ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2855/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2855/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Deliberând asupra

cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 427/PI din 14

octombrie 2011, Tribunalul Timiș a respins cererea de schimbare a încadrării

juridice formulată de inculpat.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. și art. 44 C.

pen., a fost achitat inculpatul K.R.A., pentru săvârșirea tentativei la

infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art.

174 alin. (1) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. c) și i) C. pen. cu aplicarea

art. 73 lit. b) C. pen.

S-a constatat că inculpatul

a fost reținut în data de 31 mai 2010, până în data de 1 iunie 2010.

A fost admisă

acțiunea civilă promovată de partea civilă Spitalul Clinic Municipal de Urgență

Timișoara.

În baza art. 346

alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ. cu aplicarea art.

6 alin. (2) din Noul C. civ., art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu

modificările și completările ulterioare, a fost obligat inculpatul să plătească

părții civile Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara suma de 4.145,592 RON,

reprezentând cheltuieli de spitalizare, iar în baza art. 192 alin. (1) pct. 1

lit. c) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500 RON,

cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța

această sentință penală, instanța de fond a reținut că în data de 30 mai 2010 a

avut loc o reuniune de familie la locuința soților S.C. și S.M., situată în

localitatea Dumbrăvița, județul Timiș, cu ocazia sărbătoririi zilei de naștere

a inculpatului K.R.A. Petrecerea a început în jurul orei 12:00 și a ținut pe

tot parcursul zilei de 30 mai 2010, desfășurându-se în curtea imobilului. La

petrecere au participat, printre alții, inculpatul și tatăl acestuia, K.Ș.,

ambii consumând cantități mari de alcool. În jurul orei 23:00 - 24:00, în

curtea imobilului au mai rămas inculpatul, tatăl acestuia, martorii S.C. și

C.C. La un moment dat, tatăl inculpatului a plecat acasă, însă după aproximativ

20 de minute s-a întors, a intrat în curte și l-a chemat pe inculpat afară în

stradă. În stradă K.Ș. i-a reproșat fiului său că l-ar fi vorbit de rău

împreună cu ceilalți martori. K.Ș. a devenit agresiv, l-a strâns de gât pe

inculpat, l-a lovit în piciorul drept și i-a pus piedică cu intenția de a-l

trânti la pământ, lucru care s-a și întâmplat. Inculpatul a ripostat lovindu-l

pe tatăl său cu pumnul în față, în mod repetat și cu intensitate. Altercația a

durat aproximativ 5 minute, iar la final tatăl inculpatului a leșinat,

pierzându-și starea de conștiență. Dându-și seama că tatăl său a leșinat,

inculpatul a încetat riposta și a intrat în curtea imobilului cerând ajutor

celor prezenți. În urma actelor de agresiune ambii inculpați au suferit leziuni

pentru a căror vindecare au fost necesare zile de îngrijiri medicale, după cum

urmează: 25 de zile în cazul inculpatului; 25 de zile în cazul tatălui său, cu

mențiunea că leziunile de violență i-au pus acestuia viața în pericol.

S-a constatat de

către instanța de fond că majoritatea aspectelor din situația de fapt

prezentată la punctul anterior nu sunt contestate, fiind confirmate de martorii

oculari prezenți, de declarațiile inculpatului și ale victimei.

Prima instanță a

apreciat că aspectul cel mai important, care de altfel prezintă relevanță

penală, este modul cum s-au derulat evenimentele începând cu momentul în care

inculpatul și tatăl său au ajuns în stradă. Sub acest aspect s-a reținut că

doar inculpatul și victima au fost prezenți în stradă, ceilalți martori care se

mai aflau în curte (S.C. și C.C.) neasistând în mod direct la ceea ce s-a

întâmplat în stradă.

