ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1725/2014

Deliberând asupra cauzei penale privindu-l pe inculpatul D.T. constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 152/10 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 14365/107/2012, instanța de fond a hotărât următoarele: A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D.T. din infracțiunea de omor sub forma tentativei prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. A fost condamnat inculpatul D.T. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat sub forma tentativei prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

cu aplic. art. 320 1 C. proc. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. I s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. În condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen. În baza art. 86 1 , 86 2 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 7 ani și s-a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Alba. Pe aceeași durată, de 7 ani, s-a arătat că se suspendă și executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor, conform art. 71 alin. (5) C. pen. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen.

a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Alba; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 alin. (1), art. 83, art. 84, art. 86 4 alin. (2) C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii începând cu 20 octombrie 2012 la 21 octombrie 2012. În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. a fost menținută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi teritoriul României luată față de inculpat prin încheierea de ședință din data de 18 decembrie 2012. În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia suma de 3271,44 RON cheltuieli de spitalizare, precum și dobânzi aferente acestei sume, până la data achitării integrale a debitului. În baza art. 1349 noul C. civ. rap. la art. 14, 15, 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul D.T. să plătească în favoarea părții civile D.A.M. suma de 50.000 RON daune-morale și suma de 165 RON daune materiale. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în SNDGJ.

În baza art. 5 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus încunoștințarea inculpatului despre necesitatea prelevării de probe biologice. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 920 RON cheltuieli judiciare în primă instanță. În baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile suma de 1500 RON cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a constatat următoarele: Prin rechizitoriul emis în Dosarul nr. 1196/P/2012 din data de 12 decembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului D.T.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. În motivarea actului de sesizare a instanței se arată, în esență, că inculpatul a lovit cu o piatră în zona capului partea vătămată, cauzându-i leziuni grave care au necesitat intervenție chirurgicală, au pus în primejdie viața victimei și au necesitat 100 - 200 zile de îngrijiri medicale. Din actele și lucrările existente la dosar, prima instanță a reținut următoarele: În fapt, inculpatul D.T., zis T., are vârsta de 20 de ani și locuiește în orașul Cugir, jud. Alba, iar partea vătămată D.A.M., zis A., are vârsta de 21 de ani și domiciliază în aceeași localitate.

Părțile se cunosc și nu au fost în relații conflictuale. În seara zilei de 19 octombrie 2012, părțile au ieșit în oraș, respectiv Cugir, fiecare cu grupul lui de prieteni, mai precis inculpatul D.T. împreună cu învinuiții M.A.O., P.A.G., Z.P.C., M.G.M. și cu martorele M.C.N., D.C.G. și D.A.M. iar partea vătămată D.A.M. împreună cu învinuiții R.A., Ț.C.D. și M.A.N. În jurul orelor 23:30 - 23:45, în timp ce se aflau într-o parcare din apropierea magazinului P., ca urmare a unor discuții contradictorii, învinuitul M.A.O. i-a aplicat învinuitului Ț.C.D. o lovitură cu palma în zona feței, după care cei doi au fost despărțiți de către învinuitul R.A. Urmare a acestui prim incident, învinuitul Ț.C.D.

s-a deplasat cu mașina lui, împreună cu partea vătămată D.A.M. și cu învinuiții M. și R. la domiciliul său, unde i-a povestit tatălui său, învinuitul Ț. D. , ce se întâmplase. Acesta din urmă a decis să ceară socoteală celui care îl agresase anterior pe fiul său, respectiv învinuitului M., astfel că a luat de la domiciliu o bâtă de baseball și împreună cu fiul său Ț.C.D. și cu ceilalți prieteni ai săi, cu care venise acasă în mașină, s-au întors în apropierea locului incidentului. În jurul orelor 01:00, în timp ce se aflau în spatele unui imobil de pe str. D. din Cugir, cele două grupuri s-au întâlnit iar între acestea a avut loc o încăierare în cursul căreia persoanele implicate s-au agresat reciproc, unii având rol activ, iar alții rol pasiv.

