ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2855/2012

Asupra recursului de față; Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 427/PI din 14 octombrie 2011, Tribunalul Timiș a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. și art. 44 C. pen., a fost achitat inculpatul K.R.A., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. c) și i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. S-a constatat că inculpatul a fost reținut în data de 31 mai 2010, până în data de 1 iunie 2010. A fost admisă acțiunea civilă promovată de partea civilă Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara.

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ. cu aplicarea art. 6 alin. (2) din Noul C. civ., art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara suma de 4.145,592 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare, iar în baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. c) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această sentință penală, instanța de fond a reținut că în data de 30 mai 2010 a avut loc o reuniune de familie la locuința soților S.C. și S.M., situată în localitatea Dumbrăvița, județul Timiș, cu ocazia sărbătoririi zilei de naștere a inculpatului K.R.A.

Petrecerea a început în jurul orei 12:00 și a ținut pe tot parcursul zilei de 30 mai 2010, desfășurându-se în curtea imobilului. La petrecere au participat, printre alții, inculpatul și tatăl acestuia, K.Ș., ambii consumând cantități mari de alcool. În jurul orei 23:00 - 24:00, în curtea imobilului au mai rămas inculpatul, tatăl acestuia, martorii S.C. și C.C. La un moment dat, tatăl inculpatului a plecat acasă, însă după aproximativ 20 de minute s-a întors, a intrat în curte și l-a chemat pe inculpat afară în stradă. În stradă K.Ș. i-a reproșat fiului său că l-ar fi vorbit de rău împreună cu ceilalți martori. K.Ș. a devenit agresiv, l-a strâns de gât pe inculpat, l-a lovit în piciorul drept și i-a pus piedică cu intenția de a-l trânti la pământ, lucru care s-a și întâmplat.

Inculpatul a ripostat lovindu-l pe tatăl său cu pumnul în față, în mod repetat și cu intensitate. Altercația a durat aproximativ 5 minute, iar la final tatăl inculpatului a leșinat, pierzându-și starea de conștiență. Dându-și seama că tatăl său a leșinat, inculpatul a încetat riposta și a intrat în curtea imobilului cerând ajutor celor prezenți. În urma actelor de agresiune ambii inculpați au suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare zile de îngrijiri medicale, după cum urmează: 25 de zile în cazul inculpatului; 25 de zile în cazul tatălui său, cu mențiunea că leziunile de violență i-au pus acestuia viața în pericol. S-a constatat de către instanța de fond că majoritatea aspectelor din situația de fapt prezentată la punctul anterior nu sunt contestate, fiind confirmate de martorii oculari prezenți, de declarațiile inculpatului și ale victimei.

Prima instanță a apreciat că aspectul cel mai important, care de altfel prezintă relevanță penală, este modul cum s-au derulat evenimentele începând cu momentul în care inculpatul și tatăl său au ajuns în stradă. Sub acest aspect s-a reținut că doar inculpatul și victima au fost prezenți în stradă, ceilalți martori care se mai aflau în curte (S.C. și C.C.) neasistând în mod direct la ceea ce s-a întâmplat în stradă. Din Raportul de expertiză medico-legală din 13 octombrie 2010 al I.M.L. Timișoara, avizat de Comisia din cadrul I.M.L. Timișoara, s-a reținut că leziunile de violență constatate la victima K.Ș. (tatăl inculpatului), datorită topografiei și gravității leziunilor, se puteau produce prin lovire directă și repetată cu corp dur, fiind exclusă simpla cădere pe o suprafață dură ca mecanism de producere a leziunilor.

De altfel, din actele medico-legale s-a reținut că acestea precizează în mod expres că leziunile au fost provocate de lovituri repetate, situație incompatibilă cu mecanismul susținut de inculpat întrucât o cădere accidentală pe dalele de beton exclude, în contextul cauzei, lovirea repetată a feței de planul dur. Din Raportul de constatare medico-legală din 1 iunie 2010 al I.M.L. Timișoara prima instanță a reținut că inculpatul, la rândul său, a suferit o serie de leziuni de violență: policontuzii prin heteroagresiune, contuzie și escară mâna dreaptă, fractură parcelară scafoid tarsian picior drept. Fractura a fost imobilizată pe atelă gipsată. Contuziile au fost localizate la nivelul articulației metacarpofalangiene deget III mâna dreaptă, articulației metacarpofalangiene deget IV mâna dreaptă.

