ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1725/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1725/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

cauzei penale privindu-l pe inculpatul D.T. constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 152/10 iunie

2013, pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 14365/107/2012, instanța de

fond a hotărât următoarele:

A fost respinsă

cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D.T. din

infracțiunea de omor sub forma tentativei prev. de art. 20 C. pen. rap. la art.

174, 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de

art. 182 alin. (2) C. pen.

A fost condamnat

inculpatul D.T. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor

calificat sub forma tentativei prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la art.

174, 175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 320

1

C. proc. pen., art. 74

lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art.

64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

I s-a interzis

inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b)

C. pen. În condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 86

1

,

86

2

C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere pe durata unui termen de încercare de 7 ani și s-a încredințat

supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Alba.

Pe aceeași durată, de

7 ani, s-a arătat că se suspendă și executarea pedepsei accesorii a

interzicerii drepturilor, conform art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de

supraveghere:

- să se prezinte, la

datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Alba;

- să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

I s-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

alin. (1), art. 83, art.

84, art. 86

4

alin. (2) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii începând cu 20 octombrie

2012 la 21 octombrie 2012.

În baza art. 350 alin.

(1) C. proc. pen. a fost menținută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi

teritoriul României luată față de inculpat prin încheierea de ședință din data

de 18 decembrie 2012.

În baza art. 313 din

Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții

civile Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia suma de 3271,44 RON cheltuieli

de spitalizare, precum și dobânzi aferente acestei sume, până la data achitării

integrale a debitului.

În baza art. 1349

noul C. civ. rap. la art. 14, 15, 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul

D.T. să plătească în favoarea părții civile D.A.M. suma de 50.000 RON

daune-morale și suma de 165 RON daune materiale.

În baza art. 7 din

Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în

vederea introducerii în SNDGJ.

În baza art. 5 din

Legea nr. 76/2008 s-a dispus încunoștințarea inculpatului despre necesitatea

prelevării de probe biologice.

În baza art. 191 C.

proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de

920 RON cheltuieli judiciare în primă instanță.

În baza art. 193 C.

proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile

suma de 1500 RON cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța

această sentință prima instanță a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul

emis în Dosarul nr. 1196/P/2012 din data de 12 decembrie 2012 al Parchetului de

pe lângă Tribunalul Alba, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și

trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului D.T. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

În motivarea actului

de sesizare a instanței se arată, în esență, că inculpatul a lovit cu o piatră

în zona capului partea vătămată, cauzându-i leziuni grave care au necesitat

intervenție chirurgicală, au pus în primejdie viața victimei și au necesitat

100 - 200 zile de îngrijiri medicale.

Din actele și

lucrările existente la dosar, prima instanță a reținut următoarele:

În fapt, inculpatul

D.T., zis T., are vârsta de 20 de ani și locuiește în orașul Cugir, jud. Alba,

iar partea vătămată D.A.M., zis A., are vârsta de 21 de ani și domiciliază în

aceeași localitate. Părțile se cunosc și nu au fost în relații conflictuale.

În seara zilei de 19

octombrie 2012, părțile au ieșit în oraș, respectiv Cugir, fiecare cu grupul

lui de prieteni, mai precis inculpatul D.T. împreună cu învinuiții M.A.O.,

P.A.G., Z.P.C., M.G.M. și cu martorele M.C.N., D.C.G. și D.A.M. iar partea

vătămată D.A.M. împreună cu învinuiții R.A., Ț.C.D. și M.A.N.

În jurul orelor 23:30

- 23:45, în timp ce se aflau într-o parcare din apropierea magazinului P., ca

urmare a unor discuții contradictorii, învinuitul M.A.O. i-a aplicat

învinuitului Ț.C.D. o lovitură cu palma în zona feței, după care cei doi au

fost despărțiți de către învinuitul R.A.

Urmare a acestui prim

incident, învinuitul Ț.C.D. s-a deplasat cu mașina lui, împreună cu partea

vătămată D.A.M. și cu învinuiții M. și R. la domiciliul său, unde i-a povestit

tatălui său, învinuitul Ț. D. , ce se întâmplase. Acesta din urmă a decis să

ceară socoteală celui care îl agresase anterior pe fiul său, respectiv

învinuitului M., astfel că a luat de la domiciliu o bâtă de baseball și

împreună cu fiul său Ț.C.D. și cu ceilalți prieteni ai săi, cu care venise

acasă în mașină, s-au întors în apropierea locului incidentului.

În jurul orelor

01:00, în timp ce se aflau în spatele unui imobil de pe str. D. din Cugir, cele

două grupuri s-au întâlnit iar între acestea a avut loc o încăierare în cursul

căreia persoanele implicate s-au agresat reciproc, unii având rol activ, iar

alții rol pasiv.

De precizat că partea

vătămată D.A.M. și învinuiții Z.P.C. și M.G.M., nu au participat la încăierare,

sens în care s-au tras deoparte pentru a nu fi implicați în incident, la fel ca

și martorele M.C.N., D.C.G. și D.A.M.