De precizat că partea vătămată D.A.M. și învinuiții Z.P.C. și M.G.M., nu au participat la încăierare, sens în care s-au tras deoparte pentru a nu fi implicați în incident, la fel ca și martorele M.C.N., D.C.G. și D.A.M. Astfel învinuiții Ț.C.D. și Ț. D. s-au lovit reciproc cu învinuiții M. și P. cu pumnii, învinuitul Ț. D. folosind în incident și o bâtă de baseball. În același timp, învinuiții M. și R. i-au aplicat inculpatului D.T. mai multe lovituri cu pumnii, în urma cărora acesta din urmă a căzut la pământ. În timp ce învinuiții Ț.C.D., Ț. D. , M.A.O. și P.A.G. au încetat să se mai agreseze și încercau să discute pentru a lămuri motivul pentru care s-a ajuns la producerea primului incident, învinuiții M.A.N.

și R.A. s-au îndepărtat de inculpatul D.T. și s-au apropiat de locul unde stătea în picioare partea vătămată D.A.M. Enervat că învinuiții M. și R. l-au agresat fizic, inculpatul D.T. a luat de la pământ o piatră având dimensiunea unui mouse de calculator, s-a apropiat de grupul de persoane în care se aflau, cu spatele la el partea vătămată D. și învinuiții M. și R., iar când a ajuns în spatele părții vătămate, în timp ce ținea în mâna dreaptă piatra sus-menționată, i-a aplicat acesteia o lovitură în zona capului. Urmare a acestei lovituri, partea vătămată a căzut la pământ cu fața înainte. Inculpatul a aruncat la pământ piatra după care a fugit de la locul comiterii faptei, fiind urmat de către învinuiții M. și R., care nu au reușit să-l prindă.

Partea vătămată D.A.M. a fost transportată de urgentă la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale. Ulterior, medicul legist a constatat că leziunile suferite de partea vătămată au pus în primejdie viața acesteia și necesită 100 - 120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, dacă nu survin complicații. Prima instanță a arătat că starea de fapt reținută mai sus a rezultat din întregul material probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, respectiv: - declarațiile inculpatului D.T.; - declarațiile învinuiților Ț.C.D., Ț. D. , M.A.N., R.A., M.A.O., P.A.G., Z.P.C. și M.G.M.; - declarațiile martorelor M.C.N., D.C.G. și D.A.M.; - copia unui certificat medico-legal care atestă leziunile suferite de inculpat în timpul incidentului; - proces-verbal de ridicare a unei bâte de baseball aparținând învinuitului Ț.D.

- procese-verbale și planșe fotografice întocmite în urma cercetării la fața locului. Audiat fiind, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești la prima instanță, inculpatul a recunoscut că a aplicat lovituri părții vătămate, însă nu cu intenția să o omoare, cerând astfel schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor sub forma tentativei prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. În infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. Pentru considerentele ce urmează, prima instanță a arătat că a respins cererea de schimbarea a încadrării juridice: În conformitate cu dispozițiile art. 182 alin. (2) C. proc. pen. constituie infracțiunea de vătămare corporală gravă, fapta prin care s-au pricinuit integrității corporale sau sănătății leziuni corporale, leziuni care au pus în primejdie viața persoanei.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a statuat prin Decizia nr. 1227 din 2 aprilie 2009 că sub aspectul laturii subiective, în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. proc. pen., infractorul acționează cu intenția generală de vătămare, în timp ce în cazul tentativei la infracțiunea de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., acesta acționează cu intenția de ucidere. Plin urmare, în cazul tentativei la infracțiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu și-au produs efectul, trebuie să releve prin natura lor și împrejurările în care au fost comise că infractorul a avut intenția de a ucide, iar nu intenția generală de a vătăma.

În cauza dedusă judecății, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale relevă că inculpatul a luat de jos o piatră de dimensiunea unui mouse de calculator, s-a apropiat de partea vătămată, iar când a ajuns în spatele acesteia, i-a aplicat o lovitură, lovitură urmare căreia partea vătămată a căzut la pământ. Prin urmare, fapta inculpatului de a lovi de la mică distanță, cu intensitate, un obiect apt de a ucide (piatră de dimensiunea unui mouse de calculator) spre capul părții vătămate constituie tentativă la infracțiunea de omor și nu infracțiunea de vătămare corporală gravă, fiind relevată intenția de ucidere, lovitură care nu și-a atins scopul doar ca urmare a intervenției chirurgicale de urgență.