Totodată, au fost constatate echimoze (vânătăi) la nivelul feței dorsale a mâinii drepte și falangelor proximale degetele II, III, IV, precum și excoriații la nivelul articulației cotului stâng, gambei stângi fața anterioară. Plecând de la premisa, dovedită în cauză, că leziunile constatate la tatăl inculpatului au fost provocate prin lovirea directă și repetată cu un corp dur, prima instanță a considerat că leziunile constatate la inculpat pot fi explicate și interpretate în contextul agresiunii produse în speță. Astfel, contuziile, echimozele și excoriațiile localizate la nivelul mâinii drepte a inculpatului (degetele II, III, IV, fața dorsală) sunt urmarea aplicării de lovituri directe și repetate cu pumnul tatălui său, iar fractura de la piciorul drept (de scafoid tarsian), excoriațiile de la nivelul articulației cotului stâng și gambei stângi fața anterioară sunt urmarea lovirii inculpatului de către tatăl său și a căderii inculpatului la sol.

S-a apreciat că acest mecanism de producere a leziunilor constatate la inculpat este confirmat în parte și de tatăl acestuia. Instanța de fond a apreciat că leziunile constatate la tatăl inculpatului sunt urmarea unor acte de agresiune exercitate de inculpat, care constau în principal în lovirea directă și repetată cu pumnul la nivelul feței, reținând că prin actul de sesizare a instanței fapta a fost încadrată juridic drept tentativă la "infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. c), i) C. pen., încadrare juridică apreciată ca fiind corectă de către tribunal. În speță, s-a reținut că actele de violență exercitate de inculpat au constat în lovirea cu pumnul, intensă, repetată, în zona feței și au avut drept consecință directă punerea în primejdie a vieții victimei (urmare mai gravă față de cele 25 de zile de îngrijiri medicale și în raport de care se va stabili încadrarea juridică).

De asemenea, s-a reținut că urmarea "punerea în primejdie a vieții persoanei" este specifică atât tentativei de omor, cât și infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) teza ultimă C. pen., însă ceea ce le deosebește este forma de vinovăție cu care acționează făptuitorul. În cazul infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) în varianta punerii în primejdie a vieții victimei, forma de vinovăție nu poate fi decât intenția depășită (praeterintenția) deoarece dacă făptuitorul acționează cu intenție indirectă (adică acceptă să pună în primejdie viața persoanei) ne aflăm în prezența tentativei la infracțiunea de omor. Pentru determinarea poziției subiective a inculpatului, instanța de fond a avut în vedere următoarele împrejurări: zona vitală vizată de actele de agresiune (fața și capul victimei), numărul loviturilor (lovituri repetate), obiectul folosit (lovituri aplicate cu pumnul), intensitatea loviturilor.

În legătură cu intensitatea loviturilor, prima instanță a observat că la momentul internării la Spitalul Municipal de Urgență Timișoara victimei i s-a pus următorul diagnostic: edem cerebral posttraumatic difuz cu diminuarea spațiilor lichidiene intracerebrale, fractură cominutivă de piramidă nazală cu deplasarea fragmentelor osoase, fractură arcadă zigomatică stânga și dreapta, fractură etmoid, fracturi pereți inferiori și lateral orbite bilateral, fractură cominutivă a sinusurilor maxilare, hemosinus maxilar bilateral, insuficiență respiratorie acută protezată mecanic, comă de gradul III, fractură Le Fort III, multiple plăgi contuze palpebrale bilateral și labială inferioară. Prin urmare, s-a reținut că la momentul prezentării victimei la unitatea medicală de urgență aceasta se afla în stare gravă, lucru evidențiat, printre altele (cum ar fi numeroasele fracturi ale oaselor feței), și de mențiunea conform căreia victima se afla în comă de gradul III.