Astfel învinuiții

Ț.C.D. și Ț. D.  s-au lovit reciproc cu învinuiții M. și P. cu pumnii,

învinuitul Ț. D.  folosind în incident și o bâtă de baseball. În același timp,

învinuiții M. și R. i-au aplicat inculpatului D.T. mai multe lovituri cu

pumnii, în urma cărora acesta din urmă a căzut la pământ.

În timp ce învinuiții

Ț.C.D., Ț. D. , M.A.O. și P.A.G. au încetat să se mai agreseze și încercau să

discute pentru a lămuri motivul pentru care s-a ajuns la producerea primului

incident, învinuiții M.A.N. și R.A. s-au îndepărtat de inculpatul D.T. și s-au

apropiat de locul unde stătea în picioare partea vătămată D.A.M.

Enervat că învinuiții

M. și R. l-au agresat fizic, inculpatul D.T. a luat de la pământ o piatră având

dimensiunea unui mouse de calculator, s-a apropiat de grupul de persoane în

care se aflau, cu spatele la el partea vătămată D. și învinuiții M. și R., iar

când a ajuns în spatele părții vătămate, în timp ce ținea în mâna dreaptă

piatra sus-menționată, i-a aplicat acesteia o lovitură în zona capului. Urmare

a acestei lovituri, partea vătămată a căzut la pământ cu fața înainte.

Inculpatul a aruncat

la pământ piatra după care a fugit de la locul comiterii faptei, fiind urmat de

către învinuiții M. și R., care nu au reușit să-l prindă.

Partea vătămată

D.A.M. a fost transportată de urgentă la Spitalul Județean de Urgență Alba

Iulia, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale.

Ulterior, medicul

legist a constatat că leziunile suferite de partea vătămată au pus în primejdie

viața acesteia și necesită 100 - 120 de zile de îngrijiri medicale pentru

vindecare, dacă nu survin complicații.

Prima instanță a

arătat că starea de fapt reținută mai sus a rezultat din întregul material

probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, respectiv:

- declarațiile

inculpatului D.T.;

- declarațiile

învinuiților Ț.C.D., Ț. D. , M.A.N., R.A., M.A.O., P.A.G., Z.P.C. și M.G.M.;

- declarațiile

martorelor M.C.N., D.C.G. și D.A.M.;

- copia unui certificat

medico-legal care atestă leziunile suferite de inculpat în timpul incidentului;

- proces-verbal de

ridicare a unei bâte de baseball aparținând învinuitului Ț.D.

- procese-verbale și

planșe fotografice întocmite în urma cercetării la fața locului.

Audiat fiind, atât în

cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești la prima

instanță, inculpatul a recunoscut că a aplicat lovituri părții vătămate, însă

nu cu intenția să o omoare, cerând astfel schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de omor sub forma tentativei prev. de art. 20 C. pen. rap. la art.

174 C. pen. În infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin.

(2) C. pen.

Pentru considerentele

ce urmează, prima instanță a arătat că a respins cererea de schimbarea a

încadrării juridice:

În conformitate cu

dispozițiile art. 182 alin. (2) C. proc. pen. constituie infracțiunea de

vătămare corporală gravă, fapta prin care s-au pricinuit integrității corporale

sau sănătății leziuni corporale, leziuni care au pus în primejdie viața

persoanei.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, a statuat prin Decizia nr. 1227 din 2

aprilie 2009 că sub aspectul laturii subiective, în cazul infracțiunii de

vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. proc. pen., infractorul

acționează cu intenția generală de vătămare, în timp ce în cazul tentativei la

infracțiunea de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., acesta

acționează cu intenția de ucidere. Plin urmare, în cazul tentativei la

infracțiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu

și-au produs efectul, trebuie să releve prin natura lor și împrejurările în

care au fost comise că infractorul a avut intenția de a ucide, iar nu intenția

generală de a vătăma.

În cauza dedusă

judecății, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale relevă că

inculpatul a luat de jos o piatră de dimensiunea unui mouse de calculator, s-a

apropiat de partea vătămată, iar când a ajuns în spatele acesteia, i-a aplicat

o lovitură, lovitură urmare căreia partea vătămată a căzut la pământ.

Prin urmare, fapta

inculpatului de a lovi de la mică distanță, cu intensitate, un obiect apt de a

ucide (piatră de dimensiunea unui mouse de calculator) spre capul părții

vătămate constituie tentativă la infracțiunea de omor și nu infracțiunea de

vătămare corporală gravă, fiind relevată intenția de ucidere, lovitură care nu

și-a atins scopul doar ca urmare a intervenției chirurgicale de urgență.

În drept, fapta

inculpatului D.T. care, în noaptea zilei de 19/20 octombrie 2011, în jurul

orelor 01:00, în timp ce se afla în spatele unui imobil de pe strada D. din

Cugir, a lovit partea vătămată D.A.M. cu o piatră în zona capului, în timp ce

ținea piatra în mâna dreaptă, cauzându-i leziuni grave care au necesitat

intervenție chirurgicală, au pus în primejdie viața victimei și necesită 100 -

120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20

C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., a reținut prima instanță.