În drept, fapta inculpatului D.T. care, în noaptea zilei de 19/20 octombrie 2011, în jurul orelor 01:00, în timp ce se afla în spatele unui imobil de pe strada D. din Cugir, a lovit partea vătămată D.A.M. cu o piatră în zona capului, în timp ce ținea piatra în mâna dreaptă, cauzându-i leziuni grave care au necesitat intervenție chirurgicală, au pus în primejdie viața victimei și necesită 100 - 120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., a reținut prima instanță. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, manifestând pe parcursul cercetărilor o atitudine de regret și colaborând cu organele judiciare în vederea aflării adevărului în cauză.

În fața instanței inculpatul a declarat, că recunoaște în totalitate săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței și că nu dorește administrarea de probe noi, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Având în vedere această declarație și dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., constatând că din probele administrate rezultă că fapta inculpatului este stabilită și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului, prima instanță a arătat că a avut în vedere criteriile generale de individualizare consacrate de art. 72 C. pen., respectiv limitele pedepsei reduse conform art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen și art. 20 C. pen. - închisoarea de la 5 ani la 8 ani și 2 luni - gradul de pericol social concret al faptei săvârșite - apreciat de instanță ca fiind ridicat - modul și mijloacele de săvârșire - prin aplicarea unei lovituri cu o piatră de dimensiuni mari, rezultatul produs - leziunile cauzate părții vătămate, forma de vinovăție - intenția indirectă, împrejurările în care aceasta a fost comisă - în public, în prezența mai multor persoane, dar a arătat că a ținut cont totodată de faptul că scopul pedepsei este în primul rând prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni prin reeducare și îndreptare și nu numai prin constrângere, de atitudinea relativ sinceră și cooperantă de care inculpatul a dat dovadă pe parcursul procesului, de faptul că se află la prima confruntare cu legea penală, că a recunoscut și regretă săvârșirea faptei.

Prima instanță a reținut în favoarea inculpatului și circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere conduita acestuia anterior săvârșirii infracțiunii și faptul că nu are antecedente penale. În consecință, prima instanță a apreciat că aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut pentru tentativa la infracțiunea de omor calificat, cu reținerea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. răspunde atât scopului prevăzut în art. 52 C. pen. cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a pericolului social al faptei și datele personale ale inculpatului pe de o parte, și sancțiunile aplicate, pe de altă parte, aplicându-i pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 64 C. pen. și art. 175 alin. (1) teza finală C. pen., ținând seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei și de persoana inculpatului - vârsta sa, faptul că se află la prima confruntare cu legea penală, prima instanță i-a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 1 an a următoarelor drepturi prevăzute de art. 64 C. pen.: - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; - dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie implicând exercițiul autorității de stat. Prima instanță a făcut aplicarea art. 357 alin. (3) C. proc. pen.

și, ținând seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei și de persoana inculpatului, a interzis acestuia exercitarea, pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., a următoarelor drepturi prevăzute de art. 64 C. pen.: - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; - dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie implicând exercițiul autorității de stat.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a executării pedepsei prima instanță a apreciat că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat care, chiar fără executarea pedepsei în regim de penitenciar, nu va mai săvârși infracțiuni, având în vedere vârsta tânără a inculpatului, conduita sinceră a acestuia pe parcursul procesului, faptul că nu are antecedente penale, toate aceste aspecte creând convingerea instanței că incidentul din 19/20 octombrie 2011 nu caracterizează persoana inculpatului, care nu va reitera un asemenea comportament. Gravitatea infracțiunii săvârșite nu justifică, doar prin ea însăși, executarea pedepsei aplicate inculpatului în regim de detenție, modalitate de executare a pedepsei care nu corespunde realizării scopului pedepsei în acest caz, scop care poate fi atins și prin suspendarea executării acesteia sub supraveghere, a mai reținut prima instanță.

Prin urmare, avertismentul dat inculpatului prin condamnarea la pedeapsa de 4 ani închisoare va putea fi în măsură să determine o reflectare mai profundă asupra faptelor săvârșite și a urmărilor acestora, pentru ca, pe viitor, să nu mai comită infracțiuni. Totodată, prima instanță a apreciat că, pentru ca inculpatul să își schimbe atitudinea față de normele și valorile ocrotite de legea penală, se impune o formă de consiliere de specialitate desfășurată de o instituție abilitată, urmând a încredința supravegherea inculpatului Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Alba.

