pen.

Astfel, o pedeapsă de 3 ani cu executare în regim de detenție pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, instanța a apreciat că este în măsură să asigure scopul educativ și preventiv al pedepsei prev. de art. 52 C. pen. În temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, art. 53 pct. 2 lit. a), art. 64 lit. a) teza a II-a, art. 65 și art. 66 C. pen. s-a interzis inculpatului pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

În temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. și la art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ. s-a admis acțiunea civilă a Statului Român, Ministerul Finanțelor, A.N.A.F., prin D.G.F.P. Cluj și în consecință a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile suma de 3.123.077 lei despăgubiri civile reprezentând TVA suplimentar precum și majorări și penalități de întârziere aferente acestei sume, calculate până la data plății efective. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 1.000 lei din care suma de 100 Iei reprezentând onorariu parțial apărător din oficiu a fost avansată din fondul special al Ministerului Justiției, Baroului Cluj, d-nei av.

M.R. II. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, solicitând desființarea acesteia, iar în urma rejudecării să-i fie majorată pedeapsa aplicată inculpatului, precum și inculpatul B.V.A., solicitând achitarea sa, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea faptei de care este acuzat. Prin decizia penală nr. 214/A din 08 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, instanța de prim control judiciar a admis apelul inculpatului B.V.A., împotriva sentinței penale nr. 68 din 7 martie 2013 a Tribunalului Cluj, pe care a desființat-o în întregime. Rejudecând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b) C. proc.

pen., a achitat pe inculpatul B.V.A. sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. A lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei. A respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva aceleiași sentințe. A stabilit suma de 100 lei onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu ce s-a avansat din FMJ în favoarea B.C.A.J. Cluj. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a avut în vedere următoarele: Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, sprijinită pe analiza si interpretarea judicioasa a probelor administrate în cursul urmăririi penale și readministrate direct si nemijlocit în cursul judecății, dar și potrivit declarațiilor inculpatului care a recunoscut-o întocmai.

Curtea a constatat că prima instanță a stabilit corect că inculpatul B.V.A. în perioada august 2009 - martie 2010, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a omis să evidențieze în totalitate taxa pe valoare adăugată aferentă unui număr de 193 de achiziții intracomunitare, la momentul revânzării acestora în România, sustrăgându-se de la plata obligațiilor către stat în cuantum de 2.706.299 lei. Curtea a mai reținut că infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 constă în omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori in alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

Infracțiunea are ca situație premisă existența unei obligații legale de a plăti taxe sau impozite pentru anumite activități prestate sau bunuri deținute. În speță, veniturile, precum si operațiunile au fost evidențiate în documentele contabile, au fost declarate organului fiscal si s-a achitat impozitul corespunzător care a fost calculat și vărsat cu ocazia încheierii fiecărui contract de vânzare-cumpărare, precum si parte din TVA, aspecte probate cu raportul de expertiză contabilă efectuat în calea de atac a apelului (f. 167 și urm. dos. apel). Așa fiind, Curtea a considerat că atâta timp cât organul fiscal a putut constata si verifica operațiunile comerciale efectuate, veniturile realizate si sursa acestora, precum și stabili eventualele taxe în sarcina inculpatului, determinarea cuantumului TVA datorată este o problemă de natură fiscală, care se reduce, în esență, la modul de calcul al acesteia.

Altfel spus, omisiunea plății, totale sau parțiale, a unei taxe legal datorate nu constituie infracțiunea de evaziune fiscală, dacă operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate ori bunul sau sursa impozabilă nu au fost ascunse. în acest caz, ia naștere doar obligația de plată a taxei respective, nu și răspunderea penală, iar fapta nu cade în sfera ilicitului penal (în acest sens și Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3907 din 28 noiembrie 2012 pronunțată într-o speță similară). III. Împotriva deciziei penală nr. 214/A din 08 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.

În susținerea recursului, Parchetul a invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 214/A din 28 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj și desființarea, în parte, a sentinței penale nr. 68 din 07 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj, pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului B.V.A. și obligarea acestuia la despăgubiri către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția generală a Finanțelor Publice Cluj. S-a apreciat de către Parchet că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen. Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul condamnării inculpatului B.V.A. și soluționarea laturii civile prin obligarea inculpatului la plata sumei solicitate conform constituirii de parte civilă 3.123.077 lei, plus accesoriile datorate de la 18 mai 2010 până Ia data plății. Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Prioritar, având în vedere data pronunțării deciziei atacate, Înalta Curte constată că sunt aplicabile dispozițiile legii noi de procedură, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 9 C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel,nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2) 1 , că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol,cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, la data de 08 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc.

pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen. invocat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, se constată că acest motiv de casare a fost abrogat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013. Ținând cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menționat, cazul de casare invocat fiind abrogat.

Înalta Curte constată că, Parchetul a criticat decizia penală pronunțată sub aspectul greșitei aplicări a legii și s-a solicitat condamnarea inculpatului în recurs, solicitare ce presupune o reanalizare a situației de fapt, situație care nu poate fi examinată sub aspectul cazului de casare invocat. În ceea ce privește recursul formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, înalta Curte apreciază că motivele invocate vizează netemeinicia deciziei și nu nelegalitatea acesteia, fapt ce nu poate fi analizat în calea de atac a recursului, analiza fiind limitată numai la chestiuni de drept. Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și partea vătămată A.N.A.F.

- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca împotriva deciziei penale nr. 214/A din 08 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, privind pe inculpatul B.V.A. Va obliga recurenta parte vătămată la plata sumei de 100 Iei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj vor rămâne în sarcina statului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și partea vătămată A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca împotriva deciziei penale nr. 214/A din 08 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, privind pe inculpatul B.V.A.. Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj rămân în sarcina statului.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2014.