ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2570/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2570/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursurilor de față;

În

baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința

penală nr. 202 din 11 decembrie 2012 a Tribunalului Buzău, s-a respins cererea

de schimbare a încadrării juridice, formulată de inculpatul B.I., din

infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C.

pen. în art. 180 alin. (2) C. pen.

În

baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea

art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.I., cetățean român,

studii 8 clase, pensionar, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără

antecedente penale, la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru tentativă la omor

calificat.

În

temeiul art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit b C.

pen. pe durata de 2 ani calculată cu începere de la data executării pedepsei

principale.

S-au

aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe

durata executării pedepsei.

Conform

art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei pe durata de 9 ani ce va constitui termen de încercare

pentru inculpat.

Pe

durata termenului de încercare, inculpatul a fost supus măsurilor de

supraveghere prevăzute de art. 86

2

C. pen.

S-au

aplicat dispozițiile art. 359 C. proc. pen.

Conform

art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării

pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În

temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat sapa folosită la

săvârșirea infracțiunii.

S-a

admis în parte cererea părții vătămate constituită parte civilă și inculpatul a

fost obligat la plata, către partea civilă C.A., a sumei de 5.000 RON cu titlu

de despăgubiri materiale și 10.000 RON daune morale.

S-a

respins cererea părții civile privind obligarea inculpatului la plata rentei

periodice lunare.

A

fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de spitalizare astfel:

-

către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni 797 RON

-

către Spitalul Județean de Urgență Buzău 888,21 RON.

Inculpatul

a fost obligat la 1200 RON cheltuieli judiciare către stat din care 700 RON în

faza de urmărire penală și 200 RON onorariu apărător oficiu.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Buzău nr. 364/P/2012 din 21 august 2012 s-a dispus

punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului

B.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la

art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

S-a

reținut în sarcina inculpatului că în după amiaza zilei de 19 mai 2011, în timp

ce se afla pe DC 191 pe raza satului F., comuna B., județul Buzău, l-a lovit cu

muchia sapei pe C.A., cauzându-i acestuia leziuni ce au necesitat pentru

vindecare 13 - 14 zile de îngrijiri medicale, fără punerea în primejdie a

vieții.

Analizând

întregul material probator administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de

fixare a locului faptei și planșele fotografice, plângerile și declarațiile

părții vătămate, certificatul medico-legal nr. A 2/506 din 25 mai 2011 al SJML

Buzău cu completarea ulterioară, avizul nr. E 2/10839/2012 din 5 noiembrie 2012

al INML Mina Minovici, referatul întocmit de Spitalul Clinic de urgență

Bagdasar-Arseni, actele medicale depuse de către partea vătămată, declarațiile

martorilor, precum și declarațiile inculpatului care se coroborează parțial cu

celelalte probe, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Partea

vătămată C.A. se ocupă cu creșterea animalelor și deține pe raza comunei B., 11

ha de teren arabil și pășuni. Acesta lucrează terenul cu un tractor marca 453

DT, fără cabină, iar uneori partea vătămată mai lucrează și terenurile altor

persoane.

În

ziua de 19 mai 2011, în jurul orei 11,00, partea vătămată a atașat plugul la

tractor (care, la acea dată, avea ușa de pe stânga demontată) și s-a deplasat

în punctul Balta F., unde a arat două loturi, aparținând lui B.C. și R.A..

După

ce a arat terenul lui R.A., partea vătămată a trecut cu tractorul pe o porțiune

de teren care aparține inculpatului B.I. și surorii acestuia A.E.

Momentul

în care partea vătămată a trecut pe terenul inculpatului a fost văzut de acesta

din urmă, care săpa un teren cu viță de vie situat pe o coastă, la 1,5 km.

