ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2079/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 433 din 21 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 10093/30/2012, Tribunalul Timiș a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul T.G. prin avocat. În temeiul art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.G. la: - 4 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat. În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe un termen de 2 ani de la data executării pedepsei principale. A dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv din data de 4 octombrie 2012 și până la zi. În temeiul art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri: - se va prezenta la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș la datele fixate de această instituție; - va anunța Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș cu privire la orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință sau orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - va comunica și va justifica Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș orice schimbare a locului de muncă; - va comunica orice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. În temeiul art. 86 3 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., a obligat inculpatul să desfășoare o activitate neremunerată în folosul comunității pe o durată de 150 ore în locația anume stabilită de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în interiorul termenului de încercare sau dacă nu îndeplinește cu rea-credință măsurile de supraveghere stabilite. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe perioada suspendării executării pedepsei principale se suspendă și executarea pedepsei accesorii. În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză. În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea cuțitului cu lama de 13 cm, cu mâner de culoare gri și cu inscripția C., predat instanței ca și corp delict prin Procesul-verbal nr. 42/2012.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul să achite în favoarea statului suma de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a constatat următoarele: Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș cu nr. 844/P/2012 din data de 26 octombrie 2012, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 29 octombrie 2012 sub număr unic de Dosar 10093/30/2012, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul T.G., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. Starea de fapt reținută de acuzare: Inculpatul T.G.

locuiește în Jimbolia împreună cu soția sa T.S. și fiul lor T.F., de 29 de ani. Între tată și fiu au existat numeroase conflicte de-a lungul timpului, generate de faptul că inculpatul consumă alcool și devine violent în acele momente. În noaptea de 8/9 septembrie 2012, inculpatul, împreună cu soția și fiul său, se aflau la domiciliul comun. Cei doi, tată și fiu, au consumat împreună alcool până dimineața, în jurul orelor 05 - 06. La final, între cei doi a izbucnit cearta. Partea vătămată T.F. i-a cerut tatălui său să înceteze scandalul, că altfel va suna la poliție. Inculpatul a continuat să-l înjure pe fiul său, ca și pe mama acestuia. Partea vătămată a încercat să sune la poliție de pe telefonul mobil.

Inculpatul, întărâtat de reacția părții vătămate, s-a deplasat către bucătăria apartamentului (care e în ultima cameră, unde doarme partea vătămată, incidentul având loc în prima cameră, de trecere) de unde a revenit cu un cuțit și repezindu-se la partea vătămată, a apucat-o cu mâna stângă de mâna în care aceasta avea telefonul, a smucit-o, întorcând-o (partea vătămată fusese inițial cu spatele spre inculpat) și a lovit cu cuțitul spre toracele acesteia. Partea vătămată a încercat să se apere, eliberându-și mâna stângă, cu aceasta, și a fost tăiată la mână (fața dorsală). A urmat o luptă între cei doi, în contextul în care inculpatul a lovit victima în piept cu cuțitul, provocându-i leziuni ce au necesitat 40 de zile de îngrijiri medicale și punându-i viața în pericol.

În timpul luptei, cei doi se rostogoliseră pe jos, dar când a simțit lovitura de cuțit în piept (pe care inculpatul îl transferase în mâna stângă, orientat pe lângă degetul mare) partea vătămată s-a ridicat, a reușit să fugă din apartament în stradă, sunând din fața blocului la Serviciul de urgență 112. La fața locului a sosit un echipaj de poliție, mai apoi o mașină de salvare care a transportat victima la Spitalul Municipal Timișoara. Din Raportul medico-legal întocmit de I.M.L. Timișoara din 10 septembrie 2012 reiese că numitul T.F. a prezentat leziuni traumatice care pot data din 9 septembrie 2012 și care pot fi rezultatul lovirii directe active și repetate cu un corp tăietor-înțepător (torace și mână stângă), precum și leziuni ce pot fi rezultatul cu sau de corpuri dure.