Pentru toate aceste motive și, fiind îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art 86 1 C. pen., prima instanță a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante de mai sus sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 7 ani și a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Alba, pe aceeași durată, de 7 ani, urmând a se suspenda și executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor, conform art. 71 alin. ultim C. pen. Prima instanță a făcut, apoi, aplicarea art. 86 3 alin. (1) C. pen. și a art. 359 alin. (1) C. proc. pen., atrăgând atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 alin. (1) rap. la art. 83 și art. 84 C. pen. și ale art. 86 4 alin. (2) C. pen.

Constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara subzistă și justifică pe mai departe, efectele acesteia, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. prima instanță a menținut măsura luată față de inculpat prin încheierea de ședință din data de 18 decembrie 2012. În baza art. 88 C. pen. prima instanță a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii începând cu 20 octombrie 2012 la 21 octombrie 2012. Cu privire la latura civilă a cauzei prima instanță a reținut următoarele: Partea vătămată D.A.M., înainte de citirea actului de sesizare a instanței, a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 150.000 RON daune materiale și morale.

În dovedirea pretențiilor materiale, partea civilă a atașat la dosarul cauzei o prescripție medicală și bilete de transport în valoare de 165. RON. De asemenea, prima instanță a constatat că incidentul a cărui victimă a fost partea vătămată D.A.M., a fost de natură să producă acesteia, pe lângă suferința fizică și o suferință psihică, inerentă celei dintâi și de natură să justifice acordarea de daune morale. Conștiința de a fi bolnav și privat astfel de stilul de viață obișnuit, de obiceiurile zilnice, pe parcursul celor 100 - 120 zile de îngrijiri medicale demonstrează existența unui prejudiciu nepatrimonial pentru a cărui compensare este necesară o despăgubire patrimonială. De asemenea, prima instanță a avut în vedere că părții vătămate - student în anul IV la Facultatea de Informatică din Sibiu, datorită stării precare de sănătate i-a fost interzis să participe la studii, astfel că a pierdut anul de studii.

În cuantificarea sumei acordată cu acest titlu, prima instanță a apreciat că 50.000 RON reprezintă o justă și echitabilă despăgubire, aptă atât să dea satisfacție morală victimei și să nu constituie o îmbogățire fără justă cauză a acesteia iar cuantumul daunelor morale acordate părții civile, prezintă un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă sănătății fizice și psihice a părții vătămate, reflectând gradul de lezare a valorii sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse. Prin adresa din 29 noiembrie 2010 Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3271,44 RON cheltuieli de spitalizare, precum și dobânzi aferente acestei sume, până la data achitării integrale a debitului, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu internarea părții vătămate D.A.M.

la Secția Chirurgie ATI în perioada 20 octombrie 2012 - 29 octombrie 2012. Având în vedere starea de fapt reținută mai sus, prima instanță a constatat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, fapta cauzând prejudicii materiale, certe și actuale părților civile, ca urmare a internării părții vătămate pentru leziunile cauzate acesteia din urmă de către inculpat în noaptea de 19/20 octombrie 2011. Pentru aceste considerente, instanța, în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, art. 14, art. 15, art. 16 1 și art. 346 C. proc. pen. a admis acțiunea civilă astfel cum a fost formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Reținând că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 14, art. 15 și art. 346 C. proc.

pen. coroborate cu art. 1349 noul C. civ., prima instanță a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă D.A.M. și l-a obligat pe inculpatul D.T. să-i plătească părții civile suma de 50.000 RON daune morale și suma de 165 RON daune materiale. Prima instanță a făcut, apoi, aplicarea art. 7 din Legea nr. 76/2008 și art. 191 și art. 193 C. proc. pen. II. Împotriva Sentinței penale nr. 152 pronunțată de Tribunalul Alba în data de 10 iunie 2013, au declarat, în termen, apel partea civilă D.A.M. și inculpatul D.T. Prin apelul său partea civilă a solicitat desființarea sentinței doar în ceea ce privește latura civilă și, rejudecând, a fi obligat inculpatul la plata daunelor morale în cuantumul solicitat prin cererea de constituire de parte civilă.