Partea

vătămată a plecat din acel punct în jurul orei 16,00. După ce a parcurs circa 1

km, pe DC 191 în dreptul locuinței martorului B.D., l-a văzut pe inculpat, ce

stătea sprijinit în coada sapei. Inculpatul i-a făcut semn părții vătămate să

oprească tractorul, acesta oprindu-l în punctul marcat cu plăcuța nr. 9, după

care C.A. a scos din viteză și, cu mâna dreaptă, a tras frâna de mână.

În

momentul în care partea vătămată s-a ridicat, inculpatul a lovit-o în cap cu

muchia sapei.

Potrivit

certificatului medico-legal nr. 506 din 25 mai 2011 al SJML Buzău, partea

vătămată a prezentat la momentul examinării "parietal paramedian stânga,

tumefacție de 2/2 cm, în resorbție centrată de o excoriație de 0,3 cm cu crustă

hematică brună, în curs de detașare". Leziunile traumatice au putut fi

produse prin lovire cu corp dur, au necesitat pentru vindecare 13 - 14 zile,

îngrijiri medicale și nu i-au pus viața în primejdie.

Partea

vătămată a învederat că, după agresiune a suferit complicații neurochirurgicale

cât și afecțiuni cardio-vasculare, prezentând o serie de acte medicale în acest

sens.

Atât

din certificatul medico-legal sus-menționat, cât și din completarea acestuia,

precum și din referatul întocmit de Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni

rezultă faptul că accidentul vascular cerebral tranzitor, suferit de partea

vătămată la aproximativ o lună de la data comiterii faptei, este determinat de

suferința cardio-vasculară cronică a acestuia, neputându-se stabili o legătură

de cauzalitate între traumatismul cranio-cerebral și AVC ischemic tranzitor.

Deși

leziunile suferite de către partea vătămată nu i-au pus viața în primejdie,

instanța de fond a reținut că, potrivit Deciziei nr. 107 din 18 ianuarie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție constituie infracțiunea de tentativă de

omor, "indiferent dacă potrivit actelor medicale, leziunile traumatice au

pus sau nu în primejdie viața victimei, întrucât existența tentativei la

infracțiunea de omor nu este condiționată de punerea în primejdie a vieții.

Noțiunea de punere în primejdie a vieții, utilizată în actele medico-legale

privește aspectele medicale, în timp ce tentativa la infracțiunea de omor,

aspectele juridice".

Astfel,

având în vedere instrumentul folosit de către inculpat (sapa), zona în care a

aplicat lovitura (zona capului) și leziunea produsă părții vătămate, instanța

de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către

inculpat din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 -

175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și

a constatat că în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

Partea

vătămată C.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 15.000 RON reprezentând

despăgubiri materiale (cheltuieli de spitalizare, transport, alimente), 50 RON

pe zi în toată perioada scursă de la agresiune și până în prezent, pentru 6

zile pe săptămână reprezentând munca prestată de către o altă persoană în locul

său, o rentă periodică lunară reprezentând diferența dintre venitul realizat

anterior comiterii faptei și veniturile diminuate până în prezent și 20.000

euro daune morale.

Din

actele și lucrările dosarului rezultă cu certitudine că partea civilă a suferit

un AVC ischemic tranzitoriu însă, în același timp, rezultă că acesta nu a avut

legătură de cauzalitate cu lovitura aplicată de către inculpat, fiind

determinat de o suferință cardiovasculară cronică preexistentă.

De

asemenea, din completarea certificatului medico-legal nr. 506/2011 rezultă că

partea civilă nu are capacitatea de muncă influențată semnificativ, că acesta

conduce autovehicule, având permisul de conducere reînnoit.

Concluziile

certificatului medico-legal nr. 506/2011 au fost aprobate de către Comisia de

Avizare și Control din cadrul INML "Mina Minovici".

Având

în vedere cele de mai sus, instanța de fond a admis în parte cererea de

despăgubiri civile formulată de către partea civilă, apreciind, în funcție de

probele administrate, că suma de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale

este dovedită.