Din Raportul de

expertiză medico-legală din 13 octombrie 2010 al I.M.L. Timișoara, avizat de

Comisia din cadrul I.M.L. Timișoara, s-a reținut că leziunile de violență

constatate la victima K.Ș. (tatăl inculpatului), datorită topografiei și

gravității leziunilor, se puteau produce prin lovire directă și repetată cu

corp dur, fiind exclusă simpla cădere pe o suprafață dură ca mecanism de

producere a leziunilor. De altfel, din actele medico-legale s-a reținut că

acestea precizează în mod expres că leziunile au fost provocate de lovituri

repetate, situație incompatibilă cu mecanismul susținut de inculpat întrucât o

cădere accidentală pe dalele de beton exclude, în contextul cauzei, lovirea

repetată a feței de planul dur.

Din Raportul de

constatare medico-legală din 1 iunie 2010 al I.M.L. Timișoara prima instanță a

reținut că inculpatul, la rândul său, a suferit o serie de leziuni de violență:

policontuzii prin heteroagresiune, contuzie și escară mâna dreaptă, fractură

parcelară scafoid tarsian picior drept. Fractura a fost imobilizată pe atelă

gipsată. Contuziile au fost localizate la nivelul articulației

metacarpofalangiene deget III mâna dreaptă, articulației metacarpofalangiene

deget IV mâna dreaptă. Totodată, au fost constatate echimoze (vânătăi) la

nivelul feței dorsale a mâinii drepte și falangelor proximale degetele II, III,

IV, precum și excoriații la nivelul articulației cotului stâng, gambei stângi

fața anterioară.

Plecând de la

premisa, dovedită în cauză, că leziunile constatate la tatăl inculpatului au

fost provocate prin lovirea directă și repetată cu un corp dur, prima instanță

a considerat că leziunile constatate la inculpat pot fi explicate și

interpretate în contextul agresiunii produse în speță. Astfel, contuziile,

echimozele și excoriațiile localizate la nivelul mâinii drepte a inculpatului

(degetele II, III, IV, fața dorsală) sunt urmarea aplicării de lovituri directe

și repetate cu pumnul tatălui său, iar fractura de la piciorul drept (de

scafoid tarsian), excoriațiile de la nivelul articulației cotului stâng și

gambei stângi fața anterioară sunt urmarea lovirii inculpatului de către tatăl

său și a căderii inculpatului la sol. S-a apreciat că acest mecanism de

producere a leziunilor constatate la inculpat este confirmat în parte și de

tatăl acestuia.

Instanța de fond a

apreciat că leziunile constatate la tatăl inculpatului sunt urmarea unor acte

de agresiune exercitate de inculpat, care constau în principal în lovirea

directă și repetată cu pumnul la nivelul feței, reținând că prin actul de

sesizare a instanței fapta a fost încadrată juridic drept tentativă la

"infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la

art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. c), i) C. pen., încadrare

juridică apreciată ca fiind corectă de către tribunal.

În speță, s-a reținut

că actele de violență exercitate de inculpat au constat în lovirea cu pumnul,

intensă, repetată, în zona feței și au avut drept consecință directă punerea în

primejdie a vieții victimei (urmare mai gravă față de cele 25 de zile de

îngrijiri medicale și în raport de care se va stabili încadrarea juridică). De

asemenea, s-a reținut că urmarea "punerea în primejdie a vieții

persoanei" este specifică atât tentativei de omor, cât și infracțiunii de

vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) teza ultimă C. pen.,

însă ceea ce le deosebește este forma de vinovăție cu care acționează

făptuitorul. În cazul infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) în varianta

punerii în primejdie a vieții victimei, forma de vinovăție nu poate fi decât

intenția depășită (praeterintenția) deoarece dacă făptuitorul acționează cu

intenție indirectă (adică acceptă să pună în primejdie viața persoanei) ne

aflăm în prezența tentativei la infracțiunea de omor.