A apreciat că inculpatul a acționat cu intenție eventuală (indirectă), în sensul că acesta a urmărit să vatăme integritatea corporală a tatălui său și în același timp a acceptat să-i pună în primejdie viața, ipoteză în care încadrarea juridică este cea de tentativă de omor, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat (în art. 181 alin. (1), respectiv art. 182 alin. (2) C. pen.) fiind respinsă. A apreciat că inculpatul a săvârșit fapta în condițiile stării de legitimă apărare asimilată (excesul justificat), prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen. S-a reținut că condițiile pentru reținerea excesului justificat sunt aceleași ca și în situația legitimei apărări, diferența fiind aceea că din cauza tulburării sau temerii făptuitorul a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul.

Toate aceste condiții vor fi analizate în continuare. Prima instanță a constatat că atacul a fost unul material, tatăl inculpatului exercitând acte de violență fizică asupra inculpatului cu intenția de a-i vătăma integritatea corporală.

De asemenea, s-a constatat că atacul a fost direct, în cazul de față realizându-se chiar un contact fizic nemijlocit între tatăl inculpatului și acesta, atacul a fost imediat, în sensul că în speță acest atac a fost în curs de desfășurare (actual) și a constat în săvârșirea unei infracțiuni contra persoanei, infracțiune care nu se consumase în momentul ripostei, atacul a fost injust întrucât actele de violență exercitate de tatăl inculpatului nu erau permise de lege, atacul a fost îndreptat împotriva celui care a ripostat (a inculpatului) și faptul că atacul a pus în pericol grav (pericol concretizat în final) integritatea corporală a inculpatului, în sensul că agresiunea, prin modul cum a fost concepută și executată, putea să-l vatăme grav pe inculpat, vătămare care într-o mare măsură s-a și produs (leziunile provocate inculpatului necesitând pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale).

S-a mai constatat că apărarea a presupus săvârșirea unei fapte de natură penală îndreptată împotriva persoanei și că apărarea (riposta) s-a realizat în același interval de timp în care s-a desfășurat atacul, că apărarea (riposta) a fost îndreptată exclusiv asupra tatălui inculpatului (a agresorului) și că apărarea a fost precedată de atac, întrucât tatăl inculpatului a fost cel care declanșat acțiunile violente (strângându-l pe inculpat cu mâinile de gât). A reținut că ultima condiție referitoare la proporționalitatea apărării față de atac nu este îndeplinită în cauză. Intenția tatălui inculpatului a fost aceea de a-i vătăma fiului său integritatea corporală, aspect ce rezultă din modul în care acesta a conceput și executat atacul: l-a prins de gât și a încercat să-l trântească la pământ, reușind acest lucru.

Tatăl inculpatului nu a urmărit și nici nu a acceptat să acționeze pentru suprimarea vieții fiului său. În schimb, pentru argumentele prezentate la punctul precedent, apărarea a constat în acțiuni violente de natură să primejduiască cu intenție (eventuală) viața agresorului, constituind astfel, în împrejurările în care s-a derulat incidentul, o apărare disproporționată cu atacul. Instanța de fond a apreciat însă că depășirea limitelor legitimei apărări s-a produs în cazul de față ca urmare a stării de tulburare în care se găsea inculpatul și a apreciat că depășirea limitelor legitimei apărări a fost determinată de starea de tulburare în care se găsea inculpatul, fiind incidentă starea de legitimă apărare asimilată, prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen., astfel că a considerat că soluția care se impune este achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. e) C. proc.

pen. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, raportat la soluția de achitare a inculpatului K.R.A., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. c) și i) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen., și inculpatul K.R.A., care a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., precizând că lipsește latura subiectivă a infracțiunii. Prin Decizia penală nr. 23/A din 9 februarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva Sentinței penale nr. 427/PI din 14 octombrie 2011 a Tribunalului Timiș, a desființat sentința penală apelată și rejudecând în baza art. 20 C. pen.

rap. la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. c), i) C. pen. cu aplic. art. 73 C. pen. a condamnat pe inculpatul K.R.A. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat. În baza art. 71 C. pen., a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 65 C. pen., a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară. În baza art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare și în baza art. 86 2 C. pen., a stabilit un termen de încercare de 8 ani.

În baza art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș după rămânerea definitivă a hotărârii; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. A atras atenția asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe perioada suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale și a menținut în rest dispozițiile sentinței penale apelate care nu contravin hotărârii pronunțate.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul formulat de către inculpatul K.R.A. împotriva aceleiași sentințe penale. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat în apel, și în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.