Motivarea apelului, doar orală, a fost consemnată în scris în încheierea de la termenul din data de 28 octombrie 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie. Prin apelul său inculpatul a solicitat desființarea sentinței și, în rejudecare: - a fi, mai întâi, schimbată încadrarea juridică a faptei din tentativă la infracțiunea de omor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 3 C. pen.; curtea va trata această referire la art. 182 3 C. pen. ca pe o eroare materială, legea neconținând un articol cu un astfel de indicativ și va considera, observând și apărările din fața primei instanțe, că inculpatul a dorit să se refere la art. 182 alin. (2) C. pen.; după schimbarea încadrării juridice, a se dispune achitarea inculpatului pe temeiul art. 10 lit. d) C. proc.

pen. cu raportare la art. 48 C. pen.; - în subsidiar, a se reține în favoarea inculpatului circumstanța provocării prev. de art. 73 C. pen. și a se da o mai mare eficiență circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecința suspendării condiționate a executării pedepsei în baza art. 81 C. pen. În motivarea apelului, inculpatul a reiterat argumentele din fața primei instanțe, adăugând faptul că prima instanță ar fi trebuit să rețină în favoare-i circumstanța atenuantă legală a provocării și că înscrisurile depuse în circumstanțiere relevă temeinicia solicitării subsidiare. Partea vătămată și inculpatul și-au exprimat pozițiile procesuale în sensul respingerii apelurilor părții adverse.

Reprezentantul parchetului și-a exprimat poziția procesuală în sensul admiterii apelului inculpatului și al respingerii apelului părții civile, cu motivarea consemnată în încheierea de amânare a pronunțării. Prin Decizia nr. 192/A din 11 noiembrie 2013 Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelurile declarate de inculpatul D.T. și de partea vătămată D.A.M. împotriva Sentinței penale nr. 152 din 10 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 14365/107/2012, pe care a desființat-o doar sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei și sub aspectul cuantumului daunelor morale și, rejudecând în aceste limite: A redus pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen.

rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., cu aplic. art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare. A menținut pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie aplicate inculpatului. A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 86 1 , art. 86 2 , art. 86 3 și 86 4 C. pen. cu referire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 81 alin. (1) și art. 82 alin. (1) C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C. pen., cu referire la cauzele de revocare pentru săvârșirea de noi infracțiuni și pentru neexecutarea obligațiilor civile. A majorat daunele morale la plata cărora a fost obligat inculpatul de la 50.000 RON la 80.000 RON. A menține, în rest, dispozițiile sentinței apelate, în măsura în care nu contraveneau deciziei Curții de Apel Alba Iulia. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, luată față de inculpat. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia, onorariul parțial apărătorului din oficiu al inculpatului în apel, în sumă de 50 RON, care fiind avansat din fondul special destinat al Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Alba Iulia a avut în vedere următoarele: Inculpatul critică sentința de primă instanță, în principal, pentru o încadrare juridică greșită a faptei. Sub aspectul laturii penale, cu privire la apelul inculpatului, realizând o proprie analiză a materialului probatoriu administrat în faza de urmărire penală, curtea a considerat că prima instanță a reținut o corectă stare de fapt, căreia i-a dat o corectă încadrare juridică. Astfel, din declarațiile inculpatului și ale martorilor oculari a rezultat că inculpatul D.T., în noaptea de 19/20 octombrie 2012, pe strada D. din orașul Cugir, după ce s-a lovit reciproc cu martorii M.A. și R.A. și a fost trântit la pământ de către aceștia, s-a ridicat, a luat o piatră în mână și, profitând de neatenția părții vătămate D.A.M., care stătea cu spatele, l-a lovit cu acea piatră în cap, după care a fugit.

În urma loviturii partea vătămată s-a prăbușit la pământ, a fost transportată la spital, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale, viața fiindu-i, astfel, salvată, necesitând pentru vindecare un număr, stabilit inițial, de 100 - 120 de zile de îngrijiri medicale. Prima instanță a reținut în mod just și care a fost conjunctura ce a precedat fapta inculpatului, anume acea că grupul de prieteni din care făcea parte inculpatul a fost agresat de o parte dintre membrii grupului de prieteni din care făcea parte numitul D.A.M., care nu a luat parte la agresiune.