Pentru determinarea

poziției subiective a inculpatului, instanța de fond a avut în vedere

următoarele împrejurări: zona vitală vizată de actele de agresiune (fața și

capul victimei), numărul loviturilor (lovituri repetate), obiectul folosit

(lovituri aplicate cu pumnul), intensitatea loviturilor. În legătură cu

intensitatea loviturilor, prima instanță a observat că la momentul internării

la Spitalul Municipal de Urgență Timișoara victimei i s-a pus următorul

diagnostic: edem cerebral posttraumatic difuz cu diminuarea spațiilor

lichidiene intracerebrale, fractură cominutivă de piramidă nazală cu deplasarea

fragmentelor osoase, fractură arcadă zigomatică stânga și dreapta, fractură

etmoid, fracturi pereți inferiori și lateral orbite bilateral, fractură

cominutivă a sinusurilor maxilare, hemosinus maxilar bilateral, insuficiență

respiratorie acută protezată mecanic, comă de gradul III, fractură Le Fort III,

multiple plăgi contuze palpebrale bilateral și labială inferioară. Prin urmare,

s-a reținut că la momentul prezentării victimei la unitatea medicală de urgență

aceasta se afla în stare gravă, lucru evidențiat, printre altele (cum ar fi

numeroasele fracturi ale oaselor feței), și de mențiunea conform căreia victima

se afla în comă de gradul III. A apreciat că inculpatul a acționat cu intenție

eventuală (indirectă), în sensul că acesta a urmărit să vatăme integritatea

corporală a tatălui său și în același timp a acceptat să-i pună în primejdie

viața, ipoteză în care încadrarea juridică este cea de tentativă de omor,

cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat (în art. 181

alin. (1), respectiv art. 182 alin. (2) C. pen.) fiind respinsă. A apreciat că

inculpatul a săvârșit fapta în condițiile stării de legitimă apărare asimilată

(excesul justificat), prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen. S-a reținut că

condițiile pentru reținerea excesului justificat sunt aceleași ca și în

situația legitimei apărări, diferența fiind aceea că din cauza tulburării sau

temerii făptuitorul a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea

pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul. Toate aceste

condiții vor fi analizate în continuare.

Prima instanță a

constatat că atacul a fost unul material, tatăl inculpatului exercitând acte de

violență fizică asupra inculpatului cu intenția de a-i vătăma integritatea

corporală. De asemenea, s-a constatat că atacul a fost direct, în cazul de față

realizându-se chiar un contact fizic nemijlocit între tatăl inculpatului și

acesta, atacul a fost imediat, în sensul că în speță acest atac a fost în curs

de desfășurare (actual) și a constat în săvârșirea unei infracțiuni contra

persoanei, infracțiune care nu se consumase în momentul ripostei, atacul a fost

injust întrucât actele de violență exercitate de tatăl inculpatului nu erau

permise de lege, atacul a fost îndreptat împotriva celui care a ripostat (a

inculpatului) și faptul că atacul a pus în pericol grav (pericol concretizat în

final) integritatea corporală a inculpatului, în sensul că agresiunea, prin

modul cum a fost concepută și executată, putea să-l vatăme grav pe inculpat,

vătămare care într-o mare măsură s-a și produs (leziunile provocate

inculpatului necesitând pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale). S-a

mai constatat că apărarea a presupus săvârșirea unei fapte de natură penală

îndreptată împotriva persoanei și că apărarea (riposta) s-a realizat în același

interval de timp în care s-a desfășurat atacul, că apărarea (riposta) a fost

îndreptată exclusiv asupra tatălui inculpatului (a agresorului) și că apărarea

a fost precedată de atac, întrucât tatăl inculpatului a fost cel care declanșat

acțiunile violente (strângându-l pe inculpat cu mâinile de gât). A reținut că

ultima condiție referitoare la proporționalitatea apărării față de atac nu este

îndeplinită în cauză. Intenția tatălui inculpatului a fost aceea de a-i vătăma

fiului său integritatea corporală, aspect ce rezultă din modul în care acesta a

conceput și executat atacul: l-a prins de gât și a încercat să-l trântească la

pământ, reușind acest lucru. Tatăl inculpatului nu a urmărit și nici nu a

acceptat să acționeze pentru suprimarea vieții fiului său. În schimb, pentru

argumentele prezentate la punctul precedent, apărarea a constat în acțiuni

violente de natură să primejduiască cu intenție (eventuală) viața agresorului,

constituind astfel, în împrejurările în care s-a derulat incidentul, o apărare

disproporționată cu atacul.

