ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2079/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2079/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 433 din 21 noiembrie

2012, pronunțată în Dosarul nr. 10093/30/2012, Tribunalul Timiș a respins

cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul T.G. prin

avocat.

În temeiul art. 20 C.

pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art.

320

1

C. proc. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (2)

C. pen., a condamnat pe inculpatul T.G. la:

- 4 ani închisoare

pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat.

În temeiul art. 71 C.

pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza 2, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 65 C.

pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe un termen de 2 ani

de la data executării pedepsei principale.

A dedus din pedeapsă

durata reținerii și arestului preventiv din data de 4 octombrie 2012 și până la

zi.

În temeiul art. 86

1

C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate

inculpatului pe un termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 86

3

C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor

măsuri:

- se va prezenta la

Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș la datele fixate de

această instituție;

- va anunța Serviciul

de probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș cu privire la orice schimbare de

domiciliu, reședință sau locuință sau orice deplasare care depășește 8 zile,

precum și întoarcerea;

- va comunica și va

justifica Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș orice

schimbare a locului de muncă;

- va comunica orice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art. 86

3

alin. (3) lit. a) C. proc. pen., a obligat inculpatul să desfășoare o

activitate neremunerată în folosul comunității pe o durată de 150 ore în

locația anume stabilită de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul

Timiș.

În temeiul art. 359

C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii unei

noi infracțiuni în interiorul termenului de încercare sau dacă nu îndeplinește

cu rea-credință măsurile de supraveghere stabilite.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., pe perioada suspendării executării pedepsei principale se suspendă

și executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 350

alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a

inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 118

lit. b) C. pen., a dispus confiscarea cuțitului cu lama de 13 cm, cu mâner de

culoare gri și cu inscripția C., predat instanței ca și corp delict prin

Procesul-verbal nr. 42/2012.

În temeiul art. 191

C. proc. pen., a obligat inculpatul să achite în favoarea statului suma de 800

RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța

această sentință penală, prima instanță a constatat următoarele:

Prin Rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș cu nr. 844/P/2012 din data de 26

octombrie 2012, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 29 octombrie

2012 sub număr unic de Dosar 10093/30/2012, a fost trimis în judecată, în stare

de arest preventiv, inculpatul T.G., pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută art. 20 C. pen. raportat

la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

Starea de fapt

reținută de acuzare:

Inculpatul T.G.

locuiește în Jimbolia împreună cu soția sa T.S. și fiul lor T.F., de 29 de ani.

Între tată și fiu au existat numeroase conflicte de-a lungul timpului, generate

de faptul că inculpatul consumă alcool și devine violent în acele momente.

În noaptea de 8/9

septembrie 2012, inculpatul, împreună cu soția și fiul său, se aflau la

domiciliul comun. Cei doi, tată și fiu, au consumat împreună alcool până

dimineața, în jurul orelor 05 - 06. La final, între cei doi a izbucnit cearta.

Partea vătămată T.F. i-a cerut tatălui său să înceteze scandalul, că altfel va

suna la poliție. Inculpatul a continuat să-l înjure pe fiul său, ca și pe mama

acestuia. Partea vătămată a încercat să sune la poliție de pe telefonul mobil.

Inculpatul, întărâtat de reacția părții vătămate, s-a deplasat către bucătăria

apartamentului (care e în ultima cameră, unde doarme partea vătămată,

incidentul având loc în prima cameră, de trecere) de unde a revenit cu un cuțit

și repezindu-se la partea vătămată, a apucat-o cu mâna stângă de mâna în care

aceasta avea telefonul, a smucit-o, întorcând-o (partea vătămată fusese inițial

cu spatele spre inculpat) și a lovit cu cuțitul spre toracele acesteia. Partea

vătămată a încercat să se apere, eliberându-și mâna stângă, cu aceasta, și a

fost tăiată la mână (fața dorsală). A urmat o luptă între cei doi, în contextul

în care inculpatul a lovit victima în piept cu cuțitul, provocându-i leziuni ce

au necesitat 40 de zile de îngrijiri medicale și punându-i viața în pericol. În

timpul luptei, cei doi se rostogoliseră pe jos, dar când a simțit lovitura de

cuțit în piept (pe care inculpatul îl transferase în mâna stângă, orientat pe

lângă degetul mare) partea vătămată s-a ridicat, a reușit să fugă din

apartament în stradă, sunând din fața blocului la Serviciul de urgență 112.