De asemenea, se arată că leziunile suferite de numitul T.F. necesită 40 de zile de îngrijiri medicale și că i-au pus acestuia viața în pericol. Probele propuse de acuzare: Proces-verbal de sesizare al organelor de cercetare penale, Raportul de constatare medico-legală din 10 septembrie 2012, dovada ridicării cuțitului în cauză, declarația olografă a făptuitorului, fișa personală a părții vătămate cu fotografia sa, fișa de cazier judiciar a inculpatului, proces-verbal de audiere a martorei T.S., declarația tip a martorei T.S., proces-verbal de reconstituire a faptei cu planșe foto, declarația părții vătămate, declarația martorei T.D., declarațiile învinuitului, copia xerox a CI. a învinuitului, declarațiile inculpatului, proces-verbal de depunere a cuțitului la grefa Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, buletin de analiză biocriminalistică, proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire inculpat.

Audiat fiind în fața instanței, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. cu privire la recunoașterea vinovăției. Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin Decizia penală nr. 25/A din 6 februarie 2013, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelul declarat de inculpatul T.G., împotriva Sentinței penale nr. 433 din 21 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 10093/30/2012, ca nefondat. În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva aceleași sentințe, sens în care: A desființat Sentința penală nr. 433 din 21 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 10093/30/2012 și, rejudecând: În temeiul art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul T.G., la: - 5 (cinci) ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat. A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 86 1 - 86 3 și art. 71 alin. (5) C. pen. privitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și la suspendarea pedepsei accesorii. În temeiul art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv din data de 5 octombrie 2012 și până la 22 noiembrie 2012. În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a admis acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, sens în care a obligat inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 1.289,101 RON, cu titlu de cheltuieli de spitalizare efectuate de partea civilă cu spitalizarea părții vătămate T.F.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciar. A menținut în rest dispozițiile sentinței penale apelate. Împotriva sus-menționatei decizii a declarat recurs inculpatul T.G. pentru cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen. În principal, a susținut greșita încadrare juridică dată faptei întrucât nu a existat intenția nici directă și nici indirectă de a produce moartea victimei și nici nu a urmărit producerea acestui rezultat, încercând în realitate să-l deposedeze de telefon pe fiul său, având în mână un cuțit în scop de amenințare.

A mai arătat că în momentul în care fiul său a încercat să-l dezarmeze, i-a aplicat acestuia o lovitură de cuțit, iar cea de-a doua a survenit pe parcursul derulării evenimentului. În raport de argumentele expuse, coroborat și cu actele medicale aflate la dosar, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 C. pen. în cea prevăzută de art. 182 C. pen. Într-un prim subsidiar, după schimbarea încadrării juridice a faptei, a solicitat o nouă reindividualizare a pedepsei.

Într-un ultim subsidiar, menținând vechea încadrare juridică dată faptei, a solicitat revenirea la pedeapsa aplicată de instanța de fond, respectiv 4 ani cu aplicarea art. 86 1 C. pen., în raport de circumstanțele atenuante ale inculpatului, și anume faptul că acesta a fost un incident izolat apărut pe fondul consumului de alcool, el având un comportament bun anterior comiterii faptei, justificând astfel reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen. Recursul este nefondat. Analizând hotărârea pronunțată, în raport de probele dosarului, Înalta Curte constată că situația de fapt a fost corect reținută, vinovăția inculpatului pe deplin dovedită, încadrarea juridică dată faptei bine stabilită, fiind susținută de ansamblul materialului probator administrat în cauză, iar pedeapsa aplicată fiind just individualizată.

Astfel, verificând motivele invocate de inculpat în recursul său, Curtea constată că cel privind schimbarea încadrării juridice a faptei a fost reiterat și în fața instanței de apel, aceasta analizându-l temeinic și motivând amplu și pertinent respingerea acestuia. În mod corect, atât instanța de fond, cât și cea de control judiciar au apreciat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. c) C. pen., și nu infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., deoarece intenția inculpatului a fost aceea de a ucide.

Elementul material al infracțiunii de omor poate consta dintr-o acțiune sau o inacțiune, în mod constant stabilindu-se că elementul subiectiv al infracțiunii de tentativă de omor trebuie dedus din următoarele criterii obiective: împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, intensitatea loviturii, numărul loviturilor, regiunea corpului în care a fost aplicată lovitura, precum și aceea vizată de făptuitor, obiectul contondent, consecințele cauzate și raporturile dintre autor și victimă. În cazul de față, lovirea părții vătămate cu un cuțit (instrument apt de a ucide), într-o zonă vitală a corpului (toracică) și cu intensitate demonstrează că inculpatul a urmărit suprimarea vieții victimei, sau cel puțin a acceptat acest deznodământ, iar împrejurarea că rezultatul letal nu s-a produs se datorează unor împrejurări independente de voința acestuia.