Instanța de fond a

apreciat însă că depășirea limitelor legitimei apărări s-a produs în cazul de

față ca urmare a stării de tulburare în care se găsea inculpatul și a apreciat

că depășirea limitelor legitimei apărări a fost determinată de starea de

tulburare în care se găsea inculpatul, fiind incidentă starea de legitimă

apărare asimilată, prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen., astfel că a

considerat că soluția care se impune este achitarea inculpatului în baza art.

10 lit. e) C. proc. pen.

Împotriva acestei

sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș,

raportat la soluția de achitare a inculpatului K.R.A., pentru săvârșirea infracțiunii

de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 alin.

(1), 175 alin. (1) lit. c) și i) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen., și

inculpatul K.R.A., care a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C.

proc. pen., precizând că lipsește latura subiectivă a infracțiunii.

Prin Decizia penală

nr. 23/A din 9 februarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 379 pct.

2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Timiș împotriva Sentinței penale nr. 427/PI din 14 octombrie 2011 a

Tribunalului Timiș, a desființat sentința penală apelată și rejudecând în baza

art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. c), i) C. pen.

cu aplic. art. 73 C. pen. a condamnat pe inculpatul K.R.A. la pedeapsa de 4

(patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor

calificat.

În baza art. 71 C.

pen., a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu

excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 65 C.

pen., a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu

excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei

principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 86

1

C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani

închisoare și în baza art. 86

2

C. pen., a stabilit un termen de

încercare de 8 ani. În baza art. 86

3

C. pen., pe durata termenului

de încercare a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de

supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de

pe lângă Tribunalul Timiș după rămânerea definitivă a hotărârii; b) să anunțe

în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a

putea fi controlate mijloacele lui de existență.

A atras atenția

asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C.

pen., a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe perioada

suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale și a menținut în

rest dispozițiile sentinței penale apelate care nu contravin hotărârii

pronunțate.

În baza art. 379 pct.

1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul formulat de către

inculpatul K.R.A. împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 200 RON,

cheltuieli judiciare către stat în apel, și în baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina

statului.

A reținut instanța de

apel că instanța de fond în mod greșit a apreciat că se impune reținerea în

speța de față a legitimei apărări, mai precis a excesului justificat prev. de

art. 44 alin. (3) C. pen., întrucât este evident că eventualul atac la care a

fost supus inculpatul a fost unul surprinzător, întrucât pe parcursul

petrecerii, la un moment dat, victima i-a spus fiului său că este nesimțit,

fără însă ca această afirmație să fi fost însoțită de vreun gest agresiv, iar

inculpatul, fiind chemat în stradă de victimă, nu se aștepta a fi atacat,

nemaiavând conflicte asemănătoare, ambii fiind în stare de ebrietate, aceștia

consumând băuturi alcoolice pe parcursul întregii zile, însă, chiar dacă sunt

îndeplinite condițiile legale cu privire la atac, nu se poate vorbi în speță de

o depășire a limitei legitimei apărări, în varianta excesului justificat, cum

este numit în doctrină.

A constatat instanța

de apel că din cercetarea tuturor elementelor stării de fapt nu se poate trage

concluzia că inculpatul ar fi fost într-o asemenea situație de tulburare sau de

temere încât reacția acestuia să fie de asemenea anvergură încât să conducă la

producerea unor leziuni părții vătămate, de natură să-i pună viața în

primejdie, aceasta fiind internată în spital în comă de gradul III,

caracterizată prin abolirea vieții de relație, cu menținerea spontană a

funcțiilor vitale.