La fața locului a

sosit un echipaj de poliție, mai apoi o mașină de salvare care a transportat

victima la Spitalul Municipal Timișoara.

Din Raportul

medico-legal întocmit de I.M.L. Timișoara din 10 septembrie 2012 reiese că

numitul T.F. a prezentat leziuni traumatice care pot data din 9 septembrie 2012

și care pot fi rezultatul lovirii directe active și repetate cu un corp

tăietor-înțepător (torace și mână stângă), precum și leziuni ce pot fi

rezultatul cu sau de corpuri dure. De asemenea, se arată că leziunile suferite

de numitul T.F. necesită 40 de zile de îngrijiri medicale și că i-au pus

acestuia viața în pericol.

Probele propuse de

acuzare:

Proces-verbal de

sesizare al organelor de cercetare penale, Raportul de constatare medico-legală

din 10 septembrie 2012, dovada ridicării cuțitului în cauză, declarația

olografă a făptuitorului, fișa personală a părții vătămate cu fotografia sa,

fișa de cazier judiciar a inculpatului, proces-verbal de audiere a martorei

T.S., declarația tip a martorei T.S., proces-verbal de reconstituire a faptei

cu planșe foto, declarația părții vătămate, declarația martorei T.D.,

declarațiile învinuitului, copia xerox a CI. a învinuitului, declarațiile

inculpatului, proces-verbal de depunere a cuțitului la grefa Parchetului de pe

lângă Tribunalul Timiș, buletin de analiză biocriminalistică, proces-verbal de

prezentare a materialului de urmărire inculpat.

Audiat fiind în fața

instanței, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei solicitând aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. cu privire la recunoașterea

vinovăției.

Curtea de Apel

Timișoara, secția penală, prin Decizia penală nr. 25/A din 6 februarie 2013, în

baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelul declarat de

inculpatul T.G., împotriva Sentinței penale nr. 433 din 21 noiembrie 2012,

pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 10093/30/2012, ca nefondat.

În baza art. 379 pct.

2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Timiș împotriva aceleași sentințe, sens în care:

A desființat Sentința

penală nr. 433 din 21 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul

nr. 10093/30/2012 și, rejudecând:

În temeiul art. 20 C.

pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea

art. 320

1

C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul T.G., la:

- 5 (cinci) ani

închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat.

A înlăturat aplicarea

dispozițiilor art. 86

1

- 86

3

și art. 71 alin. (5) C. pen.

privitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și la

suspendarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 88 C.

pen., a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv din data de

5 octombrie 2012 și până la 22 noiembrie 2012.

În temeiul art. 14,

346 C. proc. pen., raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată prin

O.U.G. nr. 72/2006, a admis acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic

Județean de Urgență Timișoara, sens în care a obligat inculpatul la plata către

această parte civilă a sumei de 1.289,101 RON, cu titlu de cheltuieli de

spitalizare efectuate de partea civilă cu spitalizarea părții vătămate T.F.

În temeiul art. 7

alin. (1) din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la

inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de

Date Genetice Judiciar.

A menținut în rest

dispozițiile sentinței penale apelate.

Împotriva

sus-menționatei decizii a declarat recurs inculpatul T.G. pentru cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen.

În principal, a

susținut greșita încadrare juridică dată faptei întrucât nu a existat intenția

nici directă și nici indirectă de a produce moartea victimei și nici nu a

urmărit producerea acestui rezultat, încercând în realitate să-l deposedeze de

telefon pe fiul său, având în mână un cuțit în scop de amenințare.

A mai arătat că în

momentul în care fiul său a încercat să-l dezarmeze, i-a aplicat acestuia o

lovitură de cuțit, iar cea de-a doua a survenit pe parcursul derulării

evenimentului.