A reținut instanța de apel că instanța de fond în mod greșit a apreciat că se impune reținerea în speța de față a legitimei apărări, mai precis a excesului justificat prev. de art. 44 alin. (3) C. pen., întrucât este evident că eventualul atac la care a fost supus inculpatul a fost unul surprinzător, întrucât pe parcursul petrecerii, la un moment dat, victima i-a spus fiului său că este nesimțit, fără însă ca această afirmație să fi fost însoțită de vreun gest agresiv, iar inculpatul, fiind chemat în stradă de victimă, nu se aștepta a fi atacat, nemaiavând conflicte asemănătoare, ambii fiind în stare de ebrietate, aceștia consumând băuturi alcoolice pe parcursul întregii zile, însă, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile legale cu privire la atac, nu se poate vorbi în speță de o depășire a limitei legitimei apărări, în varianta excesului justificat, cum este numit în doctrină.

A constatat instanța de apel că din cercetarea tuturor elementelor stării de fapt nu se poate trage concluzia că inculpatul ar fi fost într-o asemenea situație de tulburare sau de temere încât reacția acestuia să fie de asemenea anvergură încât să conducă la producerea unor leziuni părții vătămate, de natură să-i pună viața în primejdie, aceasta fiind internată în spital în comă de gradul III, caracterizată prin abolirea vieții de relație, cu menținerea spontană a funcțiilor vitale.

Din examinarea acestor elemente rezultă că reacția inculpatului a fost de mult mai mare anvergură decât eventualul atac al victimei, care, de altfel, nu a fost probat cu certitudine, astfel că comportamentul victimei nu putea să creeze o asemenea tulburare sau temere care să conducă la reținerea situației prev. de art. 44 alin. (3) C. pen., a excesului justificat, ci doar eventual a excesului scuzabil, situație în care nu se mai poate considera ca fapta să fi fost săvârșită în stare de legitimă apărare, însă și acest lucru doar în situația în care atacul asupra inculpatului s-ar dovedi indubitabil, în schimb se impune reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen., având în vedere că inculpatul, evident, a fost provocat, această situație rezultând din probele dosarului, așa cum s-a reținut în secțiunea referitoare la starea de fapt.

A reținut instanța de apel că față de această situație se impune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat în forma prev. de art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. c), i) C. pen., fapta fiind gravă, atât în raport cu gradul de pericol social generic reținut de către legiuitor, cât și în mod concret, având în vedere că victimei i-au fost provocate leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 40 de zile îngrijiri medicale, însă ceea ce este mai grav, viața victimei a fost pusă în primejdie, aceasta fiind internată în spital, în stare de comă de gradul III.

În privința individualizării judiciare a pedepsei, în afară de criteriile prev. de art. 72 C. pen., gradul de pericol social al infracțiunii, modalitatea și împrejurările comiterii faptei, urmările socialmente periculoase produse, circumstanțele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale, însă a prezentat o poziție oscilantă pe parcursul procesului penal, a apreciat instanța de apel că se impune reținerea circumstanței atenuante legale prev. de art. 73 lit. b) C. pen., inculpatul fiind provocat, creându-se astfel o stare datorită faptului că acesta a fost agresat verbal și fizic, iar datorită reținerii acesteia, se impune coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de legea penală.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de apel a constatat că aceasta a fost corect soluționată, întrucât inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.145,592 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare. Împotriva aceste decizii a formulat recurs inculpatul K.R.A. și a solicitat în principal admiterea recursului și achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât intenția nu este probată în cauză, arătând că nu a avut intenția de a suprima viața victimei, iar instanța de apel a omis să dea eficiență principiului in dubio pro reo și în subsidiar a solicitat trimiterea cauzei la Curtea de Apel Timișoara, întrucât soluția pronunțată este nelegală, deoarece limitează soluția și motivarea doar pe actele medicale, susținând că există o contradicție între actele medicale existente la dosarul cauzei și apreciind că ar fi necesară în cauză efectuarea unui noi expertize.