Din examinarea

acestor elemente rezultă că reacția inculpatului a fost de mult mai mare

anvergură decât eventualul atac al victimei, care, de altfel, nu a fost probat

cu certitudine, astfel că comportamentul victimei nu putea să creeze o asemenea

tulburare sau temere care să conducă la reținerea situației prev. de art. 44

alin. (3) C. pen., a excesului justificat, ci doar eventual a excesului

scuzabil, situație în care nu se mai poate considera ca fapta să fi fost

săvârșită în stare de legitimă apărare, însă și acest lucru doar în situația în

care atacul asupra inculpatului s-ar dovedi indubitabil, în schimb se impune

reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen., având în

vedere că inculpatul, evident, a fost provocat, această situație rezultând din

probele dosarului, așa cum s-a reținut în secțiunea referitoare la starea de

fapt.

A reținut instanța de

apel că față de această situație se impune condamnarea inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat în forma prev. de art.

174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. c), i) C. pen., fapta fiind gravă, atât în

raport cu gradul de pericol social generic reținut de către legiuitor, cât și

în mod concret, având în vedere că victimei i-au fost provocate leziuni pentru

a căror vindecare au fost necesare 40 de zile îngrijiri medicale, însă ceea ce

este mai grav, viața victimei a fost pusă în primejdie, aceasta fiind internată

în spital, în stare de comă de gradul III.

În privința

individualizării judiciare a pedepsei, în afară de criteriile prev. de art. 72

C. pen., gradul de pericol social al infracțiunii, modalitatea și împrejurările

comiterii faptei, urmările socialmente periculoase produse, circumstanțele

personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale, însă a prezentat o

poziție oscilantă pe parcursul procesului penal, a apreciat instanța de apel că

se impune reținerea circumstanței atenuante legale prev. de art. 73 lit. b) C.

pen., inculpatul fiind provocat, creându-se astfel o stare datorită faptului că

acesta a fost agresat verbal și fizic, iar datorită reținerii acesteia, se

impune coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de legea penală.

Cu privire la latura

civilă a cauzei, instanța de apel a constatat că aceasta a fost corect

soluționată, întrucât inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.145,592

RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

Împotriva aceste

decizii a formulat recurs inculpatul K.R.A. și a solicitat în principal

admiterea recursului și achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât intenția nu este probată în cauză,

arătând că nu a avut intenția de a suprima viața victimei, iar instanța de apel

a omis să dea eficiență principiului in dubio pro reo și în subsidiar a

solicitat trimiterea cauzei la Curtea de Apel Timișoara, întrucât soluția

pronunțată este nelegală, deoarece limitează soluția și motivarea doar pe

actele medicale, susținând că există o contradicție între actele medicale

existente la dosarul cauzei și apreciind că ar fi necesară în cauză efectuarea

unui noi expertize.

Examinând decizia

recurată în raport de motivele de casare invocate de recurentul-inculpat, dar

și din oficiu conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., combinat cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

din

același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul K.R.A.

este nefondat pentru următoarele considerente.

Înalta Curte are în

vedere că din coroborarea declarațiilor inculpatului, a părții vătămate, precum

și a martorilor S.C., S.M. și C.C., s-a stabilit în mod indubitabil că

incidentul violent a avut loc în stradă, în fața imobilului soților S., că

tatăl inculpatului a fost cel care l-a chemat pe inculpat afară, în stradă, și

incidentul a durat aproximativ 5 minute, iar conform declarațiilor inculpatului,

acesta și tatăl său s-au agresat reciproc, incidentul fiind declanșat de tatăl

său, care l-a prins de gât, iar în final tatăl inculpatului a leșinat,

pierzându-și starea de conștiență.

Înalta Curte constată

că fapta a fost corect încadrată juridic și întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174, alin. (1), rap. la

art. 175 alin. (1) lit. c), i) C. pen.