Totodată, nu trebuie omis nici faptul că după ce i-a produs părții vătămate plaga de la mâna stângă, acesta nu a abandonat cuțitul, deși partea vătămată a încercat să i-l ia, ci a lovit-o în continuare încă odată în torace. Așa după cum și instanța de prim control judiciar a constatat, starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală, respectiv concluziile raportului de constatare medico-legală, declarațiile martorei T.S., precum și ale inculpatului și părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului și de reconstituire, inculpatul recunoscând faptele în fața instanței și aplicându-se procedura reglementată de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. Astfel, s-a reținut că în data de 8/9 septembrie 2012, inculpatul împreună cu fiul său au consumat împreună alcool. Pe fondul stării de ebrietate între cei doi au apărut divergențe. Martora și fiul său relatează că era cunoscut faptul că inculpatul devine agresiv când consumă alcool. În momentul în care victima a încercat să sune la poliție, inculpatul s-a deplasat în bucătărie, a luat un cuțit de pe masă, a încercat să-l deposedeze de telefon, prilej cu care l-a tăiat la mână după care a urmat o luptă între cei doi care s-au rostogolit, iar inculpatul i-a aplicat fiului său o lovitură în zona pieptului. Din Raportul medico-legal întocmit de I.M.L. Timișoara din 10 septembrie 2012 reiese că numitul T.F.

a prezentat leziuni traumatice care pot data din 9 septembrie 2012 și care pot fi rezultatul lovirii directe active și repetate cu un corp tăietor-înțepător (torace și mână stângă), precum și leziuni ce pot fi rezultatul lovirii directe active și repetate cu sau de corpuri dure. De asemenea, se arată că leziunile suferite de numitul T.F. necesită 40 de zile de îngrijiri medicale și că i-au pus acestuia viața în pericol. Pe cale de consecință, în baza argumentelor anterior expuse, critica inculpatului cu privire la schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen. și aplicarea unei pedepse pentru această infracțiune este nefondată.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Curtea constată că hotărârea instanței de control judiciar este legală și temeinică, la stabilirea pedepsei avându-se în vedere gradul de pericol social deosebit al acestui gen de fapte, împrejurările în care aceasta a fost comisă, modalitatea de săvârșire, atitudinea procesuală a inculpatului, circumstanțele personale ale acestuia, respectiv lipsa antecedentelor penale, aspecte față de care se apreciază că pedeapsa aplicată a fost just individualizată, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu se impune redozarea acesteia și nici schimbarea modalității de executare.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că instanța de apel în mod corect a apreciat că prin sentința penală atacată nu s-a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, prima instanță reținând în mod nejustificat circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. Recunoașterea anumitor împrejurări ca fiind circumstanțe atenuante nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei sau caracterizează de o așa manieră persoana inculpatului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special este în măsură să corespundă unei juste individualizări.

În acest context, lipsa antecedentelor penale dovedește un grad mai redus de periculozitate al inculpatului, însă nu suficient pentru a determina reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., ci doar orientarea spre minimul special al pedepsei aplicate. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte. Ca o împrejurare care atenuează răspunderea penală, instanța de fond a reținut relația de rudenie între inculpat și victimă, însă în cazul de față tocmai relația de rudenie dintre aceștia conferă faptei caracter calificat în condițiile art. 175 lit. c) C. pen.

și deci nu poate constitui circumstanță atenuantă de vreme ce legiuitorul i-a conferit acestei circumstanțe un caracter mai grav. Vârsta înaintată a inculpatului nu poate conduce la aprecierea unei periculozități mai reduse, apreciindu-se că experiența de viață a inculpatului trebuie să-i confere o mai mare maturitate în aplanarea conflictelor, or în cazul de față, inculpatul a acționat impulsiv, procedând astfel fapta sa ar fi putut duce la consecințe dintre cele mai grave. În aplicarea dispozițiilor art. 72 C. pen., instanța de apel efectuând o analiză și evaluare completă a circumstanțelor personale ale inculpatului, a condițiilor producerii faptei și consecințele acesteia, a reținut că infracțiunea de tentativă de omor în general denotă un pericol social ridicat, aducând atingere celei mai importante valori sociale, dreptul la viață al individului.