Inculpatul a

recunoscut săvârșirea faptei, manifestând pe parcursul cercetărilor o atitudine

de regret și colaborând cu organele judiciare în vederea aflării adevărului în

cauză.

În fața instanței

inculpatul a declarat, că recunoaște în totalitate săvârșirea faptei reținute

în actul de sesizare a instanței și că nu dorește administrarea de probe noi,

solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală.

Având în vedere

această declarație și dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.,

constatând că din probele administrate rezultă că fapta inculpatului este

stabilită și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite

stabilirea unei pedepse, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen.

La individualizarea

judiciară a pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului, prima instanță a arătat

că a avut în vedere criteriile generale de individualizare consacrate de art.

72 C. pen., respectiv limitele pedepsei reduse conform art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen și art. 20 C. pen. - închisoarea de la 5 ani la 8 ani și

2 luni - gradul de pericol social concret al faptei săvârșite - apreciat de

instanță ca fiind ridicat - modul și mijloacele de săvârșire - prin aplicarea

unei lovituri cu o piatră de dimensiuni mari, rezultatul produs - leziunile

cauzate părții vătămate, forma de vinovăție - intenția indirectă, împrejurările

în care aceasta a fost comisă - în public, în prezența mai multor persoane, dar

a arătat că a ținut cont totodată de faptul că scopul pedepsei este în primul

rând prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni prin reeducare și îndreptare și

nu numai prin constrângere, de atitudinea relativ sinceră și cooperantă de care

inculpatul a dat dovadă pe parcursul procesului, de faptul că se află la prima

confruntare cu legea penală, că a recunoscut și regretă săvârșirea faptei.

Prima instanță a

reținut în favoarea inculpatului și circumstanța atenuantă judiciară prevăzută

de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere conduita acestuia anterior

săvârșirii infracțiunii și faptul că nu are antecedente penale.

În consecință, prima

instanță a apreciat că aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut

pentru tentativa la infracțiunea de omor calificat, cu reținerea dispozițiilor

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. răspunde

atât scopului prevăzut în art. 52 C. pen. cât și principiului

proporționalității între gravitatea concretă a pericolului social al faptei și

datele personale ale inculpatului pe de o parte, și sancțiunile aplicate, pe de

altă parte, aplicându-i pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 64 C.

pen. și art. 175 alin. (1) teza finală C. pen., ținând seama de natura și

gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei și de persoana

inculpatului - vârsta sa, faptul că se află la prima confruntare cu legea

penală, prima instanță i-a aplicat acestuia pedeapsa complementară a

interzicerii pe o durată de 1 an a următoarelor drepturi prevăzute de art. 64

C. pen.:

- dreptul de a fi

ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;

- dreptul de a ocupa

o funcție sau de a exercita o profesie implicând exercițiul autorității de

stat.

Prima instanță a

făcut aplicarea art. 357 alin. (3) C. proc. pen. și, ținând seama de natura și

gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei și de persoana

inculpatului, a interzis acestuia exercitarea, pe durata prevăzută de art. 71

C. pen., a următoarelor drepturi prevăzute de art. 64 C. pen.:

- dreptul de a fi

ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;

- dreptul de a ocupa

o funcție sau de a exercita o profesie implicând exercițiul autorității de

stat.

În ceea ce privește

individualizarea judiciară a executării pedepsei prima instanță a apreciat că

pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat care, chiar

fără executarea pedepsei în regim de penitenciar, nu va mai săvârși

infracțiuni, având în vedere vârsta tânără a inculpatului, conduita sinceră a

acestuia pe parcursul procesului, faptul că nu are antecedente penale, toate

aceste aspecte creând convingerea instanței că incidentul din 19/20 octombrie

2011 nu caracterizează persoana inculpatului, care nu va reitera un asemenea

comportament.

Gravitatea

infracțiunii săvârșite nu justifică, doar prin ea însăși, executarea pedepsei

aplicate inculpatului în regim de detenție, modalitate de executare a pedepsei

care nu corespunde realizării scopului pedepsei în acest caz, scop care poate

fi atins și prin suspendarea executării acesteia sub supraveghere, a mai

reținut prima instanță.

Prin urmare,

avertismentul dat inculpatului prin condamnarea la pedeapsa de 4 ani închisoare

va putea fi în măsură să determine o reflectare mai profundă asupra faptelor

săvârșite și a urmărilor acestora, pentru ca, pe viitor, să nu mai comită

infracțiuni.

Totodată, prima

instanță a apreciat că, pentru ca inculpatul să își schimbe atitudinea față de

normele și valorile ocrotite de legea penală, se impune o formă de consiliere

de specialitate desfășurată de o instituție abilitată, urmând a încredința

supravegherea inculpatului Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul

Alba.