Esențial în

încadrarea juridică a faptei inculpatului este forma și modalitatea de

vinovăție cu care s-a acționat. Forma și modalitatea intenției, element al

laturii subiective al infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, din

obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică

vizată, precum și comportamentul ulterior al inculpatului.

Inculpatul K.R.A. a

acționat cu forma de vinovăție a intenției indirecte, având în vedere zona

vitală vizată de actele de agresiune - fața și capul victimei K.Ș., numărul

loviturilor, cât și intensitatea loviturilor aplicate victimei, căreia la

momentul internării i s-a pus următorul diagnostic: edem cerebral posttraumatic

difuz cu diminuarea spațiilor lichidiene intracerebrale, fractură cominutivă de

piramidă nazală cu deplasarea fragmentelor osoase, fractură arcadă zigomatică

stânga și dreapta, fractură etmoid, fracturi pereți inferiori și lateral orbite

bilateral, fractură cominutivă a sinusurilor maxilare, hemosinus maxilar

bilateral, insuficiență respiratorie acută protezată mecanic, comă de gradul

III, fractură Le Fort III, multiple plăgi contuze palpebrale bilateral și

labială inferioară). Prin urmare, s-a reținut că la momentul prezentării

victimei la unitatea medicală de urgență aceasta se afla în stare gravă, lucru

evidențiat și de mențiunea conform căreia victima se afla în comă de gradul

III.

Astfel, inculpatul

K.R.A., chiar dacă nu a urmărit să vatăme integritatea corporală a tatălui său,

K.Ș. a acceptat să-i pună în primejdie viața, inculpatul acționând cu intenție

indirectă, astfel că Înalta Curte constată că fapta săvârșită de inculpat

constituie infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., rap. la art. 174, alin.

(1), art. 175 alin. (1) lit. c), i) C. pen. Totodată, constată că sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, iar faptul că inculpatul

K.R.A. a acționat cu intenție indirectă este dovedit de rezultatul produs

asupra victimei, tatăl său, de punere în primejdie a vieții acestuia, de starea

de comă de gradul III instalată în urma loviturilor, astfel că aplicarea

principiului in dubio pro reo și solicitarea de achitare a inculpatului în

temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. sunt nefondate.

Cu privire la

solicitarea inculpatului referitoare la trimiterea cauzei la instanța de fond

pentru efectuarea unei expertize, de asemenea, Înalta Curte constată că este nefondată,

întrucât rapoartele medicale efectuate în cauză arată modalitatea concretă în

care au fost produse leziunile, numărul de îngrijiri medicale, în care se

concluzionează în mod clar că a fost pusă în primejdie viața victimei.

Astfel, din Raportul

de expertiză medico-legală din 13 octombrie 2010 al I.M.L. Timișoara, avizat de

Comisia din cadrul I.M.L. Timișoara, s-a reținut că leziunile de violență

constatate la victima K.Ș., datorită topografiei și gravității leziunilor, se

puteau produce prin lovire directă și repetată cu corp dur, fiind exclusă

simpla cădere pe o suprafață dură ca mecanism de producere a leziunilor.

Totodată, raportul de constatare medico-legală concluzionează că victima K.Ș.

necesită 25 de zile îngrijiri medicale, iar leziunile de violență au pus viața

victimei în primejdie.

Astfel, încadrarea

juridică a faptei este corectă și pedeapsa aplicată de instanța de apel a fost

corect individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen. care stabilesc

criteriile generale de individualizare ținându-se seama de dispozițiile părții

generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a

Codului penal, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana

infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înalta Curte, ținând

seama de aceste împrejurări, precum și de administrarea legală și completă a

probelor de către prima instanță și de instanța de apel, constatând că nu

există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu, potrivit

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge

recursul inculpatul K.R.A. împotriva Deciziei penale nr. 23/A din 9 februarie

2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpatul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul K.R.A. împotriva Deciziei penale nr.

23/A din 9 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă

recurentul-inculpat la plata sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al

apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se

avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 septembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