În raport de

argumentele expuse, coroborat și cu actele medicale aflate la dosar, a

solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de

art. 20 raportat la art. 175 C. pen. în cea prevăzută de art. 182 C. pen.

Într-un prim

subsidiar, după schimbarea încadrării juridice a faptei, a solicitat o nouă

reindividualizare a pedepsei.

Într-un ultim subsidiar,

menținând vechea încadrare juridică dată faptei, a solicitat revenirea la

pedeapsa aplicată de instanța de fond, respectiv 4 ani cu aplicarea art. 86

1

C. pen., în raport de circumstanțele atenuante ale inculpatului, și anume

faptul că acesta a fost un incident izolat apărut pe fondul consumului de

alcool, el având un comportament bun anterior comiterii faptei, justificând

astfel reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen.

Recursul este

nefondat.

Analizând hotărârea

pronunțată, în raport de probele dosarului, Înalta Curte constată că situația

de fapt a fost corect reținută, vinovăția inculpatului pe deplin dovedită,

încadrarea juridică dată faptei bine stabilită, fiind susținută de ansamblul

materialului probator administrat în cauză, iar pedeapsa aplicată fiind just

individualizată.

Astfel, verificând

motivele invocate de inculpat în recursul său, Curtea constată că cel privind

schimbarea încadrării juridice a faptei a fost reiterat și în fața instanței de

apel, aceasta analizându-l temeinic și motivând amplu și pertinent respingerea

acestuia.

În mod corect, atât

instanța de fond, cât și cea de control judiciar au apreciat că inculpatul se

face vinovat de săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, fiind întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat

la art. 174, 175 lit. c) C. pen., și nu infracțiunea de vătămare corporală

gravă prevăzută de art. 182 C. pen., deoarece intenția inculpatului a fost

aceea de a ucide.

Elementul material al

infracțiunii de omor poate consta dintr-o acțiune sau o inacțiune, în mod

constant stabilindu-se că elementul subiectiv al infracțiunii de tentativă de

omor trebuie dedus din următoarele criterii obiective: împrejurările concrete

în care a fost comisă fapta, intensitatea loviturii, numărul loviturilor,

regiunea corpului în care a fost aplicată lovitura, precum și aceea vizată de

făptuitor, obiectul contondent, consecințele cauzate și raporturile dintre

autor și victimă.

În cazul de față,

lovirea părții vătămate cu un cuțit (instrument apt de a ucide), într-o zonă

vitală a corpului (toracică) și cu intensitate demonstrează că inculpatul a

urmărit suprimarea vieții victimei, sau cel puțin a acceptat acest deznodământ,

iar împrejurarea că rezultatul letal nu s-a produs se datorează unor

împrejurări independente de voința acestuia. Totodată, nu trebuie omis nici

faptul că după ce i-a produs părții vătămate plaga de la mâna stângă, acesta nu

a abandonat cuțitul, deși partea vătămată a încercat să i-l ia, ci a lovit-o în

continuare încă odată în torace.

Așa după cum și

instanța de prim control judiciar a constatat, starea de fapt reținută de prima

instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în

cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală, respectiv

concluziile raportului de constatare medico-legală, declarațiile martorei T.S.,

precum și ale inculpatului și părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la

fața locului și de reconstituire, inculpatul recunoscând faptele în fața

instanței și aplicându-se procedura reglementată de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Astfel, s-a reținut

că în data de 8/9 septembrie 2012, inculpatul împreună cu fiul său au consumat

împreună alcool. Pe fondul stării de ebrietate între cei doi au apărut

divergențe. Martora și fiul său relatează că era cunoscut faptul că inculpatul

devine agresiv când consumă alcool. În momentul în care victima a încercat să

sune la poliție, inculpatul s-a deplasat în bucătărie, a luat un cuțit de pe

masă, a încercat să-l deposedeze de telefon, prilej cu care l-a tăiat la mână

după care a urmat o luptă între cei doi care s-au rostogolit, iar inculpatul

i-a aplicat fiului său o lovitură în zona pieptului.