De

asemenea, suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale este îndestulătoare în

raport de suferințele psihice cauzate de inculpat părții civile, acordarea unei

sume mai mari echivalând cu o îmbogățire fără justă cauză.

Spitalul

Clinic de Urgență "Bagdasar Arseni" s-a constituit parte civilă cu

suma de 797 RON iar Spitalul de Urgență Buzău cu suma de 888,21 RON sume ce au

fost dovedite cu deconturile depuse la dosar.

La

individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de

art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de

pericol social al faptei, precum și persoana inculpatului care are vârsta de 64

ani, se află la prima încălcare a legii penale și regretă fapta comisă.

Inculpatul nu este cunoscut ca fiind o persoană agresivă, acesta nemaiavând

alte incidente de acest fel.

Astfel,

s-au reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.

Constatând

că scopul pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea în regim de

detenție, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

II.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, au declarat apel partea vătămată

C.A. și inculpatul B.I.

Apelantul

parte civilă C.A. a criticat hotărârea pronunțată de Tribunalul Buzău, pentru motive

de nelegalitate și netemeinicie, în ceea ce privește atât latura penală, cât și

latura civilă a cauzei.

În

latură penală, a apreciat că instanța de fond în mod greșit a aplicat

dispozițiile art. 76 C. pen., în condițiile în care nu motivează în niciun fel

pentru care considerații a reținut aceste circumstanțe, așa cum prevăd

dispozițiile art. 356 C. proc. pen.

Or,

în condițiile în care, așa cum rezultă din declarația inculpatului aflată la

dosar fond, acesta nu a recunoscut comiterea faptei, având de asemenea, o

atitudine oscilantă, nu înțelege pentru care motive instanța a reținut aceste

circumstanțe, cum nu înțelege nici care din circumstanțele prevăzute de art. 74

C. pen. au fost reținute de către tribunal, respectiv cele referitoare la

comiterea faptei sau cele personale.

În

latură civilă, a susținut de asemenea că, s-a constituit parte civilă cu suma

precizată în declarația dată la prima instanță, însă instanța de fond nu a

reținut această sumă, ci o alta, fără a motiva în vreun fel care au fost considerațiile

pentru care a admis în parte cererea părții vătămate.

Față

de toate aceste aspecte, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței

și rejudecarea cauzei în sensul celor susținute prin cererea sa.

Apelantul

inculpat B.I. a criticat la rândul său hotărârea pronunțată de Tribunalul

Buzău, întrucât, din punctul său de vedere, instanța de fond în mod greșit a

respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, fără a ține seama

de apărările sale și anume: de poziția psihică a făptuitorului care se

stabilește în raport de toate probele dosarului, de faptul că părții vătămate

nu i-a fost aplicată decât o singură lovitură, iar întâmplarea a făcut ca

aceasta să fie zona capului și că după incident acesta a fost conștient tot

timpul.

Din

toate probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul B.I. ar fi avut

intenția de a suprima viața victimei, iar în dovedirea acestei susțineri aduce

ca argument faptul că, nu a aplicat mai multe lovituri victimei, ci una

singură, astfel că, se impune admiterea apelului, desființarea sentinței

pronunțate de Tribunalul Buzău și pe fond schimbarea încadrării juridice a

faptei din tentativă la omor în lovire, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. și

condamnarea inculpatului pentru această ultimă infracțiune, cu aplic. art. 81

C. pen.

Prin

Decizia penală nr. 55 din 15 martie 2013 Curtea de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondate apelurile

declarate de partea civilă C.A. și de inculpatul B.I. împotriva Sentinței

penale nr. 202 din 11 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Buzău.

Pentru

a dispune astfel, curtea de apel a constatat următoarele:

Prima

instanță a respins în mod corect cererea de schimbare a încadrării juridice,

chiar dacă leziunile cauzate părții vătămate au necesitat pentru vindecare 13 -

14 zile de îngrijiri medicale și nu i-au pus în primejdie viața, acesta nu este

un element hotărâtor pentru stabilirea încadrării juridice a faptei; o mai mare

importanță trebuind să fie dată și altor criterii cum sunt: zona corporală în

care a fost aplicată lovitura, intensitatea acesteia, obiectul vulnerant

folosit.