Cum inculpatul și-a construit, în principal, apărarea pe greșita încadrare juridică a faptei, susținând că nu a avut intenția specifică omorului ci doar pe cea specifică vătămării corporale, Curtea, pe lângă argumentele relevate de prima instanță în sprijinul încadrării juridice a faptei ca infracțiune de omor rămasă în forma tentativei, a precizat că elementele de ordin obiectiv precum - natura obiectului vulnerant folosit, piatra, chiar dacă nu de mari dimensiuni, de mărimea unui mouse de calculator, - partea anatomică vizată de lovitura inculpatului, capul părții vătămate și intensitatea deosebită a loviturii, relevată de urmările pe care le-a produs, anume fractură cominutivă cu înfundare la nivelul osului parietal stâng (cum reiese din raportul de constatare medico-legală de la dosarul de urmărire penală), sunt apte a duce la concluzia că inculpatul, chiar dacă nu a urmărit să producă moartea părții vătămate, a prevăzut că lovitura este idonee a produce un asemenea rezultat, acționând cu indiferență față de posibilitatea producerii morții, ceea ce face să fie întrunite cel puțin condițiile intenției în forma indirectă, prev. de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.

Motivul legat de necesitatea reținerii circumstanței provocării la acest punct al analizei referitoare la latura subiectivă a infracțiunii, curtea a considerat potrivit să analizeze și apărarea legată de starea de provocare în care inculpatul susține că a acționat. Pentru a putea fi reținută în favoarea inculpatului circumstanța legală a provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., este necesar ca inculpatul să fi săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. Este fără îndoială că, anterior aplicării loviturii în capul părții vătămate, inculpatul a fost agresat fizic de alte două persoane din grupul părții vătămate, anume de martorii M.A.

și R.A., ceea ce a fost de natură a induce inculpatului o oarecare stare de neliniște, de surescitare nervoasă, stare care nu întrunește însă caracteristicile cerute de prevederile art. 73 lit. b) C. pen. Se poate observa cu ușurință că partea vătămată nu a participat la agresarea inculpatului, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor oculari, cei care l-au agresat pe inculpat fiind martorii M.A. și R.A. Dar, chiar într-o atare situație, se poate admite că inculpatul s-a aflat în eroare cu privire la agresori și se poate trece mai departe cu analiza condițiilor stării de provocare. În literatura de specialitate și în jurisprudență este unanim admis că inculpatul nu va beneficia de circumstanța provocării dacă a avut chiar el un rol în inițierea stării conflictuale sau dacă, deși nu a avut rol în inițiere, nu a făcut nimic pentru a se feri de un asemenea posibil conflict ci a participat activ la el.

Sub acest aspect, al atitudinii inculpatului față de conflict, curtea a reținut că inculpatul a făcut parte din grupul care a avut inițial rolul activ în inițierea conflictului, care a avut două etape: - prima, în care martorul M.A.O., din grupul inculpatului, l-a lovit pe martorul Ț.C.D., petrecută în jurul orelor 23.30 - 23.45 și, - a doua, petrecută în jurul orelor 01.00, în care martorii Ț.C.D. și Ț. D. , din grupul părții vătămate, pe de o parte și martorii M.A.O. și P.A., din grupul inculpatului, pe de alta, s-au lovit reciproc iar martorii M.A. și R.A. l-au lovit pe inculpat și au fost, la rândul lor, loviți de către acesta, etapă care a culminat cu lovirea părții vătămate de către inculpat.

În cadrul acestei a doua etape a conflictului, inculpatul nu a avut doar un rol pasiv, el participând activ la confruntarea cu martorii M.A. și R.A. Chiar inculpatul afirmă, în declarația din data de 20 octombrie 2012, aflată la dosarul de urmărire penală, că "am fost agresat fizic de numitul R. zis Ru., lovindu-mă în zona capului după care am ripostat și eu. În timp ce mă băteam cu numitul R. a apărut lângă mine, din spate și numitul M. care m-a lovit tot zona capului.

Eu am căzut la pământ după care m-am ridicat și am reușit să-i mai aplic o lovitură numitului R. după care am fost lovit din nou în repetate rânduri, în zona capului și a spatelui de aceștia (...)". Participarea inculpatului la lupta dintre cele două grupuri în cea de-a doua etapă a conflictului este confirmată și de martorul Ț.C.D., care, în declarația din data de 03 decembrie 2103, aflată la dosarul de urmărire penală, arată "Sigur din acel grup au participat la încăierare numiții D. și M.". Aceeași implicare activă a inculpatului este relevată și de martorul P.A.G. (dosarul de urmărire penală: " (...) învinuitul D.T.