Pentru toate aceste

motive și, fiind îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art 86

1

C. pen., prima instanță a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante de

mai sus sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 7 ani și a

încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de probațiune de pe lângă

Tribunalul Alba, pe aceeași durată, de 7 ani, urmând a se suspenda și executarea

pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor, conform art. 71 alin. ultim C.

pen.

Prima instanță a

făcut, apoi, aplicarea art. 86

3

alin. (1) C. pen. și a art. 359

alin. (1) C. proc. pen., atrăgând atenția inculpatului asupra dispozițiilor

art. 86

4

alin. (1) rap. la art. 83 și art. 84 C. pen. și ale art. 86

4

alin. (2) C. pen.

Constatând că

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a obligării de a nu

părăsi țara subzistă și justifică pe mai departe, efectele acesteia, în baza

art. 350 alin. (1) C. proc. pen. prima instanță a menținut măsura luată față de

inculpat prin încheierea de ședință din data de 18 decembrie 2012.

În baza art. 88 C.

pen. prima instanță a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii începând cu

20 octombrie 2012 la 21 octombrie 2012.

Cu privire la latura

civilă a cauzei prima instanță a reținut următoarele:

Partea vătămată

D.A.M., înainte de citirea actului de sesizare a instanței, a declarat că se

constituie parte civilă în cauză cu suma de 150.000 RON daune materiale și

morale.

În dovedirea

pretențiilor materiale, partea civilă a atașat la dosarul cauzei o prescripție

medicală și bilete de transport în valoare de 165. RON.

De asemenea, prima

instanță a constatat că incidentul a cărui victimă a fost partea vătămată D.A.M.,

a fost de natură să producă acesteia, pe lângă suferința fizică și o suferință

psihică, inerentă celei dintâi și de natură să justifice acordarea de daune

morale.

Conștiința de a fi

bolnav și privat astfel de stilul de viață obișnuit, de obiceiurile zilnice, pe

parcursul celor 100 - 120 zile de îngrijiri medicale demonstrează existența

unui prejudiciu nepatrimonial pentru a cărui compensare este necesară o

despăgubire patrimonială.

De asemenea, prima

instanță a avut în vedere că părții vătămate - student în anul IV la Facultatea

de Informatică din Sibiu, datorită stării precare de sănătate i-a fost interzis

să participe la studii, astfel că a pierdut anul de studii.

În cuantificarea

sumei acordată cu acest titlu, prima instanță a apreciat că 50.000 RON reprezintă

o justă și echitabilă despăgubire, aptă atât să dea satisfacție morală victimei

și să nu constituie o îmbogățire fără justă cauză a acesteia iar cuantumul

daunelor morale acordate părții civile, prezintă un raport rezonabil de

proporționalitate cu atingerea adusă sănătății fizice și psihice a părții

vătămate, reflectând gradul de lezare a valorii sociale ocrotite, intensitatea

și gravitatea atingerii aduse.

Prin adresa din 29

noiembrie 2010 Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia s-a constituit parte

civilă în cauză cu suma de 3271,44 RON cheltuieli de spitalizare, precum și

dobânzi aferente acestei sume, până la data achitării integrale a debitului,

reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu internarea părții

vătămate D.A.M. la Secția Chirurgie ATI în perioada 20 octombrie 2012 - 29

octombrie 2012.

Având în vedere

starea de fapt reținută mai sus, prima instanță a constatat că sunt întrunite

condițiile răspunderii civile delictuale, fapta cauzând prejudicii materiale,

certe și actuale părților civile, ca urmare a internării părții vătămate pentru

leziunile cauzate acesteia din urmă de către inculpat în noaptea de 19/20

octombrie 2011.

Pentru aceste

considerente, instanța, în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, art. 14, art.

15, art. 16

1

și art. 346 C. proc. pen. a admis acțiunea civilă

astfel cum a fost formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență Alba

Iulia.

Reținând că sunt

întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 14, art. 15 și

art. 346 C. proc. pen. coroborate cu art. 1349 noul C. civ., prima instanță a

admis acțiunea civilă formulată de partea civilă D.A.M. și l-a obligat pe

inculpatul D.T. să-i plătească părții civile suma de 50.000 RON daune morale și

suma de 165 RON daune materiale.

Prima instanță a

făcut, apoi, aplicarea art. 7 din Legea nr. 76/2008 și art. 191 și art. 193 C.

proc. pen.

II. Împotriva

Sentinței penale nr. 152 pronunțată de Tribunalul Alba în data de 10 iunie

2013, au declarat, în termen, apel partea civilă D.A.M. și inculpatul D.T.

Prin apelul său

partea civilă a solicitat desființarea sentinței doar în ceea ce privește

latura civilă și, rejudecând, a fi obligat inculpatul la plata daunelor morale

în cuantumul solicitat prin cererea de constituire de parte civilă.