Examinând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de recurentul-inculpat, dar și din oficiu conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul K.R.A. este nefondat pentru următoarele considerente. Înalta Curte are în vedere că din coroborarea declarațiilor inculpatului, a părții vătămate, precum și a martorilor S.C., S.M. și C.C., s-a stabilit în mod indubitabil că incidentul violent a avut loc în stradă, în fața imobilului soților S., că tatăl inculpatului a fost cel care l-a chemat pe inculpat afară, în stradă, și incidentul a durat aproximativ 5 minute, iar conform declarațiilor inculpatului, acesta și tatăl său s-au agresat reciproc, incidentul fiind declanșat de tatăl său, care l-a prins de gât, iar în final tatăl inculpatului a leșinat, pierzându-și starea de conștiență.

Înalta Curte constată că fapta a fost corect încadrată juridic și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174, alin. (1), rap. la art. 175 alin. (1) lit. c), i) C. pen. Esențial în încadrarea juridică a faptei inculpatului este forma și modalitatea de vinovăție cu care s-a acționat. Forma și modalitatea intenției, element al laturii subiective al infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, precum și comportamentul ulterior al inculpatului. Inculpatul K.R.A.

a acționat cu forma de vinovăție a intenției indirecte, având în vedere zona vitală vizată de actele de agresiune - fața și capul victimei K.Ș., numărul loviturilor, cât și intensitatea loviturilor aplicate victimei, căreia la momentul internării i s-a pus următorul diagnostic: edem cerebral posttraumatic difuz cu diminuarea spațiilor lichidiene intracerebrale, fractură cominutivă de piramidă nazală cu deplasarea fragmentelor osoase, fractură arcadă zigomatică stânga și dreapta, fractură etmoid, fracturi pereți inferiori și lateral orbite bilateral, fractură cominutivă a sinusurilor maxilare, hemosinus maxilar bilateral, insuficiență respiratorie acută protezată mecanic, comă de gradul III, fractură Le Fort III, multiple plăgi contuze palpebrale bilateral și labială inferioară).

Prin urmare, s-a reținut că la momentul prezentării victimei la unitatea medicală de urgență aceasta se afla în stare gravă, lucru evidențiat și de mențiunea conform căreia victima se afla în comă de gradul III. Astfel, inculpatul K.R.A., chiar dacă nu a urmărit să vatăme integritatea corporală a tatălui său, K.Ș. a acceptat să-i pună în primejdie viața, inculpatul acționând cu intenție indirectă, astfel că Înalta Curte constată că fapta săvârșită de inculpat constituie infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., rap. la art. 174, alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c), i) C. pen. Totodată, constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, iar faptul că inculpatul K.R.A.

a acționat cu intenție indirectă este dovedit de rezultatul produs asupra victimei, tatăl său, de punere în primejdie a vieții acestuia, de starea de comă de gradul III instalată în urma loviturilor, astfel că aplicarea principiului in dubio pro reo și solicitarea de achitare a inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. sunt nefondate. Cu privire la solicitarea inculpatului referitoare la trimiterea cauzei la instanța de fond pentru efectuarea unei expertize, de asemenea, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât rapoartele medicale efectuate în cauză arată modalitatea concretă în care au fost produse leziunile, numărul de îngrijiri medicale, în care se concluzionează în mod clar că a fost pusă în primejdie viața victimei.

Astfel, din Raportul de expertiză medico-legală din 13 octombrie 2010 al I.M.L. Timișoara, avizat de Comisia din cadrul I.M.L. Timișoara, s-a reținut că leziunile de violență constatate la victima K.Ș., datorită topografiei și gravității leziunilor, se puteau produce prin lovire directă și repetată cu corp dur, fiind exclusă simpla cădere pe o suprafață dură ca mecanism de producere a leziunilor. Totodată, raportul de constatare medico-legală concluzionează că victima K.Ș. necesită 25 de zile îngrijiri medicale, iar leziunile de violență au pus viața victimei în primejdie. Astfel, încadrarea juridică a faptei este corectă și pedeapsa aplicată de instanța de apel a fost corect individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen.

care stabilesc criteriile generale de individualizare ținându-se seama de dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Înalta Curte, ținând seama de aceste împrejurări, precum și de administrarea legală și completă a probelor de către prima instanță și de instanța de apel, constatând că nu există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul inculpatul K.R.A. împotriva Deciziei penale nr. 23/A din 9 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.R.A. împotriva Deciziei penale nr. 23/A din 9 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 septembrie 2012. Procesat de GGC - AZ