Din Raportul

medico-legal întocmit de I.M.L. Timișoara din 10 septembrie 2012 reiese că

numitul T.F. a prezentat leziuni traumatice care pot data din 9 septembrie 2012

și care pot fi rezultatul lovirii directe active și repetate cu un corp

tăietor-înțepător (torace și mână stângă), precum și leziuni ce pot fi

rezultatul lovirii directe active și repetate cu sau de corpuri dure. De

asemenea, se arată că leziunile suferite de numitul T.F. necesită 40 de zile de

îngrijiri medicale și că i-au pus acestuia viața în pericol.

Pe cale de

consecință, în baza argumentelor anterior expuse, critica inculpatului cu

privire la schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182

C. pen. și aplicarea unei pedepse pentru această infracțiune este nefondată.

În ceea ce privește

individualizarea pedepsei, Curtea constată că hotărârea instanței de control

judiciar este legală și temeinică, la stabilirea pedepsei avându-se în vedere

gradul de pericol social deosebit al acestui gen de fapte, împrejurările în

care aceasta a fost comisă, modalitatea de săvârșire, atitudinea procesuală a

inculpatului, circumstanțele personale ale acestuia, respectiv lipsa

antecedentelor penale, aspecte față de care se apreciază că pedeapsa aplicată a

fost just individualizată, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.,

corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că

nu se impune redozarea acesteia și nici schimbarea modalității de executare.

Din acest punct de

vedere, Înalta Curte constată că instanța de apel în mod corect a apreciat că

prin sentința penală atacată nu s-a făcut o corectă individualizare judiciară a

pedepsei raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de

prevederile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei

comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează

răspunderea penală, prima instanță reținând în mod nejustificat circumstanța

atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

Recunoașterea

anumitor împrejurări ca fiind circumstanțe atenuante nu este posibilă decât

dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea

faptei sau caracterizează de o așa manieră persoana inculpatului încât numai

aplicarea unei pedepse sub minimul special este în măsură să corespundă unei

juste individualizări. În acest context, lipsa antecedentelor penale dovedește

un grad mai redus de periculozitate al inculpatului, însă nu suficient pentru a

determina reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., ci

doar orientarea spre minimul special al pedepsei aplicate.

Atingerea dublului scop

preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al

acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei,

periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și

natura sa pe de altă parte.

Ca o împrejurare care

atenuează răspunderea penală, instanța de fond a reținut relația de rudenie

între inculpat și victimă, însă în cazul de față tocmai relația de rudenie

dintre aceștia conferă faptei caracter calificat în condițiile art. 175 lit. c)

C. pen. și deci nu poate constitui circumstanță atenuantă de vreme ce

legiuitorul i-a conferit acestei circumstanțe un caracter mai grav. Vârsta

înaintată a inculpatului nu poate conduce la aprecierea unei periculozități mai

reduse, apreciindu-se că experiența de viață a inculpatului trebuie să-i

confere o mai mare maturitate în aplanarea conflictelor, or în cazul de față,

inculpatul a acționat impulsiv, procedând astfel fapta sa ar fi putut duce la

consecințe dintre cele mai grave.

În aplicarea

dispozițiilor art. 72 C. pen., instanța de apel efectuând o analiză și evaluare

completă a circumstanțelor personale ale inculpatului, a condițiilor producerii

faptei și consecințele acesteia, a reținut că infracțiunea de tentativă de omor

în general denotă un pericol social ridicat, aducând atingere celei mai

importante valori sociale, dreptul la viață al individului.

Așa fiind, în mod

corect instanța de prim control judiciar a apreciat că reținerea circumstanței

atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. nu se justifică și în consecință

prin înlăturarea acestei circumstanțe a aplicat inculpatului pedeapsa de 5 ani

închisoare, aceasta fiind minimul prevăzut de lege prin aplicarea dispozițiilor

relative la sancționarea tentativei și reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime

potrivit dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și valorificând în

acest mod lipsa antecedentelor penale.