Motivarea apelului,

doar orală, a fost consemnată în scris în încheierea de la termenul din data de

28 octombrie 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Prin apelul său

inculpatul a solicitat desființarea sentinței și, în rejudecare:

- a fi, mai întâi,

schimbată încadrarea juridică a faptei din tentativă la infracțiunea de omor

prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea

de vătămare corporală gravă prev. de art. 182

3

C. pen.; curtea va

trata această referire la art. 182

3

C. pen. ca pe o eroare

materială, legea neconținând un articol cu un astfel de indicativ și va

considera, observând și apărările din fața primei instanțe, că inculpatul a

dorit să se refere la art. 182 alin. (2) C. pen.; după schimbarea încadrării

juridice, a se dispune achitarea inculpatului pe temeiul art. 10 lit. d) C.

proc. pen. cu raportare la art. 48 C. pen.;

- în subsidiar, a se

reține în favoarea inculpatului circumstanța provocării prev. de art. 73 C.

pen. și a se da o mai mare eficiență circumstanței atenuante prev. de art. 74

lit. a) C. pen., cu consecința suspendării condiționate a executării pedepsei

în baza art. 81 C. pen.

În motivarea

apelului, inculpatul a reiterat argumentele din fața primei instanțe, adăugând

faptul că prima instanță ar fi trebuit să rețină în favoare-i circumstanța

atenuantă legală a provocării și că înscrisurile depuse în circumstanțiere

relevă temeinicia solicitării subsidiare.

Partea vătămată și

inculpatul și-au exprimat pozițiile procesuale în sensul respingerii apelurilor

părții adverse.

Reprezentantul

parchetului și-a exprimat poziția procesuală în sensul admiterii apelului

inculpatului și al respingerii apelului părții civile, cu motivarea consemnată

în încheierea de amânare a pronunțării.

Prin Decizia nr.

192/A din 11 noiembrie 2013 Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelurile

declarate de inculpatul D.T. și de partea vătămată D.A.M. împotriva Sentinței

penale nr. 152 din 10 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr.

14365/107/2012, pe care a desființat-o doar sub aspectul individualizării

judiciare a pedepsei și sub aspectul cuantumului daunelor morale și, rejudecând

în aceste limite:

A redus pedeapsa

principală aplicată inculpatului pentru infracțiunea de tentativă la omor

calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.,

cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., cu aplic. art. 74 lit.

a) și art. 76 lit. b) C. pen., de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

A menținut pedeapsa

complementară și pedeapsa accesorie aplicate inculpatului.

A înlăturat aplicarea

dispozițiilor art. 86

1

, art. 86

2

, art. 86

3

și

86

4

C. pen. cu referire la suspendarea sub supraveghere a executării

pedepsei.

În baza art. 81 alin.

(1) și art. 82 alin. (1) C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei

principale de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. pe durata termenului de încercare a suspendat și executarea

pedepsei accesorii.

A atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C. pen., cu referire la cauzele

de revocare pentru săvârșirea de noi infracțiuni și pentru neexecutarea

obligațiilor civile.

A majorat daunele

morale la plata cărora a fost obligat inculpatul de la 50.000 RON la 80.000

RON.

A menține, în rest,

dispozițiile sentinței apelate, în măsura în care nu contraveneau deciziei

Curții de Apel Alba Iulia.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen., a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi

țara, luată față de inculpat.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au

rămas în sarcina acestuia, onorariul parțial apărătorului din oficiu al

inculpatului în apel, în sumă de 50 RON, care fiind avansat din fondul special

destinat al Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea de Apel Alba Iulia a avut în vedere următoarele:

Inculpatul critică

sentința de primă instanță, în principal, pentru o încadrare juridică greșită a

faptei.

Sub aspectul laturii

penale, cu privire la apelul inculpatului, realizând o proprie analiză a

materialului probatoriu administrat în faza de urmărire penală, curtea a

considerat că prima instanță a reținut o corectă stare de fapt, căreia i-a dat

o corectă încadrare juridică.

Astfel, din

declarațiile inculpatului și ale martorilor oculari a rezultat că inculpatul

D.T., în noaptea de 19/20 octombrie 2012, pe strada D. din orașul Cugir, după

ce s-a lovit reciproc cu martorii M.A. și R.A. și a fost trântit la pământ de

către aceștia, s-a ridicat, a luat o piatră în mână și, profitând de neatenția

părții vătămate D.A.M., care stătea cu spatele, l-a lovit cu acea piatră în

cap, după care a fugit. În urma loviturii partea vătămată s-a prăbușit la

pământ, a fost transportată la spital, unde a fost supusă unei intervenții

chirurgicale, viața fiindu-i, astfel, salvată, necesitând pentru vindecare un

număr, stabilit inițial, de 100 - 120 de zile de îngrijiri medicale.

Prima instanță a

reținut în mod just și care a fost conjunctura ce a precedat fapta

inculpatului, anume acea că grupul de prieteni din care făcea parte inculpatul

a fost agresat de o parte dintre membrii grupului de prieteni din care făcea

parte numitul D.A.M., care nu a luat parte la agresiune.