s-a lovit reciproc cu pumnii cu numiții M. și R.") Acest rol activ al inculpatului, chiar dacă, oarecum, forțat de împrejurări, face ca inculpatul să fi contribuit în bună măsură la crearea propriei stări de surescitare nervoasă în urma căreia a lovit pe partea vătămată, stare care, din această cauză, nu poate fi apreciată ca întrunind condițiile circumstanței atenuante a provocării. Motivul legat de necesitatea achitării pe temeiul iresponsabilității. Cu titlu preliminar, curtea a observat că temeiul procedural al achitării în caz de iresponsabilitate este cel reprezentat de dispozițiile art. 10 lit. e) și nu de art. 10 lit. d) C. proc. pen., cum a afirmat inculpatul. Starea de iresponsabilitate a făptuitorului ca și cauză care înlătură caracterul penal al faptei, reglementată de art. 48 C. pen., presupune că acesta, fie din cauza alienației mintale fie din alte cauze, nu-și putea da seama de acțiunile sau inacțiunile sale, ori nu putea fi stăpân pe ele.

În speță, nu există vreo dovadă în sensul că inculpatul ar suferi de vreo boală psihică aptă a fi caracterizată ca alienație mintală, deci nu se poate vorbi despre incidența acestei teze normative. De altfel, nici chiar inculpatul nu a invocat existența vreunei alienații mintale în sens de boală psihică. Inculpatul a invocat însă, în cadrul motivelor scrise de apel, că a devenit iresponsabil, adică nu-și mai putea controla acțiunile, din cauză că a fost speriat, năucit și dezorientat de agresiunile martorilor M. și R. Această apărare nu poate fi reținută ca validă de către curte din moment ce instanța a apreciat că acțiunile celor doi nu pot nici măcar sta la baza circumstanței provocării, care reprezintă o cauză de afectare a psihicului unui făptuitor semnificativ mai puțin importantă din punct de vedere calitativ decât împrejurările la care se referă art. 48 C. pen.

Trăgând o concluzie din analiza efectuată până la acest punct, curtea a considerat că prima instanță a procedat la o justă încadrare a faptei în infracțiunea de omor calificat în formă tentată, prev. de art. 20 C. pen. cu raportare la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. Motivul legat de individualizarea judiciară a pedepsei. Deși a realizat un minuțios proces de individualizare judiciară a pedepselor aplicate, curtea a apreciat că, atunci când s-a aplecat asupra criteriului reprezentat de circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpatului, prima instanță nu a dat eficiența cea mai potrivită acestor circumstanțe.

Într-adevăr, din documentele depuse la dosarul de primă instanță, dintre care unele au fost depuse și la dosarul de apel, a rezultat că inculpatul a avut, anterior săvârșirii faptei, o activitate școlară deosebită, remarcându-se prin rezultate bune și foarte bune la învățătură și, mai ales, la sport, ceea ce îndreptățește aprecierea curții în sensul că pentru a se asigura, cu precădere, scopul de prevenție specială este suficientă și o pedeapsă de doar 3 ani închisoare.

Raționând în același mod cu prima instanță în legătură cu faptul că procesul penal căruia a fost nevoit să-i facă față și pronunțarea condamnării, date fiind și aspectele ce caracterizează în mod pozitiv persoana inculpatului, reprezintă suficiente atenționări ale inculpatului despre gravitatea faptei sale și a urmărilor ei menite să nu mai impună executarea efectivă a pedepsei în regim de detenție, curtea a dus raționamentul mai departe și, dată fiind pregătirea intelectuală a inculpatului, unită cu faptul că acesta a devenit student al Universității Politehnice din Timișoara (astfel cum rezultă din copia adeverinței de la dosarului de apel), a apreciat că reeducarea acestuia se poate atinge, și numai prin suspendarea condiționată conformă art. 81 și urm. C. pen.

Sub aspectul laturii civile, apelul părții civile a fost legat de greșita apreciere a cuantumului daunelor morale. Este adevărat că nu există criterii precise de apreciere a cuantumului despăgubirilor destinate a acoperi prejudiciul moral pricinuit de fapte precum cea din speță dar la fel de adevărat este și că din cauza lipsei acestor criterii prejudiciile de acest gen nu trebuie să rămână fără cea mai potrivită acoperire, termenul de "cea mai potrivită" fiind de preferat în acest domeniu, el subliniind grija pe care instanțele trebuie să o aibă pentru a nu acorda nici sume derizorii dar nici sume ce ar reprezenta o îmbogățire nejustificată.