Pedeapsa de 5 ani

închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de

omor calificat cu executare în regim de detenție este în măsură să asigure

atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., respectiv reeducarea

inculpatului și prevenirea comiterii de noi fapte penale.

Se impune astfel, ca

o consecință a aplicării pedepsei de 5 ani închisoare înlăturarea aplicării

dispozițiilor art. 86

1

- 86

3

și art. 71 alin. (5) C. pen.

privitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și la

suspendarea pedepsei accesorii, instanța de apel având convingerea totodată că

numai executarea pedepsei în regim privativ de libertate este de natură să

asigure reeducarea inculpatului în așa fel încât acesta nu va mai săvârși fapte

antisociale.

Înalta Curte constată

astfel că pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul este rezultatul

procesului de individualizare, cu luarea în considerare a activității

infracționale concrete comise de inculpat, a gravității faptei imputate, faptă

ce presupune un risc imediat și major față de recrudescența răspândirii ei, și

a posibilității reiterării comportamentului infracțional, al limitelor de pedeapsă

reținute de lege, precum și a circumstanțelor personale ale inculpatului,

conduita adoptată pe parcursul procesului penal.

Toate aceste elemente

au fost avute în vedere de instanța de apel la cuantificarea pedepsei stabilite

inculpatului și care este de natură să înfăptuiască în concret atribuțiile

funcționale ale sancțiunii penale.

Prin urmare,

temeinicia și legalitatea hotărârii judecătorești de condamnare este dată de

existența proporției juste dintre riposta socială, determinată în procesul de stabilire

și aplicare a pedepsei și culpabilitatea și periculozitatea relevate de

probatoriul administrat în cauză.

În cauza dedusă

judecății se constată că inculpatul T.G. a înțeles să se prevaleze de

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. prin renunțarea la

administrarea oricăror probe, recunoscând acuzațiile aduse.

Prin raportarea

acestor împrejurări (poziția sinceră, de recunoaștere a inculpatului), la

modalitatea concretă în care a fost comisă fapta, și, având în vedere

posibilitățile reale de reeducare și reinserție socială ale inculpatului, de

diminuare a riscului încălcării repetate a relațiilor sociale ocrotite de lege,

în mod corect s-a apreciat că nu există date sau împrejurări ale realității de

natură să dobândească valențe atenuante și să impună o pedeapsă sub minimul

special, redus cu o treime ca efect al aplicării dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Pedeapsa este o

măsură de constrângere și un mijloc de reeducare. Cu toate că pedeapsa este

întotdeauna o măsură cu caracter represiv, de natură să provoace infractorului

o anumită suferință, atât de ordin moral, cât și de ordin fizic, ea are în mod

firesc și un puternic rol și efect educativ.

Realizarea scopului

pedepsei include atât preîntâmpinarea săvârșirii de noi infracțiuni de către cel

condamnat, cât și de către alte persoane predispuse să săvârșească fapte

penale.

Recunoașterea unor

date și împrejurări ale realității ca circumstanțe atenuante nu este posibilă

decât dacă circumstanțele avute în vedere de instanță reduc în asemenea măsură

gravitatea faptei în ansamblul său sau îl caracterizează de o asemenea manieră

pe inculpat încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de

lege pentru infracțiunile săvârșite în concret satisface imperativul justei

individualizări a pedepselor.

Or, în cauză, așa cum

anterior s-a arătat, în mod corect s-a apreciat că nu există date sau

împrejurări ale realității de natură să dobândească valențe atenuante și să

impună pedepse sub minimul special al pedepselor, aspecte față de care se apreciază

că pedeapsa aplicată de instanța de prim control judiciar a fost just

individualizată, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.,

corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen.,

considerându-se că numai executarea pedepsei în regim privativ de libertate

este de natură să asigure reeducarea inculpatului în așa fel încât acesta nu va

mai săvârși fapte antisociale.

Ca atare, după

verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a dispune potrivit

dispozitivului prezentei decizii.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva Deciziei penale nr.

25/A din data de 6 februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă

recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 13 iunie 2013.

Procesat

de GGC - AZ