Cum inculpatul și-a

construit, în principal, apărarea pe greșita încadrare juridică a faptei,

susținând că nu a avut intenția specifică omorului ci doar pe cea specifică

vătămării corporale, Curtea, pe lângă argumentele relevate de prima instanță în

sprijinul încadrării juridice a faptei ca infracțiune de omor rămasă în forma

tentativei, a precizat că elementele de ordin obiectiv precum

- natura obiectului

vulnerant folosit, piatra, chiar dacă nu de mari dimensiuni, de mărimea unui

mouse de calculator,

- partea anatomică

vizată de lovitura inculpatului, capul părții vătămate și intensitatea

deosebită a loviturii, relevată de urmările pe care le-a produs, anume fractură

cominutivă cu înfundare la nivelul osului parietal stâng (cum reiese din

raportul de constatare medico-legală de la dosarul de urmărire penală),

sunt apte a duce la

concluzia că inculpatul, chiar dacă nu a urmărit să producă moartea părții

vătămate, a prevăzut că lovitura este idonee a produce un asemenea rezultat,

acționând cu indiferență față de posibilitatea producerii morții, ceea ce face

să fie întrunite cel puțin condițiile intenției în forma indirectă, prev. de

art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.

Motivul legat de

necesitatea reținerii circumstanței provocării la acest punct al analizei

referitoare la latura subiectivă a infracțiunii, curtea a considerat potrivit

să analizeze și apărarea legată de starea de provocare în care inculpatul

susține că a acționat.

Pentru a putea fi

reținută în favoarea inculpatului circumstanța legală a provocării, prev. de

art. 73 lit. b) C. pen., este necesar ca inculpatul să fi săvârșit fapta sub stăpânirea

unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea

persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității

persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Este fără îndoială

că, anterior aplicării loviturii în capul părții vătămate, inculpatul a fost

agresat fizic de alte două persoane din grupul părții vătămate, anume de

martorii M.A. și R.A., ceea ce a fost de natură a induce inculpatului o

oarecare stare de neliniște, de surescitare nervoasă, stare care nu întrunește

însă caracteristicile cerute de prevederile art. 73 lit. b) C. pen.

Se poate observa cu

ușurință că partea vătămată nu a participat la agresarea inculpatului, astfel

cum rezultă din declarațiile martorilor oculari, cei care l-au agresat pe

inculpat fiind martorii M.A. și R.A. Dar, chiar într-o atare situație, se poate

admite că inculpatul s-a aflat în eroare cu privire la agresori și se poate

trece mai departe cu analiza condițiilor stării de provocare.

În literatura de

specialitate și în jurisprudență este unanim admis că inculpatul nu va

beneficia de circumstanța provocării dacă a avut chiar el un rol în inițierea

stării conflictuale sau dacă, deși nu a avut rol în inițiere, nu a făcut nimic

pentru a se feri de un asemenea posibil conflict ci a participat activ la el.

Sub acest aspect, al

atitudinii inculpatului față de conflict, curtea a reținut că inculpatul a

făcut parte din grupul care a avut inițial rolul activ în inițierea

conflictului, care a avut două etape:

- prima, în care

martorul M.A.O., din grupul inculpatului, l-a lovit pe martorul Ț.C.D.,

petrecută în jurul orelor 23.30 - 23.45 și,

- a doua, petrecută

în jurul orelor 01.00, în care martorii Ț.C.D. și Ț. D. , din grupul părții

vătămate, pe de o parte și martorii M.A.O. și P.A., din grupul inculpatului, pe

de alta, s-au lovit reciproc iar martorii M.A. și R.A. l-au lovit pe inculpat

și au fost, la rândul lor, loviți de către acesta, etapă care a culminat cu

lovirea părții vătămate de către inculpat.

În cadrul acestei a

doua etape a conflictului, inculpatul nu a avut doar un rol pasiv, el

participând activ la confruntarea cu martorii M.A. și R.A. Chiar inculpatul

afirmă, în declarația din data de 20 octombrie 2012, aflată la dosarul de

urmărire penală, că "am fost agresat fizic de numitul R. zis Ru.,

lovindu-mă în zona capului după care am ripostat și eu. În timp ce mă băteam cu

numitul R. a apărut lângă mine, din spate și numitul M. care m-a lovit tot zona

capului. Eu am căzut la pământ după care m-am ridicat și am reușit să-i mai

aplic o lovitură numitului R. după care am fost lovit din nou în repetate

rânduri, în zona capului și a spatelui de aceștia (...)". Participarea

inculpatului la lupta dintre cele două grupuri în cea de-a doua etapă a

conflictului este confirmată și de martorul Ț.C.D., care, în declarația din

data de 03 decembrie 2103, aflată la dosarul de urmărire penală, arată

"Sigur din acel grup au participat la încăierare numiții D. și M.".

Aceeași implicare activă a inculpatului este relevată și de martorul P.A.G. (dosarul

de urmărire penală: " (...) învinuitul D.T. s-a lovit reciproc cu pumnii

cu numiții M. și R.")