Pornind de la cele mai sus arătate, având în vedere criterii precum suferința fizică și psihică produse părții civile, deosebit de intense în speță din cauza intervențiilor chirurgicale la care a fost supusă partea vătămată și a sechelelor de până la acest moment (cicatrice, hemipareză), curtea a apreciat că mai potrivită ar fi suma de 80.000 RON cu titlu de daune morale. III. Împotriva Deciziei penale nr. 192/A din 11 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, a declarat recurs inculpatul D.T. Recursul a fost motivat în termen de către apărătorul din oficiu al inculpatului D.T., avocat M.V. criticând decizia prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen. și solicitând instanței ca reanalizând situația de fapt să caseze în parte decizia atacată și rejudecând să reducă daunele morale acordate de instanța de apel. Ulterior, la data de 20 mai 2014 inculpatul D.T., prin apărător ales L.I., a depus din nou motive de recurs solicitând schimbarea încadrării juridice privitor la fapta pentru care a fost trimis în judecată din infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., achitarea în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. fiind incident cazul prevăzut de art. 48 C. pen.

referitor la iresponsabilitate, aplicarea art. 73 C. pen. și drept consecință reducerea cuantumului pedepsei aplicate și reducerea daunelor morale acordate părții vătămate. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând decizia recurată din perspectiva motivelor de casare invocate, în raport de conținutul actelor și lucrărilor de la dosar, apreciază calea de atac declarată ca fiind nefondată pentru următoarele considerente: Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

În consecință, analiza cazurilor de casare se va realiza în conformitate cu normele Codului de procedură penală anterior, respectiv art. 385 3 , art. 385 9 C. proc. pen. anterior. Astfel, conform art. 385 10 C. proc. pen. recursul trebuie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute anterior, instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. Or, în speța de față, inculpatul D.T. a declarat recurs împotriva Deciziei penale nr. 152 din 11 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, depunând prin apărător din oficiu motive de recurs la data de 15 mai 2014, dar și la data de 20 mai 2014 prin apărător ales.

În consecință, Înalta Curte va analiza recursul declarat numai prin prisma cazurilor de casare invocate în termenul prevăzut de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., celelalte motive invocate neputând fi luate în considerare. În ceea ce privește critica referitoare la reanalizarea situației de fapt și reindividualizarea daunelor morale acordate părții vătămate, critică bazată pe dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondată. În temeiul art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., instanța de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor faptice reținute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracțiunilor fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului.

Ținând cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului ca a doua cale de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menționat, deoarece individualizarea pedepsei și a daunelor morale nu se circumscrie art. 385 9 alin. (1) pct 17 2 C. proc. pen., ce are în vedere situația în care "hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii." Individualizarea pedepsei și a daunelor morale acordate părții vătămate este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare și de stabilire a sancțiunii și nu verificarea modalității în care instanța de fond sau instanța de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziție legală.

Drept urmare, deși cazul de casare invocat poate fi analizat de către instanța de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să procedeze la reindividualizarea pedepsei și a cuantumului daunelor morale acordate părții vătămate. Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., se reține că în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Primul termen în recurs a fost stabilit la data de 21 mai 2014. În speță, de la data pronunțării deciziei din apel, 11 noiembrie 2014 și până la data soluționăm recursurilor au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de față, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp și cu privire la normele care guvernează omorul.

În speța de față, cu referire la aplicarea legii penale mai favorabile, dat fiind faptul că inculpatului i s-au reținut dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. anterior, dar și cele referitoare la art. 74 lit. a) C. pen. anterior, privind circumstanța atenuantă care nu se mai regăsește în noul C. pen. și având în vedere că circumstanțele atenuante nu reprezintă o instituție autonomă, limitele de pedeapsă între care poate fi stabilită legea mai favorabilă sunt: 1 an la 5 ani închisoare pe legea veche cu circumstanțe atenuante și de la 3 ani și 4 luni închisoare la 6 ani și 8 luni pe legea nouă pentru infracțiunea prev. de art. 32 raportat la art. 188 C. pen., corespondent al art. 20 C. pen.

raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior. Astfel în ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 5 C. pen. nu au incidență în cauză întrucât pedeapsa aplicată inculpatului este mai favorabilă în lumina legii vechi raportat la limitele de pedeapsă și la modalitatea de executare a pedepsei aleasă, respectiv suspendarea condiționată conform art. 81 C. pen. anterior. Față de cele reținute, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b), Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.T. Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.T. împotriva Deciziei penale nr. 192/A din 11 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2014. Procesat de GGC - NN