Inculpatul

a aplicat părții vătămate o lovitură cu muchia sapei (obiect apt de a ucide) în

cap (zonă deosebit de vulnerabilă), cauzându-i un traumatism cranio-cerebral,

lovitura fiind suficient de puternică încât să producă o plagă și să determine

internarea în spital a părții vătămate cu toate simptomele unui astfel de

diagnostic: cefalee, vertij, senzație de vomă, pierdere de cunoștință. Așa fiind,

în acord cu jurisprudența constantă în materie, curtea de apel a considerat că

din modul concret prin care a acționat se poate trage concluzia că și dacă

inculpatul nu a urmărit producerea unui rezultat letal, îl putea prevedea cu

ușurință, aflându-ne astfel în fața unei fapte comise cu intenție indirectă, E

foarte posibil ca inculpatul să nu fi dorit să omoare pe partea vătămată, de

altfel nici nu avea un motiv serios pentru acțiunea sa însă, la experiența lui

de viață trebuia să prevadă că lovind pe cineva cu sapa în cap, chiar și o

singură dată, poate să-i producă decesul.

Curtea

de apel a constatat că prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă situată

sub limita minimă prevăzută de textul legal incriminator ca urmare a reținerii

în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante, respectiv faptul că

inculpatul se află la prima încălcare a legii penale, regretă fapta comisă și

că nu este cunoscut ca o persoană agresivă, neavând alte incidente de natură

violentă, fiind în vârstă de 64 de ani.

Curtea

de apel a considerat că reținerea circumstanțelor atenuante de către prima

instanță este pe deplin justificată și nu este necesar ca inculpatul, aflat la

vârsta de 65 ani și fără antecedente penale, să execute în regim de detenție o

pedeapsă într-un cuantum mai mare, chiar aflată la limita minimă prevăzută de

textul legal incriminator.

Cu

privire la latura civilă a cauzei, curtea a apreciat că nu se impune o majorare

a despăgubirilor civile stabilite de prima instanță, apreciind că specialiștii

de medicină legală, în certificatul medico-legal 506 din 09 august 20012

eliberat de SMJL Buzău, cu completarea ulterioară ( acte medico legale avizate

de comisia de pe lângă I.N.M.L București) nu confirmă susținerea părții civile

cu privire la existența vreunei legături de cauzalitate, între traumatismul

cranio-cerebral suferit la 19 mai 2011 și accidentul vascular cerebral din data

de 13 iunie 2011, ce i-ar fi afectat capacitatea de muncă, chiar dacă ceilalți

medici specialiști care l-au tratat sau îl tratează în continuare

(neurochirurgi sau cardiologi) indică în scrisorile medicale pe care i le

eliberează periodic că acesta (traumatismul cranio-cerebral) a fost un factor

favorizant în apariția unor afecțiuni survenite ulterior. Așa fiind,

solicitarea părții vătămate la obligarea inculpatului la plata unei

îndemnizații periodice, pentru o presupusă pierdere parțială a capacității de

muncă nu se justifică.

Curtea

de apel a apreciat că sumele acordate de prima instanță cu titlul de daune

materiale și morale au avut la bază declarațiile martorilor G.M. și P.D.D.,

actele medico-legale existente la dosar și chiar declarațiile inculpatului,

care a precizat că este dispus să suporte parțial despăgubirile solicitate iar

cuantumul stabilit este unul echitabil.

III.

Împotriva acestei decizii, în termenul legal, au formulat recurs partea civilă

C.A., reiterând criticile din apel, precum și inculpatul B.I., apreciind că

încadrarea juridică dată faptei este una greșită.