Acest rol activ al

inculpatului, chiar dacă, oarecum, forțat de împrejurări, face ca inculpatul să

fi contribuit în bună măsură la crearea propriei stări de surescitare nervoasă

în urma căreia a lovit pe partea vătămată, stare care, din această cauză, nu

poate fi apreciată ca întrunind condițiile circumstanței atenuante a

provocării.

Motivul legat de

necesitatea achitării pe temeiul iresponsabilității.

Cu titlu preliminar,

curtea a observat că temeiul procedural al achitării în caz de

iresponsabilitate este cel reprezentat de dispozițiile art. 10 lit. e) și nu de

art. 10 lit. d) C. proc. pen., cum a afirmat inculpatul.

Starea de

iresponsabilitate a făptuitorului ca și cauză care înlătură caracterul penal al

faptei, reglementată de art. 48 C. pen., presupune că acesta, fie din cauza

alienației mintale fie din alte cauze, nu-și putea da seama de acțiunile sau

inacțiunile sale, ori nu putea fi stăpân pe ele.

În speță, nu există

vreo dovadă în sensul că inculpatul ar suferi de vreo boală psihică aptă a fi

caracterizată ca alienație mintală, deci nu se poate vorbi despre incidența

acestei teze normative. De altfel, nici chiar inculpatul nu a invocat existența

vreunei alienații mintale în sens de boală psihică.

Inculpatul a invocat

însă, în cadrul motivelor scrise de apel, că a devenit iresponsabil, adică

nu-și mai putea controla acțiunile, din cauză că a fost speriat, năucit și

dezorientat de agresiunile martorilor M. și R. Această apărare nu poate fi

reținută ca validă de către curte din moment ce instanța a apreciat că

acțiunile celor doi nu pot nici măcar sta la baza circumstanței provocării,

care reprezintă o cauză de afectare a psihicului unui făptuitor semnificativ

mai puțin importantă din punct de vedere calitativ decât împrejurările la care

se referă art. 48 C. pen.

Trăgând o concluzie

din analiza efectuată până la acest punct, curtea a considerat că prima

instanță a procedat la o justă încadrare a faptei în infracțiunea de omor

calificat în formă tentată, prev. de art. 20 C. pen. cu raportare la art. 174

și art. 175 lit. i) C. pen.

Motivul legat de

individualizarea judiciară a pedepsei.

Deși a realizat un

minuțios proces de individualizare judiciară a pedepselor aplicate, curtea a

apreciat că, atunci când s-a aplecat asupra criteriului reprezentat de

circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpatului, prima instanță nu a

dat eficiența cea mai potrivită acestor circumstanțe.

Într-adevăr, din

documentele depuse la dosarul de primă instanță, dintre care unele au fost

depuse și la dosarul de apel, a rezultat că inculpatul a avut, anterior

săvârșirii faptei, o activitate școlară deosebită, remarcându-se prin rezultate

bune și foarte bune la învățătură și, mai ales, la sport, ceea ce îndreptățește

aprecierea curții în sensul că pentru a se asigura, cu precădere, scopul de

prevenție specială este suficientă și o pedeapsă de doar 3 ani închisoare.

Raționând în același

mod cu prima instanță în legătură cu faptul că procesul penal căruia a fost

nevoit să-i facă față și pronunțarea condamnării, date fiind și aspectele ce

caracterizează în mod pozitiv persoana inculpatului, reprezintă suficiente

atenționări ale inculpatului despre gravitatea faptei sale și a urmărilor ei

menite să nu mai impună executarea efectivă a pedepsei în regim de detenție,

curtea a dus raționamentul mai departe și, dată fiind pregătirea intelectuală a

inculpatului, unită cu faptul că acesta a devenit student al Universității

Politehnice din Timișoara (astfel cum rezultă din copia adeverinței de la

dosarului de apel), a apreciat că reeducarea acestuia se poate atinge, și numai

prin suspendarea condiționată conformă art. 81 și urm. C. pen.

Sub aspectul laturii

civile, apelul părții civile a fost legat de greșita apreciere a cuantumului

daunelor morale. Este adevărat că nu există criterii precise de apreciere a

cuantumului despăgubirilor destinate a acoperi prejudiciul moral pricinuit de

fapte precum cea din speță dar la fel de adevărat este și că din cauza lipsei

acestor criterii prejudiciile de acest gen nu trebuie să rămână fără cea mai

potrivită acoperire, termenul de "cea mai potrivită" fiind de

preferat în acest domeniu, el subliniind grija pe care instanțele trebuie să o

aibă pentru a nu acorda nici sume derizorii dar nici sume ce ar reprezenta o

îmbogățire nejustificată.

Pornind de la cele

mai sus arătate, având în vedere criterii precum suferința fizică și psihică

produse părții civile, deosebit de intense în speță din cauza intervențiilor

chirurgicale la care a fost supusă partea vătămată și a sechelelor de până la

acest moment (cicatrice, hemipareză), curtea a apreciat că mai potrivită ar fi

suma de 80.000 RON cu titlu de daune morale.