Așa fiind, în mod corect instanța de prim control judiciar a apreciat că reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. nu se justifică și în consecință prin înlăturarea acestei circumstanțe a aplicat inculpatului pedeapsa de 5 ani închisoare, aceasta fiind minimul prevăzut de lege prin aplicarea dispozițiilor relative la sancționarea tentativei și reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime potrivit dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și valorificând în acest mod lipsa antecedentelor penale. Pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat cu executare în regim de detenție este în măsură să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., respectiv reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de noi fapte penale.

Se impune astfel, ca o consecință a aplicării pedepsei de 5 ani închisoare înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 86 1 - 86 3 și art. 71 alin. (5) C. pen. privitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și la suspendarea pedepsei accesorii, instanța de apel având convingerea totodată că numai executarea pedepsei în regim privativ de libertate este de natură să asigure reeducarea inculpatului în așa fel încât acesta nu va mai săvârși fapte antisociale.

Înalta Curte constată astfel că pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul este rezultatul procesului de individualizare, cu luarea în considerare a activității infracționale concrete comise de inculpat, a gravității faptei imputate, faptă ce presupune un risc imediat și major față de recrudescența răspândirii ei, și a posibilității reiterării comportamentului infracțional, al limitelor de pedeapsă reținute de lege, precum și a circumstanțelor personale ale inculpatului, conduita adoptată pe parcursul procesului penal. Toate aceste elemente au fost avute în vedere de instanța de apel la cuantificarea pedepsei stabilite inculpatului și care este de natură să înfăptuiască în concret atribuțiile funcționale ale sancțiunii penale.

Prin urmare, temeinicia și legalitatea hotărârii judecătorești de condamnare este dată de existența proporției juste dintre riposta socială, determinată în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei și culpabilitatea și periculozitatea relevate de probatoriul administrat în cauză. În cauza dedusă judecății se constată că inculpatul T.G. a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. prin renunțarea la administrarea oricăror probe, recunoscând acuzațiile aduse.

Prin raportarea acestor împrejurări (poziția sinceră, de recunoaștere a inculpatului), la modalitatea concretă în care a fost comisă fapta, și, având în vedere posibilitățile reale de reeducare și reinserție socială ale inculpatului, de diminuare a riscului încălcării repetate a relațiilor sociale ocrotite de lege, în mod corect s-a apreciat că nu există date sau împrejurări ale realității de natură să dobândească valențe atenuante și să impună o pedeapsă sub minimul special, redus cu o treime ca efect al aplicării dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare. Cu toate că pedeapsa este întotdeauna o măsură cu caracter represiv, de natură să provoace infractorului o anumită suferință, atât de ordin moral, cât și de ordin fizic, ea are în mod firesc și un puternic rol și efect educativ.

Realizarea scopului pedepsei include atât preîntâmpinarea săvârșirii de noi infracțiuni de către cel condamnat, cât și de către alte persoane predispuse să săvârșească fapte penale. Recunoașterea unor date și împrejurări ale realității ca circumstanțe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute în vedere de instanță reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblul său sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite în concret satisface imperativul justei individualizări a pedepselor.

Or, în cauză, așa cum anterior s-a arătat, în mod corect s-a apreciat că nu există date sau împrejurări ale realității de natură să dobândească valențe atenuante și să impună pedepse sub minimul special al pedepselor, aspecte față de care se apreciază că pedeapsa aplicată de instanța de prim control judiciar a fost just individualizată, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., considerându-se că numai executarea pedepsei în regim privativ de libertate este de natură să asigure reeducarea inculpatului în așa fel încât acesta nu va mai săvârși fapte antisociale. Ca atare, după verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva Deciziei penale nr. 25/A din data de 6 februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 13 iunie 2013. Procesat de GGC - AZ