Analizând

cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază

că hotărârea pronunțată în cauză de către instanța de apel este legală și

temeinică și constată că recursurile declarate de către partea civilă C.A. și

inculpatul B.I., sunt nefondate din următoarele considerente:

Prin

recursul formulat, partea civilă critică decizia atacată pentru netemeinicie,

cazul de casare fiind cel circumscris punctului 14 ai art. 385

9

C.

proc. pen., în forma pe care acesta o. avea înainte de modificarea intervenită

prin Legea nr. 2/2013.

Recurentul

inculpat B.I., prin motivele de recurs formulate, a invocat cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., apreciind că fapta

săvârșită nu întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea

de omor calificat, întrucât nu a avut intenția de a suprima viața victimei,

apreciind totodată că pedeapsa aplicată este mult prea mare.

Potrivit

vechiului text al art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt

supuse casării în cazul în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate în

raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute

de lege, însă începând cu 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a Legii

nr. 2/2013, incidență în cauză, privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, textul anterior menționat a fost modificat de art. I

pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar

situației când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute

de lege", din conținutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la

greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanță.

De

asemenea, Înalta Curte constată că prin art. I pct. 16 din Legea nr. 2/2013 a

fost abrogat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc.

pen.

Potrivit

art. II din Legea nr. 2/2013, dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute

în C. proc. pen. în forma anterioară intrării în vigoare a legii, rămân

aplicabile doar cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv

celor aflate în termenul de declarare a recursului, dar pronunțate anterior

intrării în vigoare a legii. În această situație, rezultă că în cazul

hotărârilor pronunțate de către instanțele de apel după intrarea în vigoare a

Legii nr. 2/2013, respectiv după 15 februarie 2013, sunt aplicabile

dispozițiile cazurilor de casare, astfel cum sunt prevăzute de noua lege.

În

speță se constată că Decizia nr. 55 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie a fost pronunțată în data de 15 martie

2013, după data de 15 februarie 2013, astfel încât cazurile de casare vor fi

analizate în raport de conținutul textelor art. 385

9

C. proc. pen.

astfel cum au fost modificate prin art. I din Legea nr. 2/2013.

Criticile

formulate de recurentul parte civilă C.A. privind cuantumul mic al pedepsei

aplicate inculpatului și cuantumul despăgubirilor acordate sunt aspecte ce

privesc temeinicia hotărârii recurate. În atare situație, Înalta Curte constată

că acestea nu se circumscriu niciunui caz de casare prevăzut de art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificat prin Legea nr. 2/2013,

situație în care recursul formulat este nefondat.

Din

analiza criticilor invocate de către inculpatul B.I., Înalta Curte constată că

acestea privesc încadrarea juridică a faptei, în sensul că atât instanța de

fond cât și instanța de apel nu au făcut o corectă apreciere a materialului

probator administrat în cauză, stabilind astfel o greșită încadrare juridică a

faptei. Anterior modificării cazurilor de casare, intervenită prin Legea nr.

2/2013, criticile invocate s-ar fi circumscris cazului de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. însă, hotărârea recurată fiind

pronunțată după data de 15 februarie 2013, instanța nu mai are posibilitatea să

analizeze criticile din această perspectivă, judecata în această cale de atac

limitându-se la motivele de casare expres prevăzute de lege.

Date

fiind considerentele ce preced, instanța de recurs apreciază că soluțiile

pronunțate de instanțele anterioare referitoare la aspectele invocate de

recurentul inculpat sunt temeinice și legale, sens în care urmează a respinge

critica formulată ca neîntemeiată.

Față

de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile

declarate de partea civilă C.A. și de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale

nr. 55 din 15 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, va obliga recurenta partea civilă la

plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat și va

obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parțial

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondate recursurile declarate de partea civilă C.A. și de inculpatul B.I.

împotriva Deciziei penale nr. 55 din 15 martie 2013 pronunțată de Curtea de

Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurenta partea civilă la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 04 septembrie 2013.

Procesat de GGC - GV