III. Împotriva

Deciziei penale nr. 192/A din 11 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

Alba Iulia, a declarat recurs inculpatul D.T.

Recursul a fost

motivat în termen de către apărătorul din oficiu al inculpatului D.T., avocat

M.V. criticând decizia prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. și solicitând instanței ca reanalizând

situația de fapt să caseze în parte decizia atacată și rejudecând să reducă

daunele morale acordate de instanța de apel.

Ulterior, la data de

20 mai 2014 inculpatul D.T., prin apărător ales L.I., a depus din nou motive de

recurs solicitând schimbarea încadrării juridice privitor la fapta pentru care

a fost trimis în judecată din infracțiunea de tentativă la omor calificat

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea

de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., achitarea în temeiul

art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. fiind incident cazul prevăzut de art. 48 C. pen. referitor la

iresponsabilitate, aplicarea art. 73 C. pen. și drept consecință reducerea

cuantumului pedepsei aplicate și reducerea daunelor morale acordate părții

vătămate.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, analizând decizia recurată din perspectiva motivelor de

casare invocate, în raport de conținutul actelor și lucrărilor de la dosar,

apreciază calea de atac declarată ca fiind nefondată pentru următoarele

considerente:

Conform art. 12 din

Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare

a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost

supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și

se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

În consecință,

analiza cazurilor de casare se va realiza în conformitate cu normele Codului de

procedură penală anterior, respectiv art. 385

3

, art. 385

9

C. proc. pen. anterior.

Astfel, conform art.

385

10

C. proc. pen. recursul trebuie motivat, iar motivele de recurs

se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat,

care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului

termen de judecată. În cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute

anterior, instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Or, în speța de față,

inculpatul D.T. a declarat recurs împotriva Deciziei penale nr. 152 din 11

noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, depunând prin apărător

din oficiu motive de recurs la data de 15 mai 2014, dar și la data de 20 mai

2014 prin apărător ales.

În consecință, Înalta

Curte va analiza recursul declarat numai prin prisma cazurilor de casare

invocate în termenul prevăzut de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.,

celelalte motive invocate neputând fi luate în considerare.

În ceea ce privește

critica referitoare la reanalizarea situației de fapt și reindividualizarea

daunelor morale acordate părții vătămate, critică bazată pe dispozițiile art.

385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte constată că

este nefondată.

În temeiul art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., instanța de recurs verifică

corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor

faptice reținute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale

infracțiunilor fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de

fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului.

Ținând cont de

regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului ca a doua cale de

atac, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a examina

această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menționat,

deoarece individualizarea pedepsei și a daunelor morale nu se circumscrie art.

385

9

alin. (1) pct 17

2

C. proc. pen., ce are în vedere

situația în care "hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a

făcut o greșită aplicare a legii."

Individualizarea

pedepsei și a daunelor morale acordate părții vătămate este o chestiune de

apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare și de stabilire

a sancțiunii și nu verificarea modalității în care instanța de fond sau

instanța de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziție legală.

Drept urmare, deși

cazul de casare invocat poate fi analizat de către instanța de recurs, Înalta

Curte de Casație și Justiție nu poate să procedeze la reindividualizarea

pedepsei și a cuantumului daunelor morale acordate părții vătămate.

Cu privire la

aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., se reține că în cazul în care de la

săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una

sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Primul termen în

recurs a fost stabilit la data de 21 mai 2014. În speță, de la data pronunțării

deciziei din apel, 11 noiembrie 2014 și până la data soluționăm recursurilor au

intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de față, la normele

care guvernează aplicarea legii penale în timp și cu privire la normele care

guvernează omorul.

În speța de față, cu

referire la aplicarea legii penale mai favorabile, dat fiind faptul că

inculpatului i s-au reținut dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen. anterior, dar și cele referitoare la art. 74 lit. a) C. pen.

anterior, privind circumstanța atenuantă care nu se mai regăsește în noul C.

pen. și având în vedere că circumstanțele atenuante nu reprezintă o instituție

autonomă, limitele de pedeapsă între care poate fi stabilită legea mai

favorabilă sunt: 1 an la 5 ani închisoare pe legea veche cu circumstanțe

atenuante și de la 3 ani și 4 luni închisoare la 6 ani și 8 luni pe legea nouă

pentru infracțiunea prev. de art. 32 raportat la art. 188 C. pen., corespondent

al art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior.

Astfel în ceea ce

privește aplicarea legii mai favorabile, Înalta Curte constată că dispozițiile

art. 5 C. pen. nu au incidență în cauză întrucât pedeapsa aplicată inculpatului

este mai favorabilă în lumina legii vechi raportat la limitele de pedeapsă și

la modalitatea de executare a pedepsei aleasă, respectiv suspendarea

condiționată conform art. 81 C. pen. anterior.

Față de cele

reținute, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar

putea fi avute în vedere din oficiu, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b), Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.T.

Va obliga recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de inculpatul D.T. împotriva Deciziei penale nr. 192/A din 11

noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 mai 2014.

Procesat

de GGC - NN